$$$

 ASTEROIDUL 2024 YR4 S-AR PUTEA CIOCNI CU PĂMÂNTUL ÎN 2032

Pe 27 decembrie anul trecut, astronomii care foloseau telescopul ATLAS din Chile au descoperit un mic asteroid care se îndepărta de Pământ. Observațiile ulterioare au arătat că asteroidul, 2024 YR4, se află pe o traiectorie care ar putea duce la o coliziune cu planeta noastră pe 22 decembrie 2032.

Cu alte cuvinte, roca spațială recent descoperită reprezintă o amenințare semnificativă de impact asupra planetei noastre.

Deşi sună ca un scenariu apocaliptic de film, nu trebuie să intrăm în panică.

Ce știm despre 2024 YR4? Și ce s-ar întâmpla dacă s-ar ciocni cu Pământul?

În timp ce se mișcă în jurul Soarelui, Pământul întâlnește continuu praf și resturi care datează de la nașterea Sistemului Solar.

Sistemul Solare este plin de astfel de resturi, iar meteorii și globurile de foc ce pot fi văzute în fiecare noapte sunt o dovadă a acestui lucru.

Majoritatea resturilor sunt mult prea mici pentru a cauza probleme vieții de pe Pământ. De asemenea, impacturile obiectelor care ar putea pune în pericol viața de pe suprafața Pământului nu sunt frecvente.

Cel mai faimos impact a avut loc acum aproximativ 66 de milioane de ani. O rocă uriașă din spațiu, de cel puțin 10 kilometri în diametru, s-a prăbușit pe Pământ – provocând o extincție în masă în urma căreia au dispărut aproximativ 75% din toate speciile de pe Pământ.

Impacturile atât de catastrofale sunt, din fericire, evenimente foarte rare. Estimările actuale sugerează că obiecte precum cel care a ucis dinozaurii lovesc Pământul doar la fiecare 50 de milioane de ani și ceva. Totuși, impacturile mai mici sunt mai frecvente.

La 30 iunie 1908, a avut loc o explozie violentă într-o zonă slab populată a Siberiei. Atunci când exploratorii au ajuns ulterior la locul exploziei, au găsit ceva incredibil: o pădure nivelată, cu toți copacii căzuți în aceeași direcție, toți îndreptați spre interior, spre epicentrul exploziei.

În total, evenimentul Tunguska a nivelat o suprafață de aproape 2.200 de kilometri pătrați – aproximativ echivalentă cu suprafața orașului Sydney. Din fericire, acea pădure era extrem de îndepărtată de regiunile populate. Se crede că au murit cel mult trei persoane.

Estimările variază cu privire la frecvența cu care au loc astfel de coliziuni. Unii susțin că un impact similar se produce, în medie, o dată pe secol. Alții sugerează că astfel de coliziuni s-ar putea întâmpla doar la fiecare 10.000 de ani și ceva. Adevărul este că nu știm.

Mai recent, un impact mai mic a stârnit emoţie la nivel global. La 15 februarie 2013, un asteroid mic (probabil de aproximativ 18 metri în diametru) a explodat în apropierea orașului rusesc Chelyabinsk.

Explozia, care s-a produs la aproximativ 30 de kilometri deasupra suprafeței Pământului a generat o undă de șoc puternică și un fulger de lumină extrem de strălucitor. Clădirile au fost avariate, ferestrele sparte și aproape 1.500 de oameni au fost răniți – deși nu au existat victime.

Totuși, a servit ca un memento că Pământul va fi lovit din nou. Întrebarea este doar când.

Ceea ce ne duce la asteroidul 2024 YR4.

Risc de coliziune de 1 din 77

2024 YR4 a fost sub observația atentă a astronomilor mai bine de o lună. A fost descoperit la doar câteva zile după o trecere relativ apropiată de planeta noastră, iar acum se retrage în adâncurile întunecate ale Sistemului Solar. Până în aprilie, va fi pierdut chiar și pentru cele mai mari telescoape din lume.

Observațiile efectuate în ultima lună au permis astronomilor să extrapoleze mișcarea asteroidului înainte în timp, calculându-se orbita acestuia în jurul Soarelui. Drept urmare, a devenit clar că, pe 22 decembrie 2032, va trece foarte aproape de planeta noastră – și poate chiar să se ciocnească de noi.

În prezent, cele mai bune simulări ale mișcării asteroidului au o incertitudine de aproximativ 100.000 de kilometri în poziția sa în momentul în care ar fi cel mai aproape de Pământ. Având un diametru de aproximativ 12.000 de kilometri, planeta noastră se încadrează în acea regiune a incertitudinii.

Calculele sugerează că în prezent există un risc de aproximativ 1 din 77 ca asteroidul să se prăbușească pe planeta noastră în acel moment. Desigur, asta înseamnă că există şi o șansă de 76 din 77 să treacă pe lângă noi.

Când vom ști sigur?

Cu fiecare nouă observație a lui 2024 YR4, cunoștințele astronomilor despre orbita sa se îmbunătățesc – motiv pentru care probabilitățile de coliziune pe care le puteți vedea citate online continuă să se schimbe.

