&&&

 S-a întâmplat în 31 iulie1914: În această zi, s-a născut actorul francez de film Louis de Funès (Louis Germain de Funès de Galarza). Louis Germain David de Funès de Galarza s-a născut la Courbevoie, o suburbie a Parisului. Părinții săi, Carlos Luis de Funès de Galarza, de profesie avocat şi, mai apoi, bijutier și Leonor Soto Reguera, casnică, aparţineau nobilimii din Sevilla, însă se mutaseră în anul 1904 în Franţa, din cauza opoziţiei familiilor lor faţă de căsătoria acestora.

Un episod tragi-comic este legat de tatăl său: fiind comerciant de smaralde sintetice, acesta a ajuns într-o situaţie financiară disperată şi pentru a scăpa de probleme şi-a simulat sinuciderea aruncându-se în Sena. Şi-a lăsat astfel femeia „văduvă” să se descurce cu cei trei copii. După câţiva ani Leonor a aflat că soţul ei trăia bine-mersi în Venezuela, l-a readus în Franţa, unde a murit în cele din urmă, în anul 1943.În anii ’30, Louis de Funès cânta la pian în barurile din Pigalle, cartierul cu cele mai în vogă cabarete din Paris, pianul fiind una dintre cele mai mari pasiuni ale marelui actor – chiar dacă nu avea studii în acest sens -, el având o ureche muzicală de excepţie.Acesta a fost, dealtfel şi motivul pentru care, în ciuda opoziţiei familiei sale, a renunţat la şcoală.

 Louis de Funès s-a căsătorit prima dată la Saint-Étienne pe 27 aprilie 1936 cu Germaine Louise Elodie Carroyer, care i-a dăruit un fiu, Daniel Charles Louis, născut pe 12 iulie 1937. Pe 13 noiembrie 1942 cei doi divorţează. În anii celui de-al doilea război mondial, actorul, necunoscut la acea vreme, se îndrăgosteşte de o secretară cu un nume celebru, Jeanne Augustine Barthélémy de Maupassant, strănepoata lui Guy de Maupassant, care îi devine soţie pe 20 aprilie 1943. În urma mariajului celor doi s-au născut doi fii: Patric, născut pe 27 ianuarie 1944, care nu a arătat niciun fel de atracţie faţă de actorie, a preferat medicina, şi a devenit un excelent radiolog şi Olivier, născut pe 11 august 1949, care a apărut în mai multe filme alături de tatăl său, dar a renunţat la cariera de actor şi a devenit pilot de avioane la Air France.

După ce a studiat un an de actorie la şcoala Simon din Paris, De Funès și-a început cariera de artist în piese de teatru, în care s-a bucurat de un succes moderat.Şi-a făcut debutul în cinematografie în 1945, la vârsta de 31 de ani şi de atunci a jucat, uneori magistral, în peste 130 de roluri în filme şi 100 de roluri în teatru, în următorii aproape 40 de ani. A devenit popular în urma aparițiilor pe marele ecran în comedii, devenind vedetă în filme ca „Ah! Les belles bacchantes”(1954) și „Le Mouton à cinq pattes” („Mielul cu cinci picioare”) – în acelaşi an.

Cariera sa a ajuns la apogeu în anul 1964, în urma succesului imens al filmului „Jandarmul din Saint-Tropez”, iar faima sa s-a consolidat în celelalte pelicule din aceeaşi serie: în 1965 – „Le gendarme à New York” („Jandarmul la New York”), 1968 – „Le gendarme se marie” („Jandarmul se însoară”), 1970 – „Le gendarme en balade” („Jandarmul la plimbare”), 1978 – „Le gendarme et les extra-terrestres” (Jandarmul și extratereștrii”) şi 1982 – „Le gendarme et les gendarmettes” („Jandarmul și jandarmerițele”). A avut succes şi cu rolurile din trilogia „Fantômas”: 1964 – „Fantômas”, 1965 – „Fantômas se déchaîne” („Fantômas în acțiune”) şi 1966 – „Fantômas contre Scotland Yard” („Fantômas versus Scotland Yard”). Louis de Funes a fost regele de box – office al Franţei între anii 1960-1970, şarmul său cinematografic atrăgând peste 150 de milioane de spectatori la filmele sale. Este însă şi perioada în care presa franceză a scris despre el că, traumatizat fiind încă din tinereţe de falimentul tatălui său, a devenit extrem de zgârcit. Se spune că îşi plătea taxiurile cu cecuri crezând că, datorită notorietăţii sale, îi va face pe şoferi să nu încaseze banii cuveniţi.

Criticii afirmă că talentul lui Louis de Funès funcţiona excelent în duete şi alături de nume celebre: cu Michel Galabru (superiorul lui în seria „Jandarmilor”), cu Yves Montand în „La Folie des grandeurs” – 1971, cu Bourvil („Le Corniaud” – 1965 şi „La Grande Vadrouille” – „Marea hoinăreală” – 1966), cu Jean Gabin („Le Gentleman d’Epsom” – 1962 şi „Le Tatoué” – 1968), cu Fernandel sau Jean Marais, cu Mylène Demongeot (Fantômas), cu Coluche, sau cu Annie Girardot. De altfel, timp de mai bine de treizeci de ani, până la lansarea filmului Titanic în 1997, „Marea hoinăreală” a fost filmul cu cel mai mare succes de casă din Franța.

Louis de Funès era extrem de iubit în Franţa, fiind votat cel mai popular actor francez în urma unui sondaj de opinie din anul 1968. Din noiembrie 1971 până în septembrie 1972, Louis de Funès a interpretat rolul principal în spectacolul „Oscar”, pus în scenă la Palais-Royal, în care juca alături de celălalt fiu al său, Olivier. Începând din 1973 se implică în realizarea producţiilor în care joacă, odată cu „Les Aventures de Rabbi Jacob” şi, mai apoi, în piesa lui Jean Anouilh, „La Valse des Toréadors”, în care joacă timp de 200 de zile consecutiv, până în aprilie 1974.

Louis de Funès şi-a creat o amprentă personală în rolurile jucate – un tip de vârstă medie, de statură mică și cu contorsiuni faciale (a fost supranumit „omul cu 40 de expresii faciale pe minut”), hiperactiv, răutăcios pe alocuri şi incontrolabil, toate acestea aducând un efect comic intens, mai ales în contrast cu personajele din filmele sale – calme, binevoitoare și surâzătoare. În ciuda faptului că a fost cunoscut pentru nenumăratele roluri comice, despre Funès se ştie că putea interpreta în egală măsură şi roluri sobre. Şi toate acestea se întâmplau în condiţiile în care în viaţa particulară era o persoană deosebit de timidă. Spre finalul carierei, de Funès a avut numeroase probleme medicale, cele mai grave dintre ele fiind acelea legate de inimă, medicii opinând că acestea au fost cauzate de intensitatea rolurilor sale. În mai 1975 chiar la începutul filmărilor pentru proiectul lui Gérard Oury „Le Crocodile”, în care Louis de Funès trebuia să întruchipeze un dictator sud-american, actorul a făcut un infarct. De atunci scenele în care acesta juca au fost sever ţinute sub observaţie, astfel că în „La L’Aile ou la cuisse” (1976), actorul filma numai însoţit de un doctor şi cu o ambulanţă ce stătea în permanenţă pregătită pentru a interveni.

În anul 1980, îşi vede realizat un mare vis, anume adaptarea unei piese de Molière realizată în propria-i versiune.Tot în acel an, „Fufu”, aşa cum era poreclit actorul, a primit premiul César. La 27 ianuarie 1983, Louis de Funès a murit în urma unui atac cerebral. A fost înmormântat în grădina castelului pe care l-a dăruit soției sale – Castelul Clermont, situat pe Valea Loarei şi construit în secolul al XVII-lea. Puţini ştiu că Louis de Funès a fost şi un pasionat cultivator de trandafiri, o specie de floare primind numele actorului după dispariţia sa. După moartea lui Louis de Funès, Jeanne, rămasă văduvă, s-a mutat într-un apartament de pe strada Montpensier din Paris. Întunecos, cu tavanul destul de jos, cu mobilier bătrânicios, apartamentul era plin de suveniruri şi fotografii ale actorului şi oferea o vedere splendidă asupra grădinilor de la Palais-Royal, centrul de gravitaţie al familiei, timp de mai mulţi ani. Fiul lor Patrick locuia cu un etaj mai jos. Bolnavă şi slăbită de mai multe luni, Jeanne a fost nevoită să îşi părăsească apartamentul pentru a instala într-o clinică medicală în apropiere de Longjumeau, iar la 7 martie 2015 a trecut la cele veşnice, la vârsta de 101 ani.

Lumea filmului francez admite, fără excepţie, că fără Jeanne alături – care dealtfel era un monument de discreţie şi distincţie -, Louis de Funès nu ar fi devenit niciodată actorul preferat al francezilor în a doua jumătate a secolului al XX-lea. După ce soţul ei a devenit o vedetă a cinematografiei franceze, Jeanne era omniprezentă, îl sfătuia în privinţa rolurilor pe care trebuia să le accepte sau să le refuze, negocia în secret cu producătorii, insista cu ardoare asupra regizorilor, ba chiar îi convingea să realizeze cât mai multe prim – planuri cu chipul soţului ei, pentru a-i pune în evidenţă ochii albaştri ….

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/louis-de-funes-5638/

http://www.allocine.fr/personne/fichepersonne-1639/biographie/

https://www.jesuismort.com/tombe/louis-de-funes

https://www.imdb.com/name/nm0000086/

https://www.ziarulmetropolis.ro/louis-de-funes-curiozitati-esentiale/

https://radioromaniacultural.ro/portret-louis-de-funes-o-legenda-a-comediei-franceze/

££_

 S-a întâmplat în 31 iulie1938: În această zi, s-a născut actorul Nicu Constantin. Nicu Constantin (n. Eforie Sud, judeţul Constanţa; d. 15 septembrie 2009, Bucureşti) a fost unul din cei mai mari actori români de comedie.

Pentru Nicu Constantin primele înclinaţii spre lumea artei încep să apară la vârsta de 12 ani când avea ocazia, odată cu venirea concediilor de vară, să vadă la Eforie o serie întreagă de mari artişti: George Vraca, Gică Petrescu, Sergiu Malagamba, Ştefănescu-Goangă, Nicolae Bassu Tasian, Arta Florescu, Nae Roman, Bimbo Mărculescu etc.

Tot pe atunci învaţă de la sora sa, Constanţa, lungi poeme de cîte 30-40 de strofe, pe care le recită fără cusur la serbările organizate în Eforie de Ziua Eroilor făcându-se astfel imediat remarcat. Primul spectacol a fost însă ţinut în Şcoala de Marină din Constanţa când Nicu Constantin, ce făcea pe atunci parte din grupul „Trio Scaramuţa", a prezentat momentul satiric „Mîine vom fi pe mare" în care lua peste picior pe cei din conducerea şcolii. Alături de el mai apăreau atunci colegii săi, Muller, Geanoglu, Muşat, Korfiadis şi viitorul actor Costel Drăgănescu. Succesul fiind garantat Nicu Constantin a oferit apoi publicului o altă compoziţie a sa, „Melodia constănţeană".

Sfătuit de tată, Nicu susține examen la Școala de Construcții din Brașov, dar întreținerea fiind foarte costisitoare, se transferă la Școala Medie Tehnică de Marină de la Constanța și va locui în cămin. Cucerea atât de ușor fetele, deși – spunea el – „eram mai urât decât colegii mei”. Nu i-a trebuit mult timp să realizeze ce farmec irezistibil avea. Și în liceu a cochetat cu creația artistică, dar entuziasmul său a fost umbrit o perioadă de moartea tatălui, venită pe nebănuite în 1953.

Orfan de tată, Nicu se îndrepta spre Capitală, unde o cunoștință a familiei îi promisese un loc la circ după ce sperase în angajarea la Ansamblul de Estradă al Armatei.Acolo însă, nu i-a fost permis deoarece era minor. Cu dorința de muncă insuflată de acasă, Nicu se angajează la Întreprinderea „Electromontaj”, pe post de electrician. Urma și cursurile Liceului „Matei Basarab” din București, muncea și la fabrică, seara mergea și la Școala Populară de Artă, la clasa profesorului Frunzetti, unde lua lecții de istoria teatrului, de literatură și dicție, iar pe deasupra mai era și artist. Institutul de Teatru nu l-a urmat pentru că Sică Alexandrescu i-a spus lui Nicușor Constantinescu, celebru regizor și scriitor la Teatrul de Revistă, că institutul o să-l satrice. Destinul face să-l întâlnească în București pe fostul lui profesor de la Marină, Andrei Müller, alături de care va închega o brigadă artistică în întreprindere, numită „Scurtcircuit”.

Pentru tânărul Nicu Constantin, care muncea enorm, banii nu erau o problemă. În anii ʹ50 organiza brigăzi artistice și pe la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. La 18 ani era deja instructor la Casa de Cultură a sectorului 5 și „încasa” primele premii pe țară. La Arenele Romane îi cunoaște pe Vasile Tomazian, pe Mircea Crișan și Puiu Călinescu. Ajunsese să locuiască, la un moment dat, într-o casă de pe strada Galați, colocatari fiindu-i dramaturgul Alexandru Mirodan și compozitorul Richard Stein, autorul celebrei melodii Sanie cu zurgălăi.

În 1958, a absolvit Școala Populară de Artă și primește, în sfârșit, diploma de instructor de brigăzi artistice. Devenise foarte cunoscut. Era „ăla cu ochelari”… În televiziunea proaspăt apărută, debuta în 1959, în același timp cu Margareta Pâslaru și Marina Voica, într-o emisiune dedicată mișcării artistice de amatori, cu un cuplet semnat de George Mihalache, intitulat Holteiul. Cei 25 de ani de televiziune, locul unde i se spunea „Colega”, au însumat sute de scheciuri în emisiuni de umor, semnate de realizatori cunoscuți, apoi revelioanele maraton, primele din istoria televiziunii în direct.Inimitabilul Nicu Constantin era nelipsit de pe micul ecran.

Tânărul de 20 de ani visa să ajungă vedetă la „Tănase”, dar erau doar două locuri pentru 250 de candidați. A hotărât să meargă la examen doar să-l încurajeze pe unul dintre prietenii săi, regretatul Marian Iorga. Profesorul Frunzetti a pus ochii pe el și l-a invitat pe scenă, știindu-i talentul din școală. Astfel, Nicu Constantin urcă pe scenă și cântă acompaniat la pian de Gelu Solomonescu. Fără ezitări, este angajat la teatrul mult visat, dar a trebuit să facă o cerere în care accepta să treacă de la salariul de 1.400 lei la 615 lei.

A jucat în Concertul tinereții, montat de Cezar Grigoriu, apoi în Revista oglinzilor de Mircea Crișan cu Maria Tănase, I. Antonescu-Cărăbuș, Radu Zaharescu și Horia Șerbănescu, cu Puiu Călinescu; a cântat și prin restaurante chiar dacă îl „alerga mama cu bățul” când o făcea pe „lăutarul”. Libertatea din Bucureștiul anilor ʹ60 îi oferise intrarea și în celebrele baruri de noapte, „Continental” și „Melody”, unde „răspundea” de partea umoristică, pe baza textelor scrise de „veteranii” Nicu Canner și Mircea Crișan sau de mai tinerii Conți Bărbulescu, Dan Mihăescu, Grigore Pop și George Mihalache. La 23 de ani, Nicu Constantin era deja șef de trupă la „Tănase”, afirmându-se în multe spectacole.

Prima sa soție a fost Florența, fiică de preot, pe care a luat-o în căsătorie „de două ori” în 1967. O dată la Stoenești, cu cununie după tradiția creștinească, iar părinte spiritual le˗a stat alături actorul Ștefan Bănică. Și altădată, la Snagov „fără popă”, în fosta casă a întreprinzătorului Malaxa, petrecere animată de un recital al formației „Sincron” și udată cu vin de Focșani. Și nuntașii au fost celebri: George Calboreanu, Sile Dinicu, Colea Răutu, Vasilica Tastaman, Gheorghe Dinică, Titi Rucăreanu, Constantin Diplan, Florin Piersic…Un an mai târziu s-a născut fiul lor, Răzvan, care a studiat regie de teatru și film, dar s-a îndreptat către avocatură ca și mama. Căsnicia cu Florența a durat 15 ani, iar despărțirea de femeia pe care o iubise cu pasiune i-a provocat o mare suferință.

Cea care i-a readus echilibrul a fost Măndița Damian pe care o cunoscuse în anii când juca la Operetă, ea fiind solistă a Teatrului de Operetă. Avea și ea o fiică, trecuse și ea printr-un divorț. Cu Măndița s-a căsătorit doar civil în 1986 pentru că i se părea că devine ridicol la 46 de ani în rol de ginerică, deși Măndița nu îmbrăcase niciodată rochia de mireasă. Dar în anul 2000, în ziua de 28 ianuarie, i s-a pregătit o surpriză. Aflat în turneu la New York se trezește că este invitat la propria nuntă în biserica românească de pe Fourth Avenue.Complice a fost Măndița.

Între 1960 şi 2000, a activat şi a susţinut peste nouă mii de reprezentaţii pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În perioada 1979-1982, Constantin a fost şi actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.A debutat alături de Iurie Darie în 1962 în filmul fantastic fără dialoguri semnat de Ion Popescu Gopo, S-a furat o bombă, în rolul episodic al unui chitarist. A urmat tot un rol de chitarist în Împușcături pe portativ (1966), o comedie muzicală de excepție, un film-spectacol de Cezar Grigoriu, cu Margareta Pâslaru și Cornel Fugaru, cu Mihai Berechet și Puiu Călinescu, Ștefan Bănică, Dumitru Furdui, Alexandru Lulescu și corpul de balet al Operei Române.

Filmul cu numărul trei îl va consacra. De data aceasta este chiar Nicu din Vin cicliștii (1968), un film de Aurel Miheleș care prezintă aventurile sportive şi amoroase ale membrilor echipei de ciclism „Trotineta”. Un film cu peripeții, cu accidente și ciclism adevărat, cu frumoasa Ana Szeleș, Mircea Albulescu, Ștefan Tapalagă. Anii ʹ70 îi aduc actorului rolul ospătarului din drama lui Timotei Ursu, intitulată Septembrie (1977), având˗i ca protagoniști pe Anda Onesa și Geo Costiniu, și rolul comentatorului sportiv din Totul pentru fotbal (1978) de Andrei Blaier, urmat de rolul din Ora zero (1979) de Nicolae Corjos. Cu același regizor se va revedea în 1981 în comedia savuroasă, Alo, aterizează străbunica!, în care joacă rolul lui Jenică, alături de Sebastian Papaiani, Adela Mărculescu, Mimi Enăceanu, Coca Andronescu. Am o idee!… (1981), o continuare a filmului Totul pentru fotbal în stilul lui Alecu Croitoru în care se întâlnește din nou cu Jean Constantin și Petre Gheorghiu, cu Mihai Mereuță și Nicolae Praida, dar și cu divele ecranului, Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Vasilica Tastaman și Melania Cârje. Grăbește-te încet (1981) de Geo Saizescu, Întoarcere la dragostea dintâi (1981) de Mircea Mureșan, cu Radu Beligan și Ioana Bulcă.

Nicu Constantin este și protagonist al unui film de referință din istoria cinematografiei românești, Secretul lui Bachus (1984) de Geo Saizescu. A fost distribuit și de regizorul Savel Stiopul în filmul Mușchetarii în vacanță (1984), alături de Coca Andronescu. După 1989 a jucat în Harababura lui Geo Saizescu, un mozaic de scenete despre peripețiile unor turiști din București la Brașov, prilej de a se reîntâlni în platouri cu bunii săi prieteni, comedienii, iar în 1999 a răspuns invitației lui Horațiu Mălăele de a filma în Ministerul comediei. Ultima sa apariție pe marele ecran a fost de star internațional în coproducția semnată de Joel Soisson, The Prophecy: Forsaken (2005), în rolul lui Throne #1, alături de Cristi Iacob.

În 2001, Nicu Constantin a devenit cetăţean de onoare al oraşului Eforie Sud fiind decorat cu Ordinul Cultural, clasa I, pentru activitatea sa artistică. În palmaresul înregistrărilor lui Constantin se află peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate. A murit într˗o zi de 15 septembrie a anului 2009, cu o oarecare tristețe privind la umorul ne˗umor, la vulgaritatea și lipsa de respect a așa-zișilor umoriști față de publicul lor. 

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/nicu-constantin-14735/

http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/nicu-constantin/

https://evz.ro/amintiri-cu-nicu-constantin-867969.html?v=347635&page=2

http://aarc.ro/personalitate/view/nicu-constantin

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/nicu-constantin

££_

 S-a întâmplat în 31 iulie1944: La această dată, a dispărut, în cursul unei misiuni militare, scriitorul francez Antoine de Saint-Exupery. Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. deasupra Mării Mediterane) a fost romancier,eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinţ“, 1943), una din cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi. În 1998 s-a găsit în Marea Mediterană o brăţară cu gravura numelui său şi bucăţi din avionul Lightning P38, cu care decolase din Corsica. În octombrie 2003, din largul mării în faţa Marsiliei au fost scoase la suprafaţă fragmente ale avionului, care au putut să fie identificate fără îndoială ca aparţinând avionului cu care zburase Saint-Exupéry.

Primele sale romane, „Courier Sud“ („Curierul de Sud“, 1929) şi „Vol de nuit“ („Zbor de noapte“, distins în 1931 cu Premiul Femina), tematizează experienţa sa de aviator şi se remarcă prin descrierea unor situaţii periculoase (risc de prăbuşire, singurătatea la mare înălţime etc.). Operele ulterioare, „Terre des Hommes“(„Pământul oamenilor“, premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului) şi „Pilote de guerre“ („Pilot de război“, 1942) redau filosofia de viaţă împregnată de umanism a lui Antoine de Saint-Exupéry. Povestirea modernă „Le Petit Prince“ („Micul prinţ“, 1943), având deviza: „Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor“, s-a bucurat în epoca de după război de o mare popularitate. Micul locuitor al unei planete minuscule porneşte într-o lungă călătorie prin lume ca să caute adevăratul sens al vieţii. În cursul peregrinărilor sale ajunge să-şi dea seama că pentru a fi fericit „ajunge să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, există fiinţa iubită“ iar ceea ce conferă un sens existenţei sunt relaţiile dintre oameni, care implică şi responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalţi. Notiţele sale făcute cu ocazia misiunilor de luptă în timpul războiului au fost reunite şi publicate postum cu titlul „La Citadelle“ („Citadela“, 1948). Alte opere ale lui Antoine de Saint-Exupéry sunt: „Lettre à un otage“ („Scrisori către un ostatec“, 1943), „Un sens à la vie“ („Să dai un sens vieţii“, postum 1956).Toţi biografii săi arată că aviatorul şi scriitorul era pasionat şi de ştiinţă. Aprofunda teoria cuantică, principiile entropiei. Citea filosofie, cu sentimentul că este învecinată cu ştiinţa. În 2008, editura Gallimard a editat Lettre a l'inconnue, publicată în România la editura RAO în anul 2009, în traducerea Ilenei Cantuniari.

Surse:

https://www.rador.ro/2020/06/29/portret-antoine-de-saint-exupery-si-superba-poveste-a-micului-print/

https://www.britannica.com/biography/Antoine-de-Saint-Exupery

https://www.biography.com/authors-writers/antoine-de-saint-exupery

https://www.futura-sciences.com/en/antoine-de-saint-exupery-a-pioneer-of-aviation_18115/

£££

 S-a întâmplat în 31 iulie…

- 1431: Prima atestare a oraşului Piatra Neamţ

- 1498: În cea de-a treia călătorie, Cristofor Columb devine primul european care descoperă insula Trinidad. Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). 

- 1556: A murit Ignaţiu de Loyola, întemeietorul ordinului iezuit (n. 1491) 

- 1784: A murit Denis Diderot, filosof, critic de artă, eseist, romancier şi dramaturg francez. Denis Diderot (n. 5 octombrie 1713, Langres (Champagne-Ardenne); d. Paris) a fost un filosof şi scriitor francez. Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influenţă majoră asupra spiritului raţionalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educaţie iezuită şi a renunţat la o carieră în drept, dedicându-se studiului şi scrisului. În 1745, împreună cu D'Alembert, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi.Una din piesele sale, Le Père de famille (Tatăl de familie, 1758), a fost considerată prototipul „dramei burgheze". Dintre celelalte opere ale sale, La Religieuse (Călugăriţa, 1796) – roman psihologic, Jacques le fataliste (Jacques fatalistul, 1796), precum şi satira Le Neveu de Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit binecunoscute.De asemenea, Diderot este apreciat şi pentru scrierile sale filosofice: Pensées philosophiques (Cugetări filozofice,1746) şi Lettre sur les aveugles (Scrisoare despre orbi, 1749). Diderot a avut o contribuţie fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale sale Salons (Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începând din anul 1759. Corespondenţa vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă a epocii sale. El a avut o influenţă semnificativă asupra generaţiilor următoare de gânditori din Franţa, Germania şi Anglia.

- 1718: S-a născut John Canton, fizician englez. John Canton (d. 22 martie 1772) a fost un fizician englez. Contribuţiile sale cele mai valoroase au avut ca obiect de studiu magneţii artificiali şi compresibilitatea lichidelor.Pentru activitatea sa, în 1751 i se decernează Medalia Copley.Medalia Copley (en: The Copley Medal) este un premiu acordat de către Royal Society din Londra pentru realizări remarcabile în cercetare în orice ramură a ştiinţei.

- 1790: Primul brevet de invenţie american. Primul brevet american, cu semnătura lui George Washington, a fost acordat lui Samuel Hopkins pentru inventarea potasei caustice.

- 1800: S-a născut Friedrich Wöhler, chimist german. Friedrich Wöhler (n. Frankfurt am Main - d. 23 septembrie 1882, Göttingen) a fost un chimist german, cunoscut pentru sinteza ureei, dar şi pentru descoperirea unor elemente chimice.Wöhler este considerat pionierul chimiei organice datorită sintetizării ureei (sinteza Wöhler) în 1828.Până în 1828 se credea că substanţele chimice se pot forma doar sub influenţa „forţei vitale" în corpul animalelor şi plantelor. Wöhler a demonstrat că această teorie este falsă prin prepararea artificială a ureei folosind numai materiale anorganice. Sinteza ureei a fost esenţială pentru biochimie deoarece ea a dovedit că un compus cunoscut ca fiind produs numai de organisme biologice poate fi produs în laborator, în anumite condiţii, din materiale fără viaţă. Această sinteză in vitro de materie organică a invalidat teoria general acceptată la acea vreme (vitalism) despre vis vitalis, o „forţă a vieţii" transcedentală necesară pentru producerea compuşilor organici. 

 - 1803: S-a născut John Ericsson, inventator american de origine suedeză. John Ericsson (d.8 martie, 1889) a fost un inventator suedez. A inventat un nou tip de nava de luptă, monitorul. Proiectul presupunea expunere minimă la suprafaţa apei, puntea şi cala protejate de o cuirasă groasă şi un tun cu ax rotitor..O navă mai mică, de circa o mie de tone şi mai rapidă, putând atinge o viteză maximă de 9 noduri. Ca armament, Monitor poseda o turelă cu două tunuri Dahlgren de 11 inch/280 mm, iar echipajul era format din 59 membri.Primul cuirasat, construit de John Ericsson, a fost numit Monitor.USS Monitor este primul monitor construit de Marina Statelor Unite în timpul Războiului Civil American. Este cel mai faimos pentru participare sa în Bătălia de la Hampton Roads din 9 martie 1862, prima luptă care a implicat o confruntare între două nave de război de tip cuirasat. USS Monitor a luptat contra monitorului CSS Virginia (fosta fregată USS Merrimack) care aparţinea Marinei Statelor Confederate ale Americii. Bătălia s-a încheiat nedecis, ceea ce a însemnat o victorie strategică a Uniunii prin aceea că blocada s-a păstrat. Confederaţia a pierdut CSS Virginia, nava fiind scufundată pentru a evita capturarea, iar Uniunea a construit mai multe copii ale navei USS Monitor. Gideon Welles, secretarul Marinei Americane a propus construirea unei nave de luptă ca răspuns la construcţia navei de luptă CSS Virginia. Comanda de începere a construcţiei navei USS Monitor a fost dată la 4 octombrie 1861, iar nava a fost lansată la apă pe 30 ianuarie 1862.Virginia a angajat mica navă Monitor, ca într-un duel Goliat împotriva lui David. Manevrând greoi, Virginia executa foc asupra sprintenului şi rapidului Monitor, care beneficia de turela pe care o putea roti spre a-şi folosi tunurile în orice direcţie.Aşa a început o nouă eră în războiul naval, născându-se şi o nouă clasă de nave: monitorul. Tot de atunci, turela şi-a demonstrat avantajele asupra tunurilor amplasate în poziţii fixe.Monitorul este o navă de război cuirasată, de tonaj mic, maritimă sau fluvială, prevăzută cu armament de artilerie grea, cu tunuri protejate cu turele, destinată luptei împotriva obiectivelor de pe mal. În limbaj tehnic, acest tip de navă este denumit purtător de artilerie. 

-1848: S-a născut Robert Planquette, compozitor francez de operetă (m. 1903)

- 1866: S-a născut astronomul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti (1908); lucrări de mecanică cerească . Nicolae C. Coculescu (n. Craiova - d. 5 noiembrie 1952, Bucureşti) a fost un astronom român. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Bucureşti. În 1908 a înfiinţat Observatorul Astronomic din Bucureşti.Este cunoscut pentru studiile sale de mecanică cerească asupra calculului perturbaţiilor planetelor.

- 1875: S-a născut Jacques Villon (pseudonimul lui Gaston Duchamp), pictor cubist şi gravor francez; fratele pictorului Marcel Duchamp (m. 1963)

- 1885: S-a născut istoricul Vasile Grecu; s-a preocupat, îndeosebi, de istoria şi literatura Bizanţului, a influenţei exercitate de cultura bizantină asupra celei române; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1972)

- 1886: A murit compozitorul şi pianistul maghiar Franz Liszt; unul dintre cei mai importanţi inovatori în domeniul armoniei şi al artei pianistice; la vârsta de şapte ani cânta foarte bine la pian, la opt ani compunea, la nouă dădea concerte publice, iar la zece ani studia cu Carl Czerny şi Antonio Salieri la Viena (n. 1811) 

- 1893: S-a născut Aca de Barbu, cântăreaţă şi profesoară (se înscrie printre fondatorii Operei Române din Cluj) (m. 1958)

- 1896: S-a născut tenorul Nicu Apostolescu (m. 1984)

- 1896: S-a născut George Fotino, jurist şi istoric; preocupat îndeosebi de istoria dreptului românesc; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (m. 1969)

- 1901: S-a născut Jean Dubuffet, pictor, sculptor şi gravor francez, promotor al "raw art" (arta brută) (m. 1985).

- 1910: S-a născut Grigore Popa, poet, eseist şi filosof (m. 1994)

- 1912: A doua renunţare la tron a principelui Carol II (revenit la 20 februarie 1920)

- 1914: S-a născut actorul francez de film Louis de Funès (Louis Germain de Funès de Galarza) (m. 1983).

- 1914: A murit (asasinat de un naţionalist) Jean Jaurés, om politic şi istoric francez; unul dintre fondatorii Partidului Socialist Francez (1902) şi ai ziarului „L'Humanité" (1904); pacifist convins, s-a opus militarismului şi războiului (n. 1859)

- 1919: S-a născut Primo Levi, chimist şi scriitor italian. Primo Levi (n. Torino; d. 11 aprilie 1987 în aceeaşi localitate) a fost un scriitor şi chimist italian. Mai presus de toate, este cunoscut ca martor şi supravieţuitor al Holocaustului. În opera sa autobiografică „Mai este oare acesta un om?" şi-a descris experienţele din lagărul de la Auschwitz.În toamna lui 1943, Levi s-a alăturat Rezistenţei italiene.În decembrie 1943, a fost capturat de miliţiile fasciste şi, dat fiind că era evreu, a fost internat în lagărul de la Fossoli, de lânga Modena.Ulterior, în februarie 1944, alături de ceilalţi deţinuţi din lagăr, a fost deportat la Auschwitz.A supravieţuit până la eliberarea de către Armata Roşie, iar în 1945 a fost repatriat în Italia, după o lungă călătorie prin toată Europa, descrisă în cartea „Armistiţiul".

- 1919: S-a născut Maurice Boitel, pictor francez (d. 2007)

- 1921: S-a născut avocatul englez Peter Benenson, fondatorul organizaţiei pentru drepturile omului „Amnesty International" (1961) (m. 2005)

- 1927: S-a născut compozitorul şi muzicologul Ştefan Niculescu; preocupat de studiul muzicilor arhaice (europene şi extra-europene); director-fondator al festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi" (1991); membru titular al Academiei Române din 1996 (m. 2008) 

- 1928: Leo rage pentru prima oară...Celebrul leu de la Metro Goldwyn Mayer, supranumit „Leo", rage pentru prima oară pe ecran în filmul „White Shadows On The South Seas".

