$$$

 S-a întâmplat în 8 mai1521: La această dată, prin Edictul de la Worms, formulat la 8 mai şi promulgat ulterior la 25 mai de împăratul german Carol al V-lea, învăţătura reformatorului religios Martin Luther, protestantismul german, este condamnată ca eretică. La 31.X.1517 Martin Luther (1483-1546) a bătut pe uşile Domului din Wittenberg documentul cu cele 95 de teze împotriva catolicismului, moment ce a marcat începutul Reformei promovate de teologul german.Dieta de la Worms din 1521 a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămas în istorie pentru edictul de la Worms (Wormser Edikt), referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. El s-a ținut între ianuarie și mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea.

Cu un an în urmă, în 1520, Papa Leon al X-lea a emis bula papală Exsurge Domine („Ridică-Te, Doamne”), în care sublinia ceea ce considera a fi 41 de greșeli găsite în cele 95 de teze ale lui Martin Luther și în alte scrieri scrise de el sau în legătură cu el. Luther a fost convocat de împărat. Prințul Frederick al III-lea, Elector de Saxonia a obținut un acord, prin care lui Luther i se promitea trecere liberă la întâlnire și pe drum. Această garanție era esențială după cum fusese tratat Jan Hus, care a fost judecat și condamnat de conciliul de la Konstanz în 1415 în pofida unor promisiuni de siguranță.Împăratul Carol al V-lea a deschis Dieta Imperială de la Worms la 28 ianuarie 1521. Lui Luther i s-a cerut fie să dezavueze, fie să-și reafirme convingerile. Când a apărut la 16 aprilie în fața adunării, Johann Eck, asistent al arhiepiscopului de Trier (Richard Greiffenklau zu Vollraths la acea vreme), a fost purtătorul de cuvânt al împăratului.

Nunțiul papal de la Dietă, Girolamo Aleandro, a întocmit și a înaintat dezavuarea lui Luther. Edictul l-a declarat pe Luther eretic și a interzis citirea sau deținerea scrierilor lui.A fost punctul culminant al luptei dintre Martin Luther și Biserica Catolică în ce privește reforma, mai ales în ce privește vânzarea de indulgențe. Au existat însă și alte probleme care gravitau în jurul problemelor teologice: La nivel teologic, Luther contestase autoritatea absolută a Papei asupra bisericii, susținând că vânzarea de indulgențe, autorizată și promovată de Papă, era greșită. Luther a susținut că mântuirea se atinge numai prin credință (sola fide) și nu prin mecanismele legale ale bisericii sau prin acțiunile întreprinse de oameni pentru a o obține. El contestase autoritatea bisericii și prin faptul că a susținut că trebuie să se renunțe la toate doctrinele și dogmele bisericii care nu se găsesc în Scriptură (sola scriptura).Pentru a proteja aurotoritatea papei și bisericii, dar și pentru a păstra instituția indulgențelor, oficialii bisericii l-au convins pe Carol al V-lea că Luther este o amenințare și l-au convins să autorizeze condamnarea sa de către Sfântul Imperiu Roman. Luther a evitat arestarea și a rămas izolat la castelul Wartburg timp de câțiva ani, unde a continuat să scrie și să traducă Biblia în germană.

Deși edictul era dur, Carol a fost prea preocupat de problemele politice și militare imediate din alte zone, iar el nu a fost niciodată aplicat. În cele din urmă, lui Luther i s-a permis să-și reia viața publică și a reușit să pună astfel bazele Reformei Protestante. În ciuda promisiunii că se poate întoarce acasă în siguranță, se înțelesese că Luther avea să fie în curând arestat și pedepsit. Pentru a-l apăra de această soartă, prințul Frederick l-a răpit de pe drumul spre casă și l-a ascuns în castelul Wartburg. În perioada petrecută la Wartburg, Luther a început traducerea Bibliei în germană.Edictul a fost suspendat temporar de către dieta de la Speyer în 1526 dar a fost reinstituit în 1529.Când Luther a ieșit în cele din urmă din Wartburg, împăratul, prins cu alte probleme, nu a cerut arestarea lui Luther. În cele din urmă, din cauza creșterii susținerii populare pentru Luther în rândul germanilor și a protecției acordate lui de anumiți principi, edictul de la Worms nu a fost niciodată aplicat în imperiu. În Țările de Jos însă (inclusiv Belgia și Luxemburgul de astăzi), edictul a fost la început aplicat împotriva celor mai înfocați susținători ai lui Luther. Aceasta s-a întâmplat deoarece aceste țări se aflau sub autoritatea directă a lui Carol al V-lea însuși. 

În decembrie 1521, Jacob Probst, starețul mănăstirii augustine de la Anvers, a fost primul susținător al lui Luther care a fost judecat în conformitate cu edictul de la Worms. În februarie 1522, Probst a fost obligat să se dezică public de învățăturile lui Luther. În același an, s-au făcut și alte arestări în rândul augustinilor din Anvers. Doi călugări, Johannes van Esschen și Keneth Milar, au refuzat să se dezică și au fost arși pe rug la 1 iulie 1523 la Bruxelles.

Surse:

https://www.worms.de/en/web/luther/Worms_1521/Reichstag/

http://www.bisericalutherana.ro/lutheranism-reforma-protestanta/teologie-lutherana/ganduridespreedictuldelaworms

https://www.britannica.com/topic/Edict-of-Worms

https://berkleycenter.georgetown.edu/quotes/charles-v-edict-of-worms-on-condemning-heresy-and-those-who-challenge-ecclesiastical-and-secular- authority

&&&

 S-a întâmplat în 8 mai 1794: La această dată, fiind auzat de trădare în timpul dominaţiei revoluţionarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier, care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat şi ghilotinat într-o singură zi, la Paris. Antoine Laurent de Lavoisier (n. 26 august 1743) a fost un chimist, filozof şi economist francez. El a clasificat substanţele anorganice în oxizi, baze, acizi şi săruri. De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci şi a enunţat legea conservării masei substanţelor. A introdus noţiunea de elemente chimice. El a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus dinelemente chimice. Tot el a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conţine oxigen.

Antoine-Laurent de Lavoisier, fiul avocatului Jean-Antoine Lavoisier şi al lui Emilie Punctis, s-a născut la data de 26 august 1743 în Paris (Franţa).El provenea dintr-o familie bogată, la vârsta de cinci ani moştenind o sumă considerabilă în urma morţii mamei sale. A studiat chimia, botanica, matematica şi astronomia la Colegiul Mazarin din 1754 până în 1761.Prima sa lucrare în domeniul chimiei a apărut în anul 1764, iar în anul 1767 a lucrat împreună cu Jean-Étienne Guettard, un mineralog francez, la un studiu geologic. Pe baza unui eseu şi a cercetărilor făcute de-a lungul timpului, Lavoisier a fost ales ca membru al Academiei Franceze de Ştiinţe la vârsta de numai 25 de ani.Deşi pare destul de ciudat pentru noi, Lavoisier s-a însurat cu o fată de doar 13 ani, pe când el avea 28 de ani. Fata, Marie-Anne Pierrette Paulze, s-a dovedit a fi un ajutor de nădejde pentru soţul său, traducând documente din engleză şi ilustrând cărţile scrise de Lavoisier. De asemenea, ea a editat şi publicat memoriile lui Lavoisier.

Lavoisier a deţinut de-a lungul timpului mai multe funcţii.În anul 1776 a condus cercetările în ceea ce priveşte praful de puşcă, în 1790 a fost ales ca membru în comisia care a stabilit sistemul standard de măsurare, introducând Sistemul Metric, iar în 1791 a fost pus în funcţia de şef al trezoreriei. Deoarece lucra pentru Ferme Générale, o companie ce colecta impozite în interesul regelui, Lavoisier a fost condamnat la moarte pentru trădare de către revoluţionarii francezi. A fost judecat, condamnat şi ghilotinat pe data de 8 mai 1794.După moartea acestui mare chimist, matematicianul Joseph Louis de Lagrange a spus următorul lucru: : „Tăierea acelui cap a durat doar o clipită, dar nici într-o sută de ani nu va apărea un altul la fel".

Deși a fost respectat pe vremea sa, el a avut mai multe erori.De exemplu, a greșit când a spus că toți acizii conțin oxigen, dar la acea vreme nu fusese descoperit încă acidul clorhidric. A clasificat substanțele anorganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci și a enunțat legea conservării masei substanțelor. A introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice.De asemenea, a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conține oxigen.În timpul Revoluției franceze este considerat contrarevoluționar și este condamnat la moarte prin ghilotină, fiind acuzat de „participarea într-o conspirație a dușmanilor Franței, împotriva poporului francez". După un an, cazul a fost reluat, iar Lavoisier a fost achitat post-mortem din lipsă de probe.

Surse: 

Simmons, John: 100 cei mai mari savanți ai lumii, Editura Lider, 2008

https://www.britannica.com/biography/Antoine-Lavoisier

https://www.scientia.ro/biografii/111-biografii-chimie/1697-antoine-laurent-de-lavoisier-parintele-chimiei-moderne.html

https://www.famousscientists.org/antoine-lavoisier/

https://www.sciencehistory.org/historical-profile/antoine-laurent- lavoisier

&&&

 S-a întâmplat în 8 mai 1903: În această zi, s-a născut Fernandel (Fernand Joseph Desire Constandin), actor francez de cinema. Creatorul unui personaj bonom și inofensiv, de o ingenuitate la limita precarității intelectuale, interpretul ideal al filmelor lui Marcel Pagnol, Fernandel i-a datorat acestuia consacrarea la mijlocul anilor ’30. Părinții săi făceau parte din lumea artistică, apărând în vodevilurile la modă, acest lucru făcându-l pe Fernandel să aibă contact cu scena încă din copilărie.

