$$$

 LEGENDA ARTHURIANĂ

Legenda Arthuriană a suferit o vastă evoluție literară de peste un mileniu, modelând miticul Rege Arthur și cavalerii săi într-o narațiune atemporală. De la cronicile medievale timpurii la adaptările moderne, legenda reflectă valorile culturale în schimbare, tradițiile literare și climatele politice.

Surse și origini timpurii

Mitul celtic și tradiția orală

Rădăcinile legendei arthuriene pot fi urmărite în folclorul celtic, unde povestirile despre o figură eroică asemănătoare lui Arthur existau în tradițiile orale. Mitologia galeză, în special, a jucat un rol crucial în modelarea legendei. Figuri precum Arthur apar în „Mabinogion”, o colecție de povești medievale galeze, unde este descris ca un lider cu elemente supranaturale.

Historia Brittonum (secolul al IX-lea)

Una dintre cele mai vechi referiri scrise la Arthur vine din „Historia Brittonum” a lui Nennius (c. 830), care îl prezintă ca pe un războinic care a condus britanicii împotriva saxonilor. Această relatare istorică, deși nu este strict literară, l-a prezentat pe Arthur ca o figură militară, subliniind mai degrabă victoriile sale decât idealurile cavalerești.

Annales Cambriae (secolul al X-lea)

„Annales Cambriae”, o cronică din secolul al X-lea, menționează Bătălia de la Badon și rolul lui Arthur în ea, întărind imaginea sa istorică de războinic. Această lucrare sugerează rolul lui Arthur în istorie, dar rămâne vagă în ceea ce privește detaliile narative.

Influența franceză și anglo-normandă

„Historia Regum Britanniae” a lui Geoffrey de Monmouth (1136)

Prima dezvoltare literară semnificativă a legendei arthuriene a avut loc în „Historia Regum Britanniae” a lui Geoffrey de Monmouth. Geoffrey a creat o narațiune pseudo-istorică care l-a transformat pe Arthur dintr-un războinic într-un mare rege care a înființat un vast imperiu. Această lucrare a introdus elemente cheie, cum ar fi profeția lui Merlin, nașterea lui Arthur și eventuala lui cădere.

Ascensiunea romantismului: Chrétien de Troyes (secolul al XII-lea)

Poetul francez Chrétien de Troyes a introdus conceptul de dragoste curtenească și cavalerism în literatura arthuriană. Lucrările sale, precum „Lancelot”, sau „Cavalerul Carului și Perceval”, „Povestea Graalului” , au adus inovații semnificative, inclusiv relația de dragoste dintre Lancelot și Guinevere și motivul Sfântului Graal. Aceste elemente au remodelat legenda arthuriană de la o epopee istorică la o narațiune de dragoste.

„Ciclul Vulgatei” (secolul al XIII-lea)

„Ciclul Vulgatei”, cunoscut și sub numele de „Ciclul Lancelot-Graal”, a extins semnificativ corpusul arthurian. Cuprinzând mai multe texte interconectate, a subliniat teme creștine, în special în „Căutarea Sfântului Graal” și a consolidat proeminența lui Lancelot. Acest ciclu a introdus noțiunea de fiul nelegitim al lui Arthur, Mordred, care duce în cele din urmă la căderea regatului.

„Geoffrey de Monmouth a numit armele lui Arthur, a descris trădarea lui Mordred, a descris plecarea mistică a lui Arthur la Avalon și l-a stabilit pe Arthur ca un conducător nobil, dar puternic”.

Tradiția engleză: Evul Mediu

„Sir Gawain și Cavalerul Verde” (secolul al XIV-lea)

Un poem anonim în limba engleză mijlocie, „Sir Gawain și Cavalerul Verde” , a oferit o perspectivă unică, concentrându-se asupra proceselor cavalerești ale lui Sir Gawain. Acest text a introdus elemente morale și supranaturale, întărind complexitatea evolutivă a personajelor arthuriene.

„Le Morte d'Arthur” de Thomas Malory (secolul al XV-lea)

Poate cea mai influentă lucrare arhuriană engleză medievală, „Le Morte d'Arthur” (1485) a lui Sir Thomas Malory, a compilat și restructurat textele anterioare într-o narațiune coerentă. Lucrarea lui Malory a devenit textul arthurian englezesc definitiv, punând accent pe teme de loialitate, trădare și căderea tragică a Camelot. Versiunea sa a pus bazele repovestirilor ulterioare.

Literatura Arthuriană în Renaștere și Iluminism

În timpul Renașterii, interesul pentru legenda Arthuriană a scăzut pe măsură ce textele clasice au câștigat proeminență. Cu toate acestea, legenda a persistat prin balade și povești populare. Tendințele raționaliste ale iluminismului au diminuat și mai mult interesul pentru elementele fantastice ale lui Arthur, relegând legenda la un statut literar mai nostalgic.

Renașterea Arthuriană: secolele al XIX-lea și al XX-lea

„Alfred, Idilele regelui” de Lord Tennyson (1859-1885)

Epoca victoriană a cunoscut o renaștere a interesului pentru temele arthuriene. „Alfred, Idilele regelui” de Lord Tennyson a prezentat o repovestire poetică a ascensiunii și căderii lui Arthur, subliniind idealurile victoriane de moralitate, datorie și credință. Opera sa a reinterpretat legenda printr-o lentilă de identitate națională și eroism.

Romanul lui Mark Twain „Un Yankeu din Connecticut la curtea Regelui Arthur” (1889)

Mark Twain a oferit o interpretare satirică a legendei arthuriene în „Un Yankeu din Connecticut la curtea Regelui Arthur” (1889), criticând romantismul medieval prin prisma modernității. Opera sa a marcat un exemplu timpuriu de parodie arthuriană și comentariu social.

„Fostul și viitorul Rege” al lui TH White (1958)

O repovestire modernă esențială, „The Once and Future King” a lui TH White l-a reimaginat pe Arthur ca un conducător filozofic și cu defecte. Romanul a introdus profunzime psihologică lui Arthur, Merlin și altor personaje, influențând interpretările ulterioare în literatură și film.

Legenda Arthuriană în literatura și mass-media contemporane

„Cețurile din Avalon” (1983) de Marion Zimmer Bradley 

„The Mists of Avalon” a lui Marion Zimmer Bradley a revoluționat povestirea arthuriană prezentând povestea din perspectiva lui Morgan le Fay și a altor personaje feminine. Această reinterpretare feministă a provocat narațiunile tradiționale, concentrându-se pe teme de putere, religie și dinamică de gen.

Adaptări moderne și cultură populară

Temele arthuriene continuă să prospere în literatura, filmul și televiziunea contemporană. Lucrări precum „The Warlord Chronicles” de Bernard Cornwell oferă realism istoric, în timp ce filme precum „Excalibur” (1981) și seriale de televiziune precum „Merlin” (2008-2012) introduc noile generații în legendă.