Vom putea urmări asteroidul pe măsură ce se îndepărtează de Pământ pentru încă câteva luni, timp în care vom avea o idee mai bună despre unde va fi exact în acea zi fatidică din decembrie 2032.

Din fericire, asteroidul va trece din nou în apropierea Pământului în decembrie 2028, atunci când se va afla la aproximativ 8 milioane de kilometri de planeta noastră.

Astronomii vor putea efectua o serie mare de observații care ne vor ajuta să înțelegem dimensiunea și forma asteroidului, precum și să ofere o imagine de ansamblu incredibil de precisă a locului în care se va afla în 2032.

După aceasta vom ști cu siguranță dacă va exista o coliziune în 2032. Și dacă va avea loc o coliziune în acel an, vom putea prezice unde va fi acea coliziune pe Pământ – probabil cu o precizie de câteva zeci de kilometri.

Cât de mare ar fi impactul?

Momentan, nu știm dimensiunea exactă a lui 2024 YR4. Chiar și prin cele mai mari telescoape de pe Pământ, acesta este doar o pată minusculă pe cer. În consecinţă, trebuie să-i estimăm mărimea pe baza luminozității sale. În funcție de cât de reflectorizant este asteroidul, estimările actuale îl situează ca având o lungime între 40 și 100 de metri.

Ce înseamnă asta pentru un potențial impact? Ei bine, depinde din ce este făcut asteroidul.

Scenariul cel mai probabil este că asteroidul este o grămadă stâncoasă de moloz. Dacă este corect, atunci impactul ar fi foarte asemănător cu evenimentul Tunguska din 1908.

Asteroidul ar detona în atmosferă, cu o undă de șoc care va exploda la suprafața Pământului. Să ne amintim că impactul de la Tunguska a nivelat pădurea pe o suprafaţă de mărimea unui oraș.

O posibilitate, mai puțin probabilă, este ca asteroidul să fie din metal. Pe baza orbita sale în jurul Soarelui, acest lucru pare puțin probabil, dar nu putem exclude această posibilitate.

În acest caz, asteroidul ar trece prin atmosferă intact și se va prăbuși pe suprafața Pământului. Dacă ar lovi pământul, atunci ar provoca un crater de impact, probabil mai mare de un kilometru în diametru și câteva sute de metri adâncime – ceva similar cu Meteor Crater din Arizona.

Trăim într-o perioadă remarcabilă

Toate aceste scenarii ne inspiră nenorocire și întuneric. La urma urmei, știm că Pământul va fi lovit din nou – de asteroidul 2024 YR4 sau de altceva. Există însă o constatare optimistă.

Există viață pe Pământ de mai bine de 3 miliarde de ani. În tot acest timp, impacturile au apărut și au provocat distrugere și devastare de multe ori.

Cu toate acestea, nu a existat niciodată o specie, după cunoștințele noastre, care să înțeleagă riscul, să poată detecta potențialele amenințări în avans și chiar să facă ceva în privința amenințării. Până acum.

Doar în ultimii câțiva ani, am descoperit 11 asteroizi înainte ca aceștia să atingă planeta noastră. În fiecare caz, am prezis unde vor lovi și am urmărit consecinţele lor.

De asemenea, în ultimii ani am demonstrat o capacitate tot mai mare de a devia asteroizii potențial amenințători. Misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test) a NASA a fost un succes uluitor.

Pentru prima dată în peste 3 miliarde de ani de viață pe Pământ, putem face ceva cu privire la riscul prezentat de rocile din spațiu. Deci nu intrați în panică!

Traducere după Astronomers have spied an asteroid that may be heading for Earth. Here’s what we know so far

$$$

 CE ESTE HAOSUL

Haosul evocă imaginea unor dinozauri alergând în Jurassic Park sau a unui copil „devastând” camera de zi.

Într-o lume haotică, nu ştim niciodată la ce să ne aşteptăm. Lucruri noi se întâmplă tot timpul, provocate de tot felul de impulsuri aleatorii.

Haosul are însă o semnificație mai profundă în fizică și știința climei, legată de modul prin care anumite sisteme, cum ar fi vremea sau comportamentul unui copil, sunt fundamental imprevizibile.

Oamenii de știință definesc haosul prin efectele amplificate ale unor mici schimbări din prezent care provoacă imprevizibilitate pe termen lung.

Imaginați-vă două scenarii aproape identice, dar cu un final complet diferit. Într-un scenariu, doi oameni se ciocnesc unul de celălalt într-o gară, în timp că în celălalt scenariu trenul ajunge cu 10 secunde mai devreme și astfel cei doi nu se întâlnesc niciodată.

De obicei, aceste mici detalii nu contează, dar uneori micile diferențe au consecințe care continuă să se amplifice. Această amplificare a efectelor conduce la haos.

O serie de descoperiri remarcabile din anii 1960 și 1970 a arătat cât de ușor este să creezi haos.

Nimic nu poate fi mai previzibil decât pendulul oscilant al unui ceas. Cu toate acestea, oscilația pendulului devine foarte uşor imprevizibilă la apariţia oricărui efect perturbator extern.

