luni, 20 ianuarie 2025

***

 S-a dus ziua cea de ieri, azi.., e pe sfârșite,

Trăim totul doar în grabă cu minți zăpăcite.

Parcă suntem, parcă nu, parcă-am fi în vis,

Ba se-aprinde-o lumânare, ba deja.., s-a stins.


Ieri stăteam într-o căscioară..,cu masa întinsă ,

Astăzi lacăt pus la poartă, și lumina stinsă.

Ieri ningeau flori de cireș.., peste-a noastre chipuri,

Astăzi risipim din zile doar pentru nimicuri.


Ieri din iarbă culegeam roua și mirosul,

Astăzi parcă nu mai știm ce este frumosul.

Ieri aveam doar busuoic prins la păritare,

Astăzi unii nu-l mai au nici în casa mare.


Ieri se avânta în horă satul cu mahale,

Astăzi hora de se joacă, numai este mare.

Ieri aveam doar mici cărări cu țărani la poartă,

Astăzi drumuri pietruite, dar lumea-i plecată.


Ieri nu prea aveam de toate, nici averi ,nici țoale,

Astăzi unii au doar lux în palate goale.

Ieri crescut-au câte zece și-mpărțeau o turtă,

Azi din fală și mândrie nici nu vor s-audă.


Nu mai prețuim nici timpul, ni se duc și anii,

Devenim tot mai săraci, chiar de-avem toți banii.

Singuratici existăm și dorim mai mult,

Până ni se bate-un clopot și ne-astupă-n lut.


Ne-ntrebăm ca rătăciții.., de ce-i răutate?

Și găsim pe Dumnezeu vinovat în toate.

Ne mirăm că este ură și că sunt războaie,

Dar uităm c-avem o cruce... și că suntem... oameni ...


Prea uităm că totul trece, totul se termină,

În movila de pământ și cu o pomină...

Apoi iarba te-nvelește și te faci câmpie,

Iar din tot ce-a fost cândva.., suflet doar rămâne....


Autor: Mihai Racoviță

***

 BUNICII


Pe strada cu zăpadă-acoperită,

Pășea cu greu, ținându-se-n baston,

Un bătrânel cu faț-adânc asprită,

Sărac la trup și numai în veston.

Din ceruri iarna scutura iar fulgii,

Ce se-așezau pe umerii-i lăsați,

Părea un mucenic în fața crucii,

Printre cei sfinți de pe pământ plecați.

În mâna stângă ducea caldă pâine,

Din când în când strângând-o lung la piept,

Și după el venea încet un câine...

Mergeau tăcuți, urmându-și drumul drept.

Căsuța cu cerdac îl aștepta tăcută,

Acoperită de nămeți ca un moșneag,

În curte năvălise crunta iarnă,

Și așezase neaua din uliță și până lângă prag

Pe-aici cândva săreau în sus copiii

Tot chiuind de dragul albei nea,

Acum ograda stă nemăturată,

Și parcă tot omătul a căzut în ea.

Ia uite! Prispa stă să cadă!

S-a scorojit și varul pe pereți!

Ce mult a mai trecut de când cu toții,

Mâncau pe prispă-n multe dimineți!

S-au dus cu toții să câștige-avere...

O lacrimă îngheață pe fața de bătrân...

Și-ncet, strângând pânița cu ultima putere,

Privi în urma lui la toate ce rămân.

Curând pleca-vom poate spre Domnul în vecie,

Și toate-n urma noastră aici vor rămânea

Copiii poate-or plânge și poate-or vrea să vie...

Și trist intră pe ușa ce greu se deschidea.

Luă din tinda mică o cioată noduroasă

Ca viața lui de aspră, de lungă și de rea,

În sobă o va pune, pe horn fumul să iasă,

Să fie cald în casă, să uite viața grea.

Și-intră bătrânu-n casă slăbit și obosit...

