vineri, 26 iulie 2024

***

 ISLANDA: Țara în care educația și medicina sunt gratuite. Fără McDonald's sau Dungeons.

Fiecare om visează să ducă o viață mai bună și să trăiască într-o țară modernă. Din acest punct de vedere, Islanda este țara ideală. Aici nu există militari, electricitatea este gratuită și oamenii își încuie rar mașinile și casele!

Islanda este o țară insulă nordică situată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic și a fost sub suveranitatea daneză până la 1 decembrie 1918. Populația Islandei este de doar 332.529 de persoane. Oamenii au încredere unii în alții, ca să nu-și încuie mașinile sau casele, iar copiii pot rămâne nesupravegheați câteva minute în timp ce părinții fac cumpărături.

Iată câteva lucruri despre Islanda:

1. Islandezii sunt foarte pasionați de lectură. Ocup, în acest capitol, primul loc din lume.

2. Dacă ai de gând să comanzi apă la o cafenea sau restaurant, nu trebuie să plătești pentru ea. O să-ți dea apă de la robinet foarte bună .

3. Dacă decizi să schimbi locul de muncă, nu vei avea nevoie de o scrisoare de recomandare de la jobul anterior. Islandezii au încredere în oameni și nu te vor controla în niciun fel.

4. Islanda este singura țară din lume în care se votează online.

5. Această țară este considerată foarte conservatoare. Localnicii au o atitudine foarte serioasă față de căsătorie.

6. În prezent, turismul este foarte dezvoltat în această țară, numărul turiștilor crește în fiecare an și este de 2 ori mai mare decât populația.

7. Nu există nicio armată în Islanda. Dacă vreun cetățean dorește să facă serviciu militar, se poate alătura armatei norvegiene pe baza unui acord între aceste țări.

8. Toate școlile și alte instituții de învățământ sunt gratuite aici.

9.Nu există clinici private pentru că pur și simplu nu este nevoie de ele. Spitalele de stat oferă servicii medicale foarte bune.

10. Islanda este una dintre puținele țări din Europa care folosește încălzirea urbană și oamenii nu plătesc pentru asta.

Nu te costă nimic să visezi și nici să-ți pierzi speranța, poate într-o zi vom reuși și noi din binele pe care Islanda îl face.

A fost foarte satisfăcător să citesc că există astfel de țări.

joi, 25 iulie 2024

🤔

 „Uite dragu’ tatii, toată solda i-o dăm doamnei ca să plătim telefoanele pe care tu le-ai dat”, i-am spus feciorului, la oficiul poștal.

„Și nu-l certați?”, mă întreabă doamna.

„Nu doamnă, nu-l cert, ci îi spun că luna aceasta vom trăi din salariul mamei sale”, răspund.

„Nu mai vorbesc în veci la telefon”, continuă feciorul.

 

Această discuție a avut loc acum 28 de ani pe când feciorul meu avea 7 ani.

Folosise telefonul pentru nu știu ce linii pentru copii și am plătit un întreg salariu.

Nu l-am certat dar am avut o discuție transparentă despre ceea ce a făcut și mai ales despre consecințele acțiunii.

Rezultatul a fost benefic pentru că și-a înțeles greșeala și nu a trebuit să blochez telefonul.

 

Transparența, în opinia mea, este cea mai importantă componentă a relației dintre oameni.

Să transmitem tuturor aceleași gen de informații ne ușurează comunicarea.

Să spunem lucrurilor pe nume, în fața tuturor, ne ajută la descrierea realității.

Să spunem cum credem că va evolua un proces ne ajută să prevenim fricile și bârfele.

 

În întreaga carieră militară am urmărit ca oamenii să comunice transparent indiferent de situație.

În Afganistan, transparența a fost un factor de creșterea a încrederii în noi înșine dar și de responsabilizare a fiecăruia dintre noi.

Modul în care am pregătit luarea deciziilor, cu sublinierea amenințărilor și a vulnerabilităților, dar mai ales a riscurilor asumate, a făcut ca soldații să știe ce-i așteaptă.

Transparența în a aprecia performanța dar și în a critica acțiunile negative ale subordonaților a ajutat la menținerea unui moral bun și la așteptări realiste din partea tuturor.

 

Transparența ne lipsește în viața socială pentru că politicienilor le este frică să spună adevărul despre ce se întâmplă dar mai ales despre ceea ce pot face.

Transparența ne lipsește în mediul de afaceri pentru că managerii ori antreprenorilor le este frică să descrie realitatea și preferă amâne deciziile până ajung la faliment ori concedieri.

Transparența ne lipsește în viața de familie  pentru că ne este jenă să exprimăm faptul că avem așteptări satisfăcute.

Transparența ne lipsește din perspectivă intra-personală, pentru că nu ne spunem, nouă înșine, care este relația dintre cât de mult  putem visa și cât de mult putem realiza.

 

A fi transparent nu înseamnă a fi slab.

A fi transparent nu înseamnă a plasa responsabilitatea la cei din jur.

A fi transparent nu înseamnă a risca mai mult decât alții.

