***

 

Stiati ca: 

Marija Gimbutas, arheolog de origine lituaniană şi profesoară la Universitatea Califoniei din Los Angeles:

„România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului și fierului”

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizația umană?

Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari națiuni, printre care și cu aspirații înalte la titlul de popor ales.

În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani înainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnăcop de miner descoperit vreo dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăblițele de la Tărtăria, județul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au apărut primele furnale din Europa, și tot de aici au plecat și s-au format celelalte popoare indo-europene și nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciții, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmații, elenii(ahei și dorieni), fenicienii..etc.

Traco-dacii reprezintă cea mai veche și mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizației Sumeriene, și totodată cea mai numeroasă (180 - 200 de triburi). Ei puteau fi găsiți în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franța, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa....Chiar și Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuși Burebista.

Scrisul și odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spațiul tracic și abia mai târziu in spațiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Începând cu anul 1995, după studii îndelungate, însă intenționat ținute la subsol, o serie de savanți americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populație neașteptat de dezvoltată, (oare cine?).

De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii știau să lupte călare și cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârșită, toate convențiile fiind încheiate verbal și apoi păstrate cu sfințenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băț lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.

Traco-dacii erau singura civilizație din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.

În jurul anului 1400 Î.C, se construiește în Tracia nord-Dunăreană, cea dintâi școală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare și al celor 12 constelații).

Conform mărturiilor rămase posterității ale lui Platon și Socrate, însuși Pitagora și-a completat studiile la școala Zamolxiană, și tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.

Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaților,(Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuți ca Cimiry. Migrând ulterior către Italia, Spania, Anglia și Irlanda au fost cunoscuți sub denumirea de celți.

Zona Nord -Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru.

Un teren bogat în aproape toate bogățiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), pășuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorității dezastrelor naturale...etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungați din vatra strămoșească și nici deznaționalizaţi.

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradițiile strămoșilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuțioase de sânge, demonstrează un alt miracol : în ciuda numeroaselor invazii,  ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoșilor noștri.

România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit și respectat de toate popoarele lumii.

Bibliografie:

- Augustin Deac - Istoria Adevărului Istoric

- P.L.Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit

- Nicolae Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5

***

 Regulile fotbalului din copilărie.

1.- Grasul întotdeauna era portar.

2.- Meciul se termina când toata lumea era obosită.

3.- Chiar dacă scorul era 20-0 cine înscria ultimul, câștiga.

4.- Nu exista arbitru.

5.- Se dădea fault doar dacă era foarte clar sau cineva începea să plângă.

6.- Nu exista offside.

7.- Daca stăpânul balonului se supara, meciul se termina.

8.- Cei mai buni 2 jucatori nu puteau fi în aceeași echipă și tot ei le și făceau.

9.- Daca erai ales ultimul era o mare umilință.

10.- La loviturile libere, zidul stătea foarte aproape de minge.

11.- Se oprea meciul când trecea o persoană în vârstă.

12.- Erau dușmani pentru totdeauna jucătorii din cartierul cel mai apropiat.

13.- Cei ce nu aveau nici o idee despre fotbal rămâneau rezerve sau cel mult apărători.

14.- Când veneau să joace cei mari, trebuia să părăsești terenul fără să protestezi.

15.- Mereu exista un vecin care nu te lăsa să joci și te amenința că îți va lua mingea.

16.- Dacă se paria ceva, jocul era foarte serios ca și cum ar fi fost o finală.

17.- Porțile erau două pietre sau două jachete, dar întotdeauna exista o echipă cu poarta mai mică.

18.- Cand era înscris gol peste portar, nu era validat.

19.- Legea mingei: Cine o dă, se duce.

20.-Dacă e penalti se dădea la o parte grasul și se punea cel mai bun.

 Amintiri ce nu vo r fi uitate niciodată.

###

 Zoe Dumitrescu Busulenga:

  Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie 

- Ce tip de barbat cauti?

Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:

- Vrei sa stii intr-adevar?

El raspuse: Da!

Atunci ea incepu sa zica:

- Fiind femeie, sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?

Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.

Ea, stiind ce gandeste el, spuse:

- Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.

El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o îi ceru sa explice mai in detaliu.

Ea zise:

"- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit.  Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar ... dar numai o ora ! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore ! "

Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat

El ii zise:

              - Ceri mult....

Ea raspunse: 

              - Valorez mult !

Superba confesiune a unei Doamne !        Prof.Univ. Dr Doc.ZOE DUMITRESCU BUSULENGA

Cine a avut privilegiul sa o aiba  profesoara de literatura universala , la facultate spun despre ea:  Era IMENSA!  

Si cinste ei ca a urcat,  pe verticala, spre Sus. S-a calugarit. A murit de putin timp.

Zoe Dumitrescu Busulenga

  (Maica Benedicta de la Varatec)

  "Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.

...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

..Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.

....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.

...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta...

..Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.

..Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim.

...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?

  ...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar.

...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. "Trupul este cortul lui Dumnezeu", a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar.

...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

..Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba. ...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie.  "

                                                                           - /// -

***

 A fost cândva...

Povestea merge mai departe... dar total schimbată!

Mult succes la școală și în viață, tuturor elevilor!

Nu uitați că ,,Cine are carte,

Are parte... "

,, Generația cu cheia legată cu elastic

și a șotronului de pe asfaltul încins

ajunsă este-n era cea de plastic

cu minte multă, dar cu creștet nins.

 

La școală toți, cu drag, mergeam

 pe jos și-n pauze-alergam cu voie bună

iar setea-mi potolea,  cu mult folos

cu apă rece-n palmă,din fântână.

Pe neagra tablă desenam cu cretă,

cu degetele strânse, văruite

și zău, niciunul astăzi nu regretă

acele zile-n vremuri năruite.

Am învățat, trecute generații,

cu profii după ore stând cu noi,

fără de bani plătiți la meditații,

iar cei cu zece - toți erau eroi.

Și ce citeam, ce mai citeam din carte,

pe seară cu lanterna, solitari,

să nu ne știe mama-n miez de noapte

că nu dormim, ci suntem Cireșari.

La teme el lucra, oricare pici,

cu un creion tocit pe o hârtie,

căci mama avea treabă la servici

și ce scriam acol’ n-avea să știe.

În uniforme toți eram la fel

și nu era de fel vreun loc de fițe

și doctorițe - toate aveau în țel,

elevele - prințese cu codițe.

Iar băiețandrii cei voioși de ieri,

cu mult respect și plini de energie,

toți învățau să fie ingineri

și nu visau la titluri pe hârtie.

Ajunși acum în vremuri virtuale,

când virtual în toate se trăiește,

când ce-i real nu face trei  parale,

privind în spate, totu-i doar poveste. "

***

 Jaful mileniilor

Poate nu vă vine să credeți, însă furtul celebrului tezaur dacic are niște implicații mult mai profunde decât pare la o primă vedere. În primul rând, e un aranjament. Clar! Un tezaur de o asemenea valoare nu se mișcă și nu este expus nicăieri fără o securitate absolută. Ca să trimiți o asemenea comoară într-un orășel olandez precum Drents... este nebunie curată! Nicăieri în lumea muzeelor nu se face așa ceva... Nu trimiți un tezaur atât de prețios într-o localitate fără importanță și fără posibilitatea de a asigura securitatea exponatelor. E cât se poate de clar că totul este un blat. Cineva a trimis piesele de tezaur în fundătura aia olandeză... special pentru a fi făcute să dispară!

