$$$

 Pe 22 decembrie 1989, la ora 12:55, dintr-un studio de televiziune din București, un poet a anunțat că România este liberă. Același studio — Studioul 4 al Televiziunii Române — a devenit în orele imediat următoare cea mai periculoasă armă din Revoluție. Nu pentru că s-ar fi tras din el cu gloanțe. Ci pentru că din el s-au lansat cuvinte care au ucis mai mulți oameni decât orice armă.

Scena eroică a Revoluției durase câteva ore. Ceaușescu fugise la 12:09 cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central. La 12:55, Ion Caramitru anunțase în fața camerelor: „Frați! Mulțumită lui Dumnezeu, ne aflăm în studiourile Televiziunii." Mircea Dinescu strigase „Am învins!" România privea la ecrane plângând de bucurie. Și tocmai în acel moment de euforie absolută, în studiourile 4 și 5 ale TVR au intrat și alții — generali, foști ofițeri de Securitate, funcționari de partid reconvertiți, oameni cu identități neclare și cu agende și mai neclare. Și a început altceva.

Primele mesaje false au apărut la câteva ore după fuga lui Ceaușescu. „Atenție! Teroriști la Palatul Republicii." „Apele sunt otrăvite — nu beți apă de la robinet." „Trupe inamice se îndreaptă spre Televiziunea Română." Unele mesaje veneau prin telefon și erau citite direct la microfon fără nicio verificare. Altele veneau scrise pe bilețele transmise de jos în sus, din curtea televiziunii, de oameni pe care nimeni nu îi cunoștea. „Se nota pe bilețel și se trimitea jos, la studio," a mărturisit un martor. Crainicii citeau. România asculta. Și România se arma și trăgea în umbre inventate.

Procurorii militari care au anchitat dosarul Revoluției au ajuns la o concluzie pe care nimeni nu a vrut să o audă: teroriștii de la Revoluție nu au existat. Totul a fost o diversiune propagată de televiziunea națională. Informații false au fost lansate din studiourile Televiziunii Române Libere în ziua de 22 decembrie 1989, după fuga cuplului Ceaușescu: teroriști, mișcări de trupe, apa este otrăvită. Zvonurile au fost coroborate cu ordine militare diversioniste. Consecința: zeci de persoane au fost ucise și alte zeci au fost rănite.

Noaptea de 22 spre 23 decembrie — prima noapte liberă din 45 de ani — a fost cea mai sângeroasă din întreaga Revoluție. Nu pentru că teroriștii ar fi atacat. Ci pentru că România trăgea în România, orbită de zvonurile pe care le auzise la televizor. La Televiziunea Română, parașutiști din Regimentul 64 primiseră misiunea de a apăra clădirea. Oameni antrenați, cu armamentul în mână și cu frică în stomac, ascultând prin stații rapoarte despre atacuri iminente care nu veneau niciodată din direcția anunțată. La lăsarea întunericului s-au tras primele focuri de armă, inițial pe străzile adiacente TVR, provocând victime printre manifestanți, apoi din vilele apropiate către manifestanții din curtea TVR. Au urmat câteva minute de liniște. Parașutiștii și-au revizuit dispozitivul, fiecare ofițer căutând orice obstacol pentru protecția militarilor din subordine. A urmat o noapte lungă, cu focuri de armă trase de ambele părți. Atunci a fost ucis primul parașutist.

Un om reținut în curtea TVR în acele ore a creat cel mai ciudat document al Revoluției: purta o salopetă kaki pe o parte și neagră pe cealaltă și ghete de piele care nu se aflau în dotarea Armatei. Faptul că bea cantități mari de apă și avea o forță neobișnuită au stârnit suspiciunea că s-ar putea afla sub influența amfetaminelor. A fost catalogat „terorist." Nimeni nu a aflat niciodată cu certitudine cine era și de unde venise.

La Aeroportul Otopeni, în aceeași noapte, militari trimiși ca întăriri au fost confundați cu atacatori și împușcați, rezultând moartea a aproximativ 50 de soldați. La Ministerul Apărării, la Palatul Republicii, la Casa Scânteii, la Radio — pretutindeni unde ajungeau zvonurile televiziunii, oamenii trăgeau în umbre. Și umbrele trăgeau înapoi. Și morții se adunau. Și televiziunea anunța mai mulți teroriști. Și se trăgea mai mult.

Timp de trei decenii, procurorii militari nu au avut în vedere faptul că persoane rămase neidentificate au lansat pe postul național de televiziune informații false, zvonuri privind existența unor forțe teroriste, fapt care a creat confuzie și panică în rândul populației și a avut ca rezultat foarte multe victime, morți și răniți. Trei decenii în care familiile morților au așteptat un răspuns. Trei decenii în care nimeni nu a spus cine scrisese pe bilețelele acelea. Cine le transmisese la studio. Cine ordonase să fie citite fără verificare pe postul național.

Din cei 1.116 morți ai Revoluției Române, mai puțin de o sută au murit înainte de 22 decembrie — în zilele în care Securitatea trăgea în protestatari la Timișoara și la București. Restul — mai mult de o mie de oameni — au murit după fuga lui Ceaușescu, în zilele în care nu mai exista nicio amenințare reală, în zilele în care România liberă trăgea în ea însăși, orbită de zvonuri transmise de un studio de televiziune pe care nimeni nu l-a controlat și pe care nimeni nu l-a anchetat timp de trei decenii.

Studioul 4 al Televiziunii Române poate fi vizitat astăzi. Este păstrat exact cum era în decembrie 1989 — cu mobilierul, cu becurile de studio, cu cablurile pe jos. Ghizii îți povestesc cum Mircea Dinescu a strigat „Am învins!" din acel studio. Nu îți povestesc ce s-a strigat în orele imediat următoare. Nu pentru că nu se știe. Ci pentru că România nu a fost niciodată pregătită să audă.

Morala: Psihoza a fost întreținută, în mare măsură, de o serie de dezinformări care au fost transmise inclusiv prin intermediul Televiziunii Române. În Revoluția din decembrie 1989 nu au ricoșat doar gloanțe, ci și zvonuri și dezinformări, multe provocând chiar rănirea sau moartea unor oameni care au ieșit în stradă să lupte pentru libertate. Cel mai puternic instrument de manipulare nu este o armă. Este un microfon deschis. Este o cameră care transmite în direct. Este o voce care spune că există teroriști când nu există niciunul. Și o mie de oameni c are ascultă și trag.