***

 Katia

Costel Bădoi 

Îți amintești Berlin, frunzele-n vânt plecate, 

Veștile din război, viețile secerate ?

În Alexander Platz sub o tragică lună

Omenirea visa doar o lume mai bună,

Eram tineri, iubeam și lieduri din Schumann 

Îndulceau viața ta și sufletu-mi sărman,

Arareori ningea ca printr-un vis fugar

Și spre tavan urcau aburi din samovar,

N-am crezut un destin atât de răvășit 

Ca și clipa să-și dea și obștescul sfârșit,

Sub suflul bombelor am iubit împăcat 

Ochii tăi de mărgean, chipul tău delicat,

Viața ce mi-a surâs ca o ferice stea

Și infernul pe străzi ce prin morți ne privea…

Lângă banca din parc teiul ce ne-a iubit

De frică și de frig demult a-ncărunțit,

Ca și tine-și simte orele numărate…

Îți amintești Berlin, frunzele-n vânt plecate ?