$$$

 

Gărzi la centrul de permanență din două în două zile. 3-4 gărzi pe săptămână. Este adevărat că se câștigă niște bani,dar... Se merită?

Nu e vorba că nu îmi place munca, dar să renunț de bunăvoie la viața personală este totuși cam mult. 

Oameni buni, sunt o persoană singură. Eu trebuie să-mi fac cumpărăturile, eu trebuie să-mi plătesc facturile, taxele și impozitele, eu trebuie să-mi fac curățenie în casă și să-mi duc gunoiul. Și cum să fac toate acestea dacă am din ce în ce mai puțin timp pentru mine?

Ca să nu mai spun că am nevoie de timp pentru relaxare, pentru hobbyuri, pentru interacțiunea cu diferite grupuri de prieteni ...

Asta postam pe Facebook mai acum o zi sau două. Mi-am dat însă seama că sună ca naiba și am retras postarea din flux. Mai mult ca sigur trebuie prelucrată. 

Ideea este că din iunie m-am băgat în gărzi la un centru de permanență. Specificul este mai mult de medicină de familie decât de medicina școlară, ceea ce este categoric un dezavantaj pentru mine. Ar trebui să mă adaptez la cu totul altă rutină și parcă nu sunt dispusă acum.

Din decembrie 2021 până în decembrie 2024 am avut grijă de un părinte bolnav, cu o hemipareza după un atac cerebral. Dumnezeu știe al câtelea a fost! Cu sănătatea proprie care și așa lăsa de dorit a trebuit să alerg eu peste tot: servici, aprovizionare, plata facturilor... Noaptea dormeam "iepurește", nu știam niciodată când ar fi putut tata să aibă nevoie de ceva. Și acum dorm cu lumina aprinsă și adesea și cu un aparat de radio deschis. La un moment dat rămăsesem singurul medic școlar din oraș și din toate școlile se apela la mine când era nevoie de o viză. Când a mai venit o colegă parcă a fost ca o gură de oxigen. Minunea nu a ținut mult, căci din aprilie anul trecut am oficial grijă de jumătate din unitățile de învățământ din oraș. Ceea ce este destul de mult ca și volum de muncă. Adică este vorba de vreo șapte norme de medic școlar. 

Încă mai trăia tata când mi s-a propus să fac gărzi. Am refuzat cât se poate de elegant, în ideea că ar fi însemnat să-l las pe tata singur mult prea mult timp. Și așa riscam destul lăsându-l singur cât timp eram prin școli. Pe moment aparent nu s-a insistat. Când inevitabilul s-a produs și tata nu a mai fost, s-a revenit cu un telefon... Sau mesaj... Nu mai știu... Ceva de genul: " Condoleanțe! Și totuși... Nu vă alăturați echipei de la centrul de permanență?" 

Am încercat să explic că aveam nevoie de timp. Eram epuizată fizic și mai ales emoțional. Nu-mi permiteam așa ușor să pierd nopțile în gărzi când și așa simțeam că nu mai pot: oboseală evidentă, tulburări de somn, amețeli, dureri in diferite zone ale corpului ce fuseseră suprasolicitate până atunci. Plus că la cabinetele școlare sarcinile erau parcă mai multe. 

După câteva luni am cedat, acceptând. Speram să nu fie mai mult de o gardă pe săptămână. Probabil că s-ar fi insistat lună de lună și cine știe cum s-ar fi interpretat răspunsul.

De la cinci gărzi pe lună s-au ajuns curând la opt sau nouă. De la gărzile de 17 ore din cursul săptămânii s-au ajuns la cele de 24 de ore din weekend și sărbători legale: 1-2... Poate chiar 3... Ceea ce a început să fie cam mult, în ideea că aveam din ce în ce mai puțin timp pentru mine. Am uitat cum e să citești în liniște o carte sau să urmărești un serial. Stau mult mai puțin acasă decât umblu pe drumuri. Aproape că nu apuc sau nu mai am puterea să mai fac câte ceva pentru mine.

Ar trebui cândva să renovez locuința: curățenie, văruială, reparații... Pentru asta ar trebui să mai stau pe acasă măcar 1-2 săptămâni, poate chiar mai mult; și se poate dacă îmi iau zilele de concediu legat cât am nevoie... Dar se pare că pe moment se acceptă cam greu ideea de a lua concediu altfel decât fragmentat. Și nu văd de ce s-ar putea întâmpla asta atâta timp cât domeniul educației nu se desfășoară chiar în flux continuu tot timpul anului.

Pare un ritm infernal. Poate nu atât ca intensitate cât ca și timp petrecut la locul de muncă. Oricât ar fi de bine la centrul de permanență (e adevărat că te poți întinde pe o canapea să prinzi câteva ore somn și te poți spăla decent la chiuvetă), totuși... Nu e ca acasă... Plus că îți poți lua adio în acea zi de la orice activitate gospodărească de la tine de acasă. Și odată ajuns acasă e greu de crezut că poți face prea multe până pleci din nou la drum. Practic uneori ești legat de mâini și de picioare. Și este greu de planificat ceva reparații în casă atâta timp cât nu știi dacă ai timp suficient să duci o treabă la capăt cât de cât. Poți face reparații mici dar nu ceva de amploare, plus că asta îți mănâncă din timpul de odihnă. 

Studiu? Documentare profesională? Cursuri? Slabe șanse să-ți tihnească 5-6 ore de urmărit mai multe prezentări medicale. Îți merge o dată, de două ori... Dar nu este ceva de durată...

Într-adevăr se câștigă din gărzi. Nu extraordinar de mult, dar se câștigă. Dar nu înseamnă că trebuie să îți riști sănătatea pe termen lung cu 7-8-9, poate 10 gărzi pe lună timp de mai multe luni. Sunt șanse să te adaptezi decent, dar sunt și șanse să clachezi. Și trebuie ținut cont și de vârstă: la aproape 58 de ani nu te mai adaptezi așa ușor și nu mai reziști așa de mult că la 20-30-40-45 și chiar aproape 50 de ani. Și pe măsură ce trec anii va fi din ce în ce mai anevoios... 

$$$

 „Mama mea a avut multe probleme.

... Nu dormea și se simțea tot timpul epuizată, era iritantă, ursuză și acră. Și era întotdeauna bolnavă, până când într-o zi, brusc, ea s-a schimbat.

   Situația era aceeași, dar ea era diferită.

   Într-o zi, tatăl meu i-a spus:

   – Dragoste, caut de lucru de trei luni și nu am găsit nimic, mă duc la bere cu prietenii mei.

   Mama mea a răspuns:

   – E în regulă.

   Fratele meu a spus:

   – Mamă, nu mă descurc cu toate disciplinele la universitate …

   Mama mea a răspuns:

   – Bine, o să recuperezi și, dacă nu reușești, repeți semestrul, dar plătești școlarizarea.

   Sora mea i-a spus:

   – Mamă, am stricat mașina.

   Mama mea a răspuns:

   – Nu-i nimic fata mea, du-o la atelier, găsește o modalitate de a plăti și în timp ce o repară, du-te la serviciu cu autobuzul sau cu metroul.

   Nora i-a spus:

   – Soacră, vin să petrec câteva luni cu tine.

   Mama mea a răspuns:

   – Bine, și se așează pe scaunul din sufragerie și cauta ceva în dulap. 

   Toți privind la mama mea rămânem îngrijorați să vedem aceste reacții în ea.

Am bănuit că s-a dus la medic și o fi din cauza la vreo pastilă prescrisă.

Probabil că o fi supradoza.

   Am propus apoi să facem o „intervenție” mamei mele pentru a o ține departe de orice posibilă dependență pe care o avea pentru niște medicamente anti-stres.

   Dar care a fost surpriza, când ne-am adunat cu toții în jurul ei și mama ne-a explicat:

   💁‍♀️„Mi-a trebuit mult să-mi dau seama că fiecare este responsabil pentru viața lui, mi-au trebuit ani buni să descopăr că angoasa, mortificarea mea, depresia, furia, insomnia și stresul meu nu vă rezolvă problemele, ci le exacerbează. 

   Am obosit din păcate... Înainte să am un accident vascular cerebral și să mor, am înțeles că nu sunt responsabilă pentru acțiunile altora, dar sunt responsabilă pentru reacțiile pe care le exprim față de acestea.

