$$$

 S-a întâmplat în 3 iulie 1932: În această zi, s-a născut actriţa Coca Andronescu. Coca Andronescu (n. Pătârlagele, Buzău – d. 5 august 1998, București, România) a fost o actriță română de teatru și film, care a făcut parte din trupa Teatrului Național din București.

Urmează studii teatrale de actorie la Institutul de Teatru din Cluj, promoția 1953. În anii 1970 joacă într-un miniserial TV de mare succes la public și la critică, difuzat de Televiziunea Română, în care interpretează în duet cu Octavian Cotescu memorabilul cuplu de personaje Tanța și Costel din Lehliu Gară. Coca Andronescu n-ar fi fost pentru marele public Coca Andronescu fără acest rol de altfel foarte bine compus în compania unui partener de mare clasă. Dar nu trebuie trecute cu vederea marile ei roluri din teatru, din piese clasice sau moderne.

Născută la 3 iulie 1932, la Pătârlagele (jud. Buzău), absolvise Facultatea de Teatru la Cluj, în 1953, devenind apoi actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Joacă un rol episodic (O elevă) în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, montare de referinţă a lui Sică Alexandrescu, din 1956, cu Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Marietta Deculescu, Silvia Dumitrescu în distribuţie. În 1957 interpretează rolul Pyrrhei din „Ovidiu” de V. Alecsandri. La sfârşitul anului 1958, joacă în „Minunata pantofăreasă” de Federico García Lorca (premiera: 19 decembrie), făcând din rolul Pantofăresei o creaţie memorabilă, în compania lui Mihai Fotino, pentru ca în 1959, Sică Alexandrescu, să-i încredinţeze rolul Mirandolinei din „Hangiţa” de Goldoni (premiera: 31 decembrie), creaţie de asemenea excepţională a actriţei. Juca alternativ cu Sanda Toma acest rol şi pe cel al Dejanirei, avându-i ca parteneri pe Constantin Rauţchi, Emanoil Petruţ, Cella Dima, Dem Rădulescu. 

Aceste creaţii au impus-o ca actriţă de comedie cu un simţ special al construcţiei şi al efectului artistic, temperamentală, seducătoare, spontană, uneori imprevizibilă. „Minunata pantofăreasă” a rămas din fericire în înregistrarea radiofonică din 1959 (data difuzării în premieră: 4 octombrie 1959).

Coca Andronescu are o bogată filmografie, începând cu varianta TV a celebrului spectacol al lui Sică Alexandrescu, „Bădăranii” de Carlo Goldoni (1960), în care îi avea ca parteneri pe Marcel Anghelescu, Radu Beligan, George Calboreanu, Alexandru Giugaru, Constantin Rauţchi, Carmen Stănescu, Vasilica Tastaman, Grigore Vasiliu-Birlic, continuând cu „Titanic Vals” (în care interpreta rolul Sarmisegetuzei, 1964),  „Balul de sâmbătă seara” (1968), „Zile de vară” (1968), „Aşteptarea” (1970), „Comedie fantastică” (1975), „Singurătatea florilor” (1975), „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Eu, tu şi Ovidiu” (1977), „Tufă de Veneţia” (1977), „Expresul de Buftea” (1978), „Alo, aterizează străbunica! ” (1981),„Cine iubeşte şi lasă” (1982), „Hangiţa” (1983, teatru TV), „Muşchetarii în vacanţă” (1984), „Masca de argint” (1985), „Cuibul de viespi” (după „Gaiţele de Al Kiriţescu), 1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Recital în grădina cu pitici” (1987), „Moartea unui artist” (1989).

Aurel Storin i-a făcut un portret expresiv, foarte potrivit: „Sclipire de-o secundă, spirit neastâmpărat, această actriţă spumoasă ca o şampanie traversa scena într-o fluturare de voie bună. Ea contamina atmosfera din jur, stârnea parcă o stare specială de veselie şi de mişcare euforică a moleculelor de aer care-i înveleau cuvintele şi mişcarea...Totul în jurul ei slujea într-un fel clipa de tainică minune a râsului spontan când noi toţi – oameni serioşi, cu mustăţi şi cu probleme – ne aflam, în întregime şi necondiţionat, la dispoziţia unei mari actriţe de comedie.

Surse:

http://www.cinemarx.ro/persoane/Coca-Andronescu-63298.html?biografie

https://www.cotidianul.ro/sa-ne-amintim-de-ei-a-fost-odata-coca-andronescu/

https://adevarul.ro/cultura/arte/va-mai-amintiti--coca-andronescu-1_50aca8c57c42d5a66387cda2/index.html

https://www.amosnews.ro/arhiva/coca-andronescu-sau-tainica-minune-rasului- 05-08-2008

$$$

 S-a întâmplat în 3 iulie1967: A trecut la cele veșnice Ioan Lupaş, istoric, teolog şi om politic; a organizat, împreună cu Alexandru Lapedatu, Institutul de Istorie Naţională din Cluj (1920), pe care l-a condus până în 1945; ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (1926-1927) şi al Cultelor şi Artelor (1937-1938); din cauza activităţii sale politice, a fost închis mai mulţi ani la Sighet (1950-1955) din dispoziţia autorităţilor comuniste; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1880). Bogata sa activitate ştiinţifică, lupta sa neîncetată pentru drepturile românilor, care nu l-a scutit de închisoare, lucrarea sa misionară ca protopop de Sălişte, dar şi directoratul Secţiei de istorie a prestigioasei Academii Române îl recomandă ca o figură importantă a neamului românesc în lupta sa pentru emancipare. 

