Nu stiu ce as fi raspuns, copil fiind, ce as fi dorit sa devin cand voi fi devenit mare. Daca memoria nu ma inseala, poate ca as fi raspuns ca as fi vrut sa ma fac "doctorita de copii". De mica am fost un copil cu probleme... medicale, probleme pe care le-am depasit in cea mai mare parte. Poate ca in mintea mea era sa invat cum sa pot ajuta alti copii sau oameni maturi cu probleme de sanatate sa isi depaseasca problemele si sa devina oameni normali si sanatosi.
Si viata mi-a dat oportunitatea sa imi indeplinesc visul... Eleva fiind, mi-a placut mult sa citesc. Asta m-a ajutat mult in viitoarea cariera. Plus ca m-au atras stiintele naturii, asa ca pasul spre cariera de medic era aproape facut.
Proaspata absolventa de liceu am dat examen la facultatea de medicina din Iasi. Cu cea mai mare hotarare... O data... de doua ori... de mai multe ori... Pana cand am intrat...
Nu prea multi oameni din familia mea au fost medici. Majoritatea au lucrat in invatamant. Cei din generatia mea au devenit ingineri; asa erau tendintele pe atunci. Reactiile rudelor au fost diferite. Parintii mei m-au lasat sa imi urmez calea, sprijinindu-ma cat s-a putut de mult. Unii dintre verisori m-au privit cu uluire; vedeau cariera de medic ca pe cariera unui tocilar. "Cariera de tampiti" ar fi spus unii; e drept ca medicina este o facultate grea, solicitand foarte mult memoria. Dar nu am dus lipsa de memorie; mai greu era cu toceala, caci invatam mai mult pe logica. Asta m-a ajutat insa foarte mult, caci medicina nu este o cariera de "tocilari" ci de oameni care gandesc logic despre cum functioneaza organismul uman in conditie de perfecta normalitate dar si in conditie de boala.
O matusa mi-a spus odata: "Eu nu as fi putut sa ma fac medic". Era profesoara. Replica mea a venit imediat: "Nici eu nu as putea sa ma fac profesoara"
In fine... Acum 25 de ani eram proaspata studenta la medicina. Primul pas in indeplinirea visului era facut. Dar pana la a deveni "doctorita de copii" mai era ceva drum de parcurs...
In primii doi ani am studiat structura si functionarea organismului uman. La toate nivelurile (macroscopic si microscopic) si din toate unghiurile, pe bucatele si pe de-a-ntregul. Din anul trei am intrat in studierea bolilor ce macina organismul. La inceput semnele si simptomele bolilor, apoi completarea cu examene de laborator, continuand cu stabilirea diagnosticului si aplicarea unui tratament. Am trecut prin mai toate specializarile in decursul anului... Asa ca prin anul cinci am ajuns la pediatrie... Adica la studiul bolilor copiilor. Acolo... SOC... Ceva mai multa "toceala", ceea ce la inceput m-a cam speriat. Mi-am zis atunci ca, deocamdata, in toata viata vietii mele nu m-as gandi din prima sa fac pediatrie. Doar daca as fi gasit in timp o logica de a invata si acest domeniu. Asa ca ideea de a deveni "doctorita de copii" s-a cam indepartat de mine.
In fine... Am terminat facultatea. Am lucrat un an ca stagiar in spital, urmand apoi sa iau "cap-compas" spre un loc de munca: specializare sau ramanerea ca generalist. Mi-am incercat sansele la examenul de rezidentiat; dupa prima incercare nu am reusit sa intru la o specializare, dar mi-am dobandit in fine dreptul de a lucra ca si medic generalist.
"Acum ce ganduri ai?" m-au intrebat parintii... "Pai de ce sa las vrabia de mana pentru cioara din par? incerc sa ocup un post asa, ca generalist. Daca va fi sa fie sa intru ulterior la o specializare, bine de bine, daca nu, raman asa...''
Zis si facut. M-am repezit la primul post scos la concurs. Dar de ce fugisem nu am scapat. Nu imi surasese cariera de profesoara sau de medic pediatru si... am ocupat un post de medic scolar. Adicatelea munca in scoala cu copii de toate varstele.
In timp am mai incercat sa intru la specializare, dar fara succes. La un moment dat am spus STOP. Doar nu aveam sa fiu candidatul etern pentru un post de specialist. Asa ca am ramas medic scolar in orasul meu natal.
Acum, dupa 25 de ani sunt tot medic scolar. Singurul din oras in momentul de fata. Imi convine si m-am obisnuit cu situatia si cu ideea asta, buna sau rea asa cum e ea. Si nu am sa uit intrebarea unul coleg specialist psihiatru si raspunsul pe care i l-am dat acum cativa ani: "De ce nu dati examen pentru a deveni medic specialist?" "De ce sa dau? Sunt singura deocamdata in sectorul acesta de activitate. Nu am concurent pe post, nu ma simt amenintata in nici un fel din punct de vedere profesional. In conditiile acestea pot sa imi organizez activitatea proprie asa cum consider de cuviinta, in limitele profesionalismului si al bunului simt"...
Nu stiam in acel moment daca a iesit ceva bun. Am scris ceea ce am simtit in acel moment. Si nu simt asta doar in momentul de fata. S-ar putea sa fi iesit ceva bun... Sau poate... Voi ce spuneti?
Dacă vi se face dor de adrenalină, vă așteptăm iar la linia de start. Înscrierile vor începe, ca de obicei, la 1 septembrie.
Pe curând!
O noua zi.... Bineinteles ca dupa o noapte cu multe vise intense ma trezesc din nou mahmura. Ma uit pe geam si zaresc o zi superba, cel putin asa se vede la inceputul ei. Este cazul sa imi iau impulsul pentru a porni la treaba: un "energizant" fierbine si amar, o portie consistenta de hrana si... la drum si la treaba.
Cu siguranta ca mi-as fi dorit sa stau undeva intr-o ascubzatoare si sa mai citesc ceva. In fond si la urma urmei cartilesunt viata mea: intotdeauna mi-as fi dorit sa citesc ore in sir si sa patrund intr-o lume noua, departe de lumea dezlantuita, si sa ma identific cu eroii din poveste, dar din pacate nu putem evada oricand dorim din lumea reala in care ne ducem viata de toate zilele. Probabil voi gasi un ragaz de cateva minute sau zeci de minute in care sa pot sa citesc cateva randuri. dar ma straduiesc sa termin cat mai repede ce am de facut azi tocmai pentru a reveni la hobby-urile mele.
Cum stiu deja ce am de facut pentru azi si pentru urmatoarele zile, pornesc la drum si ma apuc de treaba. Asta dupa ce desprind, in minte, din tot ce am de facut pentru urmatoarele zile, "portia" de treaba ce trebuie facuta azi. Doar atat si nimic mai mult. In fine... Poate doar neprevazutul mai poate adauga ceva de facut pe parcursul zilei. Si imi incep treaba incercand sa nu deviez de la drumul ce trebuie parcurs, caci orice intrerupere ma poate intarzia in asemenea mod incat sa nu reusesc sa imi termin treaba. si totusi intreruperile sunt inevitabile; dar incerc sa ma mentin calma si sa merg mai departe, mereu mai departe.
Ziua se va sfarsi curand; timpul trece atat de repede atunci cand activitatea este atat de intensa. Ma gandesc de pe acum la momentul cand voi spune: "Gata pentru azi!" si ma voi apleca din nou asupra unei coli de hartien pe care intrezaresc, printre pleoapele ingreunate de oboseala, cuvintele insirate ordonat, dar fara sa le pot deslusi clar. Dupa cateva randuri ciite cu greu, pleoapele mi se inchid... Si trec pe nesimtite in lumea magica a viselor.
In urma cu 18 ani eram proaspat absolvent de facultate de 6 luni de zile si de 3 luni ma angajasem ca stagiar pe durata determinata. In acel interval de timp de un an de zile aveam oarecum suficient timp sa ne "aranjam apele" pe plan profesional: daca reuseam sa intram la specializare si in cazul fericit sa avem si un post asigurat dupa stagiile de pregatire, bine de bine; daca nu, macar trageam sa ne luam dreptul de libera practica ca si medici de medicina generala si aveam sa ne zbatem pentru un post pe masura calificarii de la acel moment. Bineinteles ca fiecare avea in minte cam ceea ce ar fi dorit sa faca in viata. Unii aveau clar o preferinta in minte, dar cei mai multi aveau chiar si un plan de rezerva: chiar daca isi doreau preferential sa faca o anumita specializare, nu ar fi refuzat nici o alta specializare din aceeasi categorie sau cu un specific oarecum apropiat.