- 1931: S-a născut Ivan Rebroff (numele lui adevărat era Hans Rolf Rippert), cântăreţ german (de origine rusă) de operă, muzică folk şi cântece populare ruseşti, posesor al unei voci ce acoperea patru octave şi jumătate, de la registrul bas şi până la notele cele mai înalte (m. 2008)

- 1932: Partidul Naţionalist German al Muncitorilor câştigă peste 38% din voturi la alegerile din Germania 

- 1937: S-a născut pictorul si sculptorul Henry Mavrodin. Născut la Bucureşti, Henry Mavrodin a absolvit în 1963 Academia de Artă, la clasa pictorului Corneliu Baba - maestru căruia îi păstrează şi în prezent un cult devotat. În 1970 a emigrat în Italia, unde a lucrat şi a expus cu asiduitate, de-abia după 1990 revenind, frecvent, în România. La Bucureşti a expus o singură dată, la Muzeul Naţional de Artă, în 1998. A fost profesor şi, vreme de cinci ani, decan al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei a Universităţii de Artă din Bucureşti, funcţie din care a demisionat în anul 2000. La editura Paideia i-au apărut volumele „Glaocoon sau prestigiul artistului în cetatea ideală" (1999) - teza sa de doctorat - şi „Gemenele vitrege" (1998) - eseuri şi publicistică.

- 1938: S-a născut actorul Nicu Constantin (m. 2009).

- 1944: S-a născut actriţa americană de film Geraldine Chaplin; fiica lui Charles Chaplin

- 1944: A dispărut, în cursul unei misiuni militare, scriitorul francez Antoine de Saint-Exupery. Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist.

- 1949: S-a născut Mircea Baniciu, interpret şi compozitor, fost solist, în anii '70 ai secolului XX, în legendarul grup „Phoenix"

- 1949: S-a născut psihologul şi jurnalistul, Andrei Partoş, realizator de emisiuni radio şi TV (în prezent realizează emisiunea „Psihologul muzical", care se difuzează în fiecare vineri noapte la postul Radio România Actualităţi)

- 1950: S-a născut prozatorul Alexandru Vlad

- 1954: Prima ascensiune pe K2, de către o expediţie italiană condusă de Ardito Desio.După eforturi la limita posibilităţii omeneşti, la 31 iulie 1954, la ora 18.00, vârful celui de-al doilea munte al lumii este cucerit de alpiniştii italieni Compagnoni Achille şi Lacedelli Lino.K2 este al doilea munte ca înălţime din lume, după Everest. Are 8.611 metri, este situat la 1.500 km vest de Everest, în mijlocul Asiei. Litera K desemnează masivul Karakorum, uriaşul lanţ muntos aflat la nord-vest de Himalaya centrală, iar cifra 2 o ordine stabilită arbitrar de primii topografi.

- 1957: A intrat în funcţiune, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, primul reactor atomic românesc de cercetare (de 200 kW) 

- 1962: S-a născut Wesley Snipes, actor american .Wesley Trent Snipes (n. 31 iulie 1962, Orlando, Florida) este un actor american, producător de film şi expert în arte marţiale, care a apărut în numeroase filme artistice, thrillere şi drame. 

-1964: Prima imagine gros-plan a Lunii.Sonda spaţială americană Ranger VII transmite catre Terra primele imagini cu detalii ale suprafeţei Lunii, înainte de a se prăbuşi pe aceasta.

- 1968: Beatles înregistrează piesa muzicala Hey Jude

- 1976: NASA publică faimoasa fotografie „Faţa de pe Marte", făcută de Viking 1 

- 1979: Este emis Decretul nr. 284 din 31 iulie 1979 privind stabilirea sectoarelor Municipiului Bucureşti

- 1986: A murit Iustin Moisescu, al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986) (n. 1910)

- 1988: A murit violoncelistul francez André Navarra (n. 1911)

- 1991: Preşedintele SUA, George Bush, şi omologul său rus, Mihail Gorbaciov, au semnat, la Moscova, Tratatul privind reducerea armelor strategice - START 1. Acesta înlocuia Acordul SALT (Strategic Arms Limitation Talks) semnat în 1972 şi prelungit în 1979 de SUA şi URSS prin care se prevedea limitarea dezvoltării armamentului

- 2005: A murit economistul olandez Willem Frederik „Wim" Duisenberg, primul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) şi cel care a introdus moneda unică în Europa, supranumit „părintele euro" (n. 1935)

- 2008: Robotul spaţial american Phoenix confirma existenţa apei îngheţate pe planeta Marte

 - 2009: A murit actorul de film francez Jean-Paul Roussillon (în februarie 2009 a obţinut premiul César pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul „Un conte de Noël") (n. 1931)

&&&

 S-a întâmplat în 1 august 1819: S-a născut scriitorul american Herman Melville, cunoscut mai ales pentru romanul său „Moby Dick” (m. 1891). Herman Melville s-a născut într-o familie de aristocraţi din New York. La 15 ani, Herman Melville îşi întrerupe studiile, din cauza falimentului tatălui său, iar după moartea acestuia începe să călătorească. Melville a lucrat ca marinar sau meditator, perioada în care a scris mai multe povestiri şi romane despre călătorii pe mare. În 1847, Melville se căsătoreşte la Boston cu Elizabeth Shaw, împreună vor locui în New York până în anul 1850, când cumpără o fermă în Pittsfeld. În anul următor apare romanul Moby Dick. Între anii 1857 şi 1870, are diverse ocupaţii la şcolile din regiune şi şine un ciclu de conferinţe pe tema aventurilor din mările sudului. Mai târziu lucrează ca agent vamal al oraşului New York. Herman Melville moare pe 28 septembrie 1891, după o boală de câteva luni, şi este înmormântat în cimitirul Woodlawn din cartierul Bronx (New York). 

Proza lui Herman Melville este complexă şi de o imaginaţie bogată, ceea ce a făcut din el unul din cei mai fini stiliști ai limbajului din literatura americană, alături de William Faulkner, Henry James şi Thomas Pynchon. Romanul este dedicat prietenului său, scriitorul Nathaniel Hawthorne, care i-a influenţat scrierile. După acest roman s-au turnat mai multe filme cinematografice.

Moby Dick este un roman al scriitorului american Herman Melville, publicat prima dată în 1851. Este considerat a fi o capodoperă a literaturii universale. Povestea descrie aventura marinarului Ishmael, la bordul balenierei Pequod, comandată de căpitanul Ahab. Ishmael îşi dă în curând seama că Ahab este în căutarea unei anumite balene, un caşalot alb, numit Moby Dick, o creatură feroce şi enigmatică. În trecut, Moby Dick i-a distrus barca căpitanului Ahab şi i-a mâncat un picior, iar acum acesta vrea răzbunare. Abia la câţiva ani după moartea lui Melville, romanul Moby Dick este redescoperit de public, recunoscându-i-se calităţile literare care i-au asigurat o popularitate crescândă ca una din creaţiile cele mai importante ale literaturii universale. Romanul istoriseşte aventurile căpitanului Ahab al navei Pequod, obsedat de dorinţa de a ucide legendara balenă albă, Moby Dick, care îi cauzase pierderea unei gambe. Povestitor este un membru al echipajului, Ishmael. Proza lui Melville este complexă şi de o imaginaţie bogată, ceea ce a făcut din el unul din cei mai fini stilişti ai limbajului din literatura americană, alături de William Faulkner, Henry James şi Thomas Pynchon. Romanul este dedicat prietenului său, scriitorul Nathaniel Hawthorne, care i-a influenţat scrierile. Romanul a constituit sursa de inspiraţie a multor adaptări: de film, televiziune, teatru, benzi desenate, operă etc.

Surse:

https://humanitas.ro/autori/herman-melville

https://www.britannica.com/biography/Herman-Melville

https://www.libertatea.ro/stiri/herman-melville-marinarul-care-a-scris-un-roman-celebru-moby-dick-807091

https://www.encyclopedia.com/people/literature-and-arts/american-literature-biographies/herman-melville

https://www.worldhistory.org/Herman_Melville/

33££33

 S-a întâmplat în 1 august 1860: În această zi, s-a născut Bazil Assan, inginer (împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor - 1893) şi explorator (primul român care a explorat zona Oceanului Arctic - 1896; în perioada 1897-1898 a efectuat o călătorie în jurul lumii) (m. 1918, Montreux/Elveţia).

Industriaș, inginer, explorator, comerciant, inventator, Basile Gh. Assan (1 august 1860-16 iunie 1918) a fost o personalitate captivantă. A rămas în istorie ca fiind primul român care a ajuns la Polul Nord și, de asemenea, primul român care a făcut înconjurul lumii (1897-1898). Între anii 1890-1912 a publicat studii despre: revizuirea legilor și a convențiilor comerciale, a tarifelor vamale ale României, iluminatul public din București, chestiunea uleiurilor și a semințelor exotice, introducerea mașinii cu aburi, industria morăritului din România, din care reiese vasta sa cultură economică, dar și îndelungata sa practică în afacerile comerciale și industriale.

George și Basile Assan erau fiii lui Gheorghe Assan (1821-1866) și ai Alexandrinei, născută Ștefănescu. Ei au avut și o soră, Elisa, căsătorită cu colonelul Negel. Frații Assan au preluat conducerea fabricilor în 1884, atunci Basile avea 24 de ani, iar George avea 22. Primul studiase la Politehnica din Liège4, iar fratele mai mic la Școala Superioară Comercială din Anvers.Pe 12 iunie 1909 coproprietatea a încetat, prin dizolvarea societății și constituirea Societății Anonime Fabricele Assan. George Assan a cedat proprietatea și conducerea fabricilor fratelui său, nemaiavând vreun drept, întrucât își dorea să se implice mai mult în politică. George Assan a fost vicepreședinte al Automobil Club Român încă de la înființare, în anul 1904. Herzthal-ul său de 3,5 cai-putere avea numărul 1-B, în timp ce Basile Assan avea numărul 2-B8. „Amici ai progresului”, amândoi frații erau „automobiliști înfocați“, pasiune transmisă lui George G. Assan și lui Basile B. Assan, fiii lor.

În Bucureștii începutului de secol al XX-lea erau două reședințe somptuoase ale familiei Assan, cea a lui George Assan din Piața Lahovary, construită între anii 1904-1906, după planurile arhitectului Ioan Berindey, de antreprenorul Robert Bammes, și cea a fratelui său mai mare, Basile Assan, realizată între 1905-1908, după planurile lui Marcel Kammerer, în strada Scaune (actuală I. L. Caragiale). Vila Basile Assan în stil Sezession nu mai există azi.

S-a stins din viață la 16 iunie 1918, în Elveția, la Montreux. 

