&&&

 La vama din 1979, dacă vreun agent de frontieră ar fi verificat pingelele pantofilor lui Cicerone Ionițoiu, găsea microfilme. Sute de fișe fotografiate la scară microscopică — numele, data arestării, condamnarea, locul morții a mii de oameni dispăruți în închisorile comuniste. Dacă le-ar fi găsit, ar fi murit. Nu pentru că Securitatea nu știa cum să ucidă discret — ci pentru că dosarul lui deja era plin de condamnări, iar o ultimă acuzație ar fi fost definitiv. Nu le-a găsit. Ionițoiu a trecut granița cu pingelele acelea și a ajuns la Paris. Și în anii care au urmat a construit din microfișele acelea, din memorii, din mărturii adunate de la supraviețuitori, din arhive ale exilului — cea mai mare enciclopedie a victimelor comunismului român. Zece volume. Sute de mii de nume.

Cicerone Aristotel Traian Ionițoiu s-a născut pe 8 mai 1924 la Craiova. Tatăl — funcționar. Mama — casnică. A crescut cu credința ortodoxă și cu politica național-țărănistă care impregna lumea intelectuală din Oltenia interbelică. La facultate a intrat în conducerea Tineretului Universitar Național Țărănist — studenți care credeau în democrație și în Iuliu Maniu. Acesta era dosarul lui când comuniștii au preluat puterea.

Prima arestare — 1945, la Craiova, unde fusese trimis să organizeze TUNȚ-ul. A trăit ascuns o vreme în județul Giurgiu. Pe 15 august 1949 — arestat din nou, judecat într-un lot de 31 de persoane „care se vedeau pentru prima dată la proces." Condamnat la cinci ani pentru „uneltire contra ordinii sociale." Lagărul Peninsula la Canalul Dunăre-Marea Neagră — locul unde munciau sub paza armată câteva zeci de mii de deținuți, unde normele zilnice erau imposibil de îndeplinit și unde hrana era calculată să omoare lent. Poarta Albă. Jilava. Oradea. A făcut grevă a foamei la Peninsula împotriva condițiilor inumane. A supraviețuit. Eliberat în 1954.

Nu s-a oprit. A continuat să funcționeze în rețelele subterane ale PNȚ clandestin, să adune informații, să transmită mesaje. Rearestat în mai 1961. Condamnat la șase ani. Eliberat în 1964. Condamnări totale: 26 de ani în dosar, din care zece executați efectiv — pentru „vina" de a fi condus tineretul unui partid democratic.

Liber, dar supravegheat permanent, a trebuit să se angajeze pe diverse șantiere — că altfel nu primea drept de ședere în București. Și în paralel, cu un risc pe care îl calculase rece și îl acceptase, a început să adune. Fișe despre victimele regimului: cine fusese arestat, când, unde, cu ce sentință, unde murise. O muncă de benedict interzisă, periculoasă, imposibilă de justificat dacă ar fi fost prins. A fotografiat fișele la dimensiuni microscopice. A ascuns microfilmele.

Securitatea a observat. Laţul s-a strâns. Ionițoiu a înțeles că urmează să fie „lichidat" — un eufemism pe care sistemul îl practica regulat pentru oamenii incomozi care nu puteau fi acuzați de nimic nou. A cerut să plece din țară. Cererea a fost refuzată. A apelat la români din exil, care au apelat la congresmeni americani, care au apelat la Valery Giscard d'Estaing — Președintele Franței. Giscard a intervenit personal la Ceaușescu. Și în 1979, Ionițoiu a primit aprobarea să plece.

La vamă a trecut cu pingelele. La Paris a deschis pingelele. Și cu microfilmele acelea, cu memoriile proprii și cu mărturiile adunate de la supraviețuitori din toată diaspora, a început construcția celei mai mari enciclopedii a morții din literatura română. „Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, închiși, uciși" — zece volume, sute de mii de fișe individuale. „Morminte fără cruce" — trei volume. „Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România" — două volume. „Cartea de aur a rezistenței românești." O monografie despre Iuliu Maniu — mentorul generației lui.

A scris lui Ceaușescu o scrisoare deschisă din Paris — în care descria România ca „un lagăr înconjurat cu sârmă ghimpată." A fondat Association des Anciens Détenus Politiques Roumains. A fost unul din oamenii de încredere ai lui Corneliu Coposu după 1989.

A murit pe 26 ianuarie 2014 la Paris, la 89 de ani. Enciclopedia era neterminată — numele victimelor erau mai multe decât poate cuprinde o viață de om.

Morala: Cicerone Ionițoiu a fost arestat și condamnat de șase ori, a trecut granița cu microfilmele ascunse în pingele, și a construit singur în exil o enciclopedie cu sute de mii de victime ale comunismului. Nu pentru că îl plătea cineva. Nu pentru că era o datorie oficială. Ci pentru că dacă nu o face el, nu o face nimeni, și atunci toți acei oameni mor de două ori — o dată în temniță și o dată în uitare. A ales să nu îi lase să  moară a doua oară.