$$$

 2 iulie: Moartea marelui voievod Ștefan cel Mare

La data de 2 iulie a anului 1504, a încetat din viaţă domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, unul dintre cei mai mari domnitori ai neamului românesc. Fiu al lui Bogdan al II-lea şi nepot al lui Alexandru cel Bun, din familia domnească a Muşatinilor, Ștefan cel Mare a domnit timp de 47 de ani, între anii 1457 și 1504, având o domnie neegalată vreodată în istoria Moldovei. El a devenit domn al Moldovei după ce l-a înfrânt la Doljești în Ținutul Neamțului, pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său, Ștefan fiind uns ca domn în primăvara anului 1457, pe locul ce se numea ,,Câmpia Direptății’’, de lângă Suceava, de către mitropolitul Teoctist al Moldovei. Domnia lui Stefan cel Mare a fost marcată de numeroase lupte pentru apărarea țării, cele mai multe fiind cu turcii, cei care în acea perioadă deveniseră o ameninţare pentru Europa şi pentru întreaga creştinătate. Cea mai importantă victorie asupra turcilor, Ştefan a obţinut-o la Podul Înalt, lângă Vaslui, în data 10 ianuarie 1475, cu o armată de trei ori mai mică decât a invadatorilor, după această mare izbândă însușii Papa Sixtus al IV-lea numindu-l pe Ștefan cel Mare „Athleta Christi” adică ,,luptător al lui Hristos’’. Conform documentelor istorice Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii cu turcii, din care a câştigat 34, obținând de asemenea victorii răsunătoare și împotriva unor alți mari conducători de oști precum regele Ungariei, Matei Corvin, pe care l-a învins în Bătălia de la Baia din anul 1467 sau regele Ioan I al Poloniei, pe care l-a învins la Codrii Cosminului în anul 1497. Singurele înfrângeri suferite de Stefan cel Mare au fost cele de la Chilia din anul 1462 şi Războieni din anul 1476 când otomanii conduşi de sultanul Mehmed al-II-lea și-au luat revanșa după înfrângerea suferită la Vaslui în 1475. Există legende conform cărora după fiecare bătălie voievodul Stefan Cel Mare ar fi înălţat câte o biserică întru pomenirea celor căzuţi în lupte şi ca mulţumire pentru acele biruinţe. Astfel, se știe că Ştefan cel Mare a zidit peste 40 de biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta unitatea de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, Ștefan a înălţat, mai multe biserici şi mănăstiri, între care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu, căreia voievodul îi donează o icoană cu Sfântul Gheorghe și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint. Se spune că moartea lui Ștefan cel Mare ar fi survenit din cauza unei răni suferite la un picior în anul 1462, pe când Ştefan cel Mare a asediat cetatea Chilia, iar ca urmare a acelei răni, marele voievod moldovean a continuat să sufere timp de patru decenii, deoarece rana nu i s-a mai închis niciodată, chiar dacă a fost îngrijit de numeroși medici. Astfel, chiar și în vara anului 1504, în anul morții lui Stefan, el a fost îngrijit de unul dintre cei mai vestiți doctori ai vremii, anume medicul veneţian Matteo Muriano, cel care a luat hotărârea ca rana domnitorului să fie arsă cu fierul înroşit. Însă nici această operaţie nu l-a ajutat pe Ştefan cel Mare, ba din contră starea sa s-a agravat și mai mult, organismul său nu a mai rezistat şi pe 2 iulie 1504, marele voievod a murit, fiind înmormântat la Mânăstirea Putna, una dintre multele sale ctitorii. Astfel, omagiat de străini, lăudat chiar și de dușmani săi, prețuit atât de mult de poporul său, Ștefan cel Mare a intrat în conștiința românilor și a altor popoare ca un strălucit domnitor și unul dintre cei mai mari apărători ai creștinătății.

Lectia de istorie

$$$

 Curiozități despre albine: Societatea uimitoare a stăpânelor mierii

Multe dintre fructele și legumele de pe glob, de la mere și portocale, la ceapă și avocado, există datorită albinelor, care au o importanță vitală în procesul de polenizare.

Este o performanță impresionantă, având în vedere cât de mici și insignifiante par aceste creaturi. Dar polenizarea nu este singurul lucru fascinant pe care îl fac aceste „bâzâitoare”.

