$$$

 

DRAGOSTE, SEX ȘI DOMINAȚIE ÎN NOMENCLATURA COMUNISTĂ

Comuniştii au făcut şi dragoste, nu doar război. Au făcut dragoste din pasiune arzătoare, din viciu, ca răzbunare ori, pur şi simplu, pentru că se putea. Vă prezentăm câteva dintre umbrele inimilor acestor oameni fără inimă. Amor nebun din vremea comunismului înstrăinat lui Stalin. 

„Nu mă puteam despărţi de partid cum nu se pot unii despărţi de femeia vieţii lor: hoaţă, curvă şi sperjur“ – această vorbă de duh a intelectualului comunist Belu Zilber descrie perfect felul în care puterea, viciile şi desfrâul s-au încrucişat în rândul nomenclaturii. Iar istoriile născute din aceste încrucişări arată, a câta oară?, în toată goliciunea sa, meschinăria regretabilă a celor puternici. Şi, poate cel mai regretabil, îi banalizează pe aceştia până la stupoare, reuşeşte ca unul dintre puţinele lucruri care-i face oameni să fie atât de inuman.

1. Teohari Georgescu (foto), primul ministru comunist de Interne, era reputat în epocă pentru rutina sa obscenă. Zeci de secretare din minister au trebuit să-i accepte avansurile. Soţiile şi fiicele multor deţinuţi politici erau obligate să i se dăruiască în schimbul eliberării soţilor şi taţilor. Bărbatul şi-a părăsit nevasta care-i aducea rufe curate în vremea în care putrezea în puşcăriile interbelice pentru a cuceri nevasta altuia.

2. Vasile Luca era unul dintre comuniştii cu o extinsă istorie personală a bolilor venerice. Contractase sifilis în interbelic, când singurele îmbrăţişări de care putea avea parte erau ale prostituatelor de pretutindeni.

3. Sifilis avea şi Chivu Stoica (foto), bărbatul căruia Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a încredinţat, chiar şi simbolic, funcţia de şef al statului. Ultima sa soţie spune că, din 1971, după ce suferise un infarct, a mai început să ierte femeile cu care se intersecta. Cei doi erau căsătoriţi din ’65. Totuşi, se pare că, în 1975, cu puţin timp înainte ca bărbatul să moară, îşi angajase o „soră medicală“ cu servicii complete. Andrei Lupu, fiul ilegalistului Petre Lupu, spune că o potenţială impotenţă în faţa tinerei l-ar fi frustrat atât de tare încât s-ar fi sinucis. Oricum, Chivu Stoica, mai fusese căsătorit cu Ernestuia Orânştaiu şi cu Ecaterina Micu-Klein (Tina Chivu). Dar mai plecase acasă, de la Consiliul de Miniştri, cu câteva secretare.

4. Sifilis avea şi Remus Koffler, fostul gestionar al banilor comunişti. Contractase boala în 1920, în Berlin, în urma primei sale relaţii cu o femeie. Episodul e descris cu dezamăgire: „Am făcut cunoştinţă cu o fată pe care am adus-o acasă, dar faţă de care am fost impotent, ceea ce m-a descurajat“. Bărbatul îşi va construi apoi un istoric semnificativ al intimităţii neînţelese. De pildă, îi plăcea să-şi vadă soţia făcând sex cu străini. Asta îl stimula pe el, depotrivă vizual şi sexual.

5.  Şi lui Petru Groza, primul premier al României comuniste, întâlnirea cu femei i-a adus gânduri secunde. Prima dată când îşi doreşte o fată primeşte următorul răspuns din partea mamei: „Ce? Vrei căsătorie? Mai întâi şterge-te bine la nas şi du-te la şcoală înainte“. Mai încearcă o dată să-şi ia nevastă, dar nu mai ajunge la cununia civilă pentru că îl furaseră petrecerile cu tovarăşii. Pare familistul convins, dar nu e chiar aşa. Deşi până la urmă reuşeşte să se căsătorească, asta nu-l împiedică să aibă o scurtă, platonică, dar profundă idilă cu Elena Lupescu. Se întâlneau adesea pe Calea Victoriei şi-şi fixau privirile. Femeia are nonşalanţa de a-i trimite bărbatului o scrisoare chiar acasă la soţia sa. „E noapte, e ora două, somnul mă cuprinde. Îmi lipsesc privirile pe care le prindeam în plimbările noastre de pe Cale“. Semnat: „Ea“. Scrisoarea era în franceză. Peste doi ani, femeia fuge cu Carol la Paris.

