$__$$$

 FELIA DE PÂINE  

În amintirea copilăriei mele petrecută la Blidari

Cu pâine prăjită pe plita de fier,

Alături de tuciul spoit cu cărbuni

Și cu rugăciune trimisă spre cer,

Așa stingeam foamea, de luni până luni!

Felia de pâine cu unt sau magiun,

Sau, chiar cu untură din oala de lut,

În mâinile noastre, era cel mai bun

Prilej pentru zâmbet abia renăscut!

Felia de pâine făcută din grâu

Crescut cu sudoarea bunicilor mei,

Dar și mămăliga știau ține-n frâu,

Dorințe din care nu zboară scântei!

Felia răscoaptă pe plita arzând

Cum arde obrazul bolnav de iubiri,

Trăiește la mine în suflet și-n gând. 

Copile, ia seama, în loc să te miri!

Felia de pâine uscată la foc,

Apoi văruită cu galbenul unt,

Azi, ea îmi așează cuvintele-n toc!

E puntea zidită-ntre ce-am fost și ce sunt!

În vremea aceea și pâine-aveam rar!

Felia de pâine și-o cană cu ceai,

Erau fericirea primită ca dar,

Din mâna bunicii! Ce Oameni! Ce trai!

Constantin Mosor, 22 iunie 2024, București

$$$

 Tipul bărbatului ideal pentru o lady de 40+!

O lady trecută de 40 de ani, cultivată, cu gusturi formate, care și-a decantat emoțiile prin viață, experiențe și poate iubiri risipite, nu mai caută bărbatul care impresionează prin strălucire, ci pe cel care emană rafinament interior. Bărbatul care-i atrage atenția nu este doar o prezență agreabilă, ci un univers bine structurat, cu emoții domolite, spirit înțelept și maniere elegante, dar neostentative.

Iată portretul bărbatului pe care o lady cu clasă îl va observa, nu din impuls, ci din subtila vibrație a compatibilității mature:

1. Inteligență calmă, nu ostentativă: Nu caută genii, ci bărbați care gândesc limpede, citesc lumea cu luciditate și știu când să vorbească și, mai ales, când să tacă. Apreciază bărbatul care a călătorit, dar nu face paradă; care înțelege lucruri, dar nu simte nevoia să le demonstreze cu fiecare replică.

2. Maturitate emoțională: O lady trecută de 40 de ani știe să deosebească un bărbat echilibrat de unul instabil, chiar dacă e carismatic. Alege bărbatul care nu fuge de vulnerabilitate, dar nici nu trăiește în dramă. Caută profunzime, nu complicație.

3. Stil autentic: Pentru o femeie cu gusturi fine, stilul nu înseamnă haine scumpe, ci coerență între interior și exterior. Bărbatul pe care îl preferă nu e o figură de revistă, ci un bărbat care știe ce i se potrivește, care are o prezență calmă, o voce sigură și un mod elegant de a sta, a privi și a asculta.

4. Autonomie și direcție: O femeie matură nu caută un salvator sau un dependent. Ea prețuiește bărbatul care are viața lui, valorile lui, ritmul lui. Nu are nevoie să-i controleze viața, dar nici să o salveze. E atrasă de cel care se așază alături ca partener de cursă lungă, nu ca proiect.

5. Bun-simț și umor inteligent: Un gentleman adevărat știe să fie amuzant fără să fie grosier, atent fără să fie servil. Știe să admire fără să invadeze. Pentru o lady cu eleganță clasică, umorul este rafinamentul inteligenței sociale, nu gluma de moment.

6. Discreție și loialitate: Femeile care au trăit îndeajuns nu mai au răbdare cu teatrul relațiilor „moderne”. Vor bărbatul care își păstrează promisiunile, care nu e prizonierul rețelelor sociale sau al flirtului superficial. Cuvântul dat e mai valoros decât orice cadou.

