$$$

 Mumia minusculă care a dat naștere uneia dintre cele mai misterioase povești din America

În iunie 1934, adânc în Munții San Pedro, doi căutători de aur au făcut o descoperire atât de ciudată încât mulți oameni au refuzat să creadă că este reală, iar ceea ce au găsit într-o peșteră mică ascunsă printre stânci avea să devină unul dintre cele mai controversate și misterioase cazuri din istoria arheologiei americane.

În timp ce explorau zona în căutarea aurului, cei doi bărbați au dinamitat intrarea unei cavități înguste, iar în interior au descoperit rămășițele perfect conservate ale unei ființe extrem de mici, asemănătoare unui om în miniatură, așezată cu picioarele încrucișate într-o poziție care părea aproape ritualică.

Mumia avea doar aproximativ șaisprezece centimetri și jumătate în poziția găsită, iar cercetătorii au estimat că, dacă ar fi stat în picioare, ar fi avut în jur de treizeci și cinci de centimetri înălțime, o dimensiune care părea imposibilă pentru o ființă umană adultă și care a alimentat imediat zvonuri, teorii și legende.

Ființa a primit numele de „Pedro”.

Iar misterul ei avea să devină și mai mare odată cu examinările făcute ulterior.

Cei care au studiat mumia au observat că avea ochii bombanți, craniul aplatizat, pielea maronie și puternic ridată, iar unghiile și dinții erau încă vizibile într-o stare incredibilă de conservare, ca și cum timpul refuzase să distrugă complet acel corp minuscul.

Nasul era complet plat.

Dinții erau ascuțiți și intacti.

Iar corpul părea acoperit de o substanță gelatinoasă care contribuise la păstrarea țesuturilor.

La început, mulți au presupus că rămășițele aparțineau unui copil născut cu malformații severe, însă razele X au arătat ceva și mai tulburător: structura osoasă părea să aparțină unui adult.

Unii specialiști au estimat că ființa ar fi avut între șaisprezece și șaizeci și cinci de ani în momentul morții, ceea ce făcea întreaga descoperire aproape imposibil de explicat prin logica medicală obișnuită.

Examinările au mai arătat că Pedro suferise o moarte violentă.

Avea oase rupte, coloana afectată și urme severe de traumă craniană, iar în stomacul său s-au găsit fragmente de carne crudă, detalii care au alimentat și mai mult imaginația oamenilor și teoriile despre originea sa.

Dar ceea ce transformă povestea într-una și mai misterioasă este faptul că legendele triburilor native americane din zonă vorbeau de secole despre existența unor „oameni mici” sau „spirite mici” cunoscute sub numele de Nimeriga, ființe despre care se spunea că trăiau ascunse în munți și pe care unele povești le descriau drept periculoase sau supranaturale.

Pentru mulți localnici, descoperirea mumiei nu a fost doar o coincidență.

Ci confirmarea unor legende foarte vechi.

De-a lungul timpului au apărut numeroase explicații: un adult cu o afecțiune genetică rară, o mumie falsificată, un fetus anormal sau chiar o specie necunoscută.

Și totuși, niciuna dintre teorii nu a reușit să închidă complet misterul.

Iar poate cea mai frustrantă parte a poveștii este faptul că mumia a dispărut complet după anii 1950, când un bărbat numit Ivan Goodman a cumpărat-o și apoi a dispărut împreună cu rămășițele, fără ca locația lor să mai fie cunoscută vreodată.

Astfel, una dintre cele mai bizare descoperiri din America a rămas suspendată între știință și legendă, între realitate și mit, fără răspunsuri clare și fără posibilitatea unor cercetări moderne care poate ar fi putut explica totul.

Și poate că exact aceasta este partea care fascinează cel mai mult oamenii.

Faptul că uneori lumea pare să ascundă lucruri pe care nici istoria, nici știința nu reușesc să le explice complet.

Pentru că există mistere care dispar odată cu timpul.

Și există mistere care continuă să trăiască tocmai pentru că nimeni nu a aflat vreodată adevărul.

#PedroMummy

#MistereNerezolvate

#LegendeNative

#MunțiiSanPedro

#IstorieAscunsă

#Arheologie

#PoveștiStranii

#MistereleLumii

#Nimeriga

#DescopeririBizare

Tu crezi că astfel de descoperiri au explicații științifice încă necunoscute sau există posibilitatea ca unele legende vechi să ascundă mai mult ad evăr decât suntem pregătiți să acceptăm?

$$$

 „Femeia cu cel mai mare IQ din lume care a demonstrat că adevărata inteligență nu înseamnă să îi faci pe oameni să se simtă mici”

Marilyn vos Savant a intrat în istorie ca femeia cu cel mai mare coeficient de inteligență înregistrat vreodată, un IQ estimat la 228, mai mare decât cel atribuit unor nume precum Albert Einstein sau Stephen Hawking, iar pentru mulți oameni acest lucru părea aproape imposibil de imaginat.

Până și numele ei părea desprins dintr-o ironie a destinului.

„Savant” înseamnă „înțelept”.

Dar ceea ce a făcut povestea ei cu adevărat extraordinară nu a fost doar inteligența ieșită din comun, ci felul în care a ales să o folosească.

La doar zece ani citise și memorase cele douăzeci și patru de volume ale Encyclopaedia Britannica, absorbind informația cu o naturalețe care îi uimea pe cei din jur. Pentru mulți, un asemenea copil ar fi fost destinat laboratoarelor, universităților elitiste și cercurilor academice inaccesibile oamenilor obișnuiți.

Însă Marilyn a ales alt drum.

Nu a vrut să devină un geniu izolat într-un turn de fildeș.

A vrut să vorbească oamenilor.

Începând cu 1986, a devenit cunoscută prin rubrica „Ask Marilyn” din revista Parade, unde răspundea săptămânal la întrebări de logică, matematică, filosofie și paradoxuri aparent imposibile. Scrisorile veneau din toate colțurile lumii, iar Marilyn avea talentul rar de a transforma ideile complicate în explicații atât de clare încât aproape oricine le putea înțelege.

Dar momentul care avea să o transforme într-un fenomen mondial a venit în 1990, când un cititor i-a trimis celebrul „Monty Hall problem”, un paradox statistic inspirat dintr-un show televizat.

Marilyn a publicat răspunsul corect.

Și aproape nimeni nu a crezut-o.

Mii de oameni au început să îi scrie spunând că greșește, inclusiv profesori universitari, matematicieni și statisticieni convinși că o femeie — chiar și una celebră pentru inteligența ei — nu putea avea dreptate într-o problemă atât de discutată.

Unii au devenit chiar agresivi și batjocoritori.

Dar demonstrațiile matematice ulterioare au confirmat ceea ce Marilyn spusese de la început:

ea avea dreptate.

Și poate că adevărata lecție a acelui episod nu a fost una despre matematică.

Ci despre orgoliu.

Despre cât de greu acceptă oamenii că pot greși.

Și despre cât de ușor resping adevărul atunci când nu seamănă cu ceea ce cred deja.

Marilyn vos Savant nu și-a folosit niciodată inteligența pentru a umili oamenii. Din contră, și-a petrecut viața încercând să îi învețe să gândească mai limpede, să pună întrebări și să nu accepte automat ideile doar pentru că sunt populare sau venite de la autorități.

Ea demonstra că adevărata inteligență nu înseamnă să complici lucrurile.

Ci să le faci mai clare.

S-a căsătorit cu Robert Jarvik, inventatorul inimii artificiale Jarvik-7, și a contribuit la proiecte dedicate persoanelor cu abilități cognitive excepționale, însă chiar și după ce a devenit celebră în întreaga lume, Marilyn a continuat să vorbească simplu, calm și accesibil, fără aroganța pe care mulți o asociază cu geniul.

Poate că exact aici se află frumusețea poveștii ei.

În faptul că nu a trăit pentru a demonstra că este mai inteligentă decât ceilalți.

Ci pentru a demonstra că inteligența adevărată poate deveni lumină pentru ceilalți, nu superioritate.

Pentru că uneori cele mai extraordinare minți nu sunt cele care vor să fie admirate.

Ci cele care îi ajută pe oameni să înțeleagă mai bine lumea și pe ei înșiși.

Tu crezi că adevărata inteligență se vede în cât de mult știe cineva sau în felul în care reușește să îi facă și pe ceilalți să înțeleagă?