Bine, bine... dar de ce este tezaurul acesta atât de prețios? Păi... pentru că reprezintă o pagină de istorie absolut unică. Coiful de aur de la Coțofenești este o piesă aparte. În primul rând, nu este un artifact militar. Nu are absolut nicio valoare ca echipament militar. A purta un coif de aur în luptă, este sinucidere curată. Aurul este un metal mult prea moale pentru a rezista chiar și unei lovituri de ciomag. Este absolut clar că acel coif avea o semnificație ritualică. Probabil că nu era purtat decât la ceremonii religioase... de către regi sau mari preoți. Aurul nu era accesibil oamenilor de rând. Nici măcar nu știm exact cât de vechi este, pentru că aurul nu poate fi datat. În schimb, vă pot spune cu precizie că tipul de brățări este extrem de vechi și este întâlnit la presupusa primă civilizație de pe Pământ: Sumeria! Vezi în fotografia din secțiunea de comentarii, o comparație dintre brățările dacice și o reprezentație după un basorelief sumerian... V-am mai spus eu odată că există o legătură misterioasă între culturile neolitice din țara noastră și civilizația sumeriană (vezi link-ul din comentarii). Prin urmare, este posibil ca acel tezaur să nu fie chiar dacic... ci să fie mult mai vechi și să reprezinte prima pagină a civilizației umane. În acest caz... valoarea lui este pur și simplu inestimabilă!

Părerea mea este că cineva a știut asta... și a aranjat ca tezaurul acesta neprețuit să fie trimis într-un loc uitat de lume, de unde să poată fi furat cu ușurință. Dacă îndrăznește cineva să-mi spună mie că este doar o simplă întâmplare... atunci, pur și simplu, îmi insultă inteligența! Pus în această perspectivă, furtul tezaurului acesta este jaful tuturor timpurilor... jaful mileniilor... pentru că valoarea lui nu poate fi estimată; depășește toate averile din l ume.

$$&

 

Un om avea o pasăre în casă. De câte ori era mai trist se duceam lângă cușcă și se descarca... întotdeauna se simțea  mai bine după ce făcea asta.

Într-o zi, după mulți ani de trăit împreună, i-a spus păsării:

- Dragul meu prieten, ai fost un tovarăș fidel în viața mea. Dintre puținii care nu m-au părăsit niciodată... cere-mi orice și îți voi da...

După un timp, și pe neașteptate, s-a auzit o voce:

- Dacă mă iubești, lasă mereu ușa deschisă. De-a lungul acestui timp ai uitat să o închizi de câteva ori și nu am plecat niciodată. Mărturisesc că mi-a plăcut să fac o plimbare prin casa ta , dar m-am întors. Întotdeauna am închis ușa cu grijă ca să nu-ți pară rău. Sunt aici și voi fi... dar a fost atât de bine că ți-am câștigat încrederea!

- Mi-e teamă că dacă las ușa deschisă, nu te mai întorci...

- Știi, dacă o fac este pentru că nu sunt eu cel care merită dedicația ta. Doar cu ușa mereu deschisă vei ști dacă te prețuiesc sau nu. Nu o ușă închisă garantează că două inimi au același destin. Fără libertate, nu există iubire. Doar o privire bolnavă. Cine rămâne doar pentru că ușa este închisă sau îi este frică de ce se poate întâmpla după plecare... nu te iubește.

Omul a deschis ușa prietenului său și nu a mai închis-o niciodată... Pasărea zbura uneori și s-a întors, mereu... îi plăcea să fie liber și să merite încrederea celor care o iubeau. Aripile ei i-au servit să zboare, să plece și să se întoarcă.

I-a plăcut acea casă, compania prietenului sāu și libertatea de a avea întreaga lume.

MORALA:

Întotdeauna o ușă deschisă este un semn de iubire.

***

 ~   CÂTEVA  REGIONALISME  ~ 

Aceasta înseamnă diversitatea, legătură prezentului cu trecutul, respectul față de trecut. Respectând trecutul respecți valorile etice, morale ale poporului.  Nu te "strică la cap" modernismul . 

Literatura  , filmul, teatru  este plin de regionalisme . Unicitatea fiecărui  popor de a se mândrii cu originile sale . 

  🇷🇴 ~ Regionalisme  din Ardeal și Banat ~ 🇷🇴

◇◇◇ Musai să ştii: 20 de cuvinte ciudate ale ardelenilor, pe care ceilalţi români nu le înţeleg. Ei sunt „nialcoşi” ( = mândri , frumoși )se „coată” ( se uită, se privesc în ceva, sau ceva)  în oglindă şi savurează „cocioanele” (piftie, răcituri, iarna  mănânci așa ceva) . 

