&&&

 💕Povestea tulburătoare de iubire dintre NICHITA STĂNESCU și DORA STĂNESCU!

Un poet extrem de talentat, frumos şi curtat de o mulţime de doamne şi domnişoare. Ea, o tânără de o frumuseţe copleşitoare ce îţi rămânea adânc întipărită în suflet. S-au iubit enorm, iar povestea lor de dragoste a fost curmată brusc, odată cu moartea lui. Printre ţigări şi versuri de poezie s-a scris ultimul capitol din viaţa lui Nichita Stănescu, dar şi povestea ultimei mari iubiri a poetului: Dora. Dora Stănescu.

Marea și ultima sa dragoste a fost tânăra studentă Todorița Tărâță, căreia poetul i-a spus Dora. Pentru poet, întâlnirea cu Dora a fost apogeul unei vieți sentimentale tumultuoase.

Nichita Stănescu era cunoscut pentru petrecerile pe care le dădea în apartamentul său din Piața Amzei și pentru care cheltuia lunar o mică avere. Avea mereu pregătite  votcă şi pălincă, întrucât autorului nu-i plăceau berea şi vinul. Spre deosebire de alţi poeţi, Nichita Stănescu a fost un scriitor foarte bine plătit care a cunoscut celebritatea din timpul vieţii.

La una dintre aceste întâlniri cu prieteni din lumea artei a venit și Dora, o tânără din Iași, pe-atunci studentă la Filologie (secția Franceză) și campioană universitară la badminton, întâlnire care le-a schimbat iremediabil viața, atât ei, cât și lui Nichita Stănescu.

"Ne-am dus mai mulţi: Traian, Iaru, Stratan... Dar probabil că Nichita uitase de întâlnirea cu Traian şi în nici un caz nu se aştepta la cinci oaspeţi. A apărut la uşă destul de încurcat, mi s-a părut că-l deranjam şi fata bine-crescută din mine s-a simţit tare stânjenită, adică, uite, deranjăm omul... «Intraţi odată!», ne-a zis.

Au început să-şi citească poemele... A durat o după-amiază întreagă. Când au terminat toţi, Nichita mi-a zis «Hai, citeşte şi tu». «Eu nu scriu», i-am spus. «Atunci de ce-ai venit?», s-a răstit el, speriindu-mă şi mai tare. În ziua aceea n-a vrut să mă creadă, nu înţelegea de ce ar veni cineva la el dacă nu scrie poezii. Când să plecăm, Nichita a zis «M-aţi obosit şi acum mă lăsaţi singur?! Plecaţi pe rând, din sfert în sfert de oră. Şi ea - adică eu - pleacă ultima».

"Am mai stat, mai venise nişte lume şi, la un moment dat, s-a întors Iaru, care a zis că şi-a uitat poemele şi pe Dora. Multă vreme Nichita i-a purtat un fel de pică lui Florin pentru că s-a întors să mă ia de lângă el. Când am plecat, mi-a spus «Să ştii că tu o să fii nevasta mea»“, declara Dora Stănescu într-un interviu acordat Iuliei Arsintescu, publicat în revista „Elle“ și republicat pe Liternet.

A durat aproape un an ca cei doi să devină apropiați, iar poetul o lua peste tot cu el pe tânăra Dora. Iar în 1982, cei doi se căsătoreau.

Nedespărțiți până la moartea lui Nichita Stănescu

„Când ne-am cunoscut, eu aveam 22 de ani şi Nichita 45. Pe urmă am împlinit 23 şi el 46 - în momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact jumătatea lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, mărturisea Dora Stănescu.

Viața lor a continuat, efervescentă, în apartamentul mereu plin de oameni al poetului. 

„La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua şi se schimbau mereu.

Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă... Uneori rămânea câte cineva chiar şi peste noapte. Nu era uşor, dar la un moment dat te obişnuieşti. Ne lega un sentiment enorm şi am făcut foarte repede echipă.

În perioada aceea, Nichita îşi dicta poemele. El spunea că un poem e o stare de spirit. În general mi-a dictat mie, oricând, ziua sau noaptea. Făcea abstracţie că era mereu lume în jur, lucrul lui continua în minte fără întrerupere, în mod firesc“, spunea soția poetului în același interviu.

Cei doi au fost nedespărțiți până la moartea lui Nichita, pe 13 decembrie 1983. După dispariția poetului, Dora Stănescu s–a mutat în Franța.

"EA ERA EXACT JUMATATEA LUI!"

"Ea avea 23 de ani, el 46! 