A fi transparent nu înseamnă a transfera fricile unui eșec.


#leadership #transparency #truth #trust

😏

 „Tătă dumăta ești bun și mama’i ră”, spuneam când eram mic.

„Mă’ta’i ră că vă pune să învățați bine și să lucrați, nu?”, întreba tata.

„Da, pe când dumăta ne lași să facem ce vrem”, îi ziceam.

„Vă las să faceți ce vreți pentru că eu sunt acasă doar seara și mă’ta’i cea care are grijă să creșteți cum trebe”, continua tata.


Tata a rămas model pentru mine, i-am apreciat calitățile și am căutat să fiu ca el.

Tata m-a învățat multe lucruri, dar abia după ce mama m-a „format”.

Mama a rămas, multă vreme, „jăndarul” din casă.

Mama, a dovedit, peste timp, că este persoana căreia îi datorez multe dintre „comportamentele” bune (e drept că și cele rele).


Ca tată mi-am dat seama că se cuvine  ca părinții să fie complementari.

Ce poate oferi unul să nu fie, musai, dublat de celălalt doar pentru a arăta că și el este „bun”.

Ceea ce spune un părinte să nu fie contrazis de celălalt doar pentru a părea cel „bun”.

Ceea ce nu poate oferi un părinte se cuvine să caute și să facă efort să ofere celălalt.


În fiecare familie va exista un „jăndar” dar important este modul de comportare al acestuia.

Disciplina casei devine disciplina vieții copilului.

Responsabilitatea casei se perpetuează în viața copilului.

Copilul duce în viață ceea ce a văzut în casă.


Nu știu să existe model de mamă sau de tată.

Știu că există părinți care sunt iubiți și „copiați” și părinți ne-iubiți.

Știu că atunci când copii nu-și găsesc îndeplinite nevoile în familie, atunci le caută în anturaj.

Știu că părinții au datoria de a se sprijini unul pe celălalt și, împreună, copiii.

#familie #responsabilitate #model

***

 „Măi prunc să știi că înt’o casă bărbatu’i capu’ și femeia’i grumazu’ și cum se mișcă grumazu’ așă să mișcă și capu’”, îmi spunea un unchi.

Atunci am înțeles că bărbații se simt victime pentru că-s conduși de femei.

„În spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică”, aveam să aflu de la domnii din oraș.

Atunci am înțeles că bărbații nu-s, nici pe departe, victime ci doar niște favorizați.

 

Am descoperit o poză cu o statuie (cea atașată ) și care se numește Statuia dublă a lui Mefisto (diavolul) și Margarita.

Bărbatul are pieptul bombat și emană putere.

Femeia este aplecată și emană oboseală.

Este o dovadă perfectă a echilibrului din familie, în care unul dă iar celălalt primește și folosește.

 

Mi-am dat seama că dacă persoana din spatele meu (de fapt de lângă mine) nu ar fi fost cea care să-mi dea energie, aș fi renunțat.

Mi-am dat seama că privind în sus și înainte, către obiective, nu am avut timp să privesc în jos și aproape, ca să văd sacrificiul.

Mi-am dat seama că într-o familie este ca în armată, cineva „sprijină” și cineva este „sprijinit”.

Mi-am dat seama că e nevoie să recunosc cui datorez poziția „trufașă” (asemănătoare bărbatului din sculptură) și să contrabalansez.

 

Sculptura m-a făcut să mă gândesc la faptul că unii dintre noi uităm să întoarcem „darul”.

Credem că dacă „ținem casa” am făcut îndeajuns.

Credem că se cuvine ca doar noi să fim în față.

Uităm că într-o familie fiecare are datoria de a oferi și dreptul de a primi.

 

PS: Am învățat că în viața de familie se cuvine să avem un „echilibru” între mersul înainte al soțului cu sprijinul din spate al soției și viceversa.


NN:Pentru a fi vizibilă, în întreg, statuia este pusă cu spatele la oglinda 



#familie #respect #performanța

***

 „Nu judecați soții care nu se înțeleg, pentru că, într-o casă doar Dumnezeu și cei ce trăiesc acolo știu ce se întâmplă”, spunea părintele Teofil Părăian.

Drept zicea părintele, Dumnezeu știe, dar oare oamenii din acea casă știu cu adevărat ce se întâmplă?


Știm oare să ascultăm ceea ce ni se spune?

Știm să întrebăm atunci când ceva nu ne este clar?

Știm oare că pruncii sunt primii care ne arată că ceva nu merge bine în familie?

Știm oare că o familie nu-i doar „un bou și o belea” (cum zic moldovenii) ori „doi boi la jug” (cum zic ardelenii).


Ne mirăm că în casă-i scandal dar nu facem efort pentru discuții raționale și clarificatoare.

Ne mirăm că în casă-i răceală dar nu facem loc pentru aprecieri și mulțumiri.

Ne mirăm că pruncii caută anturaje dar nu-i întrebăm ce le lipsește.

Ne mirăm că nu mai este ce a fost dar nu ne întrebăm „cum” ar fi trebuit să fie.