Personalitate marcantă a vieţii culturale şi bisericeşti din secolul al XX-lea, Ioan Lupaş a văzut lumina zilei la 9 august 1880 în Sălişte, judeţul Sibiu. A urmat studiile primare în localitatea natală, în perioada 1886-1891, apoi a urmat suplimentar o clasă la Gimnaziul Romano-Catolic din Sibiu, în vederea perfecţionării cunoştinţelor de limba germană şi maghiară. Din 1892, a urmat studiile secundare în cadrul Liceului de Stat din Sibiu, unde a obţinut rezultate strălucite. Din cauza unui conflict pe teme naţionale cu profesorul de istorie Arpad Tompa, ale cărui aprecieri asupra istoriei poporului român nu puteau fi acceptate de tânărul Lupaş, acesta împreună cu colegul său Octavian Goga au fost nevoiţi să se transfere în ultima clasă la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. Aici au susţinut şi examenul de maturitate, Ioan Lupaş fiind şef de promoţie. Din toamna anului 1900 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Budapesta, unde s-a bucurat de o susţinere financiară din partea Fundaţiei Gojdu, administrată de Mitropolia Ardealului. Încă din timpul studiilor efectuate în capitala ungară, el s-a făcut remarcat prin implicarea sa în cadrul Societăţii Academice „Petru Maior", unde a susţinut comunicări pe teme istorice, cum ar fi „Principiul dualistic în religie şi filosofie" în (1901) sau „Andrei Şaguna ca scriitor" în (1902). 

În tot acest timp, Ioan Lupaş a publicat articole în ziarele sibiene „Telegraful român" şi „Tribuna". La încheierea studiilor, în 1904, el şi-a susţinut teza de doctorat în istorie şi filosofie, cu tema „Biserica ortodoxă din Transilvania şi unirea religioasă în cursul secolului al XVIII-lea", lucrare publicată în acelaşi an la Budapesta. Începând cu 1 septembrie 1905, el a fost numit profesor pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria patriei şi Istoria universală la Seminarul „Andreian", viitorul Institut Teologic-Pedagogic din Sibiu. În perioada 1905-1908 a urmat „pe cale particulară" cursurile aceleiaşi instituţii de învăţământ pentru a îndeplini cerinţa de a fi absolvent de teologie pentru a putea profesa. În luna noiembrie 1907, el a fost condamnat pentru „delict de presă" la trei luni închisoare şi 200 de coroane amendă pentru „a fi instigat clasa plugarilor la ură împotriva clasei proprietarilor de pământ". Pedeapsa a fost ispăşită între august şi octombrie 1908 în închisoarea din Seghedin. În timpul detenţiei, Lupaş a început să scrie monografia istorică a „Mitropolitului Andrei Şaguna", publicată în 1909 la Sibiu şi răsplătită de Academia Română cu Premiul "Adamachi". În aceeaşi perioadă, Ioan Lupaş a fost ales membru în Sinodul Arhiepiscopiei Sibiului, precum şi membru în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului. 

Din cauza activităţii sale de apărare a drepturilor Bisericii şi a populaţiei româneşti, atât la catedră, cât şi pe plan publicistic, la intervenţia ministrului instrucţiunii publice de la Budapesta, Apponyi Albert, Ioan Lupaş a fost nevoit să părăsească Sibiul, pentru un deceniu, din septembrie 1909 până în noiembrie 1911. A fost hirotonit preot şi numit paroh şi „administrator protopopesc" al „tractului" Sălişte. După un an de interimat, la 1 noiembrie 1910, el este ales protopop de Sălişte. Ţinând cont de faptul că protopopul era şi inspector şcolar confesional şi avea 13 şcoli în subordinea sa, Ioan Lupaş a reuşit să salveze de urmările legii şcolare din 1907 a aceluiaşi ministru Apponyi şcolile primare româneşti din protopopiatul său. Cu toate că s-a dorit, de fapt, îndepărtarea sau scoaterea sa de pe scena culturală a Sibiului prin numirea la Sălişte, Ioan Lupaş a continuat să conferenţieze la Sibiu sau în cadrul şedinţelor Academiei Române, abordând teme prin care dorea evidenţierea eforturilor poporului român în lupta pentru identitatea naţională, dusă de reprezentanţi ai Bisericii. Astfel, în 1917, el a susţinut la Sibiu, în sala festivă a Muzeului ASTRA, actuala Bibliotecă „Astra", conferinţa cu tema „Misiunea episcopilor Gherasim Adamovici şi Ioan Bob la Curtea din Viena în anul 1792", susţinută pentru apărarea cauzei ziariştilor români deţinuţi sub acuzaţia de delicte de presă, aşa cum a fost şi cazul său. 

În 1913 a susţinut la Academia Română comunicarea cu tema „Principele ardelean Acaţiu Barcsai şi mitropolitul Sava Brancovici (1658-1661)", iar un an mai târziu, la 14 mai 1914, el a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Pentru activitatea sa prolifică şi susţinută şi la recomandarea lui Nicolae Iorga, în anul 1916, Ioan Lupaş a devenit membru titular al Academiei Române. Discursul de recepţie cu tema „Nicolae Popea şi Ioan Micu Moldovan" l-a rostit abia la 8 iunie 1920. 

La doar câteva luni, în august 1916, şi el este arestat de către autorităţile maghiare, aşa cum s-a întâmplat cu multe personalităţi şi mulţi preoţi din Mărginimea Sibiului şi din alte zone ale Ardealului care au luptat pentru drepturile românilor şi au avut o atitudine contrară celei oficiale odată cu intrarea României în război, împotriva Austro-Ungariei şi Germaniei, în vederea eliberării Transilvaniei. Cu toate acestea, în martie 1917, el a fost eliberat, având până atunci domiciliul obligatoriu la Budapesta. La 1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, fiind ales în Marele Sfat al Naţiunii Române şi secretar al Resortului pentru Culte şi Instrucţiune Publică din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. În acelaşi an a publicat la Sibiu şi lucrarea sa „Istoria bisericească a românilor ardeleni", de un real folos pentru studenţii de la facultăţile de Teologie şi Istorie. La 1 septembrie 1919 a fost numit prin Decret al Consiliului Dirigent Român ca profesor titular pentru Istoria modernă a românilor şi Istoria Transilvaniei la noua Universitate din Cluj. La inaugurarea universităţii clujene a participat şi regele Ferdinand, care a pus la dispoziţia noii universităţi suma de 400.000 de lei pentru înfiinţarea unui institut pentru studiul istoriei române, atât de vitreg tratată sub stăpânirea trecută. În vara aceluiaşi an, a fost înfiinţat Institutul de Istorie Naţională, condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu, constituindu-se aici cea mai veche bibliotecă de istorie din ţară. 

