$$$

 EXEGI MONUMENTUM

George CĂLINESCU

Am ridicat un monument care e un castel de foiță,

Transparent ca o aripă de musculiță,

Ușor că balonul de păpădie,

Gata să se sfărâme la cel mai slab vânt ce adie,

O firavă boare îl dă peste cap,

De nu-l țin bine in palmă, din mână îl scap.

Un fir de nisip peste el urnit

Îl zguduie asemeni unui bloc de granit.

Arsă de soare hârtia devine pală,

La o ploaie repede slovă se spală,

Cu un pic de căldură se scorojește și sună,

Fiind gata să ia foc la o rază de lună.

O vijelie și tot tezaurul meu

Se va zvârli în aer nebun precum un zmeu

Cu sfoara ruptă ; și nu voi ști ce cade

În clocotul rece al unei cascade,

Sau se-aprinde pe sus, făcându-se scrum,

Ori mai degrabă pică-n noroiul din drum.

Nu va fi în stare nici un arheolog

Să dezgroape poemele mele din glodosul epilog,

Unde copita boului cu mersul rar

Le-a-mpins ajutată de roata unui car.

Când mi-e teamă ca Siriu să nu explodeze

Și să nu-nghețe soarele, e greu să dureze

Niște foi de hârtie în mileniul cellalt,

Că munții de cremene și de bazalt.

Dar ăsta-i micul meu document, printr-un vers

Dovedesc că am existat cândva în univers ;

Mi-am pus sufletul într-un caiet care-adie

Fragil ca un balon de păpădie.

        "Viața românească" , X, 1957,

             nr. 3, martie