Prin urmare, am ajuns la concluzia că datoria mea față de mine este să rămân calmă și să-i las pe fiecare să își trăiască viața și să rezolve ceea ce îi corespunde la fiecare …

   Nu trebuie să faci totul, nu trebuie să fii o super mamă, o super soție, o super gospodină, o super profesionistă, o super femeie …

   Pentru că atunci când corpul tău îți revendică, puțini își vor aminti că ai încercat să fii totul.

   Copiii cresc, soțul nu rămâne întotdeauna, locul de muncă te înlocuiește cu ușurință, casa se va murdări din nou, dar sănătatea ta emoțională, s-ar putea să nu ai o a doua șansă.”                                                

„O FEMEIE FERICITĂ!" 

✍️G. Leticia Rodriquez

$$$

 Laleaua este floarea care a provocat prima criză economică majoră din istoria lumii. În Olanda secolului al XVII-lea („Tulip Mania”), bulbii de lalea deveniseră o monedă speculativă. Oamenii și-au vândut casele, fermele și afacerile pentru a cumpăra un singur bulb dintr-o specie rară (cum ar fi Semper Augustus). La apogeu, un bulb valora cât salariul unui meșteșugar pe 10 ani. Când piața s-a prăbușit brusc în 1637, mii de oameni au rămas săraci lipiți pământului, având în mână doar o floare care se ofilea, în loc de averea visată.

Interesant este că laleaua nu era o plantă nativă în Olanda, ci fusese adusă recent din Imperiul Otoman. Botanistul Carolus Clusius a fost cel care a plantat primii bulbi în Grădina Botanică din Leiden, la sfârșitul anilor 1500. La început, floarea era doar o curiozitate științifică și un simbol de statut pentru aristocrație, apreciată pentru culorile sale intense care lipseau din grădinile europene ale acelei epoci. Raritatea sa inițială a fost scânteia care a aprins dorința de posesie a negustorilor olandezi prosperi.

Ceea ce a alimentat cu adevărat nebunia prețurilor nu au fost lalelele obișnuite, monocrome, ci cele „sparte” sau pestrițe, care aveau petale cu dungi flamboaiante de culori contrastante. Ironia supremă, descoperită de știință secole mai târziu, este că acele modele superbe erau cauzate de o infecție: virusul mozaicului lalelei. Acest virus slăbea planta și îi îngreuna reproducerea, făcând bulbii și mai rari și, implicit, mai scumpi. Practic, olandezii plăteau averi pentru o boală a plantei.

Sistemul de tranzacționare a evoluat rapid într-o formă primitivă a pieței de „futures” (contracte la termen). Deoarece lalelele înfloresc doar primăvara și bulbii pot fi scoși din pământ doar vara, negustorii au început să vândă contracte pe hârtie pentru bulbii care erau încă în pământ. Acest tip de comerț a primit numele ironic de „Windhandel” (comerț cu vânt), deoarece marfa fizică nu se oferea, ci doar promisiunea ei, permițând speculații rapide și creșteri artificiale de preț.

Frenezia a cuprins toate straturile sociale, nu doar elita financiară. Țesători, fermieri, coșari și slujnice au intrat în joc, ipotecându-și uneltele sau animalele pentru a investi în piața lalelelor. Tranzacțiile nu se mai făceau la bursă, ci în camerele din spate ale tavernelor, unde alcoolul și euforia colectivă duceau la semnarea unor contracte exorbitante. Se credea sincer că pasiunea străinilor pentru lalele va face ca prețurile să crească la infinit, aducând bogăție eternă Olandei.

Documentele istorice păstrează tranzacții care astăzi par absurde. Există înregistrări despre un singur bulb din soiul „Viceroy” care a fost schimbat pentru: două căruțe de grâu, patru de secară, patru boi grași, opt porci, 12 oi, două butoaie de vin, patru butoaie de bere, 500 kg de brânză, un pat, un costum de haine și un potir de argint. Valoarea cumulată a acestor bunuri era suficientă pentru a hrăni și îmbrăca o familie întreagă pentru o perioadă foarte lungă de timp.