Surse:

https://www.agir.ro/univers-ingineresc/numar-23-2008/bazil-gh-assan-1860-%E2%80%93-1918-inginer-inventator-industrias-primul-romin-care-a-calatorit-in-tinuturile-arctice-si-in-jurul-lumii_2364.html

https://adevarul.ro/stiri-locale/bucuresti/povestea-lui-bazil-assan-primul-roman-care-a-1611972.html

https://arhitectura-1906.ro/2013/02/basile-gh-assan/

https://ziarulnatiunea.ro/2018/11/11/exploratorul-bazil-assan-primul-roman-ce-a-facut-ocolul-pamantului-in-1899/

£££

 S-a întâmplat în 1 august 1883: În această zi, s-a născut la Cubolta, azi în R. Moldova, Pan (Pantelimon) Halippa, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27 martie1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940; ministru în mai multe rânduri în guvernul de la Bucureşti în perioada 1927 - 1931; membru corespondent al Academiei Române (m. 1979)

Pantelimon Halippa a fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

Fiu al dascălului de biserică Nicolae Halippa, tânărul Pan Halippa a urmat şcoala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ şi ale Seminarului Teologic din Chişinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia). De aici a fost exmatriculat un an mai târziu pentru implicarea în mişcarea naţionalistă izbucnită. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la „Revista Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar Deşteaptă-te, române, fapt pentru care a fost arestat de autorităţile ţariste în 1906 şi depus la o închisoare de lângă Moscova. După eliberare, Halippa s-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912. În această perioadă a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat „Scrisorile din Basarabia”. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”. Revenit la Chişinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România.

Activitatea sa politică s-a intensificat iar în 1917 s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Moldovenesc. Pantelimon Halippa a jucat unul dintre cele mai importante roluri în în procesul de unificare a Basarabiei cu România. Face parte din conducerea Sfatului Ţării, adunarea care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România, iar la sfârşitul anului 1918 este ales şi preşedinte al acestui for. A luat, de asemenea, parte la adunările de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu România. 

La12 august 1918 este ales preşedinte al unei formaţiuni politice nou-înfiinţate, Partidul Ţărănesc din Basarabia, îndeplinind până la desăvârşirea unirii funcţia de ministru de stat pentru Basarabia. Totodată este ales deputat în Reprezentanţa Naţională, urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei.Pantelimon Halippa s-a numărat printre oamenii politici de elită din perioada României Mari. În iulie 1921, gruparea sa din PŢB decide să fuzioneze cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, iar pe 10 octombrie 1926 acesta din urmă a fuzionat cu Partidul Naţional Român din Transilvania, formându-se astfel Partidul Naţional Ţărănesc, principalul partid de opoziţie pe scena politică. În timpul guvernării naţional ţărăniste din perioada 1928 - 1931 şi 1932 - 1933, Halippa a ocupat importante portofolii la Lucrări publice, Muncă şi Sănătate. În toamna anului 1947, Halippa este arestat pentru scurt timp cu ocazia procesului liderilor PNŢ după evenimentele de la Tămădău. În noaptea de 5/6 mai 1950 este din nou arestat şi închis la penitenciarul la Sighetu Marmaţiei, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. În 1955 a fost transferat autorităţilor române pentru continuarea restului condamnării la închisoarea de la Gherla. În cele din urmă, este eliberat prin graţiere la 11 aprilie 1957. 

În ultimii ani din viaţă s-a concentrat pe scrierea unor memorii asupra istoriei Unirii Basarabiei cu România, în speranţa unui nou 27 martie. Pantelimon Halippa a decedat la 30 aprilie 1979, la vârsta de 96 ani.

Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie „Luceafărul” din Chişinău (1940). În 1932 a editat şi a condus revista „ Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim. A scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum - „Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice: „Bessarabiâ doprisoedineniâ k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001).În colaborare a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991).Membru corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, este repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române în 1990.

Surse:

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

http://www.rador.ro/2018/03/27/portret-pantelimon-halippa-intruchiparea-jertfei-in-slujba-interesului-national-un-veritabil-apostol-al-romanilor-basarabeni/

https://matricea.ro/mari-romani-personalitate-pantelimon-halippa-basarabia-marea-unire/

http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_1/28_dumitrascu_2.pdf

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/pantelimon-halippa-un-om-daruit-neamului-sau-131700.html

___&&&

 S-a întâmplat în 1 august1939: În această zi, s-a născut, la Bucureşti, Valeria Seciu, actriţă româncă de teatru şi film (d. 6 septembrie 2022 , București). A urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. Pop Marțian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soț. Printre colegii săi de promoție s-au numărat: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu, Dora Cherteș, Cătălina Pintilie, Mircea Andreescu.

A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut, de asemenea, debutul în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier. După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în Androcle și leul de G. B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București (memorabilă rămâne prezența ei în Cordelia din Regele Lear în regia lui Radu Penciulescu), pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic. Aici, sub directoratul scriitorului Dinu Săraru, s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ștefan Iordache și Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum: Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Cerul înstelat deasupra noastră, Doamna cu camelii.

La începutul anilor 1990, ea a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul Arta iubirii sau rolul Arkadina, din Pescărușul de Cehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg (1994), montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles).În 1998 a colaborat la Teatrul Nottara cu regizorul Alexandru Dabija în spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte (E. O'Neill), fiind nominalizată mai apoi la Galele UNITER pentru cel mai bun rol principal feminin. 

După 2000 apare mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în Cum gândește Amy de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în Lear, după W. Shakespeare, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra, 2008) fiind răsplătite cu premii acordate de UNITER. O altă distincție importantă, medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu”, i-a fost atribuită actriței în 2000 de către președintele statului pentru merite deosebite în promovarea și interpretarea operei poetului, mai cu seamă prin intermediul spectacolului Trecut-au anii, recital de poezie și muzică susținut ani de-a rândul pe diverse scene alături de actorii Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan și de clarinetistul Aurelian Octav Popa.Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, ea a dat viață multor personaje la teatrul radiofonic.

Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu. În 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru; acesta este astăzi călugăr la Muntele Athos, purtând numele de Monahul Daniil; el se numără printre traducătorii celei mai recente ediții românești a culegerii de texte teologice Everghetinos („Binefăcătoarea”).

Valeria Seciu a încetat din viață la vârsta de 83 de ani, la 6 septembrie 2022.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/valeria-seciu-3681/

http://aarc.ro/articol/portretul-lunii-valeria-seciu

https://www.ziarulmetropolis.ro/valeria-seciu-fragilitatea-strivitoare/

https://www.avantaje.ro/articol/povestea-de-dragoste-dintre-valeria-seciu-si-octavian-cotescu-iubirea-lor

http://aarc.ro/cineasti/cineast/3006

http://www.teatral.ro/artist/valeria-seciu

https://www.stirilekanald.ro/actrita-valeria-seciu-a-implinit-78-de-ani-incearca-sa-fie-invizibila-pentru-cei-din-jur-de-32-de-ani-traieste-singura-dupa-ce-sotul-i-a-murit-iar-fiul-s-a-calugarit-17123795

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/teatru-si-film/portret-actrita-valeria-seciu-o-combinatie-unica-de-talent-farmec-si-sensibilitate-implineste-80-de-ani-id19154.html

&&&

 S-a întâmplat în 1 august 1977, 1-3: Începea greva minerilor din Valea Jiului (circa 35.000 de participanţi), la care se revendica îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă; această grevă este considerată cea mai mare acţiune revendicativă organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România.

Revolta minerilor din perioada 1-3 august 1977 a avut loc în contextul unor condiţii foarte grele de muncă. Mijloacele tehnologice erau foarte precare iar accidentele de muncă erau destul de frecvente. În plus, anul 1977 a fost un an greu pentru economia României, urmările crizei energetice mondiale din 1973-74 încă erau resimţite iar cutremurul din 4 martie 1977 a îngreunat şi mai mult situaţia. Cu o lună mai devreme, pe 30 iunie 1977, Ceauşescu semnase Legea nr.3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzicea plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate. Mulţi mineri, aflaţi în invaliditate de gradul III, mai lucrau în subteran. Mai mult, legea schimba limita de vârstă la pensionare de la 50 la 52 de ani, plus că programul de lucru a fost prelungit de la 6 la 8 ore. Magazinele erau goale, deşi zona fusese până atunci oarecum privilegiată. România nu-şi revenea după cutremurul devastator din 4 martie, iar condiţiile de trai în Valea Jiului s-au înrăutăţit considerabil.

Nicolae Ceauşescu nu a acceptat, în acest context, reducerea planului de producţie şi a insistat ca toţi indicatorii stabiliţi anterior să fie îndepliniţi. Greva propriu-zisă a început la mina Lupeni pe 1 august 1977 şi s-a încheiat pe 3 august 1977. Minerii şi-au stabilit revendicările privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă, pe care au hotărât să le prezinte la Bucureşti printr-o delegaţie. Ulterior s-a renunţat la această idee.

Greviştii de la Lupeni s-au adunat în curtea minei şi li s-au alăturat colegi din alte exploatări miniere din Valea Jiului, unde şi-au susţinut revendicările. Protestele minerilor din Lupeni nu aveau cum să treacă neobservate. De la Bucureşti au venit la negocieri activişti de frunte ai puterii comuniste, în frunte cu secretarul CC al PCR, Ilie Verdeț. De asemenea, au încercat să stingă conflictul: Gheorghe Pană (ministrul Muncii) și Constantin Băbălău (ministrul Minelor, Petrolului și Geologiei), cărora li s-au alăturat activişti locali ai conducerii de partid şi de stat. 

Minerii au refuzat dialogul, iar Verdeţ şi Pană au fost sechestrați în ghereta portarului de la intrarea nr.2 a Minei Lupeni. Minerii voiau să discute direct cu Nicolae Ceauşescu, acolo la ei în curtea minei. Datele vremii arată că, la insistenţa greviştilor, Verdeț l-a sunat pe Ceaușescu, care se afla în concediu pe litoral. „Cel mai iubit fiu al poporului” şi-a întrerupt concediul şi a plecat de la Neptun, mai întâi la Craiova, apoi la Târgu-Jiu și Deva, să preia comanda trupelor de Securitate și a activului PCR, cu toţii însărcinaţi să înăbuşe greva.         

Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație se dublase, iar discuţiile s-au purtat într-o atmosferă extrem de tensionată. Constantin Dobre este cel care citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții. 

La început, Ceauşescu a refuzat, dar a cedat când gardul depozitului de lemne se prăbuşeşte brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal şi creează panică. Nicolae Ceauşescu promite să îmbunătăţească condiţiile de muncă şi de trai pentru mineri. După trei ore, timp în care a stat printre minerii grevişti, Ceauşescu este chiar aplaudat, când spune că revendicările vor fi aprobate, punct cu punct. Şi într-adevăr, a hotărât ca până la 31 decembrie 1977 pensionarii de invaliditate care lucrează să-și păstreze atât pensia, cât și salariul. Ceaușescu a ordonat să fie satisfăcute unele din promisiunile sale, respectiv reducerea zilei de lucru de la 8 la 6 ore, aprovizionarea magazinelor din zonă a fost îmbunătățită, dar revendicările referitoare la limita de vârstă de pensionare a rămas nemodificată.

După Ziua Minerului, încep acţiunile de „corecţie” împotriva greviştilor. În prima etapă, minerii au fost prelucraţi în şedințe de partid și de sindicat, fiind catalogaţi drept elemente anarhiste, declasate, „oameni de nimic”, „derbedei”, „impostori”, „infractori” etc. Greviștii care erau membri de partid au fost sancționați sau excluși din PCR. 

