$$$

 În urmă cu mai bine de 4000 de ani, în inima Mesopotamiei, orașul Babilon, aflat pe teritoriul actual al Irakului, deținea un sistem de canalizare care pare de necrezut pentru acea vreme. Sub străzile orașului, dar mai ales sub fiecare locuință, meșterii babilonieni instalaseră țevi din argilă arsă, îmbinate cu grijă, care transportau apa murdară și reziduurile către canale principale, îngropate și ele în pământ. Aceste canale duceau apele uzate în afara orașului, unde erau evacuate în mod natural sau folosite pentru irigații, după filtrare prin metode rudimentare.

Este cu atât mai uimitor cu cât aceste conducte din lut erau nu doar funcționale, ci și standardizate. Unele aveau forme conice, îmbinate pe principiul tuburilor telescopice, pentru a preveni scurgerile și înfundările. Era o inginerie avansată, pusă la punct cu grijă, într-o civilizație care mai construise și canale de irigație, apeducte, baraje și sisteme de distribuție a apei în funcție de anotimpuri. În unele locuințe din cartierele nobiliare ale Babilonului, arheologii au descoperit chiar băi rudimentare, cu podele din piatră și un sistem de drenaj funcțional.

Mai mult decât atât, unele dintre aceste case aveau toalete proprii – nu simple gropi, ci adevărate structuri cu apă curgătoare. Apa era adusă prin mici canale sau vase turnate manual și curgea prin țevi spre exterior, spălând deșeurile și ducându-le în afara zidurilor orașului. Se pare că sistemul funcționa pe principiul gravitației, cu pante ușoare care direcționau constant fluxul apei. Este o formă incipientă, dar extrem de eficientă, a toaletelor moderne.

Această realitate pare cu atât mai remarcabilă cu cât, în aceeași perioadă istorică, majoritatea Europei se afla încă într-o stare arhaică. Populațiile europene trăiau în colibe simple, cu podele de pământ și fără niciun sistem de canalizare sau igienizare. Deșeurile erau aruncate la întâmplare, iar bolile infecțioase făceau ravagii tocmai din cauza lipsei unui sistem organizat de salubritate. Comparativ, civilizațiile mesopotamiene erau cu milenii înaintea timpului lor.

Abia în secolul al XIX-lea, marile orașe europene au început să adopte sisteme de canalizare asemănătoare – folosind țevi din ceramică sau fontă, inspirate în mod indirect de descoperirile arheologice și descrierile despre civilizațiile vechi. A fost nevoie de revoluția industrială și de numeroase epidemii pentru ca igiena publică să devină o prioritate în Europa. Până atunci, ceea ce Babilonul reușise să implementeze cu mii de ani în urmă a fost complet uitat sau ignorat.

Babilonul rămâne, astfel, un simbol al unei civilizații avansate, care a înțeles devreme că progresul înseamnă mai mult decât temple și palate – înseamnă și viață cotidiană decentă, apă curată, salubritate și sănătate publică. Iar faptul că aceste sisteme sofisticate au fost construite cu mijloace simple, din lut și piatră, ne amintește cât de ingenioși puteau fi oamenii Antichității, chiar fără ajutorul tehnologiei moderne.