In memoriam ELENA FARAGO ❤️📚✍️
GÂNDĂCELUL 🐞
De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu știi oare
Ca-s mic și eu si ca mă doare
De ce mă strângi așa de rău?.
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plânsul meu!.
De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plânge mama dupa mine,
Si-ar plânge bietele surori,.
Si-ar plânge tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasă-mă, că nu mai pot!..
Asa plângea un gândăcel
In pumnul ce-l strângea să-l rupă
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!.
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în tarna frânt
Si-ntepenit pentru vecie!..
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Părinților isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
Elena Farago s-a născut la data de 29 martie 1878 și a fost o cunoscuta poeta care a creat in special poezie pentru copii.
Poeta fără copilărie care a scris pentru copii: viaţă de roman, subiect de dramă“.
A fost prietenă cu Nicolae Iorga şi angajata lui I.L.Caragiale.
“Nu am cultură oficială, decât două clase secundare. Am învăţat şi citit singură tot ce am vrut să ştiu”, menţiona poeta Elena Farago într-o scrisoare adresată lui Gheorghe Bogdan-Duică. Poeta fără “cultură oficială” şi-a sacrificat copilăria pentru a avea grijă de tată şi fraţi după ce a rămas orfană de mamă. Situaţia dramatică a căpătat accente greu de imaginat după ce s-a stins din viaţă şi tatăl acesteia.
Elena Farago s-a născut pe 29 martie 1878, într-o familie de greci din Barlad, fiica lui Francisc şi Anastasia Paximade. A fost rodul căsniciei acestei familii de negustori înstăriţi alături de cei şase fraţi, trei băieţi şi trei fete: ERNEST, NICOLAE, GHEORGHE, ANTOANETA, CELESTINA şi VIRGINIA.
Elena, fiind mai mare dintre surori, a purtat tot timpul grija fraţilor. Cea mai apropiată i-a fost sora Antoaneta, căreia i-a recitat poeziile învăţate la şcoală. Pe rând, trei dintre fraţi s-au stins din viaţă.
La vârsta de numai 12 ani (în 1890), când avea doar două clase primare, primeşte o grea lovitură. Se prăpădeşte şi mama fraţilor PAXIMADE, iar Elena este nevoită să abandoneze şcoala. Devine sprijin de bază pentru fraţii mai mici. Ziua făcea treburile casei, iar noaptea, după ce îşi adormea fraţii, citea şi învăţa pentru a nu pierde contactul cu ceea ce îi plăcea mai mult să facă.
Cinci ani mai târziu, în 1895, primeşte o nouă lovitură. Tatăl Elenei se îmbolnăveşte şi după două săptămâni de agonie se stinge în braţele fiicei. Toţi fraţii au fost împrăştiaţi pe la rude. Elena ajunge la Braila , la unchiul pe linie maternă.
Orfană de ambii părinţi la numai 17 ani, Elena se îmbolnăveşte grav şi, în 1896, a fost internată în Spitalul Colţea din București. ERNEST, fratele mai mare, stabilit in Bucuresti, o primeşte în casa sa în timpul convalescenţei. Odată însănătoşită, e nevoită să muncească pentru a se întreţine. Aşa ajunge în casa ziaristului şi omului politic Gh. Panu, locul unde îl întâlneşte pe dramaturgul I. L. CARAGIALE. Afându-i povestea de viaţă, acest ar fi exclamat: “O viaţă de roman, subiect de dramă”.
Timp de doi an este guvernantă în casa dramaturgului, având grijă de copiii lui Caragiale (1897-1898). Pentru viitoarea poetă au fost cei mai frumoşi ai ai tinereţii sale, cum singură a recunoscut în 1927, într-un interviu pentru ziarul “RAMPA ”. În acei doi ani cunoaşte o pleiadă de scriitori şi ziarişti, toţi având un rol pentru deciziile ulteriore (Al.VLAHUTA, G. RANETTI).
Având înclinaţii socialiste, Elena Paximade îl cunoaşte în aceste cercuri pe economistul Francisc Farago, cel care îi va deveni soţ. Acesta a fost numit director al Băncii Populare din Craiova în 1905 şi se mută definitiv acolo.
Debut literar
Când avea numai 25 de ani, în 1903, semnează prima poezie cu numele întreg.
Doi ani mai târziu devine o colaboratoare intensă a revistei “SEMĂNĂTORUL ”, condusă la acea vreme de N. Iorga.
În 1907 îl adoptă pe Mihnea, primul fiu al soţilor Farago, perioadă în care poeta a creat o sumedenie de versuri. Scrie volume întregi de literatură şi poezie pentru copii: “BOBOCICA ”, “SĂ NU PLÂNGEM ”, “SĂ FIM BUNI ”, “A CIOCNIT UN OU DE LEMN ”, “ÎNTR-O NOAPTE DE CRĂCIUN ” etc.
A hrănit ţăranii după răscoala din 1907
Tot în 1907, după răscoalele ţărăneşti, primind anumite sume de la N. IORGA pentru poeziile publicate, Elena Farago a împărţit banii familiilor ţăranilor ucişi. În acest context a fost închisă pentru puţină vreme şi dusă la Bucuresti. A scăpat de închisoare datorită intervenţiilor lui Iorga.
În 1908 obţine marele premiu al Academiei Romane pentru volumul “ŞOAPTE ÎN UMBRĂ ”. Este prioada în care este recunoscută unanim drept cea mai mare poetă a vremii. Satisfacţiile profesionale se suprapun cu o împlinire pe plan personal, naşterea fiicei sale, Cocuta. Pentru ea şi pentru Mihnea , fiul adoptat, a scris în 1913 volumele “COPIILOR ” şi “PENTRU COPII ”.
“Oricine îi trecea pragul pleca mai bogat sufleteşte, mai hotărât să respingă urâtul şi nedreptatea“, consemna scriitorul Geo Bogza. Elena Farago se stinge din viaţă la 75 de ani după o lungă suferiţă.
"Probabil că Elena Farago nu se numără printre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii române, însă este, cu siguranţă, unul dintre autorii preferati ai tuturor generaţiilor de copii şi părinţi. Cred că este imposibil să existe vreun român (mic sau mare) care să nu fi citit sensibilele sale creaţii <GÂNDĂCELU>”, <TANU>, <DOI FRAŢI CUMINŢI>…
Lăsând la o parte jocurile şi jucăriile costisitoare, cred că poezia este jocul cel mai frumos şi mai la îndemâna oricărui părinte, iar Elena Farago este prima poartă care li se deschide copiilor către literatură, este primul puzzle (de cuvinte!) prin care se construieşte sensibilitatea şi afectivitatea copilului", apreciază profesor Teodora Spînu
Sursa: Sabina Gheorghe
Grafica: Diana Serena Bunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu