$$$

 S-a întâmplat în 1 decembrie1866: În această zi, a murit George Everest, militar şi geodez britanic; conducător al Serviciului geodezic al Indiei (din 1823); numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Pământ, din masivul Chomolungma/Munţii Himalaya. Sir George Everest (n. 4 iulie 1790, Crickhowell, Țara Galilor, Regatul Unit – d. Hyde Park Gardens, Anglia) a fost un militar și geodez britanic. A fost conducător din 1823 al Serviciului geodezic al Indiei.Cu un an înainte de moartea sa, numele său a fost dat de către Societatea Geografică Regală Vârfului XV, cel mai înalt vârf al lumii, deși Everest însuși era împotriva acestei practici, favorizând utilizarea denumirilor date de localnici.

Everest s-a născut la 4 iulie 1790, dar datele despre locul său de naștere sunt incerte. El a fost botezat la Biserica St Alfege, Greenwich, Londra, la 27 ianuarie 1791. El s-a născut fie la Greenwich, fie la Gwernvale Manor, familia lui lângă Crickhowell, Brecknockshire, Țara Galilor. Everest a fost cel mai mare fiu și al treilea din cei șase copii născuți de Lucetta Mary (née Smith) și William Tristram Everest. Bunicul său, John Everest, fiul unui măcelar, a fost primul din familie care a intrat în profesia de avocat. Familia Everest din Greenwich poate fi urmărită cel puțin până la sfârșitul anilor 1600, când Tristram Everest - străbunicul lui John - era un măcelar pe strada Church.

Everest s-a împotrivit propunerii lui Waugh de a atribui numele său celui mai înalt vârf muntos din lume. Tibetanii îi denumiseră deja Chomolungma (,,Zeiţa Mamă a Lumii''). Waught nu era conştient de numele utilizate de indigeni şi de faptul că echipei i-a fost interzis accesul peste graniţe.. ,,Am fost instruit de şeful şi predecesorul meu Sir George Everest să consider fiecare obiect geologic descoperit ca aparţinând locului şi ar trebui botezat cu nume native. Dar aici este vorba de un munte, cel mai probabil cel mai înalt din lume, fără niciun alt nume pe care l-am putea descoperi, al cărui denumire nativă, dacă are vreuna, nu va conta până când nu vom avea acces în Nepal,'' scria Waught către Societatea Regală Geografică în 1856. În ciuda argumentelor conform cărora localnicilor le va fi greu să pronunţe numele de Everest, în 1865 cel mai înalt munte din lume a fost denumit Everest. La un an după botezarea muntelui, George Everest a murit.Omul de știință a murit la 1 decembrie 1866 și a fost îngropat în Greenwich (Anglia).

Surse:

https://www.britannica.com/biography/George-Everest

http://www.famous-explorers.com/famous-english-explorers/george-everest/

http://www.surveyhistory.org/sir_george_everest1.htm

https://www.descopera.ro/mari-intrebari/16017355-cum-si-a-obtinut-muntele-everest-numele

$$$

 S-a întâmplat în 1 decembrie1919: La această dată, avea loc deschiderea primei stagiuni a Teatrului Naţional din Cluj, cu spectacolul „coupe" „Se face ziuă" şi „Poemul Unirii", semnat de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului (Teatrul a luat fiinţă la 18 august 1919, în urma unei hotărâri a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu; la 1 decembrie, la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj are loc primul spectacol în limba română).

Primul teatru orășenesc (de limbă maghiară) din Cluj datează din 1821, fiind așezat pe locul actualei clădiri denumite „Casa Universitarilor” (str. M. Kogălniceanu). La începutul secolului al XX-lea s-a proiectat ridicarea unei noi clădiri care să adăpostească această instituție, vechea clădire fiind necorespunzătoare. În 1904 a început construcția noii clădiri în actuala Piața Ștefan cel Mare, pe locul fostei piețe de lemne a orașului. Lucrările, finalizate în 1906, au fost executate de celebra firmă constructoare de teatre Helmer și Fellner. Clădirea fost inaugurată în ziua de 8 septembrie 1906 cu o reprezentație a Teatrului Maghiar, al cărui director era Jenő Janovics. Construit în stil baroc-rococo, edificiul are o capacitate de 1000 de locuri și trei rânduri de logie.

La îndemnul lui Tiberiu Brediceanu, clădirea a trecut în patrimoniul Consiliului Dirigent Român la data de 14 mai 1919, când a fost preluată de Onisifor Ghibu. La acea vreme, Onisifor Ghibu ocupa funcția de secretar general pentru resortul Instrucțiunii și Artelor din cadrul Consiliului Dirigent Român. În același timp, Teatrul Maghiar a fost mutat în clădirea de pe strada Emil Isac, aproape de Parcul Central și râul Someș, în care funcționează și în prezent.Prima reprezentație în limba română în clădirea Teatrului Național din Cluj a avut loc la 14 mai 1919, iar primul spectacol al companiei de limba română din Cluj a avut loc 1 decembrie 1919, marcând un an de la Unire. În 2 decembrie 1919 a fost reprezentată întâia premieră a primei stagiuni, drama Ovidiu de Vasile Alecsandri.

Clădirea adăpostește atât compania Teatrului Național, cât și Opera Română. În 1990, în nișele de pe fațada clădirii au fost amplasate statuile „Thalia” și „Eutherpe”, opere ale sculptorului Vasile Rus-Batin.

Surse:

Justin Ceuca, Constantin Cubleșan, Roxana Manilici, Victor Nicolae: Teatrul Național Cluj-Napoca (1919-1994). Teatrul românesc din Transilvania - 240 de ani, studiu monografic, Cluj-Napoca, 1994.

Dorin Alicu, Ion Ciupea, Mihai Cojocneanu, Eugenia Glodariu, Ioanca, Petre Iambor, Gheorghe Lazarov, Cluj-Napoca, de la începuturi până azi, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 1995

https://www.teatrulnationalcluj.ro/

https://cluj.com/articole/teatrul-si-opera-nationala-din-cluj-napoca/

$$$

 S-a întâmplat în 1 decembrie1936: În această zi, era inaugurat Arcul de Triumf, după renovare, în prezenţa regelui Carol al II–lea şi a reginei Maria; operă a arhitectului Petre Antonescu, monumentul are înălţimea de 27 m şi a fost redeschis pentru publicul vizitator în 2002, după 55 de ani de absenţă din circuitul monumentelor oraşului. Arcul de Triumf reprezintă, alături de Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, Mausoleul de la Mărășești, Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman, Mausoleul şi Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol simboluri ale participării României în primul război mondial, de partea Aliaților, la finalul căruia aproape toate teritoriile locuite de români s-au găsit pentru prima dată reunite în acelaşi stat.

În anul 1848 este atestată prima construcţie în genul unui Arc de Triumf realizată la Bucureşti în memoria Revoluţiei din acel an, aceasta având însă un caracter temporar, la fel ca şi următoarele construcţii de acest gen realizate în anii 1859 – Unirea Principatelor, 1878 – după victoria României în Războiul de independență, 1906 – la jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I.În anul 1918 a fost realizată din nou o construcţie în genul unui Arc de Triumf, însă materialele din care a fost realizat au dus la deteriorarea sa după prima ploaie. Patru ani mai târziu, în perioada în care primar al oraşului era Matei Gheorghe Corbescu, autoritățile au organizat o paradă cu fast în cinstea Marii Uniri, iar edilul a propus ridicarea unui Arc de Triumf provizoriu, din lemn, până când se vor găsi suficiente fonduri pentru a fi construit un monument cu adevărat impunător şi reprezentativ.

Tot în anul 1922, în contextul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea manifestărilor a hotărât construirea unui veritabil Arc de Triumf, în zona şoselei Kiseleff, pornind de la planurile arhitectului Petre Antonescu. Însă, având în vedere timpul scurt avut la dispoziţie, scheletul momumentului a fost turnat în beton armat, pentru ca basoreliefurile exterioare să fie realizate din ipsos. Desigur că acest material nu a rezistat acţiunii ploilor, astfel că an de an monumentul se degrada, ajungând la stadiul de ruină.În anul 1932, după o campanie de presă susţinută, autoritățile au decis înlocuirea basoreliefurilor cu unele definitive din piatră, tot după planurile arhitectului Petre Antonescu, care, de data aceasta a acordat o maximă atenţie materialelor şi finisajelor, fiind folosită piatră adusă din toate regiunile istorice ale României, granit de Deva, lucrat în stil clasic, iar drept model a fost folosit Arcul de Triumf din Paris.

Din punct de vedere tehnic, cei doi stâlpi pe care se sprijină arcada au scări interioare, care conduc către terasa monumentului, iar în interior este găzduit un mic muzeu care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale.Conform cronicilor vremii, au fost depuse eforturi considerabile pentru construirea și definitivarea lucrării, văzută ca o emblemă a „micului Paris” din acei ani.După nenumărate subscripţii publice, la care au participat, pe lângă cetăţeni, numeroase asociaţii ale foştilor participanţi la primul război mondial, au fost colectaţi peste șapte milioane de lei, sumă care a permis definitivarea lucrărilor la monument.Dintre numele cunoscute în epocă, care au participat la realizarea finisajelor îi menţionăm pe Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu, apoi sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi care au dăltuit fiecare, pe fațada sudică, câte o reprezentare simbolică a Victoriei. Pe faţada de nord se găsesc, amplasate identic, alegoriile „Bărbăție” de Ion Jalea și „Credință” de Constantin Baraschi, precum și alte două „Victorii” create de Cornel Medrea și Dimitrie Onofrei, iar pe pietrele de boltă ale Arcului de Triumf sunt înscrise bătăliile decisive din primul război mondial pe teritoriile româneşti (Mărăşeşti, Oituz etc).

Inaugurarea Arcului de Triumf a avut loc la 1 decembrie 1936, la 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, fiind un eveniment amplu, onorat de personalităţi ale vremii, printre care regele Carol al II-lea, mama sa, regina Maria, prințul moștenitor Mihai, membrii guvernului României și alţi numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate. Monumentul are formă de paralelipiped, cu o bază de 25 pe 11,5 m și o înălțime de 27 m.În anii comunismului, Arcul de Triumf a fost „ajustat” de autorităţi prin înlocuirea simbolurilor care deranjau, mai ales cele care aminteau de monarhie: textele proclamanților Regelui Ferdinand au fost scoase de pe părțile laterale ale construcției, iar portretele Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, au fost eliminate de pe fațada sudică, fiind înlocuite cu niște flori.

După 1989, au fost montate două medalioane de bronz ce înfățișează chipurile regilor, acestea înlocuindu-le pe cele originale.În februarie 2012, Primăria Municipiului București a anunțat oficial începerea lucrărilor aferente proiectului „Consolidare, restaurare și conservare Arcul de Triumf”, astfel că Unitatea administrativ – teritorială Municipiul Bucureşti a încheiat, în data de 8 februarie 2012, contractul de finanţare pentru proiect, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional la nivelul regiunii București-Ilfov. Proiectul a beneficiat de finanţare nerambursabilă prin Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 „Dezvoltarea Durabilă şi promovarea turismului”. Valoarea totală a proiectului era de 30.461.626,92 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 19.534.718,59 lei, valoarea finanţării nerambursabile din bugetul naţional de 8.475.402,64 lei şi co-finanţarea beneficiarului este de 2.451.505,69 lei.Obiectivul general al proiectului era consolidarea, restaurarea şi conservarea monumentului istoric Arcul de Triumf, cu scopul salvării de la distrugere, al conservării moştenirii culturale şi al sporirii atractivităţii acestui obiectiv pentru turismul cultural. Lucrările trebuiau finalizate, după mai multe amânări, în august 2015, însă abia la finalul lunii noiembrie 2016 au fost demontate panourile care înconjurau Arcul de Triumf din București iar edificiul este redat orașului din 28 noiembrie, astfel că parada militară din 1 decembrie 2016 a revenit la Arcul de Triumf, după doi ani în care a fost mutată în Piaţa Constituţiei. Potrivit proiectului, sub Arcul de Triumf au fost montate mai multe dispozitive care vor prelua şocul în cazul unor seisme puternice, chiar de gradul 9, iar monumentul este restaurat şi în interior.

Surse:

http://stiri.tvr.ro/arcul-de-triumf-monument-simbol-al-bucurestiului-re-inaugurat-cu-ocazia-paradei-militare-din-1-dec_80973.html#view

https://editiadedimineata.ro/arcul-de-triumf-un-simbol-istoric-plin-de-semnificatii/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-arcului-de-triumf-rusinea-micului-paris

http://www.radiotimisoara.ro/2014/09/18/destinatia-zilei-18-septembrie-arcul-de-triumf-simbolul-unirii-eterne/

http://www.rador.ro/2017/12/01/documentar-arcul-de-triumf-simbolul-unitatii-noastre-nationale-2/

$$$

 S-a întâmplat în 1 decembrie1931: În această zi, s-a născut Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor şi aranjor de muzică de jazz (supranumit „Mr. Jazz of Romania"). Johnny Răducanu (pe numele său real Răducanu Crețu) s-a născut pe 1 decembrie 1931, la Brăila, într-o familie de romi cu tradiţii muzicale de peste trei secole, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu.

Mama lui Johnny Răducanu cânta la pian, fraţii ei, de asemenea – Oană (pian, contrabas, trompetă, baterie), Cristache (vioară) şi Sandi – pian. La rândul lui, tatăl lui Johnny Răducanu – Creţu Costică – cânta la contrabas, însoţise trupa de operă Leonard şi era fiul lui Petre Creţu Solcanu (el însuşi cânta la diblă, ca şi fratele lui mai mare, Şerban, ceilalţi doi fraţi mai mici – Micul şi Ghioca – fiind potcovari). Din ceilalţi nouă fraţi ai lui Johnny Răducanu, toate cele cinci surori ale lui au murit în perioada celui de-al doilea război mondial, iar dintre cei cinci băieţi Johnny a fost mezinul.

Cel mai mare dintre ceilalţi patru băieţi era Dumitru (Mitică) Creţu, pianist şi compozitor la Bucureşti, al cărui fiu, Michael Creţu – finul de botez al lui Johnny Răducanu – este, ca şi naşul său, contrabasist, compozitor şi profesor la Manchester, al doilea frate al lui Johnny era pianistul Ion Mişu Creţu, primul dirijor al Ansamblului „Doina Vrancei” din Focşani, iar ceilalţi doi fraţi ai maestrului au locuit la Câmpulung Moldovenesc – Victor Creţu, care se dedicase viorii, dar a decedat de tânăr, şi Mitei, care a fost zeţar. Johnny îşi face studiile primare la Brăila, iar pe cele muzicale de pian le începe la vârsta de cinci ani, în 1936, sub îndrumarea profesoarei Giuseppina Papanti, în cadrul Societăţii Filarmonice „Lyra” – înfiinţată la Brăila în 24 octombrie 1883, ce avea să funcţioneze până la transformarea localului în cinematograf, în 1947.În anii celui de-al doilea război mondial, pentru a-şi ajuta familia, Johnny Răducanu cânta la acordeon, cu prilejul unor pretreceri organizate de ofiţeri.

Despre copilărie, artistul declara: „Îmi amintesc primăverile copilăriei, când ieşeau ţigăncile cu ghiocei şi zambile, când se însorea puţin, se schimba lumina de iarnă şi adia uşor vântul de simţeai că pluteşti deasupra pământului. Soarele era crud, n-avea putere, dar venea, aşa, o căldură parcă de jos în sus, din pământ. Umblai ca un nebun după un zâmbet de fată, după un clipit de gene. Cât am fost copil (mare haimana, până am început să iau în serios pianul!), mama ştia că de cum dădea colţul ierbii şi până se usca, toată ziua stăteam afară, la joacă. Era o fericire pentru toată omenirea. Pe noi, adolescenţii, ne făcea să visăm; tinereţea pulsa în noi şi știam că puteam să cucerim lumea întreagă. Tot primăvara, lumea ieşea la terase şi grădini, orchestrele îşi recompuneau repertoriul şi reîncepeau programele teatrelor de vară. Tata îşi reînnoia contractele şi mergea să cânte la restaurantele hotelurilor de pe Riviera franceză.”

A studiat la Şcoala de Muzică din Cluj (actualmente Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”), începând cu anul 1950, pe care Johnny a absolvit-o, la clasa de contrabas, în anul 1953, apoi a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, clasa contrabas – clasa profesorului Iosif Prunner – , în perioada 1953-1956. Începând cu anul 1953, când Johnny avea 22 de ani, Maria Tănase – care lucrase şi cu tatăl lui, cu contrabasistul Creţu Costică – îl ia pe tânăr în formaţia ei, tot în calitate de contrabasist, efectuând concerte în Bucureşti şi în ţară. În anii ’50, a cântat la cluburi din Mamaia, mai ales la barul de la ultimul etaj al Hotelului Perla, iar Între anii 1957 şi 1971 a fost membru al orchestrei Casei de discuri „Electrecord”.

A fost căsătorit cu Geta Costin între anii 1962 și 1970, însă după divorţ relaţia dintre cei doi a fost mai caldă ca niciodată, de-a lungul anilor, până la plecarea dintre noi a doamnei, în anul 2008. Ea a fost muza artistului, fără de care amintirile muzicale care au rămas în urma lui Johnny ar fi fost cu siguranţă mai sărace. A întreprins numeroase turnee peste hotare, la Moscova în anul 1962, la Festivalurile de muzică uşoară de la Varşovia şi Praga – în anul 1968, la Belgrad, în Suedia, Olanda, Germania, Spania, Franţa, Grecia, Belgia, Statele Unite, sau Elveţia. A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, începând cu anul 1971, în anul 1976 i-a fost conferită „Diploma de merit” oferită de Departamentul cultural al Statelor Unite pentru activitatea muzicală, iar în anul 1987, a devenit membru de onoare al Academiei „Louis Armstrong” din New Orleans.

În anii ’80 era invitat constant la atelierele de improvizaţie ale artiştilor de jazz din Constanţa. A colaborat cu muzicieni importanţi ai lumii – trompetistul Art Farmer, trombonistul Slide Hampton, pianiştii Friedrich Gulda şi Guido Manussardi, şi a cântat şi cu nume mari ale muzicii de jazz de la noi, Anca Parghel şi Teodora Enache. Printre realizarile discografice în domeniul jazz-ului se numără: „Jazz made in Romania” (1987); „Confesiuni” (I, II, III); „To His Friends” (1997); „Jazz Behind the Carpathians” (1999); „Jazz antifanariot” (2002); „Jazz Made in Romania-Live in San Francisco” (cu Teodora Enache, 2002), „Jazz Bestament” (2005); „Chamber Jazz Music” (2008); „Inside Stories-Jazz Poems” (2009).

Pe lângă activitățile sale din domeniul muzical, Johnny Răducanu s-a remarcat și pe scena teatrului. Astfel, a susținut împreună cu Ion Caramitru spectacolul de teatru poetic „ Dialoguri și fantezii în jazz” pe scena Teatrului Național București, dar și pe scene internaționale, cum ar fi Teatrul Moliere-Maison de la Poesie din Paris. Johnny a primit, prin Hotărârea Consiliului local Municipal nr. 136 din 29 septembrie 1997, titlul de „Cetăţean de Onoare al Brăilei”, care i-a fost înmânat în cadrul unei ceremonii oficiale, la 25 octombrie 1997. În anul 2002, îi apare primul său volum autobiografic, „Singurătatea, meseria mea”, la Regent House Printing & Publishing, iar în anul 2005, cel de-al doilea – „Țara lui Johnny”, la editura Vivaldi.Eminent instrumentist de jazz, Johnny Răducanu a abordat şi compoziţia, scriind numeroase piese de jazz, dar şi de muzică uşoară, cum sunt „Vechiul port”, „Demult într-o carte”, „Nu veni, nu pleca”, „Mă cheamă marea”, „Iarna, iarna”.A compus, de asemena şi ilustraţia muzicală a unor piese de teatru importante – „Livada de vişini” şi „Don Juan”.Pe 13 octombrie 2008, a primit diploma de membru de onoare al Societăţii Filarmonice Lyra şi medalia jubiliară „Lyra 125”, în cadrul unei ceremonii organizate la Casa Tineretului din Brăila.

În aprilie 2010, Johnny Răducanu a susţinut, alături de Aura Urziceanu, un concert memorabil la Sala Palatului, alături de unul dintre cele mai celebre big-band-uri din lume, Duke Ellington Orchestra. A trecut prin cinci by-pass-uri, era bolnav de ani buni de diabet şi primea din partea statului român o pensie de 420 de lei. Johnny Răducanu a trecut la cele veşnice la 19 septembrie 2011, în locuința sa din Strada Oltarului din București, în urma unui atac de cord. A fost înmormântat la Cimitirul Mănăstirii Cernica, la 21 septembrie 2011.Cu o carieră muzicală ce s-a întins de-a lungul a mai bine de jumătate de secol, Johnny Răducanu, a fost un veteran al muzicii româneşti. Ca om, el a fost întotdeauna un jovial, un individ pus pe glume, deşi în sinea sa a rămas un singuratic, dar şi un critic înverşunat al realităţilor nedrepte din viaţa de zi cu zi. Johnny Răducanu a fost un om care şi-a trăit viaţa din plin, cu pasiune, uneori cu excese, dar a ştiut să contrapună celebrităţii şi valorii sale, decenţă şi discreţie.

Surse:

http://johnnyraducanu.ro/index.php/johnny-raducanu-2/

https://www.europafm.ro/in-memoriam-johnny-raducanu-1931-2011/

https://evenimente-constanta.ro/johnny-raducanu-nu-ma-duc-la-biserica-dar-cred-ca-exista-dansul/

https://www.stelian-tanase.ro/in-memoriam-johnny-raducanu/

http://www.rador.ro/2019/09/19/portret-johnny-raducanu-mr-jazz-of-romania-si-povestea-sa-unica/

$$$

 S-a întâmplat în 1 decembrie 1934: În această zi, s-a născut actorul Ştefan Radof. Ștefan Radof (n. Buftea, județul Ilfov - d. 28 martie 2012, București) a fost un actor român, scenarist și autor al mai multor volume de versuri. A fost fiul lui Ion (Ioan) Radof (născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, județul Cetatea Albă) și al Mariei Radof (născută Nicolae), din comuna Butimanu, plasa Răcari, județul Ilfov. Școala primară a făcut-o la școala Parohială – catolică „Sfântul Iosif “ din București apoi a urmat cursul inferior al „Colegiului Național Sfântul Sava“. După reforma învățământului s-a înscris la o școală comercială.

După ce a promovat un examen de diferență, aprobat de Ministerul Învățământului, a urmat și absolvit în 1952 ultimii doi ani ai Școlii Medii de Comerț Exterior Nr. 2, din București, după care a fost repartizat ca funcționar la B.N.R.- Ploiești – filiala Puchenii Moșneni.Tatăl său a fost un mic negustor în București până în anul 1949 când a fost obligat să-și radieze firma. În 1952 a fost arestat pe stradă de securitate și condamnat politic de Tribunalul Militar - București la doi ani muncă silnică – la canal. După eliberare, a devenit muncitor la „Flacăra Roșie”, apoi pensionar până în anul 1990 când a decedat.

La 3 martie 1953, a fost arestat de Securitate, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial 2 la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat. Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenției de la Geneva din Mai 1955.Deși amnistiat, și-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcții. După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru. După trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat. A lucrat ca manipulator de mărfuri și ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi ca funcționar comercial. În toamna anului 1960, el a fost admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan - care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere - și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu a cărui clasă a absolvit-o în 1964. În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică și matematici. Și-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamț, din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara.

A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, Universitatea Hyperion (1996 – 2000), activitate din care s-a retras din acuza degradării învățământului de specialitate.A fost poet și membru al Uniunii Scriitorilor, din 1991, al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR). Între anii 1993-1995, a moderat la TVR 1 show-ul „De la egal la egal... Amical!" (Producător: Liviu Tudan).

În calitate de membru în Partidul Alianța Civică, (PAC), Ștefan Radof a fost ales senator în circumscripția electorală nr. 42 Ilfov pe listele Convenției Democrate Române, data validării: 21 octombrie 1992. A făcut parte din Grupul parlamentar de orientare civic-liberală - până în septembrie 1993 și, după această dată, din Grupul parlamentar al Partidului Alianței Civice, precum și din două Comisii permanente: Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă și Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului.

În cadrul unei ceremonii, desfășurate pe 6 decembrie 2004, la Palatul Cotroceni, Președintele României a conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, maestrului Ștefan Radof, în semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică, pentru dăruirea și talentul puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/stefan-radof-14708/

https://www.taifasuri.ro/taifasuri/mozaic/6072-teatrul-nobila-misiune-a-lui-stefan-radof-nr366-sapt05-apr-11-apr-2012

https://www.ro.biography.name/actori/112-romania/318-stefan-radof-1934-2012

https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/national/76731-s-a-stins-din-viata-actorul-stefan-radof.html

https://evz.ro/s-a-stins-actorul-stefan-radof-974034.html

$$$

 S-a întâmplat în 1 decembrie…

- Ziua naţională a României;

- „Ziua mondială de luptă împotriva SIDA"; se marchează la iniţiativa participanţilor la Conferinţa mondială privind SIDA, desfăşurată la Londra, în 1988

- 1455: A murit sculptorul florentin Lorenzo Ghiberti, reprezentant de seamă al renascentismului timpuriu (n. 1378) 

- 1709: S-a născut Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (m. 1789)

- 1716: S-a născut sculptorul francez Étienne -Maurice Falconet (m. 1791)

- 1729: La această dată a fost botezat compozitorul italian Giuseppe Sarti (m. 1802)

- 1761: S-a născut, la Strasbourg/Franţa, Marie Tussaud, fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară" din Londra, ce-i poartă numele (m. 1850)

- 1783: Primul zbor al unui balon umplut cu hidrogen.Francezul Jacques Charles este primul care utilizează hidrogenul pentru umflarea balonului.

- 1800: Washington-ul devine capitala Statelor Unite ale Americii; pe baza unei Legi adoptate de Congresul SUA la 16.VII.1790, începe construcţia unui oraş menit să devină capitală a SUA (este pentru prima dată în istorie când un oraş este înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală); în 1800, instituţiile guvernamentale sunt mutate de la Philadelphia (capitală a SUA între anii 1790 şi 1800) în noul oraş, care primeşte numele primului preşedinte al SUA, Washington

- 1828: A murit Alexandru Ipsilanti, erou naţional grec; şef suprem al Eteriei; a condus lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (n. 1792)

- 1866: A murit George Everest, militar şi geodez britanic; conducător al Serviciului geodezic al Indiei (din 1823); numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Pământ, din masivul Chomolungma/Munţii Himalaya (n. 1790)

- 1867: S-a născut Ignacy Moscicky, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 - septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române din 1937 (m. 1946) 

- 1868: S-a născut actorul Iancu Brezeanu (m. 1940)

- 1882: S-a născut George Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (m. 1951)

-1884: S-a născut Karl Schmidt-Rottluff, pictor expresionist german 

- 1892, 1/14: S-a născut scriitorul Cezar Petrescu; membru al Academiei Române (m. 1961)

- 1911: S-a născut prozatorul Ieronim Şerbu; împreună cu Dan Petraşincu a fondat revista „Discobolul" (1932) (m. 1972)

- 1912, 1/14: Are loc Adunarea de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România/FSSR (din 1929, Uniunea Federaţiilor de Sport din România/UFSR), primul organ central de conducere şi îndrumare a întregii mişcări sportive; preşedinte, regele Ferdinand I (membru-fondator)

- 1917: S-a născut dirijorul de cor Ion Vanica; fondatorul şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1981) 

- 1919: Deschiderea primei stagiuni a Teatrului Naţional din Cluj, cu spectacolul „coupe" „Se face ziuă" şi „Poemul Unirii", semnat de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului (Teatrul a luat fiinţă la 18 august 1919, în urma unei hotărâri a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu; la 1 decembrie, la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj are loc primul spectacol în limba română)

- 1922: Îşi începe activitatea Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, cu sediul la Paris; printre membrii fondatori se numără şi România

- 1927: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (m. 1984) 

- 1925: S-a născut biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman, pentru descoperirea proteinelor G şi rolul jucat de acestea în sistemul de transducţie a semnalelor în comunicarea celulară (m. 1998) 

- 1931: S-a născut Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor şi aranjor de muzică de jazz (supranumit „Mr. Jazz of Romania") (d. 19 septembrie 2011)

- 1934: S-a născut actorul Ştefan Radof

- 1934: S-a născut poeta Florenţa Albu (m. 2000)

- 1934: S-a născut Platon Pardău, prozator şi poet (m. 2002)

- 1935: S-a născut Woody Allen, scenarist, regizor şi actor de film american 

- 1935: S-a înfiinţat, la Roma, Centrul Experimental al Cinematografiei (Centro Sperimentale di Cinematografia), cea mai veche şcoală de cinema din vestul Europei; primul director a fost cineastul italian Luigi Chiarini 

- 1936: Este inaugurat Arcul de Triumf, după renovare, în prezenţa regelui Carol al II–lea şi a reginei Maria; operă a arhitectului Petre Antonescu, monumentul are înălţimea de 27 de m şi a fost redeschis pentru publicul vizitator în 2002, după 55 de ani de absenţă din circuitul monumentelor oraşului

- 1938: S-a născut actorul Valeriu Doru Popescu (stabilit în Franţa între anii 1970 - 1995) (m. 2005)

- 1945: S-a născut actriţa de film şi cântăreaţa americană Bette Midler 

-1946: Regele Mihai I deschide personal, printr-un mesaj oficial, lucrările Parlamentului unicameral constituit în urma alegerilor din 19.XI.1946; Opoziţia democrată a refuzat să participe la lucrări (deoarece activitatea politică şi de propagandă electorală a acesteia fusese limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste, care au falsificat alegerile)

- 1948: Prin Decretul nr. 358, publicat în Monitorul Oficial 281/1.XII.1948, se dispunea „revenirea comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român"; în fapt era vorba de desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (decretul a fost abrogat la 31.XII.1989)

- 1949: A luat fiinţă Orchestra Populară Radio

- 1959: Semnarea Tratatului Antarctic; documentul reprezintă o înţelegere internaţională care stabileşte drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă (a intrat în vigoare la 23.VI.1961; România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971)

- 1960: Stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Mali, la nivel de ambasadă 

- 1960: A murit compozitorul Ion Vasilescu (n. 1903)

- 1961: Crearea agenţiei guvernamentale de informaţii a Algeriei - Algérie Presse Service (APS)

- 1962: A murit Henri Wallon, psiholog şi pedagog francez; specialist în psihologia infantilă; în studiile sale s-a aplecat îndeosebi asupra evoluţiei psihice a copilului, a genezei conştiinţei şi gândirii acestuia, ca şi asupra rolului societăţii în dezvoltarea personalităţii sale; membru corespondent străin al Academiei Române (1957) (n. 1879)

- 1968: A murit compozitorul Nicolae Bretan (n. 1887)

- 1973: A murit David Ben-Gurion, om politic israelian; unul dintre întemeietorii statului Israel (întâiul premier al Guvernului, între anii 1948 şi 1953; respectiv, 1955 şi 1963); a rostit declaraţia de independenţă de la 14 mai 1948 (n. 1886)

- 1977: A murit Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine), om politic comunist (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1892)

- 1989: A murit Ion Roman, istoric literar şi traducător (din literatura germană) (n. 1917)

- 1991: A murit economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie pe 1982 (n. 1911)

- 1994: A murit compozitorul Mircea Chiriac (n. 1919)

- 1995: Începe să emită postul privat de televiziune PRO TV 

- 1995: A murit Meliusz Jószef, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române (n. 1909) 

- 1997: A murit Ştefan-Marius Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for între anii 1963 - 1974 (n. 1903) 

- 1997: A murit muzicianul Stephane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (n. 1908) 

- 1998: A murit părintele arhimandrit Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria/Neamţ, considerat unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici din întreaga lume ortodoxă (n. 1912)

- 2000: A murit publicistul Florin Gabriel Mărculescu; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (n. 1940) 

- 2001: A murit Jean-Pierre Chabrol, scriitor şi actor francez (n. 1925)

- 2006: A murit Claude Jade, actriţă franceză (n. 1948)

- 2006: A murit pictorul Petre Achiţenie (n. 1929)

- 2009: A intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona (document menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene); cunoscut în faza de proiect ca Tratatul de Reformă, acesta înlocuieşte proiectul de Constituţie Europeană (respins prin referendumuri, în 2005, de electoratele francez şi olandez); textul Tratatului s-a finalizat pe 19 octombrie 2007, în urma unui summit neoficial desfăşurat la Lisabona (de unde şi numele), şi a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13 decembrie acelaşi an; Tratatul a fost ratificat de Parlamentele statelor membre ale UE (ultima ţară care a ratificat Tratatul a fost Cehia, la 3 noiemrie 2009); printre cele mai importante prevederi ale Tratatului se numără: UE are responsabilitate juridică; funcţia de preşedinte al Consiliului European devine una permanentă (nu rotativă); acesta (numit preşedinte al Uniunii) are un mandat de doi ani şi jumătate; este înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, dotat cu un aparat diplomatic propriu 

- 2011: Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova, de Ziua Naţională a României; SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova. Postul „Radio Basarabia" de la Chişinău (primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune) a fost inaugurat oficial la 8.X.1939, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi, şi a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică

- 2011: A murit regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (n. 1933)

- 2011: A murit Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România (n. 1938) 

- 2011: A murit scriitoarea germană Christa Wolf, cea mai cunoscută romancieră din fosta RDG (n. 1929)

$$$

 FRUMENTARII - SERVICIUL SECRET AL ROMEI

De-a lungul istoriei, spionii și agenții au influențat evenimentele istorice prin furnizarea de informații benefice. Monitorizarea, observarea și colectarea de informații au contribuit la ascensiunea și decăderea unor imperii puternice. Faimos pentru tacticile sale militare, Imperiul Roman nu ar fi avut succes fără utilizarea spionajului . Cu informațiile valoroase furnizate de Frumentarii, liderii din Roma Antică au devenit o forță vastă și bine informată. Împărații Romei au comandat armate iscusite pentru a-și extinde granițele, cucerind Peninsula Italică și teritorii până în Egipt. Având o influență asupra politicilor militare moderne, Frumentarii, Serviciul Secret al Romei, a fost o parte importantă a structurii militare complexe a Romei.

Ascensiunea în statut a Frumentarii

Cuvântul Frumentarii provine din cuvântul latin pentru cereale, *frumentum* . Frumentarii erau colectori de cereale atașați legiunilor individuale care aprovizionau armata romană cu o sursă sigură de cereale în timpul călătoriilor. Călătoriile frecvente le permiteau frumentariilor să se familiarizeze cu drumurile, obiceiurile locale și limbile națiunilor vecine. Capacitatea de a se amesteca cu localnicii a dus în cele din urmă la o creștere a îndatoririlor.

Pe lângă furnizarea de cereale pentru armată, Frumentarii au dobândit informații despre geografia înconjurătoare, rutele de comunicații și așezările. Acești oameni au putut să se aventureze în misiuni logistice și să raporteze. Aceste informații au devenit neprețuite pe măsură ce Imperiul Roman a invadat, ocupat și dominat Marea Mediterană.

În timpul domniei împăratului Domițian, între anii 81 și 96 d.Hr., Frumentarii au trecut de la statutul de furnizori de cereale la cel de curieri și mesageri. Operând în mod deschis ca mesageri și vameși, aceștia au menținut un contact strâns și constant cu oameni din toate clasele sociale, ceea ce i-a ajutat să adune secrete. După căderea dinastiei Flaviene, Frumentarii au preluat oficial un nou rol, acela de forță de poliție. Aceștia au continuat să colecteze informații, aplicând în același timp legile. Membrii superiori ai armatei centurionarilor au condus noua legiune, recrutând noi membri din rândurile lor.

Serviciul Secret

Acum oficial parte a armatei, Frumentarii și-au asigurat cazărmi la Castra Peregrina, pe Dealul Caelian. Cunoscută local drept tabăra străinilor, baza fortificată era un oraș garnizoană militară situat central, care găzduia și romani înstăriți. În timpul domniei împăratului Hadrian, între 117 și 138 d.Hr., abilitățile de interceptare ale Frumentarii au fost folosite pentru a spiona cetățeni influenți din întreg Imperiul Roman. Aceasta a schimbat rolul lor dintr-o forță de poliție într-un serviciu secret.

Cu agenții săi nou numiți, Hadrian era bine informat, deoarece guvernul spiona pe toată lumea. Ca maeștri ai deghizării, Frumentarii au obținut secrete, au descoperit înșelăciuni și și-au dezvăluit descoperirile Împăratului. Pentru a elimina definitiv amenințările, membrii Frumentarii au fost angajați să asasineze dușmanii Împăratului. 

Impunerea persecuției religioase

Roma și-a extins imperiul cu forța, iar pentru a menține controlul, avea nevoie de cooperarea poporului său. Când imperiul cucere o națiune, aceasta era tratată ca un aliat, de care se aștepta să contribuie la bogăția Imperiului. În rândul aliaților săi, Roma permitea diversitatea religioasă, cu înțelegerea că și zeii romani erau onorați. Cetățenii care încălcau această înțelegere erau aspru pedepsiți.

Printre cei persecutați în mod constant s-au numărat creștinii care au refuzat să aducă ofrande zeilor romani sau să participe la festivalurile religioase romane. Disocierea creștinilor a fost considerată neloială față de imperiu și a pus la încercare toleranța împăratului.

Sub domnia lui Dioclețian, conducătorul Romei între anii 284 și 305 d.Hr., a început Marea Persecuție a Creștinilor. Întrucât creștinii au refuzat să sacrifice sau să recunoască zeii romani, împăratul a ordonat distrugerea bisericilor. Rezistând cu îndrăzneală autorității, creștinii au continuat să-și practice religia, ceea ce a dus la declararea de către Senat a creștinismului drept superstiție ilegală și crimă.

Desființarea Frumentariilor

Autoritatea nelimitată a Frumentariilor a alimentat acțiunile lor necontrolate. În timp ce monitorizau infractorii politici și religioși, locuințele cetățenilor erau adesea percheziționate cu brutalitate. După percheziții, aceștia cereau adesea despăgubiri forțate. Fiind principalii agenți responsabili de localizarea, torturarea, încarcerarea și uneori executarea cetățenilor care nu se conformau, reputația Frumentariilor a început să slăbească.

Cu spioni care pândeau prin tot imperiul, cetățenii Romei nu știau cine sau când cineva era observat sau auzit. Frica și paranoia au crescut pe măsură ce a devenit imposibil să vorbească liber. Sub supraveghere și opresiune constantă, cetățenii Romei nu aveau încredere în Frumentarii. Abuzul constant de putere și reputația proastă au dus în cele din urmă la destrămarea Frumentarii de către împăratul Dioclețian.

În locul lor, el a înființat agentes in rebus , cunoscuți și sub numele de agenți generali. Agenții generali erau recrutați dintre civili în loc de militari, creând unități de 200 până la 1.000 de oameni. Cu un nume nou, noii oficiali au continuat să-și folosească forța pentru a-i reglementa pe cetățenii Romei. Agenții generali au rămas angajați până la Imperiul Bizantin , în secolul al VIII-lea.

Rezumat

De-a lungul timpului, guvernele au folosit diverse forme de supraveghere. Cu spionaj iscusit, liderii Romei erau la curent cu secretele inamicilor, puteau autoriza asasinate politice, observa cetățeni și obține informații valoroase înainte de a lua decizii. Începând ca furnizori umili de cereale, Frumentarii au ajuns o forță de elită în cadrul armatei romane. În ciuda statutului și puterii lor sociale, reputația dezgustătoare a Frumentarii a dus în cele din urmă la dispariția lor.

Deși era un serviciu secret, rămășițele moștenirii pătate a Frumentarii zac împrăștiate în Europa modernă. Numeroase sculpturi, statui și inscripții le vor aminti pentru totdeauna istoricilor de fostul serviciu secret al Romei. Frumentarii continuă să fie un exemplu al modului în care o organizație cu începuturi oneste devine coruptă, având o autoritate nelimitată.