Prăbușirea a venit la fel de repede cum a început, într-o zi de marți, în februarie 1637, la o licitație de rutină în orașul Haarlem. Pentru prima dată, un vânzător nu a găsit cumpărători la prețul cerut. Panica s-a instalat instantaneu. Vestea că „nu mai sunt cumpărători” s-a răspândit ca focul prin Olanda. Prețurile au scăzut cu 90% în câteva zile, transformând contractele valoroase în hârtii fără valoare și lăsând mii de oameni cu datorii imposibil de plătit.

Urmările juridice au fost haotice, deoarece sistemul legal nu era pregătit pentru un faliment de asemenea proporții. Guvernul a trebuit să intervină, permițând anularea contractelor prin plata unei taxe de 3,5% sau 10% din valoarea nominală, dar chiar și așa, mulți au rămas ruinați. Relațiile de încredere din comunități au fost distruse, vecinii dându-se în judecată unii pe alții pentru promisiuni neonorate, iar economia locală a suferit un șoc de neîncredere care a durat ani de zile.

Din punct de vedere botanic, cele mai scumpe lalele din acea perioadă, inclusiv faimosul Semper Augustus, au dispărut complet. Fiind plante bolnave din cauza virusului, ele erau fragile și s-au stins în timp, nereușind să supraviețuiască secolelor. Lalelele pe care le vedem astăzi în Olanda sunt hibrizi moderni, sănătoși și puternici, dar care nu mai poartă acel virus istoric, fiind rezultatul unei selecții controlate pentru rezistență, nu doar pentru estetică.

Astăzi, Olanda a transformat acea lecție dură într-o industrie globală legitimă, fiind cel mai mare producător de flori din lume. Câmpurile nesfârșite de lalele sunt acum o atracție turistică și un motor economic real, bazat pe producție fizică, nu pe speculație. Povestea Tulipomaniei rămâne însă un studiu de caz predat în toate facultățile de economie, avertizând asupra pericolelor psihologiei de turmă și a lăcomiei iraționale.

#$$

 25 ianuarie 1956: S-a născut regizorul Laurențiu Damian.

Laurențiu Damian (25 ianuarie 1956, Giurgiu) este un regizor și scenarist român, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și președintele Uniunii Cineaștilor din România.

BIOGRAFIE

Laurențiu Damian a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale”, Secția Scenaristică și Regie, cu nota 10. A făcut cursuri de specializare în filme documentare și de televizune atât în țară, cât și în străinătate. În 2003 a devenit Doctor Magna cum laude în Cinematografie și Media. Este profesor universitar doctor al UNATC și membru din 1990 al Senatului UNATC.

A fost vicerector al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale - București, în perioada 1999-2007. În 2005 a ocupat funcția de secretar general al Uniunii Cineaștilor Români. De asemenea, este și membru de onoare al Cinematecii Italiene din Milano, cât și membru al UPFAR si UARF.

Autor a peste 600 de articole apărute în reviste de specialitate pe teme de istorie și estetică cinematografică, Laurențiu Damian a publicat cărțile Elisabeta Bostan - unde ești copilărie? și Despre documentare... și chiar mai mult. A regizat peste 100 de filme documentare, filme de ficțiune de scurt și lung metraj, filme experimentale, pentru care a primit premii valoroase. Printre filmele care l-au consacrat se numără: Constantin Brâncuși. Coloana sa - lecția despre infinit (premiu Montreal), Onisim Colta - Joc, iluzie, transparență și mântuire, filmul cu care Laurențiu Damian a fost prezent la Montréal, în cadrul FIFA, și este al doilea episod din trilogia Geometria iluziei, alături de Evadarea din trup și de Starea de veghe, Drumul Câinilor și Rămînerea (1991), Faust. Drumul clipei, Iulian Mihu. Despre el așa cum a fost. Despre noi așa cum suntem.

Laurențiu Damian a prezentat emisiunea Filmul Românesc - generații, poetici, autori pe TVR Cultural, o emisiune dedicată filmului românesc. „Vinerea” filmului a devenit astfel un mod de a rememora importante creații din istoria cinematografului nostru.