Haosul este diferit de întâmplare

Care este diferența dintre un pachet de cărți de joc și vreme?

Nu putem prezice următoarea carte la poker. Dacă am putea, probabil că ne-ar da afară din cazinou. Chiar dacă am putea ghici vremea de mâine, ce putem spune despre vremea de peste două săptămâni? Sau de peste un an?

Aleatoriul, cum ar fi o carte de joc sau un zar, este imprevizibil, deoarece, pur și simplu, nu avem informațiile corecte. Haosul este undeva între aleator și previzibil.

Un semn distinctiv al sistemelor haotice este previzibilitatea acestora pe termen scurt, dar care se pierde rapid în timp.

De ce este importantă teoria haosului

Isaac Newton a imaginat fizica ca un set de reguli care guvernează un univers de tip ceasornic, reguli care, odată aplicate, ar duce la un rezultat prestabilit.

Teoria haosului demonstrează că chiar și cele mai stricte reguli și cele mai precise informații pot duce la rezultate imprevizibile.

Teoria haosului este utilizată pentru a decide ce tipuri de lucruri sunt previzibile şi care nu.

Haosul este motivul pentru care nicio aplicație meteo nu ne poate spune vremea peste două săptămâni, deoarece acest lucru este imposibil de cunoscut.

Pe de altă parte, predicții mai ample sunt posibile. Nu putem prognoza acum vremea de peste un an, dar știm, totuși, cum este vremea de obicei în acea perioadă a anului. Acesta este modul prin care clima poate fi previzibilă, chiar dacă vremea nu este.

Teoria haosului și teoria probabilităţilor îi ajută pe oamenii de știință să evalueze ce tipuri de predicții au sens și care nu.

$$$

 ELISE COWEN

Elise Nada Cowen (31 iulie 1933 – 27 februarie 1962) a fost o poetă americană . A făcut parte din generația Beat și a fost apropiată de Allen Ginsberg , una dintre figurile de frunte ale mișcării.

Născută într-o familie evreiască din clasa de mijloc din Washington Heights , New York , Cowen a scris poezie de la o vârstă fragedă, influențată de operele lui Emily Dickinson , T.S. Eliot , Ezra Pound și Dylan Thomas .

În timp ce urma cursurile Barnard College la începutul anilor 1950, s-a împrietenit cu Joyce Johnson (pe atunci Joyce Glassman). În această perioadă a fost prezentată lui Ginsberg de către profesorul de psihologie Donald Cook. Cei doi au descoperit o cunoștință comună în Carl Solomon , pe care amândoi îl cunoscuseră în timp ce petreceau timp separat într-un spital de boli mintale. O relație romantică a urmat în primăvara și vara anului 1953. Cu toate acestea, în decurs de un an, Ginsberg avea să-l întâlnească și să se îndrăgostească de Peter Orlovsky , viitorul său partener de viață. În ciuda acestui fapt, Cowen a rămas atașată emoțional de Ginsberg pentru tot restul vieții. Până la publicarea colecției sale postume, Elise Cowen: Poezii și fragmente, Cowen a fost cel mai cunoscută pentru dactilografierea versiunii finale a cărții „Kaddish” pentru Allen Ginsberg, după care a remarcat: „Încă nu ai terminat cu mama ta”. A descoperit misticismul evreiesc și budismul prin intermediul lui Ginsberg, ceea ce i-a influențat poezia. 

În februarie 1956, ea și iubita ei, Sheila (un pseudonim), s-au mutat într-un apartament cu Ginsberg și Orlovsky. La acea vreme, Cowen avea un loc de muncă de dactilografă. A fost concediată și dată afară din birou de către poliție. Ulterior, i-a spus prietenului ei apropiat, Leo Skir, că unul dintre ofițeri a lovit-o în stomac. Când a fost informată că a fost arestată, tatăl ei a spus: „Asta o va ucide pe mama ta”. Apoi s-a mutat la San Francisco , atrasă de scena Beat în creștere. În timp ce se afla în San Francisco, Cowen a rămas însărcinată și a suferit o histerotomie în timpul unui avort în stadiu avansat. S-a întors la New York și, după o altă călătorie în California , s-a mutat în Manhattan .

Depresivă de-o viață, Cowen a început să fie afectată de căderi psihologice din ce în ce mai severe, fiind în cele din urmă internată la Spitalul Bellevue pentru a primi tratament pentru hepatită și psihoză. S-a auto-controlat împotriva recomandărilor medicilor și s-a întors la apartamentul părinților ei de pe Bennett Avenue sub pretextul că va merge în vacanță cu ei la Miami Beach. La casa părinților ei s-a sinucis , sărind prin fereastra încuiată a sufrageriei și prăbușind de la șapte etaje. 