În literatura română, regionalismele sunt folosite de scriitori în scop artistic, ele sunt o permanentă sursă de îmbogăţire a limbii literare. Utilizarea lor cu măsură şi măiestrie este admisă, chiar recomandabilă, dar abundenţa lor poate dăuna valorii artisticePe lângă cuvinte de origine latină, graiul ardelenesc este bogat în cuvinte împrumutate din limba maghiară.  

“Începuturile influenţei limbii maghiare datează din secolul al XI-lea. Elementele lexicale de origine maghiară se îmart în: o parte care se întâlneşte, exclusiv, în graiurile din Transilvania, şi o altă parte care se află pe întreg teritoriul românesc” . Ovid Densuşian arată că numărul relativ mare de elemente lexicale maghiare răspândite pe întreg teritoriul lingvistic dacoromân se explică uşor, ţinând seama de  trecutul istoric al ţărilor româneşti, între populaţia din Transilvania şi cea din Muntenia şi Moldova, păstrându-se legături permanente, variate.

Regionalisme din Ardeal : 

fedeu=capac

bolund=nebun

laibăr=haină ţărăneasc până în talie

gherbevos=fierul de la sobă

cios = paznic de hotar, pădurar,

goz = nutreţ pentru vite, gunoi,

şuşorcă = pănuşă, foi de ştiulete,

tenchi = porumb,

zádie= şorţ, catrinţă,

cotătoare = oglindă,

chefe = perie,

ciont = os,

badoc = bidon, vas,

budigăi = chiloţi,

lipideu = cearceaf,

cocioane = piftie,

bendéu = burtă,

cinoş = chipeş, frumos,

nialcoş = cochet, elegant,

piscoş = murdar

barmoş = catifea

 ● De ce dau moldovenii cep la „poloboc“ şi se hrănesc cu „chişcă“. 20 de cuvinte în dulcele grai moldovenesc pe care ceilalţi români nu le înţeleg

„Am do făcut“ şi „m-am pro întors“, expresiile care îi fac pe bănăţeni unici. Bănăţenii de munte îşi culcă oaspeţii în  casa mare de oaspeți ( =soba mare ) de la drum şi le dau coleăşă (mămăligă) şi răchie (băutură de prune). 

„No!”, semnul că ardelenii au nevoie de „hodină” ( odihnă): înainte de a spune ceva. 

   ♡◇◇◇◇♡ Curiozităţile graiului dintre Carpaţi

  ★ Mai există clujeni (şi ardeleni) care încă mai folosesc expresii şi vorbe folosite de bunicii şi străbunicii noştri. Iar acest lucru, îi amuză şi face pe cei nou veniţi la Cluj să se întrebe ce înseamnă fiecare expresie în parte. Moldovenii sau oltenii nu înţeleg vorbele ardelenilor, deoarece majoritatea regionalismelor folosite de aceştia sunt împrumutate sau influenţate de vocabularul maghiar sau german.

 ● Am făcut o selecţie cu astfel de expresii şi vorbe pe care le auziţi numai la Cluj (sau în Ardeal). 

No, ie’ de-nbucă oarişce! = mănâncă ceva

No, hai în ‘lontru = haide înăuntru (în casă)

Nu tie desculța! = nu te descalţa

Ie şi be’ de-acolea! = bea (când gazda de serveşte cu băutura)

Be mă! Să nu-ț’ mai zâc o dată!

Iț’ mai pui? = îţi mai pun? (mâncare)

No, deja vă duceț? = deja plecaţi?

No mai stai, une’ tie grăbeşti?

Mai haidaț’ pâ la noi = mai haideţi pe la noi (în vizită)

Da’ tu de-a cui ieşti?

Mânci un blid de zamă? = mănânci o farfurie cu ciorbă?

Iţ’ fac o rototo? = îţi fac o omletă?

Apăi hăpt aşe-i! = exact aşa este!

