$$$

 Emiratele Arabe Unite au reușit ceva impresionant: au desalinizat apa de mare și au transformat lipsa apei într-o problemă rezolvată. În multe zone, apa potabilă este „fabricată” din ocean, iar orașe întregi din deșert funcționează datorită infrastructurii, nu datorită naturii. Această realizare inginerească este fundamentală pentru supraviețuirea națiunii, având în vedere că țara are una dintre cele mai scăzute rate de precipitații anuale din lume și nu dispune de râuri permanente la suprafață.

Pentru a susține populația în creștere rapidă și dezvoltarea urbană accelerată, Emiratele au construit o rețea vastă de uzine de desalinizare de-a lungul coastei Golfului Persic. Aceste instalații industriale masive pompează miliarde de litri de apă sărată zilnic, pe care o procesează pentru a elimina sarea și impuritățile. Apa rezultată este apoi mineralizată pentru a deveni potabilă și distribuită printr-o rețea complexă de conducte către locuințe, hoteluri și zone industriale.

Tehnologia tradițională folosită în regiune este distilarea termică, cunoscută tehnic sub numele de „evaporare flash în mai multe etape”. Procesul implică fierberea apei de mare și colectarea vaporilor condensați, care sunt practic apă pură. Această metodă a fost preferată istoric deoarece poate fi integrată eficient cu centralele electrice, folosind căldura reziduală de la generatoarele de curent pentru a încălzi apa, într-un sistem de cogenerare.

În prezent, tendința se îndreaptă către adoptarea tehnologiei de osmoză inversă, care este mai eficientă din punct de vedere energetic. Aceasta funcționează prin împingerea apei de mare la presiune înaltă prin membrane semipermeabile microscopice, care permit trecerea doar a moleculelor de apă, blocând sarea și mineralele. Noile proiecte de infrastructură din Dubai și Abu Dhabi prioritizează această metodă pentru a reduce costurile operaționale și consumul de combustibil.

Unul dintre cele mai notabile exemple este complexul Jebel Ali din Dubai, care este cea mai mare facilitate de desalinizare din lume. Capacitatea sa de producție este colosală, asigurând necesarul de apă pentru milioane de locuitori și pentru milioane de turiști care vizitează orașul anual. Fără funcționarea continuă a acestui gigant industrial, viața modernă în metropolă ar deveni imposibilă în câteva zile.

Pentru a garanta securitatea apei în situații de criză, Abu Dhabi a dezvoltat un proiect strategic inovator în deșertul Liwa. Aici, inginerii au creat un rezervor subteran masiv, injectând apă desalinizată în acviferele naturale existente sub nisip. Această rezervă strategică poate asigura necesarul de apă potabilă al cetățenilor pentru o perioadă de până la 90 de zile, în cazul în care uzinele de la malul mării ar înceta să funcționeze.

Un aspect critic al procesului de desalinizare este gestionarea produsului secundar numit saramură. Aceasta este o apă cu o concentrație extrem de ridicată de sare și adesea cu o temperatură mai mare decât cea a mării, care rămâne după extragerea apei dulci. Autoritățile de mediu monitorizează atent deversarea saramurii înapoi în ocean pentru a minimiza impactul asupra ecosistemelor marine locale și a biodiversității din golf.

Consumul de apă pe cap de locuitor în Emiratele Arabe Unite este printre cele mai ridicate de pe glob, depășind cu mult media țărilor cu resurse hidrologice bogate. Această cerere este alimentată de stilul de viață, de necesitatea climatizării industriale pe bază de apă și de irigarea spațiilor verzi urbane care sfidează climatul arid. Guvernul a inițiat campanii de educare pentru a încuraja responsabilitatea și reducerea risipei în rândul populației.

Pe lângă desalinizare, țara investește și în tehnologia de însămânțare a norilor pentru a spori resursele limitate de apă naturală. Avioane special echipate zboară în norii care promit precipitații și eliberează particule de sare higroscopică pentru a stimula condensarea și a declanșa ploaia. Deși nu poate înlocui desalinizarea, această metodă contribuie la reîncărcarea limitată a pânzelor freatice și ajută agricultura locală.