Ea l-a cunoscut înainte de a se întâlni, el i-a dăruit numele, ca o pecete ce i-a marcat întreaga viață.

 lar ea....ea i-a supraviețuit într-o lume în care n-avea să mai fie vreodată "DORA", ci "ultima și cea mai mare iubire a lui NICHITA STĂNESCU."

 NICHITA, a fost un poet fericit în dragoste!

Când a întalnit-o pe DORA, a știut că e sufletul pereche, din prima secundă. 

Între cei doi, a fost o iubire fulger! 

"Am simțit că mi s- a răsucit un cuțit în inimă"!

A fost o iubire mai presus de cuvinte și nu doar NICHITA a găsit-o..doar el a fost norocosul ...

În poezia "Necuvintele" ne spune că a fost singurul poet fericit, în iubire,... până la moarte.

"Du-mă fericire, în sus și izbeste-mi tâmpla de stele!" 

Fericirea iubirii împlinite o simte în interiorul ființei...

"e mai puternică decât mine, decât oasele mele

Pe care mi le scrâșnește intr-o îmbrățișare"! 

...lubirea pentru DORA," leoaica tânără" care l-a fermecat de la prima vedere, a fost fulger.

întâlnirea...

" Colții albi mi i-a înfipt, în fața

m-a mușcat leoaica azi de fața "! 

Instantaneu, iubirea l-a transfigurat, privirea a devenit..

"curcubeu tăiat în două"! 

Nu se mai recunoaște pe sine, deoarece iubirea, era... "leoaica arămie" are pusese stăpânirea pe întreaga ființă a poetului.

"Nu cum sunt Eu, sunt Eu,

 Ci cum ești Tu, sunt Eu!

 Un fel de Tu, sunt Eu!

 Pe care nu l-ai mai lăsat

 Să fie Eu!"

O contopire întru iubire, mai rar așa ceva!

"Când ai găsit sufletul pereche, fă tot posibilul să nu-I pierzi!"...este îndemnul lui Nichita!

" Dacă o iubești, fă totul! 

Ninge- o, până îngheaţă de alb! 

Săruta-i tălpile, până se înzăpezeste drumul pe care a venit"!

"Fură-i iubirea iubirea și o ascunde în adâncul inimii tale, a sufletului tău, îngrădește-o să nu poată zbura." 

"Am să-ți fur un colț de suflet

Și-am să-l ascund, departe adânc, 

În sufletul meu!

Acolo unde a mușcat viața adânc...

lăsându-mă, cu sufletul pe jumătate!"

Poetul îndrăgostit trăiește o stare de "mirare, de beatitudine, continuă."

..."Ce bine că ești, ce mirare că sunt!" 

  Fericirea, a două suflete pereche, e mai presus de voința lor. 

O contopire în iubire ca " două culori", unite-n veșnicie! 

E minunat să-I iubești pe Nichita, să citești poezia lui de dragoste și să te bucuri de bucuria lui, să simți ce simțea El! 

Entuziasmul lui te copleșește! 

"Dacă ti-aș săruta talpa piciorului

nu- i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea

De teamă să nu-mi strivești sărutul??"...

"E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşnești într-o îmbrățișare mereu dureroasă, minunată mereu."

"Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt."

"Du-mă, fericire, în sus și izbește-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă și în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt și mult mai curând."

"Ce bine că esti. ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, două culori ce nu s-au văzut niciodată, 

una foarte de jos, întoarsă spre pământ, 

una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că ești, 

a-ntâmplării că sunt."

SPRE  NEUITARE!!!!!💔

De la http://xn--adevrul-c4a.ro/

Postare preluată de pe pagina Tudorina Nistor

&&&

 Bunica țesând covoare la război.

În vremurile de restriște, când bărbații erau chemați pe front, viața satelor românești cădea în mâinile femeilor, bătrânilor și copiilor. Printre cei rămași acasă, bunicii aveau un rol tainic, dar esențial: ei nu doar că țineau gospodăria, ci păstrau vii meșteșugurile tradiționale. Țesutul covoarelor era una dintre aceste îndeletniciri care, în perioadele de război, căpăta valoare dublă – atât practică, cât și simbolică.

În casele modeste, războiul de țesut ocupa locul de cinste, iar zgomotul ritmic al suveicii aducea o liniște sufletească celor rămași. Bunicile, cu mâinile lor bătătorite de muncă, țeseau nu doar fire de lână sau cânepă, ci și amintiri, speranțe și rugăciuni pentru cei departe. Fiecare covor era mai mult decât un obiect utilitar; era o mărturie a răbdării și a credinței. Se spune că motivele geometrice sau florale nu erau alese întâmplător: unele simbolizau belșugul, altele dorul, iar altele chemau protecția divină asupra celor plecați la război.

Bunicii, rămași și ei în sate, ajutau cât puteau. Unii pregăteau lâna, alții reparau unelte, dar mulți erau povestitori, aducându-le nepoților istorisiri din alte timpuri, menite să le dea curaj. Atmosfera din jurul războiului de țesut devenea astfel o școală a vieții, unde copiii învățau ce înseamnă răbdarea, munca și speranța.

Covoarele țesute atunci aveau și o menire practică: încălzeau casele sărăcăcioase, serveau drept daruri pentru nunți amânate sau erau trimise celor de pe front, ca o fărâmă de acasă. Pentru mulți soldați, un covor mic, lucrat de mâinile mamei sau bunicii, devenea talisman împotriva greutăților războiului.

Astăzi, când privim un astfel de covor, păstrat în lăzile de zestre sau în muzeele satului, nu vedem doar o țesătură frumoasă. Vedem povestea unei generații care, în vremuri de încercare, a transformat firul de lână într-un fir de speranță. Bunicii care țeseau covoare la război nu erau doar păstrători de tradiție, ci adevărați stâlpi ai rezistenței sufletești. Prin mâinile lor, au reușit să țină vie legătura dintre trecut și viitor, dintre cei plecați și cei rămași...

Sursa: Pagina 

Live  Trending ...

&&&

 Astăzi se împlinesc 28 de ani de la moartea cântărețului, actorului, producătorului și compozitorului  american de origine italiana FRANK SINATRA. S-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, pe 24 MAI 1998  la Cedaro-Sinai Medical Center din Los Angeles, California, Statele Unite, din cauza unui atac de cord. Pe numele real FRANCIS ALBERT SINATRA, s-a născut pe 12 Decembrie 1915 în orașul Haboken, din statul New-Jersey, Statele Unite,  fiind singurul copil al unei familii de emigranți italieni. Este considerat unul dintre cei mai buni cântăreți ai tuturor timpurilor, lăsând posterității, nu mai puțin de 1.400 de înregistrări muzicale și 65 de roluri în filme și seriale, printre care aminti. :"Tot mai sus",

"De aici în eternitate", "Omul cu brațul de aur", "Mândrie și pasiune", "Can -Can", ș.a. A fost premiat cu 3 Premii OSCAR și 2 GLOBURI DE AUR.

Este artistul ce cele mai multe albume muzicale, adunând 21 de discuri de aur, de platină si de multi-platină. In anul 2001, postul de Radio B.B.C.

l-a desemnat pe Frank Sinatra, "Vocea secolului XX", după ce, in urma votului public britanic, al criticilor muzicali și cântăreți, Sinatra  a devansat  nume grele precum Elvis Presley, Nat King Cole sau Beatles. Nu a fost numai o mare voce a secolului 20, dar și un om generos, dedicat multor cauze umanitare. A susținut educația, medicina, știința, dar mai ales a ajutat copii defavorizați. A fost căsătorit de patru ori. Pe 4 februarie 1939, s-a căsatorit cu Nancy Barbato, care avea să-i dăruuască trei copii, Nancy, Frank jr. si Cristina.  Divorțează de aceasta si se căsătorește cu marea iubire a vieții sale, superstarul AVA GARDNER., una dintre cele mai mari actrițe din istorie. Această căsatorie durează numai șase anu. Intre 1966-1968 a fost căsatorit cu actrița si scriitoarea americană MIA FARROW. Cea de-a patra soție, cea care avea să-i stea alături până la finalul vieții, a fost Barbara Marx.În anii '90 , treptat starea sa de sănatate s-a înrăutățit. A plecat dintre noi la 14 MAI 1998, după ce a suferit un atac se cord, în timp ce se afla în scaunul său cu rotile, pe marginea piscinei din reședința sa din Beverly Hills. A fost înmormântat în Cimiturul DESERT MEMORIAL PARK .La înmormântare au participat numeroase personalități, precum Sophia Loren, Tony Curtis, Liza Minnelli, Kirk Douglas, Gregory Peck, ș .a.

&&&

 CIVILIZAȚIA ADUCERII AMINTE......

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️NINA CASSIAN....

”Avea un nas ca un topor!”, ne-a spus, la un moment dat, profesoara de literatură feminină. Cert e că NINA, pe numele ei de fată RENÉE ANNIE CASSIAN, avea un șarm aparte, un acel ”vino-ncoa” deținut de atât de puține EVE. Iar acest ultim fapt nu poate fi contestat de nimeni, indiferent de măsurători și canoane de frumusețe clasice, moderne sau postmoderne....

   O demonstrează destinul ei și porecla care i-a rămas după moarte în cercurile restrânse ale scriitorilor actuali. ”Marea seducătoare a literaturii române” a iubit și a fost iubită câți alții în zece vieți.

    -Scriitorii ION BARBU, MARIN PREDA, NICOLAE BREBAN, Al. I. ŞTEFĂNESCU, VLADIMIR COLIN, MAURICE EDWARDS ar fi fost în stare să sară și în foc după ea, să își lase famillile sau libertatea pentru a-i fi alături NINEI. Trei dintre ei au și făcut-o, căci NINA CASSIAN a fost căsătorită cu acte de trei ori. Însă numărătoarea nu e atât de simplă.....

    „Am avut două mari iubiri, IOJI şi ALI. Am avut două iubiri importante, MARIN şi SLAVOMIR, am avut şi două mici iubiri, AD şi BRUNO. N-ajunge pentru o viaţă? Ce mai pot aştepta acum?” scria NINA CASSIAN în jurnalul său, „MEMORIA CA ZESTRE “. Onestă și împăcată cu sine, poeta a recunoscut mereu că iubirea a fost pentru ea un dat existențial, adică aa venit pur și simplu, fără să o cheme sau să o caute înadins.

     -La 18 ani, tânăra originră din GALAȚI, școlită la BRAȘOV, s-a căsătorit cu prozatorul VLADIMIR COLIN, mariaj ce a durat numai cinci ani.... O dragoste adolescentină, începută devreme, fără a lua în calcul lipsurile materiale. Cei doi ajunseseră să trăiască modest, fără a-și permite prea multe haine sau ieșiri în oraș.

   „M-am măritat cu el din dragoste, din idealuri comune. Eu aveam 17-18 ani şi el, 21. Eram doi tineri, doi copii. Nu aveam bani, bineînţeles. El vopsea nasturi ca să câştige câte ceva. Când eram deja căsătoriţi, făceam mărţişoare din plexiglas pictat ca să le vindem. Ne-au ţinut mai mult părinţii”, povestea NINA în memoriile sale. Ultimul an i-a ținut „prizonieri” pe ambii într-o căsătorie de fațadă. NINA începuse o relație adulterină cu ION BARBU, deşi era încă soţia lui VLADIMIR COLIN.

    -Avea 22 de ani când l-a întâlnit pe poetul matematician. A fost dragoste la prima vedere, iar ION BARBU nu s-a mai încurcat în calcule ce țineau de etichetă sau prejudecăți. Doamna COLIN de 22 de ani, mult mai tânără decât el, i-a pus inima pe jar. Atât de mult a iubit-o, încât o numea “nespus de alba NINA ”.

   ”Pentru că avea o mustaţă de morsă, care îi acoperea gura, avea părul cărunt… M-a atras… Eram la picioarele lui din punct de vedere literar, poetic. Adică nici nu mă gândeam la o posibilă comparație. De fapt nu e vorba de atracţie aici. A fost o fascinaţie. Eu am fost pur şi simplu o subalternă în preajma lui”, îşi amintea NINA CASSIAN.

    Au scris poezii împreună, s-au iubit și nu au simțit nevoia să își oficializeze relația.

    -După divorțul de COLIN, NINA CASSIAN, deși trăia o dragoste fulgerătoare alături de BARBU, a simțit nevoia să se reașeze la casa ei. Așa l-a întâlnit pe scriitorul Al. I. ŞTEFĂNESCU. Nu a încetat relațiile cu BARBU, pe care-l considera mentor, iubit și prieten și s-a recăsătorit cu ALI. Complicat, nu-i așa?

    -“Am divorțat de COLIN şi foarte curând m-am măritat cu ALI (așa cum îl alintam eu și toţi cei care l-au cunoscut îndeaproape), care nu fusese nici ilegalist, nici nu-i plăcea poezia, mai ales cea modernă, dar exercita asupra mea o autoritate (era cu aproape 10 ani mai în vârstă) de care “eternul (meu) feminin” avea nevoie şi pe care tânărul COLIN nu mi-o putea oferi”, spunea NINA CASSIAN despre Al. I. ŞTEFĂNESCU, cel care i-a fost soţ timp de 36 de ani. NINA povestea într-un nterviu pentru o revistă că nu i-a fost neaparat infidelă, „ ci a adăugat afluenți râului mare, iubirii celei mari. Nemințind și, de altfel, având prea mult de dăruit, copleșitor pentru un singur recipient.”      Din nevoia de a dărui iubire s-a născut și relația cu MARIN PREDA.

    Pe „CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI ”, „doamna ȘTEFĂNESCU ” îl cunoaște pe când era din nou femeie măritată, cu bărbat acasă, cum ar spune unii. Ea avea 24 de ani, el - 26. A fost dragoste la prima vedere, dar niciunul nu a făcut vreun pas.

”L-am cunoscut la SINAIA, la Casă de Creaţie, la „CREATORIUM “, cum îi spuneam noi în batjocură. Era foarte tânăr. Şi eu la fel. Eu aveam 24, şi el avea 26. Am fost fascinată de prezenţa lui, şi se pare că a fost reciproc. Fără sex, m-a iubit, am fost atrasă. Dar eu eram fericită cu Ali.”, descrie NINA CASSIAN prima întâlnire cu MARIN PREDA într-un interviu.

    Ani mai târziu, cei doi se reîntâlnesc, în 1953, când NINA CASSIAN cunoscuse consacraarea ca poetă. Avea 29 de ani, iar PREDA împlinise 31. Deşi încă soţia lui ALI ŞTEFĂNESCU, NINA CASSIAN devine iubita lui MARIN PREDA: ”Într-o seară mi-a spus, referindu-se la prima noastră etapă sinaiotă, că el e ars pe dinăuntru, că nu mă mai poate iubi. Şi eu m-am dus la el la uşa şi l-am sărutat, şi el a fost surprins.

   NINA CASSIAN i-a fost iubită și lui NICOLAE BREBAN, iar bârfele din lumea literară vorbeau despre o presupusă relaţie cu NICHITA STĂNESCU. EUGEN BARBU spunea despre autorul ”NECUVINTELOR ” că și-ar fi “netezit debutul trecând prin patul NINEI ”. Aceste zvonuri nu au fost nici confirmate, nici infirmate de vreunul. În ultimii ani, NINA CASSIAN a locuit în SUA alături de soţul său, MAURICE EDWARDS, cel care a fost vreme de 40 de ani director artistic al Filarmonicii din BROOKLYN. EDWARDS a avut și talent scriitoricesc pe lângă cel muzical, iar muză i-a fost NINA.

     Poeta s-a stins în 2014, la vârsta de 89 de ani, la NEW YORK. Nu contează de câte ori a iubit și pe cine, cert e că NINA CASSIAN a știut că dragostea e cea care dă, în cele din urmă, sens existenței."

Ion Aluneanu 

                 -------------------❤️------------------

    ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🙏🕯

    ADMIRAȚIE ,CONSIDERAȚIE,RESPECT!

&&&

 --Colea Răutu 

(Nikolai Rutkovski, 

n. 28 noiembrie 1912, Limbenii Noi, raionul Glodeni, Republica Moldova – 

d.13 mai 2008, București, România) a fost un actor român de film, radio, teatru, voce și vodevil.

Biografie:

A fost cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutkovski, alături de Larisa, Natalia și Valentin, iar tatăl - Constantin, de origine poloneză (din Lvov), a fost mecanic de locomotivă apoi caretaș, iar mama - Sofia, basarabeancă, era educatoare. După absolvirea Școlii primare s-a înscris la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, unde în anii 1923-1925 a făcut primele două clase (I și II) din cursul inferior după care a urmat Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău ca „să se disciplineze”. La liceul militar l-a avut ca profesor de muzică pe Emil Bobescu. A învățat să cânte la pian, vioară și clarinet, iar din clasa a VI-a a cântat în Corul liceului. S-a angajat la tot felul de lucrări la stadionul (ciclodromul) din Chișinău, fiind nevoit adeseori să doarmă pe plasa de volei și să se învelească cu plasa de tenis” – pasiunea sa de-o viață a fost fotbalul („rapidist” înfocat). Nu i-a plăcut niciodată cartea, după cum singur recunoștea, în schimb îi plăcea foarte mult fotbalul, jucând câtva timp în echipa Uzinelor „Mociorniță” din București. A urmat apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București.

A fost mai întâi corist la Opera din Cluj.

Carieră artistică:

În anul 1939, cu numele real, Nikolai Rutkovski, a figurat printre balerinii teatrului atunci când trupa Cărăbușului, din care făceau parte Constantin Tănase, Mia Apostolescu, Lizette Verea, Elena Burmaz, Stroe și Vasilache, Nae Roman, Ion Antonescu Cărăbuș, Zizi Horvat (viitoarea Zizi Șerban) și Radu Zaharescu, susțineau spectacolele din turneul triumfal din Orient (Turcia, Egipt, Liban, Palestina) „Făceam mai mult gimnastică decât actorie. Și cântam. A trebuit să iau lecții de mișcare scenică pentru că ținuta mea milităroasă mă făcea să merg pe scenă ca un cărăbuș pe gard”. Cu sau fără legătură cu mersul lui pe scenă, el a fost acela care a format Trio Cărăbuș format din Colea Răutu, Grișa Tascarov și Radu Zaharescu. Aflându-se într-un alt mediu și-a schimbat numele de familie din Rutkovschi în Răutu, nume al bunicilor pe linie maternă, preferînd să-și mențină diminutivul prenumelui basarabean, Colea.   L-a pasionat și opereta, interpretând roluri interesante în comedii muzicale. Însă mentorul său, Puiu Maximilian, de la care a și luat primele lecții de actorie, l-a îndemnat să facă în mod serios teatru „N-ai să ajungi niciodată tenor sau soprană. N-ai pregătire. Fă teatru.”

A debutat la Teatrul de Revistă „Cărăbuș” condus de Constantin Tănase, unde a interpretat mai ales cuplete social-satirice. Tot acolo a interpretat pentru prima oară faimosul șlagăr „Hai, coșar, coșar”, de Nicolae Kirculescu.  A debutat în cinematografie, în 1954, cu rolul lui Ilie Barbu din pelicula Desfășurarea, ecranizarea lui Paul Călinescu a nuvelei cu același titlu de Marin Preda.

La inițiativa lui Sică Alexandrescu a jucat la Teatrul Național din București. A fost distins cu titlul de Artist Emerit (1962).

Între anii 1952-1968 a jucat la Teatrul Giulești. 

A jucat pentru scurt timp și la Teatrul din Pitești. 

A debutat pe ecran în 1954, interpretând roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât românești cât și străine și în seriale de televiziune. Rolul sau de debut (Ilie Barbu) a rămas reperul întregii sale filmografii. A debutat în film interpretând rolul protagonistului din „Desfășurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda.  A interpretat roluri memorabile în „Moara cu noroc”, „Mihai Viteazul”, „Frații Jderi”, „Nemuritorii”, „Pintea” etc.

A publicat mai multe studii despre film și teatru. A fost membru al Uniunii Cineaștilor și membru al Uniunii Teatrale din România.

Actorul a primit premiul ACIN în 1988, pentru întreaga activitate, și s-a numărat printre laureații Galei „Vârsta de Aur” din 2001, ai Premiilor Naționale în Domeniul Teatrului și Galei Premiilor în Cinematografie.

Distincții:

Ordinul Muncii clasa a III-a (7 septembrie 1957) „pentru merite deosebite în activitatea artistică, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înființarea Teatrului Muncitoresc C.F.R.” 

(menționat Nicolae Rutcovschi)

titlul de Artist Emerit (28 martie 1962) „pentru realizări valoroase în domeniul artistic” (menționat Nicolae Rutcovschi)

Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (6 noiembrie 1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (30 mai 2002) „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film ro mânesc”

Sursa: Wikipedia...

&&&

 💐⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️LA MULȚI ANI, MIRELA OPRIŞOR, sau ASPIRINA!!

    S-a născut pe 12 mai 1973,BRAȘOV. 

A apărut în topul Village Voice al celor mai bune actriţe din 2011, alături de TILDA SWINTON şi MERYL STREEP. 

    „Încă nu-mi dau seama dacă e un avantaj.

Să vedem ce urmări va avea. Deocamdată îl consider aşa, ca un upgrade la calculator sau ca un tuning american la o maşină românească” 

     -MIRELA OPRIŞOR este actriță la Teatrul de Comedie din BUCUREȘTI.

     „Actorii de comedie buni sau foarte buni au drama la degetul mic. Când am dat la facultate, pregătisem un text dramatic şi, la un moment dat, DEM RĂDULESCU mi-a cerut o fabulă. Învăţasem fabula cu o zi înainte şi eram atât de concentrată să nu greşesc, încât a ieşit o comedie perfectă. Nu înţelegeam de ce râd cei din sală, eram convinsă că râd de mine, că sunt penibilă, dar ei râdeau în hohote pentru că ieşise foarte bine. Atunci am înţeles ce înseamnă comedia. Apoi mai este şi vârsta, cred că acum drama mă reprezintă. M-am schimbat după naşterea fetei”, a explicat actriţa în interviul pentru România Liberă.

În primii doi ani nu a lucrat nimic ca actriţă, apoi a primit roluri în reclame şi mărturiseşte că ajunsese poreclită "prinţesa reclamelor".

„Apoi am rămas însărcinată şi am stat acasă trei ani. Am mai apărut în filme, în seriale, dar mai mult am stat acasă cu fetiţa. Asta e istoria mea. Foarte simplă", a spus actriţa într-un interviu pentru România Liberă.

      -Primul său rol important într-un film de lungmetraj a venit la 36 de ani în drama

„MARŢI, DUPĂ CRĂCIUN ” din 2010, regizat de RADU MUNTEAN. MIRELA OPRIŞOR a jucat în acest film alături de soţul ei, MIMI BRĂNESCU şi a fost premiată cu trofeul pentru „Cea mai bună interpretare feminină” la Festivalul Internaţional de Film de la SARAJEVO. Înainte de acest film, MIRELA OPRIŞOR a jucat în comedii, iar schimbarea a fost una majoră.

