@@@@

 15 curiozități interesante despre Papa Francisc:

1. Papa Francisc a trăit 88 de ani. El a decedat pe 21 aprilie 2025 din cauza unei pneumonii.

2. A fost primul papă provenit din America Latină și primul non-european ales după mai bine de 1.200 de ani.

3. Numele său real a fost Jorge Mario Bergoglio, fiind originar din Buenos Aires, Argentina.

4. În tinerețe, a lucrat ca portar într-un club de noapte pentru a-și întreține familia.

5. Tânărul Francisc și-a luat licența în chimie și a lucrat într-un laborator alimentar înainte de a intra în seminar.

6. La vârsta de 21 de ani, a suferit o operație prin care i-a fost îndepărtată o parte dintr-un plămân, în urma unei infecții grave.

7. În adolescență, a avut o prietenă, dar a renunțat la relație după ce a simțit chemarea spre preoție.

8. A fost fan al tangoului argentinian și suporter fidel al echipei de fotbal San Lorenzo.

9. În anul 1990, a renunțat complet la televizor, promițând Fecioarei Maria că nu se va mai uita niciodată.

10. În loc să locuiască în reședința oficială papală, a ales să stea într-un apartament modest din Casa Santa Marta.

11. La 42 de ani, a urmat șase luni de terapie cu o psihologă, mărturisind că aceasta l-a ajutat enorm.

12. În 2015, a lansat un album muzical intitulat „Wake Up!”, în care sunt combinate discursuri religioase cu muzică rock progresivă.

13. A fost primul papă care a folosit rețelele sociale.

14. A fost desemnat „Persoana Anului” de revista Time în 2013, la scurt timp după alegerea sa ca papă.

15. Numele „Francisc” l-a ales în onoarea Sfântului Francisc de Assisi, cunoscut pentru modestia sa.

Sursa: Atlas Geografic 

Dumnezeu să-l ierte! 🥲

@@@

 ANA BLANDIANA

Ana Blandiana, pseudonimul Otiliei Valeria Coman, născută la 25 martie 1942, este o poetă, eseistă și personalitate politică română. Și-a luat numele după Blandiana, lângă Vințu de Jos, județul Alba, satul natal al mamei sale.

În octombrie 2017, ea a fost anunțată drept al doisprezecelea beneficiar al Premiului de recunoaștere pe viață al lui The Griffin Trust For Excellence In Poetry.

În octombrie 2024, opera ei literară a fost recunoscută cu Premiul Prințesa Asturiei. 

Ana Blandiana s-a născut Otilia Valeria Coman la 25 martie 1942. Părinții ei au fost Gheorghe (1915-1964), un preot ortodox și fost membru al Gărzii de Fier fasciste care a petrecut ani de zile în închisorile comuniste și a murit într-un accident la câteva săptămâni după eliberarea sa într-o amnistie generală. Sora ei Geta s-a născut în 1947. În 1960 s-a căsătorit cu scriitorul Romulus Rusan .

După debutul din 1959, la Tribuna, Cluj , unde a semnat pentru prima dată ca Ana Blandiana, a fost publicată în antologia 30 de poeți tineri. În 1963, după o interdicție de patru ani din cauza statutului tatălui ei, a publicat din nou în Contemporanul (editat de George Ivașcu).

Debutul ei editorial a avut loc în 1964 cu broșura de poezii „Persoana întâia plural”, cu o prefață scrisă de Nicolae Manolescu. A devenit cunoscută pentru „Calcâiul vulnerabil” (Calcâiul lui Ahile, 1966) și „A treia taină” (Al treilea secret, 1969). În 1966, Blandiana a apărut pentru prima dată la Concursul Internațional de Poezie (la Lahti, Finlanda).

În 1967, se stabilește la București. Până în anul următor a fost unul dintre redactorii la Viața studențească, iar apoi (până în 1975) a lucrat ca redactor la Amfiteatru. A susținut două lecturi televizate în 1969, în compania lui Andrei Șerban și a actorilor Irina Petrescu, Mariana Mihuț și Florian Pittiș.

