&&&

 S-a întâmplat în 12 septembrie 490 î. Hr.: Avea loc victoria grecilor asupra perşilor în bătălia de la Marathon. În anul 490 î. Hr., Imperiul Persan se afla în plinătatea forţei sale. Acest imperiu, care la apogeul puterii sale se întindea pe circa opt milioane de kilometri pătraţi - cuprinzând zone în care astăzi se află Iranul, Afganistanul, Irakul, Siria, Egiptul, Israelul, Libanul, Ciprul, ba chiar şi porţiuni în care în zilele noastre se află România, Bulgaria, Arabia Saudită - nu putea rămâne indiferent la bogata Grecie. Astfel, între perşi şi greci s-au purtat o serie de războaie, acestea fiind cunoscute sub numele de Războaiele Medice.

Bătălia de la Maraton este prima înfrângere clară a perşilor, care în acele vremuri aveau o armată considerată invincibilă. Cu atât mai impresionant este acest război, cu cât a fost rodul unei strategii noi, aceea a confruntării în câmp deschis, lucru de neconceput până atunci pentru greci, care din pricina efectivelor mai mici preferau zonele greu accesibile, tactică asemănătoare celei folosite de domnitorii noştri în luptele cu trupele otomane.

Herodot datează evenimentele despre care a scris în „Istoriile” sale conform unui calendar lunisolar; dar fiecare oraș-stat (polis) din vremea sa utiliza o altă variantă. Prin calcule astronomice se poate obține o dată corelată cu calendarul iulian - astfel, Philipp August Böckh (în 1855) a concluzionat că bătălia de la Maraton a avut loc pe 12 septembrie 490 î. Hr., conform calendarului iulian.Această dată este în general acceptată de către istorici. Există însă și opinii diferite: dacă se ia în considerare faptul că spartanii nu au participat la luptă datorită motivelor religioase (ei nu s-au pus în mișcare înainte de a fi lună nouă, adică la șase zile după terminarea bătăliei), iar calendarul lor era decalat cu o lună față de cel atenian, ar rezulta că bătălia a avut loc pe 12 august 490 î. Hr.

Schimbarea îndrăzneaţă a planului militar al grecilor s-a datorat unuia dintre strategii Atenei, Miltiades cel Tânăr. Anual, erau aleşi zece strategi pentru armata Atenei, iar Miltiades cel Tânăr a reuşit să-l convingă pe comandantul armatelor ateniene, Callimachus, să schimbe tactica de luptă de atunci, adică să renunţe la apărarea îndârjită de după zidurile cetăţilor şi la ambuscade şi să adopte o tactică a atacului în câmp deschis, timp în care persanii erau încă ocupaţi cu descărcarea corăbiilor.

Miltiades cel Tânăr îl însoţise pe Darius I în timpul expediţiei persane împotriva sciţilor, din anul 514 î. Hr., și cunoştea bine felul de a lupta şi mentalitatea perşilor, aşa încât era în măsură să evalueze şansele unei asemenea schimbări de viziune asupra luptei. Pe de altă parte, perşii nu şi-au pus problema că pot fi atacaţi, fiind convinşi că atenienii se vor mulţimi doar cu o apărare îndârjită. Însă au fost prea siguri pe ei, iar asta i-a costat una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria lor ca imperiu. Predecesorul lui Darius I, Cyrus, cucerise în anul 546 î. Hr., printre alte provincii din Asia Mică, şi regatul Lydiei (regiune care se află acum în Anatolia), de care depindeau coloniile greceşti din Ionia. Nemulţumirile împotriva perşilor s-au agravat, după ce Darius a instituit tribuţii anuale fixe, în locul contribuţiilor neregulate care funcţionau până atunci. După ce o revoltă a fost înăbuşită, în anul 499 î. Hr., perşii au vrut să pedepsească oraşele-stat (polisuri) Atena şi Eretria, care veniseră în ajutorul ionienilor.

Pe parcursul anului 491 î. Hr., perşii s-au pregătit pentru război, atât din punct de vedere militar, cât şi printr-o ofensivă diplomatică, trimiţând ambasadori în principalele oraşe-stat, cu cerinţa de a li se oferi „pământ şi apă”, gest simbolic atât de cunoscut şi nouă. Atena şi Sparta au refuzat, iar potrivit istoricului Herodot, Sparta i-a şi ucis pe solii lui Darius I. O armată persană s-a pus în mişcare, atât pe apă, cât şi pe uscat, condusă de Datis şi de nepotul lui Darius, Artaphernes. La finalul lunii august, o flotă de aproximativ 600 de nave a ajuns în golful de la Maraton, aflat la numai 42 de kilometri de Atena. Chiar dacă mărimea exactă a armatei persane este o necunoscută, cifrele variind foarte mult - de la sute de mii, cât apreciau în scrierile lor Plutarh şi Pausanias, la zeci de mii - este cert că aceste efective erau cu mult mai mari decât cele ale grecilor.

Aşa încât propunerea lui Miltiades cel Tânăr, de a-i ataca ei pe perşi şi nu de a aştepta în apărare, a fost cu adevărat o surpriză în pregătirile pe care grecii le făceau pentru bătălie. Atenienii ceruseră ajutor Spartei, însă spartanii aveau propriile convingeri de ordin religios, legate de fazele lunii, adică erau nevoiți să aştepte un număr de zile până la luna nouă, astfel că au ajuns pe câmpul de luptă târziu, după încheierea acesteia. Descrierea lui Herodot, făcută la 50 de ani după bătălie, este următoarea: „După ce atenienii se rânduiră pentru bătălie, s-a dat semnalul. Atenienii porniră în fugă şi se năpustiră asupra barbarilor... Când perşii i-au văzut pe vrăjmaşi atacându-i în fuga mare, s-au pregătit să primească atacul, cumpănind numărul neînsemnat al atenienilor şi atacul la care porniseră aceştia - fără cavalerie şi arcaşi. Ei au crezut că i-a cuprins nebunia, închipuindu-şi că această sminteală a lor îi va pierde cu siguranţă. Atenienii însă, când se încleştară strâns cu barbarii, se luptară în chip vrednic de pomenit. Bătălia de la Maraton a ţinut mult... După ce perşii au fost puşi pe fugă, atenienii îi urmăriră... până ce, ajungând la mare, cerură să li se pună la îndemână foc şi au atacat chiar corăbiile acelora”. Flota perşilor a ridicat ancora, cu pierderi mari, estimate la peste șase mii de morţi, în vreme ce atenienii pierduseră foarte puţini oameni.

În ochii lui Darius această expediție poate a apărut ca fiind pe jumătate reușită. Desigur, Atena scăpase de răzbunarea „Marelui Rege”, dar Eretria, celălalt oraș vinovat de a-i fi ajutat pe ionienii răsculați și de incendierea orașului Sardes, a fost aspru pedepsit. Eretrienii înrobiți au fost duși în inima Persiei, la Arderika, la nord de capitala Susa; cincizeci de ani mai târziu, atunci când a trecut Herodot prin această zonă, urmașii acestora încă își mai păstrau limba și obiceiurile. Toate acestea însă nu puteau face uitat eșecul debarcării în Attica. Darius aflase acum că pentru a cuceri întreaga Grecie, o debarcare susținută de flotă era insuficientă - era necesară o invazie pe calea terestră. El dorea să reia la o scară mai mare proiectul de invazie, dar problemele interne ale Imperiului Persan l-au împiedicat (înfrângerea de la Maraton a determinat revolta Babilonului și a Egiptului, revolte care s-au prelungit până după moartea lui Darius). De abia după ce urmașul său la tron, Xerxes, a restabilit ordinea în Egipt și în întregul imperiu a fost plănuită o nouă expediție în Europa.

Pentru greci însă, bătălia de la Maraton a rămas în amintire ca o victorie cu urmări capitale. Temuta armată persană (care păruse până atunci de neînvins) a fost, pentru prima oară, zdrobită în câmp deschis de către hopliți. La Maraton, a fost salvată nu numai independența unui popor, ci o întreagă civilizație. Atenienii s-au salvat pe ei înșiși și au salvat, în același timp, Grecia. Plini de o legitimă mândrie, atenienii și-au onorat eroii căzuți în luptă, ridicând un tumul înalt pe câmpia de la Maraton și au oferit un tezaur templului din Delfi, dedicându-l acelorași eroi. În anul următor, (489 î. Hr.) Miltiades, învingătorul de la Maraton, după ce a obținut bani sub formă de împrumuturi de la cetățenii atenieni, a întreprins pe cont propriu o expediție împotriva insulei Paros, în scopul de a-i pedepsi pe locuitorii acesteia pentru ajutorul acordat perșilor. Expediția s-a soldat însă cu un eșec; adversarii politici ai lui Miltiades au profitat de acest fapt și au cerut condamnarea la moarte a acestuia. În cele din urmă, cel care salvase Atena la Maraton a fost condamnat la închisoare, loc în care a și murit în același an.

Fidipide, sau Pheidippides în greceşte, este numele curierului despre care se spune că ar fi alergat, între locul bătăliei şi Atena, pentru a da vestea cea bună a victoriei, iar apoi ar fi murit de epuizare. Legenda spune că acest curier ar fi fost trimis în Sparta înainte de bătălie, pentru a cere ajutor în vederea luptei, iar după câştigarea acesteia de către atenieni el ar fi spus cuvintele „Bucurie vouă, noi am câştigat”, după ce a parcurs în alergare cei 42 de kilometri dintre Maraton şi Atena. Dacă este sau nu o realitate istorică nu se ştie cu exactitate, însă proba de maraton are în spate o legendă superbă, legată de locul unei celebre bătălii, în care spiritul eroic al atenienilor a dat o grea lovitură temutului imperiu al perşilor.

Surse:

http://www.istorie-pe-scurt.ro/batalia-de-la-maraton-si-originea-cursei-care-poarta-acest-nume/

https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/11/22/gloria-si-umilinta-lui-miltiade-i-batalia-de-la-maraton/

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/cum-au-reusit-o-mana-de-greci-sa-i-invinga-pe-persi-la-marathon

https://ziarullumina.ro/societate/timp-liber/batalia-de-la-maraton-o-lupta-istori ca-115915.html

&&&

 S-a întâmplat în 12 septembrie1547: În această zi, s-a născut regele Francisc I al Franţei. Francisc I al Franţei (François I) (12 septembrie 1494 - 31 martie 1547) a fost rege al Franţei între anii 1515 şi 1547, fiind fiul lui Charles d'Angoulême şi al Louisei de Savoia. Întâi, conte de Angoulême şi duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franţei.Când Francisc a devenit rege în 1515, Renaşterea îşi făcuse apariţia în Franţa iar Francisc a fost un important promotor al artelor. A sprijinit mulţi artişti ai timpului său şi i-a încurajat să vină în Franţa. Unii au lucrat pentru el, inclusiv Andrea del Sarto şi Leonardo da Vinci, pe care Francis l-a convins să părăsească Italia în ultima parte a vieţii sale. Leonardo a pictat puţin în Franţa, însă a adus cu el multe dintre lucrările sale mari, cum ar fi Mona Lisa, şi acestea au rămas în Franţa, la moartea sa. Alţi mari artişti pe care Francisc i-a angajat include pe Benvenuto Cellini, Giulio Romano şi Francesco Primaticcio, toţi angajaţi de Francis în amenajarea diferitelor palate ale regelui. Francis a angajat un număr de agenţi în Italia care au depus eforturi pentru a procura lucrări ale maeştrilor italieni, cum ar fi Michelangelo, Tiţian şi Raphael şi să le aducă în Franţa.Nu numai că Francisc a sprijinit o serie de mari scriitori, el a fost, de asemenea, poet, chiar dacă nu unul de mare calitate. Francisc a îmbunătăţit biblioteca regală; el a numit pe marele umanist francez Guillaume Budé ca bibliotecar şef şi a început să extindă colecţia de cărţi. Agenţii angajaţi de Francisc şi trimişi în Italia au căutat cărţi rare şi manuscrise şi le-au trimis în Franţa. În timpul domniei sale mărimea bibliotecii a crescut considerabil. Francisc a stabilit un precedent important prin deschiderea bibliotecii sale cercetătorilor din întreaga lume cu scopul de a facilita difuzarea de cunoştinţe. În 1537, Francisc a semnat „Ordonnance de Montpellier", decretând ca biblioteca sa să primeacă un exemplar din fiecare carte ce urmează să fie vândută în Franţa.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Francis-I-king-of-France

https://historia.ro/sectiune/portret/francisc-i-le-roi-chevalier-583998.html

https://www.monuments-nationaux.fr/en/view/content/9848824/full/1/11378351

https://www.ebsco.com/research-starters/history/fran cis-i

$$&

 S-a întâmplat în 12 septembrie1683: Era sfârşitul asediului otoman asupra Vienei. Armata germano-polonă condusă de ducele Carol de Lorena şi de regele Jan Sobieski înving în apropiere de Viena oastea marelui vizir Kara Mustafa. Asediul şi bătălia de la Viena (14 iulie – 13 septembrie 1683) a fost o operaţie militară iniţiată de otomani împotriva Imperiului Habsburgic, la care au participat şi detaşamente de oaste româneşti.

La ordinul sultanului Mehmed IV (1648 – 1487), marele vizir Kara Mustafa paşa a trecut la mobilizarea tuturor categoriilor de forţe necesare înfrângerii statului habsburgic. Astfel, și domnii Ţării Româneşti şi Moldovei, Şerban Cantacuzino (1678 – 1688), respectiv Gheorghe Duca (1678 – 1683), şi principele Transilvaniei Mihail Apafi I (1661 – 1690) au fost obligaţi să participe alături de otomani la campania din Europa Centrală.

Joncţiunea acestor armate s-a realizat la Eszék, pe Dunăre, la începutul lunii iunie (2 – 14 iunie). La 14 iulie 1683, trupele otomane au ajuns la Viena, două zile mai târziu, au înceaput asediul asupra cetăţii. Oştenilor români participanţi le-au revenit misiuni în spatele frontului, fiind încartiruiţi într-o zonă mărginaşă a Vienei (Rossau). Şerban Vodă credea însă în „victoria armatelor împăratului asupra duşmanului ereditar şi înfruntarea trufiei sale”, motiv pentru care acţiunile sale de pe frontul austriac au adus însemnate prejudicii de imagine Înaltei Porţi. El a acceptat să mijlocească schimbul de mesaje dintre garnizoana asediată, tabăra ducelui Carol de Lorena, ce avea cartierul general în apropierea oraşului, şi von Kunitz, rezidentul austriac din tabăra otomană, pe care oamenii lui Kara Mustafa intenţionau să-l folosească împotriva habsburgilor la momentul oportun. Mai mult, Şerban Cantacuzino a căutat să furnizeze taberei creştine informaţii privitoare la strategiile turcilor, la poziţia trupelor în teatrul de operaţii sau la neajunsurile care se resimţeau zilnic în rândul combatanţilor. Un exemplu ar putea fi episodul întâmplat la 6 august 1683. Un susţinut atac de artilerie otoman asupra aliaţilor creştini ameninţa să se transforme într-un eşec pentru apărătorii Vienei. Intervenţia lui Şerban Cantacuzino şi înştiinţarea lui Carol de Lorena, printr-un „iezuit ascuns în cortul său”, asupra faptului că „turcii gătesc iarba de puşcă şi vor înceta a bate până li se va aduce alta”, a întors rezultatul bătăliei în favoarea creştinilor. O altă dovadă a jocului său dublu ar fi încetineala în a finaliza construcţia unui pod de legătură între tabăra otomană şi zona de asediu, „ca doară mai curând ar veni oastea creştinească”, pentru a împiedica reacţia rapidă a oştilor Porţii. În ciuda manifestelor sale simpatii prooccidentale, domnul Ţării Româneşti a evitat să-şi afişeze public opţiunile de politică externă.

În urma înfrângerii definitive a trupelor vizirului Kara Mustafa paşa ,din 12 septembrie 1683, la Kahlenberg (în apropiere de Wiener Wald), în faţa oştilor conduse de regele polon Jan III Sobieski (1674 – 1696), este decisă retragerea din teritoriul habsburgic. Detaşamentele muntene comandate de Şerban Cantacuzino au făcut cale întoarsă, după un scurt popas în pădurea Gatterhölzel (unde domnul va ridica o cruce de lemn), s-au desprins de grosul armatelor otomane, îndreptându-se spre Bucureşti.