Un volum de lucrări din singurul ei caiet care s-a păstrat, intitulat „Elise Cowen: Poeme și fragmente ”, editat de Tony Trigilio , a fost publicat în 2014 de Ahsahta Press. Paisprezece dintre poeziile mai scurte ale lui Cowen sunt incluse în „Dosarul de poeme scurte” al numărului din 2012 al revistei Court Green (editat de Trigilio și David Trinidad ). Aceste două publicații reprezintă prima dată când opera lui Cowen a fost retipărită cu autorizația deținătorilor drepturilor de autor, moștenitorii acesteia.

Cartea „Elise Cowen: Poezii și fragmente” a ieșit din tipar odată cu închiderea Ahshata Press în 2020. Însă o nouă ediție a cărții, editată de Trigilio, va apărea în 2025 la BlazeVOX Books .

După moartea sa, cea mai mare parte a scrierilor sale a fost distrusă de vecinii părinților ei - ca o favoare făcută părinților, care erau neliniștiți de reprezentările lui Cowen despre sexualitate și consumul de droguri în poezii. Cu toate acestea, Leo Skir, un prieten apropiat, avea în posesia sa 83 dintre poeziile ei în momentul morții sale și s-a ocupat de publicarea mai multora în reviste literare proeminente de la mijlocul anilor 1960, inclusiv City Lights Journal ; El Corno Emplumado ; Fuck You , A Magazine of the Arts ; The Ladder ; și Things . O scurtă biografie și câteva dintre poeziile sale sunt incluse în Women of the Beat Generation: Writers, Artists and Muses at the Heart of a Revolution , editată de Brenda Knight. Mai multe dintre poeziile sale apar și în A Different Beat: Writings by Women of the Beat Generation , editată de Richard Peabody. Cowen apare în mod proeminent în memoriile lui Joyce Johnson , Minor Characters , și în romanul lui Johnson (în rolul personajului Kay), Come and Join the Dance .

$$$

 „LILIECII ȘI TRANDAFIRII” - LOUIS ARAGON

Colecția lui Louis Aragon, Le Crève-cœur ( Inimă frântă , 1941), conține 22 de poezii scrise între octombrie 1939 și octombrie 1940, ultimele nouă exprimând durerea provocată de calamitatea invaziei germane a Franței și de ocupația ulterioară. Cea mai cunoscută dintre ele, Les lilas et les roses (Liliacul și trandafirii) , publicată pentru prima dată în Le Figaro , își datorează titlul celor două flori care simbolizează cele două etape ale războiului din mai-iunie 1940: invazia germană a Țărilor de Jos pe 10 mai 1940 și a Franței în iunie.

Pe 14 iunie, armata germană a intrat în Paris, care s-a predat fără luptă; soldații și civilii francezi au fugit spre sudul Franței, iar mareșalul Pétain a semnat un armistițiu care a marcat începutul colaborării dintre regimul de la Vichy și Germania nazistă.

Poezia este formată din trei strofe a câte opt versuri, încadrate de o singură strofă de patru versuri la început și la sfârșit; este scrisă în versul tradițional alexandrin francez (cu 12 silabe), cu rime alternante diferite (abab) în fiecare secțiune de patru versuri. Aragon omite orice punctuație, creând astfel un flux incetant de amintiri, un „vârtej” ( tourbillon ) de imagini aparent vag juxtapuse. Din punct de vedere sintactic, aproape toate imaginile sunt complementul direct al repetatului „ je n'oublierai pas” (nu voi uita), care în mare parte constituie singura propoziție principală. Această tehnică de acumulare de imagini fără o conexiune interpretativă explicită se poate datora, în cazul lui Aragon, parțial ideilor suprarealiste despre funcționarea inconștientului, dar aici creează și impresia că scriitorul este bântuit de un val incontrolabil de amintiri.

Poemul începe cu o evocare a schimbării violente aduse de invazia germană: „Ô mois des floraisons mois des métamorphoses / Mai qui fut sans nuage et Juin poignardé” (O, luni ale înfloririi, luni ale schimbărilor / Mai care a fost fără nori și iunie care a fost înjunghiat pe la spate). „Linea de nori” a lunii mai exprimă, atât figurat, cât și literal, pasivitatea armatei franceze în prima lună a „pseudorrăzboiului” („ drôle de guerre ”, cum a fost numit) care s-a încheiat prin trădarea („înjunghierea pe la spate”) celor care nu au apărat Franța, ci au început să colaboreze cu invadatorii.

A doua strofă amintește de „iluzia tragică” ( l'illusion tragique ) a belgienilor, care se așteptau prematur la o victorie ușoară a trupelor franceze și britanice asupra invadatorilor germani în mai 1940: „Le triomphe imprudent qui prime la querelle” (Triumful neînțelept care a învins cearta). Mai este luna liliacului, care înflorește doar pentru scurt timp; în trecătoarea sa, acesta prevestește salutul entuziast al trupelor franceze din Belgia, pe care „populația extaziată” le-a sufocat cu flori în speranța „amețită” de victorie: „Entourés de lilas par un peuple grisé” (Înconjurat de liliac de o populație extaziată). Din nou, imagini ale frumuseții și morții sunt juxtapuse brusc: „Le sang que préfigure en carmin le baiser” (Sângele pe care îl prefigurează sărutul carmin).

