$$$

 🖤Astăzi ne amintim de... Gheorghe Cozorici 

Se împlinesc 92 de ani de nașterea marelui actor...

„Noi, care am devenit atât de sensibili la gesturi şi la tăceri, care suntem gata să suportăm aproape două acte şi jumătate pentru o replică de succes, care împietrim de emoţie în faţa unei pauze bine «spuse», suntem, desigur, prea aglomeraţi de preocupări majore ca să mai putem fi atenţi, ca altădată, la glasul unui actor... Este o glorie care a început să apună şi doar amintirea câte unui mare actor ne mai convinge că nu «s-a stins viaţa falnicei Veneţii»...”

Marele actor Gheorghe Cozorici s-a născut pe 16 iulie 1933, la Arbore, în județul Suceava.

A absolvit Institutul de Artă Dramatică din București în 1956, făcând parte din ''promoția de aur'', alături de George Constantin, Amza Pellea, Silviu Stănculescu, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Silvia Popovici, Gina Patrichi.

Iniţial, a lucrat la Teatrul Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a evoluat pînă la sfîrşitul vieţii; ultimul său rol a fost Firs din piesa Livada cu visini de A.P. Cehov, dar și la Craiova,unde, la vârsta de numai 24 de ani, i s-a încredinţat dificilul rol al lui Hamlet (1957), cel dintâi Hamlet românesc din epoca postbelică.

Într-o carieră artistică de peste trei decenii, Gheorghe Cozorici a interpretat roluri de mare succes, în piese româneşti şi străine: „Barbierul din Sevillia”, de Beaumarchais; „Titanic vals”, de Tudor Muşatescu; „Becket” de Jean Anouilh; „Danton” de Camil Petrescu; „Tinerețea lui Moromete” de Marin Preda şi multe altele.

În 1962 se lansează în cinematografie jucând în „Partea ta de vină...” Gheorghe Cozorici a fost cel care l-a „reânviat” pe Ştefan cel Mare printr-o interpretare monumentală .„Ştefan cel Mare” (regia Mircea Drăgan), „Pădurea spânzuraţilor” (regia Liviu Ciulei), „Gioconda fără surâs” (regia Malvina Urşianu), „Moartea unui artist” (regia Horia Popescu), „Capcana mercenarilor” ,„Ciuleandra” (regia Sergiu Nicolaescu) sunt doar câteva dintre peliculele în care şi-a lăsat amprenta. A cunoscut cele mai intense trăiri în teatru şi în film şi i-a uimit pe toţi cu vocea sa...

Nu există român care să nu fi simţit fiori reci când îl auzea pe regretatul Gheorghe Cozorici recitând „Scrisoarea a III-a“. 

De altfel, Eminescu i-a fost aproape de suflet mai mult decât alţi poeţi. Se povestește cum a recitat timp de trei ore din Eminescu, supărat şi rezemat cu piciorul de un gard, la moartea colegului său de generaţie şi prieten apropiat marele Amza Pellea, uimind întreaga asistenţă.

„A fost dintre cei mai minunați, nu numai actori, dar și cei mai minunați oameni pe care i-am cunoscut în teatru. Îl numeam <<Prințul>>, Albulescu îi spunea <<Măestruțule>>, era un actor de o calitate artistică și umană cu totul și cu totul deosebită. 

De o finețe și un rafinament... Am jucat mult cu el. Avea o strângere de mână care îmi dădea un curaj nemaipomenit” (Ilinca Tomoroveanu)

S-a impus şi a rămas în memoria tuturor prin interpretarea rolurilor de substanţă, modelând destinele unor personaje înţelepte, serioase, cu ajutorul cuvintelor. Gheorghe Cozorici, care a umplut scena cu talentul, harul şi vocea sa, a fost un partener de nădejde pentru colegii săi, şi toţi cei care l-au iubit spun acum poveşti despre el şi despre vocea sa unică.

„Avea un glas sigur, neșovăitor, parcă tras cu linie netremurată și care lovea obstacolul auzului nostru într-o aterizare directă, fară recul. O vibrație scurtă, pătrunzătoare, o muzică gravă, un sunet de instrument sever. Cred că rostindu-și replicile undeva, într-o pădure adevarată, ar fi preschimbat ușor copacii în orgă, cerul în clopot și frunzele în mișcătoare flăcări verzi” spunea poetul şi secretarul literar, Aurel Storin ....

În toamna anului 1993, la Târgu Mureș, „promoția de aur” a teatrului românesc sărbătorea 37 de ani de la absolvire. Timp de două zile au depănat amintiri, au râs, au lăcrimat la gândul că unii dintre foștii colegi — Amza Pellea, Silvia Popovici, Gina Patrichi — nu mai erau printre ei. Au vorbit despre roluri, despre prietenie, despre prezent, dar cel mai mult despre teatru. Acolo a recitat pentru ultima oară „Scrisoarea III”. La scurt timp a pășit spre infinit. Deși au trecut 29 de ani de la acel 18 decembrie, în care Gheorghe Cozorici a plecat să se întâlnească dincolo de stele cu Amza, bunul său prieten, personalitatea actorului rămâne la fel de vie în memoria publicului care l-a iubit, prin forța extraordinară pe care o emana pe scenă, prin zecile de roluri cărora le-a dat viață în teatru și în film, prin acel timbru unic al vocii. În memoria prietenilor rămân neșterse noblețea, distincția, căldura, discreția lui.

S-a stins din viaţă în ziua de 18 decembrie 1993, la Bucureşti.