Între 1975 și 1977, a fost bibliotecară la Institutul de Arte Plastice din București. În 1976, lucrările ei au fost tipărite pentru prima dată într-o traducere franceză, în Croisière du Club des Poètes, de Jean-Pierre Rosnay (Paris). În 1978, a participat la Primul Festival Internațional de Poezie de la Paris, organizat de celebrul Club des Poètes.

La sfârșitul anilor 1980, Blandiana a început să scrie poezii de protest împotriva regimului comunist.

În 1984, poezia „Totul” a Blandianei a fost publicată pentru scurt timp în revista literară Amfiteatru. „Totul” era o listă de elemente ale vieții de zi cu zi din Bucureștiul de atunci, compusă ca un comentariu asupra contrastului dintre viziunea oficială asupra vieții în România și percepția alternativă a monotoniei ei. Caracterul critic al poeziei a făcut ca ediția Amfiteatru să fie retrasă în câteva ore de la publicare, redactorii fiind demiși. Cu toate acestea, poemul a apărut în traducere în mass-media occidentală și a avut, de asemenea, circulație subterană limitată în România. 

În 1987 a publicat la Editura Sport-Turism cartea „Orașe de silabe” în care scrie despre toate țările și orașele lumii în care a călătorit, peste 100. În același an, 1987, apare în URSS, la Editura Raduga din Moscova, cu titlul rusesc „Стриея отрихия. рассказы, эссе" („Poezii, povestiri, eseuri”). Chiar dacă serviciile secrete ale lui Ceaușescu îi atribuie statutul de dizident, în 1989, Editura Minerva publică în cea mai populară colecție de masă „Biblioteca Pentru Toți” o antologie a poeziei sale. Prietenii ei susțin că cartea nu a văzut niciodată rafturile bibliotecilor. Cu toate acestea, „Poezii” are o „Prefață” scrisă de Eugen Simion. 

După Revoluția Română din 1989 , ea a intrat în viața politică, făcând campanie pentru înlăturarea moștenirii comuniste din funcțiile administrative, precum și pentru o societate deschisă. A lăsat pe plan secundar opera literară, deși a publicat „Arhitectura valurilor” (1990), „100 de poeme” (1991) și „Sertarul cu aplauze” (Proză, 1992). În 1992 pledează pentru eliberarea din închisoare a vechiului membru de partid Gheorghe „Gogu” Rădulescu, fost membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist şi protector al ei în perioada comunistă.

Ana Blandiana a mai publicat: „50 de poeme” , 1970, „Octombrie, Noiembrie, Decembrie”, 1972; „Întâmplări din grădina mea” (Occurrences in My Garden), 1980, „Ora de nisip”, 1984, „Întâmplări de pe strada mea” (Occurrences on My Street), 1988, „În dimineața de după moarte” (On the Morning After Dying ), 1996, „La cules îngeri” (Adunarea îngerilor), 1997, „Cartea albă a lui Arpagic”, 1998. Este autoarea a 6 cărți de eseuri și 4 cărți de alte scrieri în proză. Opera ei a fost tradusă în 16 limbi.

„Ora de nisip” a fost tradusă în engleză de Peter Jay și Anca Cristofovici.

$$$

 EDMOND HALLEY

Edmond Halley (n. 8 noiembrie 1656 în Haggerston lângă London; d. 14 ianuarie 1742 în Greenwich) a fost un astronom, matematician, geofizician, meteorolog şi fizician englez. El a descoperit metoda de măsurare a distanţei dintre două stele (Deplasare de paralaxă). După numele lui va fi denumită Cometa Halley, cometă care "apare" pe cer la fiecare 76 de ani (ultima dată în 1986).