În a treia strofă, Aragon se întoarce pe un ton melancolic și nostalgic către Franța însăși așa cum era odinioară: „Je n'oublierai jamais les jardins de la France” (Nu voi uita niciodată grădinile Franței). Trandafirul, ca simbol al iubirii și frumuseții, reprezentând tot ceea ce este prețios în numele și istoria Franței, este repudiat în mod rușinos de fuga năvalnică a trupelor și civililor francezi pe drumurile mărginite de trandafiri: „Le dementi des fleurs au vent de la panique / Aux soldats qui passaient sur l'aile de la peur” (Refuzul florilor de către vântul panicat / De către soldații care treceau pe aripa fricii). Personificarea bicicletelor ca fiind „delirante” și a tunurilor ca fiind „ironice” și caracterizarea rulotiștilor ca fiind „falși” au o jucăușenie aproape dadaistă, exprimând pseudo-caracterul drôle de guerre care nu a fost cu adevărat purtat.

„Vârtejul imaginilor” capătă un nou punct focal în următoarea strofă. Memoria vorbitorului își amintește de elemente aparent deconectate, precum satul Sainte-Marthe, un general, frunziș negru și o vilă normandă. Acestea sunt legate în mintea lui Aragon de vestea fatidică a capitulării Parisului din iunie 1940, pe care a primit-o la Sainte-Marthe, în Normandia: „On nous a dit ce soir que Paris s'est rendu” (Ne-au spus în acea seară că Parisul s-a predat). Expresia deconectată „un général” ar putea fi o referire la faptul că, în iunie 1940, Charles de Gaulle a fugit din Franța în Anglia, temându-se că noul guvern colaboraționist îl va aresta.

Ceea ce nu poate fi șters din memorie este înfățișat în ultima strofă sub forma unor liliac nuanțate de umbra morții: „Douceur de l'ombre dont la mort farde les joues” (Dulceața umbrei prin care moartea colorează obrajii). Expresia „lilas des Flandres” (liliacul din Flandra) face aluzie la morții unui alt război mondial (macii din Flandra) și transformă liliacul în flori ale morții. Trandafirii, cel mai vechi simbol al iubirii și frumuseții, evocă aici atât roșul aprins al conflagrației îndepărtate ( l'incendie au loin ), cât și „trandafirii din Anjou” care simbolizează gloriosul trecut francez. Prin vârtejul imaginilor deconectate sintactic, grupate în jurul simbolurilor liliacului și trandafirului, poemul transformă evenimentele traumatice din mai-iunie 1940 într-o dureroasă introspecție a națiunii franceze.

Surse:

Adereth, M. Aragon. Poemele de rezistență . Londra: Grant & Cutler, 1985.

Aragon, Louis. L'Oeuvre poétique . Ed. a II-a, Vol. 3, Cartea 9. Paris: Messidor/Livre Club Diderot, 1989, 1.069–1.139.

Aragon, Louis. Le Crève-cœur—Le Nouveau Crève-cœur . Paris: Gallimard, 1980.

Becker, Lucille Frackman. Louis Aragon . New York: Twayne, 1971. Disponibil online. Adresa URL: https://archive.org/details/louisaragon00beck . Accesat pe 23 aprilie 2025.

$$$

 LIMBA KALASMA

Străvechiul ținut Anatoliei, o răscruce de culturi și limbi în lumea antică, a adus din nou la iveală o descoperire remarcabilă. În 2023, în timpul săpăturilor din Hattuša, capitala odinioară puternicului Imperiu Hitit, arheologii au scos la iveală o comoară de tăblițe cuneiforme care au dezvăluit o limbă de mult pierdută: Kalašma . Această descoperire, situată în regiunea care este astăzi Boğazkale din Turcia, a deschis un nou capitol în înțelegerea noastră asupra diversității lingvistice și culturale care a înflorit în Anatolia în urmă cu peste trei milenii.

Descoperire și descifrare

Descoperirea limbii Kalašma se bazează pe 174 de tăblițe cuneiforme găsite la situl arhaic de la poalele muntelui Ambarlıkaya din Boğazköy-Hattusha. Aceste tăblițe, datând din epoca bronzului târziu, erau inscripționate cu o limbă necunoscută anterior cercetătorilor. Limba a fost identificată ca făcând parte din ramura anatoliană a familiei de limbi indo-europene, un grup care include și hititul, luwianul și palaicul.

Descifrarea limbii kalašma a fost un efort de colaborare la care au participat mai mulți cercetători. Profesorul Daniel Schwemer de la Departamentul de Limbi din Orientul Apropiat al Universității din Würzburg a jucat un rol cheie în transliterarea inițială a textelor din cuneiform în alfabetul latin. Lucrarea sa a fost analizată în continuare de experți în lingvistică, inclusiv profesoara Elisabet Rieken și profesorul asociat Ilya Yakubovitich de la Universitatea din Marburg. Eforturile lor combinate ne-au permis să începem să înțelegem limba și semnificația acesteia.

