$$$

 Stejarul… copacul demn, impunător, cu trunchiul gros și ramuri răsucite de timp, este unul dintre cele mai longevive și respectate simboluri ale naturii. În tăcerea lui, stejarul nu doar că domină pădurea, ci o hrănește, o ocrotește și o ține vie. Un stejar poate trăi până la 1000 de ani, poate chiar mai mult. O mie de ani de vânt, de ploi, de ierni și veri, de furtuni și secete… și totuși rămâne în picioare, martor tăcut al trecerii generațiilor.

Dar poate cel mai uimitor lucru este că, deși trăiește atât de mult, începe să rodească abia după 40-50 de ani. Abia atunci încep să apară primele ghinde fertile, gata să ducă mai departe viața. Poate părea mult, dar stejarul nu se grăbește. Natura lui e una a răbdării, a construcției lente, solide, a creșterii care nu caută aplauze, ci rădăcini adânci.

Și ce comoară devine atunci când ajunge la maturitate! Un singur stejar bătrân, cu coroana lui bogată și ramurile întinse ca niște brațe care îmbrățișează cerul, poate susține peste 500 de specii de vietăți: insecte care-și găsesc adăpost sub scoarța lui, păsări care-și construiesc cuiburi în ramuri, veverițe care se hrănesc cu ghinde, ciocănitori care sculptează găuri în lemn, chiar și cerbi care își freacă coarnele de trunchiul său. În el pulsează viața, într-un echilibru tainic și perfect.

Stejarul nu este doar un copac. Este un adevărat ecosistem în sine – o casă, un adăpost, un furnizor de hrană și de stabilitate pentru o întreagă comunitate de viețuitoare. El nu face zgomot, nu cere nimic, dar oferă tot. Timp de secole, a fost un simbol al forței, al înțelepciunii, al stabilității – venerat de vechile civilizații, sădit lângă sate și biserici, ocrotit de legi nescrise și povești transmise din tată în fiu.

Poate că, privind un stejar bătrân, ar trebui să ne amintim că și în viața noastră cele mai durabile roade vin cu răbdare. Că uneori ai nevoie de zeci de ani ca să rodești cu adevărat. Și că adevărata putere nu e în grabă, ci în rădăcinile adânci și în tăcerea care susține viața.