FILMOGRAFIE

REGIZOR

FILME DE CINEMA

Imposibila iubire (1984) - asistent de regie

Rămînerea (1991)

Drumul câinilor (1991)

FILME DOCUMENTARE

Dezrădăcinare (1978)

Ciné-verité (1980)

Pregătiri pentru un picnic (1981)

Pe unde am fost și am colindat (1982)

Fals tratat de intimitate (1985)

Scrisoarea Mariei Tănase (1986)

Maria Tănase (1986) - film interzis de cenzură timp de 4 ani, premiu UCIN, premiu pentru cel mai bun film documentar la Festivalul filmului de la Costinești - 1990

Cota zero (1987)

Cântecul Oltului în timp ce străbate lumea (1989)

Palatul Cotroceni (1991)

Castelul Peleș (1991)

Oare Dumnezeu a suspinat omenește? (1992)

Eminescu, truda întru cuvânt (1993)

Imaginea României față în față cu imaginea României (1994)

Arta dictaturii și dictatura artei (1994)

Eminescu, trudă întru cuvânt (1996)

Licitație cu suflete (1997)

Bitzan - în labirint (1997)

Portret de grup în interior - Sorin Ilfoveanu (1998)

Atâta liniște-i în jur (1999)

Autoportret pe o frunză de toamnă - Ion Țuculescu (1999)

Primul sigiliu al Romei - podul lui Apolodor din Damasc de la Drobeta Turnu Severin (1999)

Constantin Brâncuși. Coloana sau Lecția despre infinit (2001)

Joc, iluzie, transparență și mântuirem Colta) (2002)

Călușarii (2002)

6 personaje în căutarea sine-lui (2003)

Evadarea din trup Frențiu) (2004)

Momente de referință ale documentarului românesc (2004)

Faust - Drumul clipei (2008)

Despre IULIAN MIHU, așa cum a fost; Despre NOI, așa cum suntem (2009)

Lecții de teatru...lecții de viață - Sanda Manu (2010)

Corpus (2011)

Călușul (2011)

Într-o furtună - Silviu Purcărete (2012)

Insula (2012)

În culise (Silviu Purcărete) (2012)

Inima mea de lut... Ion Nicodim (2013)

Horea Paștina - Starea lucrurilor (2013)

Madrigal în constelația UNESCO (2014)

Muzeon - Ștefan Râmniceanu (2015)

$$_

 25 ianuarie 1941 – S-a născut poetul Cătălin Ciolca.

Cătălin Ciolca (25 ianuarie 1941, Urziceni, Ialomița – 25 februarie 2016, Iași) a fost un poet, editor și ziarist.