Viitorul apei în Emirate este strâns legat de energia regenerabilă, existând planuri ambițioase de a alimenta procesul de desalinizare exclusiv cu energie solară. Parcurile solare imense din deșert sunt proiectate să furnizeze electricitatea necesară uzinelor de osmoză inversă, reducând astfel amprenta de carbon. Această tranziție marchează o nouă eră în care tehnologia transformă soarele și marea în resurse vitale pentru viață.

&&&

 👩🏻CREATORI DE POVESTE…🔍🔎

Isaac Newton este considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință din istorie, cu o influență decisivă asupra fizicii, matematicii și astronomiei. Descoperirile și teoriile sale au pus bazele științei moderne și sunt studiate și aplicate și astăzi. De la calculul diferențial și integral, la telescopul cu reflexie, principiile fundamentale ale mecanicii și legea gravitației universale, moștenirea sa intelectuală rămâne incontestabilă.

👨‍🔬Newton s-a născut în dimineața de Crăciun 1642, într-o familie săracă de fermieri din Woolsthorpe, la 10 km sud de Grantham, în apropierea coastei estice a Angliei. Fiind prematur, la aproximativ șase luni era un bebeluș foarte mic, căruia medicii nu-i dădeau multe șanse de supraviețuire. La acea vreme, Anglia folosea calendarul iulian, iar după adoptarea calendarului gregorian în 1752, data nașterii sale a devenit 4 ianuarie 1643. 👨‍🔬Isaac s-a născut la câteva luni după moartea tatălui său, Isaac Newton Sr., și „era sortit să preia gospodăria în locul tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată,” scria James Gleick în biografia „Isaac Newton”.

Când avea 3 ani, mama sa s-a recăsătorit cu Barnabas Smith, un reverend mult mai în vârstă, care nu avea răbdare cu copiii, astfel că 👨‍🔬Isaac a rămas în grija bunicii. În 1656, mama sa s-a întors la Woolsthorpe împreună cu ceilalți trei copii. 👨‍🔬Isaac, adolescent de 14 ani, a fost adus acasă din Grantham pentru a ajuta la treburile gospodărești. A petrecut următorii doi ani în mediul rural, perioadă în care s-au conturat personalitatea și primele sale înclinații intelectuale.

În 1661, când a devenit clar că viața de fermier nu era pentru el, 👨‍🔬Isaac a fost trimis să studieze la Trinity College din Cambridge. 

👨‍🔬„Nu știa ce voia să devină sau să facă, dar știa sigur că nu voia să păzească oile sau să urmeze carul cu gunoi,” nota Gleick. 

La Cambridge, a început să dezvolte un interes puternic pentru matematică, optică, fizică și astronomie. Deși ura figura tatălui vitreg, la școală a găsit refugiu în cărți și o figură paternă în persoana profesorului său de matematică, Isaac Barrow, care l-a îndrumat către marile probleme matematice nerezolvate ale vremii, precum calculul matematic.

După absolvire, 👨‍🔬Newton a început să predea la Trinity College și a fost numit al doilea profesor al catedrei lucasiane, una dintre cele mai prestigioase poziții academice din lume, deținută ulterior și de Stephen Hawking. 

În 1689 a fost ales membru al Parlamentului, iar în 1703 a devenit președinte al Royal Society, societate științifică de elită. 

În 1705 a fost înnobilat de regina Anne a Marii Britanii. 

👨‍🔬Newton nu s-a căsătorit niciodată și a combinat viața de filosof natural cu cea de politician și figură publică.

Cea mai cunoscută operă a sa este „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica” („Principiile matematice ale filosofiei naturale”), cunoscută simplu drept „Principia”. Aici a inclus cele trei legi fundamentale ale mecanicii, care guvernează mișcarea obiectelor în univers:

1.Prima lege: Un obiect rămâne în repaus sau continuă să se miște în linie dreaptă cu aceeași viteză, până când o forță externă acționează asupra lui.

2.A doua lege: Forța este egală cu masa înmulțită cu accelerația (F = ma). Cu cât forța aplicată asupra unui obiect este mai mare, cu atât accelerația crește; cu cât masa obiectului este mai mare, accelerația scade dacă forța rămâne constantă.

3.A treia lege: Pentru fiecare acțiune există o reacțiune egală și opusă.

Pornind de la aceste legi, 👨‍🔬Newton a formulat legea gravitației universale, arătând că atracția gravitațională dintre două corpuri scade pe măsură ce distanța dintre ele crește. Astfel, dacă distanța se dublează, forța gravitațională scade de patru ori; dacă se triplează, scade de nouă ori. Aceste principii au permis înțelegerea mișcării planetelor și a rotației Lunii.

📖Mărul lui Newton:

O legendă celebră spune că 👨‍🔬Newton a fost inspirat de un 🍎măr căzut dintr-un copac din grădina sa, în timp ce se afla la Woolsthorpe, fugind de ciuma de la Cambridge. Deși povestea nu este confirmată istoric, 👨‍🔬Newton însuși a relatat-o de mai multe ori. Copacul, soiul „Flower of Kent”, încă există la Woolsthorpe Manor, având peste 350 de ani.

🔎Invenții și descoperiri:

În 1665, epidemia de ciumă l-a obligat să întrerupă studiile. 

Acasă, a studiat optica, demonstrând că lumina albă este un amestec de raze colorate. 

A inventat 🔭telescopul cu reflexie, folosind oglinzi în loc de lentile, care oferea imagini mai clare. 

Tot în această perioadă a pus bazele calculului diferențial și integral, reunit metode separate de determinare a ariilor, tangente și lungimi de curbe. A stabilit, de asemenea, metoda științifică unitară, aplicabilă tuturor științelor, astăzi folosită încă.

👨‍🔬Isaac Newton a murit în somn în 1727, la 84 de ani. Cauza exactă nu este cunoscută, dar un studiu din 1979 sugerează că intoxicația cu mercur, din experimentele sale de alchimie, ar fi putut afecta sănătatea sa fizică și mentală. Trupul său a fost înmormântat în Westminster Abbey, unde monumentul său îl înfățișează înconjurat de copii care folosesc instrumente științifice, precum 🔭telescoapele.

$$$

 ...Sergiu Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930, 

la Târgu-Jiu, într-o familie de aromâni, mama sa fiind Sevastiţa Cambrea, iar tatăl Pantelimon Nicolaescu..

...La vârsta de 5 ani, familia sa se mută la Timişoara, unde Nicolaescu parcurge cursurile Şcolii primare de aplicaţie (1937 – 1941) şi Colegiul „Diaconovici – Loga” (1941 – 1947)..

...În anul 1948 este admis la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Bucureşti, aboslvită în anul 1952 cu diploma de inginer mecanic.

...Este angajat ca inginer, inițial la Întreprinderea Optică Română, în perioada 1952 – 1954), iar mai apoi la Buftea şi la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic Alexandru Sahia (1954 – 1966), fiind specializat în filme documentare și jurnale de actualități..

...Marea sa pasiune rămâne regia de film, iar în anul 1962 debutează cu scurtmetrajul „ Scoicile nu au vorbit niciodată”, 

urmat de un altul – „Memoria Trandafirului” care i-a lansat cariera internaţională, fiind proiectat la Festivalul de film de la Cannes în 1964, iar mai apoi în America..

...În 1967 realizează primul lungmetraj de ficţiune, coproducţia româno – franceză „Dacii”, după un scenariu de Titus Popovici,

iar în anul 1971 produce filmul „Mihai Viteazul”, cu Amza Pellea în rolul principal, o producţie istorică de referinţă, unul dintre cele mai vizionate filme ale cinematografiei româneşti..

...În anul 1972 regizează primul film poliţist românesc, „Cu mâinile curate” cu o distribuţie de excepţie: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Dinică, George Constantin, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Sebastian Papaiani..

