$$$

 Astăzi, 21 ianuarie, se împlinesc 102 ani de la naşterea lui Benny Hill, actor, scenarist, regizor, compozitor şi realizator de emisiuni britanic, unul dintre cei mai populari comici din istorie.

Benny Hill a înregistrat, timp de aproape 40 de ani, un succes remarcabil cu celebrul său serial de comedie „The Benny Hill Show”, în care prezenta sketch-uri cu o predilecţie pentru imaginea batrânelului un pic cam afemeiat care manifestă un interes aparte pentru aproape toate doamnele şi domnişoarele frumoase care apar în drumul său.

Un fapt demn de remarcat, este că printre cei mai mari admiratori ai lui Benny Hill, s-a aflat însuşi Charlie Chaplin, care, cu ocazia unui dineu, a avut ocazia să-i prezinte colecţia sa de casete video cu „The Benny Hill Show”.

În anul 1977, în perioada apogeului carierei sale, emisiunea „The Benny Hill Show” era urmărită de nu mai puţin de 20 de milioane de oameni.

În anul 1979, „The Benny Hill Show” a fost transmis pentru prima dată în SUA, ulterior ajungând să fie difuzat în nu mai puţin de 109 ţări din întreaga lume. Benny Hill a fost premiat pentru show-ul său cu un premiu BAFTA pentru cel mai bun scenariu – în 1972, an în care a mai primit şi o nominalizare pentru cea mai bună interpretare – şi cu distincţia „Golden Rose”, în cadrul Festivalului de la Montreaux.

Dar talentul de excepţie al lui Benny Hill avea să fie remarcat şi în filme pentru marele ecran, câteva dintre producţiile în care a jucat fiind „Pantomania: Babes in the Wood” – rolul Minstrell (1957), „Those Magnificent Men in Their Flying Machines or How I Flew from London to Paris in 25 hours 11 minutes” (1965), sau „Chitty Chitty Bang Bang” (1968). De asemenea, Benny Hill a fost Chelnerul în „The Waiters” (1969), Profesorul Simon Peach în „The Italian Job”/”Jaf în stil italian„ (1969) sau Eddie în „Eddie in August” (1970) – film pentru care a semnat şi regia.

Benny Hill a murit la 20 aprilie 1992, la Teddington, Marea Britanie, în urma unui infarct, artistul fiind găsit, două zile mai târziu, fără suflare, în fotoliul său, în faţa televizorului.

După dispariţia sa, locul său în peisajul umoristic britanic a fost ocupat definitiv de Rowan Atkinson şi de celebrul său personaj Mr. Bean, „născut” în prima zi a anului 1990, pe canalul ITV.

$$_

 Jessica Tandy și Hume Cronyn – iubirea care nu a avut nevoie de spectatori

În 1942, lumea era în flăcări și nimic nu părea sigur. În acea toamnă, doi actori care munceau din greu, dar pe care nu-i cunoștea aproape nimeni, s-au căsătorit într-o ceremonie discretă, trecută complet neobservată. Ea avea 33 de ani, o actriță britanică ce ieșea dintr-o primă căsnicie dificilă. El avea 31 de ani, un actor canadian de roluri secundare, departe de a fi „frumosul clasic” al Hollywoodului.

Nici Jessica Tandy, nici Hume Cronyn nu erau faimoși. Niciunul nu bănuia că tocmai începeau una dintre cele mai durabile și oneste povești de parteneriat din istoria divertismentului.

Se cunoscuseră cu doi ani înainte, pe Broadway. El s-a îndrăgostit mai întâi de vocea ei, de acel accent britanic care putea suna fragil într-o clipă și neclintit în următoarea. Ea a fost atrasă de ceva mult mai rar: absența totală a orgoliului. Într-o lume construită pe comparație și nesiguranță, Hume era sincer împăcat cu rolul secundar, pe scenă și în viață.

Au trăit modest zeci de ani. Teatru de repertoriu. Piese radiofonice. Orice muncă venea. În 1944 au apărut împreună pentru prima dată pe marele ecran, într-un film de război, interpretând un cuplu german care riscă totul pentru a salva un deținut evadat dintr-un lagăr. Regizorii au observat imediat ceva rar: se mișcau și se ascultau ca doi oameni care erau deja împreună de-o viață.

În următorii cincizeci de ani aveau să facă treisprezece filme împreună, dar adevărata lor casă a rămas scena. Shakespeare, Tennessee Williams, Samuel Beckett, dar și texte scrise special pentru ei de Hume. Ce i-a făcut cu adevărat diferiți a fost lipsa totală a competiției. Într-o industrie în care succesul unuia e adesea amenințarea celuilalt, ei s-au sprijinit fără să țină scorul.

Când Jessica a ajuns la vârsta la care rolurile pentru femei dispar, Hume a lucrat mai mult, a acceptat orice proiect, fără să o facă vreodată să se simtă mai puțin valoroasă. A ajustat direcția. Asta înseamnă, de fapt, angajament.

Apoi s-a întâmplat ceva neașteptat. La 74 de ani, Jessica a jucat în Cocoon. La 80 de ani a câștigat Oscarul pentru Driving Miss Daisy, devenind cea mai în vârstă actriță recompensată vreodată cu acest premiu. Femeia pe care Hollywoodul o uitase scria istorie.