Ioan Lupaş a continuat şi activitatea politică, fiind ales deputat de Sălişte în primul parlament al României reîntregite, iar în anul 1926 a devenit ministru al sănătăţii şi ocrotirilor sociale în guvernul Averescu. În anul 1937 a devenit ministru al cultelor şi artelor în Guvernul României condus de Octavian Goga, naşul său de cununie. Ceea ce trebuie remarcat este că, paralel cu activitatea politică, Ioan Lupaş a desfăşurat, în continuare, o intensă activitate ştiinţifică şi academică, concretizată în numeroase comunicări în cadrul Academiei Române, unde în 1932 a devenit preşedinte al Secţiunii Istorice şi conferinţe în diversele „despărţăminte" ale Astrei. Materialele rezultate în urma acestei activităţi prodigioase au fost strânse începând cu anul 1928 într-o serie de volume intitulate „Studii istorice - Studii, conferinţe şi comunicări istorice" (vol. I, Bucureşti, 451 p.; vol. II, Cluj, 1940, 320 p., vol. III, Sibiu, 1941, 312 p., vol. IV, Sibiu 1943, 392 p., vol.V, Sibiu, 1946, 511 p.). Pe aceeaşi linie se va înscrie şi publicarea în 1933 a celor două volume privitoare la „Cronicari şi istorici români din Transilvania" (Craiova, 472 p.) şi „Istoria unirii românilor" (Bucureşti, 406 p.). Tot el a îngrijit publicarea în 1940 la Cluj a volumului „Documente istorice transilvănene" (522 p.), prin care se dorea iniţierea publicării unei serii de colecţii de izvoare diplomatice asupra istoriei premoderne a Transilvaniei. 

Ca o mărturie a prestigiului de care se bucura, precum şi a pregătirii intelectuale de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale activităţi, în anul 1943, a apărut volumul „Omagiu lui Ioan Lupaş la împlinirea vârstei de 60 de ani". Acest eveniment editorial s-a produs cu o întârziere de trei ani din cauza evenimentelor care au avut loc după semnarea Dictatului de la Viena din 30 august 1940 şi răpirii Transilvaniei de Nord. În anul 1945, profesorul Ioan Lupaş s-a pensionat, prevăzând, parcă, evenimentele care vor urma pe scena politică a ţării, evenimente care se vor repercuta şi asupra sa. Astfel, în anul 1948, el a fost înlăturat din Academia Română, alături de alţi 104 membri ai înaltului for academic, iar după doi ani, în 1950, a fost arestat de către autorităţile comuniste împreună cu foştii miniştri din perioada interbelică, fiind încarcerat la Sighet, acolo unde a stat în aceeaşi celulă cu Silviu Dragomir, fostul său coleg de la Universitatea din Cluj, şi cu Ştefan Meteş, fost director al Arhivelor Statului din Cluj şi membru corespondent al Academiei Române. 

Aici a fost închis până în iulie 1955, perioadă în care a compus balada „Pohod na Sighet", aici încercând astfel să nu se lase copleşit de situaţia dată, deloc nouă pentru el, care fusese încarcerat în condiţii nedrepte asemănătoare şi de către autorităţile maghiare înainte de 1918. După eliberare şi-a petrecut ultimii ani la Sibiu şi Bucureşti, unde era stabilită fiica sa, Marina. A trecut la cele veşnice în ziua de 3 iulie 1967 şi a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica. 

Figura lui Ioan Lupaş de luptător pentru drepturile Bisericii şi ale românilor din Ardeal l-a aşezat între marile personalităţi româneşti ale secolului al XX-lea.  Conştiinţa sa de persoană care trebuie să îşi îndeplinească datoria şi responsabilităţile la care a fost chemat au făcut din Lupaş şi un preot iubit de către cei pe care i-a slujit cu devotament şi pentru ale căror drepturi a luptat, de asemenea.Perioadele de detenţie, de la începutul secolului al XX-lea şi cea din perioada comunistă se dovedesc a nu fi stăvilit avântul creator al lui Ioan Lupaş care creează sau concepe o parte din operele sale viitoare, chiar şi în aceste condiţii vitrege. Prin activitatea sa bisericească şi culturală de dinaintea Unirii, el a influenţat înfiinţarea Institutului de Istorie Naţională în cadrul Universităţii din Cluj, acesta fiind un vis mult dorit, dar neîmplinit al intelectualilor români ardeleni, dar care nu s-a putut concretiza din cauza împrejurărilor istorice şi politice, această instituţie rămânând peste veacuri un etalon în studiul istoriei pe plan naţional. Prin abordarea unor teme istorice inedite până în acel moment şi prin coordonarea apariţiei a zece volume din Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, Ioan Lupaş a contribuit decisiv la progresul istoriografiei româneşti şi la evidenţierea unor aspecte ale istoriei noastre naţionale, ce până atunci nu au fost sau nu au vrut să fie evidenţiate. Ca dovadă a valorii acestor studii şi publicaţii, multe dintre ele sunt republicate şi la începutul secolului al XXI-lea. 

Surse:

https://basilica.ro/9-august-1880-s-a-nascut-in-saliste-judetul-sibiu-preotul-ioan-lupas-istoric-profesor-universitar-si-academician/

https://www.cuvantul-liber.ro/306293/ioan-lupas-istoric-profesor-om-politic-preot-1880-1967/

https://radiorenasterea.ro/parintele-academician-ioan-lupas-9-august-1880-3-iulie-1967-mitropolitul-andrei/

https://ziarullumina.ro/amp/ioan-lupas-academicianul-misionar-24585.html

https://reintregirea.ro/articole/2717-134-de-ani-de-la-nasterea-parintelui-ioan-lupas-istoric-profesor-universitar-academician-si-om-politic.html

 https://cultura.sibiu.ro/personalitati/de tails/ioan_lupas

$$$

 S-a întâmplat în 3 iulie1990: În această zi, Adunarea Generală a Academiei Române a hotărât repunerea în drepturi a unor membri titulari (19), corespondenţi (60) şi de onoare (28) cărora li s-a retras această calitate de regimul comunist, în august 1948, în urma reorganizării Academiei Române în Academia RPR; totodată, Adunarea a hotărât considerarea ca membri a tuturor academicienilor care au părăsit România între anii 1948 şi 1989; au fost aleşi noi membri în viaţă şi post-mortem (Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Mircea Florian, Constantin Noica, Nichita Stănescu, Marin Preda şi Ioan Moraru).

Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin. Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist. Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei.Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării.Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989.