...În anul 1972 se consacră şi ca actor cu rolul comisarului Moldovan, într-o serie de filme poliţiste începută prin „Cu mîinile curate” – 1972 şi continuată cu „Ultimul cartuş” – 1973, „Un comisar acuză” – 1974, „Revanşa” – 1978, „Duelul” – 1981 şi „Supravieţuitorul” – în 2008..

...Alte pelicule de succes ale regizorului Sergiu Nicolaescu sunt „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” – 1971, „Osânda” – 1976, „Ultima noapte de dragoste” şi „Nea Mărin miliardar” – în 1979 – prima comedie din filmografia lui Nicolaescu, „Ciuleandra” – în 1985, „Mircea” – în 1989, şi „Orient Express” – 2004, cel mai vizionat film românesc al acelui an..

...În septembrie 2006, Pro Video a lansat primele şase titluri dintr-o colecţie de 21 de filme ale regizorului, pe suport DVD..

...Ultimele două filme din cariera sa regizorală au fost „Poker” realizat în anul 2010 şi „Ultimul corupt din România” – în anul 2012..

Sergiu Nicolaescu a fost o figură centrală în zilele Revoluţiei din decembrie 1989, lucru care avea să-l propulseze în politică..

...În mandatul de parlamentar 2008-2012 a fost preşedinte al Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului, iar la 18 aprilie 2011, și-a anunțat demisia din partid , demisie nereconfirmată ulterior..

...La 12 decembrie 2012, a adresat un mesaj Parlamentului, la încheierea mandatului de senator: „Vreau să vă mulțumesc pentru acești patru ani minunați pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-ați dăruit stimă și considerație, simțăminte pe care și eu vi le datorez.. Mai am puțini ani de trăit și mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri.”

...În anul 1990 a devenit membru fondator al Uniunii Cineaştilor (UCIN), fost ACIN, în 1992 a fost iniţiator, membru fondator şi preşedinte al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF) şi în perioada 1991 – 1996 a fost director al Studioului de creaţie nr. 2 „Star Film”..

Sergiu Nicolaescu a scris şi mai multe cărţi, unele dintre acestea fiind dedicate Revoluţiei din anul 1989: „Revoluția. Începutul adevărului”, Ed. Topaz, București – în 1995, 

„Un senator acuză”, București – în 1996, 

„Sergiu Nicolaescu acuză”, București – în 1998, 

„Cartea revoluției române decembrie ’89”, Editura Ion Cristoiu, București şi „Recviem pentru adevăr”, București – ambele în 1999, „Lupta pentru putere. Decembrie ’89”, Editura All, București – 2005, 

„Destin și film. Destăinuirile unui cineast”, Editura Axioma Print, București 

în 2009 şi 

„Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 – în 2011...

Sergiu Nicolaescu a primit numeroase premii şi distincţii, cum sunt Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, în anul 2002 şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, la 6 decembrie 2012, dar şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţă şi Arte din Chişinău..

De asemenea, în noiembrie 2011, a primit premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a XVII – a ediţii a Festivalului de Film Mediteranean de la Roma, la care România a fost oaspetele de onoare..

Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit de trei ori.. De prima soţie, Mariana, s-a despărţit la numai trei luni după nuntă, după care a urmat căsătoria cu Gabriela, o cunoscută şi apreciată costumieră, cu care a lucrat la unele dintre filmele sale şi de care avea să se despartă...

Din anul 2005 era căsătorit cu Dana Nicolaescu, pe care o întâlnise pentru prima dată în 1996, atunci când ea abia împlinise 18 ani...

...Sergiu Nicolaescu a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 3 ianuarie 2013...

$$$

 După ce trecea nebunia Revelionului, România intra într-o stare colectivă de epuizare fizică. După zile întregi de abuz culinar – grăsimi grele din porc, piftii, maioneze și cantități industriale de alcool – organismul uman ceda.

Ficatul era suprasolicitat încercând să filtreze toxinele, iar creierul suferea din cauza deshidratării severe provocate de alcool. În acele dimineți de ianuarie, când te trezeai cu dureri de cap pulsatile, gură uscată și o greață profundă, nicio pastilă de la farmacie nu avea efectul dorit, pentru că problema nu era doar durerea, ci un dezechilibru chimic major în tot corpul.

Salvarea se afla la rece, pe balconul înghesuit sau în beci, în butoiul cu varză murată, mai ales dacă gospodina pusese și varză roșie, care colora totul într-un roz vibrant. Acea "moare" nu era doar o zeamă acră, ci un cocktail biochimic complex, pregătit de natură prin fermentație lentă. Românul știa intuitiv că acolo e leacul, chiar dacă nu știa termenii medicali.

Ritualul era simplu: ieșeai în frig, spărgeai gheața de la gura butoiului și scoteai o cană din lichidul rozaliu și tulbure. Mirosul înțepător, rezultat din acidul lactic și compușii de sulf din varză, era primul stimul care trezea sistemul nervos.

Adevăratul miracol se întâmpla la prima înghițitură, iar explicația medicală este clară. În primul rând, alcoolul este un diuretic puternic, care elimină apa și sărurile esențiale din corp (sodiu, potasiu, magneziu). Moarea de varză este, în esență, o soluție electrolitică concentrată. Conținutul ridicat de sare (sodiu) ajută corpul să rețină apa, rehidratând țesuturile și creierul mult mai rapid decât apa chioară, calmând astfel durerea de cap cauzată de "zbârcirea" meningelui.

În al doilea rând, moarea este un aliment viu, probiotice pur. Fermentația verzei produce miliarde de bacterii benefice (lactobacili). Excesul de alcool distruge flora intestinală, provocând greață și indigestie. O cană de moare funcționează ca un "transplant" instantaneu de bacterii bune, care calmează stomacul iritat și repornește digestia blocată. În plus, acidul lactic ajută direct la descompunerea grăsimilor grele rămase în stomac de la masa anterioară.

Nu în ultimul rând, varza murată păstrează vitamina C într-o formă foarte stabilă, uneori în concentrații mai mari decât în citrice. Această doză șoc de vitamina C naturală acționează ca un antioxidant puternic, ajutând ficatul să proceseze resturile toxice ale alcoolului.

De aceea, cana aia de zeamă roz băută pe stomacul gol nu era un moft băbesc, ci o necesitate fiziologică. Era o perfuzie naturală cu electroliți, probiotice și vitamine, singura capabilă să repună pe picioare un organism intoxicat și deshidratat după sărbători.

$$$

 S-a întâmplat în 4 ianuarie1809: În această zi, s-a născut Louis Braille, pedagog francez, inventatorul unui răspândit sistem de scriere/citire pentru nevăzători (1829), care-i poartă numele (d. 6 ianuarie 1852).

Braille s-a născut la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. La vârsta de trei ani, în 1812, în urma unui accident produs în atelierul de pielărie al tatălui său, își pierde vederea. Între 1816 și 1818, el urmează cursurile școlii comunale din Coupvray, iar în 1819 intră la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători (Institution Royale des Jeunes Aveugles - IRJA) din Paris. Când a împlinit zece ani, Louis a fost trimis să învețe la Institutul pentru copii nevăzători, din Paris, unde tânărul s-a remarcat imediat datorită puternicei dorințe de cunoaștere și perseverenței de care dădea dovadă. Fondatorul acestui institut, Valentin Hauy, a fost printre primii oameni care au încercat să creeze un sistem de citire pentru nevăzători. Acesta a gofrat niște litere mari pe hârtie groasă, sistem care lui Louis Braille i se părea destul de dificil.