  1. Două milioane de flori pentru 500 de grame de miere

 Ca să producă o jumătate de kilogram de miere, albinele trebuie să adune nectar de la aproape două milioane de flori.

Pentru ca o singură albină să producă această cantitate de miere, ar trebui să zboare aproape 145.000 de kilometri (de trei ori circumferința Pământului).

În timpul unei singure „expediții” de adunat nectar, o albină poate zbura aproximativ 9.6 kilometri. Viteza medie a unei albine este între 24 și 32 de kilometri pe oră atunci când zboară spre o sursă de hrană.

La întoarcere, când transportă nectar, viteza este ceva mai mică, de doar 19 kilometri pe oră. Bâzâitul inconfundabil al albinei este produs de aripile sale, pe care le mișcă cu o frecvență de 11.400 de ori pe minut.

  2. Au memorie bună

Creierul unei albine are mărimea unei semințe de susan. Însă această insectă este capabilă să învețe lucruri noi și să își amintească diverse informații, precum distanța străbătută și cât de mult polen a adunat.

Aceste date sunt apoi transmise celorlalte insecte din colonie.

  3. Regina controlează roiul prin feromoni

O colonie de albine este alcătuită din aproximativ 20.000 – 60.000 de albine și o singură regină (sau matcă). Aceasta este esențială pentru perpetuarea speciei.

Când iese din ou, matca identifică celelalte regine care ies din ouă și le ucide rând pe rând. Apoi, își preia rolul de lider, controlându-și roiul cu ajutorul feromonilor. 

După ce se împerechează cu regina, masculul moare imediat, fiindcă abdomenul său este sfâșiat prin îndepărtarea endofalusului. Chiar dacă supraviețuiește, el este exclus din roi, fiindcă singurul său rol este acela de împerechere.

Regina poate produce până la 2.000 de ouă pe zi. Cantitatea de ouă depusă de regină și viteza cu care le depune depind în mare parte de vreme și de accesul la hrană.

Ouăle fertilizate devin femele lucrătoare sau viitoare regine. Ouăle nefertilizate devin masculi sau trântori. În zonele unde iernile sunt grele, trântorii sunt alungați din stup la finalul toamnei, deoarece albinele nu mai au nevoie de ei.

Regina poate trăi până la 5 ani, însă albinele lucrătoare trăiesc doar până la 6 săptămâni și ele fac toată munca. Când regina devine prea bătrână pentru a depune ouă, albinele din roi o înlocuiesc sau o ucid.

  4. Mierea nu se strică niciodată

Singura insectă care creează un produs consumat de oameni în toată lumea este albina. De 150 de milioane de ani, albinele produc miere după aceleași metode.

Una dintre cele mai interesante curiozități despre albine este că mierea produsă de ele nu se strică niciodată. În mormintele faraonilor au fost descoperite recipiente în care se afla miere veche de mii de ani, dar care încă nu este alterată.

Mierea este singurul produs care conține pinocembrină, un antioxidant asociat cu funcționarea creierului. De asemenea, acest produs miraculos conține toate substanțele necesare pentru a susține viața: apă, minerale și enzime.

De-a lungul vieții, o albină obișnuită produce mai puțin de o jumătate de linguriță de miere.

  5. Albinele comunică prin dans

 Pentru a se organiza mai bine și pentru a-și coordona acțiunile, albinele își transmit informații prin mișcări numite generic „dans”.

Imediat ce găsește o sursă de polen, albina se întoarce la stup pentru a le informa pe celelalte. Direcția, distanța față de stup, cantitatea de polen disponibilă – toate aceste date sunt codificate în mișcările de dans ale albinei.

Albinele folosesc două tipuri de dans. Dansul în cerc este cel mai frecvent și semnalizează, de obicei, surse de polen aflate în imediata apropiere a stupului, până la 15 metri distanță.

Karl von Frisch, un entomolog care și-a dedicat viața studierii albinelor, a constatat că, din 174 de albine care au asistat la un astfel de dans, 155 au găsit sursa de polen în mai puțin de cinci minute.

Pentru a semnaliza surse de polen aflate la distanțe mari de stup (peste 100 de metri), albinele folosesc așa-zisul „dans în opt”. În acest fel, albinele au reușit să detecteze surse de polen situate și la 9-10 kilometri de stup.

$$$

 Marina Știrbei, prințesa din înaltul cerurilor

Marina Știrbei (Marina Știrbey) s-a născut pe 19 martie 1912 la Viena și a fost fiica prințului George Știrbei și a Elisabetei Băleanu, nepoată a lui George Valentin Bibescu și verișoara lui Constantin Bâzu Cantacuzino.

