DALAI LAMA
„Adevărata valoare a existenței stă în compasiune” - Dalai Lama
Fața celui de-al 13-lea Dalai Lama privește spre Nord-Est, la trecerea în neființă. În visele marilor inițiați apar viziuni legate de un sat, o mănăstire cu trei etaje și o căsuță. Urmând semnele, ei găsesc satul Amdo și căsuța în care Lhamo Thondup, în vârstă de doi ani se juca cu frații săi. Când i se pun în față obiecte de cult ale fostului Dalai Lama, micuțul strigă „sunt ale mele”, confirmând reîncarnarea lui Thubten Gyatso, liderul spiritual decedat al Tibetului. Cel de-al 14-lea Dalai Lama este, astfel, găsit și numit Tenzin Gyatso.
„Fii bun ori de câte ori se poate. Și se poate întotdeauna”.
Tenzin și-a început educația religioasă la vârsta de 6 ani. Studia materii precum: logică, artă și cultură tibetană, sanscrită, medicină, filosofie budhistă și altele. La 11 ani îl întâlnește pe Heinrich Harrer, un alpinist austriac, care va deveni unul din mentorii săi, dezvăluindu-i multe din secretele lumii și de care îl va lega o îndelungată prietenie.
În 1938, Heinrich Harrer, a fost printre primii temerari care au escaladat fața nordică a vârfului Eiger, din Elveția. A plecat în India, făcând parte dintr-o expediție germană, având ca obiectiv cucerirea piscului Nanga Parbat. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, a fost arestat și închis într-un lagăr de concentrare britanic din nordul Indiei. A reușit să evadeze și să parcurgă 2.000 de kilometri nesfârșiți prin munții Himalaya și podișul Tibet. A petrecut câțiva ani în zonă, experiența de aici stând la baza cărții pe care a scris-o ulterior, Șapte ani în Tibet. Prietenia cu Dalai Lama i-a consolidat celebritatea în lumea întreagă.
La vârsta de 15 ani, Tenzin Gyatso își asumă întreaga responsabilitate politică a instituției lui Dalai Lama. Din păcate, scurta sa guvernare a fost întreruptă după doar câteva luni, la 19 decembrie 1950, când a fost obligat să se retragă din fața chinezilor care invadaseră Tibetul. În 1954, Dalai Lama a mers la Beijing, pentru a purta tratative de pace cu Mao Zedong și alți lideri chinezi. Opresiunea chineză asupra tibetanilor a continuat, însă, ceea ce a provocat revolta acestora. Existând indicii că s-ar pune la cale asasinarea lui Dalai Lama, acesta s-a retras la Dharamshala, în Nordul Indiei, împreună cu un grup de credincioși și au format acolo un guvern în exil. Republica Populară Chineză îl privea pe Dalai Lama drept simbolul unei mișcări religioase reacționare, care nu se alinia filosofiei comuniste. Guvernul chinez l-a acuzat de-a lungul timpului de trădare, din cauză că susținea independența Tibetului și de terorism, afirmând că îi incită pe tibetani la revoltă.
„În lupta pentru libertate, adevărul e singura armă pe care o avem”
De la momentul invaziei chineze, Dalai Lama a inițiat numeroase acțiuni sperând să recâștige autonomia pentru Tibet. În 1963, a redactat un proiect de constituție, care cuprindea o serie de reforme pentru crearea unui cadru de guvernare democratic. Numit „Carta tibetanilor din exil”, documentul garantează libertatea de exprimare, libertatea religioasă, libertatea întrunirilor și cea a deplasărilor neîngrădite. De asemenea, oferă un cod de conduită tibetanilor care trăiesc în afara țării lor de origine.
În anii '60, cu acceptul lui Dalai Lama, CIA a finanțat și pregătit o forță de rezistență tibetană, care să se opună ocupației chineze, însă proiectul a eșuat, mulți dintre cei implicați pierzându-și viața. În septembrie 1987, Dala Lama a propus un plan de pace în cinci puncte, ca un prim pas de reconciliere cu China. Planul prevedea ca Tibetul să devină un sanctuar, unde liderii spirituali să poată trăi în pace și mediul natural să fie păstrat intact. După doi ani, liderul tibetan se adresa membrilor Parlamentului European de la Strasbourg. Propunea demararea unor negocieri care să aibă ca obiectiv acceptarea de către China a unui organism de guvernare democratică în Tibet. Acesta ar fi fost afiliat Republicii Populare Chineze, care s-ar fi ocupat în continuare de politica externă și de apărare. Guvernul comunist de la Beijing nu s-a arătat foarte dornic să sădească semințele democrației în zonele pe care le patrona, așa că și aceste tentative au fost sortite eșecului.