La vârsta de 12 ani, a debutat într-un rol în „Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois” la teatrul Chave. În 1915, tatăl său s-a îmbolnăvit, iar Fernandel a fost nevoit să lucreze pentru întreținerea familiei. A lucrat într-o bancă, ulterior într-o fabrică de săpun, iar în timpul rămas apărea în diverse ipostaze de cântăreț ori cabaretist în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet și Palais de cristal din Marsilia. De asemenea, a apărut, în spectacole de revistă și în operete. A devenit foarte repede un comic celebru și vedeta cea mai populară a cinematografiei franceze, jucând în peste o sută de filme, talentul și inteligența asigurându-i acest succes. Pseudonimul Fernandel, cu care s-a identificat până la finele vieții, i s-a datorat modului în care soacra sa exclama când acesta venea să o viziteze pe fiica sa, Henriette Manse (care i-a devenit soție în 1925), respectiv „Voila le Fernand d’elle!”.

Cariera sa cinematografică a început în anul 1930, când a fost ales de către regizorul Marc Allégret, pentru filmul „Le Blanc et le Noir”.În același an, a jucat un rol în filmul „On purge bébé”, după o piesă de Georges Feydeau. Au urmat peliculele „Angele” (1934), „Regain” (1937), „Le Schpountz” (1938) și „La Fille du puisatier” (1940). Având un zâmbet larg, un om care a știut să-i facă pe oameni să râdă, chiar dacă avea mai multe motive să plângă, Fernandel a devenit foarte repede unul dintre cei mai populari actori de comedie ai generației sale, mărturie fiind peliculele „Le Rosier de Madame Husson” (1932), „Les Gaietés de l’escadron” (1932), „Un de la légion” (1936), „François Premier” (1937).

În 1939 s-a înrolat, iar în 1940 și-a reluat cariera cinematografică, iar prestațiile sale au atras un public numeros. Succesele cinematografice nu l-au împiedicat să aibă și o carieră de cântăreț. A apărut în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme. Fernandel a regizat și câteva filme, însă nu s-a bucurat de același succes. Dintre peliculele regizate de acesta se remarcă „Simplet” (1942), „Adrien” (1943), „Adhémar ou le jouet de la fatalité” (1951).În perioada următoare a devenit celebru interpretând rolul preotului italian Don Camillo într-o serie de filme bazate pe romanele lui Giovannino Guareschi. Seria a început cu „Le Petit Monde de Don Camillo” (1951) și a luat sfârșit cu „Don Camillo en Russie” (1965).

Au urmat roluri în „Ali Baba et les Quarante voleurs” (1954), „L’ Auberge rouge” (1951), „La Vache et le Prisonnier” (1959). În 1963, Fernandel a făcut un parteneriat cu un alt simbol al cinematografiei franceze, Jean Gabin. Au format compania de producție de film Gaffer. Fernandel a făcut patru filme pentru Gaffer și a apărut o singură dată alături de Jean Gabin, în 1964, în pelicula „L’Age ingrate”.În anii ’60, cariera sa a înregistrat un declin. Filmele din această perioadă nu au mai avut același impact, primind o serie de critici. Suferind de cancer, a fost obligat ca la 66 de ani să se retragă din cinematografie. A murit la 26 februarie 1971, la Paris.

Fernandel a reprezentat un talent unic, multe dintre filmele sale fiind mult vizionate și în prezent. Continuă să amuze și să încânte cu stilul său unic. Pentru activitatea sa cinematografică a primit distincțiile Cavaler al Legiunii de Onoare (1953). De asemenea, a primit și Grand Prix de l’Académie du disque (1968).

Surse:

Dicționar de Cinema, Univers Enciclopedic, 1997

https://www.cinemagia.ro/actori/fernandel-164359/

Fernandel, 45 de ani de la moartea marelui actor francez

https://www.britannica.com/biography/Fernandel

https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2016/02/26/documentar-45-de-ani-de-la-moartea-actorului-francez-fernand el-07-36-45

$$$

 S-a întâmplat în 8 mai1903: În această zi, A murit pictorul francez Paul Gauguin. Eugène Henri Paul Gauguin, (n. Paris – d. Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză), a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier şi geniu, Paul Gauguin a pregătit calea picturii moderne. Între mizerie şi epuizare, călătorii şi disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieţii.Paul Gauguin s-a născut la Paris pe 7 iunie 1848, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist și republican înveterat și al Alinei Chazal, fiica Florei Tristan. Familia Gauguin, simțind că în Franța republica este în pericol, se mută în Peru (1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franța abia peste cinci ani, în august 1854, și se stabilește la Orléans. În 1865 Paul Gauguin servește ca ofițer secund pe un vas comercial cu destinația Rio de Janeiro, un an mai târziu, pornește într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul Chili. 

