IDA FERENCZY
Născută într-o familie de nobilime inferioară, cel mai mult se aștepta de la ea să se căsătorească într-o familie bună. Ida Ferenczy și-a dezamăgit părinții în acest sens – dar nu este mult mai bine să fii cel mai bun prieten al unei împărătese?
Ferenczys din Kecskemét din câmpiile maghiare aveau deja trei copii când Ida s-a născut în 1839 și aveau să mai aibă doi. La fel ca surorile ei, a fost trimisă la școală pentru a deveni o doamnă adevărată, învățând să citească și să scrie, precum și cunoștințele de bază ale limbii germane. Dar Ida tânjea după cunoaștere, așa că a devorat toate cărțile pe care le-a putut găsi, învățându-se singură acolo unde profesorii ei au eșuat-o. Ea a atras chiar atenția unei scriitoare profesioniste, Ida Miticzky, și așa a fost instruită în arta citirii cu voce tare când avea în jur de douăzeci de ani.
În acea perioadă, împărăteasa Elisabeta a Austriei, care avea aproximativ aceeași vârstă cu ea, a început să învețe limba maghiară și a decis să se înconjoare de doamne maghiare. Întotdeauna îi plăcuse țara și, după ce fusese încoronată regina ei, dragostea ei a crescut. Simțindu-se prinsă în convențiile stricte ale curții austriece, ea a fugit la Palatul Gödöllő din Budapesta cât mai des posibil, bucurându-se de eticheta mai lejeră și câștigând favoarea oamenilor. Sisi, așa cum a fost supranumită, și-a dat seama curând că ar prefera mult să fie înconjurată de doamne maghiare tot timpul și i s-a dat imediat o listă din care să aleagă. Numele de familie de pe această listă a fost cel al Isei Ferenczy. Era extrem de ciudat, vedeți, deoarece nu era calificată din punct de vedere tehnic pentru slujba ei, statutul ei de nobilime rurală nu era acceptabil la Curtea Imperială. Pe lângă acest scandal minor, numele Idei fusese adăugat pe listă cu o altă scriere de mână decât celelalte. Și dintre toate numele, împărăteasa Elisabeth l-a ales pe al ei! A trimis după poza Idei și pe fata adevărată. Desigur, poza din stânga a fost pictată mult mai târziu, dar cred că surprinde foarte bine inima ei bună.
Cele două femei s-au întâlnit în 1864 și s-au conectat imediat. Ida știa de frumusețea împărătesei, dar inteligența și farmecele ei au impresionat-o și mai mult. Elisabeta a fost luată de onestitatea Idei și de mintea ei deschisă, autenticitatea fiind o trăsătură rară în nobilimea superioară. Și chiar dacă nu a putut deveni niciodată o adevărată doamnă a curții datorită nașterii sale înalte, dar nu suficient de înalte, Elisabeth a insistat să rămână, făcând-o cititoarea ei oficială.
Curând s-a format o prietenie strânsă între cele două femei, Ida a fost lăsată în camerele ei în orice moment și a devenit singura căreia Elisabeth i-a adresat prenume. Chiar dacă nu a fost niciodată pe deplin acceptată și chiar evitată la tribunal din cauza naționalității sale, Ida a fost fericită. Niciodată nu a vrut să plece, chiar dacă asta însemna să nu se căsătorească niciodată, iubindu-și împărăteasa din toată inima. A fost atât de loială, încât chiar a luat parte la răutățile regale. La un bal mascat, de exemplu, a ajutat-o pe Sisi să flirteze cu un oaspete sub masca anonimatului. Chiar dacă domnul cu pricina a recunoscut-o, Ida s-a asigurat că Elisabeth nu a aflat niciodată despre asta, făcându-i posibil să se bucure de câteva momente nepăsătoare în mijlocul etichetei stricte a instanței.
Deși Ida nu a profitat niciodată de funcția ei, a ajutat foarte mult în relațiile ungo-austriace, facilitând multe contacte importante, care i-au câștigat și respectul împăratului. Datorită ei, Sisi l-a cunoscut pe contele Gyula Andrássy, un revoluționar maghiar grațiat, care avea să devină prieten și confident pe viață. Călătoriile frecvente în țara natală a Idei, pe multe dintre care Andrássy le-a însoțit, de asemenea, au devenit în curând călătorii lungi în toată Europa.