Au continuat să lucreze împreună până la capăt. Ultimul lor film a apărut în 1994, același an în care Jessica a pierdut lupta cu cancerul ovarian. Avea 85 de ani. Fuseseră căsătoriți timp de 52 de ani.

Hume a spus cândva: „Am fost suficient de norocoși încât să ne dorim aceleași lucruri.”

Jessica a formulat mai simplu: „Eu pot doar să joc. Hume poate scrie, poate regiza, poate construi un proiect. Eu am avut partea mai bună.”

Au jucat cupluri care păreau reale pentru că erau reale: confortabile, uneori ironice, profund legate. Nu au interpretat iubirea pentru camere. Au trăit-o.

Aceasta nu este o poveste de dragoste hollywoodiană.

Este pur și simplu iubire – cea care nu strălucește, dar durează.

#JessicaTandy #HumeCronyn #iubireadeviata #ClassicHollywood #parteneriat #dragoste #timp

Crezi că iubirea care rezistă este cea spectaculoasă sau cea care știe să rămână tăcută și constantă, zi după zi?

$$$

 Santorini – bijuteria Mării Egee

Santorini, cunoscută în antichitate drept Thera, este una dintre cele mai spectaculoase insule ale Greciei, o combinație rară de istorie, peisaj vulcanic și frumusețe aproape ireală, așezată pe marginea unei caldeire care spune povestea unei explozii ce a schimbat pentru totdeauna fața Mării Egee. Cu capitala la Fira și sate cocoțate pe stânci abrupte, insula pare suspendată între cer și mare, între mit și realitate.

Printre locurile care definesc spiritul insulei se află Oia, celebră pentru apusurile care transformă cerul într-un spectacol de foc și aur, dar și pentru atmosfera sa liniștită, aproape ritualică. Ruinele antice de la Thira și Akrotiri dezvăluie existența unei civilizații avansate, îngropată sub cenușă vulcanică, iar plajele cu nisip negru sau roșu, precum Kamari sau Red Beach, amintesc constant de originea vulcanică a insulei.

Satul Pyrgos, cu zecile sale de biserici, este un spațiu în care spiritualitatea și istoria se împletesc firesc, iar legendele despre Atlantida dau insulei un aer misterios, alimentat de descoperirile arheologice și de forma neobișnuită a caldeirei. La toate acestea se adaugă vinurile locale, născute din vița-de-vie crescută pe sol vulcanic, care dau un gust unic acestei insule aspre și seducătoare.

#Santorini #Grecia #MareaEgee #calatorii #istorie #vulcan #apusuri #mit #Atlantida

Pentru tine, Santorini este mai ales un loc al romantismului sau o insulă care ascunde povești vechi, încă nespuse?

$$$

 CĂLIN GEORGESCU, CANDIDATUL KREMLINULUI - TENTATIVĂ DE LOVITURĂ DE STAT

Procurorii Parchetului General susțin, într-un rechizitoriu de peste 300 de pagini, că Federația Rusă a avut un rol important în tentativa de răsturnare a ordinii constituționale din România din decembrie 2024. Planul rusesc a avut două etape: mai întâi, crearea artificială a unui candidat politic dintr-o figură marginală – Călin Georgescu – și promovarea lui printr-o campanie online cu amprentă rusească; apoi, după ce Curtea Constituțională a anulat turul întâi al alegerilor, trecerea la un plan violent de tip lovitură de stat, cu sprijinul unei grupări conduse de legionarul Horațiu Potra.

Argumentele principale din rechizitoriu:

-Un candidat artificial – creat prin pagini Facebook aparent inofensive, direcționate către site-uri cu infrastructură rusească.

-Propagandă organizată – prin portalul „Pravda România” și pliantul cu „România Mare”, distribuit și amplificat pe canale rusești.

-Manipulare online – rețele coordonate pe TikTok și Telegram, cu donații și live-uri transformate în „mită electorală”.

-Radicalizare după decizia CCR – apeluri la „revoluție”, amenințări la judecători și campanii alarmiste.

-Planul violent – întâlnirea Georgescu–Potra la Ciolpani și mobilizarea unui grup înarmat spre București.

-Legături la Moscova – contacte directe ale lui Potra și anturajului său cu diplomați și rețele rusești.

Potrivit procurorilor, susținerea pentru Călin Georgescu nu a arătat ca o campanie clasică, ci ca o operațiune stratificată: captarea unui public prin pagini „nepolitice”, devierea traficului spre site-uri doppelganger cu infrastructură legată de Federația Rusă, amplificarea agresivă pe TikTok și, după anularea primului tur, încercarea de a converti tensiunea online în violență organizată. Rechizitoriul descrie un lanț coerent de acțiuni, de la influență informațională până la mobilizarea unui nucleu paramilitar.

În prima etapă, audiențele au fost coagulate în jurul unor pagini de Facebook cu tematici „soft” – religie, sănătate, bucătărie – care, pe măsură ce se apropiau alegerile, au virat brusc către conținut politic și mesaje identitare.

