$$$

 30 aprilie - „Ziua Infanteriei Române”. La mulți ani tuturor foștilor mei camarazi care provin din această armă! 

Ziua Infanteriei Române este sărbătorită la data la care, în 1830, a luat naştere infanteria ca armă modernă a Principatelor Române. Înfiinţarea Infanteriei a fost posibilă după semnarea Tratatului de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), încheiat între Rusia şi Turcia după războiul ruso-turc, care prevedea că Ţările Române obţin dreptul să-şi organizeze „un număr de gărzi înarmate pământene'', ceea ce însemna să-şi înfiinţeze propria lor putere militară, „ale cărei număr şi întreţinere aveau să fie stabilite de domni împreună cu divanele lor''. Aşadar, la 30 aprilie 1830, s-a hotărât „formăluirea în Valahia a şase batalioane pedestrime şi șase escadroane călărime a străjii pământeşti''.

Din aceste forţe s-au creat trei regimente mixte: unul la Bucureşti, unul la Ploieşti şi altul la Craiova. Totodată, în Moldova, au fost create un batalion de infanterie şi un escadron de cavalerie, din care a aluat fiinţă primul regiment mixt, cu garnizoana la Iaşi. După Unirea celor două provincii româneşti, Moldova şi Ţara Românească, la 1859, infanteria a făcut progrese importante, ajungând, în anul 1860, la efective de 10.848 de oameni.

Mai apoi, la izbucnirea primului război mondial, România avea cinci corpuri de armată şi 15 divizii de infanterie. Din efectivul de peste 400.000 mobilizaţi, peste 300.000 îl reprezenta infanteria, ceea ce reprezenta 80 la sută. După reorganizarea armatei din 1917, infanteria a fost structurată în 15 divizii de infanterie.Măsurile de reorganizare şi o instruire mai bună au dus la obţinerea victoriilor din vara acelui an, de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. În anul 1938, infanteria reprezenta 52% din efectivele armatei. La 22 August 1939, s-a aprobat organizarea infanteriei propusă de Inspectoratul General al Infanteriei, mai puţin organizarea companiei de puşcaşi care rămâne în continuare pe partru plutoane. Urma ca organizarea propusă pe trei plutoane pentru compania de puşcaşi să fie experimentată în lunile septembrie şi octombrie. Experimentul făcut a dus la concluzia că sistemul ternar integral este corespunzător; s-a redus numărul de plutoane de la patru la trei în compania de puşcaşi, iar un pluton de mitraliere din compania de mitraliere a batalionului, a fost înlocuit cu un pluton armament de însoţire (o grupă tun anticar, calibrul 47 mm şi trei grupe aruncătoare de calibrul 60 mm).Totodată, companiei de mitraliere i s-a schimbat denumirea în companie de armament greu.

La compania de puşcaşi se menţineau puşcaşii grenadieri rămaşi disponibili în urma desfiinţării unui pluton, ceea ce permitea sporirea efectivului grupei de luptă de la 13 la 17 oameni. La regiment a luat fiinţă o companie de armament greu regimentar având: comandant, grup de comandă, pluton de aruncătoare calibrul 81,4 mm (3 grupe cu 6 piese), pluton tunuri de însoţire a infanteriei (3 grupe cu 6 piese), pluton anticar calibrul 47 mm (3 grupe cu 6 piese), tren de luptă şi tren regimentar. În urma schimbărilor care au avut loc în baza legii din 1940, infanteria dispunea de următoarele categorii de mari unităţi şi unităţi: divizii de infanterie; divizii de fortificaţii; brigăzi motomecanizate; brigăzi de infanterie; grupuri de vânători de munte și brigăzi mixte munte; regimente de Infanterie; grupuri de vânători moto; regimente de infanterie-fortificaţii; batalioane de gardă – batalioane de grăniceri; batalioane de vânători de munte; batalioane de infanterie uşoară; companii de mitraliere, divizioane; companii antitanc şi antiaeriene, centrul de instrucţie al infanteriei cu regiment al centrului; şcoli militare de ofiţeri şi subofiţeri activi şi de rezervă; regiment care de luptă; centrul de instrucţie motomecanizat cu regimentul centrului.

Ofiţerii de infanterie erau pregătiţi în Şcoala Militară de Infanterie. Dintre cele 16 divizii române participante la luptele din Cehoslovacia 11 au fost de infanterie adică aproape 70% din totalul participanţilor. Ele au fost grupate astfel: patru divizii în compunerea Armatei 1 iar alte șase divizii făceau parte din compunerea Armatei a 4-a. Divizia Tudor Vladimirescu-Debreţin  a continuat să acţioneze în subordinea unui corp de armată din Armata 53 Sovietică.

Prin acţiunea de reorganizare a armatei de după 1945 s-a efectuat reducerea efectivelor organismului militar, în primul rând prin desfiinţarea unor unităţi şi mari unităţi. Astfel, s-a ajuns ca infanteria să dispună de un efectiv de 52.065 oameni dintre care 5098 ofiţeri, 572 maiştri militari, 5505 subofiţeri şi 40.890 gradaţi şi soldaţi; o divizie de infanterie avea aproape 4400 de oameni iar un regiment de infanterie circa 730. Au fost reorganizate şi şcolile militare de ofiţeri şi subofiţeri activi de infanterie, precum şi Centrul de Instrucţie al Infanteriei, asigurându-se o mai bună dotare a acestuia cu armament, tehnică de luptă şi materiale necesare activităţii de pregătire. La regimentele de infanterie s-a introdus al treilea batalion de infanterie (care fusese desfiinţat în 1945) şi un divizion de artilerie uşoară, crescând astfel puterea de izbire, de foc şi de manevră a unităţii.

Potrivit prevederilor legilor 205 şi 206 din Iunie 1947, structura generală a Armatei Române cuprindea Armata de Uscat, cu efective de 100.000 de militari, grupaţi în patru divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie motomecanizată şi în alte unităţi de diferite arme. Prin noua organizare efectuată în anul 1947, se poate spune că infanteria română s-a diversificat în sensul că, din șase divizii de infanterie, două au fost transformate în divizie blindată şi respectiv divizie motomecanizată, mărindu-se astfel forţa de izbire de foc şi de manevră a armatei. După 1956 şi până în anul 1989, infanteria şi-a perfecţionat structurile organizatorice, înzestrarea luptătorilor, subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi cu armament şi tehnică de luptă moderne din producţia internă, în procent de peste 95%.Concomitent, a desfăşurat pregătirea pentru luptă şi a participat la combaterea efectelor inundaţiilor din anii 1970 şi 1975 şi a cutremurului din 1977, dar şi la alte activităţi în economia naţională. Poate prea multe astfel de activități în detrimentul instruirii!

În conformitate cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.102 din 30.07.1990, începând cu 01.08.1990, Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor s-a reorganizat în Comandamentul Trupelor de Uscat, în compunerea căruia au intrat: Direcţia Tehnică de Tancuri şi Auto; Inspectoratul General al Infanteriei şi Vânătorilor de Munte; Inspectoratul General al Blindatelor; Inspectoratul General al Artileriei; Inspectoratul General al Geniului; Inspectoratul General al Protecţiei Antichimice; Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat. Ulterior, în baza Ordinului general al ministrului apărării naţionale nr. 24 din 30.08.1993, Comandamentul Trupelor de Uscat s-a transformat în Statul Major al Trupelor de Uscat, având în subordine armate de arme întrunite, instituţiile de învăţământ şi formaţiuni de diferite arme subordonate direct.

Începând cu data de 11.04.2000,în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. S 8, referitoare la „PLANUL – CADRU PRIVIND PROCESUL DE RESTRUCTURARE ŞI MODERNIZARE A ARMATEI ROMÂNIEI”, Statul Major al Trupelor de Uscat a fost denumit Statul Major al Forţelor Terestre. În etapa actuală, Forţele Terestre, din cadrul cărora fac parte marile unităţi şi unităţile de infanterie, constituie categoria de forţe de bază a Armatei României. Infanteria are un loc important în ansamblul Forţelor Terestre deoarece: reprezintă principala componentă a Forţelor Terestre, destinată ca, independent sau împreună cu celelalte arme, să desfăşoare acţiuni militare decisive, în orice zonă de operaţii şi pe orice direcţie a teritoriului naţional; este o forţă capabilă să realizeze prezenţa, extinderea, continuitatea şi dominaţia în teren şi să susţină în orice moment toată gama acţiunilor militare, iar structurile din compunerea sa sunt prezente pe întregul teritoriu naţional.

Surse:

„Calendarul Tradiţiilor Militare”

https://www.forter.ro/content/infanteria

http://www.fundatiasfantulgheorghe2008.ro/content/ziua-infanteriei-rom%C3%A2ne-188-de-ani

https://www.rumaniamilitary.ro/30-aprilie-zi ua-infanteriei

$$&

 30 aprilie - „Ziua Cooperării Civili-Militari” din Armata României. La mulți ani tuturor foștilor mei camarazi care au activat în acest domeniu al activității militare! 

La această dată, a fost înfiinţată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC (acronim de la Civil-Military Co-operation) din Armata României, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente. CIMIC este un concept NATO, folosit, de regulă, pe timpul operaţiilor de sprijin al păcii dar și pe timpul altor tipuri de acțiuni militare, şi reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate. Am fost, o bună parte din viața mea de militar, parte a acestui concept de CIMIC, activând mulți ani în acest domeniu care are multe „umbre” și necunoscute și la ora actuală pentru mulți decidenți și membri activi ai organismului militar! Și am avut și privilegiul de a lucra în acest domeniu într-un teatru de operații extrem de dificil la acea vreme (nu că azi ar prea multă liniștite pe acolo...) în care am folosit pentru proiectele CIMIC cei mai mulți bani (americani, nu românești, desigur!) pe care i-a folosit vreodată vreun specialist CIMIC român în vreun teatru de operații! Știu, sună a laudă de sine, dar e un adevăr! Vorbesc despre gestionarea mai multor milioane de dolari americani. Nu contează câte, dar cine trebuie să știe, știe!

În teatrele de operaţii funcţionează, de principiu, diverse organizaţii civile, cu scopul de a ajuta populaţia din această zonă. Pentru a coordona activitatea din aceste zone, NATO a iniţiat şi a aprobat crearea unei structuri multinaţionale responsabile de cooperarea civil-militară, cu misiuni în cadrul Operaţiilor Colective de Apărare (Collective Defence Operations) şi în cadrul Operaţiilor de Răspuns la Crize (Crisis Response Operations), pentru asigurarea păcii şi a securităţii internaţionale.

În organismul militar românesc există structuri de CIMIC la diverse eșaloane, dar principala structură de acest tip este Batalionul 1 CIMIC „General de corp de armată Ștefan Holban” din cadrul Brigăzii 1 Sprijin Manevră „Argedava”. Specialiștii CIMIC din Armata României au fost constant implicați în sprijinul comunităților din teatrele de operații în care trupele noastre au fost dislocate, ajutând la consolidarea încrederii dintre forțele armate române și populația locală. Acest lucru a fost vizibil în mod deosebit în misiuni din Irak, Afganistan, Bosnia și Kosovo, dar și în celelalte teatre de operații. La nivel NATO, în anul 2006, a fost creat Grupul Multinaţional CIMIC, constituit din reprezentanţi ai armatelor din opt state membre NATO. Preşedinţia grupului este asigurată de fiecare stat, prin rotaţie la doi ani. În perioada februarie 2012-februarie 2014, preşedinţia a fost asigurată de România.

Concepția acțiunilor de cooperare civili militari româneşti, pe teritoriul național sau în afara granițelor țării, se desfășoară în concordanță cu misiunea CIMIC, care constă în crearea şi în susţinerea condiţiilor care trebuie să contribuie la realizarea obiectivelor din cadrul misiunii generale, precum şi cu principiile generale CIMIC, definite în Doctrina CIMIC NATO. Aceasta presupune activități în sprijinul acțiunilor militare prin stabilirea și prin menținerea contactelor cu actorii civili, la nivel corespunzător, pe timpul pregătirii și desfășurării operațiilor, şi în intervențiile pentru întrajutorarea populației și a instituțiilor publice locale și centrale, executate pentru asigurarea ordinii de drept, după încheierea conflictelor, având misiunea de normalizare a situației în aceste zone. 

Structurile de cooperare civili-militari desfăşoară misiuni în timp de pace, la criză (în țară și peste granițele statului), în situaţii de război şi în perioada postconflict. În situaţii de criză, structurile CIMIC sprijină autorităţile centrale sau locale, pentru diminuarea afecțiunilor populației, prin realizarea demersului de cooperare civili-militari în vederea aranjării și îndrumării întrevederilor cu instituțiile publice locale și cu autoritățile prezente în zonă. 

Pe timp de război, sarcinile structurilor de cooperare civili-militari se concretizează prin: 

- asigurarea măsurilor necesare în cadrul Centrului naţional militar de comandă și în cadrul comandamentelor operaţionale, pentru realizarea și menţinerea relaţiilor de cooperare dintre forţele luptătoare și autorităţile civile cu celelalte organizaţii civile participante la realizarea stabilităţii şi normalizării situaţiei în zona de operaţii;

- asigurarea asistenţei negocierilor, acordurilor şi înţelegerilor dintre părţile beligerante; sprijinirea autorităţilor civile în acordarea asistenţei umanitare: transport, hrană, cazare, asistenţă medicală etc;

- participarea la elaborarea documentelor, ordinelor, dispoziţiunilor și cererilor privind cooperarea dintre forţele militare şi autorităţile civile; identificarea necesităţilor de protecţie a obiectivelor culturale şi a bunurilor materiale ale populaţiei civile;

- recunoaşterea şi desemnarea zonelor cu posibilităţi de adăpostire, de hrănire și de cazare; participarea la acţiuni privind controlul populaţiei și al resurselor; sprijinirea acţiunilor antiteroriste.

Misiunile structurilor CIMIC în perioada postconflict rezidă, în principal, în sprijinirea autorităţilor civile prin:

- acordarea de asistenţă în domeniile în care acestea nu sunt în măsură să-şi exercite responsabilităţile; 

- participarea la refacerea infrastructurii, prin proiecte CIMIC;

- participarea la acţiuni de mediere și de negociere;

- sprijinirea acţiunilor de repatriere, de revenire și de integrare a populaţiei în localităţile de reşedinţă;

 -coordonarea planurilor de transfer al responsabilităţilor şi al funcţiunilor către autorităţile civile.

Și ar mai fi mult mai multe de spus, dar azi mă opresc aici...

Surse:

https://amnr.defense.ro/webroot/fileslib/upload/files/Despre_noi/Calendar_militar.pdf

https://lege5.ro/RedirectGratuit?ContFreemium=1&MesajDepasireAccesari=1&returnUrl=%2FApp%2FDocument%2Fgezdamjugi%2Fart-102-cooperarea-civili-militari-cimic-regulament&customMessage=HTTP%20request%20quota%20exceeded%21%20maximum%20admitted%205%20per%20Day

https://cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/cs02-19.pdf

https://agerpres.ro/documentare/2024/04/25/30-aprilie---ziua-cooperarii-civili-militari--1288304

https://www.juridice.ro/577886/ziua-cooperarii-civili-militari.html

https://www.radiooltenia.ro/30-aprilie-ziua-cooperarii-civili-militari/

https://agerpres.ro/documentare/2020/04/28/ziua-cooperari i-civili-militari--495443

$$$

 S-a întâmplat în 30 aprilie…

– „Ziua Infanteriei Române” (la 30.IV/11.V.1830 a fost semnat actul de naştere al infanteriei române prin „formarea în Valahia a 6 batalioane de infanterie şi a 6 escadroane de călărimea străjii pământeşti”)  

– „Ziua Cooperării Civili-Militari”;  la această dată a fost înfiinţată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC (Civil-Military Co-operation) din Armata României, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente; CIMIC este un concept NATO, folosit, de regulă, pe timpul operaţiilor de sprijin al păcii, şi reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate

- „Ziua logisticii militare” 

- „Ziua naţională a transplantului”; în România se sărbătoreşte începând cu anul 2005, urmând modelul european

- 313: Împăratul roman Licinius unifică Imperiul Roman de Răsărit sub comanda sa.

-1542: A fost ucis Pierre Terrail, senior de Bayard (n.cca. 1474), cavaler francez.Supranumit „Cavalerul fără frică şi fără prihană”. S-a remarcat în campaniile din timpul războaielor franco-spaniole pentru supremaţia în Italia.

- 1638: A fost ctitorită de către domnitorul Vasile Lupu şi familia sa Biserica Sf. Atanasie din Copou, str. Podgoriilor, nr.1. Acest sfânt lăcaş este cunoscut şi ca „Biserica dintre vii”.Biserica a fost apoi înnoită şi înfrumuseţată de către Constantin Duca Vodă la 1702, iar în 1809 a fost refăcută de Serafim, egumenul mănăstirii Trei Ierarhi. Pictura interioară datează din 1850. Astăzi biserica este inclusă în perimetrul Grădinii Botanice din Copou. Are hramul Sf. Atanasie.

 -1777:S-a născut, în Braunschweig, Carl Friedrich Gauss (m.1855), matematician, fizician şi astronom german. A adus contribuţii fundamentale în matematică: teoria numerelor, geometrie, algebră, analiză matematică. A inventat magnetometrul (1832) şi, împreună cu W. E. Weber, primul telegraf electromagnetic utilizabil (1833).A descoperit, prin calcul, asteroizii Ceres, Pallas, Vesta, Iunona. 

- 1789: Pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, New York, a avut loc ceremonia de învestire a primului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington (1789-1797). George Washington (n. 11/22.II.1732 – m. 14.XII.1799), general şi om politic american, a fost comandantul suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783) şi preşedinte al Convenţiei constituţionale de la 1787

- 1792: A murit John Montague, conte de Sandwich, politician, inventator şi explorator englez; lui i se atribuie inventarea sandviciului (1762) (n. 1718).Contele de Sandwich a deţinut mult timp funcţia de „prim lord al Amiralităţii”, cea mai înaltă funcţie militară din Regatul Unit al Marii Britanii. Lui i se atribuie, ca să spunem aşa, „inventarea” sandviciului, pe la 1762.Cartofor înrăit, acesta nu se lasă dus de la masa de joc nici pentru a mânca.Aşa stând lucrurile, a pretins a se găsi o modalitate de a-i fi servită hrana chiar la masa de joc, ajungându-se la celebrele preparate care-i poartă numele. El a cerut ca pâinea cu brânză şi carne să îi fie aduse la masa unde juca jocuri de societate. El a pus ingredientele între feliile de pâine, pe care le ţinea într-o mână, în timp ce în cealaltă avea cărţile de joc.Ceilalţi jucători au cerut „la fel ca Sandwich”. 

- 1828: S-a născut, la Arpătac, jud. Covasna, Dimitire Cioflec (m.1891), folclorist şi pedagog român. Între anii 1855-1858 a cules poezii populare din satul natal şi din Satulung, jud. Braşov, publicate postum sub titlul Poezii populare culese de Dimitrie Cioflec (1965-1967). Este prima culegere de poezie populară din Ţara Bârsei. 

- 1831:  S-a deschis cursul de Muzică vocală de la „Trei Ierarhi” din Iaşi, condus de profesorul Paulicek. Elevii acestei şcoli vor trece apoi la Conservatorul Filarmonic-Dramatic care va lua fiinţă în 1836 în capitala Moldovei. 

- 1844:  Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi Rosetti, născută Sturdza. Cu acest prilej, Cuza a refuzat să primească ţiganii robi trecuţi în lista dotală a soţiei, fiind astfel primii care au acceptat hotărârea Adunarii Obşteşti din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a ţiganilor.

- 1857: Se introduce, la Bucureşti, iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant, capitala Ţării Româneşti fiind primul oraş din lume luminat în acest fel.

- 1857: S-a născut Eugen Bleuler, psihiatru elveţian. Paul Eugen Bleuler, cunoscut mai ales ca Eugen Bleuler, (d. 9 februarie 1940) a fost un psihiatru elveţian cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale semnificative la înţelegerea şi explicarea bolilor mentale, respectiv la identificarea şi denominarea schizofreniei. 

- 1858: S-a născut medicul legist Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (m. 1933)

- 1860, 30.IV / 12.V: Începe guvernarea Cabinetului Mihail Kogălniceanu (până la 17/29.IV.1861)

– 1864: S-a născut poetul estonian Juhan Liiv, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ţării (m. 1913)

- 1870: S-a născut, la Komarom, Franz Lehar (m.1948), compozitor austriac de origine ungară. Unul dintre cei mai de seamă compozitori în domeniul operetei (Văduva veselă; Dragoste de ţigan; Ţara surâsului ş.a.). A introdus în operetă elemente de folclor şi a dezvoltat rolul orchestrei.A creat o serie de valsuri deosebit de cunoscute.

- 1881, 30.IV / 12.V: Conferinţa de la Sibiu a cercurilor electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (încheiată la 2/14.V.1881) hotărăşte unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania sub numele acestuia din urmă; Conferinţa îl însărcinează pe George Bariţiu să redacteze un memoriu care să analizeze din toate punctele de vedere situaţia românilor din monarhia habsburgică 

- 1883: A murit pictorul francez Édouard Manet. Édouard Manet (n. 23 ianuarie 1832, Paris – d. Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradiţiilor marilor maeştri, creaţiile sale au stârnit scandal şi indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura şi s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic şi totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc şi astăzi şi ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale..

- 1893: S-a născut Joachim von Ribbentrop, diplomat nazist (d. 1946).Joachim von Ribbentrop (n. Wesel, Niederrhein – d. 16 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un diplomat şi politician german, membru proeminent al partidului nazist, care în perioada 1938–1945 a îndeplinit funcţia de ministru de externe al Germaniei; la procesul de la Nürnberg a fost acuzat, condamnat la moarte şi executat pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.

- 1895: A încetat din viaţă, la Wiesbaden, Gustav Freytag (n.1816), scriitor şi publicist german. A scris romane realiste influenţate de Ch. Dickens (Credit şi debit, 1854) sau inspirate din istoria unor vechi familii germane (ciclul Străbunii, 1873-1881).A publicat lucrări de teatrologie (Tehnica drame, 1863) sau de istoria culturii (Imagini din trecutul german, 1859-1867).

- 1896, 30.IV / 12.V: Apare Legea învăţământului primar şi normal-primar (Legea Poni) şi se înfiinţează „Casa şcoalelor", instituţie ce administra fondurile destinate construirii de localuri pentru şcolile primare (desfiinţată în timpul regimului comunist) 

- 1897: Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul" din Bucureşti. Sub pseudonimul Mihai din Paşcani, viitorul romancier publica schiţa umoristică de 40 de rânduri sub titlul „Domnişoara Mxxxx Falticeni".

- 1901: S-a născut Simon Kuznets, economist evreu-american de origine ucraineana, laureat Nobel.Simon Kuznets (d. 8 iulie 1985) a fost un economist evreu-american din Belarus. El a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Economie în 1971 pentru interpretarea sa empirică a creşterii economice care a îmbunătăţit înţelegerea structurilor socio-economice şi a dezvoltării economice. Kuznets s-a născut în oraşul bielorus Pinsk, pe atunci în Imperiul Rus, dar s-a mutat în Statele Unite ale Americii în 1922, unde a studiat la Universitatea Columbia. Cea mai importantă carte a lui Kuznets a fost Venitul naţional şi compoziţia sa, 1919-1938, publicată în 1941.

- 1902: S-a născut Theodore Schultz, economist american,laureat Nobel.Theodore William Schultz (d. 26 februarie 1998) a fost un economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1979).

- 1902: La Opera Comică din Paris a avut loc premiera operei Pelléas şi Mélisande de Claude Debussy, după drama scriitorului belgian Maurice Maeterlinck. 

- 1906: S-a născut, la Bucureşti, Luki Galaction-Passarelli, pictoriţă, prozatoare şi eseistă română. Fiica scriitorului Gala Galaction. În 1934 s-a stabilit prin căsătorie în Italia. Ca pictor, a excelat în arta portretului şi în peisagistică: Gala Galaction; N. N. Tonitza; Ion Ţuculescu; Virginia Zeani; La mia casa; Dal mio mondo ş.a.A publicat nuvele (Sevastia Dumbravă, 1949), romane (Sultana, 1954; Aurul şarpelui, 1979). 

- 1906: S-a născut, la Târgovişte, Matei Alexandrescu (m.1979), poet român. A debutat cu placheta În insula unde-nfloresc coralii (1931), cuprinzând versuri de manieră simbolistă, după care a publicat: Leagăn de îngeri (1935), Jocul cuvintelor (1939), Vămile văzduhului (1942), Catarg (1973) culegere retrospectivă.

- 1907: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Frédéric Damé (n.1849), publicist, scriitor şi istoric francez stabilit în România (1872). La Bucureşti, a fondat şi a condus mai multe ziare, printre care „La Roumanie” (1877).Autor al Istoriei contimporane a României. 1822-1900 (1900),al unui Dicţionar român-francez (1893-1900) şi al altor lucrări consacrate terminologiei populare româneşti. 

- 1908: A murit fizicianul Dimitrie Negreanu; lucrări de electricitate, magnetism şi mineralogie; în 1889 şi-a luat doctoratul, la Paris, fiind primul român doctor în fizică; membru corespondent al Academiei Române (n.25.X.1858)

- 1915: A decedat, la Bucureşti, Grigore Romniceanu (n.1845), medic român.Membru corespondent al Academiei Române (1890). Are contribuţii în domeniul grefelor dermoepidermice, al aparatelor pentru fracturi etc. 

- 1923: S-a stins din viaţă, la Paris, Louis-Paul-Marie  Léger (n.1843), lingvist şi istoric francez. Membru de onoare străin al Academiei Române (1894). Specialist în slavistică, a elaborat o serie de lucrări în acest domeniu: Noi studii slave (1880), Lumea slavă în sec. 19 (1885), Literatura rusă (1892) etc.

