$$$

 Cerșetorul care doarme în fața librăriei mele din Iași de două luni tocmai mi-a corectat greșelile de ortografie din vitrina magazinului.

Librăria "Cartea Veche", centrul Iașiului. Marți dimineață. Deschid magazinul ca în fiecare zi și văd același om dormind pe carton în fața intrării.

Un bărbat în jur de 60 de ani, cu barbă albă stufoasă, haine murdare dar îngrijite, o geantă veche de piele lângă el.

De două luni doarme aici în fiecare noapte. Am încercat să-l dau afară de câteva ori dar revine mereu. Am acceptat în cele din urmă prezența lui.

Astăzi pregătesc o vitrină nouă: "Ofertă specială: Cărți de poezie românească clasică. Veniti și descoperiti opere fundamentale!"

Pun pancarta în vitrină mândră de design. Cerșetorul se trezește exact când termin și se ridică privind atent la vitrină.

— Aveți trei greșeli acolo, zice cu voce clară și educată.

Mă întorc surprinsă.

— Ce ați spus?

— Aveți trei greșeli de ortografie în pancartă. "Veniți" se scrie cu doi i, nu cu i și virgulă sus. "Descoperiți" la fel. Și "fundamentale" e scris greșit, aveți doar un "l" când trebuie să fie două.

Mă uit la pancartă și realizez că are perfectă dreptate. Toate cele trei cuvinte sunt greșite.

— Cum... cum le-ați văzut atât de repede?

— Pentru că am fost profesor de limba română treizeci de ani. Greșelile de ortografie mă dureau fizic.

— Profesor? Dumneavoastră?

Zâmbește trist.

— Știu că e greu de crezut văzându-mă așa. Dar da, am fost profesor titular de limba și literatura română la Liceul Național din Iași.

Îl invit înăuntru în librărie. Îi fac o cafea și ne așezăm pe fotoliile din colțul de lectură.

— Cum vă numiți? întreb.

— Constantin Dinu. Oamenii mă numeau "profesorul Dinu" sau pur și simplu "domnul Constantin".

— Și cum ați ajuns pe stradă dacă ați avut o carieră de profesor?

Oftează adânc și începe să povestească.

— Am predat treizeci de ani cu pasiune. Elevii mă iubeau, colegii mă respectau, diriginții mă chemau la ore demonstrative. Dar în 2019 am făcut o greșeală care mi-a distrus totul.

— Ce fel de greșeală?

— Am avut o relație apropiată cu o elevă de liceu care avea probleme grave acasă. Părinți alcoolici, violență domestică, abandon emoțional. Ea venea la mine după ore să vorbim, să plângă, să ceară sfaturi. Eu am încercat să o ajut ca pe o fiică pe care nu am avut-o niciodată.

— Și ce s-a întâmplat?

— O colegă de-a ei a văzut că stăm singuri în clasă și a interpretat greșit situația. A făcut o plângere că am comportament nepotrivit cu elevele. Investigația a început. Fata a încercat să explice că nu s-a întâmplat nimic nepotrivit, dar nimeni nu a crezut-o. Am fost suspendat imediat.

— Și după suspendare?

— După șase luni de investigație, am fost declarat nevinovat oficial. Dar reputația mea era deja distrusă. Părinții cereau să fiu dat afară, elevii mă priveau ciudat, colegii evitau să vorbească cu mine. Directorul m-a "sfătuit" să demisionez de bunăvoie pentru "binele școlii".

— Și ați demisionat?

— Am demisionat pentru că nu mai puteam suporta privirile și șoaptele. Dar după aceea nu am mai găsit niciun post de profesor în altă parte. Zvonurile circulau rapid în sistemul de învățământ. Nimeni nu voia să angajeze "profesorul acuzat de comportament nepotrivit", chiar dacă fusesem declarat nevinovat.

— Și soția, familia?

— Soția m-a părăsit după scandal. Nu a suportat rușinea și bârfele din oraș. Nu aveam copii. Părinții mei muriseră cu ani înainte. Am rămas singur, fără job, fără familie, fără perspectivă.