Ajutat de tutorele său, Gustave Arosa, bancher și colecționar îndrăgostit de lucrările impresioniștilor, Paul Gauguin este angajat în 1871 ca funcționar la o agenție de bursă.Se împrietenește cu pictorul Émile Schuffenecker, cu care deseori pictează și desenează. În 1873, se căsătorește cu Mette Sophie Gad, fiica unui înalt funcționar danez. În următorii zece ani se nasc cei cinci copii ai lor.Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viața lui Gauguin.Are acum 25 de ani și pentru el începe lucrul în atelier și perioada de căutări artistice.Se înscrie la „Academia Colarossi", unde învață secretele picturii după model.Este anul când se organizează prima expoziție a impresioniștilor și Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil.În 1875, expune primul său tablou, „Peisaj la Viroflay", în care se simte influența lui Camille Pissarro, al cărui elev va deveni mai târziu. Câțiva ani în șir se întâlnește regulat cu artiștii impresioniști în cafeneaua „Nouvelle-Athénée" din Place Pigalle și participă cu lucrările sale la expozițiile acestora. În 1879 își petrece pentru prima oară vara în Pontoise, la Pissarro, care îl îndeamnă să se apropie mai mult de natură.Aici îl cunoaște, în 1881, pe Paul Cézanne. Cei doi pictori se înțeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.

Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-și consacre întreaga energie picturii, părăsește lumea finanțelor și își neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin își lasă soția și copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie, pentru a se întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America.Acum are, în sfârșit, ocazia să creeze departe de influențele pariziene. Din cauza problemelor materiale dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven. Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme. Compoziția „Viziune după predică", cunoscută și ca „Lupta lui Iacob cu îngerul", marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. 

În anul (1888), galeria pariziană „Boussod et Valadon" îi organizează prima expoziție personală.Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului.În același an, la 21 octombrie 1888, Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard și i-a rugat pe cei doi să-și facă reciproc portretul. Rezultatul îl constituie tabloul „Mizerabilii", în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo.Relația de prietenie dintre Gauguin și Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris.

Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al „extazului, al liniștii și al artei". În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase. După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța, unde nu se va mai întoarce niciodată.De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării, și artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naștere a câtorva capodopere printre care și tabloul „De unde venim?Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?", care va fi expus un an mai târziu la galeria „Vollard" din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.

În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa.Aici își construiește celebra „Casă a plăcerilor", unde se mută cu noua sa vahine. Aceasta a marcat în pictura sa o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat „Calul alb" a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit... verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat „La Justice de Trajan" a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști germani.Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona din insula Hiva Oa, Polinezia Franceză, anul în care galeria „Vollard" organizează o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene, și când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Paul-Gauguin

https://www.paul-gauguin.net/

https://www.biography.com/artist/paul-gauguin

http://istoria-artei.blogspot.com/2009/05/paul-gauguin-1848-1903.html

https://www.ro.biography.name/pictori/222-franta/710-paul-gaugui n-1848-1903

$$$

 S-a întâmplat în 8 mai1945: Ca urmare a călcâiului deja pus pe grumazul României, în această zi, se semna, la Moscova, acordul comercial, pe cinci ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice (faimoasele sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS. Sovrom-urile au fost societăţi mixte româno-sovietice înfiinţate în 1945 în urma unui acord între România şi Uniunea Sovietică, semnat la Moscova pe 8 mai 1945, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României faţă de Uniunea Sovietică.Sovrom-urile au funcţionat până în 1956, când au fost dizolvate. 

Pentru Stalin, unica prioritate a economiilor „statelor frăţeşti” era slujirea intereselor URSS. Încă din timpul războiului, sovieticii s-au dovedit extrem de interesaţi în bogăţiile ţărilor ocupate. După 1945, una dintre modalităţile inventate de ei pentru a controla sectoarele de bază ale economiilor ţărilor central-europene a fost înfiinţarea de „întreprinderi mixte”. În România, acestea au luat naştere în urma acordului de la Moscova, prin care sovieticii s-au declarat dispuşi să „investească” în câteva dintre întreprinderile romaneşti de stat sau private 50% capital, constând în special din utilaje, să asigure, la nevoie şi personalul de specialitate (capitalul rusesc a fost extras din materialele furate de la nemţi). Partea românească trebuia să contribuie la rându-i cu 50% capital şi forţa de muncă. Şi beneficiile de pe urma acestei „colaborări” urmau a se împărţi tot pe jumătate. Acordurile uneau, doar pe hârtie, doi “parteneri” inegali: o Uniune Sovietică învingătoare şi o Românie învinsă şi slăbită.