#MarilynVosSavant #Inteligență #PoveștiAdevărate #Istorie #Curaj #Matematică #Logică #Feme iExtraordinare #Inspiratie #Cunoaștere #NeverStopLearning

&&&

 Maia Plisețkaia – balerina care a dansat mai departe decât frica

În spatele eleganței aproape ireale cu care Maia Plisețkaia plutea pe scena Teatrului Balșoi s-a ascuns o viață sfâșiată de teroare, pierdere și supraviețuire, pentru că destinul ei nu a fost construit doar din aplauze și lumină, ci și din umbrele unui regim care i-a ucis tatăl, i-a deportat mama și i-a transformat copilăria într-o luptă continuă între frică și ambiție.

Născută în 1925, la Moscova, într-o familie de evrei apropiați lumii artistice, Maia a crescut într-o Uniune Sovietică în care talentul putea să te ridice pe cele mai înalte scene, dar aceeași putere politică te putea distruge într-o singură noapte. În timpul Marii Terori staliniste, tatăl ei a fost arestat și executat, iar mama deportată într-un lagăr din Kazahstan, împreună cu fratele ei mai mic, iar adolescenta care visa să danseze a învățat foarte devreme că frumusețea și groaza pot exista în același timp.

Salvată de mătușa și unchiul ei, celebri soliști ai Balșoiului, Maia a fost crescută într-o disciplină aproape dureroasă, iar la Academia de Balet impresiona prin încăpățânare, rezistență și o energie pe care nimeni nu reușea s-o stăpânească. Dansa ca și cum fiecare mișcare era o revoltă împotriva destinului care încercase s-o îngenuncheze. În timp ce alte fete învățau doar pașii perfecți ai baletului clasic, Maia învăța și cum să supraviețuiască într-o lume în care orice privire greșită putea deveni periculoasă.

Ironia crudă a vieții a făcut ca, în 1949, aceeași tânără al cărei tată fusese ucis de regimul stalinist să fie trimisă să danseze chiar la aniversarea lui Stalin. Mai târziu avea să mărturisească faptul că era îngrozită de privirea dictatorului și că evita să-i întâlnească ochii în timp ce își făcea reverențele. Imaginea aceasta spune aproape totul despre epoca în care a trăit: o artistă obligată să zâmbească în fața omului care îi distrusese familia.

Și totuși, Maia Plisețkaia nu a fost înfrântă. Ani întregi i s-a interzis să părăsească Uniunea Sovietică, de teamă că nu se va mai întoarce, iar autoritățile sovietice au folosit numele ei ca simbol al măreției culturale comuniste, în timp ce ea însăși trăia sub control și suspiciune permanentă. Abia în 1959 i s-a permis să plece în turnee internaționale, iar lumea occidentală a descoperit atunci ceea ce publicul de la Balșoi știa deja: că Maia nu era doar o balerină extraordinară, ci un fenomen artistic imposibil de imitat.

Publicul american a fost fascinat de stilul ei dramatic, de forța cu care transforma fiecare rol într-o poveste trăită până la capăt, iar criticii vorbeau despre ea ca despre o apariție aproape hipnotică. Nu dansa doar corect. Dansa cu o intensitate care făcea ca fiecare spectacol să pară ultima ei luptă cu lumea.

Deși a devenit una dintre cele mai mari stele ale baletului mondial, Maia a rămas mereu neliniștită, mereu în căutarea unei libertăți pe care nici gloria și nici succesul nu i-au oferit-o pe deplin. După căderea comunismului, a plecat din Rusia și s-a stabilit în Germania împreună cu soțul ei, însă numele ei a rămas pentru totdeauna legat de Teatrul Balșoi, scena pe care și-a transformat durerea într-o formă de frumusețe pe care lumea nu a uitat-o niciodată.

#MaiaPlisetskaia #Balshoi #Istorie #Balerina #Forta #Curaj #Arta #PovestiAdevarate

Cum poate un om să transforme atâta durere, frică și pierdere într-o frumusețe care continuă să emoționeze lumea chiar și dup ă zeci de ani?

$$$

 „Prințesa care a murit la 19 ani… iar un băiat care a întâlnit-o o singură dată i-a păstrat fotografia lângă pat timp de 61 de ani”

Sankt Petersburg, anul 1899.

Când țarul Nicolae al II-lea și-a ținut pentru prima dată în brațe nou-născuta, întreaga Rusie sperase că va fi băiat, pentru că imperiul avea nevoie disperată de un moștenitor, însă în clipa în care copilul și-a deschis ochii mari, albaștri și luminoși, țarul a uitat pentru o secundă toate așteptările și a privit doar fetița care avea să devină una dintre cele mai iubite membre ale familiei Romanov.

