$$$

 În primăvara lui 1907, țăranii români s-au răsculat în toată țara, iar armata a tras în propriul popor - cea mai mare și mai sângeroasă răscoală țărănească din istoria României, considerată ultima mare revoltă a țărănimii din Europa.

În istoria României moderne există un an care a rămas sinonim cu suferința țărănimii și cu o tragedie națională - anul 1907.

Răscoala țărănească din 1907. A izbucnit pe 21 februarie în satul Flămânzi din județul Botoșani. Plus s-a răspândit treptat, ca un foc, în toată țara.

Este considerată cea mai mare răscoală țărănească din istoria României. Plus, totodată, ultima mare revoltă a țărănimii din întreaga Europă.

Pentru a înțelege răscoala, trebuie înțeleasă situația țăranului român la începutul secolului XX. Era o situație de o nedreptate profundă.

În acea perioadă, mai mult de jumătate din terenurile agricole ale României erau în posesia marilor moșieri. Plus mulți țărani nu aveau deloc pământ, sau aveau suprafețe prea mici pentru a-și asigura traiul.

Moșierii nu își administrau singuri pământurile. Preferau să le arendeze. Plus le dădeau spre exploatare așa-numiților arendași - intermediari care exploatau la maximum munca țăranilor.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna să fii țăran fără pământ în România anului 1907 - să muncești pământul altuia în condiții apăsătoare, să plătești arenzi tot mai mari, să-ți vezi familia trăind în lipsuri, fără ca autoritățile să-ți asculte plângerile.

Sistemul arendășiei era deosebit de apăsător. La începutul secolului XX, arenzile crescuseră semnificativ. Plus țăranii erau prinși într-o capcană economică din care nu puteau ieși.

Scânteia răscoalei s-a aprins la Flămânzi. Moșia de acolo cuprindea 22 de sate și aproape 30.000 de pogoane. Aparținea unui nepot al fostului domnitor Mihail Sturdza. Plus fusese arendată trustului fraților Fischer.

La începutul lui 1907, administratorii moșiei au încercat să crească din nou arenda. Plus țăranii, împinși la limită, au refuzat să încheie noile învoieli apăsătoare.

Pe 8 februarie 1907, la Flămânzi, a avut loc un incident între țărani și administrația moșiei. Plus acest incident a însemnat practic începutul răscoalei.

Revolta s-a răspândit cu o viteză uimitoare. Din Moldova, valul de nemulțumire a cuprins Muntenia și Oltenia. Plus în câteva săptămâni, răscoala cuprinsese aproape întreaga țară.

Țăranii atacau conacele moșierilor și ale arendașilor. Incendiau, devastau, cereau pământ și dreptate. Plus în unele orașe, cum a fost Botoșani, li s-au alăturat și orășeni nemulțumiți.

Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un țăran român fără pământ, în primăvara lui 1907, să simți cum disperarea acumulată de ani de zile se transformă brusc în furie, să te ridici alături de mii de alți țărani, cerând doar dreptul la o bucată de pământ pe care să-ți hrănești familia?

În fața amplorii răscoalei, autoritățile au fost cuprinse de panică. S-a format un nou guvern. Plus pe 18 martie 1907 a fost decretată starea de urgență.

Guvernul a trimis armata pentru a reprima răscoala. Au urmat ciocniri violente între răsculați și trupe. Plus represiunea avea să fie excesiv de dură.

Armata română a deschis focul asupra țăranilor. În Oltenia s-a folosit chiar artileria. Plus sate întregi au fost bombardate și distruse.

Există un context istoric important pentru înțelegerea durității represiunii. Regele Carol I și guvernul se temeau că, dacă nu restabilesc rapid ordinea, puteri vecine ar putea interveni militar pe teritoriul românesc. Plus aleseseră represiunea dură pentru a păstra independența țării.

Numărul victimelor răscoalei din 1907 rămâne, până astăzi, unul dintre cele mai controversate subiecte ale istoriografiei românești. Cifrele variază dramatic în funcție de sursă.

Cifra avansată inițial de autoritățile române a fost de 419 morți. Documentele oficiale românești vorbesc de cel mult câteva sute de victime. Plus un raport al Ministerului de Interne menționa aproape 8.000 de participanți trimiși în judecată.

Diplomații austro-ungari ai vremii au estimat numărul victimelor între 3.000 și 8.000. Diplomații francezi au avansat cifre și mai mari, între 10.000 și 18.000. Plus, în perioada comunistă, istoriografia oficială a vehiculat insistent cifra de 11.000 de țărani uciși.

Adevărul este că numărul exact al morților nu va fi probabil niciodată cunoscut cu certitudine. Plus istoricii continuă să dezbată această cifră. Dar, indiferent de numărul real, toți sunt de acord că represiunea a fost excesiv de brutală.

Chiar și istoricul Constantin C. Giurescu, un istoric cu vederi conservatoare, admitea că represiunea armatei a fost excesivă. Plus tragedia rămâne, indiferent de cifre, una dintre cele mai negre pagini ale istoriei moderne românești.

Răscoala a fost înfrântă. Dar nu a fost în zadar. Guvernele care au urmat după 1907 au fost nevoite să ia măsuri pentru ameliorarea stării țărănimii. Plus problema țărănească a devenit imposibil de ignorat.

Adevărata rezolvare avea să vină mai târziu. După Primul Război Mondial, prin marea reformă agrară din 1921, milioane de hectare de pământ au fost împărțite țăranilor. Plus marea proprietate moșierească a fost în mare parte desființată.

Răscoala din 1907 a marcat profund conștiința națională. A inspirat opere literare, picturi, studii. Plus a rămas un simbol al nedreptății sociale și al suferinței țărănimii române.

Astăzi, când privim înapoi spre anul 1907, e greu să ne imaginăm amploarea acelei tragedii - o țară întreagă cuprinsă de revoltă, țărani disperați cerând pământ, și armata trăgând în propriul popor.

Iar când te gândești că răscoala din 1907 a fost ultima mare revoltă țărănească din întreaga Europă - izbucnită din disperarea unor oameni care cereau doar dreptul la o bucată de pământ - înțelegi că această tragedie nu a fost doar un moment de violență, ci strigătul final al unei lumi țărănești care nu mai putea îndura nedreptatea.

Cea mai mare și mai sângeroasă răscoală țărănească din istoria României - revolta din 1907, izbucnită la Flămânzi din disperarea țăranilor fără pământ striviți de sistemul arendășiei, răspândită în toată țara și înăbușită brutal de armată, cu un număr de victime încă disputat de istorici, de la câteva sute la 11.000 - dovada dureroasă că o nedreptate socială ignorată prea m ult timp sfârșește întotdeauna prin a izbucni în tragedie.