££_

 📚 4 august 1956: S-a născut arheologul Eugen Savu.

Eugen Sava (4 august 1956, com. Mereni, Republica Moldova) este un arheolog și istoric din Republica Moldova, conferențiar universitar, doctor habilitat în istorie, specialist în arheologia epocii bronzului și epocii fierului din spațiul Euroasiatic, în muzeografie, în valorificarea și promovarea patrimoniului cultural național. Este directorul general al Muzeului Național de Istoriei a Moldovei.

STUDII ȘI FORMARE PROFESIONALĂ

În anul 1983 a absolvit Facultatea de Istorie a Universitătții de Stat din Moldova, Chișinău, după care urmează studiile post-universitare în calitate de stagiar la Institutul de Istorie a Culturii Materiale, Academia de Științe, Leningrad, URSS (1984-1985) și studiile de doctorat la Institutul Istoriei Culturii Materiale, Leningrad, URSS. încheiate prin susținerea, în anul 1989, a tezei, „Kul'tura mnogovalikovoj keramiki Dnestrovsko-Prutskogo mejdurečja (kul'turno-istoričeskaja charakteristika, chronologija i periodizacija)”, sub conducerea dr., membru-corespondent al AȘ URSS, V.M. Masson. În anul 1991, Eugen Sava devine bursier la Archaeological School at Sutton Hoo, Anglia, iar apoi la Fundația științifică Alexander von Humboldt, Berlin, Germania (1996-1998). În anul 2003, obține titlul de doctor habilitat la Universitatea de Stat din Moldova, prin susținerea publică a tezei „Interferențe cultural-cronologice în epoca bronzului târziu din spațiul carpato-nistrean (complexul cultural Noua-Sabatinovka)” avându-l drept coordonator pe profesorul universitar, doctor habilitat, Ion Niculiță. În parcursul de formare profesională, Eugen Sava a obținut titlul de cercetător științific superior (1999), conferențiar universitar (2000), dar și titlurile onorifice de membru-corespondent a Institutului German de Arheologie (Deutsches Arhaeologisches Institut Arhivat în 8 noiembrie 2022, la Wayback Machine.), Berlin (2009) și a Institutului de Arheologie al Academiei Române, Iași (2010).

ACTIVITATEA DIDACTICĂ

A debutat în calitate de universitar în anii 1989-1994, ca titular al cursului de Arheologie la Facultatea de Istorie a Universității Pedagogice de Stat „I. Creangă”. În anul 1998 obține funcția de conferențiar universitar la Catedra Istoria Românilor, Departamentul Istorie și Relații Internaționale a universității Libere Internaționale din Moldova (Chișinău), reușind între anii 1999-2000 să obțină funcția de șef al Catedrei Istoria Universală și Relații Internaționale, ULIM, Chișinău, timp în care a fost responsabil de cursurile: „Arheologia”, „Indo-europenii”, „Istoria Greciei și Romei antice”, „Izvoarele și istoriografia Greciei și Romei Antice”, „Orașele antice grecești în spațiul nord-pontic”, „Relațiile Internaționale ale Greciei și Romei antice”, „Probleme fundamentale a istoriei universale antice”. A profesat și la Alma Mater, Universitatea de Stat din Moldova, între anii 1994-1996 și 2002-2008 ca titular a cursurilor: „Epoca bronzului mijlociu și tîrziu în spațiul Carpato-Nistrean, Schiță cultural-istorică”, „Indo-europenii”, „Istoria Greciei și Romei antice”, „Arheologia Preistorică în Europa”. După abilitarea cu dreptul de conducator de doctorate (2010), a îndrumat în calitate de conducător științific, elaborraea a patru deze de doctor. A fost profesor invitat la Freie Universität Berlin (1998, 2002) și Martin Luther Universität, Halle (2001).

ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ

După satisfacerea serviciului militar în cadrul flotei maritime militare a Uniunii Sovietice, începând cu anul 1980, este angajat în calitate de laborant, cercetător științific inferior, cercetător științific în Sectorul de Arheologie a Secției de Etnografie și Studierea Artelor al Academiei de Științe din Republica Moldova, Chișinău. Între anii 1990-1995 deține funcția de director al Muzeului de Arheologie, Institutul de Arheologie și Etnografie al Academiei de Științe din Republica Moldova Chișinău, iar apoi - de cercetător științific principal, Secția de Preistorie și Tracologie, Institutul de Arheologie și Etnografie al Academiei de Științe din Republica Moldova (2002-2006). Din anul 2006 până în prezent deține funcția de director general, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău. Începînd cu anul 1974 a participat la lucrările șantierelor arheologice pe cca 50 de situri din Republica Moldova, Rusia, Ucraina, România și Germania, a condus personal cca 20 șantiere arheologice în Republica Moldova: 1982, 1984 - Taraclia; Balabanu; 1989 – Uiutnoe, Frunze; 1989 – Tîrnauca; 1991 - Petrușeni; 1993-1996 – Rudi; 2003, 2005, 2006-2008 – Odaia/Miciurun; 2011-2012 – Sofia; 2016-2019 - Taraclia. În perioada anilor 1980-2019, a participat, prezentând comunicări și rapoarte științifice, la circa 90 de manifestări științifico-didactice organizate în Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Italia, Kenya, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Slovenia, Ucraina, din care se evidențiază: Научная конференция посвященная 90-летию со дня рождения Б.А. Латынина. Ленинград, 1990; Първи международeн симпозиум „Севтополис”. „Надгробните могили Югоизточна Европа” Казанлък, България, 1993; Urban origins in Eastern Africa. The Development of Urbanism in Africa from a Global Perspective. WAC Intercongress. Kenya, Mombasa, 25-29 January 1993; Inaugural Meeting. European Association of Archaeologissts. Lijbljana, Slovenia, 22-25 September 1994; Nomadenbewegungen und Kulturaustausch in den vorchristlichen Mettallzeiten (4000-500 v.Chr.). Kraków, 5-10 November 1995; XIII International Congress of Prehistoric and Protohistoric Sciense. The Sections of the International Congress of prehistoric and protohistoric sciences. Forli, Italia, 8-14 September 1996; Mensch und Umwelt in der Bronzezeit Europas. Berlin, 17-19. März 1997; Jahrestagung des West- und Süddeutschen Verbandes für Altertumsforschung und der Österreichischen Gesellschaft für Ur- und Frühgeschichte. Wien, Österreich, 19-24 Mai 1997; Чтения, посвященные 100-летию В.А. Городцова в Государственном Историческом музее. Москва, 14-19 апреля 2003; III (XIX) Всероссийский археологический съезд. Великий Новгород-Старая Русса» (Новгородская обл.), Россия, 24–29 октября 2011 г.; Symposium When Sweden was ruled from the Ottoman Empire. Army Museum of Sweden. 27-28 October 2014, Stockholm, Sweden; International conference „Space not only for the living: Human remains at Bronze Age setltlements in Eurasia”. Frei Universität Berlin, from the 8th to the 10th of April 2019, Berlin.

Pe parcursul anilor Eugen Sava devine membru a mai multor societăți științifice profesionale: președintele Fundației științifico-publice “Rudi-Maetonium”, Chișinău (1991-1996), președintele Comitetului Național a Muzeografilor din Republica Moldova, atașat la International Conseil des Musees (ICOM, Paris) (1993-1996), membru a Consiliului Internațional a Muzeografilor (ICOM), Paris (1993-1994), membru a Congresului Mondial a Arheologilor (WAC-World Archaeological Congress) (1993-1995), membru al Asociației Europene a Arheologilor (EAA-European Archaeological Association) (1994-2003), președintele Centrului de Protecție Cercetare a Monumentelor Istorico-Arheologice din Republica Moldova (2003-2007), președintele Consiliului Specializat de susținere a tezelor de doctor (2003-2013), membru al Comitetului Național a Monumentelor și Siturilor din Republica Moldova, atașat la Conseil International des Monuments et des Sites (ICOMOS, Paris) (2005-2015), membru a Comitetului Național a Muzeelor din Republica Moldova, atașat la International Conseil des Musees (ICOM, Paris) (2009-prezent). În același timp, activează în componența colegiilor de redacție ale unor reviste de specialitate: Tyragetia. Revista Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău; Revista Arheologică. Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM, Chișinău; Studia Antiqua et Archaeologica, Universitatea Al.I. Cuza, Iași; Revista de cercetări Arheologice și Numismatice, Muzeul municipiului București și ca editor al seriilor de monografii Biblioteca „Tyragetia” și „Tyragetia International”.