Împărăteasei îi plăcea să călătorească, iar Ida îi era alături. Au mers să vadă ruinele antice din Troia, iar Ida a fost acolo când Sisi și-a tatuat o mică ancoră pe umăr în Grecia. Grecia era „casa sufletului ei”, așa cum o numea Elisabeth, și au petrecut mult timp în Corfu, locul ei preferat din lume. A construit chiar acolo un palat, Achilleion, unde a petrecut mult timp – Ida mereu acolo cu ea. După ce a predat Sisi în limba și cultura maghiară atâția ani, acum a învățat ea însăși lucruri noi! Elisabeth era la fel de înfometată de cunoștințe ca și ea și a angajat profesori și ghizi locali oriunde mergea.
Călătoriile lungi, care deseori includeau plimbări lungi pe jos pe teren accidentat, în cele din urmă și-au afectat anturajul împărătesei, iar în 1890, Marie Festetics, care fusese în serviciul Elisabetei nu atât de mult timp cât Ida, dar a devenit rapid prietenă apropiată a ambelor femei, și-a rupt glezna. Și Ida a început să se simtă prea bătrână pentru călătoriile obositoare fără prea multă odihnă între ele. Așa că, cu inima grea, amândouă, Ida și Marie au fost trimise la sarcini interne. Dar nu înainte de a primi Idei Ordinul Crucii Înstelate pentru serviciul ei loial. Curtea Imperială, în special împărăteasa văduvă, nu a fost prea încântată de asta, dar Elisabeta a făcut presiuni pentru aceasta. Ca să nu călătorească singură, a angajat două tinere nobile maghiare pentru companie, dar nu s-a apropiat niciodată de ei. Și ori de câte ori era la Palatul Imperial din Viena, petrecea timp cu Ida și Marie. La rândul său, Ida s-a împrietenit cu cel de-al patrulea și preferat copil al lui Sisi, fiica Marie Valerie, care era numită „copilul maghiar” pentru locul ei de naștere.
Opt ani fericiți au trăit așa, până la moartea tragică a Elisabetei, în 1898. Crima ei a lovit-o puternic pe Ida, petrecând aproape patruzeci de ani alături de ea – „Am pierdut totul”, a exclamat ea la aflarea veștii. În ultima poză făcută vreodată cu împărăteasa, Ida stă lângă ea.
Marie Valerie i-a cerut Idei să o ajute să pună în ordine moșia mamei sale și i-a încredințat majoritatea vestigiilor literare ale lui Sisi. Iar Ida nu a dezamăgit niciodată această încredere, păstrând moștenirea până la propria ei moarte. Moartea însă nu ar trebui să vină curând. Mai întâi ea și celelalte doamne maghiare au fost forțate să se mute din palat. Din fericire, Marie Festetics, care fusese întotdeauna o femeie prevăzătoare, fusese pregătită pentru un astfel de eveniment de când și-a rupt piciorul. Ea închiriase deja un apartament în Viena și a reușit să o pună pe Ida să se mute chiar alături. Confortându-se reciproc, ambele femei au lucrat diferit la moarte. Marie a început din nou să călătorească (deși nu la fel de imprudent ca înainte), vizitând locurile pe care le văzuse cu Elisabeth, în timp ce Ida a plecat la Budapesta pentru a deschide un muzeu dedicat ei. A supraviețuit până la al Doilea Război Mondial, dar a fost, din păcate, distrusă atunci.
Ida a supraviețuit împărătesei ei iubite timp de treizeci de „ani lungi”, așa cum spunea ea însăși. De asemenea, a trecut prin moartea Mariei Fesetics, prietena și însoțitoarea ei de multă vreme, și a Mariei Valerie, copilul maghiar, la doar un an distanță. În cele din urmă, în 1928, și-a găsit odihnă, murind la vârsta de 89 de ani. Trupul ei a fost dus înapoi la Kecskemét, unde se născuse cu toți acești ani, o viață în urmă, și îngropase în mormântul familiei.
