$$$

 Izolarea socială – când tăcerea poate ucide

Izolarea socială nu este doar o stare sufletească. Este o realitate cu impact devastator asupra sănătății – o forță tăcută, invizibilă, dar extrem de periculoasă.

Știința a confirmat ceea ce sufletul omenesc a știut dintotdeauna: omul nu este făcut să trăiască singur. În lipsa legăturilor umane, încep să cedeze nu doar emoțiile, ci și trupul.

Studiile recente spun lucruri cutremurătoare:

• Izolarea socială crește riscul de deces prematur cu până la 32%.

• Are un impact asupra sănătății egal cu fumatul a 15 țigări pe zi.

• E mai periculoasă decât obezitatea sau lipsa mișcării.

• Slăbește sistemul imunitar, crește inflamația în organism și accelerează îmbătrânirea creierului.

• Crește riscul de Alzheimer, infarct, AVC, depresie și chiar sinucidere.

Cu alte cuvinte, izolarea poate ucide în tăcere.

Și ceea ce e și mai grav – e invizibilă. Nu are simptome la început. Se instalează lent, odată cu pierderea unei persoane dragi, cu vârsta, cu migrarea într-o altă țară, cu boala sau rușinea de a cere ajutor.

Poți vedea oameni care par „bine” și, totuși, trăiesc o izolare profundă. Sunt înconjurați de lume, dar în sufletul lor e pustiu. Și nimeni nu le bate la ușă. Nimeni nu întreabă: „Tu mai reziști?”

Adevărul dureros este că societatea noastră nu e pregătită să recunoască această formă de suferință. Se vorbește mult despre boli fizice, dar prea puțin despre ceea ce distruge omul pe dinăuntru – lipsa unui „tu contezi”, „îmi pasă”, „sunt aici”.

Și totuși, ieșirea din izolare poate începe cu ceva atât de simplu:

• o vizită,

• un apel,

• o invitație la plimbare,

• un „cum te simți azi?” rostit cu sinceritate.

Pentru cineva care trăiește în întunericul izolării, acestea nu sunt gesturi mărunte. Sunt colacul de salvare.

Să nu uităm niciodată: un om nevăzut e un om care încet-încet dispare. Și nu întotdeauna moare din cauze naturale. Uneori moare din lipsă de oameni.