Edmond Halley

Halley s-a născut în Haggerston, Shroreditch, Anglia. De mic copil, Halley a fost foarte interesat de matematică. A studiat la St. Paul's School, apoi, din 1673 la Queen's College, Oxford. Fiind student, Halley a publicat lucrări cu privire la sistemul solar.

La ieşirea din Oxford, în 1676, Halley a vizitat insula St. Helena din Atlanticul de Sud şi a înfiinţat un Observator ce avea un telescop lung de 24 de picioare cu intenţia de a studia stelele din emisfera sudică.

A revenit în Anglia în noiembrie 1678. În anul următor a plecat la Danzig (Gdansk), datorită Royal Society, pentru a ajuta la rezolvarea unei dispute. Deoarece astromonul Johannes Hevelius nu a folosit un telescop, observaţiile au fost cercetate de către Robert Hooke. Halley a rămas cu Hevelius pentru a observa şi verifica calitatea observaţilor. În acelaşi an, Halley a publicat Catalogus Stellarum Australium, ce includea detalii despre 341 de stele sudice. După aceasta a fost ales membru Royal Society.

În 1686 Halley a publicat cea de-a doua parte a rezultatelor de la St. Helene, ce conţineau date cu privire la musoni. În aceste lucrări, el a identificat încălzirea solară ca cauză a mişcărilor atmosferice. A stabilit, de asemenea, relaţia dintre presiunea barometrică şi înălţimile deasupra nivelului mării.

Halley s-a căsători în 1682 cu Mary Tooke, după care s-au stabilit în Islington. Cuplul a avut trei copii. A petrecut cea mai mare parte din timpul său asupra observaţiilor, dar a fost interesat şi de problemele gravitaţiei.

O problemă, care a atras atenţia sa a fost legea lui Kepler de mişcare a plantenelor. În august 1684 a fost la Cambridge, pentru a discuta acest lucru cu Isaac Newton.

În noiembrie 1703 a fost numit profesor de geometrie la Universitatea din Oxford. În 1710 a primit titlul de doctor în ştiinţe. În 1705 a publicat Synopsis Astronomia Cometicae, care arată că cometele depistate în 1456, 1531, 1607 şi 1682 se referă la aceeaşi cometă, pe care a prezis că ar reveni în 1758. Hally nu a mai trăit până atunci, dar când s-a întâmplat acest lucru, cometa era cunoscută în general sub numele de cometa Halley.

Halley a fost îngropat în cimitirul de la vechea biserică Sf. Margareta, Lee (acum ruinată), lângă astronomii regali John Pond şi Nathaniel Blis.

$$$

 ESOP

Se știu puține despre scriitorul grec antic Esop (c. 620 î.Hr.-c. 560 î.Hr.), ale cărui povești despre animale deștepte și oameni proști sunt considerate primele povești morale ale civilizației occidentale. Se spunea că ar fi fost un sclav care și-a câștigat libertatea prin povestirea sa și a continuat să servească drept consilier al unui rege. Atât numele său, cât și tonul animist al poveștilor sale i-au făcut pe unii savanți să creadă că ar fi fost de origine etiopiană.

Eliberat din sclavie

Esop nu a scris el însuși niciuna dintre povești, le-a recitat doar oral. Prima mențiune înregistrată a vieții sale a venit la aproximativ o sută de ani după moartea sa, într-o lucrare a eminentului istoric grec Herodot, care a remarcat că era sclavul unuia Iadmon din Samos și a murit la Delphi. În secolul I d.Hr., Plutarh, un alt istoric grec, a speculat și el despre originile și viața lui Esop. Plutarh l-a plasat pe Esop la curtea marelui Cresus, regele Lidiei (acum nord-vestul Turciei). O sursă din Egipt care datează din același secol l-a descris și pe Esop ca pe un sclav din insula Samos din Marea Egee, în apropierea continentului turc. Sursa susține că, după ce a fost eliberat din robie, a plecat în Babilon. Esop a mai fost denumit frigian, indicând originile în triburile balcanice stabilite în centrul Turciei în jurul anului 1200 î.Hr. Vorbeau o limbă indo-europeană, iar comunitățile lor au fost atacate în mod regulat pentru sclavi pentru a servi în Grecia.