Tânăra s-a înscris în 1935 la școala de pilotaj „Mircea Cantacuzino”, singura școală din România care accepta și femei la cursuri. La doar 23 de ani a obținut brevetul de pilot gradul I, cu numărul 93/1935, al șaselea brevet feminin în România.

Marina Știrbei va obține apoi și brevetul de pilot gr. II și în scurt timp și-a cumpărat propriul avion, un ICAR Universal înmatriculat cu numărul YR-MAI. Vărul ei, Bâzu Cantacuzino, i-a dat primele lecții de zbor acrobatic, iar un an mai târziu a obținut locul I la concursul național aerian, categoria „avioane ușoare de turism”.

În octombrie 1938 Marina a participat ca membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din România la manevrele militare regale de la Galați organizate de Forțele Aeriene Regale ale României, alături de Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu și Irina Burnaia.

În 1939 a efectuat cu avionul ei un raid de documentare de la București la Stockholm, iar la întoarcere a depus un memoriu la Ministerul Aerului prin care solicita înființarea unei escadrile sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei.

Escadrila Sanitară a fost înființată pe 25 iunie 1940, iar din formațiune vor face parte Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Virginia Thomas și Virginia Duțescu. În perioada celui ce-al Doilea Război Mondial, Marina Știrbei a înființat la conacul familiei sale de la Dărmănești un mic spital pentru îngrijirea soldaților răniți aduși de pe front.

Palatul Știrbei-Dărmănești de lângă Bacău a fost transformat, după venirea comuniștilor la putere, mai întâi în sanatoriu TBC, apoi în tabără școlară.

Curajoasa aviatoare s-a căsătorit în 1942 la Palatul Mogoșoaia cu mai tânărul avocat Constantin Basarab Brâncoveanu, fiul din cea de-a doua căsătorie al prinţului Mihai Constantin Bibescu-Basarab-Brâncoveanu, nașii cuplului fiind Martha Bibescu și George Matei Cantacuzino.

În 1948 soțul Marinei a fost arestat, avionul ICAR și toate celelalte bunuri ale familiei au fost confiscate de autoritățile comuniste, iar doamna Știrbei și cei doi băieți ai săi, Constantin și Mihai, au fost nevoiți să trăiască din vânzarea celor câtorva lucruri pe care reușiseră să le salveze.

În 1964, cu puțin timp înainte ca soțul său să fie grațiat, Marina a reușit să plece din România împreună cu fiii săi, primind sprijinul Marthei Bibescu, care a făcut presiuni asupra diplomaților de la Paris pentru ca mica familie să obțină pașapoarte. După eliberarea de la Jilava, Constantin Basarab Brâcoveanu și-a urmat familia în Anglia și a fost o vreme angajat al secției române a postului de radio BBC Londra. Mai târziu cuplul Știrbei – Brâncoveanu s-a mutat definitiv în Franța, la Bouloc. Aici a murit în 1983 avocatul Constantin Brâncoveanu, iar soția sa, marea aviatoare Marina Știrbei, a murit tot aici, la vârsta de 89 de ani, pe 15 iulie 2001.

Un extras din revista Ilustrațiunea română din 1939 ne oferă un tablou al performanțelor doamnei Știrbei:

“Pentru prima oară, la manevrele regale din toamna trecută, cinci femei aviatoare au fost concentrate, încredințându-li-se diverse misiuni, pe care le-au dus la capăt cu deosebit succes. Conform noii legi pentru mobilizarea femeilor în caz de război, doamnele Marina Stirbei, Irina Burnaia, Marioara Drăgescu, Virginia Dutescu și Nadia Russo au fost concentrate, odată cu camarazii lor bărbați.

Marina Stirbei a condus un avion militar și a lăsat o deosebită impresie în rândurile aviatorilor militari, pentru râvna deosebită ce a pus-o pentru a-și executa la termen fix toate misiunile încredințate.

În fiecare zi și uneori la ore înaintate din noapte, conducea avionul cu medici, cu răniti, cu medicamente de urgență. Niciodată obosită, totdeauna gata să se ofere pentru cele mai grele și obositoare misiuni, Marina Știrbei a cucerit admirația tuturor camarazilor bărbați.

