&&&

 Templul Dorințelor din Șinca Nouă este, fără îndoială, un loc fascinant, iar detaliile despre acesta sunt învăluite în mister și legende. Cu toate acestea, iată câteva informații suplimentare care pot ajuta la înțelegerea mai profundă a acestui loc remarcabil:

1. Istorie și Origini

Deși multe dintre sursele istorice nu oferă date precise despre Templul Dorințelor, există multiple teorii care sugerează că locul ar fi fost un sanctuar dedicat divinităților sau spiritelor ancestrale. Există speculații că templul ar fi fost construit în perioada dacică, având legături cu cultul precreștin sau cu tradițiile spirituale ale vechilor locuitori ai regiunii. În această zonă, există și alte situri arheologice ce sugerează o activitate religioasă antică.

Conform legendelor, templul ar fi fost folosit de călugării ortodocși sau de diverse grupuri religioase care au căutat să creeze un loc de reculegere, un loc sacru în care să se conecteze cu divinitatea. Este important de menționat că datele istorice exacte sunt greu de identificat, iar cercetările continuă.

2. Arhitectura Templului

Templul este săpat într-o masivă stâncă de calcar și, în interior, structura sa poate fi considerată un exemplu rar de arhitectură trogloditică, adică o construcție săpată direct în piatră. Camerele și coridoarele sunt dispuse în mod simetric, iar pereții sunt ciopliți cu o precizie remarcabilă. Deși nu există dovezi clare ale unui proiect arhitectural planificat, mulți consideră că templul a fost realizat cu un înalt nivel de cunoaștere a construcțiilor de acest tip.

În interiorul templului, există mai multe încăperi care ar putea fi destinate diferitelor ritualuri. De exemplu, o cameră principală care ar fi fost folosită pentru meditație sau rugăciune, dar și mici pasaje care duc spre locuri care par a fi ascunse sau deosebit de sacre. Un element fascinant este forma circulară a unora dintre încăperi, ceea ce sugerează că acest templu ar fi fost dedicat unui cult solar sau unui cult al cosmosului.

3. Energia și Misterele Locului

Multe persoane care au vizitat Templul Dorințelor din Șinca Nouă susțin că locul are o energie aparte, care poate induce o stare de liniște profundă sau chiar de transă. Aceasta este o trăsătură comună a multor locuri sacre și de cult din întreaga lume, iar în cazul acestui templu, energia este adesea atribuită "vibrațiilor" pietrei sau energiei pământului.

Există o credință puternică în rândul celor care vizitează templul că dorințele exprimate aici vor avea o mai mare șansă de a se împlini. În acest sens, Templul Dorințelor este adesea văzut ca un loc de pelerinaj pentru cei care caută răspunsuri la întrebări personale sau pentru cei care vor să își schimbe viața într-un mod pozitiv.

4. Legende și Folclor

Templul este înconjurat de numeroase legende, unele dintre ele având rădăcini în folclorul local. Una dintre cele mai populare legende spune că templul ar fi fost construit de o civilizație străveche sau de către un grup de oameni care cunoșteau secrete ale energiei și ale universului, care erau transmise doar celor demni. Se spune că Templul Dorințelor ar fi fost un loc unde oamenii se adunau pentru a obține înțelepciune și pentru a se conecta cu divinitatea. De asemenea, există zvonuri despre o comoară ascunsă în templu, dar nici o dovadă concretă nu a fost descoperită până în prezent.

Alte legende afirmă că templul este strâns legat de cultul zeiței lunii sau al unei divinități feminine, dar și aceste teorii rămân neconfirmate.

5. Vizite și Turism

Deși nu este un loc foarte turistic, Templul Dorințelor atrage tot mai mulți vizitatori datorită atmosferei sale misterioase și energiei pe care o emană. Majoritatea celor care vin aici sunt în căutarea unei experiențe spirituale, fie pentru a medita, fie pentru a-și pune dorințele. De asemenea, mulți turiști din zona Brașovului aleg să exploreze acest loc în cadrul unor excursii pentru a descoperi frumusețea naturală și istorică a regiunii.