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/care-a-fost-adevarata-insemnatate-a-victoriei-antiotomane-din-1683

https://www.academia.edu/32198997/Imperiul_otoman

http://www.istoria.md/articol/484/Asediul_Vienei__1683__%C5%9Fi_urm%C4%83rile_sale__Pacea_de_la_Karlowitz__1699_

https://beautifulhistories.wordpress.com/2017/03/31/al-doilea-asediu-al-vie nei-1683/

&&&

 S-a întâmplat în 12 septembrie1919: Apărea Decretul-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară, dat după cel pentru introducerea votului universal. Acel proiect de lege privind reforma electorală a fost discutat pe articole începând cu 4 august şi a fost adoptat cu mici modificări şi un singur vot împotrivă pe 6 august. Consiliul Dirigent a trimis Consiliului de Miniştri de la Bucureşti, la 12 august, un exemplar legalizat al proiectului, care a fost discutat în şedinţa din 20 august şi promulgat ca decret-lege pe 24 august.

Acelaşi traseu a fost urmat şi de către proiectul de lege privind reforma agrară care e subiect al acestei postări. El a fost luat în discuţie de către Marele Sfat Naţional Român în şedinţa a 13-a, din 6 august 1919, iar varianta adoptată a sa a devenit decret-lege pe 12 septembrie. Potrivit acestei reforme, marile proprietăţi urmau a fi reduse prin expropriere la un preţ stabilit de către comisiile judeţene de împroprietărire, iar ţăranii aveau dreptul la o suprafaţă de pământ cel puţin atât cât puteau s-o lucreze ei şi familiile lor.

La Alba Iulia s-a decis administrarea Transilvaniei de către un organism special până la convocarea unei Constituante a României întregite. Astfel, s-a format Marele Sfat Naţional compus din 250 de membri. Potrivit punctului IX al Rezoluţiei de la Alba-Iulia, Marele Sfat Naţional „avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le află necesare în interesul naţiunii”. Rolul său a fost al unui „parlament provizoriu”, iar forţa executivă a acestuia era reprezentată de Consiliul Dirigent, „supremul for al naţiunii române din Ardeal – cuvântul Ardeal fiind numirea colectivă a întregului teritoriu românesc din fosta Ungarie”.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria, numit de Marele Sfat Naţional în data de 2 decembrie 1918, a avut menirea de a duce la îndeplinire hotărârile Adunării Naţionale: „Consiliul Dirigent va prelua şi va dirigui viaţa de stat, va îngriji serviciile publice şi în acest scop va fi în drept de a ordona şi a lua toate măsurile pe care le va găsi necesare”. Decretul lege semnat de Regele Ferdinand I sublinia folositoare activitatea acestuia până la definitiva organizare a României unite. Aşadar, era vorba de o autonomie provizorie, limitată în timp, Consiliul Dirigent urmând să funcţioneze până la unificarea legislativă şi administrativ-instituţională.

Sediul Consiliului Dirigent a fost stabilit la Sibiu unde a funcţionat între 9 decembrie 1918 – 18 noiembrie 1919. Începând cu 17 decembrie 1919 şi până în 10 aprilie 1920, şedinţele s-au ţinut la Cluj. Organul de presă al acestui organism a fost Gazeta Oficială, redactor fiind numit Teodor V. Păcăţian. Decretele Consiliului Dirigent aveau caracterul de lege şi erau obligatorii. Primul act juridic adoptat de Consiliul Dirigent a fost Decretul I, din 24 ianuarie 1918. Acesta viza modul de aplicare al legilor, funcţionarea serviciilor publice. În domeniul administraţiei publice s-a introdus limba română, ca limbă oficială. În acele comitate în care naţiunile conlocuitoare reprezentau a cincea parte din populaţie cetăţenii minoritari puteau utiliza limba proprie în administraţie şi învăţământ.

După înfiinţarea Consiliului Dirigent, consiliile naţionale comitatense, cercuale, urbane şi comunale româneşti au trecut sub autoritatea Resortului de Interne. În fruntea comitatelor (judeţelor) şi a municipiilor au fost numiţi prefecţi, ceilalţi funcţionari rămânând cu atribuţiile fixate de legea din 1866. În oraşele cu titlu de municipiu au fost desemnaţi prefecţi diferiţi de cei ai judeţelor (Cluj, Sibiu, Târgu-Mureş, Arad, Oradea, Timişoara, Satu-Mare). Au fost numiţi prefecţi şi pentru teritoriile aflate dincolo de linia de demarcaţie (Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Arad, Caraş-Severin). Dreptul constituţional maghiar a fost înlocuit cu cel român. S-a desfiinţat Comisia de examinare pentru magistraţi şi avocaţi cu reşedinţa în Târgu-Mureş şi s-a instituit, în locul acesteia, în mod provizoriu, o Comisie de examinare la Cluj. Pentru judecătorii, procurorii, notarii publici şi avocaţii care nu cunoşteau limba română s-a stabilit un răstimp de 6-12 luni în care să înveţe limba oficială. La Bucureşti, la Curtea de Casaţie şi Justiţie, au fost organizate trei secţii transilvănene, iar Secretariatul General din cadrul Comisiei Regionale de Unificare şi Descărcare de la Cluj avea în competenţă rezolvarea problemelor ce ţineau de Transilvania.

Proiectul de reformă agrară propus de Consiliul Dirigent a avut menirea de a impulsiona dezvoltarea industriei naţionale şi de a pregăti intensificarea economiei rurale. În acest scop s-a înfiinţat un Serviciu special al reformei agrare şi al statisticii. Exproprierile totale au vizat proprietăţile imobiliare ale căror proprietari au optat pentru cetăţenia altui stat sau persoanele publice şi private, instituţii, corporaţii care aveau sediul în exterior. Calitatea şi preţul pământului, capacitatea de muncă şi mijloacele de care dispuneau cei care urmau a fi împroprietăriţi reprezentau criteriile pe baza cărora avea să fie împărţit terenul expropriat. Resortul de agricultură a elaborat și definitivat, după consfătuiri cu reprezentanți ai minorităților etnice, un proiect de lege agrară care a fost dezbătut și aprobat de Marele Sfat Național, devenit decretul-lege de reformă agrară nr. 3911 din 1919. Dar acest decret nu a fost aplicat, reforma agrară în Transilvania fiind întocmită după o nouă lege întocmită în anul 1921.

Proiectul de lege electorală care trebuia prezentat guvernului central a fost dezbătut la 6 august 1919, sancţionat şi promulgat de către Regele Ferdinand I sub forma Decretului-lege nr. 3621 din 24 august 1919. S-a renunţat la votul cenzitar şi s-a introdus votul universal pentru bărbaţii în vârstă de peste 21 de ani, direct, egal şi secret. Chestiunile financiare ce priveau Transilvania, cu consultarea reprezentanţilor Consiliului Dirigent, au fost puse în practică prin intermediul Resortului de Finanţe. Acesta din urmă a supravegheat introducerea leului şi scoaterea din circulaţie a banilor străini. Unificarea monetară a fost finalizată în 1920.

În cadrul Resortului de Industrie au fost înfiinţate nouă inspectorate industriale şi Direcţia Minelor. Resortul a iniţiat preluarea întreprinderilor care înainte de 1918 aparţinuseră Monarhiei. În ceea ce priveşte Consiliul Economic Central, acesta era format din şefii de resort de la Industrie, Comerţ, Agricultură, Finanţe, Comunicaţii (C.F.R., direcţia poştă, telegraf, telefoane), şeful serviciului edil, directorul general al minelor şi un delegat special de la Bucureşti (Ministerul Industriei şi Comerţului).

Referitor la domeniul învăţământului, Resortul de Culte şi Instrucţiune Publică a trecut şcolile secundare de stat sub autoritatea sa şi a pus bazele unor noi Licee de stat. Istoria şi geografia Ungariei au fost înlocuite cu cele ale României. În lumina principiilor democratice declarate la Alba Iulia, Resortul de Instrucţiune a susţinut funcţionarea şcolilor de stat sau secţii în limba minorităţilor. Sarcina reorganizării, pe baze româneşti, a Universităţii din Cluj a fost asumată de Consiliul Dirigent. Acesta s-a mobilizat şi în vederea înfiinţării Academiei de Agricultură din Cluj şi a Şcolilor Politehnice în Transilvania.

Răspândirea tuberculozei şi mortalitatea infantilă au fost două din problemele urgente cu care s-a confruntat Resortul Ocrotirilor Sociale. S-au înfiinţat ambulatorii policlinice, spitale de stat la Reghin, Abrud, Cluj şi Timişoara, institutul surorilor de caritate şi au fost extinse instituţiile de ocrotire a copiilor. O atenţie specială a fost acordată combaterii bolilor contagioase, afecţiunilor venerice, bolilor pediatrice.