Licenţiat în litere, promoţia 1966, la Universitatea Bucureşti, cu o tezã despre Anton Holban. Primele versuri, în octombrie 1964, în revistele „Luceafãrul” şi „Steaua”. Publicã versuri, eseuri, reportaje, articole de criticã şi istorie literarã în „Steaua”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Timpul”, „Literaturã şi artã” – Chişinãu ş.a. Între 1966-1968, redacteazã, împreunã cu George Sidorovici, Platon Pardãu, Lucian Valea, Radu Mareş, Alexei Rudeanu, revista literarã „Suceava”, supliment al ziarului „Zori noi”. Între 1970-1973, redacteazã, la Vaslui, „Vremea Nouã literarã si artisticã”. În 1995, fondeazã, dupã un proiect propriu, „Revista Românã” (sub egida ASTRA – Iaşi), pe care o conduce, efectiv, pânã în 1997. Din 1994, conduce o modestã editură, OMNIA. În volum, debuteazã în 1968, la Editura pentru Literaturã, col. Luceafãrul, cu Versuri; referatul extern al cãrţii, de Nicolae Manolescu, va fi reluat, parţial, în „Contemporanul” din 28.06.1968: „… Autorul este un sentimental incurabil, evocând peisaje, întâmplãri, atmosfere cu o tehnicã ireproşabilã, dar şi cu o anume monotonie. Poeziile au curgerea leneşã a râurilor de la şes, rãsfirate în braţe de egalã adâncime.” Volumul a mai fost comentat în „Viaţa Româneascã”, „România literarã”, „Tribuna”, „Ateneu”, „Scânteia”, „Clopotul” – Botoşani, „Amfiteatru” (Mihai Vornicu: „Poezia lui Cãtãlin Ciolca (…) este în fond o biografie purificatã de epic, dar cu conştiinţa unor momente unice, irepetabile. Fundamental e, deci, sentimentul timpului, poate singura stare poeticã purã. De unde tensiunea tragicã, de dincolo de cuvinte, a unei meditaţii neexprimate aforistic, totul într-o atmosferã de cãutare a timpului pierdut şi zãdãrnicie…”). Despre volumul următor, Discursuri şi peisaje (Cartea Româneascã, 1983), Mihail Iordache scria: „ Vocaţia de eremit, însoţitã de cea, voluptoasã, a suferinţei şi umilinţei, se leagã nemijlocit de asumarea conştientã a misiunii de comunicare orficã a esenţei lumii, aprioric imposibilã… Cãtãlin Ciolca este poet dintr-o stirpe aproape stinsã în zilele noastre. („Convorbiri literare-Pagini bucovinene”, 1983). „Discursuri şi peisaje este cartea unui poet deplin, sigur pe cuvinte, având un pronunţat simţ al nuanţelor, pânã la infinitezimal şi, deopotrivã, vocaţia comunicãrii, a descifrãrii unor taine de suflet, împãrtãşite cu o desãvârşitã gravitate şi simplitate a spunerii. O luminã neînţeleasã mã întovãrãşeşte, spune poetul, şi aceastã luminã din nimic urcãtoare, când sãgetând violent, când ca o transparentã cortinã este marca distinctivã a poeziei lui Cãtãlin Ciolca.” (Nicolae Turtureanu, „Cronica”,1983) Alte apariţii: Versuri pentru Ala (Junimea,1984), În memoria lui Gr.T. Popa. Studii, documente, mãrturii (ediţie alcãtuitã, cu un eseu de C.C., 1999), Cartea Fãlticenilor, de la A la Z (ediţia I, 2006, ediţia a II-a, 2010).

$$$

 25 ianuarie 1944: S-a născut Ion Dolănescu, cântăreț român de muzică populară.

Ion Dolănescu (25 ianuarie 1944, Perșinari, Dâmbovița – 19 martie 2009, București) a fost un cântăreț român de muzică populară și deputat în legislatura 2000-2004, ales în județul Ilfov pe listele partidului PRM.

BIOGRAFIE

Ion Dolănescu s-a născut în satul Perșinari, județul Dâmbovița.

În 1961 a urmat-o pe Maria Tănase într-un turneu de două-trei săptămâni prin județul Dâmbovița. A debutat la 18 ani, la Casa de Cultură din Târgoviște. În 1966 a absolvit Liceul Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște și a urmat cursurile Școlii Populare de Artă. În 1966 devine solist la ansamblul „Ciocârlia”.

A fost căsătorit întâi cu Iustina Băluțeanu, iar apoi cu Maria Ciobanu, cu aceasta din urmă nefiind căsătorit și în acte. Cu a doua soție are un fiu, Ionuț Dolănescu, însă căsătoria nu a durat. În 1975 i se naște al doilea copil, Dragoș Carlos, a cărui mamă este Margarita Valenciano, din Costa Rica care atunci era studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj. Ionuț este și el un cunoscut cântăreț de muzică populară, iar Dragoș Carlos și-a făcut și el studiile în România, actual fiind psiholog în Costa Rica și având doi copii, nepoți ai lui Ion Dolănescu: Maria de Isus, născută în 2001 și Ioan Angel Dolănescu-Bravul, născut în 2005. Din partea lui Ionuț are un nepot, pe Vlad, născut în 2008.

A fost deputat în legislatura 2000-2004, ales în județul Ilfov pe listele PRM. În cadrul activității sale parlamentare, a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Slovacia și Lituania. A renunțat la activitatea politică deoarece a considerat că n-a reușit să facă prea mult pentru artiști.

La începutul anului 2006, Ion Dolănescu s-a declarat dezamăgit de cele lumești și a spus că va renunța la (aproape) toate lucrurile efemere pentru a-și închina viața lui Dumnezeu.

