ATLANTIDA
Atlantida mit sau realitate?
Este o intrebare ce nu imi da pace de ceva vreme. Toate articolele citite si toate documentarele vazute ma conduc spre o singura concluzie: acest vechi continent a existat cu adevarat. Veti vedea aceste argumente si veti trage singuri concluziile. Oricum astept si opiniile voastre.
Despre Atlantida se spune ca s-a scufundat in apele oceanului intr-o zi si o noapte. Poate ca dezastrul s-a petrecut in zguduirile pamantului ce se crapa in bucati, ca la Messina, s-a prabusit brusc in adancuri, asemeni insulei Santorin, a fost acoperit de lava sau sub cenusa vulcanilor, ca orasele Saint Pierre si Pompei, sau a disparut sub valurile seismice (tsunami), precum Insula Krakatoa. Ori poate a fost doar o revarsare, cumplita si inexorabila, o razbunare a marii impotriva uscatului, sub un cer sfasiat de rafalele furtunii.
Ce s-a intamplat cu Atlantida?
Ce s-a intamplat cu locuitorii Atlantidei sau ai tinutului Mu, cu indienii viracochas ori cu olmecii? Le-au supravietuit doar creatiile, poate, ici si colo, cate un grup etnic ciudat, iar in locurile, unde totul a fost inghitit de ape nu au mai ramas decat legendele. Astazi pare greu de crezut ca populatia unui intreg continent poate sa piara aproape fara nici o urma. Totusi teoria derivei continentelor, formulata si demonstrata de savantul german Alfred Wegener inca din 1912, este unanim acceptata. Se stie ca fragmentele paturii superioare a scoartei terestre (Sialul) plutesc pe cea de dedesupt (Sima) aidoma unor aisberguri pe mare si ca aceste miscari au dus la necontenita schimbare a formei continentelor Terrei, unite, acum mai bine de trei miliarde de ani, intr-o singura masa de pamant, Pangaea.
Se stie, de asemenea, ca, in cursul erelor transgresiunii si regresiunii marine ciclice, au fost inundate si apoi descoperite succesiv insule, peninsule, continente intregi, aceasta datorandu-se atat derivei paturilor sialice, cat si epocilor post-glaciare, in care inimaginabile cantitati de gheata se topeau, ridicand nivelul marilor si oceanelor cu 1-10 m, uneori chiar mai mult.
In sfarsit, oamenii de stiinta considera ca certa existenta unor pamanturi (ajungand pana la dimensiunea unei insule ca Groenlanda, plasate intre actualele continente, in Atlantic (Atlantida, care facea legatura intre cele doua Americi, Europa si Africa de Nord) si, respectic, in Pacific (Pacifida, punte intre America de Sud, Oceania si poate chiar Asia).
Primele mentionari
Primele mentionari despre aceste pamanturi legendare apar inca din antichitate, iar filosoful grec Platon a descris amanuntit insula sau continentul Atlantida, in lucrarea cu acelasi titlu, devenita celebra. Milenii la rand, prea putini i-au dat crezare, poate si pentru ca Platon a prezentat aceste informatii sub forma literara. Dar …pana la Schliemann, Troia, Micene si Tirint erau doar ”fabulatiile lui Homer”.
Grecii antici au fost siguri ca dincolo de „Coloanele lui Hercule”(stramtoarea Gibraltar) si mai la sud de Britania existase candva un pamant locuit de oameni inalti si puternici, ce locuiau in cetati cu ziduri ciclopice, construite din blocuri de sute de tone, imbinare fara mortar si dispuneau de flote uriase, numarand mii de nave mai iuti si mai manevrabile ca oricare altele vazute de eleni. Acestia aveau arme si masinarii ciudate, daruri ale lui Atlas, stramosul primilor atlanti.
Daca Platon, Herodot, Plinius, Homer, Hesiod, Diodor din Sicilia, Euripide, Strabon, Proclus si alti autori antici greci, egipteni sau romani, pomenesc despre „continentul atlantic” este pentru ca aveau la dispozitie nu numai marturii pastrate in arhivele sau traditiile cretane, feniciene, sumeriene si egiptene, dar si documentele aflate printre cele 500.000 de lucrari ale faimoasei Biblioteci din Alexandria, fondata in anii 300 i.Hr. de Ptolemaios I Soter. Acesta a ars in vremea unei revolte populare infranta de legiunile lui Iulius Caesar si apoi, ce a ramas din carti, la ordinul califului Omar (o „crima” abominabila ce nu mai poate fi indreptata).
Timp de 2000 de ani informatiile despre Atlantida s-au limitat la cateva scrieri, legende, deductii logice. Incepand din 1960, in numai trei decenii, au fost descoperite dovezi atat de numeroase incat Pierre Carnac (un mare arheolog si profesor francez), in volumul sau intitulat L’HISTOIRE COMMENCE A BIMINI (Istoria incepe la Bimini), a afirmat ca „leaganul omenirii” ar fi masele insulare si continentale din Atlantic si Pacific.
Similitudinea civilizatiilor
Faptul nu este socant tinand cont ca Homo sapiens fossilis, s-a ivit brusc si nu are nici o legatura cu Homo neanderthalensis, din toate punctele de vedere (genetic, cultural, tehnico-stiintific, mod de viata si conceptie asupra rolului sau in cadrul lumii vii).
O alta problema care da de gandit este faptul ca primele mari civilizatii antice prezinta, in cele mai multe cazuri, un straniu fenomen de „generatii spontanee”. Cunostintele si realizarile cretanilor, egiptenilor, sumerienilor, olmecilor, incasilor etc…apar ca „rezultatul unor explozii neasteptate si nu in urma unei maturizari lente de-a lungul a nenumarate secole sau milenii cum ar fi normal”(Science et Vie-1971).
Se poate deduce ca ele se datoreaza unei civilizatii anterioare si, in acelasi timp, superioare celor in cauza. Am putea spune ca legaturile comerciale ar fi dus la dezvoltarea simultana a acestor civilizatii, dar nu putem explica similitudinea intre popoarele asiatice, africane, polineziene, americane si europene in ceea ce priveste nivelul pe care il atinsesera la momentul respectiv.
In 1890, Edward Herbert Thomson (descoperitorul celor mai multe centre mayase din Yucatan) afirmase existenta unui continent, in Oceanul Atlantic.
El spune ca o puternica civilizatie atlanta s-a dezvoltat pe insulele mai mari sau mai mici dintre America si Africa, pana in mileniul X i.Hr., cand ridicarea apelor, dupa sfarsitul ultimei glaciatiuni i-a inundat patria, din care au mai ramas doar ramasite (insulele Bahamas, Madeiras, Azore, Canare, Capului Verde). Daca atlantii din metropola au pierit, coloniile lor, contoarele comerciale si bazele navale din estul celor doua Americi, nordul, vestul si sudul Africii, de pe coastele atlantice ale Europei si din bazinul mediteraneean au scapat, influentand in continuare populatiile locale (sau chiar civilizandu-le).
Asa s-ar putea explica multe din enigmele mayase, cretane si egiptene, prezenta unor populatii cu caractere antropologice neobisnuite in vestul Africii si in Mediterana (toreenii din Corsica), prezenta monumentelor megalitice din Baleare, a celor din Sardinia sau Malta (care amintesc frapant de constructiile mayase si incase).
Mai mult decat atat Henry Breuil (specialist francez in arta parietala) a prezentat adesea in prelegerile sale dovezi despre existenta unei populatii europoide in sudul Africii, cu mii de ani inainte de era noastra. Nu numai ca acesti oameni erau foarte inalti, albi si aveau parul blond sau rosu, dar unele din vesmintele si armele cu care sunt reprezentati in picturile din Namib sau de la Brandberg seamana pana la identitate cu cele uzuale in epoca de maxima inflorire a Egiptului si Cretei. Ulterior s-au gasit si cranii europoide datand din 8000-6000 i.Hr., care certifica ipoteza lui Breuil.
„Doamna alba” de la Brandberg (Africa de Sud) este o fresca ce are ca personaje centrale-intr-o vasta suita de animale, vanatori si femei de tip negrid-o femeie alba cu parul rosu si un barbat ce poarta coif micenian si are sabie, cizme si short cretan!!!
