$$$

 În februarie 1969, o întârziere critică în sistemul de irrigație și o primăvară care venea anormal de timpuriu au forțat fermierii de la CAP-ul "Victoria" din Brăila să recolteze 800 de hectare de varză de iarnă în doar 5 zile, la temperaturi de minus 12 grade, mobilizând 600 de oameni care au lucrat în câmp de la răsărit până la apus, tăind cu topoarele varză înghețată dură ca piatra, transportând-o cu sute de care trase de cai prin zăpadă, curățind-o în hambare improvizate fără încălzire, într-o cursă disperată împotriva dezghețului care ar fi distrus întreaga recoltă valorând un an întreg de muncă.

CAP-ul "Victoria" din Brăila era specializat în producție de varză pentru murat. Opt sute de hectare cultivate, 40.000 de tone de varză plantate în august, crescute toamna, lăsate în câmp iarna pentru întărire naturală. Recolta normală se făcea în martie, când vremea se încălzea suficient pentru muncă ușoară dar vara nu era atât de caldă să strice varza.

Dar iarna lui 1968-1969 fusese haotică. Îngheț târziu în noiembrie, apoi dezgheț în decembrie, apoi ger brutal în ianuarie. Programul agricol era dezorganizat. Iar sistemul de irigație pentru primăvară, care trebuia reparat iarna, era cu întârziere gravă.

Pe 10 februarie, inginerul agronom Ion Popescu, 38 de ani, șef de CAP, a primit raportul meteo. O masă de aer cald venea dinspre Mediterană. În 7-10 zile, temperaturile vor urca la plus 15 grade. Mult prea devreme pentru sezon.

Pentru varza de iarnă, aceasta însemna dezastru. Varza înghețată e stabilă. Dar dacă se dezghețătă rapid la plus 15 grade, apoi înghețătă din nou, devine putredă, inutilizabilă. Întreaga recoltă de 40.000 de tone, valoare de milioane de lei, va fi pierdută.

Soluția era simplă dar imposibilă: recoltează toată varza acum, înainte de dezgheț. Opt sute de hectare, 40.000 de tone, în maximum 5 zile. Cu temperaturi de minus 12 grade, cu varză înghețată dură ca piatra, fără mecanizare (tractoarelor li se înghețau motoarele la minus 10).

Ion a convocat adunarea generală. "Avem 5 zile să recoltăm toată varza. Altfel pierdem totul. Avem nevoie de fiecare persoană capabilă să lucreze. Plată dublă pentru fiecare zi. Cinci zile de muncă în iad, apoi un an de stabilitate economică pentru CAP."

S-au mobilizat 600 de oameni: membri CAP, familiile lor, voluntari din oraș atrași de plata dublă, studenți în vacanță, soldați de la unitatea militară din apropiere (cu aprobare specială). Toți cu un singur scop: taie varză, încarcă în care, transportă la hambare, curăță, pune în depozit.

Operațiunea a început pe 11 februarie, la ora 6 dimineața, când abia se luminase. Temperatura: minus 12 grade. Vânt de 30 km/h. În câmp, la 600 de oameni întinși pe 800 de hectare, procesul începea.

Echipele de tăiat: 300 de oameni, organizați în rânduri. Fiecare cu un topor sau o secure mare. Metoda era brutală dar eficientă: lovești varza înghețată la bază cu toporul, o tai din prima lovitură (varza înghețată se rupe curat), o arunci în spatele tău unde echipele de adunat o pun în saci.

Maria Ionescu, 42 de ani, membră CAP de 15 ani, era în prima linie de tăiat. Bătea un topor de 2 kg în varza înghețată de dimineață până seara. După prima oră, mâinile o dureau de șocul loviturilor. După două ore, spatele începea să ardă. După trei ore, corpul se mișca mecanic, fără gândire.

Dar nu se oprea. Ritmul era hipnotic: aplecă, lovește, ridică-te, trei pași la următoarea varză, aplecă, lovește. Repetă 400-500 de ori pe zi. La sfârșitul primei zile, Maria tăiase aproximativ 500 de varze. Mâinile îi erau pline de băști, spatele îi refuza să se îndrepte complet.

Echipele de adunat: 150 de oameni care umpleau sacii de iută cu varză tăiată. Fiecare sac 30 de kile. Doi oameni ridicau un sac, îl duceau la marginea câmpului unde așteptau carele. Muncă fizică brutală, repetitivă, în frig constant.

Gheorghe Marin, 28 de ani, făcea parte din echipa de adunat. După prima zi, umerii îi erau atât de dureroși că nu putea ridica brațele. A revenit a doua zi oricum. Avea nevoie de banii ăia. Familia lui avea trei copii. Plată dublă însemna diferența dintre supraviețuire și sărăcie.

Echipele de transport: 100 de care trase de cai, fiecare încărcând 500 kg de varză, făcând naveta între câmp și hambare. Caii trudeau prin zăpadă de 20 cm, trăgând sarcini grele. După 6 ore de muncă, caii oboseau vizibil. Au fost nevoiți să rotească animalele - 200 de cai în total, schimbați la fiecare 6 ore.

La hambare, alte 150 de persoane curățau varza. Eliminau frunzele exterioare îngheșate și murdare, verificau calitatea, sortau pentru murat. Munca se făcea în hambare neîncălzite - temperatura înăuntru era minus 5 grade. Mâinile înghețată în ciuda mănușilor de lână.