Activitatea de cercetare și-a găsit expresie în participarea sau dirijarea mai multor proeicte de cercetare naționale și internaționale: conducătorul proiectului „Investigații istorico-arheologice efectuate în microzona istorico-naturală Rudi–Tătărăuca Nouă–Arionești (raionul Dondușeni, R. Moldova)” (1993-1995); conducătorul proiectului „Patrimoniul arheologic al Republicii Moldova în contextul cultural-istoric european”, Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică Centrul de Protecție și Cercetare a Monumentelor Istorico-Arheologice din Republica Moldova (2004); coordonator al proiectului „Cercetarea, colectarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural-istoric al țării" (2006-2008). Proiect instituțional. Republica Moldova (2006-2012); coordonator al proiectului „Valorificarea științifică și publică a tezaurului muzeal în context național/internațional". Proiect instituțional. Republica Moldova (2009-2010); coordonator al proiectului "Valorificarea științifică și promovarea diverselor categorii de patrimoniu muzeal". Proiect instituțional. Republica Moldova (2013-2014); coordonator al proiectului „Identificarea, documentarea, cercetarea și punerea în valoare a colecțiilor de patrimoniu muzeal”. Proiect instituțional. Republica Moldova (2013-2014); coordonator al proiectului „Rolul patrimoniului muzeal în dezvoltarea societății contemporane. Cercetare aplicativă.” Proiect instituțional. Republica Moldova (2015-2019); participant la proiectul arheologic internațional Construcțiile megalitice din Caucazul de Nord. Institutul de Istorie a Culturii Materiale (Rusia) și Field Research (USA). 1999-2000, 2002-2004; conducător al proiectului moldo-german „Paleoeconomia comunităților din perioada târzie a epocii bronzului în spațiul carpato-balcanic”. Centrul de Protecție și Cercetare a Monumentelor Istorico-Arheologice din Republica Moldova (Chișinău); Freie Universität (Berlin) (2003-2008); coordonator al proiectului Internațional „Situl istoric Tabăra regelui suedez Carol XII de la Varnița – valorificare și promovare”. Republica Moldova. 2016-2017; conducătorul proiectului moldo-german Die Siedlungen mobiler Viehzüchter Die mikroregionale Erschließung einer spätbronzezeitlichen Kulturlandschaft im Süden der Republik Moldova. Muzeul Național de Istorie a Moldovei (Chișinău); Freie Universität (Berlin) (2016-2019).

MUZEOGRAFIE

Eugen Sava a coordonat și organizat un șir de expoziții internaționale cu participarea Muzeului Național de Istorie a Moldovei, dintre care :

•„Attila und die Hunnen”. Austellung in Historischen Museum der Pfalz Speyer. Deutschland (2007);

•Expoziția internațională „Cucuteni-Trypillia, Una Grande Civilta dell' Antica Europa, V-III millenni a.C." Palazzo della Cancelleria, Vatican, Rome, Italy (2008);

•Cucuteni Magia Ceramicii. Complexul Muzeal Național MOLDOVA, Iași (Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Chișinău; Muzeul Județean "Stefan cel Mare" Vaslui);

•Antichitatea târzie în bazinul Prutului. Muzeul “Vasile Pârvan”, Bârlad (Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Chișinău; Institutul de Arheologie, Iași; Muzeul Județean de Istorie, Botoșani; Muzeul Mixt Tecuci (2009);

•Expoziția internațională "The Lost World of Old Europe. The Danube Valley, 5000-3500 BC" ținută la New York, USA, cu participarea The Institute for the Study of the Ancient World din New York, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeului Național de Istorie a Moldovei și Muzeul regional de Istorie din Varna (Bulgaria). Mai târziu, expoziție gazduită de Ashmolean Museum in Oxford (Marea Britanie) și Cycladic Art Museum din Atena (Grecia) (2009-2010);

•„KRIEG - Eine Archaeologishe Spurensuche”, expoziție tematică organizată de către Landesamt fur Archaeologie und Landesmuseum fur Denkmalpflege Vorgeschichte, Halle (Saale), Germania (2015-2016);

•„Wisigoths, rois de Toulouse”, Musee Saint-Raymond, Musee d’Archeologie de Toulouse, France.

DISTINCȚII

Diploma de gradul întâi a Guvernului RM (2006)

Diploma de Onoare a Ministerului Culturii (2006)

Diploma de Onoare a Ministerului Culturii (2011)

Ordinul Gloria Muncii (2012)

Diploma de gradul întâi a Guvernului RM (2016)

Diploma de Onoare a Ministerului Culturii (2016);

Diploma de merit – Academia de Științe a Moldovei (2016).