Oamenii din Kalašma

Conform descoperirilor, poporul Kalašma locuia într-o regiune din apropierea a ceea ce este acum districtul Gerede din provincia Bolu, în Turcia de astăzi. Limba Kalašma, deși similară cu luwianul, care era vorbită în sudul Anatoliei, reprezintă o entitate culturală și lingvistică unică în cadrul Imperiului Hitit mai larg. Hitiții, cunoscuți pentru vastul lor imperiu care se întindea pe o mare parte din Anatolia și estul Mediteranei, erau foarte interesați să consemneze ritualurile și practicile religioase în limbile materne ale regiunilor pe care le controlau. Această practică nu reflectă doar respectul hitiților pentru tradițiile locale, ci și abordarea lor pragmatică a guvernării și controlului.

Tabletele și conținutul lor

Tăblițele Kalašma conțin în principal texte legate de viața de zi cu zi și de sărbători, oferind o privire rară asupra practicilor cotidiene ale acestei culturi pierdute. Deși conținutul tăblițelor nu oferă informații istorice inovatoare, este neprețuit pentru înțelegerea peisajului multilingv și multicultural al Anatoliei în jurul anului 2000 î.Hr. Textele dezvăluie că hitiții, în interacțiunile lor cu regiunile cucerite, au încorporat zeități locale în propriul lor panteon, venerând acești zei în limbile lor materne. Această practică avea probabil scopul de a integra mai ferm aceste regiuni în Imperiul Hitit, respectând și conservând identitățile lor culturale.

Un aspect deosebit de interesant al textelor Kalašma este semnificația lor religioasă. Tăblițele fac adesea referire la ritualuri și ceremonii desfășurate în limba Kalašma, subliniind importanța îndeplinirii riturilor religioase într-o limbă despre care se credea că este înțeleasă de zeii acelei regiuni. Hitiții credeau că zeii din Kalašma, la fel ca cei din alte regiuni, nu înțelegeau limba hitită, de unde și necesitatea de a comunica cu ei în limba lor maternă. Această practică evidențiază credința adânc înrădăcinată în puterea limbajului în contextele religioase și culturale din lumea antică.

Peisajul lingvistic mai larg al Anatoliei

Descoperirea orașului Kalašma se adaugă la complexa tapiserie lingvistică deja existentă a Anatoliei antice. Regiunea găzduia o varietate de limbi, inclusiv hitita, luwiană, palaică și hattică. Hitiții, în special, au lăsat în urmă o bogată arhivă de texte cuneiforme care includ nu numai propria lor limbă, ci și pasaje în aceste alte limbi. Acest lucru reflectă diversele influențe culturale pe care hitiții le-au întâlnit și le-au absorbit de-a lungul secolelor.

Semnificația limbii Kalašma nu constă doar în unicitatea sa, ci și în ceea ce ne spune despre interacțiunile mai ample dintre diferite culturi și limbi din Anatolia antică. Natura multilingvă a regiunii, evidențiată de varietatea limbilor înregistrate în textele hitite, sugerează un grad ridicat de schimb și integrare culturală. Prin urmare, descoperirea limbii Kalašma oferă noi perspective asupra modurilor în care hitiții și contemporanii lor au navigat și au gestionat această diversitate.

Viitorul studiilor Kalašma

Publicarea textelor Kalašma, condusă de profesorul Schwemer, este programată să înceapă în noiembrie 2023. Această publicație va pune la dispoziția cercetătorilor din întreaga lume întregul corpus de 174 de tăblițe, deschizând calea pentru cercetări ulterioare asupra acestei limbi nou descoperite. Pe măsură ce aflăm mai multe despre Kalašma, este probabil ca înțelegerea noastră asupra lumii antice, în special a dinamicii complexe a limbii, culturii și puterii din Anatolia, să continue să evolueze.

În concluzie, redescoperirea limbii Kalašma este o dovadă a istoriei bogate și diverse a Anatoliei. Subliniază rolul regiunii ca un creuzet de culturi și limbi în lumea antică. Pe măsură ce cercetătorii continuă să studieze textele Kalašma, putem aștepta cu nerăbdare noi perspective asupra vieții oamenilor care au locuit odinioară această regiune fascinantă și asupra rețelei complexe de interacțiuni care au modelat lumea lor.

Lucrarea „ Keilschrifttexte aus Boghazköi (Texte cuneiforme din Boghazköi)”, scrisă de prof. dr. Schwemer despre descifrarea a 174 de tăblițe, este acum disponibilă în format digital.

$$$

 S-a întâmplat în 7 noiembrie1801: La această dată, Alessandro Volta, fizician italian, îi prezintă lui Napoleon prima baterie electrică. Alessandro Volta (n. 18 februarie 1745, Como, Italia – d. 5 martie 1827, Como) a fost un fizician italian, a inventat pila electrică, iar numele său a fost dat unității de tensiune electrică (volt).