Ana Popa, 35 de ani, lucra la curățat. După 8 ore de manipulare varză înghețată cu mâinile, degetele îi erau complet amorțite. Nu mai simțea nimic. A continuat să lucreze astfel încă 2 ore, până când și-a dat seama că își făcuse răni la degete fără să simtă. Sângele îngheșat pe mănuși.

Prima zi: 150 de hectare recoltate, 7500 de tone. Progres bun, dar insuficient. Trebuiau să facă 160 de hectare pe zi pentru a termina în 5 zile. Ion a luat decizia: prelungim programul. Lucru de la 6 dimineața până la 8 seara, 14 ore pe zi, cu pauză de prânz de 30 de minute.

A doua zi, temperatura coborâse la minus 15. Mai frig, mai greu. Oamenii se mișcau mai încet. Topoarele se înfigeau mai greu în varza și mai dură. Progres mai lent. La final de zi: doar 140 de hectare. Înapoi de la program.

Ion a mobilizat încă 100 de oameni - bătrâni, adolescenți, oricine putea ține un topor sau un sac. Și a introdus schimburi de noapte pentru curățat în hambare. Iluminat cu lămpi pe gaz, 50 de oameni lucrând non-stop între 8 seara și 6 dimineața, asigurând că varza adusă din câmp e procesată imediat.

A treia zi, epuizarea colectivă era vizibilă. Oameni mișcându-se ca niște zombi. Topoarele căzând mai încet. Sacii cărate mai greu. Dar nimeni nu renunța. În mentalitatea CAP-ului, abandonarea însemna eșec colectiv. Toată comunitatea răspundea solidar.

Vasile Dumitrescu, 55 de ani, era prea bătrân pentru tăiat varză. Dar conducea un car cu cai, transportând varză 12 ore pe zi. După trei zile, era atât de epuizat încât a adormit în căruță în timp ce caii știau singuri drumul către hambare. Caii l-au dus acasă în loc de hambare - animalele fuseseră mai inteligente decât omul epuizat.

A patra zi, 14 februarie, vremea a început să se schimbe. Temperatura urcaseră brusc la minus 5 grade. Varza din câmp începea să se înmoaie ușor. Era semnal rău - dezghețul venea mai repede decât estimase meteorologii.

Ion a luat decizia finală: mobilizare totală. Toți oamenii valizi din sat, indiferent de vârstă sau ocupație, trebuie să vină în câmp. Au venit alți 150 de oameni. Acum erau 750 în câmp simultan.

Ultima zi, 15 februarie, a fost o cursă contra timpului. Temperatura era minus 2 grade. Varza se înmoaie vizibil. Dacă nu termină astăzi, mâine varza va începe să se altereze.

Toată lumea lucra la limită. Topoare căzând mecanic. Saci ridicați cu ultimele puteri. Care mergând în loop continuu. La hambare, oamenii lucrau în trei schimburi, 24 ore non-stop, pentru a procesa fluxul final.

La ora 19:00, 15 februarie, ultimul car cu varză a ajuns la hambar. Opt sute de hectare recoltate. Patruzeci de mii de tone de varză în hambare. Cinci zile de muncă infernală, dar reușită.

Oamenii s-au prăbușit acolo unde stăteau. În câmp, în hambare, în căruțe. Complet epuizați. Au dormit 12-14 ore continuu. Mulți nu s-au putut ridica a doua zi - mușchii refuzând să funcționeze după 5 zile de efort extrem.

Bilanțul medical: 750 de oameni mobilizați. O sută douăzeci cu leziuni musculare severe la spate și umeri. Șaizeci cu degerături la mâini de la manipularea varzei înghețate. Treizeci cu răni infectate de la tăiat continuu. Dar zero decese, zero invalidități permanente.

Bilanțul economic: 40.000 de tone de varză salvate. Valoare: 8 milioane de lei (o avere în 1969). Suficient pentru a asigura toate salariile CAP-ului pentru un an întreg plus investiții în echipament nou.

Maria Ionescu, care tăiase varză cinci zile consecutive, a primit premiu special: 1000 de lei bonus (două salarii lunare) pentru productivitate excepțională. Dar când a primit banii, a plâns. Nu de bucurie, ci de epuizare și durere. Mâinile ei au avut nevoie de trei săptămâni să se vindece complet.

Astăzi, când recoltarea se face cu combine mecanizate, când programele agricole sunt flexibile, când nimeni nu lucrează 14 ore pe zi în minus 15 grade, este aproape imposibil să înțelegi că în februarie 1969, 750 de oameni au recoltat manual 800 de hectare de varză înghețată în 5 zile, tăind cu topoarele zeci de mii de varze dure ca piatra, cărând saci de 30 de kile 14 ore pe zi, transformând o operațiune agricolă normală într-un maraton de supraviețuire economică unde comunitatea întreagă s-a mobilizat pentru a salva recolta care însemna supraviețuire pentru anul următor.

Pentru că în februarie 1969, când vremea amenința să distrugă întreaga recoltă și timpul se măsura în zile nu săptămâni, oamenii CAP-ului "Victoria" nu au acceptat eșecul. Au ieșit în câmp la minus 12 grade, au tăiat varză înghețată până când mâinile sângerau, au muncit 14 ore pe zi cinci zile consecutive, și au salvat 40.000 de tone printr-o demonstrație brutală de muncă colectivă care a transformat agricultura în sport de extremă rezistență.