Se crease pe aerodromul din Galati, unde își avea Marina Știrbei baza avionului domniei sale sanitar, o stare de emulație printre aviatori, care a reușit să dea cel mai înalt randament, unitatea de acolo primind laudele tuturor șefilor ierarhici.

Vă asigur, nu e lucru ușor lucru să stai zilnic 10-12 ore înțepenit la volanul mașinei de zburat, cu atenția încordată din pricina răspunderii atâtor vieți care depind numai de precizia reflexelor tale nervoase. În ceață, pe furtună, avionul sanitar al Marinei Știrbei decola cu regularitate, pornind indiferent de vreme să transporte medici, medicamente, aparatele medicale, acolo unde se anunțase că e nevoie de ajutorul lor.

Împărțite în cele două partide, roșie și albastră, Irina Burnaia, Marioara Drăgescu, Virginia Duțescu și Nadia Russo au condus avioanele de recunoaștere, concurând cu camarazii lor în acumularea orelor de zbor. În timpul manevrelor, cele patru aviatoare au ținut să-și cucerească stima tuturor colegilor de pe aeroporturile militare.

Comandorul Argeșanu, care a avut sub comanda sa pe curajoasele noastre aviatoare, nu a avut decât cuvinte de laudă pentru abnegația de care au dat dovadă în tot timpul manevrelor, executând cu conștiinciozitate toate ordinele primite.

De altfel, aviatoarele care au luat parte la manevre sunt ași ai aviației românești. Toate au dat de mult dovada chemării ce au pentru aviație.

Marina Știrbei, prin numeroasele sale raiduri, prin recordurile stabilite a căpătat de mult o glorie binemeritată. Irina Burnaia, care, pe lângă pasiunea pentru aviație, mai are pe aceea a barei, fiind o foarte talentată avocată, a făcut mai multe raiduri de mare răsunet. Acela executat deasupra Africii i-a atras o celebritate notorie, ca una din cele mai bune aviatoare românce.

Se pare că acum Irina Burnaia pregătește pentru primăvara anului 1939 un nou raid de mare anvergură, care va duce gloria aripilor românești până la celălalt capăt al lumii.

Virginia Duțescu este prima instructoare de zbor din România. Examenul acesta greu l-a cucerit prin calitățile domniei sale de aviatoare. Cunoștintele domniei sale tehnice și pedagogice îi vor da posibilitatea să promoveze noi serii de piloți de care, în treacăt fie zis, avem atâta nevoie!

Doamna Duțescu a cucerit cu greu acest grad, dar, prin perseverenta sa metodă de lucru personală suntem siguri că va dovedi, chiar și celor puțini cari au mai rămas ostili femeilor în aviație, că e binevenită colaborarea femeilor pentru propășirea aviației.

Marioara Drăgescu, în numeroasele meetinguri din tară, ne-a arătat toată gama virtuozității domniei sale de remarcabilă aviatoare. Publicul nostru a asistat, cu inima strânsă de emoții, la evoluțiile îndrăznețe cu micul avion alb, care se mișca grațios și capricios pe întinsul albastru al cerului și aplauzele sincere răsunau pe câmpul meetingurilor de câte ori publicul o vedea pe tânăra aviatoare descinzând teafără după toate îndrăznețele sale acrobații.

Nadia Russo este poate cea mai tânără dintre aviatoarele noastre. Abia ieri parcă am asistat la examenul domniei sale de pilot, când a cucerit felicitările sincere ale unui juriu compus din “vechi lupi de aer”, greu de emoționat.

Astăzi, după o carieră rapidă, Nadia Russo contează în prima linie a aviatoarelor noastre și siguranța ei la bordul avionului a fost remarcată de șefii ierarhici în ultimele manevre.

Decise să ajungă cu orice preț la ținta propusă, energice, pline de o voință îndărătnică și de o perseverență demnă de remarcat, aviatoarele noastre au reușit, după o muncă tenace, să-și afirme puternica lor personalitate.

Ultimele manevre, în care pentru prima oară cele cinci aviatoare au fost concentrate, a fost un examen decisiv pentru cariera lor. Un examen, însă, pe care l-au trecut “summum cum laudae”.

Surse:

Ilustrațiunea română, februarie 1939

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Vasile Firoiu, Amazoanele Cerului, 1980

$$$

 Un profesor de matematică, observând că are ceva probleme cu chiuveta din bucătărie, a fost nevoit să cheme un instalator.