Procurorii notează că aceste pagini au servit la micro-țintire pe nișe emoționale „ușor influențabile”, cu trecere ulterioară la narațiuni eurosceptice și anti-sistem. În același timp, utilizatorii erau direcționați către site-uri ce imitau presa sau instituții, unde reclamele erau livrate de companii „cu legături în Federația Rusă” – AdNow, MGID, Geozo, AdsKeeper. Unele domenii au fost atribuite tehnic la IP-uri din Rusia, iar „MGID” apare în rechizitoriu cu detalii corporative care coboară până la o marcă înregistrată în Panama și un operator economic din Moscova, „înființat de un cetățean rus”.

Pravda România și propaganda

Un al doilea braț al operațiunii a fost ecosistemul „Pravda România”, parte din platforma de dezinformare „Portal Kombat”, pusă în funcțiune înaintea scrutinelor pentru „consolidarea credibilității și generarea de trafic autohton”. Între 25 noiembrie și 6 decembrie 2024, site-ul a publicat 230 de articole aliniate la obiectivele Federației Ruse și favorabile lui Georgescu.

La 1 decembrie, pe „Pravda” din Republica Moldova a apărut un pliant cu harta „României Mari” și un cod QR care ducea direct la site-ul calingeorgescupresedinte.ro. Materialul a fost preluat rapid în infosfera rusă și pe canale de Telegram din Serbia și Republica Moldova, cu țintire inclusiv spre comunități lipovene și rutene din România.

Manipularea rețelelor sociale

Amplificarea decisivă s-a produs pe TikTok. Rechizitoriul reține că platforma a fost „principalul vector de propagare”, prin rețele coordonate de conturi, închise ulterior chiar de companie în noiembrie și decembrie.

Prima rețea a numărat 78 de conturi, iar a doua, activată în decembrie, a ajuns la 27.217 conturi. Hashtagurile asociate candidatului au urcat până pe locul 9 în trending global în perioada primului tur.

Coordonarea se făcea prin canalul de Telegram @propagatorcg, care furniza mesaje, materiale și instrucțiuni despre „eludarea restricțiilor” și ferestrele optime de viralizare. „Toate aceste acțiuni coroborate au permis manipularea algoritmului”, consemnează procurorii.

În această arhitectură, un rol „determinant” îi este atribuit influencerului Bogdan Peșchir (@bogpr). Potrivit rechizitoriului, el „a investit aproximativ 1.000.000 euro” pentru a obține statutul de utilizator nivel 50, acces care îi permitea donații exclusive. Acestea au fost folosite în live-uri pro-Georgescu și au fost calificate de acuzare drept „mită electorală”.

Din combinația de rețele coordonate, live-uri și micro-țintire a rezultat o percepție artificial amplificată în favoarea candidatului.

Radicalizarea după decizia CCR

Momentul de cotitură a venit pe 6 decembrie 2024, când Curtea Constituțională a anulat primul tur. Potrivit procurorilor, urmează un salt volumetric al conținutului instigator: apeluri la „revoluție”, amenințări la adresa judecătorilor, imagini cu coloane militare însoțite de narațiuni alarmiste.

Analiza metrică indică o explozie a hashtagului #revolutie între 6–8 decembrie, cu milioane de vizualizări. Rechizitoriul citează și secvențe video în care se aude: „Eu instig la revoltă! […] Să iasă cu parul pe stradă!”. Este pasajul care marchează trecerea de la manipulare online la predispoziție la violență.

Întâlnirea conspirativă și planul violent

Pe 7 decembrie, între 10:51 și 12:01, are loc întâlnirea „în condiții de clandestinitate” de la Jbara Horses, Ciolpani. Potrivit procurorilor, Călin Georgescu și Horațiu Potra discută un plan pentru ca, a doua zi, un nucleu cu pregătire militară să deturneze protestele din București în „manifestații caracterizate prin violență”, cu scopul „schimbării ordinii constituționale” prin contagiune emoțională într-un moment de tensiune maximă.

Rechizitoriul corelează această discuție cu aparițiile lui Georgescu din aceeași seară: contactarea liderului „Frăția Ortodoxă”, promisiunea unui „îndemn acțional” și intervenția la TV cu informații pe care acuzarea le consideră false și manipulatorii.

Seara târziu, la Mediaș, Potra adună 21 de persoane și fixează deplasarea spre București în șapte autoturisme. Lista nominală apare în rechizitoriu; scopul consemnat: provocarea de „proteste (…) deturnate în acțiuni violente”.

În timpul nopții, poliția oprește coloana pe DN1. La Balotești, într-un Mercedes, sunt descoperite 11 cutii x 4 bucăți COBRA F4, 4 bucăți RED BARON F4, două macete, două cuțite și trei cozi de topor. Într-un BMW este identificat un pistol neletal cu proiectil de cauciuc, echipament tactic și cuțite. Expertizele tehnice arată că încărcăturile RED BARON conțineau amestecuri pe bază de perclorat de potasiu, aluminiu și sulf și „sunt în stare de funcționare”.

Legăturile cu Moscova

În fundal, procurorii inventariază proximitățile ruse ale lui Potra: fotografii cu ambasadorul Valeri Kuzmin, deplasări și rezervări către Moscova, prezențe repetate în proximitatea Ambasadei Rusiei. Aceste detalii sunt inserate în rechizitoriu în cadrul tabloului factologic al legăturilor personale și al atmosferei din jurul nucleului mobilizat.

