$$$

 În ianuarie 1985, groapa-săpătorilor de la Cimitirul Bellu din București au lucrat în cele mai grele condiții din istoria lor, săpând 340 de morminte în 3 săptămâni prin pământ înghețat solid până la 80 de centimetri adâncime, folosind târnăcoape, baroase și uneori chiar explozibili pentru a sparge stratul de gheață subteran, în timp ce numărul deceselor crescuse dramatic din cauza iernii extreme și a gripei, transformând cimitirul într-un șantier permanent unde 60 de gropari lucrau în schimburi de 12 ore pentru a ține pasul cu morții care veneau mai repede decât puteau fi îngropați.

Iarna lui 1985 nu fusese doar geroasă - fusese mortală. Temperaturi sub minus 20 de grade timp de săptămâni. Sistemele de încălzire căzând în bloc după bloc. Gripă care se răspândea rapid în populația slăbită de frig. Bătrâni care mureau de hipotermie în propriile case. Accidente din cauza gheții. Crize cardiace de la efortul de a mătura zăpadă.

Mortalitatea în București crescuse cu 40% față de ianuarie normal. Pompe funebre copleșite. Cimitire care nu mai făceau față. Dar cel mai mare cimitir, Bellu, era epicentrul crizei.

Gheorghe Stănescu, 52 de ani, șef al gropari-săpătorilor de la Bellu, cu 30 de ani de experiență, nu mai văzuse niciodată așa ceva. "În ianuarie normal săpăm 80-100 de morminte. Acum suntem la 340 și continuă să vină. Pământul e înghețat ca betonul. Fiecare mormânt ia 8-10 ore în loc de 3. Nu mai facem față."

Problema era pământul înghețat. În mod normal, pământul sub suprafață rămâne relativ moale chiar și iarna. Dar iarna lui 1985 fusese atât de geroasă încât îngheț penetrase adânc - 80 de centimetri de pământ transformat în rocă solidă.

Procesul normal de săpat mormânt: sapă cu lopata pământul moale, aruncă-l într-un morman, repetă până la 2 metri adâncime. Timp: 3-4 ore pentru doi gropari. Dar în 1985, lopata era inutilă. Lovea pământul înghețat și ricoșa. Era ca și cum ai încerca să sapi prin beton cu o lingură.

Soluția: târnăcoape grele și baroase. Târnăcoapele spartă suprafața înghețată, creând crăpături. Baroasele (bare lungi de oțel ascuțite la un capăt) se înfigeau în crăpături, pârghiind blocuri de pământ înghețat. Procesul era epuizant fizic și increibil de lent.

Ion Popescu, gropar de 38 de ani, 15 ani de experiență, descria procesul: "Lovești cu târnăcoapă pământul înghețat. Faci o crăpătură de un centimetru. Lovești din nou. Crăpătura se adâncește la doi centimetri. După 50 de lovituri, ai o crăpătură de 10 centimetri. Apoi bagi baroul, pârghii, spargi un bloc de 20x20 centimetri. Îl scoci, îl arunci. Apoi începi din nou. Pentru un mormânt întreg, 2 metri adâncime, 1 metru lățime, 2,5 metri lungime - 5 metri cubi de pământ înghețat - durează 8-10 ore de muncă continuă pentru doi oameni."

Și aceasta era munca fizică cea mai grea posibilă. Lovești cu târnăcoapă 6-8 kilograme în pământ solid, sute de ori pe oră, ore întregi. După prima oră, mâinile îți ard de la șocul loviturilor. După două ore, spatele te ucide. După trei ore, corpul funcționează mecanic, fără gândire. După 8 ore, ești complet distrus fizic.

Dar nu puteau opri. În fiecare dimineață, noi convoaie funebre ajungeau. Familii în doliu așteptând să își îngroape morții. Nu poți spune unei familii "reveniți peste două săptămâni când vom avea timp să săpăm mormântul". Trebuie să îngropi oamenii imediat.

Gheorghe a organizat operațiunea militar. Șaizeci de gropari, împărțiți în 30 de echipe de câte doi. Lucrând în două schimburi - 6:00-18:00 și 18:00-6:00. Fiecare echipă săpa un mormânt per schimb. Treizeci de morminte pe zi. Șapte zile pe săptămână. Fără oprire.

Dar chiar și așa, nu făceau față. Morții veneau mai repede decât puteau săpa. Lista de așteptare crescuse la 4-5 zile. Familii trebuiau să țină morții în case înghețate (în cinci zile la minus 20 grade, corpul nu se descompune rapid) până când era gata mormântul.

La începutul săptămânii a doua, Gheorghe a luat o decizie disperată. "Folosim explozibili. Spargem stratul de sus cu dinamită, apoi săpăm restul manual. Va fi mai rapid."

Au primit aprobare specială de la autorități. Un grup de mineri de la Valea Jiului, experți în explozibili, au fost aduși să instruiască groparii. Tehnica: faci o gaură de 50 centimetri în pământul înghețat cu burghiul electric, pui o mică încărcătură de dinamită, acoperă cu pământ, detonezi. Explozia sparge stratul înghețat superior, creând o crateră de 50-60 centimetri adâncime. Apoi sapi manual restul.

Prima detonare: 15 ianuarie, ora 8 dimineața. Boom! Sunetul a fost auzit în tot cartierul. Pământ și gheață aruncate în aer. Când praful s-a așezat, crateră perfectă de 50 cm. Metoda funcționa. Timpul de săpat a scăzut de la 8-10 ore la 4-5 ore.