Numele „Esop” este o variantă a lui „Acthiop”, care este o referire la Etiopia în greacă veche. Aceasta și natura șmecheră a unora dintre poveștile sale, în care oamenii sunt în mod regulat păcăliți de o figură animală mai inteligentă, i-au determinat pe unii savanți să speculeze că Esop ar fi putut fi din Africa. Legătura a fost discutată în eseul „Spectator” din 1932 de către criticul JH Driberg. Există două povești de Esop în care un bărbat încearcă să vină în ajutorul unui șarpe, iar Driberg a remarcat că astfel de acte oglindesc „bunătatea obișnuită arătată șerpilor de multe triburi, pentru că șerpii sunt depozitarii sufletelor strămoșilor și sunt, prin urmare, prețuiți și invitați să trăiască în casele oamenilor prin darurile zilnice de lapte”.

Poveștile reflectau prostia umană

Antropomorfismul, sau animalele cu capacități umane, este firul comun al fabulelor lui Esop. Cea mai faimoasă dintre ele este „Țestoasa și iepurele”, în care broasca țestoasă și iepurele energic țin o cursă. Iepurele arogant este atât de încrezător încât se odihnește și adoarme pe jumătate; broasca țestoasă mai înțeleaptă trece treptat și învinge. „Încet, dar constant, câștigă cursa”, conchide fabula. Aceasta și alte fabule ale lui Esop, scria Peter Jones în „Spectator” în 2002, deseori îi pun pe „bogați și puternici împotriva săracilor și slabilor. Ele subliniază fie nebunia de a prelua o putere mai mare, fie viclenia pe care cel mai slab trebuie să o arate dacă vrea să aibă vreo șansă de succes și adesea avertizează că natura nu se schimbă niciodată”.

Câteva fraze sunt urmărite din fabulele lui Esop, cum ar fi „nu-ți număra puii înainte de a ecloza”, care încheie povestea lacomei „Lăptărița și găleata ei”. În „Vulpea și strugurii”, o vulpe se plimbă prin pădure și ochește un ciorchine de struguri. Însetată, încearcă în zadar să ajungă la ei, dar în cele din urmă renunță și pleacă mormăind că oricum ar fi probabil acri. De aici provine termenul de „struguri acri”.

Aruncat de pe stânci

Potrivit mitului, Esop a câștigat o asemenea faimă în toată Grecia pentru poveștile sale, încât a devenit ținta resentimentelor și poate chiar a unei vânătoare de vrăjitoare politice. El a fost acuzat că a furat o ceașcă de aur din templul din Delphi al zeului Apollo și se presupune că a fost aruncat de pe stânci la Delphi ca pedeapsă pentru furt. Poveștile sale povesteau despre nebunia umană și despre abuzurile de putere, iar el a trăit într-o perioadă de stăpânire tiranică în Grecia. Apărarea lui, se spune, a fost fabula „Vulturul și gândacul”, în care un iepure, fiind pradă unui vultur, îi cere protecție gândacului. Mica insectă este de acord, dar vulturul nu reușește să o vadă și lovește iepurele, ucigându-l. De atunci, gândacul a urmărit cuibul vulturului și l-a scuturat când înăuntru erau ouă, care apoi au căzut la pământ. Îngrijorat de incapacitatea lui de a se reproduce, vulturul cere ajutorul unui zeu, iar zeitatea se oferă să depoziteze ouăle în poală. Gândacul află de asta și pune acolo o minge de pământ printre ouă, iar zeul – în unele relatări Zeus, în altele Jupiter – se ridică, tresărind, iar ouăle cad. Din acest motiv, se spune, vulturii nu își depun niciodată ouăle în timpul sezonului în care apar gândacii. „Oricât de puternică ar fi poziția cuiva, nu există nimic care să-l protejeze pe opresor de răzbunarea celor asupriți” este morala asociată cu această fabulă specială.