– 1923: S-a născut Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator şi caricaturist; autor de filme de animaţie, care a reuşit să dobândească o faimă mondială (m. 1989) Unele surse dau naşterea la 1.V.1923

- 1932: S-a născut oboistul elveţian Michel Piguet (m. 2004) 

- 1933: A murit Anna de Noailles (născută Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română (din familia Brâncoveanu); membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (n. 1876); A scris poeme simboliste (Inimă nemărginită, 1901), romane (Noua speranţă, 1903), memorialistică (Cartea vieţii mele, 1932).

- 1933: S-a născut Willie Nelson, cântăreţ american, actor de film şi producător

- 1937: S-a născut Francisc Bartok, pictor român 

- 1938: S-a născut Gary Collins, actor şi prezentator de televiziune american (m.13.X.2012) 

- 1941: A murit regizorul american de film Edwin S. Porter; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (n. 1869) 

- 1944: S-a născut inginerul Andrei P. Silard; studii privind dispozitivele electronice, fizica conductoarelor, circuitele electronice şi optoelectronice; membru corespondent al Academiei Române (m. 1993)

- 1945: A murit Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf"), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (n. 1889)

- 1945: A murit Eva Braun, fotograf german, soţia lui Adolf Hitler. Eva Anna Paula Hitler, născută Braun (n. 6 februarie 1912, München — d. Berlin) a fost timp de 14 ani amanta şi în ultimele 36 de ore din viaţă, soţia lui Adolf Hitler. Decentă şi bine crescută, ea era o tânără din clasa mijlocie fără sentimente antisemite, care nu s-a alăturat niciodată Partidului nazist. De dragul führerului, a renunţat la tot ce ar fi putut să o împlinească în viaţă – căsătorie, copii, propria casă, mândria şi aprobarea părinţilor.Datele rămase despre această femeie sunt foarte puţine. Acoliţii lui Hitler nu i-au acordat vreo importanţă, iar nevestele naziştilor de top abia o tolerau. În luna iunie a anului 1944, serviciile britanice secrete credeau încă despre Eva că este doar o secretară a führerului. În aprilie 1945, în timp ce armata rusă înainta prin Berlinul distrus de bombardamentele repetate, s-a sinucis împreună cu Hitler în buncăr. Deşi a fost amanta lui pentru 14 ani, puţină lume i-a cunoscut numele sau înfăţişarea, führerul reuşind atât de bine să o ţină departe de ochiul publicului încât a trăit şi a murit anonimă.

- 1946: S-a născut Carl XVI Gustaf al Suediei (pe numele său complet Carl Gustaf Folke Hubertus); deţine această funcţie din 15 septembrie 1973 

- 1947: S-a născut Nicolae Opriţescu, regizor de film documentar şi artistic; în 1988 s-a stabilit în Franţa, deoarece în urma interzicerii filmului „Sezonul pescăruşilor" (1984) nu a mai reuşit să lucreze în cinematografie; după 1990 a revenit în România, unde a realizat diverse proiecte

- 1948: A IX-a Conferinţă panamericană de la Bogota hotărăşte crearea Organizaţiei Statelor Americane - OSA, cu sediul la Washington, prin transformarea Uniunii Panamericane (Uniunea Republicilor Americane, creată în 1889)

- 1954: S-a născut regizoarea şi scenarista neo-zeelandeză de film Jane Campion

- 1966: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Gheorghe Bezviconi (n.1910), istoric român. Studiile lui de genealogie a boierimii moldovene şi de relaţii româno-ruse sunt de cel mai mare interes: Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (2 vol., 1940-1943), Cărturari basarabeni (1940), Profiluri de ieri şi de azi (1943), Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse (1962) şi altele. 

- 1966: S-a stins din viaţă, la Bucureşti, Nicolae Ghe. Lupu (n.1884), medic român. Membru titular al Academiei Române (1948).A lucrat ca profesor de clinică medicală şi anatomie patologică la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1931-1965). A fost unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai orientării anatomo-clinice în ştiinţa medicală românească.Este considerat creatorul şcolii româneşti de hematologie.

- 1979: A murit Pantelimon (Pan) Halippa, poet, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940, ministru în mai multe rânduri în Guvernul de la Bucureşti în perioada 1927-1931; membru corespondent al Academiei Române (n. 1883, la Cubolta, azi R. Moldova)

- 1983: A murit muzicianul american Muddy Waters (n. 1915)

-1983: A murit George Balanchine (pe numele adevărat: Gheorghi Balancivadze), balerin şi coregraf american de origine georgiană; s-a numărat printre fondatorii Şcolii americane de balet (1934); animator al New York City Ballet (n. 1904)

- 1989: A murit Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (n. 1929)

- 1992: Prin decizia Tribunalului Municipal Bucureşti, aripa pro-Iliescu desprinsă din Frontul Salvării Naţionale (la a treia Convenţie a formaţiunii, desfăşurate în perioada 27-29.III.1992) este înregistrată ca partid politic sub denumirea de Frontul Democrat al Salvării Naţionale (în iulie 1993 va deveni Partidul Democraţiei Sociale din România/PDSR)

- 1994: A murit actorul George Constantin (n. 1933)

- 2003: A murit Alexandru Pintescu, scriitor şi traducător (n. 1947)

- 2006: Are loc, la Blaj, ceremonia ridicării Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră şi a întronizării Arhiepiscopului Major Lucian Mureşan

- 2006: A murit Jean-François Revel, filosof, scriitor şi jurnalist francez (n. 1924) 

- 2008: A murit criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu (n.21.VII.1947)

- 2011: A murit Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (n. 1911)

- 2011: A murit dr. Ronald „Ron" D. Asmus, director executiv al Biroului de la Bruxelles al „German Marshall Fund" (GMF), fost adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa (n. 1957)

- 2013: Regina Beatrix a Olandei (n. 1938) a abdicat, iar Willem-Alexander, Prinţ de Orania a urcat pe tronul Ţărilor de Jos ca regele Willem-Alexander al Olandei. Este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său în 1890, regele Willem al III-lea

– 2016: A murit chimistul şi profesorul britanic Sir Harry Kroto; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1996, împreună cu chimiştii americani Robert F. Curl Jr. şi Richard E. Smalley (n. 1939)

– 2017: A muri t artista decoratoare şi profesoara Elena Iulia Dinescu (n. 1942)

Siguranța începe cu ce alegi

 

Copil fiind, am fost cumva „pacientul de serviciu”. De la naștere am avut ceva probleme de sănătate, din fericire nu prea grave și care, tocmai de aceea, din fericire s-au rezolvat destul de rapid și suficient de bine cât să duc o viață (cvasi)normală. Și culmea a fost că nu am prins frică de personalul medical ci dimpotrivă am vrut să fiu la un moment dat de partea cealaltă a baricadei, adică să fiu, așa cum spuneam, „doctoriță de copii”, cu alte cuvinte să ajut la rândul meu pe alți copii cu probleme de sănătate așa cum alții m-au ajutat pe mine.

Anii au trecut și când a venit vremea să-mi croiesc drumul în viață am revenit la dorința din copilărie: să devin medic. M-a ajutat și faptul că îmi plăceau biologia și chimia, materii pe care le-am învățat relativ ușor, așa că am reușit să intru la facultatea de medicină generală, o facultate grea, dar pe placul meu.

La facultate m-am străduit să învăț cât de mult posibil. În primul rând să asimilez cât mai multe informații dar și să-mi formez caracterul și să învăț să adopt atitudinea potrivită în orice situație.

Unul dintre lucrurile pe care a trebuit să-l învăț, atât eu cât și toți colegii mei, este acela de a oferi ajutorul necesar în orice situație și în orice moment, oricui ar avea nevoie de el, dar pe de altă parte să reușesc să fiu și eu mereu în siguranță, pentru a nu-mi pune viața, sănătatea și integritatea corporală în pericol, tocmai pentru a-i ajuta cât mai eficient pe ceilalți aflați în nevoie de a fi ajutați.

O metodă eficientă de a te menține în siguranță în meseria de medic este respectarea normelor de igienă și de protecție împotriva oricărui agent infecțios, fie el virus, bacterie, fungi sau paraziți. Asta înseamnă, pentru protecția personalului medical și a pacienților, folosirea de consumabile medicale de unică folosință furnizate de firme profesionale cum ar fi Medicale-Shop.ro, fie că este vorba de costume și, în general, echipament medical adesea de unică folosință, fie că este vorba de cearceafuri sau huse sau oricare tip de materiale de acoperire a suprafețelor, având și rol de protecție.

Nu este întotdeauna nevoie de produse foarte sofisticate. Adesea respectarea normelor de igienă este asigurată și ajutată de produse extrem de simple care asigură atât igiena și protecția în general cât și confortul absolut necesar atât personalului medical cât și pacienților. Este vorba, pe lângă produsele de dezinfecție și chiar sterilizare, de modalități de protecție: echipament de protecție (costume, halate, încălțăminte, mănuși) sau produse de acoperire a suprafețelor: cearceafuri, huse, câmpuri sterile. Toate de unică folosință.

Cu siguranță protecția este mult mai eficientă cu ajutorul echipamentelor de unică folosință. După utilizare acestea sunt distruse și odată cu acestea sunt distruși și agenții potențial infecțioși care nu mai ajung să invadeze alte suprafețe și organismul personalului medical și al pacienților. Și adesea este și mai puțin costisitor, căci nu se mai consumă alte materiale pentru spălarea și dezinfectarea diverselor materiale și suprafețe, și nu numai materiale ci și apă și energie, fie ea electricitate sau gaze naturale. Și în plus se economisește și timp, totul fiind cu mult mai simplu și rapid.

În plus, Medicale-Shop.ro oferă și alte avantaje: oferirea de produse și servicii de calitate, produse direct de la producători specializați, adesea cu un cost mai mic și oferite direct celor care au nevoie de astfel de produse. Toate aceste avantaje au fost obținute după ani de experiență și cu multă responsabilitate. Tocmai de aceea această firmă poate fi din start furnizorul de produse de unică folosință oricărei unități care oferă servicii medicale tuturor pacienților.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2026

$$$

 Domnul care-și certa gândurile

În satul Prăjitura Mare, unde timpul nu se grăbea niciodată și fiecare zi avea loc pentru povești, pentru bârfe și pentru mici nebunii acceptate cu un zâmbet, trăia domnul Mardocheu Tărtăcuță, un om aparent obișnuit, dacă nu te uitai prea atent, dar complet neobișnuit dacă apucai să-l asculți măcar cinci minute.

Pentru că Mardocheu nu vorbea singur… el dezbătea. Și nu oricum, ci cu o seriozitate demnă de parlament, doar că parlamentul era în capul lui, iar membrii erau gândurile, fiecare cu opinia lui, fiecare cu nervii lui, fiecare convins că are dreptate.

Diminețile începeau mereu la fel, cu o ședință generală în fața oglinzii, unde Mardocheu își punea pălăria, o scotea, o punea la loc și apoi începea:

— „Astăzi ieșim, da?”

— „Ieșim, că nu ești copac!”, răspundea un gând grăbit.

— „Nu ieșim, că iar uiți de ce ai ieșit!”, replica altul, mai calculat.

Și așa treceau minutele, uneori chiar orele, până când decizia era luată nu prin logică, ci prin oboseală, pentru că gândurile nu cedau ușor, iar Mardocheu era, în mod clar, un moderator fără autoritate.

Pe stradă, spectacolul continua, pentru că fiecare pas era însoțit de comentarii, critici și uneori chiar jigniri interioare:

— „Unde mergem?”

— „Nu știm, dar mergem hotărât!”

— „Bravo, exact ca viața ta!”

Vecinii îl priveau ca pe un serial în direct, mai ales Rozalina, care nu rata niciun episod și care, sprijinită de gard, analiza situația cu un aer grav, de parcă studia un fenomen rar.

— „Ăsta nu-i nebun, e prea organizat pentru asta…” spunea ea.

— „Are echipă, femeie…” răspundea soțul, uitându-se lung.

Într-o zi, Mardocheu a decis că situația scapă de sub control și, cu un aer solemn, s-a dus la primărie, convins că problemele serioase cer soluții oficiale.

— „Dom’ primar, trebuie făcut ceva! Nu mai pot! Gândurile mele nu respectă programul, nu se supun și nici nu ascultă de mine!”

Primarul l-a privit câteva secunde, încercând să decidă dacă râde sau completează un formular.

— „Și ce propuneți?”

— „Să le mutăm într-un consiliu! Să voteze! Cine câștigă, conduce ziua!”

Nu s-a rezolvat nimic, dar Mardocheu a plecat mulțumit că a spus ce avea de spus, pentru că uneori nu soluția contează, ci faptul că ai avut cui să te plângi.

A încercat și yoga, dar după câteva minute a început să contrazică și vocea calmă din telefon, ceea ce a dus la o concluzie simplă: liniștea nu era pentru el.

Așa că s-a întors la stilul lui, și-a acceptat „echipa” și chiar a început să profite de ea, scriind o carte în care fiecare gând avea dreptul la replică, iar cititorii nu știau dacă să râdă sau să se regăsească, pentru că, în adâncul sufletului, fiecare om are măcar două voci care nu sunt niciodată de acord.

Și poate că Mardocheu nu era atât de diferit pe cât credeau vecinii, ci doar mai sincer, mai vocal, mai dispus să spună cu glas tare ceea ce alții ascund în liniște.

Pentru că, până la urmă, nu faptul că avem gânduri ne încurcă…

ci faptul că nu știm niciodată pe care să-l ascultăm.

#satulincap #ga nduri #umor #viata #poveste

$$$

 Orașul care a ales tăcerea

În nopțile grele ale anului 1943, când frica avea pași de soldat și întunericul părea să ascundă mai mult decât putea duce orice suflet, Don Aldo Brunacci pedala singur între Assisi și Perugia, cu inima bătând nu de oboseală, ci de conștiința clară că fiecare drum putea fi ultimul, pentru că în reverenda lui nu purta doar hârtii, ci identități noi, vieți întregi rescrise în grabă, speranțe fragile ascunse între fibrele unui material care, dacă ar fi fost cercetat, ar fi devenit dovada unei crime ce se pedepsea cu moartea.

Totul începuse într-un moment în care lumea părea să se rupă în două, când Italia cedase și ocupația germană adusese cu ea vânătoarea tăcută, metodică, a celor considerați nedoriți, iar într-un oraș care nu mai cunoscuse evrei de sute de ani, liniștea devenise cel mai bun adăpost, pentru că nimeni nu s-ar fi gândit că, în spatele zidurilor de mănăstiri și conventuri, se ascund vieți salvate de oameni care nu aveau arme, ci doar credință și curaj.

Giuseppe Placido Nicolini nu a ridicat vocea și nu a făcut declarații, dar a luat o decizie care avea să transforme un oraș întreg într-o rețea de salvare, chemându-l pe Brunacci și spunându-i, fără dramatism, că trebuie să ajute, dar în tăcere, pentru că uneori binele nu are nevoie de aplauze, ci de discreție, iar ceea ce a urmat a fost o încălcare a regulilor vechi de secole, uși deschise unde nu fusese voie niciodată, oameni ascunși acolo unde nimeni nu avea voie să intre, identități inventate și învățate pe de rost ca niște rugăciuni de supraviețuire.

În acea perioadă, marea luptă nu era vizibilă, nu avea fronturi clare, ci se purta în gesturi mici, în nopți fără somn, în drumuri făcute pe ascuns, în ziduri false construite la lumina lumânării, în respirații ținute atunci când pașii se apropiau prea mult de ușă, iar ceea ce este poate cel mai greu de înțeles astăzi nu este doar curajul acestor oameni, ci faptul că un oraș întreg a ales să nu spună nimic, să nu trădeze, să nu întrebe prea mult, ca și cum fiecare locuitor ar fi știut că există momente în care tăcerea nu este complicitate, ci salvare.

Când Valentin Müller a ajuns acolo, purtând uniforma unui regim care cerea supunere, dar și credința unui om crescut în alte valori, a ales să nu distrugă, să nu denunțe, ci să protejeze, iar decizia lui, tăcută și ea, a adăugat încă o verigă într-un lanț de alegeri care nu ar fi trebuit să existe, dar care au făcut diferența între viață și dispariție.

Iar când Brunacci a fost prins, când întrebările au devenit directe și pericolul nu mai putea fi ocolit, a rămas la fel ca înainte, fără să dea nume, fără să cedeze, pentru că uneori adevărata rezistență nu înseamnă să lupți, ci să nu spui nimic atunci când tăcerea salvează pe alții.

După război, nu a cerut recunoaștere, nu a schimbat nimic din viața lui, s-a întors la altar, la cuvinte simple și la o existență care nu trăda nimic din ceea ce făcuse, ca și cum totul fusese doar ceea ce trebuia făcut, nu ceva extraordinar, deși în spatele acestei modestii rămâne adevărul greu de ignorat că, într-o lume în care mulți au ales să privească în altă parte, un oraș întreg a ales să protejeze, iar aproximativ 300 de oameni au continuat să trăiască datorită unor decizii luate în liniște.

Și poate că asta rămâne cel mai puternic lucru din această poveste, nu doar curajul unui om sau al câtorva, ci felul în care, atunci când a fost nevoie, oameni diferiți au ales același lucru fără să fie obligați, fără să fie văzuți, fără să fie siguri că vor supraviețui alegerii lor.

Pentru că uneori istoria nu este scrisă de cei care strigă, ci de cei care tac și fac ceea ce trebuie.

Tu ai avea curajul să alegi binele, chiar dacă nimeni nu ar ști niciodată?

#DonAldoBrunacci #Assisi #curaj #istorie #uma nitate #tacere

&&&

 Omul care a ales să nu trădeze

Într-o dimineață aparent obișnuită din Viena anului 1944, după ce a terminat slujba, un preot tânăr, liniștit și aproape invizibil pentru ochii grăbiți ai lumii, pășește în sacristie fără să știe că acei pași îl duc direct spre finalul vieții sale, pentru că acolo îl așteaptă trei oameni care nu au venit pentru rugăciune, ci pentru adevăruri pe care el le ascunsese prea bine, iar în acel moment nu mai era doar un preot, ci un om care purtase ani de zile o luptă tăcută, în umbra unui regim care nu ierta.

Heinrich Maier nu avea nimic din imaginea clasică a unui erou, nu avea armă, nu avea uniformă și nici instruire militară, dar avea ceva mult mai periculos pentru un regim construit pe frică și control, avea convingerea că ceea ce vede este greșit și că tăcerea ar fi o formă de complicitate, iar din acel moment în care a ales să nu fie indiferent, viața lui a devenit o linie subțire între credință și risc, între ceea ce era corect și ceea ce era sigur.

Folosindu-se de relațiile pe care le construise de-a lungul anilor, de oamenii în care avea încredere și de accesul indirect la informații pe care puțini îl aveau, a reușit să creeze o rețea care, fără zgomot și fără recunoaștere, a trimis către Aliați unele dintre cele mai importante secrete ale războiului, contribuind la oprirea unor arme devastatoare și la dezvăluirea unor realități pe care lumea încă refuza să le accepte, iar toate acestea au fost făcute nu pentru glorie, ci pentru că el credea că adevărul trebuie spus, chiar și atunci când costul este viața.

Când a fost prins, nu a fugit și nu a încercat să negocieze, iar în lunile de tortură care au urmat nu a cedat ceea ce conta cu adevărat, păstrând în tăcere numele celor care luptaseră alături de el, alegând să ducă povara singur, într-o lume în care trădarea ar fi fost cea mai ușoară cale de a supraviețui, dar nu și cea mai demnă.

Sfârșitul a venit aproape de finalul războiului, într-un moment în care libertatea era deja aproape, dar nu suficient de aproape pentru a-l salva, iar cu ultimele cuvinte rostite înainte de moarte, a lăsat în urmă nu doar o viață sacrificată, ci un exemplu de curaj care nu se bazează pe putere sau recunoaștere, ci pe alegerea de a rămâne fidel propriilor valori până la capăt.

Și totuși, după ce totul s-a încheiat, lumea nu a știut cum să-l păstreze în memorie, pentru că existența lui contrazicea povești mai convenabile, iar uneori adevărul incomod este mai ușor de uitat decât de acceptat.

Poate că nu toți eroii sunt cei despre care se scrie în cărți sau se fac filme, ci cei care, în liniște, aleg să nu trădeze nici măcar atunci când întreaga lor viață depinde de asta.

Tu ai avea puterea să taci, știind că adevărul tău te-ar putea costa totul?

#curaj #istorie #sacrificiu #adevăr # eroinevăzuți

$$$

 „Ultima scrisoare de pe Ada Kaleh”

Pe malul Dunării, acolo unde valurile poartă amintirile vremurilor de demult, exista cândva o insulă fermecătoare, Ada Kaleh, locuită de oameni cu suflet cald și priviri adânci ca marea. Acolo, printre străduțe înguste, parfum de trandafiri și sunet de nai, trăia o bătrână pe nume Elif, cunoscută ca „păstrătoarea poveștilor”.

Elif avea peste nouăzeci de ani și locuia într-o căsuță albă, cu obloane albastre și un mic chioșc în grădină unde își bea ceaiul în fiecare dimineață. Când era tânără, fusese croitoreasă, dar mai presus de toate, fusese iubită. Iubită de un bărbat pe nume Dorian, un ofițer român care ajunsese pe insulă în 1940. Se cunoscuseră într-o seară de mai, când ea cânta la un mic festival local. El purta uniforma impecabilă și un zâmbet timid. A fost de-ajuns o privire.

Se iubeau în tăcere, ca în poeziile vechi. Se plimbau seara pe chei, își scriau scrisori parfumate cu iasomie, și visau la o viață împreună. Dar vremurile nu aveau răbdare cu visele. A venit războiul. Dorian a fost trimis pe front. Într-o dimineață, i-a lăsat Elifiei o scrisoare, o promisiune și un inel cu piatră albastră, spunând: „Revin, îți jur pe Dunăre.”

N-a mai venit. Ani de-a rândul, Elif i-a scris scrisori pe care le punea în sticle și le arunca în apă, sperând că într-o zi, una dintre ele îl va găsi. Oamenii o credeau nebună. Dar ea zâmbea și le spunea: „Dragostea nu moare. Se odihnește puțin.”

În 1970, când s-a anunțat că insula va fi scufundată pentru construcția barajului de la Porțile de Fier, Elif a refuzat să plece. A spus că inima ei aparține acelui petic de pământ și că acolo își va aștepta iubirea până la capăt.

Cu o zi înainte ca insula să fie evacuată definitiv, o echipă de arheologi a găsit pe fundul unui vechi puț o cutie metalică. În ea era o scrisoare semnată de Dorian. Fusese rănit grav și capturat. Scrisese scrisoarea cu ultimele puteri și o încredințase unui camarad: „Dacă ajungi vreodată pe Ada Kaleh, dă-i asta Elifiei. Spune-i că am iubit-o până la ultima bătaie de inimă.”

Scrisoarea nu ajunsese niciodată. Dar soarta, în bunătatea ei târzie, o adusese înapoi.

Elif a citit scrisoarea în genunchi, cu mâinile tremurânde și ochii plini de lacrimi. A doua zi, în zori, a fost ultima persoană care a părăsit insula. A trăit apoi într-un sat vecin, într-o căsuță simplă, cu o singură fotografie înrămată: ea și Dorian, într-o seară de mai.

În fiecare an, pe 3 mai, îmbrăcată în alb, mergea la malul Dunării și arunca o scrisoare în apă. Ultima, înainte de a pleca dintre cei vii, avea doar câteva cuvinte:

„Te-am iubit mai mult decât viața. Acum vin.”

 Dragostea adevărată nu are nevoie de timp sau de loc. Se naște în tăcere, trăiește în speranță și durează o eternitate.

#AdaKaleh #PoveștiDeDor #ScrisoareDeDragoste #TimpulNuUită #DragosteVeșnică

$$$

 Omul care ți-a făcut pașii posibili

Înainte să te gândești prea mult la viață, la istorie sau la oameni care au schimbat lumea, privește-ți încă o dată picioarele și realizează că lucrul aparent banal pe care îl porți există astăzi într-o formă accesibilă pentru aproape oricine datorită unui om despre care aproape nimeni nu vorbește, un om care nu a avut parte de recunoaștere în timpul vieții, care nu a devenit bogat și care nu a apucat să vadă cu adevărat impactul a ceea ce a creat, dar care, în liniște, a schimbat definitiv modul în care trăiesc milioane de oameni.

Jan Ernst Matzeliger nu a avut avantajele pe care le au de obicei cei care ajung în manuale, nu a avut sprijin, nu a avut studii formale și nici măcar un mediu care să-l încurajeze, însă avea ceva mult mai rar, o minte care nu accepta limitele impuse de alții și o răbdare care l-a ținut nopți întregi lucrând la o problemă pe care lumea o considera imposibilă, iar în acea cameră mică, cu materiale simple și improvizații, a reușit să creeze o mașină care nu doar că a rezolvat problema, ci a schimbat complet regulile jocului.

Până atunci, pantofii erau un lux, ceva ce nu toată lumea își permitea, iar procesul de realizare era lent, dificil și dependent de mâini experimentate, însă invenția lui a rupt acest lanț, a făcut producția mai rapidă, mai eficientă și, cel mai important, a făcut ca pantofii să devină accesibili pentru oamenii obișnuiți, pentru copii, pentru muncitori, pentru toți cei care până atunci nu aveau acest privilegiu, transformând ceva esențial dintr-un lux într-o necesitate la îndemâna tuturor.

Și totuși, în timp ce lumea începea să beneficieze de rezultatul muncii lui, el a rămas în umbră, lucrând în continuare, fără să fie ridicat pe un piedestal, fără să fie văzut ca un geniu, într-o societate care nu era pregătită să recunoască valoarea unui om ca el, iar atunci când boala l-a doborât, a plecat din această lume prea devreme, fără să știe că ceea ce a construit nu se va opri niciodată.

Anii au trecut, iar numele lui a fost aproape uitat, în timp ce invenția lui a devenit parte din viața de zi cu zi, o dovadă tăcută că uneori cei care schimbă lumea nu sunt cei care primesc aplauze, ci cei care, în ciuda tuturor obstacolelor, aleg să continue, să creeze și să nu accepte că ceva este imposibil doar pentru că alții nu au reușit.

Poate că adevărata măsură a unui om nu stă în cât de cunoscut devine, ci în câte vieți schimbă fără ca oamenii să-i știe numele.

Tu te-ai întrebat vreodată câți oameni necunoscuți îți fac viața mai ușoară în fiecare zi?

#istorie #inspirație #curaj #inven ții #respect

$$$

 Jenny – Pisica de pe Titanic care a simțit ce oamenii n-au știut

Majoritatea oamenilor știu despre tragedia Titanicului – vasul considerat „de ne scufundat”, care și-a găsit sfârșitul în apele reci ale Atlanticului de Nord în aprilie 1912. Însă puțini știu că, la bordul său, trăia o pisică numită Jenny, al cărei destin avea să schimbe o viață.

O prezență liniștitoare la bord

Jenny nu era o simplă pisică. Fusese adusă la bord în mod oficial, cu un scop clar: să țină rozătoarele la distanță. În epoca marilor nave cu motoare cu aburi și încărcături alimentare masive, o pisică nu era doar o prezență agreabilă – era o necesitate practică.

Când Titanicul era încă în perioada de teste și pregătiri în portul Southampton, Jenny a născut o pereche de pui, iar un tânăr angajat de la bucătării, Jim Mulholland, a fost cel care a adoptat-o și a avut grijă de ea.

Jim îi făcuse un culcuș cald lângă cazanele care încălzeau zona bucătăriilor, într-un loc liniștit, ferit de curent și zgomot. În pauze, îi aducea resturi de pește și pâine, iar Jenny, recunoscătoare, torcea lângă el, cu puii adormiți lângă burtica ei caldă.

Semnele nevăzute ale unei tragedii

Totul părea să meargă bine. Zilele treceau, iar echipajul se pregătea cu mândrie pentru marea călătorie inaugurală. Se vorbea despre luxul fără precedent al navei, despre siguranța ei, despre miracolul tehnologic pe care îl reprezenta.

Nimeni nu bănuia nimic. Sau aproape nimeni…

Cu doar câteva zile înainte de plecare, comportamentul lui Jenny s-a schimbat radical.

Pisica blândă și liniștită a devenit agitată. A început să miște frenetic prin navă, cu ochii mari și urechile ciulite. Apoi, fără explicație, și-a luat câte un pui în gură – prinzându-l delicat de ceafă, așa cum fac mamele protectoare – și a coborât pasarela navei, ducându-i unul câte unul pe uscat.

A repetat mișcarea de mai multe ori, în tăcere și cu o hotărâre de neclintit. Ultima oară, a coborât singură… și nu s-a mai întors.

Un om, o alegere, o viață salvată

Jim Mulholland a privit întreaga scenă fără să înțeleagă la început. Dar ceva în gesturile ei, în tăcerea aceea profundă și determinată, i-a străpuns sufletul.

„Pisica asta… știe ceva”, și-a spus el.

Și-a strâns puținele lucruri, și-a dat demisia pe loc și a coborât de pe Titanic.

Nu s-a mai urcat niciodată.

Câteva zile mai târziu, nava a plecat din portul Southampton, mândră și impunătoare. După doar patru zile de călătorie, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, Titanicul a lovit un aisberg și s-a scufundat în apele înghețate ale Atlanticului. Peste 1.500 de vieți au fost pierdute.

Jim era acasă, în siguranță. Trăia datorită unei pisici care n-a spus nimic, dar a știut totul.

Ani mai târziu… o mărturie

Mulți ani după tragedie, Jim – ajuns un bătrân cu părul alb și ochi umezi de amintiri – a povestit întâmplarea unui jurnalist. Nu s-a lăudat niciodată cu decizia lui. A spus simplu:

> „Jenny m-a salvat. Ea a simțit ceea ce noi, oamenii, nu putem simți. A avut un instinct. Și m-am luat după ea.”

A ținut mereu o fotografie veche a unei pisici în portofel. Era eroina lui tăcută.

Epilog: Eroii vin în toate formele

Uneori, eroii nu au mantii, nici decorații. Nu rostesc cuvinte mari. Uneori, eroii au blană moale, ochi vigilenți și o inimă care bate la unison cu universul.

Jenny, pisica de pe Titanic, nu a fost doar un animal de companie. A fost o martoră a destinului și un mesager al vieții.

#JennyPisica #Titanic #PoveștiNespuse #E roiiTăcuți #PoveștiCuSuflet #ViațăDincoloDeInstinct

&&&

 Paulo Coelho: Povestea cutremurătoare a omului internat la psihiatrie pentru că refuza să fie avocat, care a mers 800 de kilometri pe jos și a scris în două săptămâni una dintre cele mai vândute cărți din istorie

Povestea lui Paulo Coelho pare desprinsă din însăși esența miturilor pe care avea să le transforme, mai târziu, în literatură universală; este povestea unui adolescent brazilian care, pentru simplul fapt că nu voia să devină avocat, a fost închis într-un spital de psihiatrie, supus electroșocurilor, umilit și redus la tăcere, doar pentru a se ridica din ruină și a ajunge autorul romanului „Alchimistul”, una dintre cele mai citite și iubite cărți din istoria omenirii.

Născut în 1947, în Rio de Janeiro, Paulo a crescut într-o familie decentă, de clasă mijlocie, cu visuri întru totul obișnuite pentru copilul lor: o carieră sigură în drept sau inginerie, o viață respectabilă, un drum fără surprize. Însă adolescența lui Paulo s-a deschis spre o lume cu totul diferită. A descoperit contracultura Braziliei anilor ’60: muzica rock, mișcarea hippie, misticismul, poezia, libertatea. Voia sens, nu stabilitate. Voia să fie, nu să se supună.

Pentru părinții săi, această rebeliune nu era o fază, ci o boală. Într-o societate în care conformismul era lege, iar deviația era tratată ca patologie, soluția pe care au găsit-o a fost devastatoare: îl internează pe Paulo într-un spital de psihiatrie.

De trei ori, între 1965 și 1967, a fost închis acolo. Electroșocuri. Medicamente. Constrângeri. O tortură aplicată unui suflet care, de fapt, voia doar să scrie, să creeze, să respire.

Și totuși, când a ieșit, Paulo nu a fost frânt, ci înverșunat.

În anii ’70, a adoptat viața boemă pe care părinții încercaseră s-o zdrobească: a fost textier pentru cei mai mari muzicieni rock ai Braziliei, jurnalist, explorator al spiritualităților alternative, căutător de mistere și sensuri în lumea pe care ceilalți o priveau cu dispreț.

A încercat să scrie ficțiune. Cărțile au eșuat. Dar focul din el nu s-a stins.

La 38 de ani, în 1986, a făcut pasul care avea să-i schimbe destinul: a pornit pe Camino de Santiago, celebrul drum de pelerinaj de 800 de kilometri, străbătut de secole de oameni care căutau transformare, iertare, claritate.

Pe drum, printre ploi, arsuri de soare, bătături, nopți în refugii de pelerini și liniștea dureroasă a marilor distanțe, Paulo a redescoperit ceva ce pierduse: o legătură profundă cu misterul, cu sacralitatea vieții, cu vocația lui interioară. Camino i-a devenit profesor, iar el elevul care înțelege, treptat, că scopul nu este destinația, ci drumul.

A scris despre această experiență în „Pelerinul”, publicat în 1987, care a avut succes în rândul căutătorilor spirituali.

Dar adevărata comoară a Camino de Santiago abia atunci se năștea în el: ideea că fiecare om are o „Legendă Personală”, o chemare unică, un destin care îl așteaptă; că Universul conspiră în favoarea celor care își urmează visul; că drumul în sine transformă omul mai mult decât descoperirea finală.

Apoi a citit o poveste scurtă a lui Jorge Luis Borges – mitul unui om care visează o comoară aflată departe, doar pentru a afla că aceasta fusese, de fapt, în casa lui, iar călătoria nu fusese decât necesară pentru a înțelege.

Și atunci, ca și cum ar fi deschis o poartă interioară, Paulo a început să scrie.

În aproximativ două săptămâni, în 1987, a născut „Alchimistul”. Spunea că romanul „era deja scris în sufletul lui”, iar el doar îl transcria. Povestea păstorului Santiago, a comorii, a deșertului, a semnelor prin care vorbește Universul, a inimii care nu minte niciodată.

Cartea a fost publicată în 1988. Și a eșuat. Tiraj mic. Recenzii reci. Public aproape inexistent. Editura a renunțat la el.

Pentru Paulo a fost o lovitură cumplită.

Dar nu s-a oprit. Credea cu o forță aproape mistică în romanul său – în mesajul lui, în destinul lui. Și a găsit un alt editor dispus să parieze pe ceva ce părea imposibil.

Apoi s-a produs miracolul: o persoană a citit cartea, a spus altcuiva, acel cineva altcuiva... Un val lent, organic, aproape nevăzut, a început să crească.

În câțiva ani, „Alchimistul” a devenit fenomen național în Brazilia. Apoi în Portugalia. Apoi, odată tradus în spaniolă, a explodat în toată America Latină.

În 1993, HarperCollins l-a publicat în engleză.

A devenit bestseller global.

Astăzi, cu peste 150 de milioane de exemplare vândute, tradus în peste 80 de limbi, „Alchimistul” este una dintre cele mai traduse și mai citite cărți din toate timpurile. Este o carte-călăuză, dăruită absolvenților, prietenilor rătăciți, oamenilor în criză, celor care caută un drum.

O carte născută din suferință, căutare, îndrăzneală și credință.

Viața lui Paulo Coelho este însăși demonstrația că mesajul său nu e doar literatură: el a trăit fuga de conformism, a trăit căutarea spirituală, a trăit refuzul de a renunța la ceea ce credea.

„Alchimistul” este romanul destinului său.

Un roman care s-a împlinit în realitate.

Paulo Coelho a fost internat pentru că era diferit. A mers 800 de kilometri pentru a căuta un sens. A scris o carte în două săptămâni, abandonată de primul editor. Iar azi, 150 de milioane de oameni o citesc ca pe un ghid al propriei vieți.

Uneori, Universul chiar conspiră. Dar doar pentru cei care nu renunță.

Există momente în viață în care fidelitatea față de visul tău devine un act de supraviețuire; iar atunci când continui să mergi, chiar și atunci când toți îți spun să te oprești, drumul, oricât de anevoios, te duce exact acolo unde destinul tău te așteaptă.

#PauloCoelho #Alchimistul # LegendaPersonală #Curaj #Destin #Pelerinaj #CaminoDeSantiago

&&&

 Rasputin – Călugărul Nebun și una dintre cele mai stranii figuri ale istoriei Rusiei

Grigori Rasputin, cunoscut drept „Călugărul Nebun” al Rusiei de la începutul secolului XX, nu a fost doar un simplu mistic sau un sfetnic de curte, ci o prezență care a sfidat orice explicație clară, transformându-se rapid într-un personaj aflat la granița dintre realitate și legendă, acolo unde faptele istorice se amestecă inevitabil cu exagerările, temerile și fascinația colectivă.

Originar dintr-un sat modest din Siberia și lipsit de o educație teologică formală, Rasputin a pornit pe drumurile Rusiei ca un pelerin rătăcitor, asumându-și rolul de stareț, iar în scurt timp a atras atenția printr-o combinație neobișnuită de carismă, privire intensă și comportament imprevizibil, ceea ce i-a adus reputația unui om cu puteri de vindecare și capacități profetice, reputație care, într-un context dominat de credință și superstiție, i-a deschis ușile către curtea imperială a țarului Nicolae al II-lea.

Ajuns în apropierea familiei imperiale, el a devenit rapid o figură influentă, mai ales în ochii țarinei Alexandra, care era disperată să găsească o soluție pentru suferința fiului ei, țareviciul Alexei, bolnav de hemofilie, iar faptul că Rasputin părea să-i aline durerile copilului a consolidat încrederea în el, ridicându-l de la statutul de simplu vizitator la cel de confident și consilier spiritual, o poziție care i-a permis să exercite o influență politică considerabilă, greu de acceptat de către aristocrația vremii.

În paralel cu această ascensiune, în jurul lui s-a construit o imagine controversată, alimentată de zvonuri despre viața sa personală, despre relațiile cu femei din înalta societate și despre o presupusă putere de seducție aproape hipnotică, ceea ce i-a adus o reputație scandaloasă și a contribuit la ura crescândă a celor care îl considerau o amenințare pentru stabilitatea imperiului.

În decembrie 1916, această tensiune a culminat cu un complot pus la cale de un grup de nobili, printre care se afla și prințul Felix Yusupov, care au decis că eliminarea lui Rasputin era necesară, însă modul în care a avut loc asasinarea a alimentat și mai mult legenda, deoarece relatările vorbesc despre o serie de tentative aparent eșuate, de la otrăvire la împușcare și agresiune fizică, până când, în cele din urmă, trupul său a fost aruncat într-un râu înghețat, transformând moartea sa într-un episod la fel de enigmatic ca viața.

După dispariția lui, au apărut numeroase povești bizare, dintre care una dintre cele mai persistente este legată de presupusa conservare a organului său genital, despre care se spune că ar fi fost recuperat, transportat și chiar utilizat în ritualuri de natură ocultă în anii care au urmat, ajungând ulterior în posesia unor colecționari și fiind expus, conform unor relatări, într-un muzeu dedicat erotismului din Sankt Petersburg, deși autenticitatea acestei relicve rămâne intens disputată, existând teorii care sugerează că ar fi, de fapt, un obiect fără legătură reală cu Rasputin.

Astfel, între realitate documentată și mitologie amplificată de imaginația colectivă, figura lui Rasputin continuă să fascineze, nu doar ca personaj istoric, ci ca simbol al unei epoci marcate de contradicții, de credință și decadență, de putere și fragilitate, într-un moment în care Imperiul Țarist se apropia inevitabil de prăbușire, iar prezența lui pare, chiar și astăzi, imposibil de separat complet de misterul care l-a înconjurat.

#Rasputin #GrigoriRasputin #IstorieRusa #ImperiulTarist #Romanov #MisterIstoric #Legende #Ocultism #IstorieSiMit #FiguriControversate #SecolulXX #AdevărSauLegendă

Tu crezi că Rasputin a fost un om cu adevărat dotat cu puteri neobișnuite sau doar o figură abilă care a știut să profite de slăbiciunile unei ep oci tulburi?

$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie1830, 29 aprilie/11mai: În această zi, s-a născut, la București, Emanoil Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist. Membru titular al Academiei Române (1879). Unele surse indică data naşterii ca fiind la 11 aprilie, iar altele la 11 mai. Important e că s-a născut şi a creat. Este primul organizator al învăţământului superior de fizică din România. S-a preocupat de elaborarea manualelor şcolare şi a cursurilor universitare, redactând manualul Elemente de algebră (1866), ca şi primul manual universitar de fizică – Elemente de fizică (1870).Tatăl lui, Ivan Bacaloglu, este înmormântat lângă biserica Sfântul Anton din București și este de loc din Gabrovo, așa cum scrie pe piatra funerară de lângă respectiva biserică.

A fost profesor de fizică la Universitatea București și membru titular al Academiei Române din 1879. A participat la Revoluția de la 1848.Este creditat cu primele lucrări științifice românești de matematică, fizică și chimie, contribuind astfel la crearea terminologiei în limba română pentru aceste domenii.Este și unul dintre principalii inițiatori ai „Societății de științe fizice”, înființată în 1890. A studiat la Leipzig și Paris. La Leipzig (1856) a frecventat cursuri de filozofie, de geometrie analitică, de analiză matematică al profesorilor Moritz Wilhelm Drobisch și August Ferdinand Möbius, de geografie și mineralogie ale profesorului Karl Friedrich Naumann.

La Paris și-a trecut bacalaureatul în 1857. Aici a studiat cursurile profesorilor Michel Chasles, Augustin Louis Cauchy, Jean-Baptiste Biot, Joseph Bertrand, Charles Hermite, Jean-Victor Poncelet, Charles Dupin, Antoine Henri Becquerel, Jean-Marie Duhamel ș.a. În 1859 este profesor de chimie la Școala Națională de Medicină și Farmacie din București și de algebră și trigonometrie la Colegiul Sfântul Sava. În 1863 este profesor de fizică la Școala Superioară de Științe.În cadrul preocupărilor sale în domeniul matematicii, a purtat o bogată corespondență cu matematicianul francez Pierre Ossian Bonnet. Om al epocii sale, de dezvoltare a capitalismului românesc, Bacaloglu a fost un participant activ la Revoluția Română din 1848.Având o poziție opusă idealismului reacționar, în lecțiile sale a insistat asupra interpretării materialiste a fenomenelor științifice.

Surse:

Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti 1999

https://www.ro.biography.name/fizicieni/17-romania/193-emanoil-bacaloglu-1830-1891

https://www.independentaromana.ro/emanoil-bacaloglu/

http://noema.crifst.ro/ARHIVA/2016_9_02.pdf

http://galeriaportretelor.ro/item/emanoil-ba caloglu/

$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie 1864: În această zi, a murit Abraham Gesner, medic și geolog canadian, fondatorul industriei petroliere moderne. Abraham Gesner (n. 2 mai 1797, Cornwallis Township, Nova Scotia, Canada; d. Halifax, Nova Scotia) a fost un medic, fizician şi geolog canadian. Gesner are merite deosebite ca geolog în industria  petrolului.

Gesner provine dintr-o familie de origine germană. Din anul 1825 studiază medicina la Londra, unde începe să se intereseze de ştiinţele naturale. La întoarcerea în Canada va practica medicina şi în paralel efectuează studii în domeniul geologiei. În anul 1836 va publica cercetările sale petrografice din Nova Scoţia. Harta întocmită de el uşurează explorările geologice în descoperirea zăcămintelor de fier şi cărbune. În anul 1838 este însărcinat  întocmirea unei hărţi geologice asemănătoare despre New Brunswick. 

În anul 1842, el a fondat Museum of Natural History, care va deveni in 1934 renumitul muzeu New Brunswick Museum, care îi va purta numele. În perioada cercetărilor sale în domeniul mineralogiei, Gesner descoperă în anul 1846 procesul de obţinere a petrolului din cărbune, produsul nou obţinut fiind numit „kerosen”. În anul 1850, Gesner va întemeia „Kerosene Gaslight Company”, din Halifax, care producea petrol lampant pentru iluminarea străzilor. Firma întemeiată de Gesner se va extinde în anul 1854 sub numele de „North American Kerosene Gas Light Company”. 

Pentru un timp, până la descoperirea petrolului, compania nu reuşeşte să satisfacă necesarul crescut de combustibil. În anul 1861 Gesner publică lucrarea „A Practical Treatise on Coal, Petroleum and Other Distilled Oils”, lucrare de bază în domeniul distilării uleiului mineral. În final, firma lui Gesner va fi cumpărată de concernul Standard Oil Company, iar Gesner se va reîntoare la Halifax, unde va preda ca profesor universitar ştiinţele naturale la Dalhousie University.

Surse:

https://thecanadianencyclopedia.ca/en/article/abraham-gesner

http://www.canadianpetroleumhalloffame.ca/abraham-gesner.html

http://www.biographi.ca/en/bio/gesner_abraham_9E.html

https://www.dal.ca/about-dal/dalhousie-originals/abraham-ges ner.html

&&&

 S-a întâmplat în 29 aprilie1918: În această zi, a trecut la cele veșnice Barbu Ştefănescu-Delavrancea, scriitor, avocat şi om politic, membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for în perioada mai 1915 - aprilie 1918 (n. 1858). A cultivat nuvela idilică (Sultănica, 1885), povestirea poematică sau baladescă, basmul, nuvelistica. Prin Hagi Tudose (1903) realizează caractere în sens clasic. Trilogia sa dramatică Apus de soare (1909), Viforul (1910) şi Luceafărul (1910) are în centru figura grandioasă a lui Ştefan cel Mare. A fost un orator remarcabil şi publicist pasionat. De mai multe ori a fost ministru și a fost șiprimar al Capitalei (1899 şi 1906).

Cel mai mic din cei nouă copii ai „starostelui căruţaşilor” din mahalaua Delea – Nouă, Ştefan Tudorică Albu, vrâncean la origine şi al Ianei, oameni simpli. Primul contact cu alfabetizarea îl are prin intermediul diaconului Ion Pestreanu de la biserica Sf. Gheorghe cel Nou. În anul 1866 se înscrie în clasa a doua la Şcoala de băieţi nr. 4, unde institutorul Spiridon Danielescu îi adaugă la nume sufixul „escu” care-i transformă numele din Ştefan în Ştefănescu. După două clase se transferă la Şcoala Domnească, unde le va face pe ultimele două. Urmează liceul la „Gheorghe Lazăr”, prima clasă, şi pe celelalte şapte la „Sf. Sava”. În anul 1878 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. După susţinerea licenţei (1882) merge la specializare la Paris, dar nu reuşeşte să-şi ia doctoratul.

Datorită operei sale extrem de laborioase, în anul 1912 devine membru al Academiei Române. Barbu Ştefănescu Delavrancea desfăşoară o activitate variată: profesor suplinitor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, ziarist, avocat (este celebru procesul „Caion”, intentat lui Ioan Luca Caragiale în legătură cu paternitatea dramei Năpasta, când în sală, pentru a asculta pledoaria avocaţilor, s-a intrat doar pe baza invitaţiilor), scriitor (nuvelist şi dramaturg). Activitatea sa publicistică constă în colaborarea cu ziarele „România Liberă” şi „Epoca” (din 1884), al căror redactor a fost; în 1887 conduce, pentru o scurtă perioadă, „Lupta Literară” iar din anul următor devine redactor la revista lui B. P. Hasdeu, „Revista Nouă” şi colaborator la „Democraţia” şi „Voinţa naţională”; din 1893 începe colaborarea cu „Literatura şi ştiinţa” lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Alte publicaţii la care a colaborat de-a lungul timpului au fost: „Revista Literară”, „Familia”, „Românul”.

În literatură debutează în anul 1878 cu volumul de poezii intitulat Poiana lungă, semnat „Barbu”, iar în anul 1883 debutează ca nuvelist cu opera Sultănica, urmează Bunicul, Bunica, Domnul Vucea şi, mai ales, Hagi Tudose (1903). Din anul următor publică sub pseudonimul „Delavrancea”. Inspirându-se din folclor, a lăsat câteva basme de o neasemuită frumuseţe: Neghiniţă, Palatul de Cleştar, Dăparte, Dăparte, Moş Crăciun etc. Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut publicului larg mai ales pentru trilogia sa istorică: Apus de soare (1909), Viforul (1910), Luceafărul (1910), plină de un suflu romantic.

Ca politician, se remarcă prin deţinerea mai multor demnităţi: primar al Bucureştilor (1899), ministru al Lucrărilor Publice (29 decembrie 1910 - 27 martie 1912), ministru al Industriei şi Comerţului (din 10 iulie 1917), deputat.Unul dintre cei mai mari oratori români, pe lângă colosala-i operă, nu atât cantitativ, cât prin frumuseţea şi stilul ei, a fost şi un mare patriot care a militat pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat: „Visul atâtor generaţii de strămoşi, de moşi şi de părinţi l-am visat şi noi, şi acum îl vedem aevea […].Suntem un singur popor, Carpaţii ne sunt şira spinării”.

Surse:

Stan, Stoica (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Minerva, 1984

Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicționarul scriitorilor români, vol. II, București, Editura Albatros, 1998.

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_barbu_stefanescu_delavrancea.htm

https://www.ziarulmetropolis.ro/marturiile-contemporanilor-despre-barbu-stefanescu-de lavrancea/

$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie1928: În această zi, a avut loc inaugurarea oficială a Monumentului lui Ştefan cel Mare, amplasat în zona centrală a oraşului Chişinău. Monumentul a fost realizat de sculptorul basarabean Alexandru Plămădeală. În 1923 lui Alexandru Plămădeală i s-a propus să elaboreze proiectul monumentului lui Ştefan cel Mare. În căutarea portretului lui Ştefan cel Mare, el a cutreierat mai multe mănăstiri, până ce în una din ele – mănăstirea de la Humor – a descoperit o miniatură, din anul 1475, valoarea căreia constă în aceea, că pictorul l-a pictat pe Ştefan cel Mare în natură. Această imagine a fost luată de sculptor drept bază pentru portretul domnitorului.

Alexandru Plămădeala a prezentat trei variante ale monumentului. Sculptorului i s-a propus să aleagă singur terenul unde va fi instalat monumentul. La evenimentele zilei de 28 iunie 1940, generalul Ion Râşcanu, a insistat ca monumentul să fie evacuat în România, la vest de Prut, pentru a nu fi lăsat în mâinile sovieticilor. Monumentul a fost instalat în oraşul Vaslui, in apropierea bisericii Sf. Ioan, care a fost construită de Ştefan cel Mare. La Chişinău, armatele sovietice de ocupație au aruncat în aer piedestalul lucrat de Alexandru Plămădeală şi în locul domnitorului au instalat figura, făcută în grabă şi aprins colorată, a lui Stalin (figura, care va cădea la 16 iulie 1941).

În 1942, monumentul este readus la Chişinău, ca peste doi ani să fie strămutat, din nou, tocmai la Craiova. Dar monumentul a fost găsit şi acolo, fiind întors la Chişinău ca „proprietate a statului sovietic“ şi instalat pe locul său vechi din faţa grădinii publice.  După evenimentele din Ungaria (1956), autorităţile sovietice au început o luptă acerbă contra surselor naţionalismului local „moldovenesc“, în centrul căruia se afla figura lui Ştefan. Spre exemplu, una dintre cele mai cunoscute organizaţii clandestine anti-comuniste a luat chiar numele domnului român – „Arcaşii lui Ştefan“, Soroca. De aceea, s-au purtat discuţii privind evacuarea monumentului din centrul Chişinăului sau chiar distrugerea acestuia. Doar graţie intervenţiilor intelectualităţii s-a reuşit păstrarea operei lui Plămădeală. Văduva sculptorului s-a adresat lui Hruşciov printr-o scrisoare, după care organele locale au hotărât să schimbe sentinţa – să-i fie „doar” schimbat locul monumentului).