De acum un secol, inca, se stia ca egiptenii, incasii si mayasii marcau locurile unde razele soarelui cadeau perpendicular pe pamant la vreme de solstitiu, prin obeliscuri asemanatoare, numite „stalpi de priponire a Soarelui”.
Descoperiri uluitoare
In 1970 o echipa de experti O.N.U. (geologi, botanisti, antropologi, etnografi) a intreprins o expeditie in Arhipelagul Canare, pentru a studia atat originea insulelor, cat si a guansilor, bastinasii inalti de 1,80-2 m, cu pielea alba, parul blond si ochii albastri, gasiti aici de spanioli.
Thor Heyerdahl a observat ca, nu departe de Canare, pe coasta Marocului, exista triburi berbere complet diferite atat antropologic, cat si cultural sau religios de arabi: oameni albi si blonzi, cu ochi albastri si ale caror sabii au manere in forma de cruce. Apoi, s-a constatat ca motivele decorative ale ceramicii din Canare pastreaza imaginea discului solar cu 16 raze, asa cum este el reprezentat in Japonia si Mexic, iar pe insule s-au descoperit tablite cu inscriptii stravechi asemanatoare cu scrierea maya.
In 1981, cativa scafandri italieni au descoperit in apropiere de Insula Lanzarote, din Arhipelagul Canarelor, o uriasa scara, ale carei trepte dreptunghiulare, cioplite si slefuite din piatra dura cantaresc cateva tone fiecare. In zona exista si ruinele unor cladiri si fortificatii si numeroase monumente megalitice (menhire, dolemene si cromlehuri ) identice cu cele din Franta, Anglia si largul Bermudelor.
Trecand acum pe celalalt continent numit Lumea Noua in 1973 revista OMNI amintea in numarul din ianuarie 1973 despre reteaua de sosele care leaga cele 12 orase si marele observator astronomic al indienilor Anasazi, vestigii aflate in New Mexico.
Aceasta populatie nu avea vehicule, animale de povara sau de calarie, si dupa cat se pare, nu cunoastea roata. Cu toate acestea, contruia autostrazi de 60-100 km lungime, unele perfect rectilinii, altele alcatuid bucle si serpentine complicate, aparent lipsite de sens, cata vreme se afla in camp deschis si fara denivelari.
Drumurile au 10 m. latime, sunt pavate cu dale de piatra foarte rezistenta si acopera, asemeni unei panze de paianjen o suprafata de 100.000 km². Chris Kincaid, o cercetatoare care a cartografiat zona, este de parere ca efortul ingineresc si investitiile de munca ale acestor indieni este de neinteles, pentru ca soselele si cetatile nu le-au folosit prea multa vreme (doar 75 de ani).
O alta constructie din America de Nord care uimeste este „Zidul Marelui Sarpe”, situat pe un podis stancos din Ohio, ce are inaltimea de 15 m, latimea de 3,5 m si o lungime de 400 m. Vazut din avion el are o forma de sarpe cu clopotei. Zidul nu inconjoara o incinta, ci ramane deschis, ceea ce inseamna ca nu a fost folosit ca fortificatie. Un alt zid din Illinois de data aceasta are 360 m lungime, 220 m latime si 30 m inaltime. Pe acesta au fost sculptati serpi, bizoni, vulturi, broaste testoase aparent fara noima (nu se stie cine a ridicat aceste constructii megalitice, teoria oficiala fiind ca indienii nord-americani erau inapoiati pana la venirea europenilor).
O alta descoperire uluitoare sunt cele cateva statui colosale din provincia Yucatan (Mexic), cioplite in lava pietrificata. De fapt acest lant de pesteri, neobisnuit de mari, ascunde numeroase sculpturi de diverse marimi si forme a caror varsta nu a putut fi identificata nici macar aproximativ.
Prin maniera de executie si detalii exterioare, se deosebesc de orice realizare a vreunei civilizatii amerindiene cunoscute. Pe suprafetele lor s-au incrustat numeroase exemplare de plante si vietuitoare marine fosilizate si pietrificate. Unii afirma ca ar avea o vechime de 30-40.000 de ani (ceea ce ar rasturna toate ipotezele despre primele manifestari artistice ale omenirii). Cert este ca statuile din Loltun Caverns constituie, in mod evident, opera unor creatori stapani pe arta lor, beneficiind de experienta unor generatii anterioare.