£££

 📚 5 august 1838: S-a născut Constantin Erbiceanu, critic literar român.

Constantin Erbiceanu (5 august 1838, Erbiceni, Iași – 21 martie 1913, București) a fost un autor, elenist, istoric și teolog român, membru titular (din 1899) al Academiei Române.

BIOGRAFIE

Numele său de familie originar a fost Ionescu, fiind fiul preotului Ioan Ionescu din satul Erbiceni. De la numele satului natal și-a luat ulterior numele sub care este cunoscut.

Studiile le-a făcut la Seminarul Socola (1858) și apoi la Facultatea de Teologie din Iași (1864), a ajuns bursier la Facultatea de Teologie și Litere din Atena, pentru specializarea în limba greacă și în teologie(1865-1868), unde a obținut doctoratul în teologie.

Nu a fost hirotonit și s-a dedicat învățământului. Astfel, a predat istorie universală bisericească și de drept canonic la Seminarul Socola (1868-1886). Ulterior, a predat teologia la Facultatea de Teologie din București și limba elină la Facultatea de Litere din București (1886-1892). În martie 1895 a fost ales decan al Facultății de Teologie din București. A mai fost director al tipografiei cărților bisericești dar și redactor la revista Biserica ortodoxă română.

Prin studiul manuscriselor grecești și editarea documentelor, Constantin Erbiceanu a avut un rol de deschizător de drumuri în studierea epocii fanariote și a istoriei bisericești din Țările Române.

A fost membru al societății culturale Junimea, membru al societăților savante de la Constantinopol, Hellenikos Philologikos Syllogos (din 1866) și Hetairia Mesaionikon Spoudon (din 1889). În 1890 devine membru corespondent al Academiei Române iar din 1899 a fost ales membru titular.

VIAȚA DE FAMILIE

Pianista Constanța Erbiceanu a fost fiica academicianului Constantin Erbiceanu.

SCRIERI

- Istoricul Seminarului Veniamin din mănăstirea Socola, Iași, 1885, 136 p.

- Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă, Tipografia Cărților Bisericesci, 1888 (reeditare: Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă, Editura Cronicar, București, 2003, ISBN: 9738585457)

- Istoria mitropoliei Moldovei și Sucevei și a catedralei mitropolitane din Iași urmată de o serie de documente, de facsimile și de portrete privitoare la istoria națională și bisericească a românilor, București, 1888.

- Ulfila, viața și activitatea lui sau starea creștinismului în Dacia Traiană și Aureliană în sec. al IV-lea, București, 1898

- Ulfila: viața și doctrina lui, ed. a 2-a revizuită, Editura Enciclopedică, București, 2013. ISBN: 978-973-45-0443-5

££_

 5 august 1890/5 august 1981: S-a născut/s-a stins din viață violonistul Jean Bobescu.

Jean Bobescu (5 august 1890, Iași — 5 august 1981, București) a fost un violonist, dirijor și profesor român. Jean Bobescu a avut o activitate profesională prodigioasă și a ocupat funcții importante ca dirijor.

ACTIVITATE PROFESIONALĂ

Jean Bobescu a fost profesor de vioară la Conservatorul Cornetti din Craiova (1911-1916), dirijor la Compania de operă Guritză-Corfescu și la Conservatorul din Craiova (1920), prim-dirijor al Operei din Cluj și profesor de vioară la Conservatorul din Cluj (1921-1940), dirijor la Opera Română din București (din 1940) și profesor la clasa de operă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” (din 1950).

DISTINCȚII

•titlul de „Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă” (3 martie 1955) „pentru merite deosebite în activitatea artistică”

•titlul de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” (5 noiembrie 1962) „pentru activitatea îndelungată, contribuție în dezvoltarea științei și merite deosebite în dezvoltarea învățămîntului superior”

•titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă (18 august 1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”

•Ordinul „Meritul Cultural” clasa I (12 septembrie 1968) „pentru activitate îndelungată și merite deosebite în activitatea muzicală”

•Ordinul Muncii clasa I (4 iulie 1970) „pentru merite deosebite în domeniul artei, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani”

£££

 📚✒️ 5 august 1922: S-a născut Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române.

