***

 Îmi răscolește firea, atâtea zeci de gânduri 

Și-mi poartă pașii minții, prin marea de suspine. 

Privirea-mi rătăcită, se-alintă prin apusuri

La porțile deschise, a nopților senine.

Prin forfota de stele ce-și cerne infinitul,

Îmi curăț veșnicia, de spinii neputinței. 

Un tribunal al sorții, îmi prinde-n chingi sfârșitul 

Și-mi dă răgaz să-mi mântui, păcatul necredinței. 

Mi-am regăsit speranța, sculptată prin abisuri 

Ascunsă printre aștri de grijile lumești, 

Un anotimp mi-e viața, de frământări și visuri,

Eu, ploaia ce se-așterne, pe pleoape pământești. 

Nepăsătoare fire,de gânduri istovită, 

Fă să rodească zarea de clipe-ngemănate.

Când timpu-și schimbă haina,tu prinde-te grăbită,

De aripile vieții, cu dragoste brodate. 

Primește-mbrățișarea speranțelor divine,

Te mântuie prin rugă de tristele-ți poveri, 

Nepăsătoare fire, întoarce-te la tine.

Fii sufletul pereche, al multor primăveri!

autor Rodica Larie 

foto internet