Prima compilație scrisă a poveștilor lui Esop a venit de la Dimitrie de Phaleron în jurul anului 320 î.Hr., „Adunări ale poveștilor esopice”, dar a dispărut în secolul al IX-lea. Se crede că prima versiune existentă a fabulelor este de la Phaedrus, un fost sclav din Macedonia care a tradus poveștile în latină în secolul I d.Hr. în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Colecția Romulus”. Valerius Babrius, un grec care trăia la Roma, a tradus-o și alte fabule ale vremii în greacă în prima jumătate a anilor 200 e.n. Patruzeci și două dintre acestea, la rândul lor, au fost traduse în latină de către Avian în jurul anului 400 e.n. Există, de asemenea, o legătură între Esop și islam. Profetul Mohamed l-a menționat pe„Lokman”, despre care se spune că este cel mai înțelept om din est, în sura 31 a Coranului. În folclorul arab, se presupune că Lokman a trăit în jurul anului 1100 î.Hr. și a fost etiopian. Se spunea că tatăl său era descendent din figura biblică Iov. Este posibil ca unele dintre poveștile sale să fi fost adaptate după Esop la aproximativ cinci secole după moartea sa.

Cenzurat de dragul copiilor

Traducerea în latină a fabulelor lui Esop i-a ajutat să supraviețuiască veacurilor. Atracția lor de durată, a scris poetul și criticul englez GK Chesterton într-o introducere la o ediție Doubleday din 1912, ar putea duce înapoi la o alură primordială. „Aceste povești antice și universale sunt toate despre animale, deoarece cele mai recente descoperiri din cele mai vechi caverne preistorice sunt toate despre animale”, a scris Chesterton. „Omul, în stările sale mai simple, a simțit întotdeauna că el însuși era ceva prea misterios pentru a fi desenat. Dar legenda pe care a sculptat-o sub aceste simboluri mai crude era peste tot aceeași; și fie că fabulele au început cu Esop sau au început cu Adam... rezultatul este peste tot același: acea superioritate este întotdeauna insolentă, pentru că este întotdeauna accidentală pe jumătate.”

Poveștile lui Esop erau cunoscute în Europa medievală, iar o ediție germană adusă în Anglia de William Caxton, împreună cu prima tiparniță din Anglia, a fost tradusă de Caxton și a devenit una dintre primele cărți tipărite vreodată în limba engleză. O versiune din 1692 a pamfletarului englez Roger L'Estrange „A Hundred Fables of Aesop” a fost populară pentru un număr de ani, iar fabulele lui Esop au început să fie promovate ca fiind ideale pentru a-i învăța pe copii să citească. O descoperire a savantului contemporan Robert Temple și a soției sale Olivia, o traducătoare, a dus la o ediție Penguin din 1998, care conținea niște povești originale obscure pe care le-au găsit într-un text în limba greacă din 1927. După cum a explicat David Lister într-un articol pentru ziarul londonez Independent , „multe dintre fabulele netraduse înainte au fost grosolane și brutale. Și chiar și unele dintre cele mai faimoase au fost traduse greșit pentru a le oferi un ton mai reconfortant și mai moral. Ceea ce oamenii au început să realizeze a fost că victorienii pur și simplu au suprimat fabulele care i-au șocat și le-au schimbat efectiv pe altele”.

$$$

 EUGEN TODIE

Eugen Todie (1886, Lehliu - 1965, Bucureşti): Prozator, publicist şi autor de versuri satirice. A colaborat cu publicațiile Drum drept, Viaţa românească, Scena, Izbânda, Însemnări literare, Luceafărul, Ramuri, Cuvântul liber, Curentul, Neamul românesc literar ș.a. Versuri: volumul "Versuri din captivitate". Librete pentru spectacole de revistă: "A fost un vis" (în colaborare cu George Topârceanu, 1918), “Cu sorcova" și "Vlăsia mare" (1919)

SONET

Au înflorit copacii; i-o zăpadă

Grădina'n soarele de primăvară,

Un svon de triluri vesele coboară

Din vârful merilor ca o cascadă.