Marin Preda (5 august 1922, Siliștea Gumești, Teleorman – 16 mai 1980, Mogoșoaia, Ilfov) a fost unul dintre cei mai importanți romancieri români din perioada postbelică, membru al Partidului Comunist Român. Dincolo de marele său talent, Marin Preda a fost un intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale ideologiei comuniste asupra literaturii. Un martor ocular a pretins că scriitorul i-ar fi spus cu mult curaj în anii '70 lui Nicolae Ceaușescu:  „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”. Totuși, Marin Preda nu a criticat niciodată în mod public doctrina realismului socialist, dimpotrivă, a părut să o legitimeze, implicit, prin tematica scrierilor sale, începând cu volumul al doilea din „Moromeții”, așa cum arăta pe drept cuvânt criticul Nicolae Manolescu.

În ultimul deceniu al vieții sale, Marin Preda a căutat însă o formă de eliberare de sub tutela ideologiei de partid. Ultimul său roman publicat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, a fost perceput la apariție ca o critică îndrăzneață la adresa regimului comunist, cu nuanța că epoca la care se referă este aceea a regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, față de care Nicolae Ceaușescu căutase pe multe căi să se delimiteze. Așa cum în romanul “Delirul” publicul văzuse “o reabilitare” a mareșalului Ion Antonescu, una care servea antisovietismului cultivat aluziv de N. Ceaușescu, tot așa  “Cel mai iubit dintre pământeni” slujise, cel puțin în primă instanță, la discreditarea regimului prosovietic din primul deceniu de comunism. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate librăriile și bibliotecile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din complexul de la palatul Mogoșoaia. La momentul decesului său, Marin Preda era deputat în Marea Adunare Națională.

BIOGRAFIE

La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală pentru ca Joița Preda să poată primi pe mai departe pensie ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).

Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.

În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze cursurile. Anul următor este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la țară, copilul participă și la treburile gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată în Moromeții).

Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viața școlarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește de malarie. Învățătorul îi arată multă bunăvoință, îl ajută să termine anul școlar și-i împrumută cărți. Când nu găsește cărți noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine: „Cum adică - exclamase odată tatăl surprins - să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieșit gălăgie mare...”. Cu rugăminți repetate și insistențe, obține de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „școala de învățători”.

Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, avându-l ca învățător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul își va reaminti la bătrânețe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă”, dar „se descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzațională”.

Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obținerea certificatului de absolvire a șapte clase îl susține la Școala de centru din Ciolănești (o comună la zece kilometri distanță de Siliștea-Gumești). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr. 71 de absolvire a șapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.

PLECAREA DIN SATUL NATAL

În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.) Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.

În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.

În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii lui stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”.

La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (urmat și cu ajutorul directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă din cauza greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.

În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură, nefirești... N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.

În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.

ACTIVITATEA LITERARĂ

În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul „Timpul" (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.

În septembrie părăsește postul de corector la „Timpul". Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.

În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.

Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”.

Între 1949 și 1955 scrie primul volum al romanului Moromeții, considerat ca fiind capodopera scriitorului.

Din 1952, devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956, primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1955 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor '70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.

În 1960-1961, îi citește pe marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția sa Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.

Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.

În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.[16] Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

DISTINCȚII

A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

TRADUCĂTOR

Marin Preda a tradus din operele lui Dostoievski.

LISTA SELECTIVĂ A OPERELOR ANTUME

- 1948 -- Întâlnirea din pământuri, nuvele

- 1949 -- Ana Roșculeț

- 1952 -- Desfășurarea

- 1955 -- Moromeții, roman, volumul I

- 1956 -- Ferestre întunecate

- 1959 -- Îndrăzneala

- 1963 -- Risipitorii, roman

- 1967 -- Moromeții, roman, volumul II

- 1968 -- Intrusul, roman

- 1972 -- Imposibila întoarcere, roman

- 1972 -- Marele singuratic, roman

- 1973 -- Întâlnirea din pământuri, roman (ediția a 2-a)

- 1975 -- Delirul, roman

- 1977 -- Viața ca o pradă, roman

- 1980 -- Cel mai iubit dintre pământeni, roman

FILMOGRAFIE

SCENARIST:

- Porțile albastre ale orașului (1974)

- Marele singuratic (1977)

TRADUCERI

- Dans un village : nouvelle (Desfășurarea), traducere în limba franceză de Ana Vifor, 1955

- L'horizon bleu de la mort, traducere în limba franceză de Micaela Slăvescu, 1982

- Le Grand solitaire (Marele singuratic), traducere în limba franceză de Claude B. Levenson, 1975

- L'intrus (Intrusul), traducere în limba franceză de Maria Ivănescu, prefață de Cezar Ivănescu,1982

- Les Moromete (Moromeții), traducere în limba franceză de Maria Ivănescu, prefață de Mihai Ungheanu, 1986

MAGIEREA LUI MARIN PREDA

- Un liceu din București îi poartă numele, Liceul Teoretic Marin Preda (București).