În următoarea zi, instalatorul a venit, a strâns câteva șuruburi, a înfiletat câteva chestii, apoi totul a funcționat ca înainte.

Profesorul a fost mulțumit.

Totuși, când instalatorul i-a dat nota de plată, acesta a fost șocat.

Profesorul:

– Asta înseamnă o treime din salariul meu lunar!!!

Până la urmă, totuși, a plătit, iar instalatorul i-a zis:

– Vă înțeleg, să știți.

– De ce nu veniți la firma noastră, să depuneți dosarul pentru o slujbă de instalator? Veți câștiga de trei ori mai mult decât o faceți acum. Dar nu uitați, când depuneți dosarul, să le spuneți că ați terminat doar 7 clase. Nu le plac oamenii educați.

Prin urmare, profesorul nostru și-a luat o slujbă de instalator, iar viața lui a devenit mai ușoară din punct de vedere financiar. Tot ce trebuia să facă era să strângă un șurub-două.

Într-o zi, șeful companiei a hotărât că trebuie ca fiecare angajat să se ducă la seral, pentru a-și termina și clasa a 8-a.

Profesorul nostru a trebuit să meargă, evident.

S-a întâmplat ca primul curs să fie de matematică.

Profesorul, vrând să vadă nivelul de cunoaștere al cursantilor, i-a întrebat formula ariei cercului.

Cel pe care l-a numit a fost chiar profesorul.

Ajungând la tablă, și-a dat seama că a uitat formula, așa că a început să o deducă.

A umplut tablele cu integrale, diferențiale etc. La sfârșit, rezultatul pe care-l avea era „minus pi r pătrat”.

Neconvenindu-i acel minus, s-a apucat iarăși de calcule, de la început.

Nimic nu s-a schimbat, tot același rezultat a obținut. De fiecare dată a obținut aceeași chestie.

S-a uitat puțin spre clasă, speriat, moment în care a observat că toți instalatorii îi șopteau:

– Schimbă limitele de integrare!

$$$

 EMIL GARLEANU - văzut de contemporani. 

 

" Poemele în proză din lumea celor care nu cuvântă, inspirate, probabil din < Historie naturelle > de Jules Renard, pun în valoare arta unui miniaturist. Cu bonomie, emoție înfiorata, umor înlăcrimat, scriitorul surprinde contrastul dintre armonia naturii și aceste tragedii de o clipă "- Mircea Zaciu 

" Iubit de toți, Garleanu avea totdeauna idei bune, planuri frumoase și, mai presus de toate, atâta însuflețire cât n- aveam noi toți. În jurul lui ne strângeam cu toții și el, cu vorba lui împăciuitoare, cu diplomația lui, cu bunătatea lui, ne făcea să înțelegem și să ne unim chiar atunci când aveam poate toate motivele să nu ne înțelegem și să nu ne uităm ... 

Și acum Garleanu e singur ... El care era veșnic înconjurat de prieteni, de tovarăși, de adversari, acum e singur ! El care a fost sufletul și întemeietorul cafenelelor literare ( ... ). 

Sunt vreo patru luni de când Garleanu n- a mai fost printre noi. Și noi, mânați de șuvoiul vieții, de micile și zadarnicele noastre hartuieli, de egoismul nostru, de abia ne mai gândeam la dânsul care e singur și bolnav și hărțuit de o gloată de actori, la Craiova ( era directorul acelui teatru din banie ).

E blând și acum Garleanu. Singurătatea și boala nu l- au putut înrăi. L- au făcut îndată mai filozof, mai pesimist. Nu tuna împotriva prietenilor care aproape l- au uitat și nu căuta să facă senzație și să atragă atenția asupra sa prin lucruri gălăgioase. E blând și cuminte ca întotdeauna. Vorbește ca un bătrân înțelept, cu toate că e tot atât de tânăr ca și când era în mijlocul prietenilor. Amărăciunea se simte foarte mult în singurătatea lui. 

Încolo, Garleanu e tot atât de singur. Vorbește de toate cu seninătatea care este apanajul sufletelor superioare. "

( L. Rebreanu, feb. 1914, scrie și publică un articol laudativ, intitulat " SINGUR ", în anul morții celui mai bun prieten al său, Emil Garleanu ). 