În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară. Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obţinute nu numai cu devotament şi aplicaţie, dar şi cu îndrăzneală şi deseori cu numeroase riscuri. Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle ştiinţifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaţionale, prin corespondenţă şi schimb de publicaţii, prin legături directe cu specialişti străini, prin organizarea, în ţară, a unor reuniuni ştiinţifice internaţionale, în toate domeniile ştiinţei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internaţional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferinţa internaţională de matematică, Congresul Institutului Internaţional de Finanţe Publice ş.a.). 

În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării a revenit la menirea ei iniţială.

Surse:

http://www.akademos.asm.md/files/1948_anul%20imensei%20jertfe%20a%20Academiei%20romane.pdf

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=101044

http://www.timisoaraexpress.ro/documentar/academia-romana-la-146-de-a ni_3482

$$$

 S-a întâmplat în 3 iulie…

- 987: Hugo Capet este încoronat rege al Franţei, primul din dinastia capeţiană, dinastie ce va conduce Franţa până la Revoluţia franceză în 1792 

- 1456: Iancu de Hunedoara hotărăşte să-i încredinţeze lui Vlad Tepeş apărarea sudului Transilvaniei, în timpul absenţei contingentelor militare locale, mobilizate, spre Belgrad, pentru a lupta cu otomanii 

- 1608: Exploratorul francez Samuel de Champlain a înfiinţat oraşul Quebec (Canada). A fost numit „părintele Noii Franţe" şi a ocupat funcţia de guvernator până la moarte.Samuel de Champlain (n. 1567, Brouage, Franţa - d.25 decembrie 1635, Québec, Canada) a fost un geograf, explorator şi cartograf francez, întemeietorul oraşului Québec.Născut la Brouage în 1567, Samuel de Champlain ajunge în Noua-Franţă, pentru prima dată, în 1603. Va întreprinde 21 de expediţii între Franţa şi Noua-Franţă.Fondează Acadie şi oraşul Québec în 1608. Samuel de Champlain vizitează coasta de nord-est a Americii de nord şi Marile Lacuri Huron şi Ontario. În 1634, pregateşte întemeierea Montreal-ului, care va avea loc în 1642. Champlain a participat la popularea unei noi colonii, pentru aceasta determinând să vină din Franţa familii de meşteşugari, artizani, soldaţi, preoţi.Astfel prezenţa franceză se instalează în Québec.Moare la Québec la 25 decembrie 1635.

- 1642: A murit Maria de Medici, regină a Franţei, a doua soţie a lui Henric al IV-lea. Maria de Medici (n. 26 aprilie 1575) a fost regină a Franţei sub numele de Marie de Médicis, a doua soţie a regelui Henric al IV-lea al Franţei.După asasinarea soţului său în 1610, a fost regentă pentru fiul său, Ludovic al XIII-lea. Construirea şi amenajarea Palatului Luxembourg, căruia Maria îi spunea Palatul Médicis a reprezentat marele său proiect artistic Pictorul de curte era Peter Paul Rubens.

- 1728: S-a născut arhitectul si decoratorul scotian Robert Adam; creator, impreuna cu fratele sau - James, al stilului care le poarta numele (Adam Style). Opera sa include cladiri publice (in special in Londra) (m. 3.03.1792)

- 1771: Inaugurarea festiva a uzinelor siderurgice de la Reşiţa .Furnalele au fost sfinţite de către călugărul franciscan Mihail Gozdici, de la mânăstirea din Caraşova, ele primind numele de Franciscus şi Josephus. 

- 1822: A murit unul dintre primii reprezentanți ai literaturii moderne din Ţara Moldovei Ioan Cantacuzino; autorul celei dintâi culegeri de versuri tiparite în limba româna (1792-96)Ioan Cantacuzino (n.20 ianuarie 1757, Istanbul, Turcia –d. Kantakuzinka, Ucraina) - poet.Este fiul clucerului Răducanu Cantacuzino şi al domniţei Ecaterina, fiica domnitorului Moldovei, Ioan Mavrocordat. Nu este de mirare că s-a bucurat de favorurile cârmuitorilor Mihail Suţu şi Nicolae Mavrogheni. Era, de altfel, un om abil şi influent şi a pus multă iscusinţă în misiunile diplomatice pe care le-a avut de îndeplinit.Vocaţia spătarului Cantacuzino a fost politica, literatura socotind-o o simplă „petrecere dă vreme”. Format în ambianţa culturală a Moldovei, ca şi în aceea a Rusiei, el este primul poet român cu volum tipărit. Apărută în intervalul de timp dintre 1792 şi 1796, la Dubăsari sau Movilău, cărţulia de Poezii noo, care dezvăluie un spirit occidental, cuprinde atât încercări originale, cât şi traduceri sau prelucrări (din La Fontaine, Cardi¬nalul Fr. J. de Bernis, Metastasio, Thomas Gray, Marmontel). La confluenţa anacreontismului cu clasicismul şi preromantismul, versurile nu suferă de monotonie tematică. Stihuitorul este un epicureu, celebrând plăcerile vinului şi ale amorului. Erotica lui, pastorală sau senzuală, jubilantă sau lacrimogenă, se împleteşte cu poezia naturii.Termenul „poezie”, cu acest accent - semn al filierei ruseşti - este, s-ar părea, folosit pentru prima oară la noi de Cantacuzino. I se datorează şi prima tălmăcire din literatura engleză, An Essay on Manal lui Alexander Pope, transpus în româneşte în 1807 (Cer¬carea asupra omului) prin intermediarul francez al lui Silhouette. A mai tradus din Florian, Montesquieu, Fr. Baculard d’Arnaud. Piesa Narchis sau îndrăgitul dă însuş de sine (1794) este prima versiune în româneşte a lui J.J. Rousseau, rămasă în manuscris, ca şi alte traduceri.

 Opera

• Poezii noo alcătuite dă I...C... (Dubăsari sau Movilău), (1792-1796);

• Poezii, în Poezia română clasică, I, ediţie îngrijită de Al. Piru şi Ioan Şerb, Bucureşti, 1970.

- 1850: A apărut la Iaşi, până pe 30 decembrie 1858, cu intermitenţe, ziarul politic şi literar Zimbrul, sub redacţia lui D. Gusti, Th. Codrescu şi V.A. Urechia. Din noimebrie 1858 a apărut cu titlul Zimbrul şi Vulturul.A fost o tribună politică şi literară unionistă.