In Costa Rica si Guatemala exista aproape 2.000 de sfere de granit, raspandite pe intreg teritoriul ambelor tari. Cea mai mare dintre ele are 2,5 metri circumferinta si 16 tone greutate; toate au fost sculptate fara vreo abatere de la forma geometrica, iar materialul a fost adus din cariere montane. Vechimea lor depaseste cateva milenii.
Argumentele decisive
In anul 1968, pilotii Robert Brush si Trig Adams efectuau un zbor cu un avion cargou deasupra Insulei Andros (coasta de est a SUA). Observand sub apa limpede ceva ce parea o constructie, Brush a fotografiat zona, iar imaginile obtinute de el, publicate pentru prima data in The Miami News la 23 august 1968 si apoi reluate in toate revistele stiintifice americane si europene, de la National Geographic la Science et Vie, aratau un ansamblu de ziduri masurand 33×25, partial acoperite cu vegetatie marina. Au fost botezate „Templul submarin” de catre ziaristii americani.
Profesorul J.Mansin Valentine (conservator la Muzeul de Stiinte din Miami) a afirmat intr-un articol ca asa-numitul templu era un edificiu precolumbian ,extrem de vechi. Ulterior a mai fost descoperita o structura sub forma de „P” a carei linie dreapta are 120 m lungime.
Disputa ce s-a iscat ulterior (intre cei care sustineau ca natura crease aceste ziduri si cei care afirmau ca era exclusiv mana omului) a fost lamurita de cercetarile lui Dimitri Rebikoff. Acesta a explorat din aer si de sub apa imensul platou scufundat, care se intinde intre insulele Berry, Andros si Bimini din arhipelagul Bahamas.
S-au analizat, cu cele mai moderne mijloace, marile ziduri din est (70 m. lungime si 10 m.latime) si respectiv din vest (500 m. lungime si 10 m. latime). Blocurile ce alcatuiesc aceste ziduri au fost masurate prin metode moderne. Dimensiunile dalelor din piatra sunt impresionante: latura de 5 m. si grosimea de 0,5 m., avand o greutate de 25 de tone). Rebikoff declara atunci ca aceste ziduri perfect imbinate si rectilinii, orientate nord-sud, sunt o constructie inginereasca deosebita (care uimeste si azi).
Tot in acelasi an (1968) s-a descoperit asa numitul „Bimini Wall” de catre scafandrii Jacques Mayol, H.Climo si Robert Angove, condusi de doctorul Manson Valentine.
„Este un zid sau poate un drum realizat din pietre netede, rectangulare si poligonale, de variate marimi si grosimi, prelucrate si aliniate pentru a forma un aranjament evident artificial…In zona sunt mai multe drumuri realizate din pietre care au fost asezate in asa fel incat sa se imbine perfect una cu cealalta. Aceste strazi sunt drepte si paralele, iar cea mai lunga dintre ele este o sosea cu doua laturi exterioare bine delimitate si realizate din pietre foarte mari, plate, sprijinite la fiecare capat de stalpi verticali.”(CHARLES BERLITZ,THE BERMUDA TRIANGLE)
Ulterior s-au descoperit in zona Bahamas, Cuba, Haiti si Santo Domingo, alte „sosele”, ansambluri de cladiri si fortificatii scufundate. Unele dintre ele sunt piramide, domuri gigantice sau platforme pe care se inaltau odata temple sau bastioane.
Unul din scepticii acestor descoperiri, doctorul James Thorne, a afirmat: „Ma inclin in fata realitatii: s-a descoperit o mare civilizatie.„(THE BERMUDA TRIANGLE). Ulterior problema a fost studiata si de celebrul naturalist J-Y Cousteau care s-a alaturat parerii lui Valentine si Rebikoff.
Varsta vestigiilor de la Bahama Banks este incerta, dar datarea prin C14 a radacinilor de mangrove fosilizate printre pietre atesta o vechime de 12.000 de ani!