No hai şi-om mere! = hai să mergem!

Ai isprăvit? = ţi-ai terminat munca? (de regulă, în gospodărie)

Îs bolund după tine! = sunt înnebunit după tine

Pântru o mândră ca tine, ţâpe dracii jar pâ mine! = o modalitate ardelenească de a face un compliment unei fete

Bă, ce ocoş eşti! = ce deştept eşti!

Du-tie tu muiere, nu tăt vorovi! = un fel de a-i spune soţiei să tacă , ( du-te tu nevastă, nu mai vorbi!" )

Mnira-s-ar lumea de tine! = un fel de (aproape) 

  

★ Cluj-Napoca dialecte  și expresii : 

Cu toate acestea, românii din celelalte zone ale României îi apreciază pe clujeni când vine vorba de accentul şi lingvistica lor.

blid = farfurie

oiagă = sticla

ştergar = prosop

baraboi = cartofi

ticlăzău = fier de călcat

puiuc = sertar

tină = noroi

laiță = băncuță

nădragi = pantaloni

țițo-nădragi = izmene tip ciorap

jeb = buzunar

sfetăr = jerseu

laibăr = bluză

straiță = geanta

bulendre = haine

bumb = nasture

cucuruz = porumb

porodici = roşii

curechi = varză

laboș = cratiță

ciucălău = ştiulete de porumb

tolcer = pâlnie

canceu = vas de apă cu toartă

slană = slănină

dărabă = bucată

moare = zeamă de varză

pită = pâine

șură = hambar

poiată = grajd

ștrampi = ciorapi de femeie

țol = pătură

 Cuvinte din Banat  șiv Ardeal : 

A anina = a atârna

Asudat = transpirat

Barem = măcar

Bumbi = nasturi

Bute = butoi

Bâlbătaie = flacără mare

Beteag = bolnav

Bodomoc = dovleac

Bolund = nebun

Botă = bâtă

Brăcinar = curea, la pantaloni

Budigăi = chiloți

Cramp = târnăcop

Catrafuse = haine

Căntălău = ulcior

Căput = sacou

Cătrănit = nervos

Cepuit = curățat de crengi

Cheaptăn = piaptăn

Cheptar =vestă

Chipeș = frumos

Chișchineu = batic

Cinaș = frumos, îngrijit

Cioareci = ițari, pantaloni

Ciubăr = vas mare din lemn

Ciurdar = păstor la vaci

Colb = praf

Coleșe = mămăligă

Copârșeu = sicriu

Coșarcă = coș de nuiele

Covăsât = iaurt

Credent = dulap de bucătărie

Cricală = tocăniță cu bulion

Cucuruz = porumb

Curechi = varză

Curpător = dog, tocător

Dăinuș = hintă, leagăn

Dărabă = bucată

Deț = un shot (echivalentul a 100 ml, de țuică în general)

Diri noi = în fața casei noastre

Dormeză = canapea

Drod = cobelci de pus în nas la porci

Drugă = sucitoare

A se duriga = a se rostogoli

Farbă = vopsea

Fălos = mândru

Fedeleș = vas de lemn pentru dus apa la câmp

Fedeu = capac la oală

Fele (o fele) = o jumătate de litru

Ferdel (un ferdel) = 30 de litri (sau 24 kg)