- 1854: S-a născut compozitorul, muzicologul, pedagogul si dirijorul Leos Janacec, cel mai important compozitor ceh al secolului XX („ Sonata Kreutzer”) (m. 12.08.1928)

- 1863: Se întruneşte la Sibiu (3 iulie 1863 – 17 octombrie 1864) Dieta Transilvaniei. Este prima oară când românii sunt majoritari în forul legislativ.Dieta votează legea privind „egala îndreptăţire a naţiunii române” cu celelalte naţionalităţi şi religii privitoare la întrebuinţarea celor trei limbi (germană, maghiară, română) în viaţa publică.

- 1866, 3/15: A încetat din viaţă, la Cernăuţi, Ambrosiu Dimitrovici (n.1838), publicist român.Membru fondator al Societăţii Academice Române (22 aprilie 1866). A desfăşurat o bogată activitate culturală ca membru şi secretar al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Româmă din Bucovina, a cărei foaie a redactat-o între 1865 şi 1866.În 1865 a publicat la Cernăuţi Catehismul internaţional. 

- 1879: S-a născut lingvistul polonez Alfred Korzybski, stabilit (în 1940) în SUA; în lucrarea „Introducere în sistemele non-aristotelice şi semantica generală" (1938) a iniţiat o „semantică generală" potrivit căreia semnificatul unei expresii verbale ar corespunde reacţiei pe care acesta o induce în sistemul nervos (m. 1950)

- 1880: S-a născut Carl Schuricht, dirijor şi compozitor german (m. 1967)

- 1881: A încetat din viaţă, la Timişoara, Pavel VasicI-Ungureanu (n.1806), medic român.Membru titular al Academiei Române (1879). A întemeiat şi redactat prima revistă românească de medicină din Transilvania „Higiena şi şcoala” (1876-1882).A publicat manuale de igienă şi dietetică, destinate şcolilor.

- 1883: S-a născut scriitorul ceh Franz Kafka. Franz Kafka (n. Praga - d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga.Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influenţă covârşitoare asupra literaturii postbelice. Romanele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, stranie asupra realităţii, marcată de expresionism şi suprarealism, în care condiţia tragică a omului este reprezentată parabolic. Concepţia sa de viaţă, influenţată de filozofia lui Kierkegaard, îşi găseşte expresia într-o modalitate artistică originală, în care elemente de suprarealism se îmbină cu o formă de exprimare proprie expresionismului.Prezentând strivirea personalităţii în societate, Kafka înfăţişează destinul fără perspectivă al omului într-o viziune halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate.Romanele şi nuvelele sale exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii destructive al unui monstruos aparat birocratic (Procesul, 1925; Colonia penitenciară, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenţei sale civice (Castelul, 1926), fie dezintegrarea relaţiilor interumane (Metamorfoză, 1915).Impresia de coşmar şi tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, într-o formă parabolică, obsesivă. Kafka a exercitat o puternică influenţă asupra literaturii contemporane.

- 1886: Karl Benz efectuează prima ieșire cu automobilul de construcție proprie, atingând viteza de 16 km/ora

- 1886: S-a născut, la Preajba, jud.Teleorman, Ion D. Ştefănescu (m.1981), istoric de artă român. Doctor în litere la Sorbona (1928), a fost profesor la Universităţile din Atena, Paris, Bruxelles şi Bucureşti. A fost un deschizător de drumuri în acţiunea de informare şi înţelegere a artei medievale româneşti. A studiat pentru prima dată pictura românească a epocii feudale, realizând valoroase monografii. De asemenea, a relevat cel dintâi importanţa şi vechimea monumentelor româneşti din Transilvania. A adus contribuţii decisive la studiul iconografiei bizantine şi orientale. Timp de peste şase decenii, a publicat numeroase studii, articole, note referitoare la monumentele şi operele de artă din ţara noastră.

- 1887: A murit Carol Popp de Szathmary, pictor, grafician şi fotograf, considerat primul fotograf de artă român (a realizat primele fotografii-document ale Bucureştiului din vremea sa); a fost pictorul Curţii regale în timpul lui Carol I; a participat la Războiul de Independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români (n. 1812).Alte surse dau moartea la 3.VI.1887 sau la 14.III.1887.

 - 1893: S-a născut, la Bosanci, jud. Suceava, George Bujorean (m.1971), botanist român. Este fondatorul ecologiei experimentale româneşti. Între anii 1945-1963 a fost profesor de botanică agricolă la Institutul Agronomic din Timişoara. A publicat peste 150 de lucrări ştiinţifice. 

- 1898: Bătălia navală de la Santiago de Cuba. Escadra SUA din Atlantic (patru cuirasate, zece crucișătoare și patru monitoare), scufundă toate navele escadrei spaniole (cinci crucişătoare şi două torpiloare).

- 1904: A murit Theodor Herzl, scriitor şi om politic evreu originar din Ungaria, considerat fondatorul sionismului modern (preconizând întemeierea unui stat evreiesc în Palestina) (n. 1860)

- 1905: S-a născut regizorul de teatru Moni Ghelerter (m. 1979)

- 1906: S-a născut Horia Sima, conducător al Mişcării Legionare (d. 25.05.1993) 

- 1914: S-a născut fizicianul Florin Ciorăscu; cercetări în domeniile radioelectronicii, fizicii atomice şi nucleare; între anii 1967 şi 1977 a condus, în calitate de redactor-şef, revista „Ştiinţă şi tehnică"; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)

- 1920: S-a născut organistul Iosif Gerstenengst (m. 1992)

- 1920: S-a născut scriitorul Paul-Mihu Sadoveanu (fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu); autor al unei singure opere, neîmplinite, „Ca floarea câmpului..." (apărută postum, în 1944), vădind un remarcabil instinct al naraţiunii confesive (m. 1944, pe front) Paul Mihu Sadoveanu (n. Iaşi - 22 septembrie 1944, Turda, judeţul Cluj) este un prozator. Este fiul mezin al Ecaterinei (născută Bâlu) şi al lui Mihail Sadoveanu. Urmează în oraşul natal cursul primar, apoi Şcoala Normală „Vasile Lupu", iar la Bucureşti Colegiul Naţional „Sf. Sava", unde îşi ia bacalaureatul în 1939. Frecventează Facultatea de Drept 2 ani (1940-1942), ulterior fiind mobilizat la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Câmpulung. Obţine gradul de sublocotenent într-un regiment din Sibiu, pleacă pe front şi îşi pierde viaţa în luptele de la Turda. În 1944, postum, îi apare microromanul „Ca floarea câmpului”...   