În intervalul în care şi-a desfăşurat activitatea, componenţa Consiliului Dirigent a suferit modificări. Schimbările s-au datorat înfiinţării sau desfiinţării de resorturi, a demisiilor din motive personale sau de partid (în vara anului 1919 Partidul Social Democrat şi-a retras cei doi reprezentanţi, anume pe Ioan Flueraş şi Iosif Jumanca) sau a intrării unor şefi de resort în guvernul Vaida Voevod. Cu o activitatea caracterizată de „mult elan, zel şi neîntrecut patriotism…plin de suflet şi voie fermă de realizări”, Consiliul Dirigent a fost desfiinţat prin Decretul lege din 2 aprilie 1920, dat publicităţii în 4 aprilie, şi şi-a încetat activitatea în 10 aprilie 1920. Între 2 decembrie 1918 şi începutul lunii aprilie 1920, a organizat peste 200 de şedinţe şi a emis 24 de decrete. Locul Consiliului a fost luat de Comisia Centrală de Unificare, Resorturile au fost preluate de Secretariatele administrative, secţii ale ministerelor, cu sediul la Cluj, puse sub conducerea unui ministru delegat pentru Transilvania.

Subordonat puterii politicii centrale, având dreptul de a iniţia şi elabora legi, Consiliul Dirigent a reprezentat o structură politico-administrativă, cu caracter provizoriu. A servit nevoilor unui moment istoric concret, rolul fiind de a conduce destinele Transilvaniei în complexul proces de integrare în cadrul României întregite. La momentul desfiinţării sale, ziarul „Patria” sintetiza menirea acestui organism: „Scurta autonomie provizorie şi instituirea Consiliului Dirigent a fost o măsură de prevederi, înţelepciune politică, o verigă absolut necesară în succesiunea lucrărilor menite a pregăti calea spre închegarea deplină a unităţii naţional-politice”.

Surse:

Iancu Gheorghe, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea Statului naţional unitar român (1918-1920), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985.

Dumitru Ogăşanu, Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Activitate legislativă 1918-1920, Ed. Universităţii din Oradea, 2002.

Valentin Orga, Aurel Vlad. Istorie şi destin, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2001

http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_auash/annales_7/47.pdf

https://www.caietesilvane.ro/articole/503/Marele-Sfat-National-Parlamentul-provizoriu-al-Transilvaniei-dupa-Marea-Unire-de-la-1-Decembrie-1918.html

https://europunkt.ro/2016/04/12/ioan-scurtu-evolutia-dezbaterii-privind-votul-universal-si-exproprierea/

https://core.ac.uk/download/pdf/154819797.pdf

https://www.academia.edu/38447546/Ioan_Scurtu-_Rom%C3%A2nia_%C3%AEntre_anii_1918-1940.pdf

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/64589/1/BCUCLUJ_FP_27 9559_1918-1920_079.pdf

&&&

 S-a întâmplat în 12 septembrie 1944: Avea loc semnarea, la Moscova, a Convenţiei de armistiţiu între România şi Naţiunile Unite, reprezentate de URSS, care declară România o ţară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de trei sute de milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase etc; este declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei" revenind României; armata română urma să participe cu 12 divizii, alături de cea sovietică, la eliberarea Transilvaniei. 

În cursul războiului din Est, armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi); la articolul 16 convenţia prevedea scoaterea din circulaţie a tuturor publicaţiilor fasciste şi legionare, pretext pentru regimul comunist de a scoate din circuitul public privat texte importante referitoare la unitatea statului român, la tradiţiile româneşti, ori la românii din alte ţări; pe lista autorilor interzişi figurau: Gheorghe Şincai, Nicoale Iorga, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian.

După 23 august, noul guvern prezidat de Constantin Sănătescu și-a exprimat dorința de a semna armistițiul cu Națiunile Unite. Delegația română din Cairo a primit din partea ministrului de Externe, Grigore Niculescu-Buzești, mandatul să negocieze și să semneze armistițiul cu Națiunile Unite. Aliații nu au luat act de dorința guvernului român și au comunicat faptul că actul va fi semnat la Moscova.

Pe 29 august pleacă la Moscova delegația română pentru încheierea armistițiului. În speranța că Lucrețiu Pătrășcanu în calitate de comunist va găsi mai multă receptivitate față de doleanțele noastre din partea reprezentanților sovietici, el este numit șeful delegației. Abia la 10 septembrie, ora 22, delegația a fost invitată să participe la întâlnirea cu reprezentanţii URSS, Marii Britanii şi SUA, prilej cu care Molotov a prezentat proiectul condiţiilor de armistiţiu în limbile română şi engleză. La solicitarea lui Pătrăşcanu, România a primit răgazul de o zi pentru a studia acest document. Lucrările s-au reluat la 11 septembrie, ora 22.00, prilej cu care Lucreţiu Pătrăşcanu a explicat că după înlăturarea guvernului Antonescu, România lupta efectiv alături de Aliaţi. Molotov a replicat: „Este de la sine înţeles că nu trebuie să reamintim cum a început războiul şi cum românii au tratat teritoriile ocupate în Ucraina, Crimeea, bazinul Doneţului şi Stalingradul. Nu putem uita ca guvernul român a fost alături de Hitler şi armata germană şi pentru acest fapt România rămâne responsabilă”.

Nici măcar o singură obiecție nu a fost admisă. Totul era de fapt un Dictat. Englezii și americanii erau muți. Când totuși vorbeau, întăreau cele spuse de Molotov. Astfel, când Constantin Vișoianu a propus „ca atunci când războiul se va fi terminat, să nu avem trupe Aliate în România”, Molotov a replicat: „este inutil să inserăm un astfel de text, dat fiind că la sfârșitul ostilităților trupele sovietice vor părăsi România”. Diplomatul român a insistat, evocând vorbele lui Talleyrand, diplomatul lui Napoleon: „Se înțelege de la sine, dar este mai bine să o spui”. Molotov a repetat răspunsul. Vișoianu a reiterat ideea, dar reprezentantul S.U.A a intervenit: „Îl rog pe diplomatul român să nu mai insiste. Interpretarea domnului Molotov potrivit căreia trupele sovietice vor părăsi teritoriul României la sfârșitul ostilităților este interpretarea justă”. Războiul în Europa s-a sfârșit în mai 1945 iar trupele sovietice s-au retras din România în 1958.

În această atmosferă sumbră, la 12 septembrie 1944 a fost semnată Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite. Prin acest document se constata că „România a încetat” operațiile militare împotriva U.R.S.S., „a ieșit” din războiul cu Națiunile Unite și se angajase (începând cu 24 august ora 4 a.m.) în lupta contra Germaniei și Ungariei. Despăgubirile de război erau stabilite la 300 milioane dolari SUA, plătibili în timp de şase ani în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.). 

Graniţa de stat între România şi Uniunea Sovietică era cea „stabilită prin acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, deşi în acea zi nu s-a încheiat niciun acord, ci a fost transmisă cea de-a doua notă ultimativă prin care România a trebuit să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia şi Nordul Bucovinei. Pe un acord trebuie să fie semnăturile părților, în cazul nostru cea românească și cea sovietică. Ultimatumul sovietic avea o singură „semnătură”, cea mosvocită, iar acceptarea doar pe cea a părții române, deci nu a existat vreun „acord”.

Guvernul de la București se obliga să predea toţi prizonierii sovietici şi aliaţi, „precum şi pe toţi cetăţenii aduşi cu sila în România”, referirea vizându-i pe locuitorii din Basarabia şi nordul Bucovinei, care s-au retras în România. Sovieticii aplicau principiul „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Se constituia o Înaltă Comisie Aliată de Control (de fapt sovietică), cu sediul în București care urma să direcționeze și supravegheze total activitatea României și a guvernului său. De asemena, „Guvernele Aliate socotesc hotărârea arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nulă şi neavenită şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României, sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace”. Era o formulare echivocă, deoarece în acel moment cea mai mare parte a Transilvaniei făcea parte din România; în fapt, Aliaţii urmăreau să lase deschisă calea unei negocieri cu Ungaria în vederea ieşirii acesteia din război, prezentându-i situaţia Transilvaniei ca nefiind rezolvată deplin.

În ședința Consiliului de Miniștri din 15 septembrie 1944 s-a discutat textul Convenției semnate la Moscova. Iuliu Maniu a apreciat că Antonescu obținuse de la sovietici condiții mai bune decât guvernul instaurat la 23 august. Pe 12 aprilie 1944, la Stockholm, Alexandra Kollontai, ambasadoarea sovietică, prezenta condițiile unui armistițiu. Cele mai impotante puncte prevedeau: ruptura de germani și lupta împotriva acestora, revenirea la frontirea din iunie 1940, reparații de război, înapoierea prozonierilor, libertate de mișcare pentru Armata Roșie. 

Se considera „hotărârea arbitrajului de la Viena ca injustă” și se promitea o „acțiune comună cu România pentru a restitui României toată Transilvania sau cea mai mare parte a acesteia”. De la București sosesc niște amendamente. Partea sovietică este parțial de acord cu ele. De ce? Ne spune Alexandra Kollontai: „Stalin, își dă seama că trebuie să se înțeleagă cu popoarele vecine făcându-le prietene, deci și pe România, dorind să o trateze cât mai blând și să o câștige, ajutând-o chiar”. Blândețea se va vedea în curând.

Pe baza tratativelor din aprilie, Grigore Niculescu-Buzeşti, noul ministru de externe, transmite în dimineaţa zilei de 24 august o telegramă către emisarii români de la Cairo: „Guvernul Majestăţii Sale dă d-lor Ştirbey şi Vişoianu depline puteri spre a semna imediat armistiţiul cu Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, în condiţiunile ce ne-au fost comunicate la Cairo. Menţionez că d-na Kollontai a comunicat acum câtva timp oficial, în numele guvernului sovietic, ministrului nostru de la Stockholm că Uniunea Sovietică consimte în condiţiunile iniţiale de armistiţiu să fie introduse următoarele completări:

1) Guvernul român va acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru a părăsi ţara. Numai în caz de refuz, armata română ar urma să lupte alături de armata sovietică şi de celelalte armate Aliate pentru expulzarea germanilor din România.

2) În stabilirea reparaţiilor se va ţine seama de situaţiunea economică grea a României.

3) Se va lăsa guvernului român o regiune liberă prin care nu, repet, nu vor trece trupe sovietice în ipoteza în care operaţiuni militare ar fi necesare pentru expulzarea germanilor din România.

Emisarii sunt rugaţi a depune toate eforturile spre a obţine inserarea acestor dispoziţiuni în textul Convenţiei de Armistiţiu”.

Guvernul sovietic făcuse aceste concesii în condițiile în care România se afla în război ca stat inamic, care-i putea provoca încă pierderi grele. După reușita loviturii de stat din 23 august, Kremlinul nu mai luat în seamă ofertele făcute lui Antonescu și s-a comportat ca față de un stat ce capitulase necondiționat. Prin conținutul și modul de aplicare, Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944 a avut importante consecințe asupra României pentru următorii 45 de ani.

Surse:

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/31

https://www.rfi.ro/politica-97677-pagina-de-istorie-conventia-armistitiu-aruncat-romania-bratele-urss

https://www.istoria-romanilor.com/conventia-de-armistitiu-de-la-moscova-12-septembrie-1944/2013/10/04

https://www.art-emis.ro/istorie/conventia-de-armistitiu-moscova-12-septembrie-1944

http://www.istorie-pe-scurt.ro/armistitiul-din-12-septembrie-1944-antonescu-obtinu se-conditii-mai-bune/

$$$

 S-a întâmplat în 12 septembrie…

- 490 î. Hr.: Victoria grecilor asupra perşilor în bătălia de la Marathon. Deşi războaiele dintre greci si persi au continuat, cu unele întreruperi, încă multi ani, bătălia de la Marathon a demontat mitul invincibilităţii persane, pregătind terenul pentru următoarele bătălii victorioase ale grecilor, de la Salamina şi Plateea.

- 1185: A murit Andronic I Comnen, împărat bizantin (n. 1118). 

- 1547: S-a născut regele Francisc I al Franţei. 

- 1575: S-a născut Henry Hudson (d. iunie 1611), celebru navigator si explorator arctic englez.

-1583: S-a născut, la Ferrara, Girolamo Fresobaldi (m.1643), compozitor, organist şi pedagog italian. Considerat de contemporanii săi un neîntrecut organist. Autor de compoziţii pentru orgă şi pian, de piese religioase şi laice pentru voce. A introdus elemente inovatoare (efecte de distonanţă). 

- 1611: Turcii îl instalează pe Radu Mihnea ca domn al Ţării Româneşti.

- 1683: Sfârşitul asediului otoman asupra Vienei. Armata germano-polonă condusă de ducele Carol de Lorena şi de regele Jan Sobieski înving în apropiere de Viena oastea marelui vizir Kara Mustafa

- 1733: A încetat fin viaţă, la Paris, François Couperin (n.1668), compozitor, clavecinist şi organist francez. Maestru al clavecinului, a compus 240 de piese grupate în 4 volume. A creat piese pentru orgă şi vocal-religioase. Este un descendent al unei familii care a dat mai mulţi muzicieni de valoare. 

- 1764: A încetat din viaţă, la Paris, Jean Philippe Rameau, compozitor, teoretician şi organist francez (n.1683). Numeroasele sale lucrări dramatice abordează subiecte mitologice şi pastorale. A compus tragedii lirice (Pygmalion; Hippolyte şi Aricia), opera-balet (Indiile galante), balete, piese pentru clavecin. Este autorul unui cunoscut Tratat de armonie (1722). Jean-Philippe Rameau este unul dintre cei mai importanţi compozitori ai epocii sale, totodată fiind şi un reputat teoretician, autor al unui celebru tratat de armonie, apărut în anul 1722,tratat care reprezinta o lucrare de referinta in Baroc. Printre realizările sale se numără perfecţionarea stilului lui Jean-Baptiste Lully în ceea ce priveşte opera; introduce noi dansuri franceze în suită şi contribuie la definirea limbajului tonal. Este un preclasic al orchestrei simfonice, lui aparţinându-i multe dintre efectele timbrale şi de orchestraţie care vor aduce mai târziu celebritatea acestui gen muzical. Rameau prefera stilul polifonic imitativ şi mult simplificat faţă de cel al contemporanilor Johann Sebastian Bach şi Georg Friedrich Haendel. Melodia arpegiată a clavecinului, instrument reprezentativ pentru creaţia franceză barocă, este rafinată şi ornamentată.Polemizează în aşa-numita „ceartă a bufonilor” cu admiratorii lui Jean-Baptiste Lully, care îi reproşau că muzica sa transformă opera într-un „barbarism”, opus galanteriei şi eleganţei opulente, lipsei de probleme, divertismentului pur, dorit de o parte a publicului. Cearta a început în anul 1753, în urma reprezentaţiei la Paris a operei lui Giovanni Battista Pergolesi, numită „La serva padrona” (it. „Servitoarea stăpână”). De fapt, disputa se ducea între opera tradiţională franceză (care aborda în continuare subiecte serioase) şi cea italiană, care aborda subiecte comice, cunoscută sub denumirea de „opera buffa” („opera comică”).

- 1789: A murit Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (n. 1709)

- 1802: Poarta Otomană a emis hatişeriful (ordinul) prin care au fost confirmate privilegiile acordate prin firmanurile din 1774, 1783, 1791, de garantare a inviolabilităţii frontierelor Principatelor, de asigurare a stabilităţii domniilor pământene, fixate la şapte ani, de stabilire a cuantumului haraciului (tributului) 

- 1829: S-a născut, la Speier, pictorul german Anselm Feuerbach (m.1880). A lucrat la Veneţia, Roma şi Viena. A realizat compoziţii monumentale, în special cu teme din Antichitate, dintre care: Medeea (1867), Banchetul lui Platon (1873), Judecata lui Paris (1873). A pictat portrete şi autoportrete. Creaţia sa însumează circa 800 de tablouri, schiţe, desene şi crochiuri. 

- 1846: Expediţia lui John Franklin este blocată de către gheţuri. Navele «Erebus» si «Terror» sunt prinse între gheţuri la nord  de Insula Roi-Guillaume.  

- 1856: S-a născut juristul Victor Râmniceanu (Romniceanu); rol important în modernizarea justiţiei române; a contribuit la formarea jurisprudenţei; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1933). A lucrat în magistratură timp de patru decenii. A avut un rol important la redactarea unor hotărâri absolut necesare pentru modernizarea justiţiei române, contribuind, totodată, la formarea jurisprudenţei. 

- 1869: S-a născut, în Focşani, jud. Vrancea, Gheorghe Gh. Longinescu (m.1939), chimist român. Membru de onoare al Academiei Române (1936). A adus contribuţii de valoare în domeniul chimiei analitice şi al chimiei fizice. A publicat numeroase cursuri şi manuale de chimie şi mineralogie. Împreună cu matematicianul Gh. Ţiţeica a fondat revista „Natura” (1905).

- 1869: Amurit, la Ocniţa, jud. Hotin, Constantin  (Costache) Stamati (n.1786), poet român. Membru fondator al Societăţii Academice Române (22 aprilie 1866). A scris versuri epice pe teme istorice sau influenţate de mitologia şi limba populară (Povestea povestelor; Muza românească). A făcut traduceri din literatura rusă, franceză şi greacă.

- 1882: S-a născut Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al Academiei Române. 

- 1883: S-a născut, la Bucureşti, Constantin Ionescu-MihăieştI (m.1962), medic român. Specialist în microbiologie şi imunologie. Membru titular al Academiei Române (1945). A fost director al Institutului de Seruri şi Vaccinuri „I. C. Cantacuzino” din Bucureşti, timp de 25 de ani. S-a înscris ca unul dintre principalii organizatori (din 1913) ale marilor campanii împotriva epidemiilor de holeră, tifos exantematic, poliomelită etc. 

- 1887:S-a născut, la Sulina, jud. Tulcea, George Georgescu, dirijor, supranumit „seniorul baghetei românești”; a fost director al Operei Române din Bucuresti, dirijor la filarmonica din New York si membru corespondent al Academiei Române (d. 01.09.1964). Repertoriul său cuprindea toate şcolile şi stilurile muzicale. A realizat remarcabile interpretări din Enescu, Beethoven, Brahms, R. Strauss, Wagner.

- 1888: S-a născut, la Paris, Maurice Chevalier (m.1972), cântăreţ, dansator şi actor francez de film. A lucrat atât în Franţa, cât şi în America. A debutat în film în 1908, fiind unul dintre cei mai simpatici actori care au apărut vreodată pe ecran. Printre filmele în care a apărut: Farmecul unui vals (1931), Văduva veselă (1934), Can-Can (1959), Copiii căpitanului Grant (1961). Maurice Chevalier (numele real Maurice-Edouard Saint-Léon Chevalier) (n. 12 septembrie 1888, Paris; d. 1 ianuarie 1972, Marnes-la-Coquette, Paris) a fost un actor francez (teatru şi film) şi un cântăreţ de operetă.

- 1895: S-a născut Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător; pionier al filmului rojmânesc documentar şi de ficţiune; format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20, debutează ca operator de actualităţi; în 1923 înfiinţează laboratorul cinematografic şi firma „Româniafilm" (m. 1986) 

- 1897: S-a născut fiziciana şi chimista franceză Irène Joliot-Curie; studii şi cercetări în domeniul fizicii nucleare şi radiochimiei; Premiul Nobel pentru chimie pe 1935 (împreună cu soţul său, fizicianul Frédéric Joliot-Curie); membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (m. 1956). A fost fiica savanţilor Pierre Curie şi Marie Curie, şi ei laureaţi ai Premiului Nobel.

- 1897: A apărut primul număr al „Revistei Sanitare Militare"; buletin oficial al Societăţii ştiinţifice a ofiţerilor corpului sanitar militar român; organ al Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale şi al Societăţii de medicină şi farmacie militară; apariţie lunară 

- 1897: A murit, la Iaşi, Theodor Buicliu (n.1837), pictor român. Junimist, profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, el este primul comentator plastic al literaturii române din epoca „Junimii”. Printre altele, a executat, în 1892, ilustraţiile la cartea lui Ion Creangă Amintiri din copilărie. Reputaţia sa de pictor peisagist a fost ilustrată prin lucrări ca: Lunca din Mirceşti; Peisaj din munţii Neamţului; O vedere pe malul Prutului.

- 1906: S-a născut, la Petersburg, Dmitri D. Şostakovici (m.1975), compozitor rus. Ocupă unul dintre cele mai proeminente locuri în muzica rusă. A dezvoltat formele consacrate ale cvartetului (15) şi simfoniei (15). A mai scris 6 concerte, opere (Lady Macbeth din Mţensk şi Jucătorii), muzică de cameră, lucrări pentru pian, muzică de scenă etc.

- 1910: S-a născut (la Bacău) Alexandru Şafran, rabin-şef al Elveţiei; în 1940, Congresul Comunităţilor Evreieşti l-a ales şef-rabin al Cultului Mozaic din România (cel mai tânăr rabin din lume), fiind, totodată, şi singurul reprezentant al populaţiei evreieşti în Parlamentul României; în 1947 a fost expulzat din ţară şi s-a stabilit la Geneva; autor a numeroase lucrări în toate domeniile spiritualităţii evreieşti; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (m. 2006) 

- 1910: S-a născut medicul brazilian Carlos Chagas; de numele său se leagă descoperirea unui important protozor patogen, agent al bolii ce-i poartă numele („boala Chagas"), gravă afecţiune viscero-sangvină; în 1945 a înfiinţat Institutul de Biofizică din Rio de Janeiro, pe care l-a condus, cu unele întreruperi, până în 1973; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 2000) 

- 1910: A avut premiera lucrarea muzicală „Simfonia a VIII-a (Simfonia celor 1000)" („Symphony No. 8 in E-flat major") de Gustav Mahler la Munchen, în Bavaria, Germania

- 1913: S-a născut Eiji Toyoda, om de afaceri, fondatorul firmei de automobile „Toyota Motor Company Limited" (1937). Eiji Toyoda, născut lângă Nagoya în Japonia, a fost un proeminent industriaş japonez, el fiind răspunzător de aducerea companiei Toyota Motor Corporation la profitabilitate şi recunoaşterea mondială. Toyoda a deţinut această poziţie până în 1994. Născut într-o familie de industriaşi textili, Eiji Toyoda este fiul lui Heihachi Toyoda, fratele fondatorului companiei Toyoda Loom Works, Sakichi Toyoda.Toyoda a studiat ingineria la Tokyo Imperial University între 1933 şi 1936. În acest timp, vărul lui Toyoda, Kiichiro a înfiinţat o fabrică de automobile la sediul Toyoda Automatic Loom Works. Toyoda s-a alăturat vărului său, la terminarea studiilor, între ei existând o mare prietenie pe parcursul întregii vieţi. În 1936 compania şi-a schimbat numele din Toyoda Automatic Loom Works în Toyota. Tot în acest an primul automobil a ieşit de pe linia de producţie, construit din componente General Motors. În 1983, Toyoda a decis să intre şi în competiţia maşinilor de lux, şi a introdus în anul 1990 brandul Lexus.Toyota este în prezent cel mai mare producător de autovehicule din Japonia, şi se situează pe locul secund mondial după General Motors.Toyoda s-a retras din conducerea companiei Toyota în anul 1994.

- 1913: S-a născut Jesse Owens, celebru atlet de culoare supranumit torpila umană. James Cleveland „Jesse“ Owens (n. Oakville, Alabama; d. 31 martie 1980 în Tucson, Arizona) a fost un atlet american.Dintre toţi atleţii care au participat la Jocurile Olimpice de-a lungul timpului puţini au impresionat mai mult ca Jesse Owens, tânărul american de culoare care a câştigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1936, de la Berlin. Adolf Hitler a dorit să folosească jocurile pentru a dovedi supremaţia rasei ariene, însă Owens a demonstrat contrariul. Mulţimea îl adora, pentru că era un atlet adevărat, care şi-a câştigat admiratori graţie vitezei şi agilităţii sale.