6. Constantin Pârvulescu (foto), fostul şef al cadrelor comuniste, aproape că a prezidat comisii de control ale doamnelor care-şi semnau adeziunea în dormitorul său. Mai întâi, şi-a luat o nevastă rusoaică. Aceasta i-ar fi dăruit şi un copil. Apoi, s-a căsătorit cu Suzana Bereş, dar relaţia n-a rezistat mult pentru că femeia a murit. Se apropie însă de Ana Toma, fosta soţie a lui Sorin Toma, redactor-şef la „Scânteia“, şi viitoare soţie a lui Gheorghe Pintilie, numit Pantiuşa, primul şef al Securităţii. Sedus, probabil, de farmecul „tovarăşei Anuţa“, pierde mai multe documente de partid pe bancheta din spate a unui taxi. În urma incidentului, mai mulţi comunişti sunt arestaţi. După idila dublu-eşuată cu Ana Toma, Pârvulescu se mai căsătoreşte de trei ori. Mai întâi cu Tudora Dorina-Stoian, „o tânără ţărancă arătoasă“, după cum o descrie comunistul Pavel Câmpeanu. Apoi, încă o dată, însă femeia a rămas necunoscută publicului. Şi încă o dată, la 85 de ani, când devine soţul legitim al Tudorei Costache.

7. Spionul sovietic Petre Petrescu (foto), născut Petea Goncearuc, este un alt colecţionar. Nu ratează niciun moment. De pildă, în august 1944, când e eliberat din puşcărie, într-un tren de marfă pe direcţia lagărul de la Caransebeş-Bucureşti, bărbatul reuşeşte să-i fure de sub nas cea mai frumoasă blondă din vagon lui Iosif Chişinevschi, şeful propagandei comuniste. Nu stă mult cu femeia. Deşi e căsătorit, cu un copil acasă, se îndrăgosteşte de o subordonată de-ale sale, măritată şi ea. Soţul acesteia, angajat al Serviciului Special de Informaţii. Comunistul şi colega sa îşi părăsesc partenerii de viaţă, se mută împreună. Fostul soţ al celei cu care Petrescu împarte de-acum patul e arestat. Mai mult, tatăl acesteia, fost ofiţer superior în Marele Stat Major din vechiul regim, deci perceput drept „fascist“ de comunişti, e eliberat din închisoare. Comunistul are legături la fel de amoroase şi cu femeile anchetate şi reţinute de autorităţile comuniste – conduce singur anchetele acestora şi apoi le pune în libertate.

Multe dintre aceste episoade de deocheat film horror au trecut testul timpului mai ales prin absurdul afectiv care le este numitor comun. Sunt ştiute astăzi şi ca urmare a unuia dintre obiceiurile cel mai bine însuşite de români în epoca lui Nicolae Ceauşescu – delaţiunea. Motivaţia e simplă: în lupta pentru putere, războaiele puteau fi duse pe orice front. Totuşi, rămâne această ironie rece: în timp ce orice deviere de la morala şi educaţia marxist-leninistă putea fi – şi chiar a fost – caz de condamnare la moarte, devierea de la bunul-simţ al propriei intimităţi era tolerată cu relaxare. În economia eticii aplicate propriei persoane, mulţi dintre liderii comunişti s-au dovedit a fi excelenţi antreprenori.

Celelalte compromisuri ale lui Pătrăşcanu

Lucreţiu Pătrăşcanu s-a dedicat trup şi suflet Partidului. A crezut în comunism şi în el însuşi. Vă prezentăm celelalte compromisuri pe care acesta le-a făcut. În cercuri mai intime, dar mai diverse. E vorba despre câteva, o mică parte a femeilor din viaţa lui Lucreţiu Pătrăşcanu.

Elena Filipovici, ilegalista cu doruri multe. În anii ’20, iubita oficială a lui Lucreţiu Pătrăşcanu este Elena Filipovici (foto), ilegalistă conectată la caracatiţa muncitorească de la Viena la Moscova.

„Îmi dai o întîlnire, nu vi, de ce n-ai venit, o, poate să fie o mie şi una de cauze; eu nu văd decît una: ce plăcere pot să-ţi dau eu ţie! Îmbrăţişări, dragoste, sărutări? Asta plictiseşte, mai cu seamă cînd n-au şi ele rafinamentul care place unui om ca tine […] Cele mai pline sărutări, Leanca ta“, îi scrie comunista lui Pătrăşcanu, la 29 mai 1924.

