$$$

 Tânăra jurnalistă bătută cu sacul de nisip care a evadat din iad pentru a demasca gulagul românesc în fața lumii libere

Cine a fost:

Adriana Georgescu. O femeie de o eleganță rară, o minte brici și o avocată strălucită care, la doar 25 de ani, devenise șefa de cabinet a generalului Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru democrat al României înainte de preluarea totală a puterii de către comuniști. Era o tânără care iubea libertatea, jurnalismul și care avea curajul de a scrie editoriale acide împotriva trupelor sovietice care ocupau abuziv țara. Pentru noul aparat de represiune care se forma în umbră, condus de consilieri veniți direct de la Moscova, o tânără cu o asemenea influență și cu atâtea secrete guvernamentale reprezenta o mină de aur și, în același timp, o amenințare letală.

Anatomia izolării și coborârea în iad:

În august 1945, poliția politică a arestat-o fulgerător. A fost târâtă în beciurile secrete ale Ministerului de Interne, devenind, din punct de vedere istoric, una dintre primele femei torturate cu o violență sistematică de noul regim comunist. Anchetatorii aveau un singur scop: să o oblige prin orice mijloace să semneze declarații false în care să afirme că generalul Rădescu și liderii partidelor istorice, precum Iuliu Maniu, pregăteau un complot terorist. Semnătura ei ar fi fost pretextul perfect pentru a aresta întreaga elită politică a țării. Știind exact greutatea cuvintelor ei, Adriana a luat decizia de a refuza orice fel de colaborare, deși era perfect conștientă de brutalitatea care o aștepta.

Dosarul secret al torturii și culisele sacrificiului:

A intrat pe mâinile unuia dintre cei mai sadici ofițeri ai vremii, temutul Alexandru Nicolschi. Pentru a nu lăsa urme de sânge pe pereți și pentru a provoca dureri interne atroce, ofițerii au folosit o metodă rusească de tortură. Au lovit-o ore în șir, peste față și peste corp, cu un sac greu umplut cu nisip umed. Loviturile îi zdrobeau oasele fără a tăia pielea. I-au fost sparți dinții și i-a fost fracturată maxila, iar trupul ei fragil a fost acoperit de hematoame masive. După zile întregi de privare de somn și bătăi, anchetatorii îi puneau în față foaia albă și stiloul, urlând la ea să semneze trădarea.

Răspunsul ei îi scotea pur și simplu din minți. Cu fața tumefiată și scuipând sânge, tânăra de 25 de ani îi privea pe ofițeri în ochi și zâmbea sfidător, refuzând să scrie măcar un singur cuvânt care să îi compromită prietenii. Din cauza torturii extreme, Adriana a ajuns la un pas de moarte. A fost eliberată provizoriu doar pentru că regimul se temea de un scandal diplomatic internațional, întrucât numele ei ajunsese pe buzele ambasadorilor occidentali de la București.

Nu a stat să aștepte să fie arestată din nou. Folosind o rețea clandestină de rezistență, a reușit să fugă din România, ascunsă sub identități false. A ajuns la Paris, iar acolo a făcut cel mai devastator lucru pentru regimul de la București. În anul 1951, a publicat cartea „La început a fost sfârșitul”. A fost prima mărturie directă, scrisă din experiență proprie, publicată vreodată în Occident despre teroarea comunistă din România. Cartea a fost un șoc tectonic pentru intelectualitatea europeană care încă privea comunismul ca pe o doctrină romantică.

Epilogul:

Să suporți tortura până la desfigurare este o dovadă de rezistență fizică. Dar să îți iei propria dramă, să o duci în lumea liberă și să o transformi într-un rechizitoriu internațional care a spulberat imaginea unui regim întreg, este un act de geniu strategic. Adriana Georgescu a demonstrat că un sac de nisip îți poate rupe dinții, dar nu îți poate distruge forța de a striga adevărul în fața lumii întregi.

Sursa:  Arhiva Interzisa