Dar nu poteau detona în orice moment. Regulile: doar între 8:00-12:00 dimineața, când cele mai puține înmormântări erau în desfășurare. Maximum 5 detonări pe zi. Coordonare precisă pentru a nu deranja ceremoniile funebre.

Vasile Marin, gropar de 45 de ani, a lucrat 18 zile consecutive fără pauză. "Nu mai simt mâinile. Spatele meu e distrus. Dorm 4 ore pe noapte, apoi înapoi să sap. Dar ce să facem? Oamenii trebuie îngropaț. Nu pot să le spunem familiilor că nu avem loc."

Munca era înfricoșător de monodă. Sapi mormânt. Înmormântare. Acoperi mormânt. Mergi la următorul loc. Sapi alt mormânt. Alt înmormântare. Acoperi. Repetă. Șapte zile pe săptămână. Cincisprezece-douăzeci de morminte săpate personal de fiecare gropar în trei săptămâni.

Și condiții meteo erau brutale. Minus 20 de grade, vânt de 40 km/h. Lucrând în gropi adânci de 2 metri, unde vântul nu bate dar frigul se acumulează. Mâini înghețate în ciuda mănușilor groase. Picioare înghețate în bocanci. Nas și urechi arzând de frig.

Au improvizat încălzire. Butoaie metalice cu foc, amplasate strategic în cimitir. Groparii făceau pauze de 10 minute la fiecare oră, încălzindu-se la foc. Ardeau lemne aduse special, plus resturi de sicrie vechi și mobilă deteriorată din magaziile cimitirului.

Maria Ionescu, una dintre puținele femei gropare, 35 de ani, lucra în echipa de acoperit morminte după înmormântări. "Oamenii cred că acoperitul e mai ușor decât săpatul. Nu e. Pământul înghețat pe care l-ai scos dimineața, până seara când acoperi e înghețat în blocuri solide. Trebuie să îl spargi cu ciocanul, apoi să îl arunci în groapă. Și trebuie să lucrezi repede - familia așteaptă, preotul așteaptă, toată lumea vrea să plece de la frig."

Cele mai grele momente erau înmormântările copiilor. În iarna aceea, mulți copii muriseră - de gripă, de hipotermie, de accidente. Morminte mici, sicrie mici, familii distruse de durere. Groparii, oameni tari obișnuiți cu moartea, plângeau uneori săpând morminte pentru copii de 3-4 ani.

"Sapi un mormânt pentru un bătrân de 80 de ani, te gândești că a trăit o viață. Dar când sapi pentru un copil de 3 ani care a murit de hipotermie pentru că nu avea căldură în casă... asta te ucide înăuntru," spunea Ion Popescu.

La sfârșitul lui ianuarie, când iarna în final s-a temperat puțin, echipele de gropari erau la limita colapsului. Mulți aveau leziuni severe la spate. Alții, degerături permanente la mâini. Toți, epuizare completă.

Dar numărul de decese începuse în final să scadă. Temperatura urcaseră la minus 10 - încă frig, dar nu mortal. Gripa se stinsese treptat. Lista de așteptare pentru morminte scăzuse de la 5 zile la 2 zile, apoi la o zi.

Pe 5 februarie, pentru prima dată în trei săptămâni, nu au fost morminte noi de săpat. Toate cererile erau îndeplinite. Cei 340 de morți din ianuarie erau îngropaț. Groparii au putut în final să se odihnească.

Bilanțul celor trei săptămâni: 60 de gropari, 340 de morminte săpate, aproximativ 2720 ore de muncă fizică extremă (8 ore per mormânt x 340). Douăzeci și trei de gropari cu leziuni severe la spate necesitând tratament medical. Paisprezece cu degerături permanente la mâini. Trei spitalizați cu epuizare severă. Dar zero abandonuri - toți au lucrat până la sfârșit.

Gheorghe Stănescu, șeful, a fost decorat de Primărie pentru servicii excepționale. Dar la ceremonie, a spus simplu: "Am făcut ce trebuia făcut. Oamenii mureau. Familiile aveau nevoie să își îngroape morții cu demnitate. Am asigurat asta. Pentru asta suntem plătiți."

Astăzi, când cimitirele moderne au echipament mecanizat pentru săpat, când excavatoarele pot săpa un mormânt în 30 de minute indiferent de condiții, când nimeni nu sapă manual cu târnăcoape și baroase, este aproape imposibil să înțelegi că în ianuarie 1985, 60 de gropari au săpat 340 de morminte în trei săptămâni prin 80 de centimetri de pământ înghețat solid, lucrând 12 ore pe zi, folosind explozibili pentru a sparge stratul de sus, apoi săpând manual restul în condiții de minus 20 de grade, transformând una dintre cele mai vechi meserii din lume într-un maraton de rezistență fizică extremă.

Pentru că în ianuarie 1985, când iarna ucidea și morții veneau mai repede decât puteau fi îngropaț, groparii de la Bellu nu au spus "e imposibil, pământul e prea înghețat". Au luat târnăcoape, baroase, și când nici acelea nu erau suficiente, au folosit dinamită. Au lucrat până când mâinile sângerau și spatelile cedau. Au săpat 340 de morminte, fiecare reprezentând 8 ore de luptă împotriva pământului transformat în piatră, demonstrând că demnitatea morților merită orice sacrificiu fizic din partea celor vii.