De la un geam s'aude o ghitară

Și-o voce fredonând o serenadă

Pe care o cântam de mult pe stradă

Atunci când am iubit întâia oară.

Bătrân acum privesc în urma fetii,

Ce-aleargă pe sub ramuri fericită,

Prin ploaia colorată de confetti.

Ea-mi pare silueta tinereți ,

Ce m'a lăsat pe-o bancă părăsită

În veșteda grădină a vieții...

(Luceafărul nr. din 1 februarie 1920)

Acuarelă

Stai singură'n grădină şi dormitezi la soare,

În jurul tău copacii se scutură de floare,

Miresme curg în aer din fragede petale

Şi parfumează visul închipuirii taie.

În fața ta sub sălcii o lebădă se scaldă,

În mii de valuri blonde ea taie apa caldă

Şi trece peste nuferi cu-aripele deschise

Ca vaga nostalgie prin lumea ta de vise.

Pe păr îți pun caişii o pânză de lumină,

Uşor mătasa moale a genelor se'mbină

Şi peste globi aşterne un văl de umbră fină

Ca o dantelă neagră pe faţa unui crin.

Tăcerea ce pluteşte în jurul tău te-apasă,

Tristeța’şi trece mâna pe faţa ta frumoasă,

Şi gândurile toate se pierd în lungu-aleii,

Ca scama ce o lasă în toamnă funigeii.

Încet te fură somnul cu mâinile în poală,

Culcată pe un umăr stă fruntea ta ovală,

Şi de suflarea caldă a gurii se îmbată,

Un fluture ce pare că doarme pe-o muşcată.

(Luceafărul - nr. 8-9 - 1920)

Melancolie

Trec orele privind la bolta albastră

Peste aleile de tei în floare,

Trec orele, stau nemişcat în soare

Cu fruntea răzimată de fereastră.

Cadenţa paşilor de pe trotuare

Răsună trist în inima-mi bolnavă

Ca o pendulă în tăcerea gravă

A unor lungi priveghii mortuare.

Căldura Soarelui tot mai fierbinte

Topeşte'ncet aducerile-aminte

Îngreunându-mi pleoapele lăsate.

Şi ca într'un cavou-parfumuri grele

Se'nalţă din coroanele uscate

Pe piatra albă-a tinereţii mele.

(Luceafărul – nr. 4 - aprilie 1920)

###

 FEMEIA

Imi este foarte greu sa încep aceste rânduri, care se vor referi la ceva frumos, gingaș, blând, atrăgător, fiindca a vorbi la aceasta temă se poate destul de mult. Și totul este principal. Nu știu care ar fi începutul începutului...

Se spune că femeia a fost creată de Dumnezeu din coasta lui Adam pentru a avea și el un ajutor potrivit. După ce au păcătuit, mâncând din pomul conștiintei binelui și răului, Dumnezeu a poruncit femeiei să nască copii prin dureri. Adam a numit-o Eva - adica viață.

Se mai spune că femeia vine din sfere cosmice, pentru a îmblânzi vânturile sălbatice. Femeia a venit la începutul vieții noastre, să fie de ajutor la mijlocul vieții, sa fie de plăcere, la sfârșitul vieții sș fie de mângâiere. Ele ne iubesc, pot ierta orice. 