Totuşi, în 1971 s-a decis mutarea statuii mai în dosul parcului, cu aproximativ 18 metri, interpretată atunci ca o simbolică „mutare spre uitare“. În 1989, monumentul lui Ştefan cel Mare a fost reîntors pe locul istoric, ales de către Alexandru Plămădeală. Au fost restabilite si inscripţiile iniţiale de pe monument.     

Surse:

https://radiochisinau.md/scurta-istorie-a-monumentului-lui-stefan-cel-mare-si-sfant-si-a-rolului-acestuia-in-miscarea-de-eliberare-nationala-din-anii-90---73824.html

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2009/07/24/monumentul-domnitorului-stefan-cel-mare/

https://www.timpul.md/articol/scrisoarea-saptamanii-refacerea-inscriptiilor-initiale-de-pe-monumentului-lui-stefan-cel-mare-este-importanta-pentru-unirea-din-2018-991 01.html

&&&

 S-a întâmplat în 29 aprilie1939: A murit Petre Iorgulescu-Yor, pictor român (n. 1890). Petre Iorgulescu - care va adăuga numelui forma prescurtată Yor, s-a născut în familia demnitarului Constantin Iorgulescu. Tatăl său îl încurajează şi susţine pentru o carieră politică, Petre Iorgulescu, devenit avocat, este ales în 1917 deputat.Datorită vocaţiei artistice manifestată încă din adolescenţă, Petre Iorgulescu se înscrie în 1918 în societatea Arta română, apoi, în 1919 pleacă la Paris pentru studii. Urmează cursurile Academiei Julian şi Academiei moderne a lui Othon Friesz; simultan frecventează şi atelierul lui Maurice Denis. În 1920 şi-a făcut debutul cu o expoziţie personală, deschisă la Maison d’Art în Bucureşti. Din acest an, Petre Iorgulescu Yor devine o prezenţă constantă pe simezele Saloanelor Oficiale din Bucureşti şi Paris, precum şi în expoziţiile grupărilor Grupul Nostru, Tinerimea Artistică şi Criterion. În anul 1929 i s-a decernat medalia de aur pentru Expoziţia Internaţională deschisă la Barcelona, iar în 1938 i s-a premiat o lucrare la Salonul Oficial din Paris.Lucrările sale converg spre un modernism temperat, influenţat de postimpresionism, fovism, expresionism, artistul menţinându-se în linia construcţiei realiste a tabloului. 

Surse:

https://muzeuldeartaconstanta.ro/petre-iorgulescu-yor-peisaj-in-galben-si-albastru/

https://www.radioromaniacultural.ro/exclusiv-online/amintiri-cu-si-despre-artisti-plastici/petre-iorgulescu-yor-la-ramnicu-sarat-i-id23136.html

https://www.artnet.com/artists/petre-iorgulescu-yor/

https://dosaresecrete.ro/sinuciderea-pictorului-petre-iorgulescu-yor/

https://www.artmark.ro/ro/artist/petre-iorgulescu-yor?srsltid=AfmBOoqREYA7PL1UREEQtN0Gdl-rHEWttEmvYgxdOLMiKuDntyC8oHAL

https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/11/29/biografia-lui-petre-iorgulescu-yor-din-presa-vremii-si-documentele-per sonale/

$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie 1980: În această zi, a încetat din viaţă Sir Alfred Joseph Hitchcock, cineast britanic, maestru al suspansului (n.1899). Stabilit în S.U.A. (1940). Personajele sale sunt victime ale secolului angoasei (Femeia dispărută, 1929; Rebecca, 1940 – Premiul Oscar pentru cel mai bun film; Fascinaţie, 1945; Notorius, 1946; Psihoză, 1960; Păsările, 1963). Alfred Joseph Hitchcock s-a născut la 13 august 1899, la Leytonstone, Marea Britanie, într-o familie săracă care i-a oferit o educație strictă catolică.

A fost înscris la colegiul iezuit St. Ignatius din Londra, unde domnea un regim foarte sever şi pentru neascultare sau mici greșeli, băieții erau bătuți cu o vergea groasă de gumă. A parcurs studiile superioare de inginerie și navigație, iar după absolvire a început să lucreze la Compania Telegrafică Hanley.Încă din copilărie a fost un admirator înfocat al lui Charles Dickens și Edgar Allan Poe dar a avut o atracţie și pentru cinema, mai ales după ce a vizionat „Nașterea unei națiuni” de D. W. Griffith. S-a căsătorit la vârsta de 27 de ani, cu Alma Reville, iar la 7 iulie 1928 s-a născut fetița lor, Patricia.

Începând din 1920, Hitchcock a lucrat trei ani ca regizor secund al lui Graham Cutts, iar în 1923, începe filmarea la scurtmetrajul Number 13, care nu a fost finalizat.Primul lungmetraj „The Pleasure Garden” este regizat la München, iar în 1929 regizează primul film cu sonor din Anglia „Șantajul”.Au urmat producţiile „Murder” – 1930, „The Man Who Knew Too Much” – 1934 și mai ales „The 39 Steps” – 1935, care l-au transformat în port-stindardul noului val al cinematografului britanic. La 22 august 1937 a vizitat cu familia sa New York-ul, iar la finalul anului 1939 se mută definitiv în SUA.

În 1940 relizează adaptarea cinematografică a romanului „Rebecca” de Daphne Du Maurier. În 1941 și-a început prietenia cu Cary Grant, Hitchcock având alte preferințe profesionale pentru James Stewart și Gregory Peck.Trei ani mai târziu creează împreună cu Sidney Berstein propria sa casă de producție –  Transatlantic Pictures şi începe să lucreze cu Ingrid Bergman, prima blondă de care era fascinat.A urmat regia la peliculele „Spellbound” – 1945, cu Ingrid Bergman și Gregory Peck şi „Notorius” – 1946, cu Cary Grant în distribuție. Au urmat filme regizate în care însuşi Hitchcock avea roluri foarte scurte: „Strangers on a Train” – 1951, „Dial M for Murder” – 1954.În 1954 o distribuie pe Grace Kelly în „Rear Window” și în „To Catch a Thief” (1955), unde juca împreună cu Cary Grant.

În 1958 primeşte „Globul de Aur” pentru cel mai bun serial TV – „Alfred Hitchcock Presents”, iar după doi ani regizează filmul „Psycho” iar în 1963 – „The Birds”.Referitor la „Psyho”, se spune că, după ce a obţinut drepturile de autor pentru romanul lui Robert Bloch, cu 9.000 de dolari, Hitchcock a dorit să cumpere de pe piaţă toate copiile cărţii, pentru ca finalul să rămână cât mai puţin cunoscut pentru public.În anul 1968 a primit un Oscar onorific pentru întreaga sa carieră în cadrul ceremoniei Premiilor Academiei. În 1976, a regizat „Family Plot” cu Karen Black și Bruce Dern, în 1979, American Film Institute îi decernează premiul pentru întreaga carieră, iar Regina Angliei îi decernează, în acelaşi an, titlul de Sir. La 29 aprilie 1980, Alfred Hitchcock a trecut la cele veşnice, la Los Angeles.

În aproape jumătate de secol de carieră, Alfred Hitchcock a realizat peste 50 de filme şi a contribuit la afirmarea unor actriţe precum Joan Fontaine, Ingrid Bergman, Shirley McLane, Grace Kelly. Hitchcock a influenţat puternic arta filmului hollywoodian, de la realizarea scenariilor, alegerea şi îndrumarea actorilor până la subtilităţi regizorale sau tehnici de realizare a a suspansului.În anul 2012, thriller-ul psihologic „Vertigo” regizat în 1958 de Alfred Hitchcock, a fost votat cel mai bun film al tuturor timpurilor, într-un sondaj care a reunit 846 de critici şi 358 de regizori, organizat o dată la zece ani de revista „Sight and Sound” editată de British Film Institute.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/alfred-hitchcock-11071/

https://www.biography.com/filmmaker/alfred-hitchcock

https://www.oxforddnb.com/view/10.1093/ref:odnb/9780198614128.001.0001/odnb-9780198614128-e-31239

https://www.britannica.com/biography/Alfred-Hitchcock

https://www.npg.org.uk/collections/search/person/mp05410/sir-alfred-joseph-hitchcock

http://www.rador.ro/2017/08/13/portret-alfred-hitchcock-un-maestru-al- suspansului/

$$$

 29 aprilie - „Ziua Veteranilor de Război". Data la care este marcată această zi aminteşte de ziua de 29 aprilie 1902, atunci când regele Carol I a recunoscut pentru prima dată oficial titlul de veteran de război, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă. Începând din 2008, Ziua Veteranilor de Război este celebrată în fiecare an, potrivit unei hotărâri de guvern. 

Regele Carol I a introdus titlul de veteran de război la 29 aprilie 1902. Participanţilor la Războiul de Independenţă din 1877 – 1878 li s-a asigurat acest statut alături de mijloace pentru un trai decent, pe măsura curajului şi a sacrificiilor de care au dat dovadă pe câmpul de luptă. La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare''. În Războiul de Independenţă (1877-1878), s-au sacrificat 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii. De asemenea, după primul război mondial au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară'' de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare. În 1927, prin Decretul - lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul'', li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

În războiul de reîntregire care a dus la crearea României Mari, a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, mai exact peste 880.000 de militari, iar izbânda finală a fost plătită cu jertfa a peste 335.000 morţi şi dispăruţi, a peste 75.000 de invalizi şi a circa 650.000 de morţi din rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, armata României a pierdut peste 790.000 de militari, din care peste 92.000 au murit, peste 33.000 au fost răniţi şi peste 360.000 au fost dispăruţi pe cele două fronturi.Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, membră a Federaţiei Mondiale a Vechilor Combatanţi, cu sediul la Paris. Aceste drepturi sunt garantate de Legea nr.49/1991 şi de Legea nr.44/1994, modificată şi completată prin Legea 303/2007. Guvernul a hotărât, prin HG nr.1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, ca „Ziua veteranilor de război” să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. În prezent mai sunt în viață foarte puțini de veterani de război (ieri auzeam cifra de 288 în toată țara) și văduve de război şi văduve de veterani de război, iar numărul acestora este în vertiginoasă scădere…

Ca în fiecare an la această dată, vă invit să citiți și versurile care urmează...

Se sting Veteranii!

Priveşte, copile, cum trec veteranii

În şiruri tăcute, bătrâni luptători

Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii

Dispar în neant, anonimi călători.

Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,

Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting.

Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu doare

Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!

Priveste-i! Mai mișcă! Mai sunt încă vii!

Şi-așteaptă să sune... un ultim atac,

Căci astăzi sunt iarăşi în linia-ntâi

Şi-așteaptă semnalul! Şi rabdă! Şi tac!

Priveşte-i trecând, resemnaţi spre vecie,

Păşind maiestuos, ca lumea să ştie

Că n-au cerşit, nu s-au plâns, n-au crâcnit!

Au luptat, au muncit, au tăcut... şi-au murit!

De-ai fost general sau simplu soldat

Pe front nu contează! Nu este o lege

Să-ţi apere gradul. Eşti doar un bărbat

În luptă cu moartea. Şi moartea n-alege!

Din est până-n vest, întregul pământ

Cu sângele lor în război l-au udat.

Cu trupuri uitate sub cruci de mormânt

Tot drumul Golgotei a fost jalonat!

Iar cei ce-au scăpat de cumplitul infern

La matcă întorşi au fost aşteptaţi

Potrivit obiceiului nostru etern

La Aiud, la Sighet, la Piteşti, la Galaţi.

De-aceea, copile, când trec veteranii

Cu feţele supte, ca de sfinţi bizantini

Opreşte-te-n loc, căci ei sunt titanii

Istoriei noastre! Şi lor să te-nchini!

Sunt candele sfinte! Cât pâlpaie încă

Mai dă-le onoruri! Aceşti oameni triști

Ţi-au clădit viitorul în piatră şi-n stâncă

Şi-au murit pentru tine, ca tu să exişti!

Şi-acuma priveşte cum trec veteranii

În şiruri tăcute, eroi cerşetori!

Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii

Dispar în neant... inutili trecători!

Col. (r) Gheorghe Lăcătuşu, Veteran de război

Surse:

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/04/29/ziua-veteranilor-de-razboi--98710

https://www.forter.ro/ministerul-apararii-nationale/29-aprilie-%E2%80%93-ziua-veteranilor-de-r%C4%83zboi/23431

http://www.condeiulardelean.ro/articol/29-aprilie-ziua-veteranilor-de-razboi?page=3

http://presamil.ro/ziua-veteranilor-de-razboi/

http://www.ra dioiasi.ro/stiri/prim-plan/29-aprilie-ziua-veteranilor-de-razboi/

$$$

 S-a întâmplat în 29 aprilie…

-„Ziua Veteranilor de Război"; 

-„Ziua internaţională a dansului"; marchează naşterea coregrafului francez Jean Georges Noverre (n.29.IV.1727; a murit la 19.X.1810), creator al baletului modern; se celebrează din anul 1982, la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului din cadrul Institutului Internaţional de Teatru (ITI - UNESCO)

- 1483: Insula Gran Canaria este cucerită de regatul Castiliei. Insula va juca un rol important în expansiunea maritimă a Spaniei.

