Mi-e dor de tine, drag prieten! Și tare-aș vrea să ne reîntâlnim. Poate nu pe băncile școlii,căci ne-a trecut de mult vremea de a fi din nou școlari, ci mai degrabă pe o bancă dintr-unul dintre parcurile prin care ne petreceam orele de visare și, poate, de chiul aparent nevinovat.
Și atunci când ceasul va să fie prea târziu pentru a-l petrece pe o bancă în parc, să ne retragem în intimitatea căminului unuia dintre noi, fie la mine, fie la tine, și să ne depănăm amintirile în tovărășia unui pahar de vin vechi, scos din Beciul Domnesc al vechilor voievozi români, cu parfum de amintiri acoperite (sau nu!) de colburile uitării. Și odată ce desfacem vechiul Sigillum Moldaviae ce a ferecat până atunci vechile amintiri, să le lăsăm să curgă ca și povești fără capăt pe aripi de poveste, pentru a ne regăsi din nou în acele vremuri de mult ferecate în cufărul cu amintiri.
Ce vin preferi? O Fetească Regală? Un Pinot Noir? O Busuioacă de Bohotin? O Tămâioasă Românească? Un Muscat Ottonel? Dar parcă mai contează? Oricare vin din șiragul de perle al podgoriilor moldovenești este bun, mai ales dacă este și puțin colbuit de vechimea anilor, fără însă a-i știrbi din eleganță și prestanța nobiliară.
Să desfacem așadar sticla colbuită scoasă dintr-un beci și s-o lăsăm să ne răsfețe simțurile. Mai întâi auzul, prin pocnetul ușor al dopului ce iese din gâtul sticlei, prin gâlgâitul vinului care curge ușor în pahare, prin clinchetul paharelor ciocnite. Îi privim culoarea și claritatea prin transparența paharului, îi adulmecăm parfumul într-un buchet unic în felul său, clătinând ușor paharul, apoi îi savurăm aroma pe care primele picături stimulează papilele gustative și olfactive totodată dar și aroma rămasă după ce prima gură de vin alunecă pe gât.
Atmosfera este deja creată. Să începem să depănăm amintiri. Ne revedem din nou ca și copiii de odinioară ce nu ne opream din ștrengării absolut nevinovate și pline de farmecul copilăriei. Ne revedem adolescenți și adulți tineri ce își iau zborul din cuib, pornind pe drumul aventuros al vieții, căutându-ne un rost. Ne revedem întemeindu-ne familiile proprii, o carieră, alți prieteni, alte relații... Și dintr-o dată ni se face dor de vechile vremuri, de vechii prieteni din coplărie și ne întrebăm; ”Pe unde mai sunt acei băieți și fete cu care am împărțit și bune și rele?”
Și uite că, întâmplător sau nu, ne-am reîntâlnit după ani și ani. Deși a trecut timpul peste noi, parcă ieri ne-am despărțit. Ne-am schimbat mult și totuși parcă nu ne-am fi schimbat deloc. În sufletul nostru am rămas aceiași copii ștrengari, puși pe șotii și glume nevinovate, dar inteligente și pline de bun simț. Am vrea să râmânem aceiași și timpul să stea în loc pentru noi. Și chiar dacă știm că nu este posibil acest lucru, cu siguranță suntem convinși că, pe undeva, timpul a stat puțin în loc pentru fiecare dintre noi.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu