***

 „POVESTEA TÎRFELOR MELE TRISTE”

Gabriel Garcia Marquez

Un respectabil și apreciat publicist împlinește vârsta de 90 ani și tânjeste după un anumit cadou. Atât de arzătoare este dorința lui, încât sună la patroana unei case de toleranță cu care nu mai vorbise de zeci de ani. Ce doleanță are domnul?

Scriitorul se trezise în zorii celei de-a noăzecea aniversari cu o dorință arzătoare. Voia sa petreacă o noapte de amor cu o prostituată virgină. Făcând o retrospectivă a relațiilor cu femeile din viața lui, a realizat că toate se culcaseră cu el pentru bani. Chiar cele pe care nu le plătea pentru partidele de sex, aveau un interes material. Aflat la apusul vieții, dorea să-și demonstreze că vigoarea încă nu-l părasise. Formează un număr pe care nu-l mai formase de ani buni, dar pe care îl apelase de multe ori în tinerețe.

Numărul unui bordel cu a cărui matroană încheiase cândva cele mai satisfăcătoare afaceri. Femeia îl recunoaște, ii ascultă solicitarea și de dragul vremurilor trecute îi promite că va căuta.

Așa ajunge din nou scriitorul în casa pe care o frecventa cândva.

O găsește pe copilă dormind goală. E fermecat imediat de tânăra din pat. Nu o trezește. Se așează lângă ea și o contemplă toată noaptea.

Când te îndrăgostești la 90 de ani

Istoria se repetă și în lunile ce urmează. Scriitorul merge în camera tinerei, plăcerea lui cea mai mare fiind sa ii analizeze trăsăturile feciorelnice în timp ce ea doarme. Privind cu nesaț și respirând parfumul tinereții ei, era modul lui de a sfida bătrânețea.

„Nu mi-aș fi închipuit niciodată că o copilă adormită ar putea provoca asemenea ravagii în viața unui bărbat”.

Iubea! Asa cum nu iubise în cei 90 de ani care se scurseseră. Amorul carnal nu mai conta deloc pentru el. Nu știa cum o cheamă pe fata și nici nu voia să afle. O botezase Delgadina și era mereu prezentă în gândurile lui, în muzica pe care o asculta și în articolele pe care le scria.

Iubirea poate lovi oricând. Chiar și când ești la sfârșitul vietii.

Mi-a plăcut?

Da! Chiar dacă, recunosc, inițial m-a dus cu gândul la Lolita lui Nabokov și la iubirea perversă a unui pedofil. Pe parcursul lecturii am descoperit că mă înșelasem. Aici e vorba despre cu totul altceva. Despre iubirea pură, a unui bătrân aflat la sfârșit de drum, o iubire descoperită poate prea târziu. Dar chiar și așa e mai bine decât niciodată. La cei 90 de ani a aflat în sfârșit fiorii iubirii adevărate. Fiori care dau sens și culoare vieții.

Știați că…?

Povestea târfelor mele triste este ultima povestire/roman scurt al autorului.

Iată ce declama Gabriel Garcia Mrquez în „Ultima scrisoare către oameni”, un testament lăsat prietenilor săi, după ce a fost diagnosticat cu cancer:

Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească, neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.