Intr-o dimineata ajunsesem ceva mai repede la servici. Lucram in acea perioada in sectia de chirurgie. Fiind doar doi stagiari ajunsi, din cei cinci care lucram atunci pe sectie, intrasem in vorba ca sa ne umplem timpul. Eram doar eu si cu un coleg. Din vorba in vorba ajungem si la planurile noastre pentru viitorul apropiat. Adica ce aveam sa facem dupa stagiu. Urma in mod obligatoriu sa ne prezentam la examenul de rezidentiat. Si, fie ca intram, fie ca nu intram, dupa cum ne era pregatirea si sansa, trebuia sa obtinem macar un punctaj minim ca sa ne luam autorizatia de libera practica ca si generalisti. Eu optam pentru una dintre specialitatile medicale, cam oricare ar fi fost, desi aveam oarece preferinte, iar el vroia sa devina chirurg.
Odata ce ne-am conturat oarecum directia de urmat, intrebarea la care vroiam sa dam un raspuns era : "De ce?"...
A trecut timpul si fiecare si-a "aranjat" rostul in viata dupa cum i-a fost dorinta si dupa cum i-au suras sansele in raport cu munca depusa. El si-a realizat visul si a ajuns chirurg, eu am ramas la statutul de medic generalist cu drept deplin de a-mi practica meseria si lucrez de 17 ani ca medic scolar. Amandoi lucram in acelasi oras in care ne-am nascut si in care am revenit dupa ce am studiat medicina pana la nivelul la care a ajuns fiecare dintre noi doi.
De ce v-am povestit toate acestea? Pare ca nu are nici o legatura cu subiectul despre care vroiam sa va povestesc si despre care va voi povesti in continuare. Veti vedea ca dintr-un anumit punct de vedere are legatura si inca una destul de mare. Sa continuam povestea si sa o ducem pana la capat. Pana aici a fost doar o introducere. Cam lunga, ce-i drept, si totusi e doar o simpla introducere.
Au trecut anii de atunci. Din tinerii nebuni de odinioara am devenit din ce in ce mai maturi. Atat personal cat si profesional. Si poate ca pe zi ce trece nu ne dam seama atat de bine cum trece timpul si cum ne influenteaza, dar nu trec doar zilele ci si anii. Si nu numai ca ne-am maturizat, ci ne dam seama (oare?!?) ca mai si ... imbatranim. Fie ca vrem, fie ca nu vrem, timpul isi pune pecetea asupra noastra. Uitandu-ma in oglinda,observ ca se aduna din ce in ce mai multe fire albe de par si imi dau seama ca fie ca vreau, fie ca nu, in curand se vor contura si primele riduri.
Cu totii simtim pe pielea noastra si pe propriul organism efectele tracerii timpului asupra noastra. Am vrea sa orpim timpul in loc si sa ramanem vesnic tineri. Dar nimeni nu a reusit aceste performante pana acum. Trebie sa acceptam ca timpul trece si ca noi ne vom transforma permanent. Numai ca organismul trebuie, la un moment dat, sa fie ajutat sa imbatraneasca frumos. Fiecare trebuie sa se gandeasca cum sa incetineasca procesul de imbatranire sau macar sa ii canalizeze directia de evolutie in asa fel incat efectele nedorite, eventualele defecte sa nu apara niciodata sau sa apara cat mai tarziu posibil si, odata aparute, sa fie, daca nu inlaturate total, cel putin estompate, in asa fel incat sa ne mentinem intr-o stare buna si cu un aspect fizic si psihic placut.
Depinde insa de fiecare dintre noi cum isi alege calea de a imbatrani frumos. Unii aleg calea chirurgiei. Pare mult mai simplu si mai sigur in aparenta; asa cum spunea colegul meu, prin chirurgie traiesti impresia, cel putin, ca incerci sa repari ce ar fi de reparat cu propriile maini. Pare ceva palpabil la prima vedere. Si totusi aceasta modalitate de a rezolva problema este una grosiera, destul de brutala, si facuta fara minte, fara grija, duce uneori la efecte nedorite. Nu au fost putine cazurile in care efectele au fost dezastruoase. Chirurgia poate repara uneori dar de multe ori mutileaza fata si corpul. Si incercand sa repari ceea ce este deja stricat realizezi ca stricaciunile se fac din ce in ce mai mari.
O solutie mai buna este sa ajuti organismul sa isi repare singur "stricaciunile" folosind propriile mijloace, doar furnizand materiile prime necesare proceselor metabolice corespunzatoare. Este ca si cum, in locul bisturiului, foarfecelor, acelor si atei chirurgicale ne-am folosi de molecule care sa repare totul la nivel tisular, celular, subcelular, molecular, biochimic, respectand legile si procesele proprii organismului. Putem incepe cu masuri generale: o alimentatie naturala, echilibrata, corespunzatoare, dublata de un regim de activitate si de odihna corespunzator, care sa permita organismului sa se refaca in mod natural, de la sine.