    -Câştigătoare a premiilor pentru cea mai bună actriţa într-un rol principal, în cadrul galei GOPO şi la Festivalul de Film de la SARAJEVO, actriţa mărturiseşte, referitor la distincţiile câştigate: „Premiile nu te schimbă pe tine, schimba percepţia celorlalţi asupra ta. E adevărat, îţi hrăneşte orgoliul şi îţi dă speranţă ca ceea ce faci nu este în van. Dar este ceva de conjunctura. Un juriu considera la un moment dat că ceea ce ai făcut tu merita un premiu“.

      CONSIDERAȚ IE, RESPECT!

&&&

 CIVILIZAȚIA ADUCERII AMINTE...

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️PUIU CĂLINESCU,MAESTRUL UMORULUI.....

   S-a stins pe 16 mai 1997,pe un pat de spital,la FLOREASCA, spunandu-le bancuri asistentelor medicale care l-au îngrijit până în ultima clipă....

      -Ieşea pe scenă şi spunea: „Mă trezesc într-o dimineaţă, când încă nu se luminase, şi ce credeţi?  Aud, deodată, prrr, trosc, pleosc! Ce era? Se crăpa de ziuă...”. Sala era în delir. Dar nu pentru poanta şi slabă şi răsuflată, ci pentru maniera de interpretare. Vă imaginaţi cum gesticula, cum se îndoia de mijloc, cum îşi dădea ochii peste cap, ca să poată sugera „crăpatul de ziuă”?

      -Au fost voci care au afirmat că, dacă se năştea în FRANŢA, poziţia lui LOUIS de FUNES era serios ameninţată.....

Şi de cine? De PUIU CĂLINESCU, un actor plecat de jos, din sărăcie, crescut fără mamă, fără tată, de nişte mătuşi, care-l mai şi băteau „ca să-l educe”, şi care, toată copilăria, n-a avut parte de nici o jucărie! În adolescenţă, pentru a se întreţine, lipea afişe şi juca în „revistele” de cinematograf ce prefaţau cândva proiecţia unui film. Rămânea după aceea în sală să vadă filmele cu STAN şi BRAN ori CHARLIE CHAPLIN, apoi urca iar pe scenă şi juca.

      -CARMEN CĂLINESCU, fata marelui actor: 

„Este foarte greu să povestesc cine a fost tatăl meu. Nu-mi ajung vorbele...

A fost un om mare!

Perioada lui de glorie a început, prin anii '70, cu "Sonatul lunii" la BOEMA. Nu se putea circula pe stradă când avea spectacol! Biletele se vindeau cu o săptămână înainte. Câştiga foarte bine, dar cheltuia totul cu noi, copiii, cu mama... 

Le-a ajutat până şi pe mătuşile care îl bătuse în copilărie...

Nouă, mie şi surorii mele, SILVIA, ne-a oferit totul! 

De unde a învăţat omul ăsta să ofere, când el nu primise nimic, niciodată?! A crescut fără mamă...fără tată ...şi a fost bătut de mătuşi... 😢

    FOTINA CĂLINESCU a răcit la un bal şi a murit când el avea 5 ani....Iar tatăl lui a fost actorul JEAN TOMESCU, din CRAIOVA. 

Nu prea îi plăcea cartea şi mătuşile l-au trimis la muncă. 

Aşa a început tata să lipească afişe. 

Mama l-a cunoscut de prin 1944.

A fost o iubire nebună. 

Mama, fată de pension, cu fiţe, avea o prietenă şi mergeau împreună la film. Taică-meu juca în pauză la cinematograf. 

Se uita la STAN şi BRAN, la CHARLIE CHAPLIN şi apoi intra şi juca... 

Ei au fost profesorii lui!.

    A venit bombardamentul, iar bunicii din partea mamei au avut mult de suferit.

Au rămas fără nimic..... Tata se ridicase şi devenise actor, putând să ajute familia financiar. Nu te puteai supăra pe el. 

Era un om care te făcea să lupţi, să nu fii deprimat, să nu clachezi niciodată. Spunea că, dacă nu-ţi chiorăie stomacul şi n-ai pantofii rupţi, e tot ceea ce îţi trebuie ca să fii fericit. Nu a ţinut la bani. Voia ca toată lumea din jurul lui să fie mulţumită...

     În 1995, sora mea, SILVIA, a murit la 50 de ani.😢 Între mine şi ea era o diferenţă de 11 ani. Iar tata a plecat, doi ani mai târziu, la 16 mai 1997.... 😢A fost cumplit! Sora mea a avut o moarte fulgerătoare. Era văduvă şi rămăsese singură. 