Practic, din iunie 1945 până în prima jumătate a lui 1946, s-au înfiinţat 19 sovromuri, în ramurile industriale de cea mai mare importanţă economică şi strategică pentru România. Primul a fost Sovromtransportul, cu profil de societate de navigaţie. În condiţiile în care căile de transport către URSS au fost afectate de bombardamente, deschiderea de care beneficia ţara noastră la mare şi Dunăre erau cai foarte utile ruşilor.Al doilea decret-lege semnat de Regele Mihai I a vizat înfiinţarea Sovrompetrolului de la Ploieşti.Astfel, sovieticii controlau şi cea mai întinsă şi bogată zona petroliferă.

Aceste societăţi mixte au devenit cunoscute cu numele de sovromuri, termen asociat cu spolierea României de URSS.Sovromurile au reprezentat cea mai durabilă şi mai rentabilă formă de exploatare de către URSS a bunurilor germane din România (şi implicit a economiei Româneşti). Controlul absolut asupra sovromurilor era deţinut de sovietici, care şi-au numit oamenii în conducerea întreprinderilor mixte şi au interzis accesul romanilor în contabilitatea sau pe exploatările sovromurilor. Astfel că, timp de şapte ani, industriile romaneşti extractivă (petrol, gaze, cărbune), grea, chimică şi navală, de exploatare a lemnului, construcţiile, transporturile altele decât pe calea ferată şi distribuţia filmelor au „înflorit” în mâinile ruşilor. Situaţie care va determina redacţia revistei britanice Lumea azi, aparţinând Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale, să afirme, în 1949, că „singurul capitalist din industria românească este Rusia comunistă.”

Într-un memoriu adresat prim-ministrului Petru Groza, Onisifor Ghibu califica înfiinţarea societăţilor mixte româno-sovietice drept "un capitol al tragediei noastre de astăzi, camuflat sub firma prieteniei „româno-sovietice".Cât despre activitatea lor, acelaşi Onisifor Ghibu considera că "sub acest nume benign, se duc în Rusia cele mai de seamă bogăţii de tot felul ale ţării noastre, cu preţuri derizorii, în timp ce pe pieţele noastre lipsesc cele mai necesare articole sau suntem nevoiţi să le plătim înzecit mai mult decât plătesc pe ele sovietele".Demersurile de desfiinţare a sovromurilor au fost încununate de succes. După începerea tratativelor (7 martie 1953), protocolul de preluare a primelor opt sovromuri în patrimoniul statului român a fost semnat abia la 31 martie 1954.Celelalte întreprinderi mixte au revenit României în decursul următorilor doi ani. Dar, deşi actele erau făcute, preluarea efectivă a mai durat câteva luni, timp suficient ca sovieticii să mai profite de statutul lor de ocupant.Urmaşul lui Stalin, Nikita Hruşciov, a recunoscut necesitatea desfiinţării întreprinderilor mixte în toate statele satelit ale URSS, deoarece ele „erau nişte bătături pe degetele de la picioare şi răneau sentimente naţionale producând neînţelegeri în lagărul nostru.” Câteva întreprinderi de tip Sovrom au fost:

Sovromtransport, (1945 - 1954), societate de navigaţie, prima societate înfiinţată

Sovrompetrol, (1945 - 1956)

Sovromcuarţit, (1952 - 1956), exploatarea uraniului

Sovrombanc

Sovromlemn

Sovrommetal

Sovromgaz

Sovromchim

Sovromconstrucţia

Sovromnaval

Sovrom Metale Neferoase

Sovromcărbune

Sovromasigurare

Sovromfilm

Sovromtractor

Sovromutilajpetrolier

TARS (Transporturile Aeriene Româno-Sovietice)

Surse:

Florian Banu, Asalt asupra economiei României - De la Solagra la Sovrom (1936 - 1956), Editura Nemira, 2004 

Ionescu-Gură,Nicoleta, Stalinizarea României. Republica Populară Română 1948-1950, transformări instituţionale, ALL, Bucureşti, 2005

http://www.ziare.com/economie/economie-politica/sovromurile-sau-cum-a-fost-parazitata-economia-romaneasca-1033079

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/cum-functionat-sovromurile-malefica-unealta-stalinista-sovieticii-pradat-romania-2-miliarde-dolari-1_5621073df5eaafab2cb98078/index.html

http://www.contributors.ro/societatelife/sovrom-uri-inflatie-si-tractoare-in-romania-la-in ceputul-anilor-%E2%80%9950/

$$$

 S-a întâmplat în 8 mai 1950: În această zi, s-a născut scriitorul brașovean Gheorghe Crăciun (d. 2007). Gheorghe Crăciun s-a născut în comuna Tohanu Vechi, judeţul Braşov. A urmat liceul la Sighișoara al cărui Turn cu Ceas este omniprezent în romanul său Pupa russa, de pildă, absolvind în 1969, apoi a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. În timpul facultății frecventează cenaclul studențesc de proză Junimea, condus de Ovid. S. Crohmălniceanu și în anii 1970-1973 înființează revista de perete și cenaclul Noii, alături de colegii săi de generație Gheorghe Ene, Ioan Flora, Ioan Lăcustă, Mircea Nedelciu, Constatin Stan, Sorin Preda.