Înainte de a ne face o familie „jucăm” un rol care-i pe placul partenerei/partenerului.

La începutul căsniciei așteptăm ca rolul „jucat” să fie real dar el nu-i așa pentru că a fost doar un rol.

În timpul căsniciei suferim pentru această discordanță dar nu-i spunem partenerei/partenerului că alta era imaginea noastră despre el.

Ne ferim să supărăm și doar ne supărăm că în casă nu-i buna înțelegere.


Nimeni nu-i perfect și cu toții ne-am mai „cosmetizat” imaginea.

Nimeni nu-i perfect și cu toții putem recunoaște cât, din ceea ce vrem să fim este realitate și cât este creație.

Nimeni nu-i perfect și cu toții putem spune ce ne doare și răspunde la doleanțele partenerei/partenerului.

Nimeni nu-i perfect și tocmai imperfecțiunile ne fac unici, cu condiția ca ele să fie recunoscute și "cosmetizate".


#familie #realitate #rol #loc

***

 „Cine merge să aducă două zideri (găleți) de apă?”, întreba femeia care ne făcea mâncare.

„Vasali, ia ziderile și du-te după apă!”, zicea tata.

„De ce tot el, cel care cosește ca noi și ne aduce și apă pe brazdă”, întrebau oamenii.

„Ca să nu-i poată spune nimeni că nu-și merită banii”, răspundea tata.


Atunci am simțit că eram nedreptățit.

Aveam 16 ani dar oboseam și eu ca oricare altul.

Acum îmi spun că a fost o lecție bună.

Am învățat să fiu cel care întâi face/demonstrează și apoi cere să se facă.


Lecțiile pe care le primim în viață, în special de la părinți, nu-s tot timpul „mângâieri”.

Ele vin din ceea ce părinții noștri au trăit și au crezut că-i de folos să fie transmis mai departe.

Tata fusese pus la fel, la munca din butin (transportul lemnelor din exploatații cu caii), de către tatăl său.

Dacă lecțiile tatălui său îl făcuseră „om”, atunci, zicea el, și lecțiile lui mă vor face om pe mine.


Lecțiile pe care noi le dăm astăzi ar trebuie să fie mai puțin „stoice” pentru că viața noastră-i diferită față de cea a părinților.

Nu ne-am născut doar ca să muncim și să dovedim lumii că suntem buni.

Ne-am născut ca să ne trăim viața în echilibru între muncă și bucuria de a fi cu cei dragi.

Ne-am născut să facem bine ceea ce ni se potrivește și ne place, și să „nu-i încurcăm” pe cei din jur.


Pruncii noștri pot învăța multe lucruri bune din poveștile noastre de viață.

Pruncii noștri pot învăța multe lucruri bune din comportamentul nostru zilnic.

Pruncii noștri pot învăța lucruri bune punându-i să facă lucruri mici și cerându-le să le facă așa cum se cuvine.

Pruncii noștri pot învăța lucruri bune provocându-i să facă ceea ce n-au mai făcut, încurajându-i și spunându-le că la nevoie le suntem aproape.


#efort #responsabilitate #ajutor

***

 „Cum adică nu știi prețurile la haine?”, mă întreabă un comandant, în anii ’90.

„Eu nu prea fac cumpărături, face soția”, îi răspund.

„Și cine ține banii?”, mă întreabă.

„Sunt undeva pe un raft și soția-i responsabilă cu cheltuirea lor. Eu mă implic în cheltuieli mari, casă ori mașină.”, răspund.


L-am șocat pe domnul comandant.

Nu înțelegea cum un ofițer nu „comandă” și acasă.

Nu înțelegea cum se poate ca o soție să aibă atâta „libertate”.

Considera că un bărbat trebuie să „controleze” tot ceea ce se întâmplă în casă.


Astăzi constat că destui bărbați (și nu doar bărbați!), dintre cei cu care discut, au aceeași opinie.

Bărbatul face cei mai mulți bani (deși nu întotdeauna), și se cuvine să spună cum se cheltuiesc.

Bărbatul trebuie să decidă tot ce mișcă în casă,  „râul, ramul”.

Bărbatul este cel care „urmărește” ca în casă toate să „meargă ceas”.


Mă întreb cum este posibil să controlezi tocmai persoana care face aproape toate în casă.

De creșterea și educarea copiilor se grijește soția.

De gătit, ținut casa, spălat, călcat, se grijește soția.

De buna stare emoțională a casei se grijește soția.


Cine are grijă de „cea care are grijă de casă”?

Ce face „casa” ca soția/mama să aibă parte de bucurii?

Ce „renunțări” acceptă soțul/partenerul pentru ca soția/partenera să simtă că are măcar libertatea de a decide?

Ce „compensații” primește cea care oferă confort fizic și emoțional tuturor celor din jur?


Poate-i greu de răspuns.

Poate că nu tuturor ni se întâmplă.

Poate că credem că „așa a lăsat Dumnezeu lumea”.

Poate că s-ar cuveni să ne gândim mai mult că „cea care dă mult face loc și pentru a primi mult”.


#familie #responsabilitate #respect

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...