6. Ritualuri și Credințe

Locuitorii din Șinca Nouă, dar și turiștii care vin să viziteze templul, adesea participă la ritualuri tradiționale sau la momente de meditație. Unii dintre ei lasă ofrande (flori, lumânări, mici obiecte simbolice), iar alții pur și simplu se roagă sau se gândesc la dorințele lor în timp ce se află în interiorul templului. Se spune că liniștea și energia locului pot ajuta la îndeplinirea dorințelor sincere.

În concluzie, Templul Dorințelor din Șinca Nouă este un loc plin de mister și încărcătura unui trecut neclar, dar fascinant. Combinația între istoria sa enigmatică, energiile sale presupuse și legendele care îl înconjoară face din acest loc o atracție deosebită pentru cei care caută să se conecteze cu ceva mai profund sau mai tainic.

Tu crezi că anumite locuri păstrează într-adevăr o energie aparte sau oamenii sunt cei care dau sens și magie spațiilor în care aleg să creadă?

#ȘincaNouă

#LocuriDePoveste

#MistereleRomâniei

#SpiritualitateRomânească

#EnergieSacră

#RugăciuneȘiLiniște

#LocuriSacre

#DescoperăRomânia

#TaineleCarpaților

#DrumuriInițiatice

#MeditațieÎnNat ură

#DorințeÎmplinite

#TemplulAscuns

#LegendeVii

&&&

 Cetățuia Negru Vodă este una dintre fortificațiile medievale remarcabile din Țara Românească, având o istorie legată de începuturile regatului Țării Românești și fiind o mare realizare a strategiei de apărare din acea perioadă. Aceasta este situată într-un loc cu o importanță strategică deosebită, pe un vârf montan din Munții Iezer-Păpușa, în apropierea orașului Câmpulung, județul Argeș. Datând din secolul al XIV-lea, cetățuia a fost ridicată în timpul domniei lui Negru Vodă, considerat fondatorul orașului Câmpulung și un voievod important al Țării Românești.

Contextul Istoric și Rolul Cetății

Negru Vodă este adesea asociat cu începuturile Țării Românești, fiind unul dintre primii voivozi care au întemeiat și consolidat regatul, apărându-l de invaziile externe și stabilind o linie dinastiei de la care au provenit ulterior toți voivozii Țării Românești. Cetățuia Negru Vodă a fost construită într-o perioadă de vulnerabilitate politică și militară, în care regatul trebuia să se apere atât de amenințările din partea regatelor vecine, cum ar fi Ungaria și Imperiul Otoman, dar și de conflictele interne care caracterizau acea perioadă de formare a statului român.

Cetățuia, așezată la o altitudine de aproximativ 1.300 de metri, a avut rolul de a apăra zona strategică a Câmpulungului, dar și de a proteja drumul comercial și militar care lega această zonă de sudul regatului. Acest drum era crucial, iar cetatea avea rolul de a monitoriza și intercepta orice invadator care ar fi încercat să pătrundă prin acea regiune. Poziția sa pe un vârf montan era una perfectă pentru a asigura protecția cetății și a zonei înconjurătoare, dar și pentru a permite supravegherea drumurilor importante și a teritoriilor din jur.

Structura și Construcția Cetății

Deși ruinele cetății sunt tot ce a mai rămas astăzi din această fortificație, cercetările arheologice și studiile istorice sugerează că Cetățuia Negru Vodă era o fortificație de tip „cetate de munte”. Aceasta era construită din piatră solidă și avea ziduri groase, caracteristice construcțiilor medievale de apărare. Zidurile erau realizate pentru a rezista la asedii și atacuri din partea armatei inamicilor, fiind un loc în care locuitorii și soldații puteau găsi adăpost și protecție.

Cetățuia era prevăzută cu turnuri de observație pentru a supraveghea zona înconjurătoare, un element important pentru a putea detecta din timp orice mișcare a trupelor inamicii. Platforma centrală a cetății era locul unde se adăposteau soldații și unde se desfășurau activitățile de apărare. Această platformă era ridicată deasupra zidurilor cetății și oferea o vedere panoramică asupra zonei Câmpulung, a drumurilor comerciale și a regiunii înconjurătoare.

Accesul în cetate era dificil datorită poziției sale montane. Terenul abrupt din jur făcea ca cetățuia să fie greu de cucerit, oferind o protecție naturală suplimentară în fața invadatorilor. De asemenea, acest teren stâncos și abrupt oferea și un avantaj în fața eventualelor atacuri de artilerie, care nu puteau ajunge cu ușurință la zidurile cetății.