7. Un trecut asumat, nu ascuns: Bărbatul care nu se teme să vorbească despre eșecuri, despărțiri sau greșeli fără să joace rolul de victimă este adesea cel care a înțeles ceva esențial. O lady nu cere perfecțiune, ci conștiință. Nu trecut ideal, ci prezent asumat.

O lady adevărată nu se îndrăgostește de aparență, ci de tonul vocii, de modul în care e privită fără să fie invadată, de felul în care este ascultată până la capăt.

Ea nu mai iubește cu nesaț, ci cu discernământ. Și tocmai din acest motiv, iubirea pe care o oferă, și cea pe care o acceptă, capătă o greutate rară: aceea a lucrurilor cu adevărat prețioase.

$$$

 În 1934, 5 surori identice născute prematur au făcut senzație în presa americană. Cunoscute ca cvintupletele Dionne, ele au devenit rapid un fenomen internațional, dar și un simbol controversat al faimei copilăriei.

• O naștere miraculoasă pentru acea vreme

Yvonne, Annette, Cécile, Émilie și Marie s-au născut în Ontario, Canada, într-o familie săracă de fermieri franco-canadieni. Premature, cântărind împreună puțin peste 6 kilograme, șansele lor de supraviețuire păreau minime. Și totuși, toate cele cinci au trăit — un miracol medical în anii '30.

• Primele cvintuplete identice care au supraviețuit

Cvintupletele Dionne au intrat în istorie drept primul set de surori identice care au supraviețuit copilăriei. Dar faima lor a venit cu un preț. La scurt timp după naștere, guvernul canadian le-a preluat din grija părinților sub pretextul protecției — și le-a transformat în atracție turistică.

• O copilărie trăită sub sticlă

Fetele au crescut într-o reședință special construită, unde erau expuse publicului de mai multe ori pe zi, ca într-o grădină zoologică umană. Mii de oameni veneau să le vadă, iar imaginea lor era folosită în reclame și suveniruri. Deși aduceau milioane de dolari statului, ele nu se bucurau de viață normală.

• De la simboluri ale speranței la victime ale exploatării

Mai târziu, surorile au vorbit despre traumele suferite în copilărie și despre modul în care faima le-a afectat viața. Cazul lor a declanșat discuții importante despre drepturile copiilor și limitele celebrității forțate.

   Sursa Atlas Geografic

$$$

 🪩💎NASA a descoperit o planetă de diamant, de cinci ori mai mare decât Pământul

💎🪩Pare greu de crezut, dar în imensitatea universului a fost identificată o planetă cu o compoziție atât de bogată în carbon, încât mare parte din ea este, teoretic, formată din diamant. Conform NASA, acest corp ceresc ar avea o masă de aproximativ cinci ori mai mare decât a Terrei și se află la mii de ani-lumină distanță de noi. Descoperirea a fost posibilă prin metode moderne de analiză a spectrului luminos și a mișcărilor stelare.

🪩💎Această așa-numită „planetă de diamant” nu este doar o curiozitate strălucitoare, ci și o sursă fascinantă de informații despre modul în care se pot forma planetele în alte sisteme solare. Condițiile extreme de presiune și temperatură ar putea transforma carbonul în diamante pe scară colosală, ceea ce înseamnă că natura are propriile ei „bijuterii cosmice”.

💎🪩Deși nu vom putea extrage niciodată comori de pe o astfel de planetă, existența ei ne amintește cât de puțin știm despre diversitatea și splendoarea universului. Un lucru este sigur: bogăția cosmică nu se măsoară în aur sau pietre prețioase, ci în misterul care ne așteaptă acolo, printre stele.

$$$

 Rețelele de socializare – scena nevăzută a prădătorilor moderni

Trăim într-o epocă în care fiecare om poartă în buzunar o poartă către infinit– telefonul mobil. Iar odată cu el, accesul neîngrădit la internet. Nimic nou până aici. Îngrijorător este altceva: volumul halucinant de mesaje pe care o femeie le poate primi, într-o singură zi, de la necunoscuți, de la oameni complet străini. Nu e vorba de excepții. E un fenomen.