Forțele de Securitate și Miliție din zonă au fost dublate, iar după 15 septembrie au fost înfiinţate unități militare în preajma tuturor minelor din Valea Jiului. Organele specializate ale Securității, Miliției și procuraturii au lucrat la identificarea minerilor care au participat în mod activ la grevă. Au fost chemaţi la audieri unii ingineri și șefi de sectoare pentru a identifica cu ajutorul fotografiilor făcute pe ascuns pe cei cu rol important în grevă. Cel puțin 600 de greviști au fost interogați brutal în mod repetat. A urmat apoi întocmirea dosarelor penale. Au fost întocmite 150 de dosare cu procese de drept comun şi acuzaţii de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, iar în cazurile mai grave, cu acuzaţii de lovire și vătămare corporală. 

În urma proceselor, au fost internați la psihiatrie 50 de protestatari şi au fost condamnați la închisoare, între 2-5 ani, 15 greviști. Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită la un loc de muncă în afara Văii Jiului (un fel de deportare mascată). Au fost siliți să părăsească domiciliul și să se mute într-o localitate desemnată de autorități cel puțin 300 de greviști, împreună cu familiile lor şi au fost concediați între 2.000 și 4.000 de mineri. După ispăşirea pedepsei, cei mai mulți au rămas sub stricta supraveghere a Securității și hărțuiți ani mulţi după aceea.

Surse:

http://www.memorialsighet.ro/greva-minerilor-din-valea-jiului-din-august-1977/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/mineriada-lui-ceausescu-din-1977

http://www.bibliotecadeva.eu/repere/v/velica/remember.pdf

https://jurnalul.antena3.ro/scinteia/special/greva-minerilor-din-1977-in-lumina-securitatii-516661.html

https://glasul-hd.ro/recurs-la-istorie/

£££

 S-a întâmplat în 1 august 1977, 1-3: Începea greva minerilor din Valea Jiului (circa 35.000 de participanţi), la care se revendica îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă; această grevă este considerată cea mai mare acţiune revendicativă organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România.

Revolta minerilor din perioada 1-3 august 1977 a avut loc în contextul unor condiţii foarte grele de muncă. Mijloacele tehnologice erau foarte precare iar accidentele de muncă erau destul de frecvente. În plus, anul 1977 a fost un an greu pentru economia României, urmările crizei energetice mondiale din 1973-74 încă erau resimţite iar cutremurul din 4 martie 1977 a îngreunat şi mai mult situaţia. Cu o lună mai devreme, pe 30 iunie 1977, Ceauşescu semnase Legea nr.3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzicea plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate. Mulţi mineri, aflaţi în invaliditate de gradul III, mai lucrau în subteran. Mai mult, legea schimba limita de vârstă la pensionare de la 50 la 52 de ani, plus că programul de lucru a fost prelungit de la 6 la 8 ore. Magazinele erau goale, deşi zona fusese până atunci oarecum privilegiată. România nu-şi revenea după cutremurul devastator din 4 martie, iar condiţiile de trai în Valea Jiului s-au înrăutăţit considerabil.

Nicolae Ceauşescu nu a acceptat, în acest context, reducerea planului de producţie şi a insistat ca toţi indicatorii stabiliţi anterior să fie îndepliniţi. Greva propriu-zisă a început la mina Lupeni pe 1 august 1977 şi s-a încheiat pe 3 august 1977. Minerii şi-au stabilit revendicările privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă, pe care au hotărât să le prezinte la Bucureşti printr-o delegaţie. Ulterior s-a renunţat la această idee.

Greviştii de la Lupeni s-au adunat în curtea minei şi li s-au alăturat colegi din alte exploatări miniere din Valea Jiului, unde şi-au susţinut revendicările. Protestele minerilor din Lupeni nu aveau cum să treacă neobservate. De la Bucureşti au venit la negocieri activişti de frunte ai puterii comuniste, în frunte cu secretarul CC al PCR, Ilie Verdeț. De asemenea, au încercat să stingă conflictul: Gheorghe Pană (ministrul Muncii) și Constantin Băbălău (ministrul Minelor, Petrolului și Geologiei), cărora li s-au alăturat activişti locali ai conducerii de partid şi de stat. 

Minerii au refuzat dialogul, iar Verdeţ şi Pană au fost sechestrați în ghereta portarului de la intrarea nr.2 a Minei Lupeni. Minerii voiau să discute direct cu Nicolae Ceauşescu, acolo la ei în curtea minei. Datele vremii arată că, la insistenţa greviştilor, Verdeț l-a sunat pe Ceaușescu, care se afla în concediu pe litoral. „Cel mai iubit fiu al poporului” şi-a întrerupt concediul şi a plecat de la Neptun, mai întâi la Craiova, apoi la Târgu-Jiu și Deva, să preia comanda trupelor de Securitate și a activului PCR, cu toţii însărcinaţi să înăbuşe greva.         

Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație se dublase, iar discuţiile s-au purtat într-o atmosferă extrem de tensionată. Constantin Dobre este cel care citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții. 

La început, Ceauşescu a refuzat, dar a cedat când gardul depozitului de lemne se prăbuşeşte brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal şi creează panică. Nicolae Ceauşescu promite să îmbunătăţească condiţiile de muncă şi de trai pentru mineri. După trei ore, timp în care a stat printre minerii grevişti, Ceauşescu este chiar aplaudat, când spune că revendicările vor fi aprobate, punct cu punct. Şi într-adevăr, a hotărât ca până la 31 decembrie 1977 pensionarii de invaliditate care lucrează să-și păstreze atât pensia, cât și salariul. Ceaușescu a ordonat să fie satisfăcute unele din promisiunile sale, respectiv reducerea zilei de lucru de la 8 la 6 ore, aprovizionarea magazinelor din zonă a fost îmbunătățită, dar revendicările referitoare la limita de vârstă de pensionare a rămas nemodificată.

După Ziua Minerului, încep acţiunile de „corecţie” împotriva greviştilor. În prima etapă, minerii au fost prelucraţi în şedințe de partid și de sindicat, fiind catalogaţi drept elemente anarhiste, declasate, „oameni de nimic”, „derbedei”, „impostori”, „infractori” etc. Greviștii care erau membri de partid au fost sancționați sau excluși din PCR. 

Forțele de Securitate și Miliție din zonă au fost dublate, iar după 15 septembrie au fost înfiinţate unități militare în preajma tuturor minelor din Valea Jiului. Organele specializate ale Securității, Miliției și procuraturii au lucrat la identificarea minerilor care au participat în mod activ la grevă. Au fost chemaţi la audieri unii ingineri și șefi de sectoare pentru a identifica cu ajutorul fotografiilor făcute pe ascuns pe cei cu rol important în grevă. Cel puțin 600 de greviști au fost interogați brutal în mod repetat. A urmat apoi întocmirea dosarelor penale. Au fost întocmite 150 de dosare cu procese de drept comun şi acuzaţii de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, iar în cazurile mai grave, cu acuzaţii de lovire și vătămare corporală. 

În urma proceselor, au fost internați la psihiatrie 50 de protestatari şi au fost condamnați la închisoare, între 2-5 ani, 15 greviști. Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită la un loc de muncă în afara Văii Jiului (un fel de deportare mascată). Au fost siliți să părăsească domiciliul și să se mute într-o localitate desemnată de autorități cel puțin 300 de greviști, împreună cu familiile lor şi au fost concediați între 2.000 și 4.000 de mineri. După ispăşirea pedepsei, cei mai mulți au rămas sub stricta supraveghere a Securității și hărțuiți ani mulţi după aceea.

Surse:

http://www.memorialsighet.ro/greva-minerilor-din-valea-jiului-din-august-1977/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/mineriada-lui-ceausescu-din-1977

http://www.bibliotecadeva.eu/repere/v/velica/remember.pdf

https://jurnalul.antena3.ro/scinteia/special/greva-minerilor-din-1977-in-lumina-securitatii-516661.html

https://glasul-hd.ro/recurs-la-istorie/

&&&

 1 august - „Ziua tanchiştilor” din Armata României. La 1 august 1919 se înfiinţa, prin ordin al regelui Ferdinand I, prima subunitate de tancuri din armata română. Ziua tanchiștilor români a fost instituită la 1 august 1919, prin ordin al regelui Ferdinand I, avându-se în vedere faptul că la garnizoana militară din Mihai Bravu (județul Giurgiu) s-a înființat un batalion de „care de asalt”, act care a marcat apariția armei tancuri în Armata României.

Prima unitate blindată în armata română nu a fost constituită din tancuri ci din autoblindate, sau mai pe înţelesul tuturor, din maşini blindate. Această unitate a purtat numele iniţial de Grupul de Automitraliere ce a fost înfiinţat în 1916 şi pus la dispoziţia Marelui Cartier General. Din noiembrie 1916, grupul a fost redenumit Grupul de Autoblindate şi a fost pus la dispoziţia Diviziei 1 Cavalerie. De altfel, maşinile blindate ale epocii erau afectate cavaleriei, fiind considerat că tactica operativă a acestei arme este cea mai potrivită pentru utilizarea noilor vehicule de luptă.Totodată, a apărut şi al doilea tip de vehicul mecanic înarmat, şi anume motomitraliera. Aceste motomitraliere, în martie 1917 în număr de 32, au intrat în componenţa Companiei de motomitraliere ce se găsea afectată Regimentului de Tracţiune Automobilă. 

În perioada războiului mai sunt de menţionat şi primele autotunuri care ajung în uzul armatei noastre. Conform aceleaşi statistici din martie 1917, acestea erau în număr de 5, fiind afectate câte unul la Batalionul 2 şi 3 automobile şi trei afectate Companiei de motomitraliere.

Tancurile și-au dovedit rapid utilitatea, contribuind la accelerarea acțiunilor de luptă. cestea și-au justificat întrebuințarea preponderentă în acțiunile ofensive prin mobilitate, putere de izbire și de foc, dar și prin eficiență în protecția echipajelor. România a fost printre primele țări din Europa care și-a înzestrat armata cu acest tip de armament. Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război îşi propusese să înfiinţeze atât o şcoală, cât şi un batalion de care de luptă, lucru consfinţit prin contractul încheiat de guvernul român cu cel francez. Sediul şcolii a fost la Giurgiu iniţial, spaţiul hotărât pentru Mihai Bravu, fiind considerat insuficient. Cazarma aleasă a fost cea a Regimentului 5 Infanterie, iar comandatul şcolii a fost locotenent-colonelul Pandele Predescu. 

Materialul utilizat pentru instrucţia iniţială era luat iniţial din Compania 302 Care de Asalt franceză, parte componentă a Armatei de Dunăre, ce se găsea la Reni. Aceste vehicule de luptă erau tancuri uşoare franţuzeşti Renault FT-17 atât varianta „mascul” cu tun de 37 mm, cât şi varianta „femelă”, armat cu o mitralieră „Hotchkiss” de 6 mm. Numărul iniţial al blindatelor folosite a fost de 6 din care unul era demontat, pentru demonstraţii tehnice.

Pentru formarea cadrelor armei carelor de luptă în Armata Română, de fapt şi de drept au funcţionat două şcoli. Prima şcoală este efectuată de ofiţeri şi subofiţeri francezi, a cărei funcţionare a început la 21 iulie 1919 şi al cărei rol era acela de a pregăti instructorii români, ofiţeri, subofiţeri şi mecanici asimilaţi în armată. Din cadrele formate în această primă şcoală a fost formată la 1 august, prima şcoală românească.

