"Poate că în ninsoarea siderală a haosului, fiecare suflet îşi are planeta sa, închegată din limfa genunilor, în noaptea dintâi a ivirii sale pe lume şi care îşi îndeplineşte ursita ascunsă în criptograma fulgilor căzători şi în târâitul mărunt al greierilor cereşti. Şi atunci zadarnic alergăm să ne înfăptuim viaţa, căci tot ce gândim şi tot ce trăim e un vis de departe, din gheţurile stelare." (George Călinescu în Cartea nunţii)
GEORGE CALINESCU
(1899-1965)
Nova mihi apparuit Beatrix - I
Cum ea păşi tăcută pe drumurile serii
ţipând fâlfâitoare spre alba arătare
se ridicară pasări din patru părţi de zare
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.
Şi chiparoşii negri şi frasinii eterici
şi ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă
se-aprinseră în creştet ca solzii de aramă
când plouă cu lumini pe turle de biserici.
Ca un arhanghel falnic strălucitor la faţă
ce pâlpâe 'ntre noapte şi între dimineaţă
înveşmântat în aripi de fulgere şi pară,
oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.
Nova mihi apparuit Beatrix - II
Visând şezui la marginea pădurii
cu inima de-a Ei dorinţă plină
deşi cu spaimă c-ar putea să vină
cătam pe cer, încrezător, augurii.
Deodată luna ochilor fu lipsă:
rotindu-se pe negurile goale
se mistui în roşii rotocoale
ca-ntr-o apocaliptică eclipsă.
Izbindu-se aripi nemăsurate
se-ntinseră pe pasări nevăzute
şi se sbătură-n jurul meu ca sute
de duhuri ale serii turburate.
Pădurea auzii cum se frământă
bătută de-o lăuntrică furtună
cum fundurile nepătrunse tună
iar ierburile şueră şi cântă.
Însufleţite, trunchiurile grele
părură că se smulg din rădăcini
şi se târăsc troznind prin mărăcini,
să 'năbuşească duhurile rele.
Tăcând apoi şi foşnete şi plângeri
se poleiră culmile ceţoase
şi-n sunete de trâmbiţi glorioase
prin rarişti se iviră oşti de îngeri.
Şi-am tremurat ştiind c-o să apară albă
mi-am strâns la piept mai arzătoare rana
priviam la cer şi adorând: Osana
strigam spre-a constelaţiilor salbă.
George Călinescu din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu