$$$

 BAZE SUBTERANE DE TEAMA PLANETEI NIBIRU

JURNALIȘTII AMERICANI AU INTRAT ÎN POSESIA UNEI HĂRȚI A SUA, ÎN CARE SUNT LOCALIZATE 150 DE BAZE SECRETE, CONSTRUITE ÎN SUBTERAN.

În ceea ce privește construcția sau existența unor astfel de baze, rușii sunt ceva mai transparenți. Ei au recunoscut faptul că, pot adăposti 100000 de persoane, în caz de nevoie.

Nu se dau explicații despre natura acestei nevoi. Speculațiile au apărut cu privire la apropierea planetei X de Pământ. Există posibilitatea ca puternicul câmp electromagnetic al planetei X să afecteze Terra, în sensul producerii unor cutremure puternice, ultimul produs de aceasta a avut 9,5 grade pe scara Richter. Alți specialiști susțin ipoteza că se vor amplifica erupțiile vulcanice, se vor produce tsunami, iar inversarea polilor magnetici este cauzată tot de această planetă.

Când sonda spațială Pioneer a fost lansată în spațiu, cu scopul de a studia planeta X, s-a creat o forţă misterioasă care a fost numită anomalia Pioneer. Specialiștii de la NASA au fost derutați pentru că nu-și explicau ceea ce se întâmpla. Pioneer a fost deplasată de pe orbita inițială și îndreptată către Soare. Două concluzii au fost trase de specialiști. În primul rând, forța magnetică a planetei este atât de mare, încât poate devia traiectoria unui obiect aflat la distanțe mari și în al doilea rând, magnetismul planetei acționează în sensul acelor de ceas.

Telescopul Hubble, pentru care s-au cheltuit miliarde de dolari, nu a fost creat pentru a studia Universul, așa cum s-a crezut la început. Scopul a fost acela de a studia misterioasa planetă, a cărei prezență începuse să creeze anumite anomalii în spațiu și pe Pământ.

Nibiru sau gaura de vierme este de aproximativ 4-5 ori mai mare față de Jupiter. În compoziția sa sunt cesium, oxid de fier, fier, oxigen și azot. În jurul său, orbitează șapte aștrii numiți lună și o multitudine de asteroizi.

Construcțiile bazelor subterane au început după anul 1980. Acestea au culminat cu gigantica construcție subterană de sub aeroportul Denver, SUA. Un adevărat oraș subteran.

Până în anul 1983, când a fost descoperită planeta X, vechile texte sumeriene care făceau referire la catastrofele pe care le produce planeta erau considerate simple legende.

După descoperirea sa, specialiștii au confirmat că ea se îndreaptă spre sistemul nostru solar și că nu are o orbită eliptică.

Zecharia Sitchin a fost primul cercetător care a interpretat vechile texte sumeriene, în anul 1976. Sumerienii au fost o populație care au trăit acum 6000 de ani, pe actualul teritoriu al Irakului. Sitchin susținea că textele descriu existența unui sistem binar format din Soare și Nemesis. Această formațiune binară este considerată o mini-constelație, compusă dintr-un soare, asemănător constelației noastre, numit Nemesis.

Nemesis este vizibil numai în infraroșu, din cauza norilor de praf roșu de fier. În jurul lui Nemesis, gravitează Nibiru și Helion.

După moartea subită a directorului Observatorului Naval al SUA, Harrington, în anul 1993, informațiile despre planeta X au fost tot mai puține. A fost o adevărată cenzură.

Înainte să moară, Harrington a declarat că Uranus și Neptun au suferit modificări în orbita lor, care au fost cauzate de misterioasa apariție a planetei X.

În anul 2010, jurnalul The Telegraph a publicat un articol în care se spune că planeta X ejectează comete mortale.

Sunt specialiști care susțin cu tărie că, planeta X este cauza dispariției dinozaurilor, acum 65 milioane de ani. Odată ce planeta a penetrat sistemul nostru solar, aruncă cu forță asteroizi și comete, de mari dimensiuni, care intră pe orbita Pământului.

$$$

 BAZE SUBTERANE DE TEAMA PLANETEI NIBIRU

JURNALIȘTII AMERICANI AU INTRAT ÎN POSESIA UNEI HĂRȚI A SUA, ÎN CARE SUNT LOCALIZATE 150 DE BAZE SECRETE, CONSTRUITE ÎN SUBTERAN.

În ceea ce privește construcția sau existența unor astfel de baze, rușii sunt ceva mai transparenți. Ei au recunoscut faptul că, pot adăposti 100000 de persoane, în caz de nevoie.

Nu se dau explicații despre natura acestei nevoi. Speculațiile au apărut cu privire la apropierea planetei X de Pământ. Există posibilitatea ca puternicul câmp electromagnetic al planetei X să afecteze Terra, în sensul producerii unor cutremure puternice, ultimul produs de aceasta a avut 9,5 grade pe scara Richter. Alți specialiști susțin ipoteza că se vor amplifica erupțiile vulcanice, se vor produce tsunami, iar inversarea polilor magnetici este cauzată tot de această planetă.

Când sonda spațială Pioneer a fost lansată în spațiu, cu scopul de a studia planeta X, s-a creat o forţă misterioasă care a fost numită anomalia Pioneer. Specialiștii de la NASA au fost derutați pentru că nu-și explicau ceea ce se întâmpla. Pioneer a fost deplasată de pe orbita inițială și îndreptată către Soare. Două concluzii au fost trase de specialiști. În primul rând, forța magnetică a planetei este atât de mare, încât poate devia traiectoria unui obiect aflat la distanțe mari și în al doilea rând, magnetismul planetei acționează în sensul acelor de ceas.

Telescopul Hubble, pentru care s-au cheltuit miliarde de dolari, nu a fost creat pentru a studia Universul, așa cum s-a crezut la început. Scopul a fost acela de a studia misterioasa planetă, a cărei prezență începuse să creeze anumite anomalii în spațiu și pe Pământ.

Nibiru sau gaura de vierme este de aproximativ 4-5 ori mai mare față de Jupiter. În compoziția sa sunt cesium, oxid de fier, fier, oxigen și azot. În jurul său, orbitează șapte aștrii numiți lună și o multitudine de asteroizi.

Construcțiile bazelor subterane au început după anul 1980. Acestea au culminat cu gigantica construcție subterană de sub aeroportul Denver, SUA. Un adevărat oraș subteran.

Până în anul 1983, când a fost descoperită planeta X, vechile texte sumeriene care făceau referire la catastrofele pe care le produce planeta erau considerate simple legende.

După descoperirea sa, specialiștii au confirmat că ea se îndreaptă spre sistemul nostru solar și că nu are o orbită eliptică.

Zecharia Sitchin a fost primul cercetător care a interpretat vechile texte sumeriene, în anul 1976. Sumerienii au fost o populație care au trăit acum 6000 de ani, pe actualul teritoriu al Irakului. Sitchin susținea că textele descriu existența unui sistem binar format din Soare și Nemesis. Această formațiune binară este considerată o mini-constelație, compusă dintr-un soare, asemănător constelației noastre, numit Nemesis.

Nemesis este vizibil numai în infraroșu, din cauza norilor de praf roșu de fier. În jurul lui Nemesis, gravitează Nibiru și Helion.

După moartea subită a directorului Observatorului Naval al SUA, Harrington, în anul 1993, informațiile despre planeta X au fost tot mai puține. A fost o adevărată cenzură.

Înainte să moară, Harrington a declarat că Uranus și Neptun au suferit modificări în orbita lor, care au fost cauzate de misterioasa apariție a planetei X.

În anul 2010, jurnalul The Telegraph a publicat un articol în care se spune că planeta X ejectează comete mortale.

Sunt specialiști care susțin cu tărie că, planeta X este cauza dispariției dinozaurilor, acum 65 milioane de ani. Odată ce planeta a penetrat sistemul nostru solar, aruncă cu forță asteroizi și comete, de mari dimensiuni, care intră pe orbita Pământului.

$$$

 GRIGORE URECHE

Grigore Ureche a fost unul dintre primii cărturari români şi primul mare cronicar moldovean, autor al lucrării „Letopiseţul Ţării Moldovei”, scris între anii 1642-1647.

Grigore Ureche s-a născut cândva între anii 1590 și 1595, fără a se şti data exactă, într-o familie de boieri moldoveni. Tatăl său, Nistor Ureche, a fost un partizan al facțiunii pro-polone din Moldova. Acesta a primit cetățenia poloneză, fiind şi mare vornic al Țării de Jos în timpul domniei lui Eremia Movilă.

Grigore Ureche și-a petrecut copilăria în Uniunea Polono-Lituaniană, acolo unde a studiat la Colegiul Iezuit din Liov, în prezent aflat pe teritoriul Ucrainei. Acolo a învățat limba latină și probabil și greaca veche, precum și istoria și geografia.

Reîntors în țară, Grigore Ureche a participat la viața politică a Moldovei, mai întâi ca logofăt, apoi ca spătar. A fost martor și participant la evenimente importante din istoria Moldovei, cum ar fi domniile lui Miron Barnovschi, Radu Mihnea, Alexandru Iliaș și Vasile Lupu, dar şi în relațiile complicate cu Imperiul Otoman, Polonia și Transilvania, precum şi în răscoalele țărănești și mișcările sociale.

În timpul domniei lui Vasile Lupu, Grigore Ureche a ajuns în cele mai înalte dregătorii de stat, între care şi în cea de mare vornic al Ţării de Jos, începând din anul 1643. A deţinut această funcţie până la sfârşitul vieţii.

Letopiseţul Ţării Moldovei

Grigore Ureche a lăsat posterităţii o singură, dar foarte valoroasă operă istoriografică, şi anume Letopiseţul Ţării Moldovei. Această cronică nu a fost scrisă în limba slavonă, ci în limba română, aceasta fiind o premieră în istoria cronografiei ţărilor române.

Letopiseţul Ţării Moldovei acoperă perioada dintre anii 1359 și 1594, de la întemeierea statului moldovean de către Dragoș Vodă până la domnia lui Aron Vodă. Opera se bazează pe surse scrise și orale, atât autohtone cât și străine, și prezintă evenimentele istorice din perspectiva unui boier cult și patriot.

Grigore Ureche a afirmat originea comună și unitatea culturală a românilor din Moldova, Țara Românească și Transilvania și a evidențiat rolul domnilor în apărarea țării de invaziile străine. Lucrarea este scrisă cu o viziune critică asupra faptelor istorice și le explică prin cauze politice, economice sau morale.

Cronicarul a utilizat un limbaj bogat și expresiv, cu elemente retorice și poetice. Letopisețul Țării Moldovei este o operă de referință pentru istoria și cultura românească și a influențat pe alți cronicari moldoveni, cum ar fi Miron Costin sau Ion Neculce.

Un alt aspect important al acestei opere îl reprezintă faptul că nu a fost scris de un prelat bisericesc, cum se obişnuia până atunci, ci de o persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu o înaltă funcţie în aparatul de stat al Moldovei. Astfel, se consideră că Letopisețul Țării Moldovei constituie începutul istoriografiei în limba română.

Locul central în cronică îl ocupă epoca glorioasă a lui Ştefan cel Mare, lupta eroică a poporului împotriva cotropitorilor străini şi mai ales împotriva celor otomani. De asemenea, file interesante şi pline de învăţăminte sunt dedicate fiilor lui Ştefan cel Mare şi domnitorilor care au urmat.[sursa]

Stilul literar al lui Grigore Ureche

Stilul literar al lui Grigore Ureche este unul original și valoros, care demonstrează cunoștințele și talentul său de scriitor. El folosește limba română ca limbă literară, îmbogățind-o cu elemente din limbile latină, greacă, slavonă și poloneză.

Cronicarul respectă normele gramaticale și ortografice ale vremii și folosește un vocabular variat și adecvat contextului istoric. El recurge la figuri de stil, cum ar fi metafore, comparații, antiteze, hiperbole, epitete sau aliterații, pentru a crea imagini vii și expresive. De exemplu, în descrierea domniei lui Ștefan cel Mare, Grigore Ureche folosește metafora „lumina Moldovei” pentru a arăta importanța și prestigiul acestui domnitor. El scrie: „Acest Ștefan vodă, fiind lumina Moldovei și întăritorul creștinilor și spaima păgânilor…” (capitolul 18).

Grigore Ureche își structurează opera în capitole și paragrafe și folosește formule introductive și conclusive pentru a marca tranzițiile. De asemenea, își argumentează afirmațiile cu citate din surse istorice sau biblice și folosește dialoguri sau discursuri directe pentru a reda cuvintele domnilor sau ale altor personaje.

Totodată, cronicarul își exprimă și opinia personală sau moralizatoare asupra unor evenimente sau personaje, folosind adesea ironia sau sarcasmul. Stilul literar al lui Grigore Ureche este unul care reflectă personalitatea și viziunea sa de om cult, care contribuie la valoarea artistică a operei sale. Astfel, cronica lui Grigore Ureche este prima scriere din literatura română care se depărtează de stilul bisericesc.

Moartea lui Grigore Ureche

Grigore Ureche a murit în anul 1647, la vârsta de aproximativ 50 de ani. A fost înmormântat la mănăstirea Bistrița din Moldova, acolo unde i s-a ridicat un monument funerar.

Cauza morții nu este cunoscută cu siguranță. Există două ipoteze privind moartea cronicarului moldovean: fie a suferit de o boală fără leac, fie a fost otrăvit. Moartea cronicarului moldovean a întrerupt opera sa istorică, aceasta fiind continuată de alţi cronicari de seamă, precum Miron Costin și Ion Neculce. Aceştia au preluat de la Grigore Ureche metoda de cercetare a surselor istorice, atitudinea critică și patriotică față de evenimente și personaje, stilul literar bogat și expresiv și viziunea asupra originii și unității românilor.

$$$

 GYORGY BESSENYEI

1) Biografia sa

György Bessenyei s-a născut în 1747 în Ungaria, într-o perioadă marcată de schimbări culturale și politice semnificative în cadrul Monarhiei Habsburgice. Primii ani ai vieții sale s-au desfășurat pe fundalul unei națiuni care se străduia să trezească un sentiment de identitate națională în mijlocul dominației străine și al provocărilor interne. Educația lui Bessenyei a fost modelată de curentele intelectuale ale Iluminismului, care ulterior aveau să-i influențeze profund opera de scriitor, gânditor și reformator.

Încă de la o vârstă fragedă, Bessenyei a manifestat o puternică curiozitate intelectuală și o pasiune pentru literatură și filosofie. Și-a continuat studiile la Universitatea din Nagyszombat (Trnava de astăzi, Slovacia), unde a studiat teologia, filosofia și limbile clasice. Pregătirea sa academică i-a oferit cunoștințe profunde atât în gândirea clasică, cât și în cea iluministă contemporană, îmbinând erudiția tradițională cu ideile inovatoare care cuprindeau Europa la acea vreme.

Cariera lui Bessenyei a fost diversă și complexă. A început ca pastor luteran, dar și-a dat seama curând că adevărata sa chemare era activismul cultural și intelectual. De-a lungul vieții sale, a lucrat neobosit pentru a promova limba, literatura și conștiința națională maghiară. A făcut parte din renașterea literară maghiară timpurie, care a căutat să stabilească o cultură literară modernă, înrădăcinată în tradițiile naționale, dar deschisă influențelor europene.

Una dintre cele mai semnificative contribuții ale lui Bessenyei a fost rolul său de figură importantă în Iluminismul maghiar. El a pledat pentru reforma educației, secularizare și răspândirea ideilor raționaliste. Scrierile sale au contestat adesea normele sociale predominante și puterea înrădăcinată a bisericii, cerând rațiune, libertate de gândire și modernizarea societății maghiare. Aceste opinii l-au adus ocazional în conflict cu autoritățile conservatoare, însă a rămas neclintit în misiunea sa.

Bessenyei a fost cunoscut și pentru operele sale literare, care combinau forme clasice cu teme contemporane. Piesele și eseurile sale abordau probleme legate de libertatea individuală, moralitate și identitate națională, reflectând mediul socio-politic turbulent al Ungariei din secolul al XVIII-lea. Prin aceste opere, el a căutat să inspire o nouă generație de maghiari să îmbrățișeze progresul și reînnoirea culturală.

De-a lungul vieții sale, Bessenyei a întreținut o corespondență extinsă cu alți intelectuali europeni proeminenți, situându-se în rețele iluministe mai largi. Implicarea sa în curentele filosofice și literare europene l-a ajutat să aducă idei noi în contextul maghiar, conectând preocupările locale cu teme universale. Această perspectivă internațională a fost o caracteristică a gândirii și operei sale.

În ciuda opoziției și a perioadelor de represiune politică, dăruirea lui Bessenyei față de dezvoltarea intelectuală și culturală a Ungariei nu a șovăit niciodată. A murit în 1811, lăsând în urmă o moștenire bogată, ca unul dintre pionierii modernității maghiare. Eforturile sale au pus bazele cruciale pentru reformele și înflorirea culturală a națiunii din secolul al XIX-lea.

2) Lucrări principale

Ágis tragédiája” (Tragedia lui Ágis) (1772)

Această operă dramatică este una dintre cele mai faimoase piese ale lui Bessenyei și o contribuție semnificativă la literatura maghiară. Este o tragedie inspirată de modelele clasice, reflectând teme iluministe precum rațiunea, libertatea și responsabilitatea morală. Piesa explorează conflictul dintre conștiința individuală și puterea politică, subliniind importanța integrității personale în fața tiraniei. Prin intermediul personajelor și intrigii sale, Bessenyei critică autoritarismul și pledează pentru o guvernare luminată.

A magyarokhoz (Către unguri) (1783)

Acest eseu patriotic este un apel pasionat la trezirea culturală și națională maghiară. Bessenyei își îndeamnă compatrioții să îmbrățișeze educația, limba maghiară și gândirea rațională ca instrumente pentru progresul național. Lucrarea întruchipează angajamentul său de a promova un sentiment de mândrie și unitate în rândul maghiarilor, încurajându-i să se elibereze de dominația străină și de stagnarea intelectuală.

Értekezés a magyar nyelvről (Tratat de limba maghiară)

În acest important text lingvistic și cultural, Bessenyei examinează starea și dezvoltarea limbii maghiare. El pledează pentru cultivarea și modernizarea acesteia, considerând limba un vehicul vital pentru identitatea națională și viața intelectuală. Opera sa a contribuit la mișcarea mai amplă care viza promovarea limbii maghiare ca limbă a literaturii, științei și educației.

Felelet (Răspuns) (1785)

Acest eseu reprezintă implicarea lui Bessenyei în dezbaterile filosofice și politice contemporane. Este o apărare argumentată a principiilor iluminismului, inclusiv rațiunea, libertatea și toleranța. Lucrarea răspunde criticilor conservatori, apărând necesitatea reformei și valoarea gândirii critice în societate.

Szózat (Apel)

În această lucrare, Bessenyei îndeamnă la reînnoirea morală și intelectuală în rândul maghiarilor. El subliniază importanța educației, virtuții și spiritului public ca fundamente pentru o națiune mai puternică. Lucrarea reflectă idealurile sale umaniste și patriotice, îndemnând indivizii să contribuie activ la îmbunătățirea societății.

Versek (Poezii)

Poezia lui Bessenyei reflectă idealurile sale iluministe și preocupările sale naționale. Versurile sale explorează adesea teme precum libertatea, dreptatea și condiția umană. Deși nu este la fel de cunoscută ca proza și operele sale dramatice, poezia sa a contribuit la renașterea culturală a Ungariei și a exprimat reflecții personale asupra problemelor contemporane.

Traduceri și adaptări

Bessenyei a lucrat, de asemenea, la traducerea și adaptarea textelor europene clasice și contemporane în limba maghiară. Prin aceasta, a contribuit la introducerea literaturii și filosofiei iluministe europene în rândul publicului maghiar, sprijinind dezvoltarea unei culturi literare naționale influențate de curente intelectuale mai largi.

3) Teme principale

Iluminarea și rațiunea

Bessenyei a fost profund influențat de Iluminismul european, care a pus accent pe rațiune, gândirea critică și căutarea cunoașterii ca fundament al progresului personal și societal. El a susținut educația și cercetarea rațională ca instrumente pentru a depăși ignoranța și superstiția.

Trezire națională și patriotism

O temă centrală în opera lui Bessenyei este renașterea și consolidarea identității naționale maghiare. El a pledat pentru cultivarea limbii, culturii și istoriei maghiare pentru a inspira mândrie și unitate printre compatrioții săi, încurajând o ruptură de sub dominația străină.

Reformă educațională și culturală

Bessenyei considera că educația cuprinzătoare era esențială pentru dezvoltarea Ungariei. El a promovat o reformă educațională care promova principii seculare și umaniste, cu scopul de a crea o cetățenie luminată, capabilă să contribuie la progresul societal.

Libertate și conștiință individuală

Libertatea personală și integritatea morală au fost preocupări cheie în filosofia sa. Prin scrierile sale, în special în dramele sale, Bessenyei a explorat tensiunea dintre conștiința individuală și autoritatea politică, pledând pentru libertatea de gândire și responsabilitatea etică.

Critica autorității și a tradiției

Bessenyei a contestat autoritățile sociale, politice și religioase stabilite atunci când acestea au împiedicat progresul. El a criticat dogmatismul și a cerut reforma instituțiilor, promovând toleranța și deschiderea către idei noi, ca fiind necesare pentru avansarea Ungariei.

Limbaj și dezvoltare literară

El considera limba maghiară un vehicul crucial pentru reînnoirea națională și dezvoltarea intelectuală. Eforturile lui Bessenyei de a ridica standardele literare maghiare și de a promova utilizarea limbii vernaculare au făcut parte dintr-o trezire culturală mai amplă.

Responsabilitate morală și etică

Bessenyei a subliniat importanța virtuții și a spiritului public în viața personală și politică. El considera că progresul națiunii depinde nu doar de cunoaștere, ci și de cultivarea comportamentului etic și a responsabilității sociale.

Integrarea ideilor europene

Deși puternic naționalist, Bessenyei avea și o perspectivă cosmopolită. El a căutat să aducă ideile iluminismului european în contextul maghiar, îmbinând principiile universale cu tradițiile locale pentru a crea o modernitate unică în acest sens.

4) Csere ca filosof

Perspectiva filosofică a lui György Bessenyei este adânc înrădăcinată în idealurile iluministe care au modelat o mare parte a Europei secolului al XVIII-lea, însă poartă nuanțe naționale și culturale distincte care reflectă circumstanțele istorice specifice ale Ungariei. Ca filosof, Bessenyei a căutat să sintetizeze rațiunea, moralitatea și conștiința națională într-un cadru coerent care să poată ghida atât comportamentul individual, cât și reforma societății. Filosofia sa nu a fost abstractă sau pur teoretică; mai degrabă, a fost strâns legată de activitățile sale literare și educaționale, menite să trezească o identitate maghiară modernă.

Elementul central al filosofiei lui Bessenyei era convingerea că rațiunea și gândirea critică erau principalele instrumente pentru depășirea ignoranței și a înapoierii. Influențat de figuri precum Voltaire și Rousseau, el a subliniat puterea cercetării raționale de a contesta superstiția, dogma și autoritarismul. El credea că filosofia ar trebui să fie accesibilă și practică, servind drept ghid pentru o viață iluminată, mai degrabă decât ca o căutare ezoterică limitată la cercurile academice.

Bessenyei a fost preocupat în mod special de dezvoltarea morală a individului. Scrierile sale filosofice explorează adesea relația dintre rațiune și virtute, propunând că adevărata libertate depinde de cultivarea caracterului etic. Această concentrare asupra moralității a fost legată de opinia sa că integritatea personală era esențială pentru sănătatea națiunii. El a susținut că numai prin cetățeni virtuoși ar putea Ungaria să realizeze o reînnoire politică și culturală.

Tema libertății reapare în întreaga gândire a lui Bessenyei, atât în termeni politici, cât și intelectuali. El a susținut ideea că indivizii trebuie să fie liberi să gândească, să vorbească și să acționeze conform rațiunii și conștiinței. Această poziție l-a adus în mod natural în conflict cu establishmentele politice și religioase conservatoare ale timpului său. Cu toate acestea, el a considerat libertatea o condiție necesară pentru progres și iluminare și a susținut-o cu vigoare în scrierile și în viața publică a sa.

Un alt aspect important al filosofiei lui Bessenyei a fost conștiința sa națională, pe care a împletit-o cu idealurile iluministe universale. El credea că progresul Ungariei necesita o renaștere a limbii, culturii și istoriei sale, dar această renaștere trebuia să fie influențată de rațiune și de valori universale precum dreptatea și libertatea. Prin urmare, filosofia sa a combinat patriotismul cu cosmopolitismul, căutând să plaseze Ungaria în curentele mai largi ale modernității europene, fără a-i sacrifica identitatea unică.

Bessenyei s-a implicat și în tradiția filosofică clasică, inspirându-se din gânditorii greci și romani antici. Operele sale reflectă o apreciere pentru virtuțile curajului, înțelepciunii și responsabilității civice, pe care le considera principii atemporale necesare atât pentru prosperitatea personală, cât și pentru cea națională. Prin reinterpretarea acestor idealuri clasice în contextul gândirii iluministe, el a creat o filosofie înrădăcinată în tradiție și orientată spre viitor.

În piesele și eseurile sale, Bessenyei a folosit filosofia ca instrument pentru a dramatiza conflictul dintre rațiunea iluminată și puterea opresivă, ilustrând luptele indivizilor care se străduiesc pentru libertate împotriva forțelor tiranice. Această dramatizare a subliniat credința sa în puterea transformatoare a ideilor și în responsabilitatea intelectualilor de a conduce schimbarea socială.

5) Moștenirea sa

Moștenirea lui György Bessenyei ocupă un loc distins în istoria culturală și intelectuală maghiară. Figură importantă a Iluminismului maghiar, el este amintit nu doar pentru realizările sale literare, ci și pentru rolul său esențial în trezirea conștiinței naționale și promovarea ideilor moderne într-o societate care era, la acea vreme, în mare parte conservatoare și fragmentată. Eforturile sale au pus bazele intelectuale pentru reformele culturale și politice ulterioare ale Ungariei, în special în secolul al XIX-lea, când națiunea căuta o mai mare autonomie și modernizare.

Una dintre cele mai durabile contribuții ale lui Bessenyei este susținerea limbii maghiare ca mediu pentru literatura serioasă și gândirea filosofică. Scriind în limba maghiară și pledând pentru dezvoltarea acesteia, el a contribuit la ridicarea statutului limbii de la o limbă vernaculară la un vehicul capabil să exprime idei complexe și identitate culturală. Această susținere lingvistică a influențat semnificativ generațiile ulterioare de scriitori și gânditori maghiari care au căutat să construiască o literatură națională și o tradiție academică.

Opera lui Bessenyei ca dramaturg și eseist a inspirat un nou optimism cultural și un spirit critic în rândul contemporanilor săi. Piesele sale, în special, au folosit forme clasice pentru a aborda probleme contemporane precum libertatea, tirania și responsabilitatea morală, oferind un cadru pentru înțelegerea provocărilor cu care se confruntă Ungaria. Aceste opere sunt încă considerate texte fundamentale în literatura maghiară și au influențat dramaturgii și intelectualii naționali de mai târziu.

Angajamentul său față de principiile iluminismului — rațiunea, educația și libertatea individuală — a contribuit, de asemenea, la modelarea climatului intelectual al Ungariei. Pledoaria lui Bessenyei pentru educația seculară și gândirea rațională a contribuit la slăbirea dominației dogmei religioase și a structurilor politice conservatoare, încurajând o societate mai deschisă și progresistă. Ideile sale au alimentat mișcările europene mai ample pentru reformă, situând Ungaria într-un context continental de modernizare.

Mai mult, moștenirea lui Bessenyei este vizibilă în instituțiile și mișcările culturale care au urmat morții sale. Era Reformei Maghiare, care a culminat cu revoluția din 1848, s-a inspirat din multe dintre temele și aspirațiile pe care le susținuse cu decenii în urmă. Viziunea sa despre o cetățenie educată, liberă și responsabilă moral a rămas un ideal călăuzitor atât pentru reformatori, cât și pentru naționaliști.

În plus, Bessenyei este onorat pentru curajul său intelectual. Într-o perioadă în care disidența era adesea întâmpinată cu o represiune dură, el a persistat în promovarea ideilor progresiste și criticarea autoritarismului. Acest curaj moral i-a adus recunoașterea ca simbol al luptei Ungariei pentru iluminare și demnitate națională.

Astăzi, György Bessenyei este celebrat în Ungaria prin comemorări, studii literare și includerea sa în programele școlare. Influența sa se extinde dincolo de literatură, în filosofie, educație și identitate culturală, ceea ce îl face o figură cu multiple fațete a cărei operă continuă să rezoneze în gândirea maghiară modernă.

$$$

 HANS CHRISTIAN ANDERSEN

 1) Biografia și principalele sale opere: 

Hans Christian Andersen este cunoscut în întreaga lume pentru basmele sale pline de imaginație și putere. Multe dintre basmele sale sunt considerate acum capodopere ale genului, cum ar fi „Rățușca cea urâtă” și „Prințesa și bobul de mazăre”. 

Andersen s-a născut în Odense, Danemarca, pe 2 aprilie 1805. În 1816, Hans Andersen Sr. a decedat, lăsând în urmă un fiu și o soție, Anne Marie. În ciuda faptului că familia Andersen nu era înstărită, tânărul Andersen a urmat internate pentru elită. Circumstanțele educaționale ale lui Andersen au stârnit suspiciuni că ar fi fost un membru ilegitim al liniei regale daneze. Aceste zvonuri nu s-au dovedit niciodată a fi adevărate. 

Andersen s-a mutat la Copenhaga în 1819 pentru a lucra ca actor. După o scurtă pauză, s-a întors la școală cu ajutorul unui patron pe nume Jonas Collin. La îndemnul lui Collin, a început să scrie în această perioadă, deși profesorii săi l-au descurajat să continue. 

Opera lui Andersen a fost recunoscută pentru prima dată în 1829, când a fost publicată o scurtă narațiune intitulată „O călătorie pe jos de la canalul Holmen până la punctul estic al Amagerului”. Apoi a scris o piesă de teatru, o colecție de poezii și un jurnal de călătorie. Regele i-a acordat tânărului autor talentat o bursă, permițându-i să călătorească prin Europa și să-și extindă opera. „Improvisatore”, o carte bazată pe experiența sa în Italia, a fost publicată în 1835. În același an, Hans Christian Andersen a început să publice basme. 

În ciuda succesului său anterior ca scriitor, literatura lui Andersen pentru copii a fost puțin apreciată la început. „OT” și „Doar un lăutar”, următoarele două lucrări ale sale, au fost favoritele criticilor. A continuat să scrie atât pentru copii, cât și pentru adulți în următoarele decenii, producând numeroase memorii, povești de călătorie și poezii care celebrează valorile poporului scandinav. Între timp, criticii și clienții au ignorat cărți precum „Mica Sirenă” și „Hainele cele noi ale împăratului”, care au devenit acum clasice. 

Publicul străin a început să observe versiunile în limba engleză ale basmelor și povestirilor populare ale lui Andersen în 1845. Andersen l-a cunoscut pe renumitul autor britanic Charles Dickens, pe care l-a întâlnit în Anglia în 1847 și din nou un deceniu mai târziu. Poveștile sale au devenit clasice în limba engleză și au influențat ulterior scriitori britanici pentru copii, precum A. A. Milne și Beatrix Potter. Publicul scandinav, precum și publicul din Statele Unite, Asia și alte părți ale lumii, au ajuns să cunoască poveștile lui Andersen de-a lungul timpului. În 2006, s-a deschis un parc de distracții din Shanghai bazat pe opera sa. Operele sale au fost adaptate pentru teatru și film, în special Mica Sirenă, care este o versiune animată populară. 

În 1872, Andersen a fost grav rănit după ce a căzut din pat în reședința sa din Copenhaga. În același an, a publicat ultima sa carte, o colecție de povestiri scurte. Cam în această perioadă, a început să prezinte simptome de cancer la ficat, care aveau să-i curmă viața. Înainte de moartea sa, guvernul danez a început să celebreze viața și realizările lui Andersen. S-au făcut planuri pentru a crea un monument al autorului, căruia i s-a acordat din partea guvernului o bursă de „comoară națională”. Andersen a murit la Copenhaga pe 4 august 1875. 

Andersen nu s-a căsătorit niciodată, deși s-a îndrăgostit de mai multe ori. A avut sentimente neîmpărtășite atât pentru bărbați, cât și pentru femei, inclusiv pentru Jenny Lind, o cântăreață celebră, și Harald Scharff, un dansator danez. Studiile academice asupra aparentelor nuanțe homoerotice din opera lui Andersen au fost inspirate de viața sa personală. 

2) Temele principale din operele sale: 

Păstrând realitatea: 

Una dintre cele mai izbitoare diferențe tematice dintre basmele lui Hans Christian Anderson și aproape toți ceilalți contribuitori majori ai genului, de la familia Grimm la Charles Perrault, basmele populare rusești și legendele nativilor americani, este faptul că Anderson încearcă să-și păstreze poveștile cât mai aproape de realitate. Uneori sunt menționate locuri fizice reale, oamenii vorbesc în dialectul perioadei în care a scris Andersen și chiar și într-o narațiune precum Mica Sirenă, care trebuie să-și creeze propriul cosmos imaginar, sunt folosite elementele care o mențin autentică. Aceasta este o abatere semnificativă de la convenția basmelor, prin faptul că, în esență, le sugerează copiilor care le citesc că există ceva în această poveste magică care s-ar putea întâmpla cu adevărat pur și simplu prin faptul că nu a avut loc acum mii de ani într-un peisaj ciudat și extraterestru, spre deosebire de al lor. 

Compasiune pentru cei proscriși: 

La urma urmei, Hans Christian Andersen a fost cel care a creat „Rățușca cea urâtă”. Deși rața ar fi o lebădă, este probabil cel mai memorabil și evocator personaj marginalizat al său, el este departe de a fi singurul. Intriga Micii Sirene este motivată de sentimentul ei de neapartenență, în timp ce personajul principal din „Soldatul de plumb curajos” este forțat să se holbeze la alți 24 de soldați care arată toți la fel, dar nu sunt exact ca el. Andersen este un susținător deschis al celor din afară, dar înțelege și nevoia de a evita să devină unul. Prin urmare, poveștile sale sunt puțin mai dificile decât în mod normal și nu trebuie să aștepți ca o figură parentală mistică să apară și să te transforme exact în ceea ce nu ai fost niciodată menit să fii. 

Înțelepciunea Inocenței: 

În poveștile lui Andersen, copiii se descurcă extrem de bine, mult mai bine decât în basmele anterioare. În basmele lui Anderson, copiii sunt autoritățile morale. Adulții sunt predispuși să se comporte haotic atunci când îi înșeală pe ceilalți și își îndeplinesc obiective ascunse. Acest subiect este cel mai elocvent prezentat în „Hainele cele noi ale împăratului”, unde copiii au încredere în propriii ochi și nu sunt manipulați de raționamente mai abstracte, dar servește și drept fundament pentru mai puțin cunoscuta „Păstoriță și măturător”. Într-adevăr, opera lui Andersen este caracterizată de un scepticism profund cu privire la consecințele materialismului matur. 

Transformare și Transcendență: 

Un număr imens de personaje ale lui Andersen trec prin transformări profunde și, în consecință, ating un anumit tip de transcendență. Chiar dacă metamorfoza nu este de fapt o transformare în sensul tradițional, Rățușca cea urâtă își transcende statutul fizic de paria. În Pantofii roșii, pe de altă parte, instrumentul transformator al întâmplării este încălțămintea în sine, nu fata care poartă încălțămintea din titlu. În cazul Micii Sirene, metamorfoza pe care o caută duce la o transcendență pe care nu a anticipat-o. 

3) Importanța operelor sale în vremurile noastre: 

Viața lui Hans Christian Andersen a inclus elemente de basm, deoarece s-a născut ca fiul unui umil cizmar și a murit ca un om bogat și renumit, adorat de regi și regine din întreaga lume. Deși Andersen este cel mai bine cunoscut astăzi pentru poveștile sale pentru copii, el a fost lăudat în timpul vieții și pentru alte lucrări ale sale creative, care includ șase romane, cinci jurnale de călătorie, trei memorii și nenumărate poezii și piese de teatru. Imaginea actuală a lui Andersen (așa cum este reprezentată în dulcele film din 1952 al lui Danny Kaye, Hans Christian Andersen) este cea a unui povestitor simplu, inocent, copilăresc, o figură dintr-una dintre propriile sale povești. 