- O bibliotecă din Alexandria îi poartă numele, "Biblioteca Județeană Marin Preda".

- Un liceu din Odorheiu Secuiesc îi poartă numele, Liceul Marin Preda (Odorheiu Secuiesc).

- Un liceu din Turnu Măgurele îi poartă numele, Liceul Marin Preda (Turnu Măgurele).

- O filială a Bibliotecii Metropolitane București îi poartă numele, Filiala Marin Preda.

- O stradă din Cluj-Napoca îi poartă numele, strada Marin Preda.

- O stradă din Turda îi poartă numele, strada Marin Preda.

- O stradă din Oradea îi poartă numele, strada Marin Preda.

- O stradă din Mangalia îi poartă numele, strada Marin Preda.

- O stradă din Râmnicu Vâlcea îi poartă numele, strada Marin Preda

NUMISMATICĂ

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Marin Preda, Banca Națională a României, la 10 august 2012, a pus în circulație, în atenția numismaților, o monedă comemorativă din argint, cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 10 lei. Moneda este emisă de calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare. Marginea monedei este zimțată. Diametrul monedei este de 37 mm, iar masa ei este de 31,107 g. Monedele sunt ambalate individual, în capsule transparente de metacrilat, și sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limba română, limba engleză și în limba franceză și de certificate de autenticitate semnate de guvernatorul B. N. R. și de casierul central al acestei instituții. Moneda are putere de circulație pe teritoriul României. Prețul de vânzare a unui exemplar al acestei monede, inclusiv capsula de metacrilat și broșura însoțitoare, este de 340 de lei.

Aversul monedei reprezintă „o compoziție concentrică, formată din titlurile celor mai cunoscute opere ale scriitorului Marin Preda; în centru, stema României, valoarea nominală 10 LEI, inscripțiile în arc de cerc ROMANIA și milesimul 2012.

Reversul monedei reprezintă portretul scriitorului Marin Preda, anii între care a trăit acesta 1922, 1980 și inscripția MARIN PREDA.

La 28 decembrie 2022, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea lu Marin Preda, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția numismaților, o monedă comemorativă de aur, cu titlul de 900‰, având valoarea nominală de 100 de lei. Moneda a fost emisă de calitate proof, într-un tiraj de 1000 de exemplare. Moneda are diametrul de 21 mm, are masa de 6,452 grame, iar marginea este zimțată.

Monedele sunt ambalate individual, în capsule transparente de metacrilat, și sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limba română, limba engleză și în limba franceză și de certificate de autenticitate semnate de guvernatorul B. N. R. și de casierul central al acestei instituții. Moneda are putere de circulație pe teritoriul României.

Aversul monedei are gravată o compoziție inspirată de romanul „Moromeții” de Marin Preda, denumirea statului emitent ROMANIA, în arc de cerc, valoarea nominală 100 LEI precum și milesimul 2022 și stema României.

Pe revers este gravată efigia lui Marin Preda, din față, semnătura lui Marin Preda precum și inscripția în arc de cerc 100 DE ANI DE LA NASTEREA LUI MARIN PREDA.

£££

 🎬 5 august 1925: S-a născut actorul român Andrei Codarcea.

Andrei Codarcea (5 august 1925, Miercurea Ciuc – 16 ianuarie 2003, Middletown, Connecticut) a fost un actor român de teatru și film. A jucat la Teatrul Mic din București.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. S-a căsătorit cu Ileana Codarcea (5 noiembrie 1929 - 16 februarie 2004), absolventă de belle-arte. A emigrat în America în anul 1990, împreună cu soția sa, stabilindu-se în statul Connecticut.