Dacă la 1 august se înfiinţează prima şcoală românească, la finele lunii începea recepţionarea comenzii de material, compusă din 72 care de luptă şi vehicule conexe, iar la 1 noiembrie 1919, se înfiinţează prima unitate combatantă de tancuri din Armata Română: Batalionul de Care de Asalt, cu cazarma la Târgovişte, în cazarma Regimentului 10 Roşiori. La 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei unităţi de tancuri de tip regiment din armata română, prin transformarea Batalionului Carelor de Asalt în Regimentul Carelor de Luptă, garnizoana acestei unităţi fiind în oraşul Târgovişte.

Vârful gloriei acestei arme s-a întâmplat în perioada 1968, după invadarea Cehoslovaciei, când România a înființat a doua divizie de tancuri, care a dispărut apoi în 1994, prin înfiinţarea corpurilor de armată, iar tancurile au fost introduse ca brigăzi în cadrul acestora. În zilele noastre au rămas puţine unităţi de tancuri. Probabil pentru costurile financiare destul de ridicate pentru acest tip de maşini de luptă dar „si vis pacem para bellum” e un dicton care, în societatea modernă, e încă, din păcate, valabil!

La mulţi ani tanchiştilor români, atâţia câţi mai sunt!

Surse:

https://www.forter.ro/ro/calendar-militar

https://www.desteptarea.ro/1-august-ziua-tanchistilor-din-armata-romana/

https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/ziua-tanchistilor-este-marcata-in-fiecare-an-la-1-august-602053.html

http://trofi53.blogspot.com/2015/08/1-august-ziua-tanchistilor-din-armata.html

http://www.resboiu.ro/95-de-ani-de-la-infiintarea-armei-tancurilor/

£££

 S-a întâmplat în 1 august…

- „Ziua tanchiştilor" (la 1 august 1919, în oraşul Giurgiu, se înfiinţa, prin ordin al regelui Ferdinand I, prima subunitate de tancuri din Armata română)

- „Ziua Inspectoratului General de Aviaţie”; sărbătorită din 2010, ca urmare a unui ordin al ministrului administraţiei şi internelor, această zi corespunde reînfiinţării prin decret, în anul 1978, a structurii de aviaţie a Ministerului de Interne, după ce în anul 1973 fusese trecută în structura Ministerului Apărării Naţionale; tot la această dată, sediul unităţii a fost stabilit pe aerodromul Băneasa, unde funcţionează şi în prezent

1401: S-a născut Nicolaus Casanus, filosof și savant italian de origine germană; este autorul teoriei coincidenței contrariilor și a primei hărţi geografice a Europei Centrale și de Răsărit (d.1464) 

- 1464: A murit Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana" (n. 1389)

- 1495: S-a născut pictorul Jan van Scorel; a fost primul pictor olandez important care a studiat şi lucrat în Italia, fiind cel care a introdus principiile Renaşterii italiene în arta Ţărilor de Jos (m. 1562) 

- 1714: Dimitrie Cantemir a devenit primul român, membru al unui înalt for ştiinţific internaţional (Academia din Berlin)

- 1733: S-a născut Richard Kirwan, chimist şi mineralog irlandez (d. 1812). Richard Kirwan a excelat ca geolog, chimist, meteorolog şi mineralog, aducând contribuţii semnificative la dezvoltarea acestor ştiinţe. Astfel, a pus bazele metodelor folosite şi azi ale chimiei analitice, respectiv, începând cu 1784, a iniţiat metoda modernă de clasificare a mineralelor după compoziţia lor chimică.

- 1744: S-a născut Jean-Baptist Lamarck, naturalist francez, fondator al primei teorii unitare despre evolutia lumii organice; este una dintre marile personalitati din istoria biologiei; el a elaborat o metoda de clasificare a plantelor simpla si foarte eficienta. Lamarck a creat termentul folosit si in prezent "nevertebrate" in clasificarea carora a descris numeroase specii cu o mare precizie. (d. 18.12.1829, Paris)

- 1770: S-a născut William Clark, explorator american. William Clark (n. Comitatul Carolina, Virginia – d.1 septembrie 1838, Saint Louis, Missouri), a fost un ofiţer al Armatei SUA, călător şi explorator american, iar ulterior guvernator al Teritoriul Missouri, ce a condus, împreună cu Meriwether Lewis, între 1804 şi 1806, expediţia numită Expediţia Lewis şi Clark, iniţiată de preşedintele Statelor Unite Thomas Jefferson şi finanţată de Congresul SUA pentru a obţine informaţii amănunţie despre imensul teritoriu Louisiana, care fusese cumpărat de la Imperul Francez al lui Napoleon conform tratatului numit Louisiana Purchase în anul 1803.

- 1774: Chimistul englez Joseph Priestley obține pentru prima dată oxigen pur pe care-l numește „un nou tip de aer”

- 1793: Kilogramul este introdus în Franţa ca prima unitate de măsură metrică a greutăţii. Franţa devine primul stat care utilizează sistemul metric

- 1798: A avut loc bătălia navală de la Abukir (sau Bătălia Nilului) în care escadra franceză a fost nimicită de flota engleză condusă de amiralul H. Nelson

- 1818: S-a născut Maria Mitchell, prima femeie astronom de origine americană. A elaborat primul raport privind observarea unei comete; a fost prima femeie membră a Asociaţiei Americane pentru Artă şi Ştiinţă (d.28.06.1889)

- 1819: S-a născut scriitorul american Herman Melville, cunoscut mai ales pentru romanul său „Moby Dick” (m. 1891). 

- 1828: A murit Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării eteriste de la 1821 (n.12.12.1792)

- 1834: Sclavia este abolită în Imperiul Britanic

- 1860: S-a născut Bazil Assan, inginer (împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor - 1893) şi explorator (primul român care a explorat zona Oceanului Arctic - 1896; în perioada 1897-1898 a efectuat o călătorie în jurul lumii) (m. 1918, Montreux/Elveţia) 

- 1862, 1/13: Înfiinţarea (prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza) a Ministerului Trebilor Străine al României

- 1865, 1/13: A apărut (până în 1867 şi va reapărea în 1870, pentru scurt timp), la Bucureşti, „Tipograful român", prima gazetă muncitorească din ţară, sub conducerea lui Petre Ispirescu şi G. Walter 

- 1867, 1/13: Prima sesiune a Societăţii Literare Române; se adoptă hotărârea de a schimba denumirea în Societatea Academică Română şi se alege primul ei preşedinte, în persoana lui Ion Heliade-Rădulescu (1867-1870) 

- 1873: Inventatorul britanic Andrew Smith Hallidie (1836-1900), stabilit din 1852 în SUA, testează cu succes cabina de funicular, pe care a proiectat-o ca o soluţie la problema transportului în zona deluroasă a oraşului San Francisco

- 1883: S-a născut (la Cubolta, azi în R. Moldova) Pan (Pantelimon) Halippa, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940; ministru în mai multe rânduri în Guvernul de la Bucureşti în perioada 1927 - 1931; membru corespondent al Academiei Române (m. 1979)

- 1891: S-a născut Grigore Brezeanu, regizor. A realizat filme documentare şi primele filme de ficţiune româneşti (d. 1919)

- 1902: Statele Unite cumpără drepturile asupra Canalului Panama de la Franţa.

- 1907: Pe insula Brownsea din sudul Angliei, se deschide prima tabără de cercetaşi (în jur de 20 de tineri), organizată de ofiţerul britanic Robert Baden-Powell, iniţiatorul mişcării de cercetaşi. La 22 februarie se marchează, anual, în peste 170 de ţări de pe toate continentele, „Ziua mondială a cercetaşilor", în ziua de naştere a lordului Baden-Powell (22.II.1857 - 8.I.1941)

- 1908: A murit Ştefan Dimitrie Grecianu, istoric, membru de onoare al Academiei Române (n.19.10.1825) 

- 1912: Intră în funcţiune, la Bucureşti, aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj; la 5.V.1912 se înfiinţase societatea Liga Naţională Aeriană, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, „având drept scop înzestrarea Armatei române cu aeroplane" 

- 1912: S-a născut compozitorul Ion Totan (m. 1983) 

- 1913: S-a născut Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), fiica poetei Elena Farago; poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova (m.1.IX.1974) 

 - 1915: S-a născut Gellu Naum, poet, prozator, dramaturg şi traducător. Gellu Naum (n. Bucureşti — d. 29 septembrie 2001, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi dramaturg român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european.

- 1921: La Haga a fost creată Curtea Internaţională de Justiţie. Curtea Internaţională de Justiţie (cunoscută şi drept Curtea Mondială sau CIJ; franceză Cour internationale de justice) este principalul organ judiciar al Naţiunilor Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga 

- 1923: S-a născut sculptoriţa Iulia Oniţă (m.24.IV.1987). Iulia Oniţă s-a născut la Dorohoi şi a studiat (1941-1943) la Academia de Belle-Arte din Iaşi, cu profesorii I. Irimescu (sculptură) şi I.L. Cosmovici (desen). Îşi continuă studiile la Academia de Belle-Arte din Bucureşti, la clasa maestrului Cornel Medrea. În 1952 devine membră a Uniunii Artiştilor Plastici. Din 1963 predă sculptura la Facultatea de Arte Plastice din Universitatea Bucureşti. În ziua de 28 aprilie 1987- moare în Bucureşti, ca urmare a unui accident în Atelier, prin supraefort fizic. Expoziţii personale la Bucureşti (1965, 1966, 1970, 1973), la saloane oficiale (începând din 1946), în selecţii de artă românească peste hotare (1957-Praga; 1960-Budapesta, Atena, Bratislava, Praga, Istambul, Damasc; 1965-Varşovia; 1966-Aachen, Berlin; 1967-München etc.). Distinsă cu premiul pentru sculptură al Uniunii Artiştilor Plastici (1965).„Iulia Oniţă e unul dintre sculptorii cei mai reprezentativi ai unei generaţii care a contribuit în chip esenţial la afirmarea unei viziuni specific româneşti în acest câmp al artelor” (Dan Grigorescu).„Deşi sub auspiciile clasicismului, chipurile [Iuliei Oniţă] sunt profund lirizate, simplificându-le stilistic. Graţia este trăsătura feminităţii portretelor sale” (Cristina Ştefan).Monumentul „Arhitectură” înfăţişează o femeie într-o atitudine sobră, care ţine în mâini o casă. Această metaforă a ocrotirii pare să sugereze mai degrabă dimensiunea „feminină” a acestei arte (spaţiu interior) decât forţa ei viril-constructivă (spaţiu exterior). Arhitectura este omagiată ca artă a locuirii familiare, iar nu ca expansiune civilizatoare.Statuia Ecaterinei Teodoroiu realizată în 1978 de Iulia Oniţă, se află pe bulevardul ce-i poartă numele, vis-a-vis de Şcoala Generală „Ecaterina Teodoroiu”, înfăţişează figura semeaţă a tinerei eroine, gata la datorie cu preţul vieţii.