Gândindu-se cu dor la pruncii cei plecați,

Pe-un scaun lângă sobă un timp s-a odihnit,

Privindu-și bieta soață cu ochii-nlăcrimați.

Bătrâna împletește ciorapi și mănușele,

Pentru nepoții mici în alte țări plecați,

Cu dor o rugăciune strâns împletește-n ele,

La piept strânge ciorapii cu lacrime udați.

La geamul cu mușcate și flori micuți de gheață,

Stau doi bătrâni ce-așteaptă copiii cei plecați,

Împart tăcut o pâine și lacrima le-ngheață,

Se cred bătrâni ca vremea și de cei dragi uitați.


Autor: Munteanu Gabriela

***

 PREȚUİRE


Pe zi ce trece eu prețuiesc mai mult,

Neuitând, că inima îmi bate tot mai des

Şi drumul străbătut devine tot mai scurt,

E drumul meu şi-l prețuiesc, binențeles.


Prețuiesc răcoarea ploilor de toamnă,

Al păsărilor libere apreciez eu zbor,

Nori întunecați percep eu fără teamă,

Ziua cea de mâine o aştept cu dor.


Prețuiesc al iernii viscol furtunos,

Ce bate-n geam cu cântec de zăpadă,

İar pomul singuratic în câmpul friguros,

Rezistă ca simbol a anilor dovadă.


Prețuiesc cu drag răsufl de primăvară,

Anotimp de flori şi a iubirii sentimente,

Ghioceii albi zâmbesc la soare iară,

Dumbrava-i presărată cu mii de margarete.


Prețuiesc căldura nopților de vară,

Când grânele răsar pe ploaie şi pe vânt,

Crescută, îngrijită prin muncă şi sudoare,

Prețuiesc comoara - pâinea celui Sfânt.


Prețuiesc în suflet zorii dimineții,

Soarelui de răsărit îi mulțumesc,

Cu atât mai trist îmi e apusul vieții,

Dar îl prețuiesc prin faptul că trăiesc.


Pe zi ce trece prețuiesc eu soarta vieții,

Sunt a destinului urmaş şi ucenic,

Urmez eu demn pe calea bunătății,

Fără să judec pe nimeni şi nimic.


Prețuiesc în sine, că totu-i trecător,

Tinerețea doar în visuri reîntoarce,

Ştiu, că eşti mai rar, spirit rătăcitor,

Şi prospețimea mea cu timpul se preface.


Un singur fapt sufletul nu recunoaşte

Şi inima mai tare bate de frustrare...

İndiferența pentru toate la ce ne-aduce?

Unde-i bucuria de viață, bunăstare?


Apreciez şi prețuiesc eu fiecare zi,

Ziua dăruită pentru destinul meu,

Sunt sigur - fericirea nu mă va părăsi,

Pe calea de credință în bunul Dumnezeu!

                                      

Autor: Sergiu APOSTOL

***

 Mai naște-mă mamă odată, 

Că vreau să fiu și eu iubit, 

Prima mea viață-ntunecată,

Îți recunosc, nu mi-a ieșit. 


Mai naște-mă odată mamă

Și schimbă-mi viața asta crudă, 

Căci eu traiesc, dar de pomană, 

Când fața lacrimi mi-o inundă. 


Mai naște-mă mamă te rog, 

Mai dă-mi o șansă să zâmbesc, 

Că-n viața asta sunt olog,

Încerc să merg, toți mă opresc. 


Mai naște-mă măicuță bună, 

Căci viața asta am irosit-o,

Mi-am dat inima în cunună,

La oameni răi,ce-au chinuit-o. 


Mai naște-mă te rog odată

Și dă-mi o șansă să iubesc, 

Căci fata ce-am iubit odată, 

Mi-a distrus șansa să trăiesc. 


Mai naște-mă te rog măicuță,

Căci mi-am pierdut timpul în viață,

Cu prieteni falși și o drăguță... 

Și lumea rea și mult prea hoață. 