Băiatul ei, BOGDAN, era plecat la mare. În 1995 nu prea erau telefoane mobile să ţinem legătura. 

Eu, cu mama şi cu tata, eram în vacanţă, la PREDEAL. Când ne-am întors în BUCUREŞTI, am sunat-o pe SILVIA, dar nu răspundea. 

Am mers şi am spart uşa. 

Ea era moartă în hol. Făcuse comoţie cebrală....

    Prin luna martie a anului 1997, mi-a spus la telefon că nu mai vedea bine, la două zile după ce i se făcuse rău pe scenă - îşi aminteşte CARMEN CĂLINESCU. Însă el a continuat să joace. 

Am mers la Spitalul Militar. Se pare că suferise atunci un infarct.... Urca pe scenă susţinut, sprijinit, doar ca să joace. 

Era din ce în ce mai rău. Şi, pe data de 1 mai 1997, ne-am strâns toţi, pentru că aşa a vrut tata, şi am plecat la SINAIA. 

Se simţea foarte rău, se sprijinea mereu de mine. 

Îmi spunea "ia-mi hârtia asta din mână", iar el nu avea nimic în mână! 

Am fost să-i facem o ecografie, doctorul s-a uitat spre mine, vrând să-mi spună ceva.

Eu eram terminată. I-am zis că tata este amator de bere şi l-am întrebat dacă pot să-i dau. Iar el mi-a răspus că pot să-i dau orice! Eu tot nu realizam gravitatea. 

A doua zi l-au dus de urgenţă la Spitalul FLOREASCA.... 

Era o mână de om, dar îl dureau toate!

Nu mai era tata! 

Vineri dimineaţa mă duc înapoi la spital, la reanimare, şi el nu era....

M-am speriat. 

O asistentă mi-a spus că-şi revenise şi că fusese mutat într-un salon, la terapie. Intru în salon, iar tata era înconjurat de asistente. Le spunea glume. Când m-a văzut, i-a căzut o lacrimă. Maestre, chiar credeai că te-am abandonat? Ce s-a întâmplat?, l-am întrebat. Carmen, să ştii că am visat că mor, mi-a răspuns.

     Avusese temperatură foarte mare, era pe perfuzii, dar voia să trăiască. Mă întreba tot timpul dacă pică în perfuzie”. 

Cu toate că o simţea din ce în ce mai aproape pe "dânsa" cu coasa, actorul voia să plece, fiindcă a doua zi, sâmbătă, avea spectacol.....

"Nu mai aveţi voie să intraţi. A decedat!", a auzit o asistentă cum o informa, extrem de conştiincios. În acel moment am simţit că mă prăbuşesc, cu punga în care aveam supa şi compotul pe care şi le dorise.

Am apucat să văd că în patul lui era altcineva.... 

Când plecasem dimineaţa de la spital era bine, vorbea, şi nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Mi s-a spus că decedase la 16:45.”...

Un sfert de oră.... Atât. ...Dacă n-ar fi plecat, dacă ar fi venit mai devreme, dacă şi iar dacă... Frământări deşarte. „Dânsa” îi dăduse întâlnire lui PUIU CĂLINESCU la 16:45....

„Mi s-a povestit că era înconjurat de asistente, că le spunea glume şi că din senin a făcut un stop respirator. A murit cum şi-a dorit: cu zâmbetul pe buze.... Totuşi stau şi mă gândesc iar enigma tot nu mi-a dezlegat-o nimeni până acum. Dacă a murit cu doar un sfert de oră înainte să ajung eu, iar el nu mai era în salon şi altcineva îi luase locul, unde îl duseseră pe tata? Nici acum nu ştiu de ce s-au grăbit să-l ia?! Acum regret că am plecat de lângă el....

Dintotdeauna suferinţele le trata cu indiferenţă. Era pe la PETROŞANI, într-un turneu, şi avea două spectacole pe zi. În timpul matineului, i s-a făcut rău pe scenă. 

     Au venit şi l-au luat cu Salvarea. Nu ştiu ce i-au făcut doctorii de la spital, dar la ora opt seara, era din nou pe picioare, în teatru. Altă dată, a venit asistenta să-i facă o injecţie, că tata avea probleme şi cu inima, şi cu rinichii, i-a băgat acul şi, când să-i facă injecţia, 

PUIU CĂLINESCU era chemat în scenă. 

Tata şi-a tras repede pantalonii şi a fugit pe scenă, cu tot cu acul de la seringă”.

     ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🕯🙏

RECUNOȘTINȚĂ ȘI RESPECT!