FILMOGRAFIE

- În sat la noi (1951) - argatul Mihăilă

- Mitrea Cocor (1952) - prof. Ochi-Verzi

- Nepoții gornistului (1953) - Pintea Dorobanțu / Cristea Dorobanțu

- Răsare soarele (1954) - Oprea Dorobanțu / Pintea Dorobanțu / Cristea Dorobanțu

- După concurs (1955) - secretarul de partid Vasile Ilieș

- Mingea (1959)

- A fost prietenul meu (1961)

- Moartea căprioarei (1969) - tata

- Ofițerul recrutor (1969) - fierar

- Viata ce ți-am dat (film TV, 1971)

- Cireșarii (serial TV, 1972)

- Sfînta Tereza și diavolii (1972) - plutonierul german Helmuth

- Despre o anumită fericire (1973)

- Când trăiești mai adevărat (film TV, 1974)

- Dincolo de nisipuri (1974)

- Tată de duminică (1975) - șoferul Neagu

- Singurătatea florilor (1976) - muncitorul Tănăsache, coleg de serviciu cu Dumitru Pavel

- Domnișoara Nastasia (film TV, 1976)

- Prin cenușa imperiului (1976) - interpretul sârb

- Accident (1977) - Ion Nedelcea, șofer la un SMT, fost pușcăriaș

- Profetul, aurul și ardelenii (1978) - John Ambler, tatăl lui June

- Bietul Ioanide (1980) - mareșalul Curții Regale, Leon Cornescu

- Vînătoarea de vulpi (1980)

- Munții în flăcări (1980) - țăranul Simion

- Înghițitorul de săbii (1982)

- Să mori rănit din dragoste de viață (1984) - grevistul comunist Neagoe

- Dreptate în lanțuri (1984)

- Fapt divers (1985)

- Umbrele soarelui (1988)

&&&

 S-a întâmplat în 5 august1903: În această zi, s-a născut principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria. El a fost fratele mai mic al regelui Carol al II-lea şi unchi, după tată, al regelui Mihai. El şi-a petrecut întreaga existenţă princiară în umbra Coroanei Regale a României, jucând un rol mai activ doar între anii 1927 – 1930 când a făcut parte din Consiliul de Regenţă ce conducea ţara în locul regelui minor Mihai I. A murit la vârsta de 75 de ani, departe de ţară, după patru decenii de exil forţat.

Principele Nicolae, alintat Nicky, a copilărit la Sinaia şi la Bucureşti şi a devenit ofiţer al armatei române. Mama sa îl descria astfel: „Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (…) Unchiul [Regele Carol I] îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări (…) Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără care îi furase de-a binelea inima. (…) De fapt luiNicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă.”

A fost un tânăr impetuos, plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. A studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi l-a avut drept tutore pe Mr Hansell, care se ocupase şi de Prinţul de Wales. A fost membru al Organizaţiei Cercetaşilor din România, şi-a oferit Înaltul Patronaj Societăţii pentru Îmbunătăţirea Rasei Canine din România şi a făcut parte din primul Comitet de conducere al Asociaţiei Creştine a Tinerilor YMCA din România (înfiinţată, în 1919, de către Regina Maria). Celebrul castel al Iuliei Hasdeu, de la Câmpina, i-a fost lăsat prin testament, de către Bogdan Petriceicu Hasdeu, în anul 1906, principelui Nicolae, care însă nu l-a acceptat. La 20 iulie 1927, a devenit regent al României şi a exercitat direcţia Consiliului de Regenţă până la 8 iunie 1930, când fratele lui, Carol al II-lea, a fost proclamat rege. După venirea pe tron a fratelui său, principele Nicolae a primit funcţii onorifice, precum acelea de inspector general al armatei şi de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii. S-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti. Căsătoria nu a fost recunoscută de regele Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe fratele său în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relaţiile dintre fraţi au devenit tot mai tensionate, Nicolae neacceptând să îi fie anulată căsătoria. La 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din familia regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de Nicolae Brana. Și-a recâștigat dreptul de a se numi Nicolae de Hohenzollern începând cu 10 iulie 1942, prin decizia regelui Mihai I. 

Principele Nicolae a părăsit România, plecând în Spania, apoi în Elveţia. După instaurarea regimului comunist în România, a sprijinit organizaţiile exilului românesc, printre care Institutul Român de la Freiburg (şi biblioteca), revistele Libertatea Românească şi Fapta, tipărite la Madrid, şi Editura Factum. A înfiinţat, la Paris, Centrul Român de Cercetări, iar în 1954, Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit, a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela.Principele Nicolae s-a întâlnit, în exil, cu regele Mihai și cu soția sa, Ana, o singură dată, în Elveția. Spre sfârşitul vieţii, a început să-şi scrie memoriile, dar nu a apucat să finalizeze decât o mică parte din vastul plan pe care şi-l făcuse. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, în vârstă de şaptezeci şi cinci de ani, și a fost înmormântat la Lausanne, alături de prima soție. 