 - 1924: S-a născut (în Ucraina, într-o familie de origine poloneză) fizicianul francez Georges Charpak; a inventat numeroase detectoare de particule (camerele proporţionale multiple, camerele de derivă); Premiul Nobel pentru Fizică pe 1992

-1928: S-a născut medicul genetician Constantin Maximilian; a organizat, în 1958, primul laborator de genetică medicală din România; a redactat peste 20 de volume de antropologie, bioetică şi genetică umană; membru corespondent al Academiei Române (m.11.IV.1997) 

-1930: S-a născut Pierre Bourdieu, francez, unul dintre cei mai importanţi filosofi şi sociologi contemporani (d.23.01.2002) 

- 1926: S-a născut bas-baritonul german Theo Adam

- 1930: S-a născut Lionel Bart (Lionel Begleiter), scriitor şi compozitor britanic (m. 1999) 

- 1933: S-a născut actorul de comedie american, de origine italiană, Dom DeLuise (m. 2009)

- 1936: Se deschid Jocurile Olimpice de la Berlin

- 1936: S-a născut (la Oran, Algeria) Yves Saint Laurent, cunoscut creator de modă francez (m. 2008)

- 1939: S-a născut Valeria Seciu, actriţă româncă de teatru şi film.Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu. În 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru; acesta este astăzi călugăr la Muntele Athos, purtând numele de Monahul Daniil; el se numără printre traducătorii celei mai recente ediţii româneşti a culegerii de texte teologice Everghetinos (din gr. „Binefăcătoarea”). 

- 1941: S-a născut dirijorul şi violoncelistul spaniol Jordi Savall

- 1941: A fost produs primul Jeep. Revista Parade magazine prezinta noul „gadget" al trupelor de uscat americane, un mic camion „ce putea să facă aproape totul”.A fost proiectat şi realizat de catre firma Willys Truck. 

- 1943: A murit Horia Creangă, arhitect român, nepotul lui Ion Creangă. Promotor al arhitecturii moderne în România, a construit mai multe edificii (peste 70) administrive, social-culturale (Teatrul Giulesti), industriale, dar şi clădiri de locuinţe (cea mai cunoscută fiind blocul ARO) (n. 20.07.1892)

- 1943: Puternic bombardament al aviaţiei anglo-americane asupra oraşului Ploieşti (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale), vizând, în mod deosebit, rafinăriile de petrol

 - 1944: S-a născut Iuri V. Romanenko, cosmonaut rus, unul dintre membrii echipajului de pe Soyuz 26, Soyuz 38, Soyuz TM-2.

- 1944: A murit Jean Prévost, scriitor, publicist şi critic literar francez (n. 1901)

     - 1945: S-a născut actorul şi cantautorul Tudor Gheorghe. S-a născut în comuna Podari, judetul Dolj.Studii: Institutul de Teatru in 1966, în prezent actor la Teatrul Naţional din Craiova.Tudor Gheorghe are o vervă incredibilă. Artistul cântă despre dragoste, despre bucuriile şi tristeţile oamenilor. Este căsătorit cu actriţa Georgeta Luchian Tudor şi împreună au un fiu, Adrian. Deşi ar fi putut sa rămână in Occident definitiv, nu a făcut-o. Copilăria sa a fost nefericită, pentru ca tatăl lui, Tudor Ilie, a fost condamnat politic. În 1966 a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova, devenind, la 21 de ani, unul dintre cei mai tineri actori din ţară. După rolurile jucate în studenţie, a debutat pe scena Naţionalului craiovean în rolul Paznicul tânăr din „Cocoşul negru”, de Victor Eftimiu. Până la adevărata afirmare, ce a urmat peste câţiva ani, a continuat să joace roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai timpului, în piese ca „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu, „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale sau „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca.În perioada 1970-1980 şi 1980-1990 a jucat în creaţii de mare profunzime artistică, cum ar fi „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, „Unchiul Vanea” de Anton Cehov sau în „Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu.În 1969, după trei ani de studiu asiduu, a ieşit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curţile dorului"”, cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. După alţi doi ani de studii aprofundate, făcute la Institul de folclor din Bucureşti a urmat al doilea recital - „Şapte balade”.Succesul, cariera si evoluţia lui Tudor Gheorghe pot părea „venite de la sine", dar în spatele uriaşului succes se găsesc ani de munca înverşunată, de studiu intens şi de multe oprelişti şi nevoi. Având nenumărate probleme cu organele de represiune din perioada comunistă, lui Tudor Gheorghe i s-a interzis apariţia în public pentru aproape zece ani, până la Revoluţia din 1989. I-au fost cenzurate, totodată, spectacolele, represiunea culminând în anul 1979, când spectacolul „Pe-un franc poet", pe versuri de Ion Luca Caragiale, a fost oprit imediat după premieră. În 1992 ,Tudor Gheorghe a avut primul spectacol după revoluţie, numit „Cântece cu gura închisă”. A revenit pe scenă în 1998, şi din 1999 a început seria de spectacole „Anotimpurile poeziei româneşti” în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu.Anul 2008 îl readuce pe îndrăgitul artist într-o piesă de teatru după aproape zece ani de la ultima apariţie. Tudor Gheorghe apare în musicalul Omul din La Mancha, la numai câteva zile de la premiera altui spectacol - „Taina cuvintelor”. Omul din La Mancha este un musical după cartea lui Dale Wasserman, care, la rândul său, îşi inspiră povestea după romanul de secol XVII al lui Miguel de Cervantes - „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”. Astăzi, Tudor Gheorghe îşi continuă cariera începută în 1966, susţinând în continuare recitaluri în ţară şi străinătate şi interpretând roluri pe scena Naţionalului craiovean.

- 1948: S-a născut prozatorul şi eseistul Horia Ursu (provenit din gruparea revistei clujene „Echinox")

 - 1949: S-a născut Mugur Constantin Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României din anul 1990; fost prim-ministru în perioada decembrie 1999 - decembrie 2000; membru titular al Academiei Române din 2006

- 1952: S-a născut Horaţiu Mălăele, actor, regizor, scenarist şi caricaturist 

- 1953: S-a născut actriţa Dana Dogaru. 

-1957: Crearea NORAD (North American Aerospace Defense Command).NORAD este o organizaţie americano-canadiană a cărei misiune constă în supravegherea spaţiului aerian nord-american.

 - 1958, 1-5: Submarinul american cu propulsie nucleară „Nautilus" efectuează prima traversare în imersiune a Polului Nord, de la Point Barrow/Alaska, în Marea Groenlandei 

 -1965: S-a născut regizorul de film american Sam (Samuel Alexander) Mendes 

- 1966: În China a început, sub directa conducere a lui Mao Tzedong, marea Revoluţie Culturală, care a durat între 1966-1968. În fapt, „revoluţia culturală” era o exacerbare a principiilor realismului socialist şi o delimitare de moştenirea culturală ancestrală a Chinei, o ţară cu o cultură străveche, ale cărei vestigii datează din mileniul al II-lea î.Hr.

- 1970: A murit Otto Heinrich Warburg, biochimist german, laureat al Premiul Nobel (n. 1883)

- 1973:A murit Gian Francesco Malipiero, compozitor, muzicolog şi critic muzical italian (n.18.III.1882) 

- 1975: Şefii de state şi de guverne ai celor 35 de ţări participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), între care şi România, semnează, la Helsinki, Actul final al Conferinţei (în prezent CSCE se numeşte Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa - OSCE)

- 1977, 1-3: Grevă a minerilor din Valea Jiului (circa 35.000 de participanţi), la care se revendica îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă; această grevă este considerată cea mai mare acţiune revendicativă organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România 

- 1981: A fost inaugurat canalul de televiziune MTV, primul canal tv. din lume specializat în muzică (transmite 24 de ore din 24); MTV Networks este parte a corporaţiei Viacom, care include numeroase societăţi media, printre care celebrele CBS, Paramount, Infinity, Simon & Schuster şi Blockbuster

- 1987: A murit actriţa germană de film Pola Negri, divă a filmului mut, prima actriţă europeană care devine star hollywoodian, datorită regizorului Ernst Lubitsch (n. 1894) 

- 1990: România a preluat, conform principiului rotaţiei, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, în care era membru nepermanent pentru doi ani, începând de la 1.I.1990 (hotărârile luate de acest organism în cursul lunii august s-au dovedit a fi esenţiale pentru rezolvarea situaţiei create de invadarea Kuweitului de către Irak)

- 1996: A murit Tadeus Reichstein, chimist elveţian de origine poloneză; cercetări fundamentale în domeniul hormonilor corticosuprarenali; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1950 (n. 1897) 

- 1997: A murit pianistul rus Sviatoslav Richter. Sviatoslav Teofilovici Richter (n. 20 martie 1915, Jitomir, d. Moscova) a fost un pianist ucrainian de origine germană-rusă, unul dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX. A fost recunoscut pentru profunzimea interpretării sale, virtuozitatea sa tehnică şi repertoriul mare pe care îl stăpânea.

- 1998: A murit actriţa britanică de origine maghiară Eva Bartok (n. 1927)

- 1999: A murit Silvia Dumitrescu-Timica, actriţă cu o îndelungată carieră teatrală (Teatrul Naţional Bucuresti; Teatrul Nottara). (n. 29.10.1902)

- 1999: A murit scriitorul indian Nirad Chaudhuri (n. 1897)

- 2001: A intrat în vigoare textul Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei, prezentat spre semnare statelor membre ale CE la 5.XI.1992, la Strasbourg (România a semnat Carta la 17.VII.1995)

- 2003: A murit actriţa franceză de film Marie Trintignant (n. 1962)

-2005: În Piaţa Revoluţiei, a avut loc inaugurarea ansamblului monumental „Memorialul Renaşterii”, realizat de sculptorul Alexandru Ghilduş şi închinat Revoluţiei române. Memorialul Renaşterii pe numele său complet Memorialul renaşterii – Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este un ansamblu monumental situat în Piaţa Palatului din Bucureşti, ridicat în memoria victimelor Revoluţiei române din 1989. Autorul lucrării este Alexandru Ghilduş. Ansamblul memorial are 25 de metri.În anul 2004 în ultimul an al mandatului ministrului Răzvan Theodorescu, a fost organizat un concurs pentru ridicarea unui monument în cinstea eroilor revoluţiei. La acest concurs au participat 15 proiecte. Juriul, care a analizat aceste proiecte şi l-a ales pe cel câştigător, a fost format din plasticienii Ion Marchiş şi Bogdan Bârleanu, un reprezentant al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari Ovidiu Popescu, arhitectul Gheorghe Bălăşoiu şi reprezentantul Ministerului Culturii şi Cultelor Ştefan Damian.Memorial este format din mai multe elemente, numele acestor elemente fiind simbolice având menirea de a sublinia importanţa revoluţiei din 1989 pentru istoria României.Piaţa reculegerii - este o piaţă în miniatură, se află în centrul memorialului, în centrul acesteia fiind amplasată Piramida Izbânzii. „Piaţa”, prezintă un zid, pe care sunt scrise în piatră numele revoluţionarilor care şi-au pierdut viaţa în timpul evenimentelor din 1989. Se poate afirma că acest element al memorialului este spaţiul de pietate al întregului ansamblu.