Importanța Strategico-Militară

Cetățuia Negru Vodă avea un rol strategic important în cadrul sistemului de apărare al Țării Românești. La acea vreme, regatul era în pericol constant din partea invadatorilor din afacere, precum regatul Ungariei, dar și din partea dinastiei otomane, care încercau să se extindă în Europa de Est. Poziționarea cetății într-o zonă montană, greu accesibilă, i-a conferit o mare importanță din punct de vedere militar. Fortificația a fost construită astfel încât să protejeze regatul de aceste pericole externe, dar și de eventualele conflicte interne.

Un alt aspect important al cetății era rolul său de punct de control asupra drumurilor comerciale și militare. Drumul de la sud, care trecea prin Câmpulung, era una dintre cele mai importante artere comerciale ale vremii, iar controlul asupra acestuia era esențial pentru a menține stabilitatea regatului. Cetățuia Negru Vodă putea intercepta orice forță militară care încerca să pătrundă în regat pe această cale și asigura protecția localităților din apropiere.

Decline și Ruinele de Astăzi

Astăzi, Cetățuia Negru Vodă este un loc de ruine, dar rămâne un obiectiv turistic important. Ruinele au fost destul de bine conservate, iar locul continuă să atragă vizitatori din întreaga lume, interesați de istoria medievală a Țării Românești și de peisajele montane spectaculoase care înconjoară cetatea. Aceste ruine sunt, în prezent, o mărturie a trecutului glorios al Țării Românești și un simbol al curajului și al rezistenței în fața invaziilor.

Drumul până la cetate este una dintre cele mai mari provocări pentru vizitatori, având în vedere că accesul se face doar pe jos, pe un traseu destul de greu, dar priveliștea spectaculoasă pe care o oferă de la înălțime face ca efortul să fie meritat. De la cetate, vizitatorii pot observa întregul peisaj montan din jurul Câmpulungului, oferindu-le o imagine de ansamblu asupra importanței strategice ale locului în vremurile medievale.

Legende și Folclor

Ca multe dintre fortificațiile medievale din România, Cetățuia Negru Vodă este înconjurată de legende populare. Una dintre cele mai cunoscute legende vorbește despre Negru Vodă ca fiind un voievod înțelept și viteaz, care a ridicat cetatea pentru a proteja poporul de invaziile inamicilor și pentru a-și consolida autoritatea asupra regatului. Potrivit legendei, cetățuia era un loc de refugiu pentru voievod, unde acesta se retrăgea în momentele de criză și unde își adăpostea familia și cei mai apropiați soldați.

Concluzie

Cetățuia Negru Vodă reprezintă nu doar o fortificație medievală importantă, dar și un simbol al istoriei Țării Românești și al rezistenței sale în fața provocărilor externe și interne. Prin poziția sa strategică, arhitectura sa și rolul său de protecție a regatului, cetățuia a fost un element crucial în consolidarea autorității voievodale și în apărarea teritoriilor din acea perioadă. Astăzi, ruinele sale sunt o destinație turistică, un loc în care istoria și natura se întâlnesc, oferind vizitatorilor o privire asupra trecutului glorios al Țării Românești.

#CetățuiaNegruVodă

#IstorieMedievală

#StrăvechiFortificații

#ȚaraRomânească

#NegruVodă

#CetățiDeMunte

#ApărareStrategică

#PeisajeMontane

#RuineIstorice

#TurismIstoric

#LegendeRomânești

#Câmpulung

#DrumețieÎnMunți

#FortificațiiMedievale

#IstoriaRomâniei

Tu crezi că locurile vechi păstrează cu adevărat energia și poveștile oamenilor care au trăit acolo sau sunt doar ruine pe ste care timpul a trecut fără să lase nimic în urmă?

&&&

 Omul care calcula timpul mai repede decât îl puteau scrie alții – povestea extraordinară a lui Thomas Fuller

Într-o lume în care milioane de oameni erau judecați nu după inteligența lor, nu după sufletul lor și nici după potențialul pe care îl purtau în minte, ci doar după culoarea pielii și statutul lor social, povestea lui Thomas Fuller a devenit una dintre cele mai impresionante dovezi că talentul uman poate supraviețui chiar și în cele mai crude condiții, pentru că deși a trăit ca sclav aproape întreaga viață și nu a avut niciodată acces la educație, el a reușit să uimească America printr-o minte capabilă să facă în câteva secunde calcule pe care oamenii educați ai vremii le rezolvau greu chiar și pe hârtie.