Din 1822, Braille experimentează procedeul „scrierii nocturne” elaborat de Charles Barbier și începe cercetările sale pentru elaborarea unui nou sistem de scriere pentru nevăzători, terminând alfabetul Braille în 1824. Studiază algebra, gramatica și geografia, iar în 1827 transcrie în Braille elementele de gramatică. În 1828 aplică sistemul propriu și la notația muzicală. În anul 1833 Braille este numit profesor la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători. La vârsta de 15 ani, Louis devine maistru în cadrul atelierelor din școală, iar apoi devine pedagog. În anul 1833, toți pedagogii au fost numiți profesori, iar Louis Braille a ajuns să predea istorie, gramatică, geografie, aritmetică, algebră, pian și violoncel. Într-una din zile, prin anul 1833, la Institut a fost invitat un fost căpitan de artilerie, numit Charles Barbier. În această împrejurare, invitatul a prezentat elevilor și profesorilor de la Institut un sistem de comunicare pentru nevăzători, sub numele de „scriere nocturnă”. Acest mijloc de comunicare a fost considerat de către soldați greu de folosit și el s-a gândit că ar putea fi folosit de persoanele nevăzătoare. Însă, fără succes. Louis a fost fascinat de acest sistem și s-a dedicat lui pentru a-l simplifica și pentru a-i aduce îmbunătățiri. Tânărul a făcut din această dorință a lui un scop, și anume ca acel sistem să devină unul oficial de scriere pentru nevăzători.

În 1834, se trece de la scrierea Braille pe o parte a paginii la imprimarea față/verso. În mai 1834, Braille își prezintă sistemul de scriere la expoziția de industrie. Din 1836 se implică în rezolvarea unor probleme privind relațiile dintre comunitatea persoanelor nevăzătoare și văzători. În 1847 experimentează procedee pentru imprimarea limbajului Braille. Povestea lui Braille se încheie în anul 1852, după ce a lucrat îndelung la alfabetul pentru nevăzători. După 26 de ani de la moartea lui, sistemul Braille de scriere și de citire pentru nevăzători a devenit unul oficial. Casa lui din micuța localitate Coupvray a devenit muzeu și așteaptă vizitele curioșilor care doresc să afle povestea stăpânului ei.

În anul 1952, la împlinirea unui secol de la moarte, trupul lui Louis Braille a fost mutat, cu onoruri, în Panthéonul din Paris. În anul 2009, în cinstea împlinirii a două sute de ani de la nașterea acestuia, în India, SUA, Belgia și Italia au fost emise monede comemorative cu imaginea lui Louis Braille. De asemenea, în Belarus, Kazakstan și Uzbekistan au fost scoase cărți poștale cu Louis Braille.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Louis-Braille

https://jurnalulfilatelic.blogspot.com/2019/01/210-ani-de-la-nasterea-pedagogului.html

https://www.biography.com/scholar/louis-braille

https://adevarul.ro/cultura/arte/cum-ajuns-louis-braille-inventeze-alfabetul-nevazatori-1_5a807730df52022f756d3e1a/comment/1961938.html

http://negrupealb.ning.com/m/group/discussion?id=6421959%3ATopic%3A1716559

http://clinicaoftaprof.ro/braille/

$$$

 S-a întâmplat în 4 ianuarie1877: În această zi, s-a născut Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; el a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948); Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român”; membru titular al Academiei Române din 1914 (n. Braşov - d. 5 mai 1948, Bran, judeţul Braşov.

Este fiul publicistului Iosif Puşcariu şi nepot al lui Ioan cavaler de Puşcariu şi Ilarion Puşcariu. A urmat liceul la Braşov, apoi universitatea la Leipzig (1895 - 1899), unde a colaborat la Institutul de Limba Română, Viena (1899 - 1901) şi Paris (1902 – 1904). După finalizarea studiilor superioare, a devenit profesor de filologie română la Universitatea din Cernăuţi (1908 - 1918). După unirea Transilvaniei cu România, se mută la Cluj în 1919, şi se ocupă cu reorganizarea Universităţii române, ajungând şi primul rector al Universităţii din Cluj-Napoca.Tot în 1919 a pus bazele Muzeului Limbii Române, de altfel primul institut de lingvistică din România. Aici a înfiinţat un buletin al muzeului, „Dacoromania”, în care a publicat articole pe probleme de lingvistică şi filologie. A scris sau a colaborat la editarea unor lucrări importante din domeniul lingvisticii. De asemenea, a condus şi revistele „Glasul Bucovinei” (1918) şi „Cultura” (1924). În 1923 a participat la înfiinţarea Societăţii Etnografice Române din Cluj şi a susţinut înfiinţarea Arhivei de folclor. Din 1905 a fost membru corespondent al Academiei Române şi membru deplin din 1914. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Berlin.