Numele ei era Maria Nikolaevna Romanov.

În familia imperială, fiecare dintre surori părea să aibă un rol bine definit. Olga era serioasă și intelectuală. Tatiana era elegantă și disciplinată. Anastasia era rebelă și plină de glume. Iar Maria era sufletul cald dintre toate. Era cea care împăca certurile, cea care își cerea scuze în locul altora și cea care reușea să facă până și servitorii sau soldații să se simtă importanți atunci când vorbeau cu ea.

Avea obrajii rozalii, părul castaniu deschis și niște ochi atât de mari încât oamenii îi spuneau „ochii-farfurie”. Dar frumusețea ei nu era ceea ce impresiona cel mai mult. Ci bunătatea.

Maria visa la o viață simplă. Nu la putere, nu la tron. Își dorea să se căsătorească cu un soldat rus bun și să aibă mulți copii, o casă plină de râsete și o viață liniștită.

Nu avea să primească niciodată nimic din toate acestea.

În anul 1910, familia imperială a călătorit în Germania pentru o reuniune regală, iar acolo un băiat de doar 10 ani, Louis Mountbatten, nepot al familiei regale britanice, a văzut-o pe Maria pentru prima dată.

Maria avea 11 ani.

Și ceva în privirea ei avea să rămână cu el pentru tot restul vieții.

Decenii mai târziu, Mountbatten avea să spună că fusese „absolut fermecat” de ea și că își dorise să o ia de soție încă din copilărie. Poate părea doar o fascinație inocentă de copil, însă adevărul este că Louis Mountbatten nu a uitat-o niciodată.

A devenit unul dintre cei mai importanți oameni ai secolului XX. A luptat în războaie, a comandat armate, a fost ultimul vicerege al Indiei și apropiat al familiei regale britanice. A trăit o viață uriașă, plină de putere și istorie.

Dar în fiecare noapte, timp de 61 de ani, pe noptiera lui a stat aceeași fotografie: Maria Romanov, cu ochii ei mari și luminoși.

Apoi a venit revoluția rusă.

În 1917, familia Romanov a fost arestată și ținută sub pază într-o casă din Ekaterinburg, iar lumea lor de palate și baluri s-a transformat într-o existență plină de frică și izolare. Însă chiar și în captivitate, Maria a rămas aceeași. Învăța numele gardienilor, îi întreba despre familiile lor și își amintea zilele lor de naștere.

Un gardian atât de impresionat de bunătatea ei a încercat chiar să îi aducă pe ascuns un tort de ziua ei de naștere.

Dar gestul a fost descoperit, iar regulile au devenit și mai dure, pentru că autoritățile au realizat ceva periculos: Maria îi făcea pe oameni să își amintească faptul că prizonierii din fața lor erau ființe umane.

În noaptea de 17 iulie 1918, familia a fost trezită și dusă într-un subsol sub pretextul unei evacuări de urgență. Nimeni din afara familiei nu știa că fiicele își cususeră diamante și bijuterii în corsete și în tivurile rochiilor, sperând că într-o zi vor reuși să fugă și să își refacă viața.

Apoi au început împușcăturile.

Țarul, țarina și cei apropiați au căzut aproape instantaneu, însă când soldații au tras în fete, s-a întâmplat ceva neașteptat: gloanțele ricoșau din corsetele pline cu diamante, ca și cum bijuteriile deveniseră o armură improvizată.

În haosul și fumul care umpluseră încăperea, Maria a încercat să fugă spre ușă.

Avea doar 19 ani.

A fost împușcată și ucisă înainte să poată ajunge afară.

Nu a avut niciodată soldatul pe care îl visa. Nu a avut cei douăzeci de copii pe care și-i imagina. Nu a apucat să îmbătrânească.

Iar departe, în Anglia, băiatul care o întâlnise o singură dată a continuat să îi păstreze fotografia pe noptieră până în ziua morții sale, în 1979.

Poate că aceasta este adevărata moștenire a Mariei Romanov: nu coroanele, nu palatele și nici imperiul care s-a prăbușit, ci felul în care o singură persoană poate lăsa în urmă suficientă bunătate încât să nu fie uitată nici după zeci de ani.

Pentru că există oameni care trec prin lume și o lasă mai rece.

Iar Maria Romanov, deși a trăit doar 19 ani, a lăsat-o mai caldă.

 Crezi că uneori oamenii nu sunt ținuți minte pentru puterea lor, ci pentru felul în care i-au făcut pe ceilalți să se simtă?

#MariaRomanov

#Romanov

#Istorie

#FamiliaRomanov

#Dragoste

#PoveștiAdevărate

#NeverForgotten

#RussiaHistory

#LouisMountbatten 

#IstorieEmoționantă

#Kindness

#LoveAndLoss

&&&

 „Avea 52 de ani. Ea avea 18. Dar lumea uită că povestea lor începuse când ea era doar un copil.”

În vara anului 1989, lumea mondenă privea fascinată nunta dintre Bill Wyman, basistul trupei Rolling Stones, și Mandy Smith, o tânără de 18 ani, iar revistele vremii vorbeau despre diferența lor de vârstă ca despre o poveste extravagantă specifică lumii rockului, însă foarte puțini oameni spuneau atunci adevărul complet despre relația lor.

Pentru că povestea nu începuse când Mandy devenise adultă.

Ea îl cunoscuse pe Bill Wyman când avea doar 13 ani.

El era deja o vedetă mondială, un bărbat celebru și influent, aflat aproape de vârsta de 50 de ani, în timp ce ea era încă adolescentă. Relația lor devenise publică înainte ca Mandy să fie majoră, iar în loc ca societatea să privească situația cu îngrijorare și să pună întrebări serioase despre limite, putere și responsabilitate, mulți au preferat să trateze totul ca pe încă o poveste șocantă din lumea celebrităților.

Când s-au căsătorit, Mandy avea legal 18 ani, însă criticile și controversele nu au venit din cauza nunții în sine, ci din cauza faptului că relația dintre ei începuse cu ani înainte, într-o perioadă în care ea era încă minoră, iar el era un adult cu faimă, bani și influență enormă.

Ani mai târziu, Mandy Smith a vorbit public despre experiența prin care a trecut și despre felul în care societatea din acea perioadă normaliza adesea comportamente care astăzi sunt privite mult mai critic, mai ales atunci când implică diferențe mari de vârstă și dezechilibre de putere între un adolescent și un adult celebru.

Povestea lor a rămas una dintre cele mai controversate relații din istoria muzicii rock, nu doar din cauza diferenței de vârstă, ci și pentru că ridică întrebări importante despre felul în care societatea privea astfel de situații atunci și despre cât de mult s-au schimbat lucrurile între timp.

Poate că partea cea mai tulburătoare este faptul că milioane de oameni au văzut totul desfășurându-se public și foarte puțini au ales să vorbească despre implicațiile reale ale unei astfel de relații.

 Crezi că societatea de astăzi tratează mai serios astfel de relații decât în trecut sau faima încă îi face pe mulți să ignore anumite limite?

#BillWyman

#MandySmith

#RockHistory

#IstorieControversată

#Celebrități

#Societate

#PoveștiAdevărate

#Awareness

#FameAndPower

#Respect

#Ist oriaMuzicii

#DiferențăDeVârstă

&&&

 @CUM SĂ FACI UN BĂRBAT FERICIT:

 1. Gătește-i;

 2. Culcă-te cu el;

 3. Nu-i pune întrebări;

 4. Lasă-l în pace.

CUM SĂ FACI O FEMEIE FERICITĂ:

 1. Fii prietenul ei;

 2. Fii companionul ei;

 3. Fii iubitul ei;

 4. Fii frumos;

 5. Fii fermecător;

 6. Fii priceput în bucătărie;

 7. Fii atletic;

 8. Fii electrician;

 9. Fii instalator;

 10. Fii mecanic;

 11. Fii tâmplar;

 12. Fii decorator;

 13. Fii stilist;

 14. Fii poet;

 15. Fii psiholog;

 16. Fii exterminator de insecte;

 17. Fii psihiatru;

 18. Fii bine dispus;

 19. Fii un bun ascultător;

 20. Fii organizat;

 21. Fii un tată bun;

 22. Fii empatic;

 23. Fii cultivat;

 24. Fii sensibil;

 25. Fii atent;

 26. Fii seducător;

 27. Fii deștept;

 28. Fii amuzant;

 29. Fii creativ;

 30. Fii atrăgător;

 31. Fii puternic;

 32. Fii înțelegător;

 33. Fii tolerant;

 34. Fii prudent;

 35. Fii ambițios;

 36. Fii capabil;

 37. Fii curajos;

 38. Fii determinat;

 39. Fii sincer;

 40. Fii protector;

 41. Verifică tot;

 42. Fii sacul ei de box;

 43. Fii singuratic fără prieteni.

NU UITA SĂ:

44. O lauzi des;

45. Îi faci cadouri;

46. Fii sincer;

47. Îi deschizi ușa de la mașină;

48. Nu o stresa;

49. Nu te uita la alte femei;

50. Ridică capacul toaletei;

51. Fii profesor de informatică;

52. Nu sforăi;

53. Nu îți usca picioarele cu prosopul.

ȘI ÎNCĂ:

54. Niciodată să nu uiți:

 • ziua ei de naștere

 • aniversarea relației

 • aniversarea primului sărut

 • aniversarea primei întâlniri

 • ziua de naștere a mamei ei

 • Ziua Îndrăgostiților și să fii fidel.

CE URĂSC FEMEILE:

 1. Cei care răspund;

 2. Cei care tac;

 3. Cei care mint;

 4. Cei care sunt prea sinceri;

 5. Grijile;

 6. Cei care nu le pasă;

 7. Gelozia exagerată;

 8. Lipsa de gel ozie.

BONUS:

Și nu uita, chiar dacă ai dreptate, întotdeauna greșești!😂🤣😂

'**'

 S-a întâmplat în 22 mai1809: S-a născut Constantin A. Kretzulescu (ortografiat și Creţulescu), om politic liberal, participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu), preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857). A fost prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859), ministru în mai multe rânduri și a sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost.

Constantin A. Kretzulescu era fiul logofătului Alexandru Creţulescu şi al Anicăi Câmpineanu. După ce urmează cursurile Şcolii greceşti din Bucureşti, tânărul Constantin se înscrie în armată şi obţine gradul de maior în 1832. După această experienţă, decide să-şi continue studiile la Paris, obţinând bacalaureatul în litere şi licenţa în drept. Când revine în ţară, Kretzulescu este numit prefect de Brăila (1840), apoi este numit procuror la Curtea de Casaţie, renunţând în acelaşi timp la cariera militară. După o scurtă perioadă în care practică avocatura, Kretzulescu se implică activ în mişcarea revoluţionară de la 1848 şi este numit preşedinte al Sfatului administrativ de la Bucureşti. După înfrângerea revoluţiei, decide să plece în exil, călătoreşte în Italia, Anglia şi Franţa, unde îşi completează studiile în filosofie, fiind totodată redactor la revista „Concordia”, unde pledează pentru cauza naţională a românilor.

Revenit în ţară, Kretzulescu se implică în activităţile unioniste şi este numit preşedinte al Comitetului Unirii de la Bucureşti (1857). În acelaşi timp, este ales deputat şi secretar în Divanul ad-hoc şi membru al Adunării Elective din Ţara Românească. Din această ultimă poziţie, politicianul îl susţine la domnie pe Alexandru Ioan Cuza, contribuind astfel la Unirea Principatelor Române .A fost unul dintre conducătorii mişcării unioniste înainte de  Unirea din 1859. Deşi în perioada domniei lui Cuza, Kretzulescu este pentru scurt timp preşedinte al Consiliului de miniştri din Muntenia (27 martie - 6 septembrie 1859), acesta se va îndepărta treptat de domnitor şi va activa în „monstruoasa coaliţie”, contribuind la abdicarea lui Cuza. După aducerea pe tron a lui Carol I, va fi desemnat să conducă Guvernul României, între 1 martie 1867 - 4 august 1867.

Din 10 septembrie 1871, a fost ales membru de onoare al acestui for cultural şi ştiinţific. Spre sfârşitul vieţii, participă la formarea Partidului Naţional Liberal, pe care îl reprezintă ca senator în Reprezentanţa Naţională, timp de mai multe legislaturi. Constantin A. Kretzulescu se stinge din viaţă pe 21 martie 1884, la vârsta de 75 de ani.

Surse:

Neagoe, Stelian Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Nicolescu, Nicolae C., Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/kretzulescu-o-familie-romaneasca-in-elita-europei

https://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=K

https://cultural.bzi.ro/constantin-a-kretzulescu-primul-ministru-al-romaniei-16364