În planul interferenței informaționale, dosarul revine constant la „Pravda România”. Pe lângă cele 230 de articole publicate înainte de turul întâi, procurorii notează denaturarea unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA privind interferența rusă și amplificarea unor imagini cu coloane militare românești pentru a induce panică. Toate acestea s-au petrecut „pe fondul deciziei CCR”, când tensiunile sociale „ating un prag critic”, iar discursul instigator devine „unitar” și „exacerbează sentimentele naționaliste”.

Rechizitoriul consemnează și evaluări tehnice ale statului: o campanie electorală neetichetată, declanșată în noiembrie 2024, care a angrenat peste 100 de influenceri cu un total de peste 8 milioane de urmăritori. Între 13–26 noiembrie, conținutul pro-Georgescu ajunge pe locul 9 global în topul trendurilor. Contextul juridic este completat de o disjungere: o piesă separată a anchetei privind complicitatea „presupus săvârșită de persoane neidentificate, din siajul unor reprezentanți ai serviciilor de informații și ai altor autorități din Federația Rusă și Republica Populară Chineză”, declinată la DIICOT – Structura Centrală.

În concluzie, susțin procurorii, candidatura lui Călin Georgescu a fost susținută printr-un mecanism în care pârghiile digitale cu amprentă rusească au creat audiență și presiune socială, iar nucleul din jurul lui Horațiu Potra a încercat să capitalizeze acea presiune în stradă. Elemente precum ecosistemul Pravda/Portal Kombat, rețelele coordonate de pe TikTok și Telegram, site-urile doppelganger, donațiile din live-uri, întâlnirea conspirativă de la Ciolpani, grupul de la Mediaș și arsenalul confiscat compun, în viziunea acuzării, o poveste unitară despre influență, radicalizare și tentativa de a schimba, prin violență, ordinea constituțională.

Sursa:

Antena 3 CNN

$$$

 CÂMPIA ULCIOARELOR GIGANT DIN LAOS

O câmpie din Laos pe care se afla mii de ulcioare imense, vechi de peste doua mii de ani, ofera o panorama suprarealista. Nimeni nu stie cine, când si de ce a creat imensele vase, iar legendele localnicilor vorbesc despre uriasi care ar fi trait aici în preistorie.

Stonehenge stârneste uimiri, însa, un sit arheologic din Laos este chiar mai misterios de atât. ”Câmpia ulcioarelor” este formata din mii de vase preistorice din piatra, împrastiate pe sute de kilometri patrati în apropiere de Phonsavan, în nord-estul tarii. În ciuda numelui, zona este mai mult deluroasa, iar ulcioarele, unele înalte de peste trei metri si cântarind mai multe tone, continua sa îi intrige pe arheologii care nu au reusit sa le dezlege misterele.

Arheologii francezi au început sa investigheze vasele la începutul secolului al XX-lea. Henri Parmentier, care a fost în Laos în 1923, a descoperit ca aceste ulcioare imense ar fi continut, în general, una sau doua vase negre, unul sau doua securi de mâna, un ”obiect bizar” despre care a concluzionat ca ar fi fost o lampa, margele de sticla, margele gaurite de cornalina, cercei din piatra sau din sticla, clopote din bronz si ”frecvent, resturi de oase umane”.

Majoritatea acestor obiecte au fost însa furate de-a lungul anilor. Cele mai multe detalii despre aceste vase din piatra ar fi fost facute publice de un alt arheolog francez, Madeleine Colani, care ar fi publicat în anii 1930 o carte de peste 700 de pagini despre ”Câmpia ulcioarelor”.

Expertii sunt de parere ca aceste obiecte datând de 2000 de ani ar fi fost folosite pentru ceremonii de înmormântare, însa legendele locale vorbesc despre ”un trib de giganti care le-ar fi folosit pe post de potire de vin pentru sarbatorirea unei mari victorii”.

Vase similare au fost descoperite si în India, însa este incert care civilizatie le-ar fi creat.

Vase pentru apa?

În 2016, o echipa de cercetare din Australia a desfasurat primele sapaturi de anvergura din anii ’30 si pâna acum, oferind niste raspunsuri la întrebarile legate de functia ulcioarelor. Echipa a sapat lânga o zona populata de turisti si a descoperit un cimitir unde ramasitele umane au fost gasite dispuse în trei modalitati diferite: în vase de ceramica, în puturi acoperite cu blocuri de calcar si îngropate în morminte traditionale.

Asta confirma faptul ca ulcioarele erau într-adevar folosite în scopuri mortuare, însa sugereaza o noua teorie în ceea ce priveste pregatirea cadavrelor. Ulcioarele erau folosite pentru descompunerea acestora înainte de îngropare.

Lasând partea morbida la o parte, poate ca cea mai interesanta parte a povestii originii Câmpiei cu ulcioare implica alte situri de acelasi fel. Cercetarile au descoperit grupuri similare de ulcioare de-a lungul Asiei, care, când sunt puse în legatura cu cele din Laos, alcatuiesc un sir de astfel de obiecte care se întinde pâna în nordul Indiei!

Datorita acestui lucru, cercetatorii au ajuns sa creada ca ulcioarele au fost folosite în cadrul unei rute comerciale internationale care strabatea Asia. Este posibil ca apa de ploaie strânsa în ulcioare sa fi fost folosita de calatori în timpul anotimpului secetos.