În 1989, Dalai Lama a primit Premiul Nobel pentru Pace, în semn de recunoaștere pentru eforturile sale de a elibera prin mijloace non-violente Tibetul și pentru preocupările sale legate de protejarea mediului înconjurător. Mai multe instituții de educație și cultură i-au acordat distincții lui Tenzin Gyatso, pentru numeroasele sale lucrări în domeniul filosofiei budhiste și pentru demersurile sale în serviciul păcii și libertății pe plan mondial. Spre deosebire de predecesorii săi, cel de-al 14-lea Dalai Lama s-a dovedit un lider carismatic, un foarte bun orator și o persoană deschisă spre valorile universale, vizitând Statele Unite, țări din America de Sud, Asia și Europa, inclusiv Vaticanul și având relații amiabile cu liderii politici și religioși ai lumii.
„Religia mea e foarte simplă. Religia mea e bunătatea”.
Cei care dețin titlul de Dalai Lama sunt considerați reîncarnări ale Avalokitesvara, o importantă zeitate budhistă, întruchiparea compasiunii. Sunt persoane iluminate, cu un înalt nivel spiritual, dar care au ales să își amâne trecerea în Nirvana (starea de fericire absolută de după iluminare), pentru a se reîncarna în formă umană, în beneficiul semenilor lor. „Dalai” înseamnă „ocean” în limba mongolă (numele „Gyatso” provine din cuvântul Tibetan pentru ocean). „Lama” este echivalentul cuvântului sanscrit „guru”, adică educator spiritual. Dalai Lama, în ansamblu, are semnificația de „învățător a cărui spiritualitate e profundă asemeni oceanului”.
Avalokitesvara e un bodhisattva, care reunește compasiunea tuturor celor considerați Buddha. Bodhisattva (bodhi = iluminare, sattva = ființă) este o persoană care își asumă durerea reîncarnărilor și a existenței. Nu urmărește eschivarea din fața suferinței, ci dimpotrivă, înfruntarea directă și depășirea ei. Avalokitesvara are reprezentări variate, uneori bărbat, alteori femeie, cu patru brațe, cu o mie sau cu mai multe chipuri.
Budhismul a apărut în secolul VI î.Chr., odată cu nașterea lui Buddha Siddhartha Gautama, fiind una dintre cele mai vechi religii practicate azi. Originară din India, s-a răspândit în majoritatea țărilor din Asia de Sud-Est. Budhismul a ajuns în Tibet în secolul al VIII-lea d. Chr. Se deosebește de alte religii centrate în jurul unei zeități dominante prin faptul că are la bază patru adevăruri fundamentale: viața nu e perfectă; adesea oamenii sunt nefericiți cu modalitățile prin care încearcă să o facă perfectă; oamenii pot realiza că există o cale mai bună de a atinge împlinirea; trăind cu înțelepciune, în mod corect și cu ajutorul disciplinei mentale, este posibil să atingi iluminarea.
Aceste adevăruri conțin, la rândul lor, alte nenumărate învățături despre natura existenței, viață, moarte și sine. Budhismul nu pretinde credincioșilor săi să urmeze necondiționat învățăturile sale, așa cum fac majoritatea religiilor, ci îi încurajează să exploreze, să înțeleagă și să testeze principiile fundamentale prin propriile lor experiențe. Credința budhistă în reîncarnare nu înseamnă că exact același spirit sau corp vor apărea din nou, ci semnifică veșnicul proces de înnoire. Conștiința unei persoane poate deveni parte din conștiința alteia, la fel cum flacăra unei lumânări aprinde o alta, care nu e identică, dar are ceva din ea. Budhismul consideră că viața e o călătorie nesfârșită prin experiențe și vremuri.