Sub măști lucioase de profiluri aparent inofensive, se ascund zeci, sute, poate mii de indivizi instabili, maniaci, psihopați, obsedați, care își încep fiecare dimineață cu același ritual grotesc: vânează. Nu pe străzi întunecate, ci în liniștea digitală, cu atingeri de ecran. Poate pică ceva. Fiecare cu stilul lui. Unii aleg calea „romantică”, trimițând buchete virtuale și videoclipuri lucioase. Alții atacă direct, cu vulgaritatea clasică de tip „Ke faki, frumoas-o?”. Iar unii, mai tenace, repetă același mesaj în fiecare zi, cu o perseverență bolnavă...

Să fie clar, dragilor: faptul că o femeie are un cont pe Facebook, Instagram sau TikTok nu este o invitație. Nu e un afiș cu "disponibilă". Nu e un semnal de alarmă că ar căuta ceva, cu atât mai puțin pe cineva. Are acel cont, poate, pentru aceleași motive banale și firești ca oricine altcineva: să țină legătura cu cei dragi, să răspundă colegilor, să râdă la un video simpatic sau să descopere ceva interesant.

Rețelele de socializare nu sunt terenul de joacă al hărțuitorilor. Sunt, sau ar trebui să fie, un spațiu comun, sigur, liber. Iar respectul, în acest context, nu e opțional. E absolut necesar.

$$$

 Un mare vizionar al tuturor timpurilor.

Îl citim și recitim și desigur, îi dăm dreptate, cu toții! 

MAREA UMILINȚĂ

Ferice, dar de voi, prieteni morți

Că nu vedeți cum ni se sparge tara,

Cum lupiitrag cămașa ei la sorți

Și-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,

Niște nemernici iar ne-au stins lumina,

Pe cine să înjur sau să blestem

Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Și gazele, ca mîine, s-or opri,

Pe urmă vom bea apă ruginie

Trăim calvarul ăsta zi de zi,

Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toți se ascund

Ești prizonierul neamurilor proaste

La Primărie? Ești prea rupt în fund!

La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanță nu te bagă-n seamă

Nici nu exiști tu, cetățean de rînd,

Ţesutul societății se destramă,

lar statul e doar un vampir flămînd.

TU nu mai știi ce-i aia "trai decent",

în beznă stai, te speli cu apă rece

Mai cald e-afară ca-n apartament

Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist și gînditor,

Nu mai fumez, dar viciul tot mă mușcă

Regret profund că sînt doar scritor,

Aș da stiloul astăzi pe o pușcă.

Aprind o lumînare și mắ văd

În casa scundă, a copilăriei,

Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,

Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război,

Rănită era ţara și datoare

Acum, ea este pradă la strigoi

Și sclava unei Mafii-ngrozitoare

Am dat lumina, gazele si apa

Pe mîna unor mercenari străini,

Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa,

Scot bani din piatră seacă și din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?

Ajuns-am un popor de retardati?

Atunci e clar: scuipați-ne în față!

Ne place să fim viermi? Să fim călcați!

Umilitoare e această stare

Să nu mai ai nimic în tara ta,

Să vezi cum ultima redută moare

Și să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecați

în altă lume, unde e lumină,

Acolo sînteţi toți, surori și frați,

Si beți nectar, nu apă cu rugină

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,

Eu văd în asta, poate, o răsplată,

El v-a ferit de acest timp mizer

Cînd țara noastră e crucificată

Cînd lumea plînge-n pumni și n-are bani

Nici de mîncare sau medicamente

în timp ce politrucii talibani

Fac și desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav și general,

Mai jos de-atîta chiar că nu se poate

Mai bine-n groapă decît la canal

Și cred că doar războiul mondial

Ne poate vindeca de lașitate!

CORNELIU VADIM TUDOR

$$$

 Filosoful Jean-Jacques Rousseau și-a încredințat, unul câte unul, cei cinci copii unui orfelinat. Concubina lui îi năștea, apoi erau predați în grija așezământului. Rousseau scria că își dorea pentru ei o viață de țărani — muncă sănătoasă în aer liber, hrană simplă, armonie cu natura… Cel mai probabil, copiii au murit acolo, căci orfelinatele secolului al XVIII-lea ofereau condiții cumplite.