- 1916, 12/25: În timpul primului război mondial, Bucureştiul a fost bombardat de aviaţia germană. După bombardamentele nocturne din 15 şi 21 august, asupra Capitalei sunt lansate de aeroplanele germane bombe care, în mai puţin de cinci minute, produc un adevărat masacru: 485 de morţi şi 1 000 de răniţi; în această zi s-au înregistrat 7 atacuri aeriene consecutive La 4/17.VIII.1916 se semnează, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (în prima conflagraţie mondială); la 14/27.VIII.1916 România va declara război Austro-Ungariei, dată ce va marca începutul războiul de eliberare şi întregire naţională (1916 - 1919) 

- 1919: La Londra, la iniţiativa lui Rotschield şi cu participarea a cinci concerne financiare mari s-a efectuat primul fixing al preţurilor pentru aur. De atunci piaţa de aur internaţională se orientează, zilnic, după cursul din Londra

- 1919: A murit Leonid Andreev, scriitor rus. Leonid Nikolaievici Andreev (n.9 august 1871) a fost un dramaturg, nuvelist şi fotograf rus, lider al mişcării expresioniste în literatura rusă, unul dintre cei mai de succes scriitori ruşi dintre anii 1902 - 1914.Întâlnirea cu Maxim Gorki este decisivă pentru Andreev; Gorki îl sprijină în cariera sa literară, mijlocind mediatizarea acestuia. După acest moment, a fost unul dintre cei mai prolifici autori din Rusia.Idealist şi rebel, Andreev îşi petrece ultimii ani din viaţă într-o mare penurie materială, în Finlanda, unde se retrăsese din cauza succesului Revoluţiei Bolşevice în Rusia. Spre deosebire de prietenul său, Maxim Gorki, Andreev nu s-a putut împăca cu noul regim politic ce se instituise. Face publice în întreaga lume manifeste împotriva abuzurilor bolşevice din Rusia.

- 1919: Decret-lege privind înfiinţarea Universităţii Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Puşcariu. Universitatea maghiară din Cluj s-a refugiat la Szeged.

- 1919: Decret-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară şi introducerea votului universal.

- 1921: S-a născut Stanislav Lem, scriitor polonez.Stanisław Lem (n. Lvov, pe atunci în Polonia, azi în Ucraina - d. 27 martie 2006, Cracovia) a fost un scriitor polonez de science fiction, dar şi filozof şi satirist. A fost pentru o vreme cel mai citit scriitor de science fiction care nu scria în limba engleză.Opera sa explorează teme filozofice, speculaţii asupra tehnologiei, natura inteligenţei, imposibilitatea comunicării şi înţelegerii reciproce, disperarea în faţa limitelor omeneşti, locul omenirii în Univers.

-1922: S-a născut pictorul Ion Murariu

- 1926: S-a născut Teodor (Theodor) Enescu, istoric şi critic de artă (m. 1998) 

- 1929: A încetat din viaţă Jānis Rainis (n.1865), scriitor leton. Unul dintre poeţii importanţi ai Letoniei, novator al limbajului poetic. A scris lirică romantică (Sfârşit şi început, 1903; Fiica lunii, 1909), drame de inspiraţie mitologică şi naţională (Văpaia şi noaptea, 1911; Iosif şi fraţii săi, 1920) etc.

- 1931: S-a născut regizorul, actorul şi dramaturgul francez Roger Planchon (m. 2009)

- 1938: S-a născut, la Mânzaţi-Iveşti, jud. Vaslui, Stelian Baboi (m.2004), scriitor român. Membru al Uniunii Scriitorilor Români. A debutat cu volumul de proză În bătaia soarelui (1967), urmat de: Prima iubire (1977), Convorbire târzie (1991), Priveghiul profeţilor, roman epopeic (2001), Cutremurătoarele adevăruri despre om şi lume (2001) şi altele. 

- 1939: Al doilea război mondial. Rezervele de aur ale Băncii Naţionale a Poloniei, în valoare de 45 milioane de dolari, sunt încărcate, pentru tranzit, în portul Constanţa, pe un vas englez. Deşi România se declarase neutră în conflictul mondial izbucnit la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania, ţara noastră şi-a dat acordul pentru trecerea prin teritoriul ei a soldaţilor britanici şi a armamentului destinat ajutorării Poloniei

- 1940: S-a născut actriţa americană Linda Gray.Linda Ann Gray (n. 12 septembrie 1940) este o actriţă americană, foarte cunoscută pentru rolul său ca Sue Ellen Ewing în filmul serial distribuit de către CBS Dallas, rol pe care l-a interpretat în perioada 1978-1991.

-1940: În peştera de la Lascaux, Franta sunt descoperite picturi rupestre preistorice.Pe 12 septembrie 1940, patru adolescenţi francezi, aflaţi în căutarea câinelui pierdut de către unul dintre ei, au descoperit picturile rupestre din grotele din Lascaux.Peştera conţine aproape 2.000 de imagini, care pot fi grupate în trei mari categorii: animale, figuri umane şi simboluri abstracte. De remarcat faptul că picturile nu conţin nicio imagine a peisajului din regiune sau a vegetaţiei din acele timpuri. Majoritatea imaginilor au fost pictate pe pereţi prin utilizarea de pigmenţi minerali, deşi există şi imagini sculptate în piatră. Multe imagini sunt prea şterse pentru a descifrate, în timp ce altele sunt deteriorate parţial.Cu toate acestea, mai mult de 900 pot fi identificate ca reprezentând animale; 605 dintre acestea fiind identificate cu precizie. Există multe figuri geometrice, iar dintre animale predomină cabalinele, cu 364 de imagini. 90 de picturi reprezintă cerbi. Bovinele şi bizonii alcătuiesc aproximativ 5% din imagini. Un număr redus de imagini reprezintă şapte feline, o pasăre, un urs, un rinocer şi un om. Printre cele mai faimoase imagini sunt cele ale celor patru tauri negri sau bouri, din Sala Taurilor.Peştera a fost deschisă pentru public în anul 1948. În 1955, dioxidul de carbon produs de cei 1.200 de vizitatori zilnici deteriorase vizibil picturile. Peştera a fost închisă în 1963 publicului pentru a conserva picturile. După închiderea peşterei, picturile au fost restaurate şi sunt monitorizate zilnic pentru a nu se deteriora

- 1941: A murit biologul german Hans Spemann; studii originale asupra embrionului şi evoluţiei ulterioare a acestuia; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1935 (n. 1869). 

- 1943: A fost dezvelit bustul în bronz al lui Iacob Negruzzi (1843-1932), scriitor român. Realizat de sculptorul Savargiu, bustul a fost amplasat pe Aleea junimiştilor din Parcul Copou Iaşi.

- 1943: S-a dezvelit bustul în bronz al lui Nicolae Gane (1838-1916), scriitor român. Realizat de sculptorul Richard P. Hette, bustul a fost amplasat în Parcul Copou din Iaşi.

- 1943: S-a dezvelit bustul în bronz al lui Petre P. Carp (1837-1919), om politic şi critic literar român. Realizat de sculptorul Constantin Baraschi, bustul a fost amplasat iniţial pe Aleea junimiştilor din Parcul Copou din Iaşi. În prezent se află în parcul Muzeului Literaturii Române din Iaşi.

- 1943: S-a dezvelit bustul în bronz al lui Vasile Pogor (1834-1906), publicist şi poet român. Realizat de sculptorul Mihai Onofrei, bustul a fost amplasat iniţial pe Aleea junimiştilor din Parcul Copou din Iaşi. În prezent se află la Muzeul Literaturii Române din Iaşi.

- 1943: A fost dezvelit bustul în bronz al Veronicăi Micle (1850-1889), poetă română. Realizat de sculptorul Ion Irimescu, bustul a fost amplasat pe Aleea junimiştilor din Parcul Copou din Iaşi.

- 1944: S-a născut cântăreţul afro-american Barry White, legendă a muzicii soul. Barry Eugene White (d. 4 iulie 2003) a fost un cantautor american şi producător muzical. Câştigător a cinci premii Grammy şi cunoscut pentru romantismul şi vocea sa gravă, White a cunoscut marele succes în anii '70 ca artist solo dar şi împreună cu Love Unlimited Orchestra lansând o serie de cântece soul, funk şi disco printre care şi două hituri uriaşe, "You're the First, the Last, My Everything" şi "Can't Get Enough of Your Love, Babe". White a câştigat cu albumele sale mai multe discuri de aur şi platină având, conform criticilor muzicali Ed Hogan şi Wade Kergan, vânzări de peste 100 de milioane de unităţi în toată lumea.

- 1944: Semnarea, la Moscova, a Convenţiei de armistiţiu între România şi Naţiunile Unite, reprezentate de URSS, care declară România o ţară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase etc; este declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei" revenind României; armata română urma să participe cu 12 divizii, alături de cea sovietică, la eliberarea Transilvaniei. În cursul războiului din Est, armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi); la articolul 16 convenţia prevedea scoaterea din circulaţie a tuturor publicaţiilor fasciste şi legionare, pretext pentru regimul comunist de a scoate din circuitul public privat texte importante referitoare la unitatea statului român, la tradiţiile româneşti, ori la românii din alte ţări; pe lista autorilor interzişi figurau: Gheorghe Şincai, Nicoale Iorga, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian. 