Mai naște-mă,căci nu mai pot,

Mi-e grea durerea-n piept și arde, 

Ori mă mai naști... ori să fiu mort,

E gândul negru ce mă bate. 


Mai naște-mă dar fără milă,

Și schimbă-mi te rog inima,

Căci a mea-i proastă și umilă... 

Și toți își bat doar joc de ea. 


Mai naște-mă că rău mă doare... 

Și mă simt prins și încolțit,

De-atâtea păsări răpitoare,

Și-am suflet trist și chinuit. 


Mai naște-mă mamă îți cer,

Mă arde fața de tristețe,

Sau lasa-mă să plec spre cer,

Căci jos toți au prea multe fețe. 


Mai naște-mă sau mă alungă, 

Înspre pustiuri ca să plec,

Că-n viața asta ca o slugă,

Nu mai pot capul să-mi aplec. 


Mai naște-mă sau îmi sfârșește, 

Inima-n viața asta crudă,

Ajut-o tu... sau o oprește,

Că-i prea naivă să audă. 


Of mama mea ,rău ai ales,

Atunci când tu mi-ai dat născare,

C-am fost mereu un preș de șters,

Omului ce i-am dat mâncare. 


Si-am fost lovit și înjurat,

Mușcat de câini și de probleme...

Și sufletul ce tu mi-ai dat,

A fost pus jos doar de hiene. 


Mai naște-mă mamă odată,

Sau lasă-mă să mă sfârșesc,

Învață-mă... calea-mi arată,

Sau calea-mi singur, mi-o opresc. 


Autor: Constantin Dragomir

***

 S-a dus ziua cea de ieri, azi.., e pe sfârșite,

Trăim totul doar în grabă cu minți zăpăcite.

Parcă suntem, parcă nu, parcă-am fi în vis,

Ba se-aprinde-o lumânare, ba deja.., s-a stins.


Ieri stăteam într-o căscioară..,cu masa întinsă ,

Astăzi lacăt pus la poartă, și lumina stinsă.

Ieri ningeau flori de cireș.., peste-a noastre chipuri,

Astăzi risipim din zile doar pentru nimicuri.


Ieri din iarbă culegeam roua și mirosul,

Astăzi parcă nu mai știm ce este frumosul.

Ieri aveam doar busuoic prins la păritare,

Astăzi unii nu-l mai au nici în casa mare.


Ieri se avânta în horă satul cu mahale,

Astăzi hora de se joacă, numai este mare.

Ieri aveam doar mici cărări cu țărani la poartă,

Astăzi drumuri pietruite, dar lumea-i plecată.


Ieri nu prea aveam de toate, nici averi ,nici țoale,

Astăzi unii au doar lux în palate goale.

Ieri crescut-au câte zece și-mpărțeau o turtă,

Azi din fală și mândrie nici nu vor s-audă.


Nu mai prețuim nici timpul, ni se duc și anii,

Devenim tot mai săraci, chiar de-avem toți banii.

Singuratici existăm și dorim mai mult,

Până ni se bate-un clopot și ne-astupă-n lut.


Ne-ntrebăm ca rătăciții.., de ce-i răutate?

Și găsim pe Dumnezeu vinovat în toate.

Ne mirăm că este ură și că sunt războaie,

Dar uităm c-avem o cruce... și că suntem... oameni ...


Prea uităm că totul trece, totul se termină,

În movila de pământ și cu o pomină...

Apoi iarba te-nvelește și te faci câmpie,

Iar din tot ce-a fost cândva.., suflet doar rămâne....


Autor: Mihai Racoviță

***

 CUM A DEVENIT REGE FERDINAND


Nici un rege nu a venit la domnie în condiţii mai vitrege. Europa era răvăşită de un razboi devastator. Ferdinand a depus jurămîntul in Camera Deputatilor a doua zi după moartea regelui Carol,la 28 septembrie 1914 . Regina Maria in “ Povestea vieţii mele“ îşi aminteşte : “ În acea dimineaţă devenisem, soţul meu şi cu mine, regele şi regina unui popor care începuse să ne iubească, încetul cu încetul, rege şi regină în clipa cînd Europa întreagă ardea în flăcări ce dogoreau toate graniţele noastre….Stam amîndoi în picioare în mijlocul Camerei Deputaţilor. Noul rege îşi depunea jurămîntul în faţa poporului său ; plin de toate nădejdile supuşilor săi, sta în faţa lor, pe pragul unei vieţi noi…”


Anii neutralităţii 1914-16 sunt anii de mari frămîntări. Trei tabere se confruntau : partizanii neutralităţii, cu partizanii aderării la Tripla Alianţă şi cei ai Antantei. O fac în Parlament, în presă, pe stradă, în întruniri şi manifestaţii.


Ionel IC Brătianu nu participă la aceste dispute. Se înconjoară de tăcere şi mister.Are nevoie de a păstra secretul atitudinii sale pentru negocierile pe care le poartă. Sorţii războiului sunt schimbători.Victoria înclină cînd spre Antanta, cînd spre Tripla Alianţa. Pe fronturile de vest şi de est marile bătălii se succed. Milioane de oameni se înfruntă în cea mai mare încleştare de forţe văzută vreodată. Măcelul este pe măsură. Europa este brăzdată de tranşee şi sîrmă ghimpata, scotocita de exploziile obuzelor.


Regele Ferdinand, Ionel IC Brătianu, Barbu Ştirbey, regina Maria urmăresc cu încordare teatrele de operaţii şi cîntăresc prudenţi şansele noastre. Regatul României dorea realizarea unirii tuturor românilor într-un singur stat. Prudenţa maximă era însă obligatorie. Orice aventură putea să duca la distrugerea statului roman şi a tot ce se realizase în timpul lui Carol l.


Condiţia ieşirii din neutralitate cerută de Ionel IC Brătianu a fost ca regatul României să primească la tratatul de pace Ardealul, Banatul şi Bucovina. Comportamentul Rusiei din 1877-78 îl făcea extrem de atent. În plus Occidentalii nu se arătau interesati de sud-estul Europei, mai ales după ce expediţia anglo-franceză la Gallipoli în 1915 a eşuat. În primăvara anului 1916 presiunea germană în Franţa a crescut enorm. Era esenţial ca o parte din trupele Puterilor centrale să fie scoase de pe acest front. Intrarea Romaniai în război ar fi obligat pe Germania să trimita trupe aici. Situaţia se complica pentru că Bulgaria, din octombrie 1915, se raliase Puteriloser centrale. O expediţie românească în Transilvania, urmată de un atac inamic la Dunăre, putea să se întoarcă într-o catastrofă militară. România nu avea resurse să lupte pe doua fronturi. Brătianu cîntărind riscurile a cerut Antantei să lanseze o ofensiva împotriva AutroUngariei în ferdinand1Galiţia, care să apere graniţa de nord. A cerut trimiterea de trupe ruseşti care să apere Dobrogea de un atac bulgaro-turc şi o expediţie franco-britanica la Salonic care sa blocheze trupele bulgare.


În iunie 1916 generalul rus Brusilov a lansat o mare ofensivă în Galiţia. Brătianu crede ca acum este momentul cel mai bun pentru a ieşi din neutralitate. Dacă se întîrzia prea mult, şi Puterile centrale ar fi fost înfrînte, România, fară să participe la război, nu putea să ceară nimic mai la încheierea păcii. Franţa, Anglia şi Rusia au cerut Guvernului român să se hotărască. La începutul lunii august Ionel IC Brătianu şi reprezentanţii diplomatici ai Antantei la Bucureşti semnează acorduri politice şi militare care prevăd intrarea României în război în două săptămîni.Consiliul de coroană de la Sinaia aprobă tratatele.