Pe plan politic, el s-a implicat în unirea Bucovinei cu România, fiind şi vicepreşedinte al Sfatului Naţional din Bucovina. După unire a fost numit secretar de stat pentru afacerile străine, iar între 1922-1925 a fost delegat al României la Liga Naţiunilor. În anii 1930 a avut simpatii legionare. În timpul regimului condus de mareşalul Ion Antonescu, din pricina orientării sale filogermane, a coordonat unele activităţi ştiinţifice în colaborare cu Germania. Din cauza pro-germanismului manifestat de către el, Sextil Puşcariu va fi persecutat de autorităţile comuniste instalate la putere în România după terminarea celui de-al doilea război mondial.

Sextil Puşcariu a scăpat de umilire, de închisori politice şi de batjocura unora precum Ovidiu Chromălniceanu şi Al. Rosetti (cel care a ordonat arderea manuscrisului „Doinei“ lui Eminescu, în 1949), „păcălind” Securitatea, adică murind, după un şir de anchete preliminare, în ziua de 5 mai 1948, la Bran, exact în ziua în care, după miezul nopţii, urma să fie arestat. A fost înmormântat, în 7 mai 1948, la Braşov.

Opere selective:

Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache. I. Lateinisches Element mit Berücksichtigung aller romanischen Sprachen, Heidelberg, 1905.

Studii istroromâne, vol. I-III , București, 1906-1929.

Zur Rekonstruktion des Urrumänischen, Halle, 1910.

Dicționarul limbii române (literele A-C, F-L, până la cuvântul lojniță), București, 1913-1948 (coordonare).

Istoria literaturii române. Epoca veche, Sibiu, 1921, ed. a II-a, 1930, ed. a III-a, 1936; reeditată în 1987.

Limba română, vol. I, Privire generală, București, 1940; reeditată în 1976; vol. II, Rostirea, 1959; reeditată în 1994.

Călare pe două veacuri, București, 1968.

Cercetări și studii, București, 1974.

Brașovul de altădată, Cluj, 1977.

Memorii, București, 1978.

Spița unui neam din Ardeal, Cluj, 1998.

Surse:

Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999 

Rusu, Dorina N. - Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

Buzatu, Gheorghe, Cheptea, Stela, Cîrstea, Marusia, editori - Pace şi război (1940-1944) Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, volumul I, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A20634/pdf

http://dragusanul.ro/uriasul-care-a-pacalit-securitatea-sextil-puscariu/

http://inst-puscariu.ro/SextilPuscariu/SPIII/pagini/CSP_III%20[Pages%20194%20-%20200].pdf

$$$

 S-a întâmplat în 4 ianuarie1926: În această zi, Parlamentul României a ratificat hotărârea Consiliului de Coroană privind aprobarea renunţării principelui Carol al II-lea la tronul României („Actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea prinţului Mihai (pe atunci în vârstă de numai patru ani) ca principe moştenitor al tronului. Pe timpul minoratului lui Mihai se instituie o Regenţă, formată din patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea.

Criza dinastică a reprezentat problema succesiunii la tronul României determinată de renunţarea principelui Carol la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei. După aventurile sale cu Zizi Lambrino, urmate de o scurtă perioadă de „fidelitate” faţă de soţia sa, principesa Elena, Carol a început să întreţină relaţii de notorietate publică cu Elena Lupescu, „o femeie de moravuri uşoare”, cu care a decis să rămână în străinătate. De la Veneţia, principele a trimis pe 12 decembrie 1925 o scrisoare tatălui său prin care îl anunţa că renunţă la calitatea de moştenitor al Coroanei.