A încetat din viață la data de 19 martie 2009 la ora 16:05 în urma unei afecțiuni cardiace. Este înmormântat la cimitirul Bellu din București.

Pentru activitatea sa, Ion Dolănescu va fi numit, post mortem, cetățean de onoare al comunei sale natale, Perșinari, iar Căminul Cultural din localitate îi va purta numele.

CONTROVERSE

Înainte de 1989 a fost acuzat de câștiguri ilicite, Ioana Radu intervenind la Nicolae Ceaușescu în favoarea lui, însă o perioadă de timp a fost considerat persona non-grata. Acest episod a inspirat celebrul șlagăr „Banii mei munciți cu gura mi i-a luat Procuratura”.

O perioadă de timp relațiile dintre el și Ionuț Dolănescu au fost foarte reci, deoarece acesta se împăcase cu mama sa și refuzase să se căsătorească cu Irinuca Loghin.

MOȘTENIREA ARTISTICĂ

Ion Dolănescu a înregistrat, de-a lungul carierei sale, nu mai puțin de 50 de albume, pe discuri de vinil și CD. A fost un interpret cu o discografie semnificativă, cu numeroase înregistrări la radio și televiziune și cu o bogată activitate concertistică. Multe melodii le-a interpretat în duet cu Ionuț Dolănescu și cu Maria Ciobanu, atât mai demult, cât și în ultimul timp, în care se împăcase și el cu ea. A mai colaborat și cu Ionela Prodan și Elena Merișoreanu.

Câteva cunoscute piese muzicale ale lui Ion Dolănescu:

- „M-am născut lângă Carpați-.-”anul 1977

- „Gorjule, grădină dulce”

- „De când sunt pe-acest pământ”

- „Mândro, când ne iubeam noi”

- „Să-mi trăiască nevăstuica”

- „Neuitata mea, Maria”

- „Au, lele, vino-ncoa” (duet cu Maria Ciobanu)

- „Face-m-aș privighetoare” (duet cu Maria Ciobanu)

- „Pe sub dealul cu izvorul” (duet cu Maria Ciobanu)

- „Mi-e dor de baiatul meu”

DISCOGRAFIE PARȚIALĂ

DISCURI 7 INCH

- „Spune, maică, adevărat” - Electrecord, EPC 964

- „Ion Dolănescu” - Electrecord, EPC 904

- „Au, Lele, Vino-ncoa” (cu Maria Ciobanu) - Electrecord, EPC 10.087

- „Ion Dolănescu” - Electrecord, EPC 10.014

- „Prin Pădurea Cu Flori Multe” (cu Maria Ciobanu) - Electrecord, EPC 10.120

Albume

- „Ion Dolănescu -.-” - Electrecord, EPD 1229

- „Ion Dolănescu” - Electrecord, EPD 1270

- „Maria Ciobanu și Ion Dolănescu” (cu Maria Ciobanu) - Electrecord, STM-EPE 0828

- „Gorjule, grădina dulce” - Electrecord, STM-EPE 0990

- „Cîntece și balade din țara novacilor” - Electrecord, STM-EPE 01096

- „Pe drumul căruțelor” - Electrecord, STM-EPE 01520

- „Româncuța mea” - Electrecord, ST-EPE 01689

- „Romanțe și cîntece de petrecere” - Electrecord, ST-EPE 01743

- „Doi voinici din lumea mare” (cu Tiberiu Ceia) - Electrecord, ST-EPE 02016

- „Mîndro, cînd ne iubeam noi” - Electrecord, ST-EPE 02286

- „Romanțe și Cîntece Îndrăgite” - Electrecord, ST-EPE 02571

- „Am cîntat și-o să mai cînt” (cu Ionuț Dolănescu) - Electrecord, ST-EPE 03835

- „Cântece de nuntă” (cu Ionuț Dolănescu) - Electrecord, EPE 04414

- „Hăulite”

- „Astăzi e ziua ta” (cu Maria Ciobanu).