Dar Rousseau nu se gândea la asta. El scria tratate despre educația ideală a copiilor — lucrări care i-au adus gloria de mare pedagog și luminător al epocii.

Lordul Byron și-a dat fiica nelegitimă, Allegra, la o mănăstire, pe când avea doar patru ani. Mai întâi a smuls-o de la mamă, apoi a decis că îl incomoda. „Încăpățânată ca un catâr și lacomă ca un măgar!” — astfel și-a descris poetic copilul. Fetița îl deranja. Locuia într-un castel. Greu de înțeles cum poate deranja un copil de patru ani într-un castel...

În mănăstire, Allegra s-a ofilit, s-a stins încet. „Palidă, tăcută și delicată” — așa și-o amintesc maicile. Cu ajutorul acestora, fetița a scris o scrisoare către tatăl ei; de fapt, ele au scris-o în numele ei, rugându-l cu umilință s-o viziteze…

Byron a spus că Allegra speră doar la daruri. Nu merită osteneala! La cinci ani, copila a murit printre străini.

Poeta Marina Țvetaeva și-a dus și ea copiii la un orfelinat în anii de foamete. A poruncit să nu se spună că e mama lor — „sunt orfani”, a zis. Acolo, fiica cea mică, Irina, a murit de foame și boală. Condițiile le-a văzut cu ochii ei — a venit sub pretextul că e nașa. Pe cea mare a luat-o înapoi. Dar Irina s-a stins între străini. Povestea tragică e relatată în „Moartea Iroșkai Efron”. La înmormântare, Țvetaeva n-a venit. A scris, însă, un poem trist despre chinurile sale. Desigur, era greu să trăiești la Moscova, într-un apartament separat, cu doi copii, refuzând orice slujbă. Să scrii poezii era greu — copiii cer atenție, hrană. Țvetaeva menționa și ea „lăcomia” Iroșkai de doi ani… Probabil că străbunicile noastre nu și-au abandonat copiii fiindcă munceau, nu scriau versuri. Le era, poate, mai ușor decât lui Țvetaeva. Sau lui Byron. Sau lui Rousseau…

Se pot scrie versuri înălțătoare despre iubire și suflet. Și, în același timp, se pot comite fapte cu totul opuse. Timp de zeci de ani, omenirea va admira aceste opere minunate, fără să știe că, în timpul creației lor, undeva, copilul autorului murea de foame ori de dor. Plângea în tăcere sau stătea nemișcat, cu spatele întors spre lume, înțelegând, poate, că nimeni nu va veni să-l aline… Dar pe ei, pe autorii acestor capodopere, i-a durut mult propria soartă. Și-au înțeles suferințele până la lacrimi. Și sincer nu pricepeau — de ce atâta durere? Pentru ce? Deși nu cunoșteau nici foamea, nici bătăile, nici o dependență deplină de alții…

Rousseau scria plângând: „Singur, bolnav și părăsit în patul meu, pot muri acolo de mizerie, frig și foame, iar nimănui nu-i va păsa…” Dar de foame și frig îl salvau numeroși mecenați. Îl îngrijeau prietenii. Și chiar mama copiilor abandonați.

Aceștia sunt oamenii mari care ne-au lăsat opere mărețe, care ne învață despre rațiune, bunătate, eternitate. Dar destinele copiilor lor sunt puțin cunoscute. Și tocmai despre ele trebuie să știm. Trebuie să ne amintim că un copil este întru totul dependent de părinte. Trădarea e ușoară. El nu va putea protesta, nici pedepsi, nici învinui. Până în ultima clipă, va aștepta să fie salvat, luat înapoi…

Poetul Shelley a văzut odată, deasupra mării de lângă castelul lui Byron, chipul luminos al micuței Allegra. Zâmbea. Iertase tot. Copiii iartă…

A.V. Kirianova