- 1928: S-a efectuat, la Londra, de către John Lagie Baird, prima emisiune TV color din lume

- 1932: S-a născut actriţa Coca Andronescu. A jucat pe scena teatrului din Baia Mare şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Pe scenă, la radio şi TV a interpretat peste 150 de roluri, mai ales cu caracter comic  („Bădăranii”, „Cuibul de viespi”, „Moartea unui artist”)  (d.1998). Pe ecran a debutat în filmul Telegrame, dar s-a impus prin: Post-Restant; Dragoste la zero grade; Titanic vals; Balul de sâmbătă seara şi altele. 

- 1935: A murit André Citroën, industriaş şi inginer francez, cunoscut constructor de automobile; s-a remarcat şi în alte domenii, cum ar fi marketingul sau publicitatea (n. 1878)

- 1936: S-a născut actorul George Oancea; un strălucit profesionist al lecturii pe unde (colaborator statornic al Radiodifuziunii şi Televiziunii Române) (m. 1996) 

- 1936: S-a născut tenorul Cornel Rusu 

-1939: Nava-şcoală „Mircea" începe primul marș de instrucție în Marea Mediterană. Marşul a avut loc în perioada 03 iulie-03 septembrie 1939, cu escale în porturile: Palermo, Toulon, Palma de Mallorca, Gibraltar, Alger, Alexandria. La data de 17 mai 1939 a sosit în ţară şi a intrat în serviciul Marinei Militare nava-şcoală „Mircea”, velier de tip barc triarborat (cu trei catarge), construit în anii 1938-1939 la Şantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg, Germania. Nava a fost botezată „Mircea” ca şi înaintaşul său „Bricul Mircea” (1882-1944), purtând numele domnitorului Mircea cel Bătrân, întregitorul Ţării Româneşti până la „Marea cea mare”.Figura lui Mircea formează galionul navei. După reparaţiile capitale şi modernizările făcute în anul 1966 - la acelaşi şantier naval unde a fost construită - şi între anii 1994-2002, la Şantierul Naval Brăila, a devenit nava cea mai modernă dintre „surorile” ei („Eagle” - SUA, „Gorch Fock” - Germania şi „Sagres (III)” - Portugalia).

- 1939: S-a născut mezzo-soprana germană Brigitte Fassbaender

- 1940: S-a născut Jerzy Buzek, om politic polonez (premier al Poloniei între anii 1997 şi 2001), preşedintele Parlamentului European (ales la 14.VII.2009)

- 1952: S-a născut compozitorul şi muzicologul Horia Şurianu 

- 1957: S-a născut Laura Branigan, interpretă americană de muzică pop şi actriţă (m. 2004) 

- 1959: A murit scriitorul norvegian Johann Bojer (n. 1872)

- 1962: S-a născut actorul american de film Tom Cruise („ Top Gun”, „Născut pe 4 iulie”, „Misiune: imposibilă”, „Interviu cu un Vampir”)

- 1967: A murit Ioan Lupaş, istoric, teolog şi om politic; a organizat, împreună cu Alexandru Lapedatu, Institutul de Istorie Naţională din Cluj (1920), pe care l-a condus până în 1945; ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (1926-1927) şi al Cultelor şi Artelor (1937-1938); din cauza activităţii sale politice, a fost închis mai mulţi ani la Sighet (1950-1955) din dispoziţia autorităţilor comuniste; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1880) 

- 1969: A murit cântăreţul rock, fost membru al trupei Rolling Stones, Brian Jones (n. 28.02.1942) 

- 1971: A murit Jim Morrison, solistul trupei americane „The Doors” (n. 1943)

- 1972: A murit pictorul Dumitru Ghiaţă. Dumitru Ghiaţă (n. 22 septembrie 1888, Colibaşi, judeţul Mehedinţi - d. Bucureşti) a fost un pictor român specializat în piesaje şi natură moartă cu flori. 

- 1976: A murit Alexandru Bistriţianu, istoric literar şi folclorist; a evidenţiat în studiile sale contribuţia unor importanţi scriitori români la valorificarea folclorului (n. 1911) 

- 1987: A murit actorul de teatru Val Săndulescu; apariţii episodice în film (n. 1920) 

- 1990: Adunarea Generală a Academiei Române a hotărât repunerea în drepturi a unor membri titulari (19), corespondenţi (60) şi de onoare (28) cărora li s-a retras această calitate de regimul comunist, în august 1948, în urma reorganizării Academiei Române în Academia RPR; totodată, Adunarea a hotărât considerarea ca membri a tuturor academicienilor care au părăsit România între anii 1948 şi 1989; au fost aleşi noi membri în viaţă şi post-mortem (Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Mircea Florian, Constantin Noica, Nichita Stănescu, Marin Preda şi Ioan Moraru)

- 1991: A murit compozitorul Sigismund Toduţă; membru corespondent al Academiei Române (n. 1908) 

- 1996: A murit arhitectul francez Bernard Zehrfuss, autor, printre altele, al sediului UNESCO din Paris (n. 1911) 

- 1998: Japonia lansează, de la baza spaţială Kagoshima (sudul Japoniei), prima sa sonda spaţială, Nozomi, catre Marte şi devine a treia putere spaţială a lumii care trimite o misiune catre Planeta Roşie 

- 2002: A murit Irina Nicolau, specialist în etnologie, istorie orală ş i muzeologie, doctor în filologie-folclor (n. 1946).

&&&

 Când copilul tău își va câștiga primii bani pentru o înghețată, fă următorul lucru:

1. Înainte ca el să apuce să guste din înghețată, smulge-o din mâinile lui și mușcă 20% din ea.

2. În timp ce se uită uimit la tine, mai mușcă încă 30%.

Apoi înapoiază-i ce-a mai rămas și explică-i că exact așa procedează statul cu fiecare ban pe care cineva îl câștigă. Și că așa va fi cu fiecare înghețată pe care o va cumpăra. Și că procentul „mușcat” poate fi redus doar dacă apuci pe cel care mușcă de mână și îi ceri să justifice de ce își permite să ia atât.