- Călătorule Din Drum-Electrecord,EDC 409

- Gorjule Grădina Dulce-Electrecord,EDC 421

- M-am Născut Lângă Carpați-Electrecord,EDC 734

- Dacă M-aș Mai Naște Odată Romanțe Și Melodii De Petrecere-Electrecord,EDC 364

Maria Ciobanu ȘI Ion Dolănescu-Electrecord,EDC 612

COMPILAȚII

- „Ion Dolănescu” - Electrecord, STC 00223

- „Ion Dolănescu” - Electrecord, STC 00265

- „Discul De Aur” 2009 - Intercont Music, Jurnalul Național

- A primit Discul de aur 1970/1996 pentru întreaga activitate.

PREMII ȘI DISTINCȚII

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Ion Dolănescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

&&&

 25 ianuarie 1946: S-a născut Radu Ulmeanu, scriitor român.

Radu Ulmeanu (25 ianuarie 1946, Ulmeni, județul Maramureș) este un poet și scriitor român contemporan.

BIOGRAFIE

A urmat studiile la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. El a acționat ca profesor de limbă și literatură română, director fondator al Casei de Editură Pleiade și al revistelor de literatură „Pleiade” și „Acolada”, precum și al revistei săptămânale de divertisment „Arena” din Satu Mare. Este și fondator al Societății CATV SAMTEL Satu Mare, împreună cu un grup de asociați. A condus ca director studioul TV și Radio Samtel Satu Mare, Radio 1 Satu Mare. A debutat cu o pagină de poezii cu o prezentare („Radu Ulmeanu: O dimineață frenetică”) de Geo Dumitrescu în revista „Contemporanul” (1966). Prezent în volumul colectiv Eu port această ființă, Antologie de poezie tânără de Nicolae Prelipceanu, apărută la Editura Dacia în 1972. Debutul editorial propriu-zis: Patinoar, versuri, Editura Cartea Românească, 1979. A colaborat la revistele „Contemporanul”, „România literară”, „Viața Românească”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Pleiade”, „Acolada”, „Dacia literară” etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Asociația Scriitorilor București și membru al PEN Club Român.

VOLUME

- Patinoar, versuri, Ed. Cartea Românească, București, 1979.

- Un domeniu al meu, versuri, Ed. Cartea Românească, București, 1982.

- Astrele negre, versuri, Ed. Albatros, București, 1983.

- Sintagmele nopții, versuri, Ed. Eminescu, București, 1987.

- Sonete din Nord, versuri, Ed. Eminescu, București, 1990.

- Ce mai e nou cu Apocalipsa, versuri, Ed. Helicon, Timișoara, 1997.

- Climatul fulgerului. Poeme regăsite, Ed. Dacia, Cluj, 2001.

- Laptele negru. Antologie de versuri în selecția autorului, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Ed. Brumar, Timișoara, 2008.

- Prăpastia numelui, versuri, Ed. Pleiade, Satu Mare, 2009.

- Chermeza sinucigașilor, roman, Ed. Pleiade, Satu Mare, 2010.

- Politica, o comedie cu final cunoscut, articole, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011.

- Ospețele iubirii, antologie de poezii cu prefețe de Barbu Cioculescu și Alex. Ștefănescu, Ed. Tipo Moldova, colecția Opera Omnia, Iași, 2013.

- Ceea ce suntem, versuri, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Ed. Pleiade, 2016.

- Chermeza sinucigașilor, roman, ediția a II-a, cu ilustrații de Mihai Olos, Ed. Grinta, Cluj-Napoca.

- Siberii, roman, cu o prefață de Ion Cristofor, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2017.

- Sonete, cu o prefață de C.D. Zeletin, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2018.

- Ab Urbe condita, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2020.

ANTOLOGII

- Eu port această ființă, antologie de poezie tânără, Ed. Dacia, 1972.

- Antologia poeților tineri (George Alboiu), Ed. Cartea Românească, 1982.

- Ierarhiile pergamentelor, Casa de Editură Panteon, 1995.

- O mie și una de poezii românești, antologie de Laurențiu Ulici, Ed. DU Style, București, 1997.

- Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119;

- Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, trad. Christian W. Schenk, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN 9781977075666;

- ROSARIEN: Rumänische Gegenwartslyrik 2020, 444 Seiten, trad. Christian W. Schenk Dionysos Boppard 2020, ISBN 979-8649287029;