- 1953: Are loc căsătoria dintre J.F. Kennedy şi Jacqueline Bouvier

- 1958: Americanul Jack Kilby prezintă primul circuit integrat din lume.Jack St. Clair Kilby (n. 8 noiembrie 1923, Jefferson City, Missouri, SUA — d. 20 iunie 2005, Dallas, Texas, SUA) a fost un inginer american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2000, pentru inventarea circuitului integrat (în 1958, pe când lucra la Texas Instruments), respectiv al „tipăririi la cald", tehnică de tipar cunoscută în limba engleză ca „thermal printing”. Kilby a primit jumătate din premiu, cealaltă fiind împărţită de Herbert Kroemer şi Jores Ivanovici Alfiorov. 

- 1959: Lansarea sondei spaţiale sovietice Luna 2

- 1959: A avut loc premiera filmului serial „Bonanza" (prima emisiune de televiziune color difuzată regulat) în S.U.A.

- 1960: S-a născut Cristian Moraru, critic literar şi eseist

- 1961: S-a născut compozitoarea Ana-Maria Avram

- 1966: A fost lansată misiunea Gemini 11 în S.U.A..

- 1967: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Dumitru Crăciunescu (n.1905), compozitor român. A dirijat o serie de fanfare, printre care Fanfara reprezentativă a armatei din Bucureşti (1948-1953). A compus muzică pentru fanfară, muzică de cameră şi piese corale. 

- 1970: A fost lansată sonda sovietică „Luna 16”, primul laborator selenar complet automatizat. În septembrie 1970 Luna 16 a aselenizat, a forat la o adâncime de 2 m şi a adus pe Pământ probe de rocă selenară (150 g).   

- 1973: A încetat din viaţă, la Iaşi, Margareta Poni (n.1889), chimistă română. Fiică a savantului Petru Poni şi a poetei Matilda Cugler-Poni. Timp de aproape patru decenii (1930-1966), a fost profesor la Universitate, cât şi la Institutul Politehnic din Iaşi. S-a numărat printre fondatorii Filialei din Iaşi a Academiei Române (1949) şi a luat parte la înfiinţarea Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, în cadrul căruia, timp de peste două decenii a funcţionat ca şef de secţie. A publicat peste 80 de lucrări ştiinţifice. 

- 1977: A murit criticul şi istoricul literar Ovidiu Cotruş (n. 1926) 

- 1977: A murit poetul american Robert (Traill Spence) Lowell; Premiul Pulitzer pe 1974 (n. 1917) 

- 1981: A încetat din viaţă, la Milano, Eugenio Montale (n.1896), poet italian. Eugenio Montale (n. 12 octombrie 1896, Genova – d. Milano) a fost poet, prozator, editor şi translator italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1975.Montale s-a făcut cunoscut ca unul dintre principalii arhitecţi ai poeziei italiene moderne a anilor 1920. Este iniţiatorul şi reprezentantul poeziei ermetice italiene; un liric meditativ abordând motivele simple: peisajul uneori „halucinant", evaziunea, iubirea, timpul mitic, copilăria, aspiraţia spre libertate dar şi dialogul cu istoria recentă. Este considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi italieni moderni alături de Giuseppe Ungaretti şi Umberto Saba.

- 1985: A decedat, la Bucureşti, Ion Frunzetti (n.1918), critic de artă, poet, istoric şi traducător român. A lucrat ca cercetător la Institutul de Istoria artei al Academiei Române şi profesor la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti. Ca istoric de artă a publicat numeroase monografii (Pictorii bănăţeni din secolul al XIX-lea; Ştefan Ionescu-Valbudea; Dimitrie Paciurea), studii, cronici plastice etc. A editat volumele de versuri Risipă avară (1941) şi Greul pământului (1943). Activitatea de traducător s-a desfăşurat între anii 1935 şi 1982 

- 1990: A fost semnat, la Moscova, Tratatul pentru reglementarea definitivă privind Germania (în cadrul Conferinţei „2+4": RFG şi RDG + SUA, Franţa, Marea Britanie şi URSS), tratat ce cuprindea aspectele privind reunificarea celor două Germanii. După al doilea război mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 7.X.1949 a fost proclamată R. D. Germană (cu capitala la Berlin), în zona de ocupaţie sovietică; la 3.X.1990 cele două state germane s-au reunificat, Berlinul redevenind capitala R. F. Germania; procesul de reunificare a început la 9 noiembrie 1989, odată cu căderea Zidului Berlinului şi deschiderea frontierelor intergermane

- 1990: Premiera spectacolului „O trilogie antică”, montat la Teatrul Naţional din Bucuresti de catre regizorul Andrei Şerban

- 1992: A murit Anthony Perkins (n. 4 aprilie 1932),un actor american de teatru, film si televiziune nominalizat pentru premiul Academy Award. Perkins a fost cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Norman Bates din filmul Psycho a lui Alfred Hitchcock.

- 1992: Lansarea navetei spaţiale americane Endeavour, a 50-a misiune a navetelor spaţiale americane.Astronautul Mae Carol Jemison este prima femeie de culoare care ia parte la o misiune spaţială.

- 2002: A murit Călin Angelescu, poet român stabilit în Olanda (n. 1957) 

- 2003: A murit Johnny Cash, cântăret de muzică country. Johnny Cash (n. 26 februarie 1932) a fost un solist vocal, chitarist şi compozitor american de muzică country, considerat a fi unul dintre cei mai influenţi muzicieni americani ai secolului XX. Cash a fost cunoscut datorită vocii sale grave, joase de bariton, sunetul şi senzaţia unui „tren de marfă” pe care o crea trupa sa Tennessee Three, precum şi pentru atitudinea şi stilul său de îmbrăcăminte întunecat, ce i-a câştigat renumele de „Man in Black” („Omul în negru”). El îşi începea concertele cu tradiţionala introducere: „Hello, I'm Johnny Cash!” (Bună, sunt Johnny Cash!). 

- 2007: A încetat din viaţă Ioan Mihăilescu (n.1949), sociolog român. Fost rector al Universităţii Bucureşti (1996-2007). S-a ocupat de domenii de interes ştiinţific: studiul colectivităţilor rurale, analiza violenţei structurale, politici sociale, management educaţional. 

- 2007: Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Î.P.S. Daniel Ciobotea, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 30.IX.2007, este al şaselea patriarh al BOR)

- 2010: A murit regizorul francez Claude Chabrol, reprezentant al Noului Val francez, alături de Jean-Luc Godard şi François Truffaut (n. 1930)

$$$

 În timp ce filma Matilda în 1995, Mara Wilson, în vârstă de opt ani, trecea printr-o perioadă incredibil de dificilă acasă. Mama ei, Suzie, fusese diagnosticată cu cancer la sân și trebuia să petreacă o mare parte din timp în spital.

În timpul filmărilor, colegii de platou ai Marei, Danny DeVito și Rhea Perlman, i-au interpretat pe părinții ei pe ecran. Dar, departe de camerele de filmat, au devenit o sursă de confort și sprijin pentru ea în viața reală. Ori de câte ori părinții Marei aveau nevoie să fie la spital, DeVito și Perlman aveau grijă de ea.

Au primit-o pe Mara în casa lor și au ajutat-o ​​să uite de situația dificilă. Ani mai târziu, Wilson a scris în memoriile sale că avea doar opt ani și că experiența a fost extrem de grea, dar DeVito și Perlman au fost incredibil de amabili cu ea. Ea a spus că s-au simțit ca o familie.

Din păcate, Suzie a decedat pe 26 aprilie 1996, cu doar câteva luni înainte de lansarea filmului Matilda. Timp de mulți ani, Mara a crezut că mama ei nu a putut niciodată să vadă filmul finalizat.

Dar mai târziu, Mara a descoperit ceva profund emoționant.  Cu puțin timp înainte ca Suzie să moară, Danny DeVito o vizitase în liniște la spital. A adus o versiune brută a lui Matilda, astfel încât Suzie să-și poată vedea fiica jucând în film.

Asta însemna că Suzie a putut să o vadă pe Mara aducând-o la viață pe Matilda înainte ca aceasta să moară.

Filmul a fost ulterior dedicat memoriei lui Suzie, făcând din Matilda o parte și mai semnificativă și emoționantă din viața Marei Wilson.

 Sursa  : Curiozităț i și glume 2.