Thomas Fuller s-a născut în Africa și, la doar paisprezece ani, în 1724, a fost capturat și dus cu forța în coloniile americane, unde a fost vândut ca sclav în Virginia, într-o perioadă în care oamenii înrobiți nu aveau dreptul la educație, libertate sau la o viață în care să își poată descoperi cu adevărat potențialul.

Și totuși, chiar și într-o lume construită să îi distrugă identitatea și viitorul, Thomas Fuller a reușit să își dezvolte singur o abilitate care avea să îi transforme numele într-o legendă.

Nu știa să citească.

Nu știa să scrie.

Nu studiase matematica în școli și nu avusese profesori care să îl îndrume.

Dar mintea lui părea să funcționeze într-un mod aproape imposibil de explicat.

Putea să rezolve instantaneu calcule complexe, să transforme ani în secunde și să facă operații aritmetice uriașe doar în minte, fără hârtie, fără creion și fără să greșească.

Oamenii care îl întâlneau rămâneau șocați.

Nu pentru că un sclav făcea matematică.

Ci pentru că o făcea mai bine decât mulți oameni educați.

Una dintre cele mai cunoscute întâmplări despre el a avut loc atunci când câțiva bărbați au vrut să îi testeze inteligența și l-au întrebat câte secunde a trăit un om care avea șaptezeci de ani, șaptesprezece zile și douăsprezece ore.

În timp ce ceilalți încă încercau să înceapă calculele pe hârtie, Thomas Fuller a răspuns aproape imediat.

2.210.500.800 de secunde.

Cei care îl testau au spus că greșește.

Dar după ce au verificat calculele, au descoperit că ei uitaseră să ia în calcul anii bisecți.

El nu.

Avea dreptate.

Și poate că exact acel moment a fost unul dintre cele mai puternice simboluri ale vieții sale: un om căruia societatea îi refuzase educația reușea să îi corecteze pe cei care se considerau superiori lui.

Mulți istorici și cercetători aveau să îl descrie mai târziu ca pe un posibil exemplu timpuriu de „savant”, o persoană cu abilități extraordinare într-un anumit domeniu, însă ceea ce făcea povestea lui Thomas Fuller cu adevărat impresionantă nu era doar viteza cu care calcula, ci faptul că acea inteligență s-a dezvoltat complet singură, într-o viață în care nimeni nu investise în el și în care aproape nimeni nu se aștepta ca un sclav să fie capabil de performanțe intelectuale remarcabile.

În 1789, Benjamin Rush, una dintre figurile importante ale Americii din acea perioadă, a scris despre Thomas Fuller și despre abilitățile lui extraordinare, folosindu-l ca exemplu pentru a demonstra că afro-americanii înrobiți aveau exact aceeași capacitate intelectuală ca orice alt om, într-o epocă în care rasismul încerca să justifice sclavia prin ideea falsă a inferiorității.

Astfel, fără să știe poate, Thomas Fuller devenea mai mult decât un om cu un talent rar.

Devenea o dovadă vie împotriva prejudecăților unei lumi întregi.

Și poate că partea cea mai dureroasă a poveștii sale este faptul că un om cu o asemenea minte nu a avut niciodată șansa să studieze liber, să scrie cărți, să descopere teorii sau să trăiască într-o lume care să îi permită să devină tot ceea ce ar fi putut fi.

Pentru că uneori istoria nu doar că fură libertatea oamenilor.

Le fură și posibilitatea de a-și atinge adevăratul destin.

Cu toate acestea, povestea lui Thomas Fuller a supraviețuit timpului și continuă să inspire tocmai pentru că demonstrează ceva ce oamenii uită adesea: talentul, inteligența și puterea minții nu aparțin unei clase sociale, unei rase sau unei educații privilegiate.

Ele pot exista oriunde.

Chiar și în locurile în care lumea se așteaptă cel mai puțin să le găsească.

Iar uneori cei mai extraordinari oameni sunt exact cei cărora viața nu le-a oferit aproape nimic, dar care au reușit totuși să lumineze lumea doar prin ceea ce purtau deja în interiorul lor.