Fercheș = elegant

Fioc = sertar

Firezar = rumeguș

Fizuiele = șireturi la papuci

Foale = burtă

Ghinars = țuică

Ghiufe = chibrite

Glajă = sticlă

Glod = noroi, tină

Groșcior = smântână

A guri = a urca

Grumaz = gât

Grumpile = cartofi

Hâd = urât

Hăndrălău = hoinar

Hodină = odihnă

Hodoroagă = rea de gură

Ie = ciupag, cămașă

Îmblătit = treierat grâu cu batoza

Jeb = buzunar

Joardă = nuia

Juninci = vițele care au mai puțin de un an

Junci = viței mai mari de un an

Laboș = vas

Laibăr = haină groasă

Lepedeu = cearsaf

Ler = cuptor

Leț = scândură

Litră = unitate de măsură pentru cereale, 15kg

Maioș = măietec, caltaboș

Mânzălit = murdărit

Mintenaș = imediat

Moare = zeamă de varză

Musai = obligatoriu

Nădragi = pantaloni

Nedeie = sărbătoarea satului

Ocoș = deștept

Oțâră = puțin

Pancove = gogoși

A se păli = a se lovi

Părădăici = porodici, roșii

Păsat = faină de porumb

A se prăstăgăli = a se rostogoli

Picioci = cartofi

Piparcă = ardei

Răntaș = prăjală la ciorbe

Scovardă = clătită

A sfădi = a certa

Sfetăr = vestă

A sudui = a înjura

Stârnit = inventat

Slobod = liber

Șod = nostim, haios

Șogor (i) = doi sau mai multi bărbați, care au fost cu aceeași femeie. De asemenea există și șogoriță (e) între femei.

Șohan = niciodată

Stog = claie mare de grâu pus în snopi

A ștrencăni = a croșeta

Ștrimfi = ciorapi

Țâdulă = scrisoare, bucată de hârtie, act

Țâfă = pământ foarte fin

Țârăit = puțin

Tarcăn = tarhon

Ticlăzău = fier de călcat

Tină = noroi

Țoaclă = bicicletă

Țol = pătură (se mai folosește și țoale = haine)

Tolcer = pâlnie

Traistă = plasă

A țuca = a pupa

Ulcică = cană

Vailing = vas mare

Venitură = persoană nouă într-o localitate

Zaghie = șorțul din fața hainelor țărănești

Zămotișe = brânză scursă de vacă

Zamă = supă

Zbicit = uscat

Și bineînțeles, să nu uităm de interjecțiile:

Ioiii ! = mirare

No = are multe semnificații, că no, așa vorbim noi   

regionalisme - fapt de limbă existent numai într-o anumită regiune, caracteristic numai pentru un anumit grai

arhaisme - cuvânt, expresie sau construcție învechită, folosită în limba operelor literare cu scopul de a reda culoarea locală .

Ei, no, ni, tu, mă, la el, ce mi le ia de la ea, ca să mi le bé la ei!" 

[ei, uită-te tu mă la el, ce i-a de la ea, ca să bea , să deguste ei. ]

„No, ni tu mă la el ce be!”  [= uită-te la el  cât bea ! ]

Formula  de alertă de caniculă din Ardeal !

  ◇◇◇◇◇◇

Tulai, ce nădușală!

Capiu te face!

No, de nu-i musai, amu nu te

du la căpălit, șezi blând și be

cu canceu, canta, veadra de

la vizitic. 

◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇

= 

 Foarte  mare e căldura ! 

Amețit, te face 

Nu te duce neapărat acum,  acum nu te duce la săpat, la treabă  pe câmp (holdă) , stai cuminte și bea un ulcică de (apă) vin , cântă , bea apă de la fântână  ....

 ◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇

căpălit =  săpat

 canceu = ulcică de vin, apă .

 Vizitic este un cuvânt folosit foarte des în mediul rural din Ardeal. De câte ori mergi într-un sat și vei cere un pahar cu apă, vei fi trimis la vizitic.

Cuvântul înseamnă cișmea, fântână, o sursă de apă amenajată în curte. În trecut, dar și acum, în unele locuri, gospodării aveau atât apa trasă în casă, dar și un robinet în curte pentru a da apă la animale, a uda grădina etc. Acesta era denumit vizitic.  

Cuvântul  vine din maghiarul vezeték.