Descoperirirle din Bahamas nu sunt singulare. In largul costelor insulei Puerto Rico, doi ofiteri francezi ce au explorat cu batiscaful pana la cea mai mare adancime din Oceanul Atlantic, au gasit o scara lunga de 8 km ale carei trepte fusesera taiate in roca platformei continentale. In 1973, un grup de 70 de cercetatori americani si spanioli, condusi de profesorul Maxim Asher, de la Pipperdine University (Los Angeles-SUA) au descoperit si fotografiat in largul golfului Cadix, de pe coasta atlantica a Spaniei, o serie de sosele pietruite, coloane impodobite cu motive in spirala, ziduri si ruine ale unor porturi si bastioane care se continua spre mijlocul oceanului dincolo de limita teritoriala a apelor spaniole.
Cea mai stranie constructie, imi pare a fi piramida gasita la 900 m adancime avand 162 m inaltime si 126 m latura bazei, in largul arhipelagului Bermudelor. Aceasta are doua orificii situate pe laturi opuse: printr-unul apa era aspirata, iar prin celalat expulzata. Nu se stie ce vechime are aceasta, situata la aceeasi latitudine cu sora sa mult mai celebra, „Piramida lui Kheops”.
Nimeni nu poate nega faptul ca istoria cunoscuta isi mareste limitele spre un trecut tot mai indepartat. Astazi tot mai multi cercetatori afirma existenta unui popor stravechi, care a influentat direct sau indirect primele civilizatii istorice mediteraneene (Egipt, Sumer, Creta) precum si populatiile nord -africane (din Canare pana in Maroc) sau cele din Europa de Vest.
Descrierea lui Platon
Platon afirma ca Atlantida ar fi o insula mult mai mare decat Libia si Asia luate la un loc (nu trebuie sa va mire, pentru ca pe atunci nu se cunosteau dimensiunile exacte ale continentului Asia), situata dincolo de coloanele lui Hercule.
Civilizatia era infloritoare si foarte dezvoltata pentru acele vremuri, desi nu cunoasteau fierul (inlocuit se pare cu misteriosul oricalc). Religia era politeista, avand ca element principal cultul taurului, iar constructiile erau ciclopice si in trepte, deoarece insula era zguduita de cutremure dese. Organizarea sociala avea la baza un sistem egalitarist, iar atlantii isi educau copii de la varste fragede.
Insula a disparut intr-o zi si o noapte, din mania zeilor pentru ca acestia fusesera sfidati de acesti muritori prin ceea ce reusisera sa faca (este vesnicul mit al potopului si distrugerii urmat de o perioada de acalmie-mit ce are echivalent in realitate).
Concluzii
Traditiile scrise sau orale ale popoarelor stravechi par sa confirme existenta unei „tari a oamenilor albi” in mijlocul Atlanticului, numita Atlan in America Centrala si de sud, Ufa la triburile africane ashanti si yoruba, Aaru in Egipt, Avalon la celtii britanici…
Interesant de remarcat este faptul ca toate aceste traditii, fie ele sumeriene, feniciene, egiptene, cartagineze, etiopiene, cretane, celte, africane, mayase, quishe, guatemaleze sau honduriene afirma, ca si Platon, ca acesta tara a fost distrusa de cutremure, valuri seismice si inundatii postglaciare intr-o perioada cuprinsa intre 15.000 -8.000 i.Hr., dar grupurile scapate din catastrofa, ca si cele din colonii, baze navale si contoare s-au raspandit atat in Lumea Veche, cat si in cea Noua, contribuind din plin la civilizarea popoarelor de acolo, aflate la inceput de drum.
Dincolo de dovezile argheologice incontestabile si care se intind din Honduras si pana in Egipt, Malta si Creta, sunt dovezile geologice (fostele albii ale fluviilor europene si americane, ale caror urme se vad si acum in Oceanul Atlantic) si zoologice (migratia anghilelor), despre care vom vorbi intr-un articol separat.
La intrebarea„Atlantida mit sau realitate?” se poate raspunde azi, cu dovezile existente. Pamantul lui Atlas a existat, iar atlantii au creat acea civilizatie perfect organizata si foarte dezvoltata, spre care ar merita sa tindem si noi astazi.
