&&&

 Motivul oficial pentru care Andrei Pleșu a fost exclus din Partidul Comunist în mai 1982 și trimis la Tescani — un sat din județul Bacău, la moșia fostă a familiei Enescu — a fost participarea la o conferință despre Meditația Transcendentală. Nu o manifestație politică, nu o acțiune de rezistență armată, nu o scrisoare deschisă — o conferință despre meditație. Sistemul comunist construia dosare din orice, și Securitatea alesese această conferință ca pretext pentru a scoate din circulație un intelectual pe care îl considera periculos nu pentru ce făcuse, ci pentru ce era: un om care gândea liber și îi contamina pe alții cu libertatea lui de gândire. La Tescani, la conacul unde George Enescu compusese și unde acum se înfiripase un muzeu memorial, Pleșu a trăit câțiva ani de exil intern. Și a scris un jurnal — publicat mai târziu sub titlul „Jurnalul de la Tescani." Nu era un jurnal al amărăciunii. Era un jurnal al unui om care găsise în exil forța de a gândi mai limpede decât o putuse face în zgomotul orașului.

Andrei Gabriel Pleșu s-a născut pe 23 august 1948 la București, fiul unui medic și al unei profesoare. A urmat Liceul Spiru Haret — care apare în atâtea biografii din această serie de povești, încât pare că acel liceu a format singur o generație întreagă. A intrat la Facultatea de Arte Plastice, secția Istoria și Teoria Artei. Șef de promoție. Într-o altă epocă ar fi urmat o carieră academică fără asperități. Dar el l-a întâlnit pe Noica.

La Păltiniș, cămăruța de opt metri pătrați a lui Noica, Pleșu era unul din cei mai fideli și mai strălucitori discipoli. Alături de Gabriel Liiceanu — cu care îl legau o prietenie și o complicitate intelectuală care durează și astăzi — urmase seminariile lui Noica cu seriozitatea unui om care înțelesese că ce se întâmpla acolo nu se mai întâmpla nicăieri altundeva în România. Despre acele întâlniri, Gabriel Liiceanu a scris „Jurnalul de la Păltiniș" — publicat în 1983, una din cărțile care au explodat în cultura română comunistă ca o bombă. Pleșu era prezent în paginile acelui jurnal, ca voce și ca prezență.

A intrat în PCR la 20 de ani, în 1968. Nu era o excepție — o generație întreagă intrase, pentru că altfel nu puteai face nimic în România acelor ani: nu puteai preda, nu puteai publica, nu puteai călători în Occident. A primit burse Humboldt la Universitatea din Bonn în 1975-1977 și la Heidelberg în 1983-1984. A obținut doctoratul în istoria artei în 1980 cu o teză despre sentimentul naturii în cultura europeană.

Și atunci a venit Meditația Transcendentală. Sistemul comunist o instrumentalizase pentru a discredita și îndepărta o serie de intelectuali care deveniseră incomozi — printre ei Ovidiu Maitec și Marin Sorescu. Pleșu a participat la o conferință pe tema MT. Atât. A fost de ajuns. Exclus din partid în mai 1982. Scos de la Institutul de Istorie a Artei. Trimis la Tescani. I s-a luat dreptul de semnătură — nu putea publica nimic sub numele lui.

A trimis două memorii lui Ceaușescu personal — cerând reangajarea la Institut și explicând că participarea la conferință nu fusese un act politic. Ceaușescu nu a răspuns. Andrei Dinescu, fratele lui Mircea Dinescu, venise la el la Tescani și stătuse o săptămână — vizita notată imediat în dosarul Securității. Mircea Dinescu, arestat la domiciliu în 1989, povestea că Pleșu venea la poarta lui, lăsa buletinul, și mergeau la plimbare în parculeț flancați de securiști.

La Tescani, Pleșu a scris „Jurnalul de la Tescani" — o meditație despre natură, despre lectură, despre timp, despre ce înseamnă să gândești fără zgomotul orașului în jur. Și a scris „Minima moralia: elemente pentru o etică a intervalului" — o carte de etică practică, despre ce înseamnă să trăiești decent în condiții indecente, cum să îți păstrezi integritatea morală când sistemul în care exiști lucrează sistematic împotriva ei.

Pe 22 decembrie 1989 era la Televiziunea Română alături de Dinescu, Caramitru și alții. Câteva zile mai târziu — ministrul Culturii în primul guvern liber al României. A condus ministerul până în 1991 — a reformat sistemul cultural, a redeschis accesul la operele interzise, a pus bazele unor instituții care au funcționat decenii. Ministru de Externe în 1997-1999 — a negociat admiterea României în primul val de extindere NATO.

A fondat în 1994 Colegiul Noua Europă — un centru de studii avansate la București, modelat după institutele similare din Occident, care a atras zeci de ani cercetători din toată lumea. A scris „Despre îngeri" — o carte despre angelologie care a surprins pe toată lumea și a devenit bestseller. A scris „Obscenitatea publică," „Comedii la porțile Orientului," „Parabolele lui Iisus." A primit premii în Germania, Franța, Austria, Italia.

Morala: Andrei Pleșu a fost exclus din PCR și trimis în exil la Tescani pentru că participase la o conferință despre meditație. Nu pentru rezistență militantă, nu pentru manifeste politice — pentru meditație. La Tescani a scris „Minima moralia," cartea despre cum trăiești decent în condiții indecente. A ajuns ministrul Culturii în prima zi liberă a României. Câteodată cel mai bun răspuns la absurdul unui sistem nu este revolta — este să folosești exilul pe care ți-l impune ca să gândești mai limpede decât ai fi putut g ândi în libertate.