$$$

 Ultimul soldat al lui Napoleon – povestea omului care a trăit 110 ani și a rămas singur într-o lume pe care nu o mai recunoștea

În septembrie 1788, când Europa încă vibra sub ecourile Revoluției Franceze, în Groningen, Ţările de Jos, se năștea Geert Adriaans Boomgaard, fiul unui căpitan de ambarcațiuni fluviale. El nu știa — nimeni nu știa — că avea să devină curând martorul unei istorii care va înghiți continente și va remodela lumea, și că, peste un secol, avea să fie ultimul om în viață care își amintea bătăliile purtate sub steagul vulturului imperial al lui Napoleon.

În tinerețe, ca mulți tineri olandezi ai vremii, a fost înrolat în regimentul de infanterie ușoară al Marii Armate napoleoniene. A mărșăluit prin Europa, a respirat aerul înțepător al câmpurilor de luptă și a luat parte la campania din Rusia din 1812, acea tragedie albă care a ucis sute de mii de soldați; dar Geert a supraviețuit — a trecut prin iarna care a îngenuncheat imperiul, prin ger, prin foamete, prin retragerea haotică în care moartea devenise o prezență constantă și tăcută.

Când Europa s-a eliberat de furtuna napoleoniană, Geert s-a întors acasă, și-a reluat viața pe ape și, în 1818, s-a căsătorit cu Stijntje Bus, cu care a avut opt copii. Dar fericirea lui a fost scurtă; în 1830, la doar o lună după nașterea ultimului copil, soția lui a murit la doar 33 de ani, lăsându-l singur cu opt suflete fragile de crescut.

Un an mai târziu, Geert a încercat să reconstruiască un cămin și s-a recăsătorit cu Grietje Abels Jonker, alături de care a mai avut patru copii. Viața i-a fost plină, aglomerată, caldă — până când anii au început să muște din ceea ce avea mai drag. Copiii lui au crescut, s-au risipit, și, unul câte unul, s-au stins. Niciunul nu a trecut de 57 de ani. Apoi i-a pierdut și pe cei care i-au rămas aproape. A rămas el, și mormintele. Mereu mai multe, niciodată mai puține.

La 76 de ani, era deja văduv de două ori. La 96, își îngropa ultimul copil. La peste 100 de ani, își conducea la groapă propriii nepoți. Și totuși, continua să trăiască, să fie martorul unei lumi care se schimba mai repede decât putea cuprinde mintea unui om născut în secolul XVIII.

Când a împlinit 100 de ani, în 1888, fotografii au venit să surprindă chipul acestui om care părea smuls din altă epocă; chiar și regenta Emma a Olandei a primit portretul lui. La 107 ani, încă o ședință foto. În privirea lui, adâncită sub riduri, se vedea liniștea unui om care nu se mai miră de nimic — și durerea unui suflet care a rămas singur pe un drum prea lung.

În 1897, la 108 ani, Geert Adriaans Boomgaard a devenit cel mai longeviv bărbat documentat din istorie. Un an mai târziu, cel mai longeviv om verificat. Era un titlu pe care nu-l dorise, dar pe care viața i-l dăduse ca pe o ironie supremă: cel care supraviețuise războaielor, iernii rusești, foametei, timpului, supraviețuise și propriei familii.

La 3 februarie 1899, la 110 ani și 135 de zile, ultimul soldat al lui Napoleon a murit. A fost primul supercentenar verificat din istorie, puntea dintre două lumi: una în care oamenii mărșăluiau sub comanda lui Napoleon și alta în care automobilele, electricitatea și telefonul începeau să schimbe fața umanității.

Și poate cea mai grea lecție pe care viața lui o lasă în urmă este asta: uneori, cel mai mare curaj nu e să supraviețuiești războiului, ci să supraviețuiești timpului — și singurătății care vine odată cu el.

Morala: Nu întotdeauna cel care trăiește cel mai mult este și cel mai norocos, căci timpul, uneori, ia mai mult decât dă.

#GeertAdriaansBoomgaard #UltimulSoldat #Napoleon #IstorieVie #Longevitate #DestinTragic #OameniUitați