- 1830, 29.IV / 11.V:S-a născut Emanoil Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist. Membru titular al Academiei Române (1879).Este primul organizator al învăţământului superior de fizică din România. S-a preocupat de elaborarea manualelor şcolare şi a cursurilor universitare, redactând manualul Elemente de algebră (1866), ca şi primul manual universitar de fizică – Elemente de fizică (1870). Emanoil Bacaloglu (n. 11/29 aprilie 1830, Bucureşti - d. 30 august 1891) a fost un fizician, chimist şi matematician român, de origine greacă.A fost profesor de fizică la Universitatea Bucureşti şi membru al Academiei Române din 1879.A participat la Revoluţia de la 1848.Este creditat cu primele lucrări ştiinţifice româneşti de matematică, fizică şi chimie, contribuind astfel la crearea terminologiei în limba română pentru aceste domenii.Este şi unul dintre principalii iniţiatori ai „Societăţii de ştiinţe fizice”, înfiinţată în 1890.

-1842: S-a născut Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (m. 1899)

- 1848: S-a născut Raja Ravi Varma, pictor indian (m. 2 octombrie 1906), cunoscut pentru scenele pictate din poemele epice indiene Mahabharata si Ramayana   

- 1854: S-a născut Henri Poincaré, matematician, astronom şi filosof francez; contribuţii la teoria funcţiilor, în domeniul ecuaţiilor diferenţiale sau al topologiei (unde a deschis un nou capitol, cel al topologiei algebrice); lucrări de fizică matematică şi mecanică cerească; studii de epistemologie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (m. 1912)

- 1863:S-a născut Konstantinos Kavafis, poet grec. Konstantinos Petrou Kavafis (n. Alexandria, Egipt) a fost un poet grec, una dintre figurile literare cele mai importante din secolul XX şi unul dintre ce mai mari exponenţi ai renaşterii limbii greceşti moderne.A scris o lirică a nostalgiei, sugerată de amintirea trecutului istoric, meditaţia filosofică şi pasiunea erotică. Se remarcă: valorificarea spiritului istoric, tendinţa descriptivă şi picturală, obiectivitatea la modul parnasian, folosirea simbolului şi a sugestiei, transparenţa imaginilor, limbajul de arhaică nobleţe şi sobrietate.Postum, în 1935, i-a apărut volumul Poiémata, Poeme.

- 1864: A murit Abraham Gesner, medic si geolog canadian, fondatorul industriei petroliere moderne.

- 1868: A avut loc, la Bucureşti, adunarea generală pentru fondarea Societăţii Filarmonice din România, la doi ani după ce avuseseră loc primele concerte simfonice din ţara noastră. În diferite perioade, Filarmonica din Bucureşti a fost condusă, pe rând, de Dimitrie Dinicu, George Enescu, George Georgescu şi alţii.În 1955 Filarmonica a căpătat numele de George Enescu.

 - 1877, 29.IV / 11.V: Adunarea Deputaţilor adoptă o moţiune prin care este declarată starea de război a României cu Imperiul Otoman; o zi mai târziu (30.IV/12.V) adoptă aceeaşi moţiune şi Senatul 

- 1879: S-a născut Sir Thomas Beecham (m.1961), dirijor englez autodidact.Îşi pune imensa avere în slujba promovării muzicii.A condus „Covent Garden”, a fondat mai multe orchestre, printre care „Royal Philarmonic Orchestra” (1947).

- 1882: S-a născut matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al teoriei ecuaţiilor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1964) 

- 1885: S-a născut Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic" (după volumul său cu acest titlu) (m. 1948)

- 1885, 29.IV / 11.V: A murit Visarion Roman, publicist şi om politic; a editat, printre altele, pentru sate calendarul „Amicul poporului" (1861-1882), primul calendar din Transilvania cu alfabet latin; a organizat prima instituţie de credit român din Transilvania, Banca „Albina" (1871), pe care a condus-o până în 1884; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1833)

- 1893: S-a născut Harold Urey, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie. Harold Clayton Urey (n. Walkerton, Indiana, Statele Unite - d. 5 ianuarie 1981 la La Jolla, California) a fost un chimistamerican, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (1934). A fost primul editor al Journal of Chemical Physics între anii 1933-1941.A descoperit deuteriu prin distilarea succesivă a hidrogenului lichid.În 1931, cu ajutorul asistenţilor săi, a demonstrat existenţa apei grele: oxidul de deuteriu D2O.Aceasta i-a adus recunoaşterea cu Premiul Nobel pentru Chimie, în 1934, conferit cu precizarea: „pentru descoperirea deuteriului". În 1940 a fost premiat cu „Medalia Davy”, iar în 1943 cu „Medalia Franklin”.A fost directorul grupului de cercetare a Proiectului Manhattan, pentru construirea bombei atomice, la Universitatea din Columbia.A publicat lucrări importante şi în domeniul geofizic, a originii sistemului solar şi a paleontologiei.În ultimii ani ai vieţii, Urey a iniţiat dezvoltarea sectorului «cosmochimic» (el este părintele acestui cuvânt). American Astronomical Society a instituit în cinstea sa „Premiul H. C. Urey”, care se dă pentru cercetări planetare şi tot cu numele său a fost „botezat” craterul lunii şi asteroidul 4716.

- 1895: S-a născut Sir Malcolm Sargent, dirijor englez (m. 1967)

- 1899: S-a născut Duke Ellington, pianist, compozitor şi dirijor american de jazz (m. 1974)

- 1907: S-a născut Fred Zinnemann, regizor şi producător american de film de origine austriacă (m. 1997) 

- 1918: A murit Barbu Ştefănescu-Delavrancea, scriitor, avocat şi om politic; membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for în perioada mai 1915 - aprilie 1918 (n. 1858).

- 1919: S-a născut Gérard Oury, regizor şi actor francez de film (m. 2006). 

- 1925: S-a născut inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2007)

- 1927: S-a născut Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for între anii 1998-2002 (m. 2007). 

- 1928: A avut loc inaugurarea oficială a Monumentului lui Ştefan cel Mare, amplasat în zona centrală a oraşului Chişinău.     

- 1929: S-a născut dirijorul Paul Popescu; fost dirijor al Orchestrei Naţionale Radio

- 1931: S-a născut, la Independenţa, jud. Galaţi, Ilie Tănăsache, prozator român. A fost redactor la ziarul Viaţa nouă din Galaţi (1950-1967) şi secretar literar al Teatrului de Stat din acelaşi oraş (1967-1968). A publicat volumele de povestiri: Prin parbriz râdea o fată (1955), Ape fără maluri (1967), Timpul fără cusur (1967), Înaintea ultimei căderi (1969) etc.

- 1936: S-a născut dirijorul indian Zubin Mehta

- 1936: S-a născut poetul Gheorghe Tomozei (m. 1997).Liric, modern în expresie, tradiţionalist în conţinut. Volumul de debut, Pasăre albastră (1957), este urmat de Steaua polară (1960), Vârsta sărutului (1963), Noapte de echinox (1964), Efigii (1972), Gloria ierbii (1975), Poema patriei (1977) şi altele.A publicat şi proză, memorialistică, literatură pentru copii etc.

- 1939: A murit Petre Iorgulescu-Yor, pictor român (n. 1890). Petre Iorgulescu - care va adăuga numelui forma prescurtată Yor, s-a născut în familia demnitarului Constantin Iorgulescu. Tatăl său îl încurajează şi susţine pentru o carieră politică, Petre Iorgulescu, devenit avocat, este ales în 1917 deputat.Datorită vocaţiei artistice manifestată încă din adolescenţă, Petre Iorgulescu se înscrie în 1918 în societatea Arta română, apoi, în 1919 pleacă la Paris pentru studii.Urmează cursurile Academiei Julian şi Academiei moderne a lui Othon Friesz; simultan frecventează şi atelierul lui Maurice Denis. În 1920 şi-a făcut debutul cu o expoziţie personală, deschisă la Maison d’Art în Bucureşti. Din acest an, Petre Iorgulescu Yor devine o prezenţă constantă pe simezele Saloanelor Oficiale din Bucureşti şi Paris, precum şi în expoziţiile grupărilor Grupul Nostru, Tinerimea Artistică şi Criterion. În anul 1929 i s-a decernat medalia de aur pentru Expoziţia Internaţională deschisă la Barcelona, iar în 1938 i s-a premiat o lucrare la Salonul Oficial din Paris.Lucrările sale converg spre un modernism temperat, influenţat de postimpresionism, fovism, expresionism, artistul menţinându-se în linia construcţiei realiste a tabloului. 

- 1941: S-a născut Mircea Veroiu, regizor român de film. Mircea Veroiu (n. Târgu Jiu - d. 26 decembrie 1997) a fost un regizor, actor si scenarist român.A urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, pe care îl absolvă în 1970.În anii 1970, Mircea Veroiu se impune printre cei mai apreciaţi regizori din generaţia sa. Abordează subiecte variate şi, dând dovadă de tact în relaţia cu organele de cenzură, va putea produce, în medie, un film pe an. Spre mijlocul deceniului se arată tot mai interesat de genul western, urmărind în paralel evoluţia aşa-numitelor western spaghetti (produse în Italia şi Spania); participă la conturarea genului „ostern” (replica ţărilor din „Blocul de Est”), atât în calitate de regizor, cât şi ca actor.

- 1944: A încetat din viaţă Aleksei S. Novikov – Priboi (n.1877), prozator rus sovietic. A scris povestiri despre viaţa marinărească (Marinarii de pe submarin; Femeia şi marea, 1928) şi romanul Ţuşima (1933-1935) – inspirat dintr-un episod al războiului ruso-japonez. 

- 1945: Adolf Hitler se căsătoreşte cu Eva Braun în buncărul din Berlin şi îl desemnează pe amiralul Karl Dönitz ca succesor. 

- 1945: Trupele americane elibereaza 32 000 de prizonieri din lagarul de concentrare nazist de la Dachau

- 1945: La Caserte (Italia) a fost semnată capitularea trupelor germane din această ţară (la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

- 1947: A trecut la cele veşnice, în Vaţa de Jos, jud. Hunedoara, Gheorghe Ciuhandru (n.1875), preot publicist român. A militat pentru apărarea şcolilor confesionale româneşti din eparhia Aradului împotriva tendinţelor de maghiarizare. A lăsat numeroase lucrări de teologie şi istorie.A fost membru de onoare al Academiei Române (1946).

- 1951: S-a născut, la Bucureşti, Bogdan Ulmu, regizor şi scriitor român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Din 1991 lucrează ca regizor la Teatru „Luceafărul” din Iaşi. Este autorul volumelor: Saltul (1975), Sub semnul teatrului (1980), Caiete de regie (1985), Jurnal de medic (2000), Ion Creangă, dramaturg fără voie (2001), Mic dicţionar Caragiale (2001) etc.

 - 1954: S-a născut Jerry Seinfeld, actor american de comedie

- 1955: A murit Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1884)

- 1957: S-a născut Daniel Day-Lewis, actor britanic de teatru şi film

- 1958: S-a născut actriţa americană de film, Michelle Pfeiffer

- 1960: A murit dramaturgul I. Valjan (pseudonimul lui Ioan Al. Vasilescu), de profesie avocat (n. 1881)

- 1970: S-a născut André Agassi, fost jucător american de tenis, câştigător a 8 titluri de Grand Slam şi a medaliei olimpice de aur; a câştigat 17 turnee ATP Masters Series, mai multe decât orice alt jucător

- 1970: S-a născut actriţa de film americană Uma Thurman

- 1975: A murit Radu Demetrescu-Gyr, poet, dramaturg şi eseist; pentru apartenența sa la mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică.

- 1975: Este lansat la apă, în portul Constanţa, primul mineralier, Tomis, de mare tonaj construit de navaliştii constănţeni. 

- 1976: A murit Emanoil Hagi-Mosco, istoric şi publicist; contribuţii în domeniul heraldicii româneşti; membru fondator al Comisiei de heraldică, genealogie şi sigilografie (n. 1882)

- 1980: A încetat din viaţă Sir Alfred Joseph Hitchcock (n.1899), cineast britanic. Stabilit în S.U.A. (1940). Maestru al suspansului.Personajele sale sunt victime ale secolului angoasei (Femeia dispărută, 1929; Rebecca, 1940 – Premiul Oscar pentru cel mai bun film; Fascinaţie, 1945; Notorius, 1946; Psihoză, 1960; Păsările, 1963)

- 1982: A murit regizorul de film Doru Năstase (n. 1933) 

-1997: A intrat în vigoare Convenţia privind interzicerea armelor chimice (adoptată la 3.IX.1992, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva; România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995) 

- 2004: A murit violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia (n. 1955)

- 2005: A murit inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu; cercetări de sinteză organică şi mecanisme de creaţie; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1941)

- 2006: A murit economistul american John Kenneth Galbraith; adept al teoriei societăţii industriale conduse de o tehnostructură; teoretician al fenomenului managementului (n. 1908, în Canada)

- 2008: A murit chimistul elveţian Albert Hofmann, cel care a descoperit accidental drogul halucinogen LSD (n. 1906)

 - 2011: Căsătoria Prinţului William cu Kate Middleton.