Tu crezi că talentul adevărat poate supraviețui oricărei forme de opresiune sau lumea reușește, uneori, să distrugă prea multe destine înainte ca ele să poată fi descoperite?

#ThomasFuller

#PoveștiAdevărate

#MinteExtraordinară

#IstorieUitata

#GeniuAutodidact

#CurajȘiInteligență

#DestineFrânte

#PutereaMinții

#LuptaPentruLibertate

#OameniCareAuSchimbatIstoria

#Inspirație

#Matematic ă

#PoveștiCareRămân

#Egalitate

#IstorieAmericană

&&&

 Mama care a renunțat la Hollywood pentru a-și salva copiii

Angela Lansbury era deja o stea uriașă a Hollywoodului la sfârșitul anilor ’60, nominalizată la Oscar, premiată pe Broadway și admirată în întreaga lume, trăind împreună cu soțul ei, Peter Shaw, și cei doi copii ai lor într-o casă frumoasă din Malibu, acolo unde totul părea perfect la exterior, în timp ce în interior familia începea încet să se destrame.

Fiul ei adolescent, Anthony, căzuse în dependența de heroină, iar doi dintre prietenii lui muriseră deja din cauza supradozelor. Fiica ei, Deidre, încă foarte tânără, fusese atrasă într-o lume pe care Angela abia începea să o înțeleagă: droguri, comunități hippie și oameni care promiteau libertate și iubire, dar care ascundeau ceva mult mai întunecat.

Apoi a apărut un nume.

Charles Manson.

Era înainte ca întreaga lume să afle despre crimele care aveau să șocheze America în 1969. Pe atunci, Manson părea doar un alt personaj ciudat din Los Angeles, cu o chitară în mână și discursuri despre revoluție, dar Angela Lansbury a simțit pericolul înaintea tuturor. Într-o zi, a primit un telefon care i-a înghețat sângele: Manson venise la casa lor și o căuta pe Deidre.

În acel moment, Angela a înțeles că nu mai era vorba doar despre rebeliunea adolescenței sau despre influențe proaste, ci despre ceva care putea să-i distrugă definitiv copiii.

Și atunci a făcut un lucru pe care puțini oameni celebri ar fi avut curajul să îl facă.

A privit spre soțul ei și i-a spus că trebuie să plece imediat, să lase totul în urmă: casa din Malibu, cariera lui Peter la MGM, rolurile importante pe care ea le primea la Hollywood și întreaga viață construită în zeci de ani.

Au ales să se mute în Irlanda, într-un loc liniștit și departe de lumea periculoasă din Los Angeles, iar pentru un an întreg Angela a refuzat orice proiect artistic și și-a dedicat viața exclusiv recuperării copiilor ei. Anthony a primit ajutor pentru dependență, iar Deidre, departe de acel mediu toxic, a început încet să se vindece.

Apoi, în august 1969, au venit veștile care au îngrozit lumea: crimele comise de „Familia Manson”, printre victime aflându-se și Sharon Tate. Tinerele implicate în acele crime fuseseră atrase exact în același mod în care fusese atrasă și Deidre.

Diferența a fost că mama ei o salvase la timp.

Ani mai târziu, Angela Lansbury avea să spună că este convinsă că și-ar fi pierdut unul sau chiar ambii copii dacă nu ar fi avut curajul să îi scoată complet din acel mediu, iar poate că aceasta a fost cea mai mare victorie a vieții ei, mai importantă decât premiile, aplauzele sau celebritatea.

Mai târziu, Murder, She Wrote avea să o transforme într-o legendă pentru milioane de oameni din întreaga lume, dar poate că adevăratul ei rol eroic nu a fost cel al detectivului Jessica Fletcher, ci al unei mame care a renunțat la tot pentru a-și salva copiii înainte să fie prea târziu.

Uneori iubirea adevărată nu înseamnă să oferi tot ce este mai scump, ci să ai puterea să lași totul în urmă pentru cei pe care îi iubești.

Tu crezi că instinctul unei mame poate simți pericolul înainte ca lumea să îl vadă?

#AngelaLansbury #CharlesManson #Hollywood #PovesteAdevărată #Mamă #Curaj #Familie #Istorie #Viață #Iubire

Sur să Asmarandi Alexandra

&&&

 💕Povestea tulburătoare de iubire dintre NICHITA STĂNESCU și DORA STĂNESCU!