Alessandro Volta s-a născut în orașul italian Como, într-o familie nobilă. A studiat în școlile publice din orașul său, intrând apoi, în 1758, la colegiul iezuit. De la vârsta de 14 ani începe să fie atras de știință și refuză să urmeze cariera bisericească, o tradiție în familia sa. În anul 1769 publică prima sa lucrare despre electricitate (un subiect științific „la modă" în vremea sa) - De vi attractiva ignis electrici - care atrage atenția asupra sa și îl ajută să obțină postul de profesor de fizică la liceul din Como, unde a activat între anii 1774-1779. În paralel cu activitatea de profesor, Volta își continuă studiile și experimentele, devenind cunoscut în domeniu, iar în anul 1779 obține numirea în funcția de profesor la Universitatea din Pavia, unde își continuă munca în domeniul electricității și face o serie de invenții revoluționare, care îi aduc importante distincții, printre care medalia Copley (1791) a Royal Society din Londra al cărui membru era, Legiunea de onoare și altele.

În anul 1801, Napoleon îl invită la Paris și îi acordă statutul de membru al Institut de France și îl numește conte, iar mai târziu senator al Lombardiei, în 1810.Cea mai mare onoare a primit-o din partea comunității oamenilor de știință, care, în cinstea lui, au numit unitatea de măsură pentru forța electromotoare și potențial electric – „volt". Contribuția sa în domeniul fizicii și al electricității în special a fost deosebit de importantă, fiind punctul de plecare pentru numeroase cercetări și descoperiri ulterioare. A făcut cercetări și în domeniile chimiei (în 1778 a fost primul savant care a izolat metanul, principalul constituent al gazului natural), meteorologiei (a inventat electrometrul, instrument de măsurare a electricității atmosferice).

Invenții:

-electroforul (un instrument pentru acumularea de electricitate statică – care stă la baza condensatoarelor utilizate și astăzi) (1774)

-electroscopul (un instrument care permite evidențierea diferențelor de potențial) (1779)

-prima baterie electrică din istorie, așa-numita „pilă voltaică"-strămoșul bateriilor electrice, ce permitea transformarea energiei chimice în energie electrică. (1800)

Pila voltaică constă dintr-o coloană verticală compusă dintr-o succesiune de un disc de cupru/un disc de hârtie îmbibată în soluție salină/un disc de zinc. La extremitățile coloanei era atașat câte un fir metalic între care se producea un curent electric continuu de joasă intensitate. Volta descria invenția sa ca un „organ electric", similar celui al peștelui-torpilă. La originea invenției se află teoria „electricității animale" și experiențele asupra broaștelor ale altui fizician italian, Luigi Galvani. Repetând experiențele acestuia, Volta a avansat ipoteza că originea curentului electric apărut când mușchiul este în contact cu două metale diferite nu este țesutul organic, ci contactul între metale – și a demonstrat această ipoteză înlocuind țesutul broaștei cu bucățele de hârtie înmuiate în soluție salină (conductoare) și obținând astfel curent electric, infirmând teoria lui Galvani.

Pila voltaică marchează o epocă în teoria fizicii, ca și în aplicațiile științei puse în slujba omenirii. Aceasta a permis realizarea electrolizei apei (descompunerea apei în oxigen și hidrogen pur cu ajutorul curentului electric continuu furnizat de pila voltaică) de către A. Carlisle și W. Nicholson în 1800, apoi a separării sodiului (Na) și potasiului (K) din sărurile lor, de către Sir Humphry Davy în 1807, și în sfârșit a descoperirii efectului magnetic al curentului electric de către Oersted în 1820.

Surse:

Dicționar cronologic al științei și tehnicii universale, red. St. Balan, București, 1979

https://www.britannica.com/biography/Alessandro-Volta

https://www.famousscientists.org/alessandro-volta/

https://www.ro.biography.name/fizicieni/59-italia/182-alessandro-volta-1745-1827

https://history-computer.com/People/VoltaBio.html

$$$

 S-a întâmplat în 7 noiembrie1881: În această zi, s-a născut Peter Neagoe, prozator şi pictor, stabilit în Statele Unite, unde a primit cetăţenia în anul 1913. Peter Neagoe (n. 7 noiembrie 1881, Odorhei - d. 28 octombrie 1960, Kingston, sau Woodstock, New York) a fost un scriitor şi pictor american, originar din Transilvania.

Petru (Peter) Neagoe, prozator, publicist şi pictor, aparţine pleadei de români din secolul XX care au renunţat la folosirea limbii şi şi-a alcătuit opera scrisă în idiomul englez. S-a născut în Ardeal, la Odorhei, la 7 noiembrie 1881, făcând parte dintr-o familie de intelectuali români din lumea satelor.Tatăl său a fost notar. Se înrudea cu o serie dintre militanţii naţionali ai românilor. Familia s-a instalat în 1887 în imediata vecinătate a Sibiului, unde şi-a continuat studiile, absolvind liceul german de acolo în anul 1897.