Pătrăşcanu nu-i scrie Elenei, ceea ce duce la noi scrisori pe care comunista i le trimite persoanei iubite. „Ori cît te-aş supăra, vreau să fiu sinceră mai cu seamă că în ruptul capului n-aş vrea să-mi rămîie în locul dragostei ce o am pentru tine o părere de rău sau impresia că m-am înşelat asupra caracterului tău […] Ai încredere că-ţi voi scrie. De ai şti cît te doresc“, îi explica Maria Ciobanu (n.r. numele conspirativ al Elenei Pătrăşcanu) lui Andrei (n.r. – unul din numele conspirative ale lui Pătrăşcanu), pătimaşă, dragostea arzătoare pe care i-o poartă, într-o scrisoare din 26 iulie 1924.

Relaţia celor doi comunişti se va încheia în toamna anului 1924. Elena îl va urî tot restul vieţii sale. Prin 1935, la Viena şi la Praga, femeia se aruncă în braţele lui Marcel Pauker (n.r. – soţul Anei Pauker), spune istoricul Cristina Diac, citând documentele de la ancheta lui Marcel Pauker din 1937. Mai târziu, tot Elena Filipovici devine amanta lui Stefanski-Gorn, conducătorul partidului între 1932 şi 1934 şi, cel mai probabil, şi a lui Nicolae Goldberger.

Doamnele din subteranele politicii româneşti, la fel de graţioase şi la începutul anilor '30. „Fără teama de siguranţele şi puşcăriile boerilor“, potrivit notei olografe de pe verso. De la stânga la dreapta: 1. Ghizela Goldstein; 2. Elena Filipovici (amanta lui Lucreţiu Pătrăşcanu. În scrisorile dintre cei doi, femeia încheia adesea: „Leanca, încă cu totul a ta“. Ea nu a fost a lui până la sfârşit. E o dramă); 3. Riva Fischman-Vasilescu (soţia lui Vas Vasia); 4. Jenny Doreanu-Kipperwasser (soţia lui Nic Doreanu); 5. Mendilovici (sora lui Ion Dick-Dicescu, zis Ivan Osipovici Dic, născut în familia unui zgrav, corespondent militar al ziarului „Adevarul“ în 1916, împuşcat pe 4 ianuarie 1938.); 6. Bella Rabinsohn (sora comunistei Ana Pauker, despre care revista „Time“ spunea că nu-i plac savarinele); 7. Lotty Foriş (născută Şarlota Csere, prima soţie a lui Ştefan Foriş şi amanta avocatului Iosif Şraier, apărătorul soţului său în anumite procese şi şeful Biroului Juridic al Partidului Comunist din România. În 1935, când soţul său e în închisoare, Lotty îi dăruieşte un copil lui Iosif. După 1944, avocatului libertin îi este intentat un proces. Bărbatul fuge din ţară. Aceasta îi este soarta.) FOTO: ANIC, Fond 95, Dosar 54

Anca şi definiţia dragostei. În 1923, la 23 de ani, Pătrăşcanu trimite o scrisoare tocmai de la Leipzig, unde studia dreptul şi economia. Îi scrie unei amante din Bucureşti despre cât durează dragostea şi despre raţiunea iubirii şi a politicii: „Dragă Anca, [...] Atâta timp cât vom mai avea ceva să ne spunem, cât timp vom gândi împreună şi vom simţi împreună. [...] Pe urmă ne vom strânge prieteneşte mâinile ca toţi oamenii înţelepţi, care ştiu că tot ce are un început are şi un sfârşit şi fiecare dintre noi va apuca drumul lui. În dragoste, ca şi în politică, trebuie să ştii unde să te opreşti“. Pătrăşcanu n-a ştiut.

Dezamăgirea Evei, iubita abandonată. Polonia, Bialystok, 13 februarie 1924. „Dragă Lucreţiu (am scris corect numele tău?), [...] mă bucură că ne aflăm din nou în relaţii prieteneşti şi probabil suntem prieteni şi mai buni decât am fost până acum. [...] Eu cred, Lucreţiu, că tu ai putea să mă iubeşti. Îţi pui şi tu întrebarea dacă eu aş putea să te iubesc? Acum îţi voi arăta ceea ce pentru mine înseamnă iubire. Este ciudat că un cuvânt cuprinde în sine sensuri atât de diferite. Pentru unul, iubirea este pasiune, pentru altul – afecţiune, pentru al treilea – doar plăcere fizică ş.a.m.d. Pentru mine, iubirea însemnă armonie, înţelegerea între doi oameni liberi, care tind unul spre celălalt şi se contopesc. [...] Trebuie să remarc în treacăt că eşti un băiat extrem de «capricios», (dacă se poate spune aşa)“. Printre rândurile acestei pasionale depeşe găsite în dosarul lui Pătrăşcanu de la Siguranţă se citeşte, de fapt, dezamăgirea Evei. Este, în fapt, încheierea amicală a unei iubiri consumate la Leipzig fără prea multe cuvinte.