Devine profesor de literatură română în comuna Nereju (1973-1975), și apoi la Tohan Blocuri (1974-1990). Din 1990 este profesor la nou înființata Facultate de Litere a Universității din Brașov. În anul 2002 devine doctor în litere la Universitatea din București, cu o teză despre Dimensiunea tranzitivă a poeziei moderniste și postmoderne din România. În perioada studenţiei a frecventat cenaclul „Junimea" condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Între 1970 şi 1973 a fost redactor şi colaborator al revistei-afiş „Noii", alături de Ioan Flora, Mircea Nedelciu, Gheorghe Iova, Ioan Lăcusta, Gheorghe Ene, Constantin Stan şi Sorin Preda.

A debutat în 1982 cu volumul de proză „Acte originale / Copii legalizate". A publicat numeroase cărţi - romane, publicistică, eseuri şi volume de teorie literară, printre care „Compunere cu paralele inegale", „Frumoasa fără corp", „Cu garda deschisă", „Introducere în teoria literaturii", „În căutarea referinţei", „Reducerea la scară", „Aisbergul poeziei moderne", „Mecanica fluidului". A alcătuit şi îngrijit antologiile „Competiţia continuă. Generaţia '80 în texte teoretice" şi „Generaţia '80 în proză scurtă", în colaborare cu Viorel Marineasa. În colaborare a semnat volumele „Experimentul literar românesc postbelic", apărut şi în limba engleză, şi „Images & Texts / Images et textes". Este prezent în antologia „The Phantom Church and Other Stories from Romania" (University of Pittsburgh Press, USA). În 2001 a publicat în Franţa romanul „Composition aux paralleles inegales / Compunere cu paralele inegale", distins cu premiul Jean Francois Caille al Societăţii Traducătorilor Francezi pentru cea mai bună traducere din 2001 şi nominalizat la Premiul Uniunii Latine în acelaşi an.

A obţinut şi mai multe premii literare româneşti, printre care premiul de debut al Uniunii Scriitorilor în 1983, premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova în 1994, premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România - ASPRO în 1997 şi 2002. A fost membru fondator al ASPRO, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei de Literatură Comparată din România şi al Academiei Româno-Americane.

Surse:

https://www.observatorcultural.ro/tag/gheorghe-craciun/

https://constantinpistea.ro/2017/03/09/gheorghe-craciun-o-voce-care-ar-trebui-cunoscuta/

https://www.telegrafonline.ro/scriitorul-gheorghe-craciun-sa-stins-din-viata

https://romanialibera.ro/cultura/arte/gheorghe-craciun-a-murit-85853

https://www.observatorcultural.ro/articol/inertie-si-semnale-pozitive-interviu-cu-gheorghe-craciun/

https://www.editura-arthur.ro/info/autor/craciu n-gheorghe

$$$

 S-a întâmplat în 8 mai…

- 8-9: „Zilele comemorării şi reconcilierii în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-al doilea război mondial", declarate de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 59/26 din 22.XI.2004; statele membre şi agenţiile ONU, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice sunt invitate să sărbătorească, în fiecare an, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată şi să aducă un omagiu celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale; în noaptea de 8/9 mai 1945 (la ora 0:16), la cartierul general sovietic din Berlin, s-a semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei; a luat sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial (început la 1.IX.1939)

-  Ziua mondială a Crucii Roşii.

– „Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi”; cu acest prilej sunt organizate manifestări şi acţiuni specifice pentru a atrage atenţia asupra discriminării şi a efectelor acesteia asupra femeilor şi bărbaţilor. La această dată, în 2002 , a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

- 1521: Prin Edictul de la Worms (promulgat de împăratul german Carol al V-lea) învăţătura reformatorului religios Martin Luther, protestantismul german, este condamnată ca eretică. La 31.X.1517 Martin Luther (1483-1546) a bătut pe uşile Domului din Wittenberg documentul cu cele 95 de teze împotriva catolicismului, moment ce a marcat începutul Reformei promovate de teologul german

- 1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la râul Mississippi şi l-a denumit Río de Espíritu Santo.