Dacă fiecare părinte ar face acest lucru, există speranța că într-o zi va crește o generație care va înțelege că statul nu are bani proprii — are doar banii contribuabililor. Și că acești contribuabili nu doar că pot, dar și trebuie să urmărească modul în care funcționarii statului cheltuiesc acești bani.

Margare t Thatcher

$$$

 🕯🎬 2 iulie 2024: S-a stins din viață actorul Ion Rițiu.

Ion Rițiu (4 decembrie 1950, Târnăveni, Mureș – 2 iulie 2024, Târgu Mureș) a fost un actor român de teatru și film.

BIOGRAFIE

Actorul Ion Rițiu s-a născut la 4 decembrie 1950, la Târnăveni, județul Mureș. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București în 1975 și din același an este actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș. S-a remarcat pe această scenă în zeci de roluri, ca Damis, în Tartuffe de Moličre; Petea, în Patru Lacrimi de Victor Rozov; Ionescu, în O Scrisoare Pierdută de I. L. Caragiale; Alfred, în Rătăcire de Tudor Negoiță; Tânărul, în Mincinosul de Carlo Goldoni; Maro, în Dundo Maroje de Marin Derzici; Dulgherul, în Povestea Dulgherului Și A Frumoasei Sale Soții de Radu Stanca; Baronul Günther, în Floriile Unui Geambaș de Sütö András; Vlăduț, în Adolescenții de I. C. Cătina; Eduard, în 33 De Scrisori Anonime de Méhes György; Octav Șoimu, în Ciuta de Victor Ion Popa; Ion, în Ion de Mihail Sorbul, după Liviu Rebreanu; Bimbo, în Havuzul de Paul Everac; Cléonte, în Burghezul Gentilom de Moličre; Vlad, în A Șaptea Necunoscută de Tudor Negoiță; Asmarandei, în Luna De Miere de Platon Pardău; Siropilin, în Pelicanul de August Strindberg; Lucentio, în Îmblânzirea Scorpiei de William Shakespeare; Thomas Mowbray, în Richard Al II-Lea de William Shakespeare; Filippas, în Provocarea de Kostas Asimakopoulos; Titi Albu, în Mandache Și Tranziția de Zeno Ghițulescu; Alec, în Clinica Amanților de John Chapman și Dave Freeman; Abel Znorko, în Variațiuni Enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, etc.

În 1983 era distribuit de regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Duelul, rolul lui Rică Păsărin, apoi a jucat în alte filme regizate de acesta ca: Noi, cei din linia întâi (1985)- Căpitan de infanterie; Ciuleandra (1987)- Puiu Faranga; Mircea (1989)- Baiazid; Coroana de foc (1990); Oglinda (1993); Templul tacerii (1994); Supraviețuitorul (2008)- Cristian Vasile; Poker (2010)- Marcel.

Ion Rițiu locuiește în Târgu-Mureș și este căsătorit cu actrița Ilka Kilyen. Împreună ei au 2 copii, Daniel și Krisztina. Ion Rițiu mai are, de asemenea, alți 3 copii, pe numele, Noemi Ugron, Lucia Rițiu și Alin Rițiu din relațiile precedente. Doi dintre copii trăiesc la Târgu Mureș și unul în Belgia.

FILMOGRAFIE

Munții în flăcări (1980)

Duelul (1981) - Rică Păsărin

Ciuleandra (1985) - Puiu Faranga

Noi, cei din linia întâi (1986) - căpitan de infanterie

Mircea (1989) - sultanul Baiazid

Coroana de foc (1990) - cruciatul Norbert

Începutul adevărului (Oglinda) (1994)

Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană

Supraviețuitorul (2008) - Cristian Vasile

 Poker (2010) - Marcel

&&&

 🕯📚✒️ 2 iulie 1952: S-a stins din viață scriitorul Theodor Râșcanu.

Theodor Aug. Râșcanu (Rășcanu, Rîșcanu) (4 noiembrie 1888, Iași – 2 iulie 1952, Vaslui) a fost un scriitor, publicist, jurnalist, genealogist și memorialist român.

BIOGRAFIE

Membru al familiei Râșcanu, veche familie de boieri moldoveni cu rădăcini în vremea descălecătorului Bogdan I. Este fiul lui August Râșcanu și al Mariei Ghica și nepot de fiu al pașoptistului Teodor Râșcanu, important adversar politic al lui Mihail Sturdza Vodă. După clasele 1-6 făcute în particular a frecventat Liceul Național din Iași. A studiat la Facultatea de Drept a Universității din Iași obținând licența în 1910. Și-a luat doctoratul cu tema economică „Problema Pământului”. A participat la campania din Bulgaria în 1914 și a fost decorat dupǎ Bătălia de la Mărășești din 1917. A fost un timp avocat al baroului din Iași și a avut o scurtǎ slujbǎ administrativǎ, de secretar al Consiliului Județean Vaslui, după care a trǎit ca liber profesionist cu douǎ pasiuni: publicistica și literatura. În 1935 a devenit membru al Societății Scriitorilor Români.

Genealogia sa cu încrengături în familiile multor personalități marcante moldovene, ctitoriile bisericești ale Rășcăneștilor precum și educația aleasă dar foarte severă a mamei sale, Maria Ghica, au fost elemente care i-au determinat caracterul, întreaga sa viață și activitate profesională. Alături de Nicolae Iorga și Constantin Giurescu, s-a angajat pentru infiițarea unui institut de genealogie și heraldică. În 1943 a fondat, împreună cu alți genealogiști „Cercul Genealogiștilor Români” care a funcționat până în 1945.

Natura sa idealistǎ și nonconformistǎ l-a fǎcut un perpetuu opozant al corupției, intrigii și arivismului. În anul 1914 a editat ziarul Cuvântul Vasluiului, numai câteva numere, în care se angaja pentru drepturile țăranilor. Pe lângă prieteni care îi apreciau integritatea morală, și-a făcut și mulți dușmani datorită spiritului său critic, caustic și cinic. Nu a fost înregimentat politic, dar cu o prestanță rafinat-intelectuală a oscilat între convingeri dizident-conservatoare și înclinații idealiste de stânga. Mai apoi, dezgustat de realitatea socialisto-proletară și în general de evoluția evenimentelor de după 1944, a căzut în cele din urmă victimă sistemului bolșevic implementat cu forța în România. Pe data de 29 iulie 1952, fiind urmărit pentru a fi arestat, a sfârșit tragic prin suicid. A fost înmormântat în cimitirul "Eternitatea" din Vaslui.

