***

 DREPTUL LA NEUITARE… In memoriam 

Prof. Univ. Dr. GHEORGHE MACARIE - un dascăl erudit și un orator iscusit (25 aprilie 1940 – 10 ianuarie 2018)

 

Au trecut șapte ani de la „nașterea în ceruri” a marelui nostru profesor universitar Gheorghe Macarie, personalitate complexă, profesor, scriitor, critic de artă, expert în autentificarea operelor de artă, un OM de o onestitate morală și intelectuală de excepție, un îndrumător neobosit al al multor generații, un dascăl erudit și un orator iscusit.

Aceste gânduri, aș dori să le înmănunchez într-un buchet, astăzi la pomenirea sa. Sunt florile recunoștinței noastre și ele trebuiesc citite în nota în care au fost scrise; a dragostei creștine smerite, a prețuirii pe care i-am purtat-o mereu mentorului meu, căruia îi dedic aceste rânduri. Sunt „flori” care aș dori să-i înmiresmeze veșnicia...

Viața profesorului Gheorghe Macarie o privesc acum, peste timp, ca o candelă aprinsă, ce a luminat generații întregi de studenți, tineri cărora le-a transmis și insuflat dragostea față de trecut, față de valorile noastre culturale și spirituale, devenind pentru mulți dintre noi un adevărat model.

A fost un dascăl și cercetător harismatic, un cărturar de elită cu personalitate puternică, care a știut să îmbrace în haina smereniei toate darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu. A făcut mult bine Universității, muzeografiei și artei românești, dar fără mult zgomot, pentru că el ne spunea că: „zgomotul nu face bine , iar binele nu face zgomot”.

„O viață de OM așa cum a fost”, viața profesorului nostru Gheorghe Macarie, dacă-mi este îngăduit să-l parafrazez pe Nicolae Iorga, nu poate fi cuprinsă în câteva rânduri, deși fiecare frază poate fi o cărămidă scrisă, pe care să o așezăm la edificiul memoriei celui care acum nu mai este printre noi și căruia îi datorăm ceva din ființa și devenirea noastră.

A fost un OM ales care s-a risipit generos în diverse laturi ale culturii naționale, elaborând lucrări științifice de înaltă ținută. Acest dascăl s-a distins prin cunoștințele sale vaste, predând cursuri solid fundamentate, înclinat fiind spre studiul aprofundat, a știut să valorifice timpul vieții sale pământești pentru a aduce roade bogate, reușind să se înveșnicească prin toate neodihnele sale.

Ca preot și apropiat al său, l-am asemănat cu lucrătorul cel destoinic din Evanghelie (Matei 25, 21), căruia i se adresează Hristos cu următoarele cuvinte: „Bine slugă bună și credincioasă...”. Acest „bine”, în cazul nostru înseamnă accesul la eternitate!

Profesorul Gheorghe Macarie s-a impus în cercul marilor noștri dascăli din Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași ca o personalitate autentică, demonstrând o mare probitate intelectuală. Opera sa este impresionantă și înnoitoare, așezându-l între reprezentanții de marcă ai istoriografiei și artei românești.

În demersul de cercetare a avut acea rigoare care tinde spre eshaustiv în informație. Nu făcea niciodată paradă de erudiția sa și nici nu căuta să epateze. Urmărea mai degrabă să demonstreze veridicitatea afirmațiilor expuse.

În perioada cât a predat la Universitate (din 1963 până în 2005), a predat studenților cu demnitate, într-o manieră proprie: Literatura română, Literatura universală și comparată, Istoria artei românești și Istoria artei creștine, de la înălțimea catedrei universitare, cu toată forța și bogăția pregătirii sale, fiind un îndrumător și un model pentru foarte mulți dintre tinerii săi discipoli, între care mă regăsesc și eu.

Prin erudiția sa, precum și prin calitățile sale deosebite, ca dascăl, cercetător și om de cultură, profesorul Gheorghe Macarie poate fi încadrat în galeria ultimei generații de enciclopediști. S-a impus în cercul marilor noștri dascăli ieșeni ca o personalitate autentică, cu o operă impresionantă.

Titlurile și distincțiile primite de-a lungul vieții, pe care nu le-a căutat, ci i-au fost conferite pe merit, au confirmat valoarea spiritual-umană a distinsului dascăl, dar și imensul volum de muncă, desfășurată cu timp și fără timp.

Cândva, îl caracterizam pe profesorul nostru într-un cerc de intelectuali, că a fost „un om al căutărilor”, care a scos din arhive și alte surse documentare, noi marturii legate de trecut, de adevăratele valori culturale și spirituale ale neamului românesc, a căutat izvoarele acestui neam, mergând la surse, reușind să devenină astăzi, el însuși pentru noi o sursă dătătoare de har și de lumină.

Odată cu plecarea sa în eternitate, am pierdut nu doar un prieten, un îndrumător, un suflet nobil, în care s-au împletit armonios bunătatea, cinstea, înțelepciunea, spiritul de muncă în echipă, dragostea de semeni și de neam, ci și un prieten al Bisericii, care ne-a lăsat o moștenire neprețuită. 

 Pomenirea lui să fie din neam în neam, și amintirea sa din veac în veac.