    

 ●Cum se spune unor feluri de mâncare din   Ardeal :

Pere pai – cartofi pai/prăjiți

Porodici – roșii

Cucuruz – porumb

Oloi – ulei

Fărină – făină

Piparcă – ardei

Curechi – varză

Loşte – tăiței de casă

Tomaj cu brânză – tăiței cu brânză

Baraboi – cartofi

Palaneț cu curechi – plăcintă cu varză

Liptie – clătită cu brânză

Cucurbată – dovleac

Zamă – supă

Vereş/călbaj – caltaboș

Ai – usturoi

Groştior – smântână

Ogâcăi – castraveți

Poprici – ardei

Scoacă – brânză dulce de vaci

Țucur – zahăr

Pancove – gogoși

ribizli – coacaze rosii

cărălabă – gulie

păstăi de sordit – supa cu pastari

răntaș – amestec pentru a ingrosa supa

corfior răntălit – conopida pane

cotlete – pârjoale

turtă cu mere – prajitură cu mere

ptiroște – coltunasi

cureti umplut – sarmale

hăndăburci fripte în bloadăr – cartofi copti

laște – taieței

zamă de zuciguri – ciorba de legume

macarone cu preizli – paste cu pesmeti caramelizati

paștet din hribe – zacusca cu ciuperci

buraci cu hrean – svecla cu hrean

tiftiri – racituri, terină

  ●  Iată și câteva obiecte de bucătărie cu denumirea lor ardelenească:

Tindeu – prosop

Merindare – prosop de vase în care se învelea pâinea

Fedeu – capac de oală

Zadie – şorț

Finjeană – cană

Furchiță – furculiță

Ferie – tigaie

Oiagă – sticlă

Tepsie – tavă

Laboş – cratiță

Spor – sobă

Canceu – pahar mai mare

Ştergură – prosop

Moşini – chibrite

Blid – farfurie

Ujina – cina

Ulceauă – cană

Vailing – vas mare (de obicei din plastic)

Cander – găleată cu capac

Cantă – cană mare de apă

Coșarcă – coş

Ler – cuptor

Limbajul ardelenilor şi cuvintele pe care nu le înţelegi dacă nu eşti din zona Clujului ....

◇◇◇ Regionalisme din Ardeal și Banat ◇◇◇

 ●Cum se spune unor feluri de mâncare din   Ardeal :

Pere pai – cartofi pai/prăjiți

Porodici – roșii

Cucuruz – porumb

Oloi – ulei

Fărină – făină

Piparcă – ardei

Curechi – varză

Loşte – tăiței de casă

Tomaj cu brânză – tăiței cu brânză

Baraboi – cartofi

Palaneț cu curechi – plăcintă cu varză

Liptie – clătită cu brânză

Cucurbată – dovleac

Zamă – supă

Vereş/călbaj – caltaboș

Ai – usturoi

Groştior – smântână

Ogâcăi – castraveți

Poprici – ardei

Scoacă – brânză dulce de vaci

Țucur – zahăr

Pancove – gogoși

ribizli – coacaze rosii

cărălabă – gulie

păstăi de sordit – supa cu pastari

răntaș – amestec pentru a ingrosa supa

corfior răntălit – conopida pane

cotlete – pârjoale

turtă cu mere – prajitură cu mere

ptiroște – coltunasi

cureti umplut – sarmale

hăndăburci fripte în bloadăr – cartofi copti

laște – taieței

zamă de zuciguri – ciorba de legume

macarone cu preizli – paste cu pesmeti caramelizati

paștet din hribe – zacusca cu ciuperci

buraci cu hrean – svecla cu hrean

tiftiri – racituri, terină

  ●  Iată și câteva obiecte de bucătărie cu denumirea lor ardelenească:

Tindeu – prosop

Merindare – prosop de vase în care se învelea pâ inea

Fedeu – capac de oală

Zadie – şorț

Finjeană – cană

Furchiță – furculiță

Ferie – tigaie

Oiagă – sticlă

Tepsie – tavă

Laboş – cratiță

Spor – sobă

Canceu – pahar mai mare

Ştergură – prosop

Moşini – chibrite

Blid – farfurie

Ujina – cina

Ulceauă – cană

Vailing – vas mare (de obicei din plastic)

Cander – găleată cu capac

Cantă – cană mare de apă

Coșarcă – coş

Ler – cuptor

Limbajul ardelenilor şi cuvintele pe care nu le înţelegi dacă nu eşti din zona Clujului .