Un poet extrem de talentat, frumos şi curtat de o mulţime de doamne şi domnişoare. Ea, o tânără de o frumuseţe copleşitoare ce îţi rămânea adânc întipărită în suflet. S-au iubit enorm, iar povestea lor de dragoste a fost curmată brusc, odată cu moartea lui. Printre ţigări şi versuri de poezie s-a scris ultimul capitol din viaţa lui Nichita Stănescu, dar şi povestea ultimei mari iubiri a poetului: Dora. Dora Stănescu.

Marea și ultima sa dragoste a fost tânăra studentă Todorița Tărâță, căreia poetul i-a spus Dora. Pentru poet, întâlnirea cu Dora a fost apogeul unei vieți sentimentale tumultuoase.

Nichita Stănescu era cunoscut pentru petrecerile pe care le dădea în apartamentul său din Piața Amzei și pentru care cheltuia lunar o mică avere. Avea mereu pregătite  votcă şi pălincă, întrucât autorului nu-i plăceau berea şi vinul. Spre deosebire de alţi poeţi, Nichita Stănescu a fost un scriitor foarte bine plătit care a cunoscut celebritatea din timpul vieţii.

La una dintre aceste întâlniri cu prieteni din lumea artei a venit și Dora, o tânără din Iași, pe-atunci studentă la Filologie (secția Franceză) și campioană universitară la badminton, întâlnire care le-a schimbat iremediabil viața, atât ei, cât și lui Nichita Stănescu.

"Ne-am dus mai mulţi: Traian, Iaru, Stratan... Dar probabil că Nichita uitase de întâlnirea cu Traian şi în nici un caz nu se aştepta la cinci oaspeţi. A apărut la uşă destul de încurcat, mi s-a părut că-l deranjam şi fata bine-crescută din mine s-a simţit tare stânjenită, adică, uite, deranjăm omul... «Intraţi odată!», ne-a zis.

Au început să-şi citească poemele... A durat o după-amiază întreagă. Când au terminat toţi, Nichita mi-a zis «Hai, citeşte şi tu». «Eu nu scriu», i-am spus. «Atunci de ce-ai venit?», s-a răstit el, speriindu-mă şi mai tare. În ziua aceea n-a vrut să mă creadă, nu înţelegea de ce ar veni cineva la el dacă nu scrie poezii. Când să plecăm, Nichita a zis «M-aţi obosit şi acum mă lăsaţi singur?! Plecaţi pe rând, din sfert în sfert de oră. Şi ea - adică eu - pleacă ultima».

"Am mai stat, mai venise nişte lume şi, la un moment dat, s-a întors Iaru, care a zis că şi-a uitat poemele şi pe Dora. Multă vreme Nichita i-a purtat un fel de pică lui Florin pentru că s-a întors să mă ia de lângă el. Când am plecat, mi-a spus «Să ştii că tu o să fii nevasta mea»“, declara Dora Stănescu într-un interviu acordat Iuliei Arsintescu, publicat în revista „Elle“ și republicat pe Liternet.

A durat aproape un an ca cei doi să devină apropiați, iar poetul o lua peste tot cu el pe tânăra Dora. Iar în 1982, cei doi se căsătoreau.

Nedespărțiți până la moartea lui Nichita Stănescu

„Când ne-am cunoscut, eu aveam 22 de ani şi Nichita 45. Pe urmă am împlinit 23 şi el 46 - în momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact jumătatea lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, mărturisea Dora Stănescu.

Viața lor a continuat, efervescentă, în apartamentul mereu plin de oameni al poetului. 

„La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua şi se schimbau mereu.

Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă... Uneori rămânea câte cineva chiar şi peste noapte. Nu era uşor, dar la un moment dat te obişnuieşti. Ne lega un sentiment enorm şi am făcut foarte repede echipă.

În perioada aceea, Nichita îşi dicta poemele. El spunea că un poem e o stare de spirit. În general mi-a dictat mie, oricând, ziua sau noaptea. Făcea abstracţie că era mereu lume în jur, lucrul lui continua în minte fără întrerupere, în mod firesc“, spunea soția poetului în același interviu.

Cei doi au fost nedespărțiți până la moartea lui Nichita, pe 13 decembrie 1983. După dispariția poetului, Dora Stănescu s–a mutat în Franța.