După ce tentativele de a-l convinge pe Carol să renunţa la decizia sa eşuează, regele Ferdinand convoacă la Sinaia un Consiliu de Coroană pe 30 decembrie 1925. Aici, el a cerut participanţilor să ia „cunoştinţă de renunţarea principelui Carol, în urma căreia să se păşească fără întârziere la măsurile legale pentru recunoaşterea principelui Mihai ca principe moştenitor al României”. În ziua de 4 ianuarie 1926, Adunarea Naţională Constituantă a adoptat legile prin care se accepta renunţarea lui Carol, se modifica Statutul Casei Regale, principele Mihai era proclamat moştenitorul tronului şi se constituia o Regenţă care să exercite prerogativele suveranului, în cazul că acesta ar ajunge pe tron înainte de vârsta majoratului. Noua instituţie a intrat în vigoare după decesul regelui Ferdinand I pe 20 iulie 1927. Aceste acte legislative au fost pregătite de guvernul liberal condus de Ionel Brătianu şi, cu toate exagerările vădite ale opoziţiei, era evident că adoptarea acestui act era în avantajul fruntaşului liberal. Regenţa se compunea din trei persoane: principele Nicolae, care se afla sub tutela reginei Maria şi era intimidat de personalitatea lui Brătianu, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ambii fiind devotaţi preşedintelui liberal. Ziarul „Adevărul” consemna: „Ceea ce a făcut domnul Ionel Brătianu, condus de preocupări personale şi egoism politic, constituie cea mai gravă lovitură adusă principiului monarhic”. Constantin Argetoianu remarca: „Criza dinastică a devenit peste noapte pivotul politicii româneşti. Oamenii politici şi partidele au fost supuşi unei noi clasificări şi socotiţi apţi sau inapţi pentru guvernare după cum puteau fi sau nu bănuiţi că ar favoriza o eventuală revenire a prinţului”. Totodată, Nicolae Iorga declara: „Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare” .

La 11 februarie 1926, regele Ferdinand a hotărât ca fostul principe să primească numele de Carol Caraiman, eliberându-i-se un paşaport diplomatic. Carol s-a stabilit la Paris cu Elena Lupescu, unde primea regulat importante sume de bani şi alte mijloace materiale din partea Casei Regale. În vara anului 1926, regele Ferdinand urma să facă o vizită în Franţa, iar generalul Condeescu a fost trimis la Paris pentru a pregăti întâlnirea suveranului cu fiul său. Generalul i-a arătat lui Carol că regele ar fi dispus să-l ierte dacă se despărţea de Elena Lupescu şi îşi relua căsnicia cu principesa Elena. Discuţia nu a dat nici un rezultat, Carol punând condiţii întoarcerii, pe care tatăl său nu a dorit să le accepte. Totuşi, importanţi lideri politici au notat că în urma întâlnirii în sufletul regelui se produsese un reviriment ce tindea spre o conciliere cu fiul său. Regenţa a devenit o sursă neîncetată de dispută pentru putere între partidele politice, iar instituţia reprezenta doar un decor, lipsită de orice autoritate. Naţional-ţărăniştii speculau nevoia poporului de fi condus de un adevărat şef de stat, însă acest lucru era făcut cu scopul de a-şi menţine puterea, fără nici un interes pentru persoana fostului principe. În cele din urmă, Carol a profitat de divergenţa existentă pe scena politică şi a sosit inopinat la Bucureşti în seara zilei de 6 iunie 1930. Cu mult tact şi abilitate, el şi-a atras de partea sa majoritatea liderilor politici, iar pe 8 iunie a depus jurământul în calitate de rege al României, punând astfel capăt crizei dinastice.

Surse:

Scurtu, Ioan, Criza dinastică din România, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1996 

Scurtu, Ioan, Monarhia în România, Bucureşti, Editura Danubius, 1991

Grigore Gafencu, Însemnări politice, București, Editura Humanitas, 1991

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/criza-dinastica

http://www.romania-actualitati.ro/criza_dinastica_1926_1930-58070

https://www.rfi.ro/politica-100301-pagina-de-istorie-grava-criza-dinastica-regele-carol-mihai

https://www.scribd.com/doc/197310585/51716550-Criza-Dinastica-Din-Romania