În 1898 a plecat la Bucureşti, unde a făcut studii diverse. A asistat, de exemplu, la o serie de cursuri de la Facultăţile de Litere şi de Drept, manifestând preocupări mai ales în domeniul filosofiei. În paralel s-a înscris la Şcoala de Arte şi Meserii, manifestând interes pentru pictură. Acolo a fost coleg cu Constantin Brâncuşi, de care ulterior avea să fie legat ani de zile şi destinul său de emigrant.A început activitatea sa de publicist şi de traducător, pe de o parte, iar pe de altă parte, de militant în publicaţii social-democrate ale vremii. Nu se stie exact când a părăsit ţara, oricum între anii 1901 şi 1905. Ştim în mod sigur că a urmat o vreme studii universitare în Bavaria, la Munchen. Se pare că acolo s-a reîntâlnit cu Constantin Brâncuşi, înainte ca acesta să-şi înceapă destinul său partizan.A ajuns apoi la New York.Destinul lui de acolo, la început, a fost identic cu al multor altor tineri intelectuali, atraşi de mirajul lumii noi. A avut slujbe diferite, modest plătite, precum funcţionar la unele firme, plasator de produse farmaceutice, desenator de cataloage pentru vânzări etc. Şi-a continuat studiile de artă începute la Bucureşti, urmând Academia Naţională de Arte din New York. A făcut eforturi deosebite pentru a-şi însuşi limba şi a făcut ucenicia în ziaristica de peste ocean.În anul 1913 a obţinut cetăţenia americană. A fost mobilizat în vremea războiului. Imediat după război, tablourile pictate de el i-au adus o serie de beneficii, starea lui materială îmbunătăţindu-se simţitor.

În anul 1926, împreună cu soţia sa, Ana, de origine lituaniană, s-a mutat în spaţiul francez, alternându-şi existenţa între Paris şi sudul mediteranean. S-a reîntâlnit cu Constantin Brâncuşi, dar şi cu o serie întreagă de alţi scriitori ai vremii, români sau străini, precum Tristan Tzara, Panait Istrati, Henri Miller, Ezra Pound etc. O vreme a alternat între a se ocupă de pictură şi de a scrie, optând în final pentru meseria condeiului.Prima sa operă însemnată, nuvela „Caleidoscop”, a fost tipărită în 1928, dobândind treptat importante succese în calitate de prozator. Lucrările sale au fost publicate în spaţiul anglo-saxon şi traduse în franceză. Primul său volum a fost publicat la Paris în 1932, fiind o vreme oprit de difuzare peste ocean, sub învinuirea de obscenitate. Şi din acest punct de vedere destinul său american se asemăna cu cel al prietenului său Constantin Brâncuşi, căruia nu i s-a autorizat pătrunderea în spaţiul american a „Păsării măiestre”.În 1934, Peter Neagoe s-a întors în America, unde a fost angajat la Oficiul de informaţii al Departamentului de Stat. A continuat să facă frecvente deplasări în Europa. La invitaţia Regelui Carol al II-lea a sosit în România în 1937. Începând din 1934 era prezent în România cu traduceri ale unora dintre lucrările sale, de exemplu „Soare de Paşti” sau „Drumuri cu popas”.În timpul celui de-al doilea război mondial a fost prezent în emisiunile posturilor de radio americane, destinate Europei.

După război, fiind în legături cu Petru Groza, şi-a propus scrierea unui ciclu de romane inspirate din momente deosebite de istorie românească.Ultima parte a vieţii şi-a consacrat-o, călătorind frecvent de la New York la Paris, alcătuirii unei biografii romanţate a lui Constantin Brâncuşi, în contextul vieţii artistice de pe malurile Senei, în prima parte a veacului trecut.A continuat să scrie nuvele şi romane, unele cu referinţe la contextul politic românesc, cel comunist, sau cel legionar. Opera despre Constantin Brâncuşi, „Sfântul din Montparnasse”, a apărut postum. După moartea sa, în 1962, manuscrisele şi arhiva personală au ajuns în custodia Universităţii Syracuze din statul New York.Trăind decenii în şir departe de ţară, a avut mereu prezente în mintea şi în sufletul său locurile natale, tradiţiile neamului său, ceea ce au şi alcătuit cea mai mare parte a operei sale scrise. Lucrările sale au ca bază cele mai diverse subiecte legate de România.

Opera sa cuprinde:

Storm („Vifor”), 1932, trad. în română de Profira şi Teodora Sadoveanu (1939)

Easter Sun („Soare de Paşti”), 1934, trad. în română de Ionel Jianu (1940)

There is My Heart („Drumuri cu popas”), 1935, în română de Jul. Giurgea (1938)

Winning a Wife („Cucerirea unei soţii”), 1936

A Time to Keep („Timp de neuitat”), 1949, în română de Ioan A. Popa (1975)

No Time for Tears („Lacrimi inutile”), 1959

The Saint of Montparnasse („Sfântul din Montparnasse”), 1965, în română de Sever Trifu (1977)

Surse:

http://www.autorii.com/scriitori/peter-neagoe/

http://www.utgjiu.ro/revista/lit/pdf/2010-01/5_MIRABELA_CURELAR.pdf

http://jurnaluldedrajna.ro/peter-neagoe-prozator-si-traducator/

https://www.romanianculture.org/personalities/Peter_Neagoe.htm

https://adevarul.ro/news/societate/va-mai-amintiti-de-peter-neagoe-1_50abf58b7c42d5a663832bc9/index.html