Surse:

https://www.romaniaregala.ro/jurnal/115-ani-de-la-nasterea-principelui-nicolae-al-romaniei/

https://www.rfi.ro/politica-102447-pagina-de-istorie-povestea-principele-nicolae-decazut-drepturi-femei

https://www.wattpad.com/213704910-destine-regale-uitate-printul-nicolae-al-romaniei

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/dosare-declasificate-averea-principelui-nicolae-3860666/

https://www.stelian-tanase.ro/printul-nicolae-contra-regelui-carol/

£££

 S-a întâmplat în 5 august1922: În această zi, s-a născut scriitorul Marin Preda; membru corespondent (1974) şi membru titular post-mortem (1990) al Academiei Române. Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti, plasa Balaci, judeţul Teleorman, fiu al lui Tudor Călăraşu „de profesie plugar” şi al Joiţei Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinţii nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joiţa Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război. Joiţa venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica – după numele bărbatului) şi Miţa (Tita). Tudor Călăraşu avea şi el trei băieţi cu prima soţie care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) şi Ion (Nilă). În familia celor doi soţi se mai nasc: Ilinca, Marin şi Alexandru (Sae).

Marin Preda îşi petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” — nu este lipsită de griji. În septembrie 1929 învăţătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care şi-a dat copiii la şcoală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Şcoala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la ţară, copilul participă şi la treburile gospodăreşti (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la şcoală. Dar treptat – treptat, se dovedeşte printre elevii cei mai buni din seria sa, obţinând premiul cu coroniţă (scenă evocată în Moromeţii). Anul 1933 — 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viaţa şcolarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărţi şi se îmbolnăveşte de malarie. Învăţătorul îi arată multă bunăvoinţă, îl ajută să termine anul şcolar şi-i împrumută cărţi. „Când nu găseşte cărţi noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine„ „Cum adică – exclamă odată tatăl surprins – să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Şi să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieşit gălăgie mare…”. 

Cu rugăminţi repetate şi insistenţe, obţine de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „şcoala de învăţători”. Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, având ca învăţător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul îşi va reaminti la bătrâneţe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă” dar „se descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzaţională”. Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obţinerea certificatului de absolvire a şapte clase îl susţine la Şcoala de centru din Ciolăneşti (o comună la zece kilometri distanţă de Siliştea-Gumeşti). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr.71 de absolvire a şapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.În aprilie 1942 debutează cu schiţa „Părlitu’” în ziarul Timpul (nr. 1771 şi 1772 din 15 şi 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schiţele şi povestirile: „Strigoaica”, „Salcâmul”, „Calul”, „Noaptea”, „La câmp”.În septembrie părăseşte postul de corector la Timpul.Pentru scurt timp este angajat funcţionar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacţie la „Evenimentul zilei”.În martie 1943, îi apare „Colina” în ziarul „Vremea războiului”.

În aprilie „Evenimentul zilei” publică schiţa „Rotila”. Ia parte la câteva şedinţe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenţi o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri.În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeţii. Ea este construită pornind de la tehnica „muştei pe perete“(o naraţiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.Între 1943-1945 este luat în armată, experienţă descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viaţa ca o pradă şi Delirul. În 1945 devine corector la ziarul România liberă. Apoi din 1952 devine redactor la revista Viaţa românească.În 1956 primeşte premiul de stat pentru romanul Moromeţii. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se opreşte la Beijing.

În 1954 se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorţat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franţa la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soţie, Elena, a avut doi fii: Nicolae şi Alexandru.În 1960-1961, citeşte marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinităţi. În 1965 traduce romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980.În 1970 – traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primeşte premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971. În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române. Apare ediţia a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viaţa ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conştiinţei unui artist.În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Naţională. Între 1975 şi 1980 locuieşte în Bucureşti pe strada Pictor Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980, el moare la vila de creaţie a scriitorilor de la Palatul Mogoşoaia.

Surse:

https://www.artline.ro/Marin-Preda-30137-1-n.html

https://istoriiregasite.wordpress.com/2017/05/01/marin-preda-biografie/

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/106-marin-preda-1922-1980

http://www.autorii.com/scriitori/marin-preda/index.php

http://biografii.famouswhy.ro/marin_preda/