Dar adesea doar aceste masuri generale nu sunt de ajuns. In etapa urmatoare, putem folosi cu eficienta sporita, una calitate, continand molecule active specifice, aplicate local in zonele cu problemeproduse cosmetice de calitate. Adesea cremele, lotiunile si gelurile de buna calitate, aplicate in zonele cu probleme, pot avea rezultate cu mult mai bune, actionand local in zonele cu probleme.
Acum gata cu povestile. Sper ca v-am convins despre avantajul unui tratament cosmetic eficient si natural in comparatie cu tratamentele invazive si cu efecte adesea dezastruoase. Alegerea mea deja este facuta. Voi ce alegeti?
Cred ca doua dintre marile mele iubiri mi+au marcat viata si drumul pentru profesia pe care o practic acum. Primul ar fi dragostea pentru carti si lectura si dorinta de a invata mereu, adanc imprimata in codul meu genetic. Cel de-al doilea ar fi inclinatia mea spre stiintele naturii si dorinta intensa de a afla ce se ascunde in profunzimea fiintelor vii si ce anume sta la baza functionarii lor. Ca atare am ales sa deprind profesia de medic, din dorinta de a afla cum este alcatuit corpul uman si cum functioneaza, ce anume il determina sa functioneze prost uneori si, ca atare, ce il determina sa se imbolnaveasca. Si mai departe cum as putea face ca organismul uman, odata "defect" sa revina cat se poate mai mult si mai repede la o stare de functionare normala.
M-a ajutat extrem de mult faptul ca eram in stare sa citesc extrem de mult si cu o placere deosebita orice carte imi cadea in mana si la indemana. Plus ca, eram in stare sa "vanez" cat mai multe carti pe care imi doream sa le pot avea oricand la dispozitie pentru studiu. Si asta tocmai pentru ca in medicina trebuie sa studiezi permanent si extrem de intens tocmai pentru a ajunge la nivelul de cunoastinte care sa iti permita sa iti practici meseria corect, usor si cu succes. Plus ca trebuie mereu sa te conectezi la orice apare nou in domeniu.
Problema era ca nu trebuia sa ma rezum la notitele de curs, ci trebuia sa studiez cat de mult posibil din carti. Carti pe care inca nu le aveam, caci inca nu pusesem problema de a-mi incropi o biblioteca proprie de specialitate. Asa ca am inceput, treptat-treptat sa cumpar din librarii cat de multe carti imi permitea "buzunarul". Era destul de dificil: in primul rand cartile de specialitate (si nu numai!) abia incepeau sa se editeze dupa multi ani in care editurile scosesera extrem de putine carti noi ce se gaseau din ce in ce mai greu, iar nu in ultimul rand cumpararea cartilor ce incepeau sa apara incetul cu incetul pe piata era din ce in ce mai mult conditionata de posibilitatile mele financiare. Asa ca, cel putin pentru inceput, am cautat cartea de specialitate atat in librarii, pentru a cumpara cat mai mult din ceea ce aveam nevoie, cat si in biblioteci, de unde imprumutam pentru acasa sau citeam la sala de lectura.
Treptat am inceput sa imi dau seama ca posibilitatile mele de a avea la indemana cat mai multe carti, absolut necesare, erau destul de limitate, atata vreme cat nu se schimba ceva in starea de fapt de la vremea aceea... si chiar de acum. Nu era problema ca nu as fi avut puterea sa citesc. Sunt in stare sa citesc oricand si oriunde, atata vreme cat am ceva mai mult timp la dispozitie pentru citit. Nu conteaza ora la care citesc, atata vreme cat am puterea sa o fac, nu conteaza locul in care ma asez pentru a citi: citesc atat acasa, la masa, in fotoliu sau in pat, citesc la servici sau in parc, pot citi si in mijloacele de transport. Numai sa am ce citi in permanenta...
Intr-adevar, in orice domeniu ne-am desfasura activitarea, ne este xtrem de folositoare achizitia de carti din librarii si anticariate, tocmai pentru incropirea unei biblioteci personale cat mai bogate si mai bine puse la punct. Astfel avem la dispozitie un numar cat de mic de carti si publicatii cu care sa ne putem descurca aproape in orice clipa pentru a ne informa, pentru a ne improspata si reimprospata cunostintele de specialitate si de cultura generala. Numai ca pe langa biblioteca personala ar trebui sa avem acces si la un centru de documentare infinit mai bogat si mai bine pus la punct. Aceste centre de documentare sunt extrem de bine reprezentate de bibliotecile publice de la nivel de judet si localitate, precum si bibliotecile unitatilor de invatamant.