***

 DESTINUL UNEI SPIOANE


Spioana de origine slovacă Beatrix Čelková Pospíšilová s-a născut în 16 iulie 1925, la Bratislava, în Cehoslovacia interbelică. Când naziștii au ajuns la putere și au transformat Republica Cehoslovacă în Statul Slovac și Protectoratul Boemiei și Moraviei, în martie 1939, părinții acesteia s-au despărțit. Mama ei s-a recăsătorit, iar tatăl său, Jan Pospíšil, originar din Moravia, a trebuit să părăsească statul slovac. El s-a mutat la Praga, unde și-a luat și fiica, aflată atunci la vârsta liceului.


Imaginea primei spioane slovace va rămâne mereu asociată tragicului bombardament al rafinăriei Apollo din Bratislava, datorită rolului important pe care aceasta l-a avut în pregătirea raidului aerian, oferind informații prețioase aliaților.


Inocența vârstei


În perioada în care era elevă la un liceu din Praga, Trixi, așa cum o numeau apropiații pe Beatrix, a intrat în legătură cu mătușa ei, Františka Hrubišková, sosită de la Bratislava. Aceasta din urmă, devenită o legendă vie a rezistenței slovace și supranumită Doamna Albă datorită părului grizonant, a contribuit radical la schimbarea destinului tinerei Trixi, care avea atunci doar 16 ani. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1940, tânăra s-a alăturat mișcării de rezistență anti-nazistă, devenind membră a organizației Apărarea Poporului (Obrana národa). Primele sarcini i-au fost încredințate de Hana Kohnová, o cehoaică al cărei soț evreu trebuia să se ascundă de naziști.


La început, pe fondul interdicțiilor impuse evreilor, Trixi îi plimba acestuia câinele, apoi a început să îi cumpere medicamente și să pregătească pachete pentru familiile de evrei, neconștientizând încă faptul că deja începuse să lucreze pentru mișcarea de rezistență. Tot Kohnová a fost cea care a simțit că frumoasa brunetă poate fi angrenată în misiuni mai solicitante, deoarece avea toate calitățile necesare: era inteligentă, amuzantă, vorbea fluent limba germană și, în același timp, avea un farmec natural, știind să pară inocentă și sfidătoare totodată, cu zâmbetul ei larg și cu gropița din bărbie reușind să îi cucerească pe bărbații de toate vârstele.


Printre stele de cinema


Tânăra spioană a fost trimisă să lucreze la studioul de film Barrandov, unul dintre cele mai prestigioase studiouri cinematografice din Europa, unde soțul lui Kohnová lucrase mai mulți ani. Trixi a fost însărcinată să citească cărți și manuscrise, să rezume conținutul acestora, pentru a aprecia dacă merită să fie transpuse pe peliculă. Sub această acoperire, Trixi a reușit să stabilească diverse contacte, prin intermediul cărora a putut să acceadă la un nivel social superior, participând astfel la premiere de film și teatru, petreceri și banchete. În acest mediu, ea a învățat elementele de bază ale flirtului, a împărțit zâmbete și a ascultat cu atenție tot ce se discuta în jurul ei. Datorită farmecului personal, a stabilit relații cu actori, regizori, dar și înalți oficiali și ofițeri, îndreptându-și atenția în special către ofițerii germani de rang înalt. Prefăcându-se că este doar o frumusețe naivă, în momentul în care afla ceva interesant, informa imediat rezistența cehă. După puțin timp, însă, a fost percheziționată de Gestapo și chemată la audieri de poliția secretă.


Fuga de Gestapo


În cele din urmă, la numai 17 ani, Trixi a fost arestată. Și-a continuat însă jocul cu viclenie, lăsând impresia că, deși este frumoasă, nu are capacități intelectuale cu care să se mândrească și, după interogatoriu, întrucât nu existau dovezi împotriva ei, a fost eliberată. Devenise însă clar că trebuia să dispară. În vara anului 1942, ea și-a luat rămas-bun de la Praga.