Scrisorile și jurnalele lui Andersen, pe de altă parte, creează portretul unui om complet diferit: un scriitor extrem de strălucit și ambițios, cu o educație dificilă, o dragoste pentru înalta societate și un suflet rănit. În mod similar, basmele lui Andersen sunt considerabil mai profunde și mai complexe atunci când sunt citite în daneză originală (sau în traduceri decente, integrale) decât simplele fabule pentru copii în care s-au transformat în mult prea multe ediții traduse, repovestiri și adaptări media. Autorul nu a fost un narator naiv de basme; a fost un artist serios, un meșteșugar literar iscusit și un observator pasionat al naturii umane și al scenei sociale din Danemarca secolului al XIX-lea. 

Nimic exact ca aceste povestiri scurte nu a mai fost văzut vreodată în literatura daneză și este greu de înțeles pe deplin impactul lor astăzi. Din diverse motive, poveștile au fost inovatoare. Genul literaturii pentru copii era încă la început în Europa și era dominat de povești religioase, plictisitoare, menite să instruiască și să insufle idealuri morale. Minunatele povești ale lui Andersen erau la fel de bogate ca o prăjitură de ciocolată după o dietă nutritivă din terci, iar vocea narativă atrăgea tinerii într-un ton prietenos, cald și conspirativ, mai degrabă decât să predice de sus. În ciuda utilizării frecvente a imaginilor creștine (caracteristice literaturii secolului al XIX-lea), acestea sunt surprinzător de pământești, anarhice și chiar amorale - umoristice, sarcastice și fataliste uneori, mai degrabă decât edificatoare din punct de vedere moral. Și, spre deosebire de poveștile populare ale familiei Grimm, care se petreceau cândva în ținuturi îndepărtate, poveștile lui Andersen erau plasate în Copenhaga și în alte decoruri familiare, contemporane, amestecau descrieri fantastice cu unele banale și investeau obiecte de uz casnic de zi cu zi (jucării, vase etc.) cu personalități și magie. 

Viața lui Andersen a fost teribilă în multe privințe, însă avea priceperea de a transforma paiul în aur, ca și cum ar fi fost un personaj dintr-una din propriile sale povești, transformând durerile și plăcerile călătoriei sale în povești pe care le adorăm și astăzi. Cu toții putem învăța din anecdotele sale despre propria viață și putem căuta partea bună a lucrurilor în cele mai întunecate circumstanțe.

$$$

 HARALAMB LECCA

Puțini scriitori au fost contestați și elogiați deopotrivă precum Lecca, însă mulți dintre cei care l-au pus la zid au avut în vedere, în primul rând omul, faptul că era un caracter autoritar, incomod, pătimaș, de o sinceritate aproape brutală, situație în care cu greu își putea face amici. Nici nu știm unde să-l mai plasăm (poet sau dramaturg), pentru că unii l-au apreciat în ambele ipostaze, iar alții l-au blamat, dar cei mai mulți au afirmat că rămâne totuși un autentic dramaturg, un adevărat precursor, piesele lui prevestind ziua cea mare a dramaturgiei românești, fapt relevant pentru cultura unui popor.

leccaCa poet a fost contestat aproape în totalitate, poezia sa fiind considerată minoră, declamatoare, fară valențe artistice deosebite (Iorga), versifică cu ușurință și abilitate, dar comunică puțină substanță poetică (Istoria literaturii române, vol. III Ed. Academiei RSR – 1973), are un vers obosit fară nici o surprindere în ritm și rimă (Iorga), este o lungă trivialitate de un realism hâd (G. Călinescu). Puțini l-au apreciat “este un artist rafinat” (Ilarie Chendi) sau Hașdeu: “Nu pot a nu iubi pe Lecca, recunoscând întrânsul o stofă de mare poet”.

Dacă, în ceea ce privește poezia, opiniile sunt atât de acide, contribuția pe care a adus-o la dezvoltarea teatrului românesc este în afară de orice discuție, cu toate că și în acest domeniu a fost contestat vehement de Mihail Dragomirescu, Al. Davila, N. Iorga, G. Călinescu etc. mai mult sau mai puțin pe considerente profesionale. Au fost însă și mulți cunoscători ai genului care au rostit favorabil, considerându-l un factor de seamă în evoluția teatrului românesc, un precursor al teatrului nostru social (Ioan Livescu), în timp ce Radu D. Rosetti, care l-a cunoscut îndeaproape, remarca serviciul pe care l-a făcut teatrului românesc, apreciindu-l ca remarcabil, subliniind faptul că, alături de Davila și Gusti, “a fost unul dintre oamenii noștri de teatru cei mai pricepuți”.

Prozatorul și omul de teatru Liviu Rebreanu, afirmă cu toată convingerea că Lecca știe să construiască o piesă, iar scenariile sale sunt iscusite “este sentențios în dialog, cizelat, tăios, cu fraze scurte, sclipitoare”. Categoric, Rebreanu știe ce spune și nu face afirmații gratuite atunci când continuă ideea “își pregătește efectele teatrale cu precizie, iar, în scenele cele mari, gradația este inteligentă”.

Însă cel mai categoric este un alt om de teatru, care cred că exagerează puțin, Victor Anestin, acesta scriind cu mult curaj și profesionalism: “din autorii dramatici incitați de Caragiale să scrie piese moderne, Lecca s-a ridicat mai presus decât ceilalți. D-l Lecca nu a făcut altceva decât să urmeze pe d-l Caragiale, suind însă o treaptă mai sus”.

În perioada 1898-1902 piesele sale: CASTA DIVA, SUPREMA FORȚĂ, CÂINII, CANCER LA INIMĂ. JUCĂTORII DE CĂRȚI etc. erau frecvent jucate pe scenele teatrelor bucureștene în timp ce astăzi nici un regizor nu se arată preocupat de dramaturgia sa. Mânuia o limbă frumoasă cu care a captivat o generație, și nu cred că poate fi socotit un dramaturg perimat, deși uitarea a căzut peste el și opera lui ca un adevărat blestem.

Trist mi se pare faptul că, deși în județ există două puternice formații de teatru (Slatina și Caracal), nu s-a încercat nimic, nici măcar în orașul natal, acolo unde talentații actori locali l-ar putea readuce în actualitate pe acest om care și-a jertfit scurta sa viață de 47 de ani, pentru dramaturgia românească. Ar fi fost bine dacă, odată cu inaugurarea Teatrului din Caracal (2008), s-ar fi prezentat măcar secvențe din piesele sale, iar această instituție să primească numele lui. Era un gest de iubire și prețuire, pentru că, indiferent de luminile și umbrele dramaturgiei sale, trebuie să recunoaștem că pe făgașul creat de el, au pornit și ceilalți autori dramatici români cu piesele lor moderne.

În orașul natal (Caracal), unde s-a născut la 20.II.1873, amintirea lui se păstrează într-un bust de bronz așezat pe Aleea „Bibian” din Parcul „Poroineanu”, dar eu tot mai sper să fie readus acolo unde a fost, unde de fapt îi este locul, în fața Teatrului Național.

Sigur, nu se mai poate în fața lui, dar în locul statuii lui Toma Rușcă, care nu-și mai are rostul acolo unde este, în mod sigur, se poate. Am face astfel nu doar o reparație morală, cât mai ales un act de dreptate și, în ultima instanță, de cultură, rezolvând cu acest prilej și o greșeală făcută de înaintașii noștri, care au trecut pe soclu, greșit, data decesului: 1918, și nu 1920, așa cum este corect.

Decedează la București, în ziua de 9.III.1920, fiind înmormântat la BELLU, iar pe mormânt se poate citi epitaful său scris cu propria mână, ales dintre poeziile sale, pe care-l redăm mai jos, pentru ineditul și fiorul său impresionant:

„În sutimi de rânduri, mi-am pus întrebarea

Dacă-i drept, că viața asta e un rai?

Pentru ce stau triste sălciile?

Marea de ce curge? Vântul de ce strigă: Vai?

De ce la icoane plânge lumânarea?

De ce lăcrimează vița când o tai?”

$$$

 S-a întâmplat în 8 martie1629: La această dată, s-a născut compozitorul şi organistul Ioan Căianu, primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, culegător de folclor românesc şi maghiar; de la el s-a păstrat „Codicele Caioni”. Ioan Căianu a fost un călugăr franciscan din Transilvania, primul autor român de muzică cultă, constructor şi reparator de orgi, culegător de folclor, gânditor renascentist şi precursor al iluminismului.

Este primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, în condiţiile în care până relativ recent a fost considerat doar culegător de muzică. Căianu a avut o contribuţie însemnată (dar nu unică) la întocmirea codicelui care îi poartă numele, Codex Caioni (Codex Caioni este o culegere de piese muzicale)

I se poate spune în şapte feluri, pe cele şapte nume, Căianu, Caioni, Căian, Kajoni János, Kajoni Valahus sau Ioannes Caioni. Numele lui îl poartă azi grupul şcolar din localitatea natală, Căianu (judeţul Bistriţa-Năsăud), şi ceva străzi din oraşele secuieşti. Despre sine spunea „Natus valachus sum” („Sunt născut valah”) şi „Am vrut să-mi slujesc draga mea ţară şi să dau posibilitate cu munca mea să se aducă laude necontenite lui Dumnezeu şi din partea altora” în lucrarea Cantionale Catolicum. A aparţinut de ordinul franciscanilor unde a profesat ca şi constructor şi reparator de instrumente muzicale, a cules folclor, a fost tipograf, gânditor. Orientarea structurală intelectuală a fost una de factură renascentistă (la sfârşitul epocii) vestind cumva zorii iluminismului. S-a născut în localitatea Căianu Mic atunci în comitatul Solnoc Dăbâca – astăzi judeţul Bistriţa-Năsăud. A copilărit la Cluj şi la Şumuleu -Ciuc. A avut origini nobile, o mătuşă, Judit, fusese soţia lui Istvan Racz, căpitanul garnizoanei din Ciuc. Aşa a ajuns acolo, pentru că primele studii şi le-a făcut la Cluj, la iezuiţi, dar ajuns până la urmă la franciscanii din Şumuleu-Ciuc.A mai umblat pe la Michaza, Lăzarea, pe la Alba Iulia şi Trnava.

Profesor de muzică şi organist la şcoala Mănăstirii din Șumuleu Ciuc (1650-1655); ajutor de comisar guvernamental (1660-1661) şi consilier la Conventul din Şumuleu-Ciuc; definitor (1662-1665), gardian la mănăstirile din Călugăreni (1663, 1666-1668), Lăzarea (1669-1674) şi Şumuleu-Ciuc (1682-1683), custode al provinciei Şumuleu (1675-1678), vicar apostolic al Transilvaniei (1677), apoi custode la mănăstirea din Bacău (1684-1686), custode la mănăstirea din Lăzarea (1686-1687). A reparat şi a construit orgi în Transilvania şi Moldova. A înfiinţat o tipografie la Şumuleu-Ciuc (1676). A adunat folclor din Transilvania şi Moldova, prelucrându-l pentru virginal şi orgă.

A construit el însuşi un virginal la care a folosit lemn de carpen local pentru pene (1655). Lucrările sale sunt: Cantionale Catolicum (lucrare aflată la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei în care sunt consemnate şi motivele fondării tipografiei), Cantus Catolici (1676) – colecţie de cântece bisericeşti, Organo Missale – litanii, slujbe şi alte cântece bisericeşti, Sacri Concentus – colecţie de cântece bisericeşti scrise de diferite autori, Himnarium – colecţie de poezii religioase, Herbariu Maghiar – anexă la Ortus Sanitatis Venetis, o carte de botanică în latină în care sunt descrise efectele terapeutice ale unor plante.

Culegerea numită „Codex Caioni” mai există într-un exemplar unic. A fost dezgropată din zidul unei mănăstiri în 1988. Fusese ascunsă în primii ani ai socialismului pentru a fi salvată de la distrugere. Între cele două războaie s-au întocmit câteva transcripţii ale unor piese conţinute în el. Aceste prime încercări sunt imprecise din pricina dificultăţilor ridicate de slaba liziblitate a manuscrisului, adăugit şi „corectat” – adesea în mod eronat – de către mai mulţi copişti. Prima publicare a zece piese în caracter românesc extrase din Codex Caioni a fost făcută în 1941. Se pare că acest „Codice Caioni” a fost scris între 1632 şi 1671 de către doi autori: Mátiás Seregély (Matei din Şerdei) şi Ioan Căianu...

Surse:

http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/biografia-zilei-ioan-caianu-1

http://transilvaniareporter.ro/coltul-secret/ion-caianu-natus-valachus-sum/