***

 N-ai iubit 

Costel Bădoi 

Nu pot să știu de ce în mersul lumii greu

Vrei să suferi și ții să tot iubești mereu,

Nu-ți ajung stelele ce pâlpâie în noapte ?

Liniștea orelor cu fatidice șoapte ?

Ești la capăt de drum într-o zare sfârșită,

Într-un limb ne-ndurat, pe-o cărare greșită,

Nu-i iubire ce-ai strâns, nici glorie postumă,

Doar un bocet prelung într-un coșciug de humă,

Și totuși ți s-a dat cu două palme pline

Aurul zorilor ce clădește destine,

Bronzul nemuritor ce sclipește pe stele,

Argintul nopților doar pe buze de iele,

N-ai iubit, te-ai uitat cu o gură posacă

La timpul ce ți-a smuls inima prea săracă,

Ești la capăt de drum, mai ai vorbe să spui

Că ești umbră pe cer și rostul nimănui ?

De iubire ai râs și te-ai făcut că plângi 

Și-acum stai și milos vrei căldura-i să strângi.