Burgheza Rozalia Winkler. Legătura lui Pătrăşcanu cu Rozalia Winkler este una veche şi specială. Rozalia, aflată în plin proces de divorţ cu medicul Winkler din Oradea, îl cunoscuse pe Pătrăşcanu în 1928, la Cluj. Femeia era pe atunci logodnica numitului Desideriu Szanto, judecat pentru complot comunist, iar Pătrăşcanu era avocatul ultimului bărbat. Recunoştinţa pentru serviciile avocăţeşti s-a transformat mai întâi într-o strânsă prietenie şi, apoi, a degenerat într-o puternică legătură intimă. Deşi par încurcate căile dragostei în vremea comunismului în ilegalitate, situaţia este, de fapt, mai simplă: relaţiile dintre Lucreţiu şi Rozalia se consumau episodic, în funcţie de oportunităţi. Iar dragostea n-are nimic conspirativ. Totuşi, nici măcar cu Rozalia, Pătrăşcanu nu poate să-şi depăşească prejudecăţile. „Am susţinut întotdeauna şi afirm şi acum că sunteţi o persoană distinsă, o femee extraordinară, o femee cu adevărat bine (scuză-mă dacă felul meu de a vedea lucrurile este puţin stingherit; faptul acesta nu vă împiedică să fiţi o persoană din mica burghezie, ceeace nu este o jignire la adresa Dvs., ci un fapt, din păcate, «istoric»)“, îi scrisese Pătrăşcanu femeii.

Herta Schwamen, ultima femeie. Herta Schwamen (foto), născută în Cernăuţi, era artist scenograf şi fidelă ideilor de sânga. Era cu aproape 15 ani mai tânără decât Pătrăşcanu. Cei doi se cunosc în 1936, când femeia se întoarce în Bucureşti de la Viena. După trei ani, Herta şi Lucreţiu se căsătoresc. Nu fără piedici. În 1939, în timpul guvernării Cuza-Goga, căsătoriile între evrei şi români nu erau admise. Aşa că Herta este botează „Elena“ de către părintele Gala Galaction. În cercuri intime, cei doi îşi pun unul altuia nume ruseşti: Saşa, respectiv Andrei, primul nume de ilegalist al lui Lucreţiu. Elena pare femeia care încheie şi stilul de viaţă aventuros al lui Pătrăşcanu – în orice caz, este ultima sa femeie „oficială“.

Un admirator pragmatic al baletului

În 1938, puşcăriaşii Gheorghe Gheorghiu-De (penitenciarul Doftana) şi Elena Sârbu (penitenciarul Dumbrăveni) schimbă câteva telegrame şi hotărăsc să se căsătorească. Din fitece motive, însă, cununia nu mai are loc. Femeia se va mărita, anul următor, cu Pavel Ştefan, fost ministru de Interne al României. Bărbatul îi trimitea lui Dej pachete la puşcărie, se ştiau, erau tovarăşi. După evadarea din închisoare, sora presupusei mirese de la Dumbrăveni devine amanta oficială a lui Dej. Pe femeie o cheamă Maria (Marusia Sârbu) şi este şi sora Victoriei Sârbu, asistenta şi amanta lui Ştefan Foriş, liderul comuniştilor în interbelic. Foriş, însă, îl duşmăneşte pe cumnatul său, Ştefan Pavel, lucru care va afecta relaţiile din ambele cupluri.

Gheorghiu-Dej nu ar fi fost la primul mariaj. Mai fusese căsătorit cu Maria Alexe, fiica unui sifonar de pe strada Balaban, din dealul oraşului Galaţi. Mariajul proletar între electrician şi casnică nu durează însă mult: în 1931, când bărbatul e mutat la Dej, Maria divorţează pentru a se căsători, la rândul ei, cu un jandarm. A ales, probabil, siguranţa.

După 23 august 1944, statutul lui Gheorghiu-Dej se schimbă la 180 de grade. Bărbatul are acum un statut de care, chiar şi în relaţia cu femeile, va profita din plin. Se pare că Dej era un admirator pragmatic al fetelor din corpul de balet al maestrului Constantin Tănase, actorul despre care există bănuiala că ar fi fost „sinucis“ de către comunişti. Printre acestea, cele mai importante cuceriri sunt Elvira Godeanu şi Dina Cocea. Dar Dej, potrivit cu învăţătura marxist-leninistă, este „internaţional“. O curtează cu succes pe una dintre vedetele cinematografiei, Michele Morgan. „Gheorghiu-Dej a fost un fustangiu, i-au plăcut femeile, a avut multe amante. De obicei îşi alegea dintre actriţe. Era un om mai de viaţă, căruia îi plăceau şpriţul, lăutarii“, explică istoricul Stelian Tănase.