Asta ar explica numeroasele margele folosite pentru rugaciune care au fost descoperite în aceste situri, margele care probabil ca au fost lasate în urma drept ofrande. 

Regiunea este însa în mare pericol. În anii 1960 si 1970, în timpul razboiului din Indochina, fortele americane au aruncat doua milioane de tone de bombe în Laos, unele si în ”Câmpia ulcioarelor”. Craterele sunt vizibile si astazi, însa în regiune ar putea existe bombe, mine de teren si alte arme care nu au explodat înca.

”Câmpia ulcioarelor” este cea mai populara atractie turistica din Laos.

Sursa: 

Smithsonian Magazine

$$$

 CEA MAI VECHE FABRICĂ DE BERE

O fabrică de bere de mare producție, considerată a fi „cea mai veche” din lume, a fost descoperită de o echipă de arheologi la situl funerar Abydos din sudul Egiptului.

„Misiunea arheologică egipteano-americană, condusă de Dr. Matthew Adams de la Universitatea New York şi de Dr. Deborah Vischak de la Universitatea Princeton, ce lucrează în Abydos-ul de Nord, Sohang, a descoperit ceea ce se crede că este cea mai veche fabrică de bere de producție în masă din lume”, a declarat ministerul pe pagina sa de Facebook.

Acesta a citat secretarul general al Consiliului Suprem de Antichităţi al Egiptului, Mostafa Waziry, spunând că fabrica de bere „datează probabil din era regelui Narmer”.

Narmer, ce a condus acum mai bine de 5000 de ani în urmă, a fondat prima dinastie şi a unificat Egiptul de Sus şi de Jos.

Arheologii britanici, au fost cei ce pentru prima dată au descoperit existenţa fabricii de bere la începutul secolului al XX-lea, dar locația sa nu a fost niciodată determinată cu precizie, se spune în comunicat.

Echipa egiptean-americană „a reușit să identifice din nou locul şi să-i descopere conținutul”, se menționează în același comunicat.

Potrivit lui Waziry, fabrica de bere era formată din opt suprafețe mari ce erau folosite ca „unități pentru producţia de bere”.

Fiecare sector conținea aproximativ 40 de oale din ceramică dispuse în două rânduri.

Un amestec de cereale şi apă, utilizat pentru producerea berii, era încălzit în ceaune, fiecare din care era „ţinut pe loc de bare din lut aşezate vertical sub formă de inele”.

Fabricarea berii pentru „ritualuri regale”

Studiile au arătat că berea era produsă la scară largă, cu capacitatea de a produce aproximativ 22 400 de litri „la un moment dat”, a declarat Adams, conducătorul misiunii arheologice comune.

Berăria „ar fi putut fi construită în acest loc, special pentru a aproviziona ritualurile regale ce aveau loc în interiorul încăperilor funerare a regilor egipteni”, a spus el.

„Dovezile folosirii berii în ritualurile de sacrificiu au fost găsite în timpul săpăturilor în încăperi”, se spune în comunicat.

Dovezile producției de bere în Egiptul antic nu sunt noi, iar descoperirile anterioare au aruncat lumină asupra fabricării berii.

Fragmente de la vasele de ceramică folosite de egipteni pentru fabricarea bierii, datând cu 5000 de ani în urmă, au fost descoperite pe un şantier din Tel Aviv, a anunţat autoritatea israeliană pentru antichităţi în 2015 (en).

Abydos, unde a fost dezgropată această recentă descoperire, a oferit multe comori de-a lungul anilor şi este renumit pentru templele sale, precum cel a lui Seti I.

În anul 2000 (en), o echipă de arheologi americani a scos la iveală în Abydos cel mai vechi exemplu cunoscut al unei bărci, datând cu prima dinastie faraonică, acum 5000 de ani în urmă.

Egiptul a anunţat în ultimele luni despre mai multe descoperiri majore ce au menirea să stimuleze turismul, un sector care avut de suferit foarte mult de pe urma răscoalei din 2011 şi acum datorită pandemiei coronavirusului.

Autorităţile se aşteptau ca 15 milioane de turişti să viziteze Egiptul în 2020, comparativ cu 13 milioane de anul trecut, dar virusul a stricat planurile.

$__$$

 AUTORITARISMUL

Analiza comportamentului specific al unui stat implică, în mod necesar, și o cunoaștere detaliată a regimului său politic (democratic sau autoritar). Analiza geopolitică, prin raportare la un regim, permite identificarea unor valențe ale acțiunii statului cu impact teritorial. De exemplu, în cazul unui stat autoritar, acest tip de analiză explică în ce măsură politica sa externă are caracter ofensiv (expansionism regional sau global) ori defensiv (izolaționism absolut sau relativ). De asemenea, expune consecințele produse pe plan intern de procesul de centralizare a puterii, specific oricărui regim autoritar. Relevă, astfel, efectele politicii de control total al statului, ca rezultat al subordonării periferiei față de centru. Sesizează nuanțele aservirii periferiei prin interzicerea sau restricționarea autonomiei, în scopul anihilării tendințelor separatiste în raport cu puterea centrală.

Analiza geopolitică surprinde urmările acțiunii de direcționare hipercentralizată a evoluției sistemelor de populare, în special, urbană. Astfel, este expusă politica de obstrucționare a concurenței spațiale pentru a forma centre alternative de putere pe baza accesului natural la resurse, calitatea mediului etc. Analiza detaliază mecanismul de funcționare a relației dintre metropolă și releele urbane, angrenate în difuzarea puterii centrale la nivel regional. De asemenea, relevă efectele procesului de direcționare a căilor de comunicații către centru, prin care regimul își asigură accesul la punctele strategice din teritoriu, pentru a-și consolida puterea. Așa cum putem observa, analiza geopolitică a unui regim, deși este complexă, are direcții limitate de cercetare. În consecință, vom schița, în continuare, un profil al regimului autoritar din perspectiva filozofiei politice pentru a completa analiza respectivă.

Elita regimului

Autoritarismul constituie o formă arhaică de manifestare a statului și, implicit, de guvernare. Acesta își are originea în primele acțiuni de coagulare a comunităților umane în jurul triburilor, iar, în timp, complexitatea sa a crescut, cunoscând diferite forme de manifestare, precum autocrația sau totalitarismul. Autoritarismul reflectă, la nivel social, ordinea naturală, rezultată din asocierea carnasierelor în scopul utilizării, în comun, a forței brute, pentru a-și satisface instinctele fiziologice. Într-un stat autoritar, se detașează și se afirmă un cerc restrâns de putere care formează elita, pe baza unor legături comune în plan ideologic (politice, religioase) sau din oportunism (obținerea de beneficii sociale, economice). Elita acumulează masiv putere prin exploatarea funcțiilor și resurselor societății exclusiv în favoarea sa. Pentru a-și proteja interesele, capturează statul, controlând procesul decizional prin intermediul autorităților, cărora le atribuie competențe sporite.

Autoritarismul utilizează în exces funcția executivă care își subordonează puterea legislativă și judecătorească în beneficiul elitei. Nu există un mecanism de control, eficient sau real, a modului de exercitare a puterii executive sau, dacă există, are un caracter propagandistic. Pentru susținerea funcției executive, este supradimensionat aparatul structurilor de forță prin care este supravegheată populația și sunt reprimați contestatarii. Represiunea îi vizează pe cetățenii care își manifestă opoziția și pe exponenții regimului care formează disidența. Brutalitatea se poate exprima inclusiv prin măsuri severe cu rol exemplificativ, pentru a descuraja în perspectivă orice tentativă similară de contestare. Acțiunea punitivă se poate derula nu doar în raport cu oponentul în mod individual (condamnări penale, exil, suprimare fizică), ci și cu familia (excluziune socio-economică) sau chiar grupul căruia îi aparține (etnic, confesional etc.).

Liderul carismatic

Elita formează o verticală a puterii, reprezentată de un lider suprem (politic, militar, religios). Datorită necesității inițiale a unor lideri de a se coaliza pentru a schimba un regim anterior, exercitarea puterii se poate realiza și în comun de către un grup restrâns de conducători. Frecvent, între liderii grupului se dezvoltă, însă, o competiție, care, inevitabil, se manifestă violent. În timp, conflictul are ca rezultat impunerea supremației unuia dintre lideri care își asumă singur puterea. Datorită puterii acumulate, liderul joacă un rol esențial pentru funcționarea și chiar existența regimului. Pentru a-i legitima puterea absolută, pe care o exercită în plan politico-militar, îi sunt atribuite calități personale excepționale nu doar fizice, ci, mai ales, morale. Se invocă existența unei misiuni istorice pe care liderul carismatic trebuie să o îndeplinească sau chiar îi sunt atribuite puteri supranaturale.

Liderul distribuie puterea între grupările / facțiunile care compun elita, preocupate să își sporească influența și să obțină privilegii. Tensiunile dintre facțiuni degenerează în conflicte care implică folosirea puterii acaparate la nivelul structurilor de forță sau a sistemului judiciar. Pot fi exploatate și legăturile cu medii de criminalitate organizată și teroriste, inclusiv pentru acțiuni de intimidare fizică sau asasinate. Conflictele sunt arbitrate de lider, interesat să mențină stabilitatea regimului și să își asigure loialitatea elitei. În general, exceptând monarhiile absolutiste, succesiunea liderului nu este reglementată. Se evită, astfel, coagularea unor nuclee alternative de putere și i se permite liderului să își joace eficient rolul de arbitru. În momentul succesiunii, tensiunile se amplifică și escaladează, iar facțiunile, în absența unui arbitru, concurează violent pentru a prelua conducerea regimului.

Limitarea drepturilor

Pentru protejarea regimului și conservarea privilegiilor elitei, accesul cetățenilor la resurse și funcții publice se realizează pe bază de clientelism, nu de performanță (meritocrație). Accesul este condiționat strict de disponibilitatea cetățenilor de a susține interesele regimului și de a forma clientela. Sunt agreați exclusiv indivizii cu aptitudini de executanți servili și care nu dau dovadă de calități manageriale sau gândire critică, incapabili să coaguleze nuclee alternative de putere. Clientela este recompensată cu privilegii specifice elitei, de care poate beneficia strict sub controlul regimului (călătorii în străinătate, investiții în paradisuri fiscale, accesul la bunuri și servicii preferențiale). Deși reglementat, procesul de exploatare a resurselor și funcțiilor se realizează conform unor norme interpretabile, având caracter subiectiv și netransparent, iar deciziile adoptate nu pot fi contestate.