— Și cum ați ajuns pe stradă?

— Treptat. Mai întâi am pierdut apartamentul pentru că nu mai puteam plăti chiria. Apoi am încercat diverse joburi temporare dar la 58 de ani nimeni nu te angajează pentru mult timp. După un an am ajuns aici, pe stradă, dormind pe carton în fața librăriilor pentru că măcar miroase a cărți și îmi amintește de vremurile bune.

Privesc acest om educat și elegant chiar în hainele lui murdare.

— Domnule Constantin, eu am nevoie de ajutor la librărie. Cârti noi sosesc zilnic și trebuie organizate, catalogate, verificate pentru erori. Ați fi interesat de un job aici?

Mă privește neîncrezător.

— De ce ați face asta pentru un străin de pe stradă?

— Pentru că cineva care vede trei greșeli de ortografie dintr-o privire merită o a doua șansă. Și pentru că librăria mea are nevoie de cineva care iubește cuvintele atât de mult încât îl doare fizic când sunt greșite.

Începe să plângă încet.

— Nu știu ce să spun la oferta asta neașteptată.

— Spuneți da sau nu. E simplu.

— Da. Spun da cu toată inima.

Prima lui zi la librărie e ciudată. Clienții se uită dubios la el, unii comentează că angajez oameni de pe stradă. Dar încet încet ei văd cât de mult știe despre cărți, despre autori, despre literatura română.

După o lună, clienții vin special să vorbească cu "domnul Constantin care știe absolut tot despre cărți românești".

După trei luni organizez un eveniment: o seară de lectură cu poezie românească clasică. Constantin recită din memorie Eminescu, Blaga, Arghezi. Publicul e fascinat.

O femeie din public se ridică la final.

— Eu sunt Andreea, fosta dumneavoastră elevă pentru care ați fost acuzat. Am venit să spun în fața tuturor: domnul Constantin nu a făcut niciodată nimic nepotrivit. M-a salvat în adolescență când părinții mei mă băteau. A fost singurul adult care m-a ascultat cu adevărat. Și din cauza unei colege geloase, el a pierdut totul. E nedrept și vreau ca toată lumea să știe adevărul.

Constantin plânge pe scena improvizată din librărie. Andreea vine și îl îmbrățișează.

— Îmi pare rău că nu am putut să vă apar mai bine atunci. Eram doar o copilă speriată.

— Nu e vina ta, Andreea. Sistemul m-a condamnat înainte să afle adevărul complet.

Povestea se viralizează local. Profesorul Dinu devine un mic erou al Iașului: omul nedreptățit care a ajuns pe stradă dar a revenit prin puterea cărților.

Luna trecută Liceul Național i-a trimis o scrisoare oficială de scuze și l-a invitat să țină prelegeri ocazionale despre literatură română clasică pentru elevi.

Constantin a acceptat. Acum lucrează la librărie în timpul săptămânii și predă la liceu sâmbăta dimineața.

— Sunt mai fericit acum decât am fost înainte de scandal, îmi spune într-o zi. Atunci predăm dintr-o obligație de serviciu. Acum predau din dragoste pură pentru literatură și pentru copiii care chiar vor să învețe.

— Ce v-a învățat experiența asta dură?

— M-a învățat că reputația se poate distruge într-o clipă dar se poate reconstrui prin acțiuni constante și sincere. Și m-a învățat că uneori căderea e necesară pentru a învăța cine sunt cu adevărat când nu mai am nimic altceva în afară de mine însumi.

Azi librăria mea e cea mai de succes din Iași. Nu datorită designului sau prețurilor, ci datorită "profesorului care corectează greșelile tale de ortografie cu dragoste, nu cu judecată".

Pentru că uneori salvarea vine când dai o șansă cuiva pe care societatea l-a aruncat deja la gunoi. Și descoperi că acel om are mai multă valoare decât toți ceilalți angajați plătiți și instruiți pe care i-ai avut vreodată.