$$$

 

Buenos Aires, începutul secolului trecut. 

Zece bărbați pentru o singură femeie.

În bordeluri, cozile se întind ore în șir, iar prostituatele muncesc până la epuizare. Bărbații sunt departe de casă, de soții, de iubite, de mame și surori.

Au venit cu speranța de a câștiga bani mulți și de a-și aduce familia alături, însă acum sunt săraci, sfâșiați de dezamăgire, iar viitorul le pare și mai sumbru și mai rece decât prezentul. Bordelul.

Așteptarea.

Ce-și doresc?

O femeie.

Una adevărată.

S-o îmbrățișeze.

Se spune că tangoul s-a născut în bordeluri.

Cei mai prudenți afirmă că da, dar nu era dansat cu prostituatele.

Bărbații dansau între ei, ca să-și umple timpul până la rândul lor. Alții spun că toate astea sunt doar mituri romanțate.

Adevărul este că bărbații învățau tangoul dansând cu alți bărbați.

Nu existau școli, doar practici.

Începătorii exersau rolul partenerei: „nu poți conduce într-o figură pe care tu însuți, ca parteneră, nu știi s-o execuți”.

Când nivelul lor, în postura de parteneră, era considerat demn, începeau să danseze ca parteneri.

Cu alți începători. Bărbați.

(Se mai spune că femeile nu învățau să danseze. Partenerii erau atât de buni, încât puteau conduce orice femeie, chiar și pe cea care pășea pentru prima dată pe ring. Alții spun că femeile învățau pe ascuns, acasă. Dar despre femei, adevărul nu se știe niciodată cu certitudine.)

După câțiva ani, când partenerii deveneau de o măiestrie aproape militară, maeștrii îi conduceau spre milonga. Acolo apărea șansa de a îmbrățișa o femeie adevărată, în toată ființa ei.

Și dacă se întâmpla…

După ani de dans cu bărbați, după o foame tactilă și emoțională adâncă, era o experiență copleșitoare.

Femeile sunt diferite nu doar la atingere.

Au înnăscută capacitatea de a urma, o maleabilitate aparte, o energie cu totul diferită.

Bărbații nu îmbrățișau doar femeia din fața lor.

În acea îmbrățișare se revărsa dorul de iubita rămasă în țară, poate pierdută pentru totdeauna, de mamă, de soră, de fiică.

Dorul de căldura și iubirea unei femei.

Poate de aceea tangherii știu să îmbrățișeze.

Ei nu cuprind cu mâinile, nici cu brațele, ci cu tot sufletul, cu măduva spinării.

Unii îmbrățișează tandru, dar atât de profund, încât simți conturul inimii și stomacului, al tău și al celuilalt.

Alții – cu o delicatețe care străbate, ca o adiere ușoară, dar arzătoare. Iar scânteile din creierul limbic aprind aripile fluturilor amețiți.

Simți și sensul cuvintelor „blândețe” și „respect”, și înțelegi diferența dintre poftă și pasiune.

Mai adesea, nu e pasiune, ci o tandrețe sfâșietoare. O duioșie-durere după ce a fost sau putea fi, după ce nu va mai fi. Visul de a încălzi și de a te încălzi.

În tango, acest vis se poate împlini pentru 12–15 minute.

O parte din căldura acelor clipe poate fi dusă cu tine, păstrată în viața ta.

© Igor Zabută, maestru de tango argentinian.