Emil Garleanu s- a născut la Iași, el a demonstrat o preocupare deosebita față de viața necuvântătoarelor. Povestirile sale sunt inspirate din lumea plantelor, a gazelor, redată cu duioșie, blândețe și delicatețe. Tatăl său a fost locotenent- colonel, drept pentru care Emil a făcut studii militare la școli de specialitate, încercând să îmbrățișeze o carieră militară. 

În anul 1905 a demisionat din armată și s- a dedicat activității literare. Cele mai importante scrieri : 

" Cea dintâi durere ", " Schite din război ", " Din lumea celor care nu cuvântă ", " Nucul lui Odobac ", Trei vedenii ". 

A fost director al Teatrului Național din Craiova. Prin intermediul lui Garleanu, Rebreanu își va cunoaște viitoarea soție, pe Ștefana I. Rădulescu ( alintată , " Fanny " de apropiați ).

Garleanu se numără printre membrii fondatori ai Societății Scriitorilor Români ( 1908 ), fiind pentru un an de zile, chiar președintele acesteia.

Garleanu se stinge din viață , la doar 36 de ani ,la data de 2 iulie 1914, din pricina unei boli necruțătoare. 

Sursa : 

☆ " SPECTRE ÎN LABIRINTUL UITARII "- Romanul familiei Rebreanu, 4 vol. , de Ilderim Rebreanu, editura ZIP. Fragmente din vol. I - " De la Alfa la Omega " , Pseudoportet ( 10 ) EMIL GARLEANU. 

☆ " 100 CEI MAI MARI SCRIITORI ROMÂNI " , ediția a ll- a revizuită. Lucrare elaborata sub egida UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA. Editura Lider , 2005.

$$$

 EXEGI MONUMENTUM

George CĂLINESCU

Am ridicat un monument care e un castel de foiță,

Transparent ca o aripă de musculiță,

Ușor că balonul de păpădie,

Gata să se sfărâme la cel mai slab vânt ce adie,

O firavă boare îl dă peste cap,

De nu-l țin bine in palmă, din mână îl scap.

Un fir de nisip peste el urnit

Îl zguduie asemeni unui bloc de granit.

Arsă de soare hârtia devine pală,

La o ploaie repede slovă se spală,

Cu un pic de căldură se scorojește și sună,

Fiind gata să ia foc la o rază de lună.

O vijelie și tot tezaurul meu

Se va zvârli în aer nebun precum un zmeu

Cu sfoara ruptă ; și nu voi ști ce cade

În clocotul rece al unei cascade,

Sau se-aprinde pe sus, făcându-se scrum,

Ori mai degrabă pică-n noroiul din drum.

Nu va fi în stare nici un arheolog

Să dezgroape poemele mele din glodosul epilog,

Unde copita boului cu mersul rar

Le-a-mpins ajutată de roata unui car.

Când mi-e teamă ca Siriu să nu explodeze

Și să nu-nghețe soarele, e greu să dureze

Niște foi de hârtie în mileniul cellalt,

Că munții de cremene și de bazalt.

Dar ăsta-i micul meu document, printr-un vers

Dovedesc că am existat cândva în univers ;

Mi-am pus sufletul într-un caiet care-adie

Fragil ca un balon de păpădie.

        "Viața românească" , X, 1957,

             nr. 3, martie

$$$

 VARA 

           GEORGE COSBUC

Priveam fără de țintă-n sus -

Într-o sălbatică splendoare

Vedeam Ceahlăul la apus,

Departe-n zări albastre dus,

Un uriaș cu fruntea-n soare,

De pază țării noastre pus.

Și ca o taină călătoare,

Un nor cu muntele vecin

Plutea-ntr-acest imens senin

Și n-avea aripi să mai zboare !

Și tot văzduhul era plin

De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete

Mi le-am întors către pământ -

Iar spicele jucau în vânt,

Ca-n horă dup-un vesel cânt

Copilele cu blonde plete,

Când saltă largul lor vestmânt.

În lan erau feciori și fete,

Și ei cântau o doină-n cor.

Juca viața-n ochii lor

Și vântul le juca prin plete.

Miei albi fugeau către izvor

Și grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,

Naturo, tu ! Ca o virgină

Cu umblet drag, cu chip iubit !

Aș vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,

Că pot să văd ce-ai plăsmuit !

Mi-e inima de lacrimi plină,

Că-n ea s-au îngropat mereu

Ai mei, și-o să mă-ngrop și eu !

O mare e, dar mare lină -

Natură, în mormântul meu,

E totul cald, că e lumină !