marți, 3 iunie 2025

$$$

 Misterul timpului 


"E timpul să vorbim şi despre timpuri,

Tu, om, ce nu ai timp, eşti pasager,

Şi rătăceşti tardiv prin anotimpuri

Să desluşeşti al clipelor mister.


E numai timp în doruri şi-n privire,

E numai timp în soare şi ninsori,

Tu, om, ce nu ai timp de nemurire,

O clipă doar în suflet o măsori.


Cât timp vei strânge vise şi speranţe,

Cât timp vei crede-n cer şi primăveri,

Tu, om, ce nu ai timp de doleanţe,

Învaţă despre Mâine de la Ieri.


E numai timp în mare şi poeme,

E numai timp în lacrimi şi dorinţi,

Tu, om, ce nu ai timp pentru devreme,

Eşti clipa neuitării din părinţi.


Cât timp vei strânge toamne şi iertare,

Cât timp vei crede-n ploaie şi în cer,

Tu, om, ce nu ai timp de-o-mbrăţişare,

Ai să-nţelegi ce-nseamnă efemer.


E numai timp în oameni şi tăcere,

E numai timp în veri şi în iubiri,

Tu, om, ce nu ai timp, dar vrei putere,

Opreşte-te o clipă s-o respiri.


Cât timp vei strânge ierni şi neputinţe,

Cât timp vei crede-n oameni şi dureri,

Tu, om, ce nu ai timp de năzuinţe,

Învaţă despre Astăzi de la Ieri.


E timpul să vorbim şi despre timpuri,

Tu, om, ce nu ai timp, eşti pasager,

Cât vei mai rătăci prin anotimpuri

Fiind, de fapt, al clipelor mister?"

Alexandra Mihalache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Întrebarea care a schimbat pentru totdeauna modul în care sunt prinși criminalii În anul 1975, într-un birou încărcat de dosare și benzi de...