Pentru a gestiona tensiunile sociale, regimul este nevoit să simuleze democrația în fața cetățenilor. Prin legislație, acordă drepturi civice generale, dar nu stabilește un mecanism prin care acestea să fie exercitate concret. Respectarea libertăților cetățenești de către regim are un caracter formal și propagandistic. Drepturile nu sunt garantate, în mod real, iar pentru a obstrucționa exercitarea lor se impun și se aplică, prioritar, interdicții și restricții, prin care regimul vizează să obțină controlul societății (limitând mobilitatea populației, libertatea cuvântului și a întrunirilor etc.). În scopul intimidării populației, se adoptă norme prin care se sancționează orice formă de contestare a regimului și a ideologiei sale. Deși asumat oficial, principiul egalității cetățenilor în fața legii nu funcționează, elita și clientela folosindu-se de putere pentru a influența deciziile administrative și judecătorești.

Cetățeanul supus

Regimul autoritar generează și perpetuează un mediu restrictiv și represiv pentru cetățeni. Puterea executivă este folosită discreționar, iar, în fața abuzurilor elitei și clientelei, cetățenii nu beneficiază de protecție legală. Impredictibilitatea modului de exercitare a puterii de către autorități erodează sentimentul de securitate a cetățenilor la nivel individual și colectiv. Brutalitatea fizică este completată prin campanii de manipulare psihologică a populației (dezinformare, propagandă). Regimul tinde să își afirme omnipotența și omnisciența prin aparatul represiv supradimensionat, pentru a induce teama de repercusiuni în cazul opoziției față de sistem. Statul autoritar urmărește să transforme cetățeanul într-un individ supus care trăiește senzația bunăstării în cadrul regimului său. Dorește și reușește, parțial, să îi creeze această senzație prin discursuri propagandistice, manifestări publice grandioase sau măsuri economice populiste.

Cetățenii sunt acceptați exclusiv ca membri ai unei societăți controlate total, astfel că regimul urmărește să îi înregimenteze într-un partid de masă (unic sau dominant) ori în organizații afiliate (asociații de tineret, femei, sindicate etc.). Reprezentând interesele regimului, partidul acordă privilegii cetățenilor care acceptă înregimentarea, iar din rândul lor își alege clientela. Nu tolerează opoziția politică reală și își asumă o ideologie prin care își clamează superioritatea și infailibilitatea. Pentru a-i consolida influența, populația este îndoctrinată masiv, iar societatea este politizată complet (economic, științific, cultural, sportiv). Cetățenii neînregimentați sunt integrați forțat prin folosirea dependențelor socio-economice (carieră profesională, asistență socială etc.). Oamenii pot fi supuși chiar experimentelor sociale pe bază ideologică, utilizate și ca instrumente de reprimare a opoziției și disidenței.

Guvernarea precară

Pe termen scurt, prin centralizarea puterii și valorificarea complexului de resurse umane și naturale pentru susținerea unor proiecte de integrare socio-economică la nivel colectiv, regimul poate crea o relativă stabilitate și prosperitate, ca rezultate ale unui progres limitat și temporar. Guvernarea precară este rezultatul managementului public defectuos al elitei, cu sprijinul clientelei, care provoacă degradarea constantă a mediului natural și social, prin exploatarea necontrolată a resurselor. Astfel se adâncesc inegalitățile socio-economice, mascate sub iluzia egalitarismului susținută prin propagandă. Compromiterea sistemului instituțional responsabil de funcționarea infrastructurii critice și a serviciilor publice esențiale vulnerabilizează cetățenii. Guvernarea precară generează riscuri specifice fenomenului subdezvoltării (sărăcie, foamete, depopulare, crize sociale, riscuri ecologice) pe care regimul le ignoră.

Prin erodarea sistemului de protecție instituțională a societății, guvernarea provoacă amenințări majore la adresa securității cetățenilor, care iau forma corupției, traficului ilegal sau criminalității. Clientela implicată în administrarea statului formează rețele de corupție, subordonate elitei. La rândul său, elita se asociază cu actori non-statali (grupări mafiote) pentru a-și consolida puterea. Guvernarea precară favorizează amenințările grave la adresa securității cetățenilor provenite din exteriorul statului (spionaj, terorism, criminalitate organizată transfrontalieră). Entități statale și non-statale speculează disfuncțiile și vulnerabilitățile instituționale, pentru a le potența gradul de pericol și a le converti în breșe de securitate. Actorii externi acționează pentru a prelua controlul unor segmente de infrastructură strategică sau chiar statul în sine, folosindu-se inclusiv de rețelele de corupție sau de crimă organizată asociate cu elita.