Adesea ma uitam cu jind la imaginile reprezentand marile biblioteci ale lumii: bibliotecile marilor universitati si ale marilor institutii. Mi-as dori sa ma "ingrop" in oricare dintre ele pentru cat mai mult timp... Si nu dar intr-una sau doar in cateva, ci in toate... Sau in cat de multe posibil. Asta in ideea ca as dori sa pot citi si studia cat mai multe carti cu putinta. Ar fi si o buna oportunitate sa ma pregatesc nu numai in specialitate ci si in ceea ce se numeste CULTURA GENERALA. Cu siguranta ca mi-ar trebui cel putin noua vieti, asa cum se spune ca are orice pisica, doar ca sa simt ca imi intru in ritm in ceea ce priveste lectura.
De ce va povestesc toate acestea? Pentru ca simt ca in Romania s-a cam pus un lant gros ferecat cu lacat ideii de lectura si de carte in general. Se cumpara extrem de putina carte. Poate ca uneori preturile sunt cam usor prohibitive in unele situatii si pot fi cumparate cu oarece eforturi financiare. Dar daca exista pasiune si bunavointa din partea potentialilor cititori, se pot gasi resurse financiare pentru satisfacerea nevoilor stringente de lectura, informare si documentare. Sau poate ca oamenii de pe la noi si-au pierdut interesul pentru lectura. Este adevarat ca se poate gasi o scuza in lipsa de timp; e adevarat ca, in conditiile in care viata ni se desfasoara intr-un ritm din ce in ce mai alert si ne epuizeaza de mai toate resursele de timp si de energie, dar gestionandu-ne activitatea iintr-un mod inteligent ne putem gasi resursele necesare pentru a citi macar 1-2 ore zilnic, sau macar jumatate de ora pe zi. Sau poate ca generatiile tinere, prinse in mod gresit uneori in mrejele tehnologiilor de ultima generatie, a gadgeturilor de "ultim racnet" si ale internetului, programelor tv uneori de calitate indoielnica si a petrecerilor in cluburi, si-au pierdut mai tot interesul oentru ceea ce inseamna carte si publicatii de calitate, existand astfel pericolul de a deveni analfabeti functionali: desi aparent citesc mai usor sau mai greu, sunt incapabili sa inteleaga si sa retina ceea ce citesc.
Cred ca ar fi timpul sa tinem cont ca o populatie inculta si nestiutoare de carte este mai usor de influentat si de manipulat intr-o directie sau intr-alta, inoculandu-i-se un soi de apucaturi de turma gregara, imprimandu-i-se miscarea intr-o directie sau intr-alta dupa cum cer interesele oculte ale unora sau altora. Oare asta ne dorim? Oare nu ar fi mai bine sa,dezvoltam gradul de instructie a populatiei, incepand chiar cu tinerele generatii (si nu numai!), prin crearea unui sistem de invatamant si cultura de nivel inalt? Ideal ar fi sa investim in scoli de diferite grade, in institutii de cultura si biblioteci bine dotate, in care toti cei interesati sa se poata dezvolta din punct de vedere intelectual si spiritual. Ideal ar fi sa asiguram accesul la centre de informare si documentare, sub forma de biblioteci mai mari sau mai mici, cu un bogat fond de carte si publicatii de orice gen si cu acces la internet si mass media.
Poate ca ar fi cazul sa ne amintim ca in ultimul timp ne-am rasturnat aproape intreg sistemul de valori si ca adesea promovam, prostia, ignoranta, incultura. Poate ca ar fi cazul sa ne amintim ca ne uitam adese adevaratele valori si ca le facem pierite sau alungate departe de tara, doar pentru ca nu reusim sa ne ridicam la nivelul lor ca inteligenta, realizari, aspiratii, idealuri. Poate ar fi cazul sa ne dezmeticim din amorteala si sa constientizam ca, ignorandu-ne valorile si facandu-le sa piara si sa se piarda, ajungem adeseori la mana celor ce se cred mai tari decat noi, lasandu-i deliberat sa ne hotarasca destinele.
Poate ca ar fi bine sa nu ii mai punem la colt pe cei care vor sa invete ceva din viata si pentru viata, ascunzandu-le calitatile si meritele si cautandu-le cu de-a sila false defecte, tocmai pentru a-i reduce la tacere.
Si poate ca ar fi bine sa ne trezim ca oameni si ca natie, sa invatam din greselile trecutului tocmai pentru a nu le mai repeta. Sa ne (re)construim propriul sistem de valori bazat pe invatamant si cultura. Si sa acordam credit cu adevarat adevaratelor valori!
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: 
