***

 Nu am cerut prea multe-n viață

Nu am cerut palate sau comori,

Nici ceruri pline doar cu sărbători,

Am vrut doar pacea-n inimă să-mi cânte,

Și-un colț de lume unde pot visa. 

Am vrut un strop de dor ce-nvăluie iubirea,

Un glas ce știe să-mi dăruiască fericirea,

Un braț ce mângâie când sufletul mă doare,

Și o rază blândă-n clipele amare.

Dar, Doamne, viața m-a purtat prin neguri line,

Pe căi ce urme-adânci mi-au brăzdat firea,

Și-n palma mea, din vise risipite-n vânt,

Am strâns iubirea în cuvânt și dorul în tumult.

Azi las în mâna Ta speranța-mi la mai bine,

Iar pașii mei spre ceruri își caută menirea,

Tu ești lumina care arde necuprins,

Și dorul meu, o rugă-n veșnicie scris.

În brațul Tău așez și visul, și tăcerea,

Tu mi-ești răspuns și cer, și izbăvirea,

Din clipe grele sufletul mi-ai scos,

Și-n harul Tău devin evlavios.

@Nina Breazu