- 1745: La această dată a fost botezat Carl Stamitz, compozitor german originar din Boemia (m. 1801)

– 1753: S-a născut preotul Miguel Hidalgo, erou naţional mexican; unul dintre conducătorii Războiului de independenţă împotriva dominaţiei spaniole; înfrânt la Calderón, lângă Guadalajara, a fost prins şi executat (m. 1811)

- 1794: Acuzat de trădare în timpul dominaţiei revoluţionarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier, care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat şi ghilotinat într-o singură zi, la Paris. Antoine Laurent de Lavoisier (n. 26 august 1743) a fost un chimist, filozof şi economist francez.El a clasificat substanţele anorganice în oxizi, baze, acizi şi săruri.De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci şi a enunţat legea conservării masei substanţelor. A introdus noţiunea de elemente chimice. El a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus dinelemente chimice. Tot el a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conţine oxigen.

- 1852, 8/20: Are loc, la Iaşi, premiera comediei „Chiriţa în provincie" de Vasile Alecsandri 

– 1873: A murit John Stuart Mill, filosof pozitivist, logician şi economist englez; unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, care a adus contribuţii importante la dezvoltarea utilitarismului (n. 1806)

- 1877: S-a născut Adolf Meschendörfer, scriitor de limbă germană din România (m. 1963) 

- 1879: S-a născut Ioan C. Filitti, istoric, jurist şi diplomat; figură reprezentativă a istoriografiei române din prima jumătate a secolului XX; contribuţii în numeroase domenii: istorie militară şi diplomatică, genealogie, istoria Bisericii; membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1945)

- 1880: A murit scriitorul francez Gustave Flaubert (n. 1821)

- 1884: S-a născut omul politic democrat american Harry S. Truman, preşedinte al SUA între anii 1945 şi 1953; a fost primul şef de stat care a autorizat utilizarea bombei atomice împotriva altei ţări (Japonia, august 1945); autor al celebrei doctrine politico-economice care-i poartă numele (1947); aceasta a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război; a fost concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall" (m. 1972)

- 1885: Trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti a prezentat primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti. 

- 1886: A fost lansat pe piaţă produsul „Coca-Cola", cunoscuta băutură răcoritoare, inventată de farmacistul american John Pemberton (din Atlanta, Georgia). Prima reţetă Coca-Cola a fost inventată în Columbus, Georgia, de către John Stith Pemberton, iniţial ca un cocawine numit Pemberton's French Wine Coca în 1885. Primele vânzări au fost la Jacob's Farmacy din Atlanta, Georgia, pe 8 mai, 1886. A fost vândută iniţial ca un medicament brevetat pentru cinci cenţi. Pemberton a susţinut că băutura Coca-Cola a vindecat multe boli, inclusiv dependenţa de morfină, dispepsia, neurastenia, durerile de cap şi impotenţa. Pemberton a publicat prima reclamă pentru băutură pe 29 mai a aceluiaşi an, în Atlanta Journal.Coca-Cola a fost vândută în sticle, pentru prima data pe 12 martie 1894.Cutiile de Coca au apărut pentru prima dată în 1955. Prima îmbuteliere de Coca-Cola a avut loc în Vicksburg, Mississippi, la Biedenharn Candy Company în 1891. Proprietarul acesteia era Joseph A. Biedenharn. Sticlele originale au fost sticlele Biedenharn, foarte diferite de modelul „hobble-skirt” de mai târziu, care este acum atât de familiar.

- 1903: S-a născut Fernandel (Fernand Joseph Desire Constandin), actor francez de cinema. Fernandel, cu adevăratul nume Fernand Joseph Désiré Contandin (n. Marseille - d. 26 februarie 1971, Paris), a fost un actor francez de mare succes, atât pe scena teatrelor, cât şi în filmele de cinema, „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo şi Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile scriitorului Giovanni Guareschi.

- 1903: A murit pictorul francez Paul Gauguin. 

- 1906: S-a născut regizorul italian de film Roberto Rossellini (m. 1977)

- 1921: A început, la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea în Partidul Comunist din România. 

- 1924: S-a născut scriitorul Petru Dumitriu, stabilit din anul 1960 în Germania; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2002)

– 1924: S-a născut Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România. După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste („Dicţionar al victimelor terorii comuniste”, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (m. 2014, la Paris)

- 1929: S-a născut Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară, regizor de teatru şi televiziune (m. 1978)

- 1936: A murit filosoful şi istoricul german Oswald Spengler, autorul lucrării „Declinul Occidentului" (două volume, 1918-1922) (n. 1880)

-1937: S-a născut Darie Novăceanu (numele la naştere: Aurel Mituţoiu), poet, traducător de limbă spaniolă şi eseist 

- 1937: S-a născut fostul ambasador Dumitru Ciauşu, diplomat de carieră; a reprezentat România în Republica Federală Germania, Norvegia, Franţa, precum şi în comisii ale ONU dedicate dreptului mării, protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drepturilor omului, precum şi în calitate de secretar de stat în MAE; ultima sa misiune în serviciul exterior a fost de ambasador al României în Republica Franceză (m. 2011) 