ACTIVITATEA PUBLICISTICĂ ȘI EDITORIALĂ

Editează periodice proprii la Iași, București și Vaslui: Politica unde semnează cu pseudonimul Criton (Iași 1913-1919), Cuvântul Vasluiului (Vaslui, 1914), Gândul liber (Iași 1920), Crai Nou (Vaslui, 1920), Lumină! (Vaslui, 1928-1930), Criza (București, 1935)

Redactează revista Acțiunea (1940-1944)

A colaborat la alte multe publicații: Timpul, Dacia literară, Cuvântul (Iași), Evenimentul (Iași), Adevărul, Adevărul literar și artistic, Vremea, Viața românească, Aurora, Gândirea, Epoca, Flacăra, Revista Fundațiilor Regale, Tribuna, America Roumanian News, Conservatorul ș.a.

OPERA

ROMANE

•Acea care trebuia iubită, roman, Editura Viața Românească, Iași, 1926

•Ileana lupului, roman, Editura Alcalay, București, 1934

•Ruginoasa, roman istoric, Editura Vremea, București, 1939, Editura Porțile Orientului, Iași, 2002

•Banul... ochiul dracului, roman, Editura Cugetarea Georgescu Delafras, București, 1941

•Dragoste în furtună, roman, Editura Contemporană, București, 1942

•Fermecătorul Hrisoverghi, roman istoric și biografic, Editura Contemporană, București, 1943

•Răzvrătitul Toderiță, roman istoric și biografic, Editura Kunsthalle, Mühlheim am Main - Germania, 2009, 2023.

Este o adevărată reconstituire istorică a vieții bunicului autorului, pașoptistul Teodor Râșcanu, și în general a perioadei pașoptiste până imediat după Unirea Principatelor Române.

Pui de cuc, roman de dragoste și de critică socială, Editura Kunsthalle, Mühlheim am Main - Germania, 2009, 2023.

Este o frescă a începutului de secol XX, reconstituită din imagini filtrate prin monoclul critic și ironic al „conului Toto”, cărturarul de la Buhăiești.

Promoția 1907, roman cu caracter autobiografic cu tușe caricaturale de pamflet social, scris sub pseudonimul Promoția 1907. A fost publicat numai parțial ca foileton în ziarul Epoca, 1935. Publicarea completă a fost suspendată datorită intervenției unor contemporani care s-au recunoscut în personajele romanului.

ALTE SCRIERI

•Pagini intime, versuri, Editura H. Goidner, Iași, 1905

•Spre Sofia cu Reg-tul 8 Artilerie (notele unui voluntar), o cronică profund realistă, Editura N. V. Ștefănescu, Iași, 1914

•Răfuiala cea mare (1914-1916), schiță istorică, Editura N. V. Ștefănescu, Iași, 1916

•Un pretendent la tronul Albaniei, schiță istorică, revista „Din trecutul nostru”, 1939

TRADUCERI DE VERSURI

din Henri de Régnier în Mișcarea (1912)

din Charles Leconte de Lisle, José María de Heredia, Paul Bourget în Cuvântul (1913).

СITATE

„Ne-am imaginat că lucrile se vor petrece cum s-au petrecut cu unirea principatelor Dunărene când Moldova - idealistă și blajină - și-a mutat domnitorul de la Iași la București și s-a pus sub protectoratul Munteniei renunțând la orice viață autonomă și regională. Jertfa Moldoviei n-a fost nici înțeleasă nici apreciată. De pe urma acestei jertfe - adevărată sinucidere - Moldova și nici Iașul nu s-au mai ridicat niciodată. Capitala moldovenească a rămas azi doar un cavou al amintirilor istorice...”

APRECIERI CRITICE

Dan Berindei, academician, vicepreședinte al Academiei Române, scria cu privire la romanul Răzvrătitul Toderiță: Autorul a făcut în această carte o adevărată reconstituire istorică, chiar el mărturisind că „anecdotica este absolut reală” și că de fapt romanul se situează „la marginea dintre istorie și literatură” deoarece fantezia și ficțiunea le-a folosit „numai atunci și numai acolo unde a lipsit documentul autentic.

Iurie Colesnic, editor, scria în 2002: Theodor Râșcanu este un scriitor uitat pe nedrept care a rămas, dincolo de interesul nostru, un autor necunoscut cu o operă publicistică interesantă, concepută de un spirit polemic. Au rămas sute de pagini memorialistice, mărturii de epocă extrem de valoroase, unele, tipărite în diverse ziare și reviste uitate, altele, rămase în pagini de manuscris, așteptandu-și cu răbdare cititorul. Doar prin editarea operei se va reuși readucerea în actualitate a merituosului romancier, cercetător al istoriei, memorialist și om de cultură.

Gheorghe G. Bezviconi, istoric, membru corespondent al Academiei Române, scria în 1943: Sunt oameni care, prin felul lor de a fi și de a vorbi, prin spiritul și temperamentul lor, supără pe cei dimprejur. Ei spun, uneori, prea mult adevăr încât se acresc cu timpul și văd totul printr-un monoclu cenușiu. Așa este Theodor Râșcanu, romancier, publicist și gazetar, ale cărui foiletoane cu „parfum de altădată” sunt deja cunoscute cititorilor... Ca romancier, mai ales al vremurilor trecute, Râșcanu este admirabil. Cu nerăbdare așteptăm orice pagină scrisă de el, fie o evocare a altor vremi, fie o amintire din copilărie, fie numai un rând despre Iașii vremurilor apuse. Impresionante contraste, ciudate antiteze și divergente impulsiuni se împletesc în personalitatea acestui sui generis singuratic și inaderent. Este ziaristul panfletar de odinioară și omul cafenelei bucureștene, care se îmbină cu alesul cărturar de la Buhăiești. Este un produs și al Parisului care la „Capșa” a retrăit clipele zbuciumate de pe malurile Senei. „Ca pșa” s-a închis și cel din urmă a plecat „conu Toto”.