De veacuri, femeia a fost venerată pentru perfecțiunea ei fizică și morală de către marii artiști, compozitori, prin sculpturi, poeme, ode, romanțe, etc. Ea este în atenția oamenilor în zilele noastre. Fac un îndemn sincer pentru noi, barbatii. Noi trebuie sa prețuim și să iubim femeia - mama, pentru că ne-a dat viață, ne-a învățat să vorbim, ne-a crescut, ne-a educat. Noi trebuie să iubim și să o respectăm pe femeia pe care am ales-o ca soție - mama copiilor noștri, inegalabilul nostru sprijin. Dacă nu mai putem să-i mai dedicăm poezii sau să-i cântăm ca în tinerețe, să o iubim cu tandrețe și să o prețuim până la adânci bătrânețe.

Trebuie să ne iubim fiicele, să le dăm o educație aleasă, pentru că ele reprezintă viitorul, cheia vieții, în ele și în urmașii urmașilor noștri ne vom regăsi noi înșine.

„Mai regină decât floarea, doar femeia poate fi"

Dumitru Matcovschi

Mai regină decât floarea,

Doar femeia poate fi,

Mai adâncă decât marea

Doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca destinul,

Doar femeia poate fi.

Mai amară ca pelinul,

Doar femeia poate fi.

Mai frumoasă decât viața,

Doar femeia poate fi.

Mai deșteaptă ca povața,

Doar femeia poate fi.

Mai cuminte ca poemul,

Doar femeia poate fi.

Mai cumplită ca blestemul,

Doar femeia poate fi.

Mai aproape decât dorul,

Doar femeia poate fi.

Mai de șoaptă ca izvorul,

Doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primăvara,

Doar femeia poate fi.

Și mai dulce ca vioara,

Doar femeia poate fi.

Mai de taină ca misterul,

Doar femeia poate fi.

Și mai tare decât fierul,

Doar femeia poate fi.

Mai bărbată ca bărbatul,

Doar femeia poate fi.

Mai amară ca oftatul,

Doar femeia poate fi.

Mai frumoasă decat Zeia,

Doar femeia poate fi.

Și mai vie ca scânteia,

Doar femeia poate fi.

Mai fierbinte ca Sahara,

Doar femeia poate fi.

Și mai dulce ca vioara,

Doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca povața,

Și mai scumpă decât viața,

Doar femeia poate fi.

#№#

 Papa Francisc a plecat la Domnul azi in a doua zi de Paște.

Dumnezeu să-l ierte și să -l odihnească în pace.

În a doua zi de Paști, Papa Francisc (1936-2025) s-a stins, la vârsta de 8️⃣8️⃣ de ani.

Papa Francisc suferea de mai multe probleme de sănătate, iar în tinerețe i s-a îndepărtat o parte dintr-un plămân, după o infecție pulmonară. A mai fost internat și în 2023, din cauza unei pneumonii severe. De asemenea, mobilitatea era limitată, iar în ultima perioadă s-a folosit de un scaun cu rotile pentru a se deplasa, după ce a căzut de două ori. 

Suveranul Pontif, pe numele său real Jorge Mario Bergoglio, s-a născut pe 17 decembrie 1936, în Argentina. A fost hirotonit preot catolic în 1969. În urma demisiei Papei Benedict al XVI-lea la 28 februarie 2013, un conclav papal l-a ales pe Jorge Mario Bergoglio în fruntea Bisericii Catolice. Și-a ales numele de Francisc ca nume papal, în onoarea Sfântului Francisc din Assisi, și a fost primul Papă din afara Europei. A fost primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741).

Papa Francisc vorbea cursiv următoarele limbi: spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana - limba maternă a părinților -, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie.

În domeniul literar, Jorge Bergoglio îi aprecia pe scriitorii Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plăceau, de asemenea, filmele neorealismului italian. Iubea fotbalul.

La 24 noiembrie 2017, papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În perioada 31 mai-2 iunie 2019 a avut loc vizita papei Francisc în România, sub genericul „Să mergem împreună!”. La data de 2 iunie 2019 a prezidat pe Câmpia Libertății din Blaj slujba de beatificare a episcopului Valeriu Traian Frențiu și a însoțitorilor acestuia, morți în închisorile comuniste.

Dumnezeu să îl odihneasca in pace !!!