Regresul istoric

Pe termen lung, orice stat autoritar regresează periculos în planul existenței sale. Însă regresul acestuia nu este un proces accelerat, ci unul în cadrul căruia coboară treptat pe scara istoriei. Degenerarea se produce în trei faze în care statul își diminuează etapizat capacitatea instituțională, până la nivelul disoluției funcțiilor sale vitale. Inițial, statul devine nefuncțional, continuând-și involuția, în mod accelerat, din cauza fragilizării pentru ca în final să eșueze până la limita dezintegrării. Astfel, pe treapta de sus a involuției se află statul nefuncțional, rezultat al managementului defectuos al resurselor publice, practicat de către clientelă în beneficiul elitei. Dezvoltarea societății fie stagnează, fie înregistrează punctual progrese nesemnificative în anumite domenii. Se deschide perspectiva iminentă a subdezvoltării pe fondul diminuării gradului de sustenabilitate socio-economică.

Pe treapta de mijloc se situează statul fragil, rezultat concret al cronicizării incapacității administrării eficiente și echitabile a resurselor societății. Inegalitățile se accentuează, iar infrastructura critică și serviciile publice esențiale se degradează grav. Deteriorarea indicatorilor socio-economici marchează, astfel, debutul fenomenului de subdezvoltare. Pe treapta de jos, se află statul eșuat ca urmare a cronicizării procesului de fragilizare și a accelerării disoluției instituționale. Autoritățile asigură doar la nivel minim funcționarea infrastructurii critice și a serviciilor publice esențiale. Statul se confruntă cu o penurie de resurse pentru susținerea activității socio-economice, fond pe care fenomenul subdezvoltării se accentuează. Odată cu fragilizarea și, mai ales, eșuarea statului, legitimitatea regimului este contestată masiv de către cetățeni care se opun prin rezistență pasivă sau chiar violent.

Eșuarea internă

În cursul procesului de involuție, regimul devine din ce în ce mai brutal și abuziv pe plan intern. Încercând să limiteze efectele cronicizării fenomenului de subdezvoltare, regimul compensează eșuarea sa socio-economică prin intensificarea activităților propagandistice și militare. În același timp, dezvoltând complexul „cetății asediate”, regimul invocă acțiunea fictivă a unor sabotori interni și externi. Nu își asumă responsabilitatea pentru eșecul cauzat de incompetența și ineficiența gestionării statului în beneficiul elitei de către clientelă. Prin controlul total exercitat în domeniul mediatic, regimul dezinformează populația, distorsionând grav realitatea. Prin aparatul represiv, declanșează o „vânătoare de vrăjitoare” pentru identificarea unor „țapi ispășitori” în rândul comunităților neagreate și etichetate arbitrar ca ostile. Scopul campaniei este să intimideze cetățenii și să le inducă sentimentul că nu regimul este vinovat de eșuarea statului.

Neimplicând un act de justiție reală, „vânătoarea de vrăjitoare” produce numeroase victime nevinovate, a căror persecuție este justificată propagandistic ca unică soluție salvatoare. Regimul își intensifică rigiditatea ideologică pentru a motiva severitatea campaniei sale punitive. Pentru a-i face complici ai represiunii, le solicită cetățenilor, sub pretextul eficienței combaterii elementelor ostile, să îi susțină acțiunile (în special prin delațiuni, demascări publice). Insistă pe nevoia statului ca populația să consimtă la sacrificii economice și să renunțe la orice formă de exercitare a libertăților. Dispune, astfel, măsuri impopulare pentru a stopa declinul economic, concomitent cu restricționarea sau interzicerea drepturilor civice, pentru a controla tensiunile sociale. Cu riscul agravării climatului socio-economic, statul este militarizat excesiv, însă acțiunea este asumată ca o garanție esențială pentru supraviețuirea regimului.

Agresivitatea externă

Din cauza eșuării sale interne, statul autoritar devine tot mai agresiv pe plan extern. Dorește să reducă decalajul față de societățile avansate, democratice, care îi inspiră temerea că, prin sistemul lor de valori, bazat pe libertate și prosperitate, pot deveni modele pentru cetățenii săi și îi pot determina să acționeze contra regimului. Dispune, astfel, măsuri complexe pentru a declanșa procese cu potențial regresiv ce erodează fundamentul democratic al societăților vizate și, implicit, le subminează dezvoltarea socio-economică. În acest registru se înscriu operațiunile subversive (spionaj, sabotaj, dezinformare, atacuri cibernetice), ingerințele în procesul electoral, dependențele economice sau energetice, manipularea capitalului, politica de dumping, acapararea piețelor de desfacere și a infrastructurilor strategice, campaniile de denigrare la nivel internațional, tensionarea climatului etno-lingvistic, stimularea populismului etc.

Pentru a intimida, statul autoritar adoptă un discurs de politică externă agresiv prin care reclamă necesitatea revizuirii ordinii internaționale în favoarea sa. Mistifică istoria, raportându-se la evoluții din trecut (etno-lingvistice, religioase) care nu mai au relevanță similară pentru prezentul socio-cultural. În scopul susținerii pretențiilor sale, statul autoritar denaturează realitatea obiectivă într-un mod absurd. Pretinde ca responsabilitatea pentru situația tensionată pe care a generat-o să nu fie reținută în sarcina sa, ci a statului pe care îl agresează. Pentru a intimida, adoptă și măsuri de forță în plan militar: accelerarea procesului de înarmare (inclusiv nucleară), alimentarea conflictelor armate, crearea de baze în proximitate. Din cauza agresivității sale, din ce în ce mai mulți actori de pe scena internațională percep statul autoritar ca pe un factor generator de insecuritate și se distanțează de acesta pentru a-l izola.