Cu ajutorul consulului slovac și a unor documente false, a fugit în Slovacia natală. Aici s-a ascuns într-un sanatoriu din Tatranská Polianka, unde și-a întâlnit viitorul soț, avocatul Vojtech Čelko, care a ajutat-o cu documentele de identitate. După întoarcerea la Bratislava, preluată din nou de mătușa Hrubišková, Beatrix a încetat să mai existe. Sub numele de Božena Pospíšilová, ea s-a angajat din nou în activitățile rezistenței. Doamna Albă și soțul ei erau la momentul respectiv activi în grupul ilegal Flora și, după dispariția acestuia, în organizația de rezistență Justiția, care trimitea informații secrete guvernului cehoslovac aflat în exil la Londra. Cele două organizații aveau oameni infiltrați în funcții administrative, școli, închisori, poliție și chiar în Cartierul General al Securității Statului. Membrii săi i-au ajutat pe evrei și pe refugiații persecutați, iar mai târziu le-au oferit sprijin și partizanilor, având grijă de adăposturile lor, aprovizionându-i cu mâncare, medicamente și documente de identitate false.


Pe Trixi o aștepta, în curând, poate cea mai mare provocare din cariera ei în spionaj.


Apollo în flăcări


În momentul în care aliații au decis distrugerea rafinăriei Apollo din Bratislava, care furniza combustibil campaniei militare naziste de pe frontul de est, Trixi, la doar 19 ani, a primit misiunea de a obține cât mai multe date tehnice, informații referitoare la capacitatea de producție, obiectivele strategice și locația lor. Pentru a putea pune în aplicare acest tip de spionaj industrial, Trixi a luat legătura cu directorul de resurse umane al rafinăriei, despre care știa că era și coproprietar al unei case de muzică și care avea o slăbiciune pentru blondele frumoase. Pe scurt, bruneta s-a făcut blondă și l-a abordat pe coproprietar sub pretextul că vrea să își publice lucrările muzicale. La următoarea întâlnire, însă, Trixi, a recunoscut că, de fapt, vrea să obțină un loc de muncă la rafinărie.


Astfel, cu ajutorul acestuia, ea a ajuns să lucreze la departamentul financiar, reușind să își formeze o imagine de ansamblu excelentă asupra cantității de combustibil importat și exportat, și totodată să fotografieze diverse date tehnice, ascunzând ulterior filmele în jartieră.


Rafinăria Apollo a fost distrusă în proporție de 80%, în 16 iunie 1944, în urma unui raid al aviației americane. Trixi a trebuit să ajute la identificarea cadavrelor colegilor morți, unii ajungând să îi fie prieteni. Luptând cu remușcările, tânăra a decis să se întoarcă la Trenčín, împreună cu viitorul soț.


Amintiri despre mama


După război, Trixi s-a căsătorit și a rămas la Trenčín, unde familia lui Vojtech Čelko deținea o tipografie și un magazin. Când a început perioada proceselor politice, mai mulți membri ai grupului de rezistență Justiția au fost arestați, condamnați și ulterior executați. Trixi a reușit să scape de condamnare deoarece era însărcinată. Ea a avut trei fii și, în ultima parte a vieții, a lucrat ca asistentă medicală la secția oncologie a spitalului din Trenčín, oraș în care a decedat în anul 1997.


Unul dintre cei trei fii ai lui Trixi, medicul și scriitorul Juraj Čelko, este de părere că secretul succesului mamei sale stă în farmecul ei excepțional, care a deschis ușile și inimile oamenilor importanți. Acesta a caracterizat-o ca fiind o persoană fermecătoare, cu simțul umorului, talent actoricesc, încăpățânare, dar și un ascuțit simț al dreptății.

***

 ‼️De la porci să nu așteptați mulțumire ‼️ Am găsit pe net și mi s-a părut potrivită pentru anumite situații. Voi ce părere aveți?  PORCII ...