– 1940: S-a născut Constantin Prut, critic şi istoric de artă, profesor; autorul lucrării „Dicţionar de artă modernă şi contemporană”, o lucrare unică în literatura de specialitate în limba română

- 1940: S-a născut cântăreţul şi actorul american Ricky Nelson (numele real: Eric Hilliard Nelson) (m. 1985)

- 1945: S-a născut Keith Jarrett, muzician american de jazz

- 1945: Se semnează, la Moscova, acordul comercial, pe cinci ani, româno-sovietic în baza căruia au fost înfiinţate societăţi mixte româno-sovietice („faimoasele" sovromuri), care s-au dovedit a fi o formă de spoliere rapace a economiei româneşti de către URSS (sovromurile vor fi desfiinţate în anul 1954)

- 1947: S-a născut biologul american Robert Horvitz; contribuţii în genetica moleculară; Premiul Nobel pentru Medicină pe 2002, împreună cu britanicii Sydney Brenner şi John Sulston 

- 1947: S-a născut soprana britanică Felicity Lott 

- 1950: S-a născut scriitorul Gheorghe Crăciun (m. 2007)

- 1956: S-a născut fostul fotbalist Victor Piţurcă; a fost în două rânduri selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, pe care a reuşit s-o califice de fiecare dată la turneele finale ale Campionatului European

- 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bikerich (n. 1895)

- 1970: S-a născut Anca Ţurcaşiu, solistă vocală şi actriţă

- 1972: Inaugurarea, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, a Muzeului de Istorie al României (astăzi, Muzeul Naţional de Istorie al României); primul director, Florian Georgescu. Muzeul Naţional de Istorie ocupă 8.000 mp şi reuneşte în cca. 60 de săli exponate deosebit de valoroase. Parcurgându-le, putem face cunoştinţă cu mărturii despre prezenţa omului pe teritoriul României încă din paleolitic (600.000 ani - 6.000 ani î. Hr.), cultura materială şi spirituală a geto-dacilor, războaiele daco-romane şi transformarea Daciei în provincie a Imperiului roman, apariţia şi definitivarea structurilor de putere ale statului în societatea medievală, domniile fanariote, revoluţia burghezo-democratică de la 1848, câştigarea independenţei, declanşarea celor două războaie mondiale şi intrarea României sub influenţă rusească. Datorită faptului că muzeul se află în reparaţii capitale, cea mai mare parte a expoziţiilor sunt temporar închise sau în reorganizare. Până la terminarea lucrărilor, sunt vizitabile expoziţiile permanente Tezaur şi Columna lui Traian (subsol); Lapidarium (parter), cât şi expoziţiile temporare din holul central al clădirii. 

- 1975: S-a născut interpretul de muzică uşoară spaniol Enrique Iglesias, fiul cântăreţului Julio Iglesias

- 1979: A murit compozitoarea Rodica Şuţu (n. 1913)

–1988: A murit scriitorul american Robert Heinlein, autor de romane ştiinţifico-fantastice; deseori numit „decanul scriitorilor de science fiction”, a fost unul dintre cei mai populari, influenți și controversați autori ai genului (n. 1907)

- 1990: A murit compozitorul italian Luigi Nono (n. 1924)

- 1991: A murit Rudolf Serkin, pianist austriac naturalizat american (n. 1903)

- 1996: A murit Luis Miguel Dominguin, celebru toreador spaniol, prieten al scriitorului american Ernest Hemingway (n. 1926)

- 1997: A murit Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor (n. 1928) 

- 1999: A murit actorul Dirk Bogarde. Sir Dirk Bogarde (născut Derek Jules Gaspard Ulric Niven van den Bogaerde la 28 martie 1921) a fost un actor de film englez.

-2003: Congresul SUA a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a celor şapte state invitate să adere la această organizaţie: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia

- 2007: A murit actorul Victor Moldovan (n. 1926) 

- 2009, 8/9: A murit dirijorul israelian de origine română Mendi Rodan (n. 1929)

–2011: A murit George Guţiu, arhiepiscop emerit greco-catolic de Cluj-Gherla în perioada 1990-2002, primul episcop titular al acestei Eparhii după cardinalul Iuliu Hossu; în anul 1994 a primit, din partea Papei Ioan-Paul al II-lea, titlul de arhiepiscop ad-personam (n. 1924)

– 2012: A murit Maurice Sendak, cunoscut autor american de literatură pentru copii, devenit celebru graţie romanului grafic „Where the Wild Things Are” (n. 1928) 

– 2013: A murit Bryan Forbes, regizor, actor şi scenarist britanic (n. 1926)

– 2015: A murit Rutger Gunnarsson, muzician, aranjor ş i producător suedez; basist al trupei ABBA (n. 1946)