"EA ERA EXACT JUMATATEA LUI!"

"Ea avea 23 de ani, el 46! 

Ea l-a cunoscut înainte de a se întâlni, el i-a dăruit numele, ca o pecete ce i-a marcat întreaga viață.

 lar ea....ea i-a supraviețuit într-o lume în care n-avea să mai fie vreodată "DORA", ci "ultima și cea mai mare iubire a lui NICHITA STĂNESCU."

 NICHITA, a fost un poet fericit în dragoste!

Când a întalnit-o pe DORA, a știut că e sufletul pereche, din prima secundă. 

Între cei doi, a fost o iubire fulger! 

"Am simțit că mi s- a răsucit un cuțit în inimă"!

A fost o iubire mai presus de cuvinte și nu doar NICHITA a găsit-o..doar el a fost norocosul ...

În poezia "Necuvintele" ne spune că a fost singurul poet fericit, în iubire,... până la moarte.

"Du-mă fericire, în sus și izbeste-mi tâmpla de stele!" 

Fericirea iubirii împlinite o simte în interiorul ființei...

"e mai puternică decât mine, decât oasele mele

Pe care mi le scrâșnește intr-o îmbrățișare"! 

...lubirea pentru DORA," leoaica tânără" care l-a fermecat de la prima vedere, a fost fulger.

întâlnirea...

" Colții albi mi i-a înfipt, în fața

m-a mușcat leoaica azi de fața "! 

Instantaneu, iubirea l-a transfigurat, privirea a devenit..

"curcubeu tăiat în două"! 

Nu se mai recunoaște pe sine, deoarece iubirea, era... "leoaica arămie" are pusese stăpânirea pe întreaga ființă a poetului.

"Nu cum sunt Eu, sunt Eu,

 Ci cum ești Tu, sunt Eu!

 Un fel de Tu, sunt Eu!

 Pe care nu l-ai mai lăsat

 Să fie Eu!"

O contopire întru iubire, mai rar așa ceva!

"Când ai găsit sufletul pereche, fă tot posibilul să nu-I pierzi!"...este îndemnul lui Nichita!

" Dacă o iubești, fă totul! 

Ninge- o, până îngheaţă de alb! 

Săruta-i tălpile, până se înzăpezeste drumul pe care a venit"!

"Fură-i iubirea iubirea și o ascunde în adâncul inimii tale, a sufletului tău, îngrădește-o să nu poată zbura." 

"Am să-ți fur un colț de suflet

Și-am să-l ascund, departe adânc, 

În sufletul meu!

Acolo unde a mușcat viața adânc...

lăsându-mă, cu sufletul pe jumătate!"

Poetul îndrăgostit trăiește o stare de "mirare, de beatitudine, continuă."

..."Ce bine că ești, ce mirare că sunt!" 

  Fericirea, a două suflete pereche, e mai presus de voința lor. 

O contopire în iubire ca " două culori", unite-n veșnicie! 

E minunat să-I iubești pe Nichita, să citești poezia lui de dragoste și să te bucuri de bucuria lui, să simți ce simțea El! 

Entuziasmul lui te copleșește! 

"Dacă ti-aș săruta talpa piciorului

nu- i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea

De teamă să nu-mi strivești sărutul??"...

"E o întâmplare a ființei mele și atunci fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâşnești într-o îmbrățișare mereu dureroasă, minunată mereu."

"Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt."

"Du-mă, fericire, în sus și izbește-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă și în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt și mult mai curând."

"Ce bine că esti. ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, două culori ce nu s-au văzut niciodată, 

una foarte de jos, întoarsă spre pământ, 

una foarte de sus, aproape ruptă în înfrigurata, neasemuită luptă a minunii că ești, 

a-ntâmplării că sunt."

SPRE  NEUITARE!!!!!💔

De la http://xn--adevrul-c4a.ro/

Postare preluată de pe pagina Tudorina Nistor

&&&

 Bunica țesând covoare la război.

În vremurile de restriște, când bărbații erau chemați pe front, viața satelor românești cădea în mâinile femeilor, bătrânilor și copiilor. Printre cei rămași acasă, bunicii aveau un rol tainic, dar esențial: ei nu doar că țineau gospodăria, ci păstrau vii meșteșugurile tradiționale. Țesutul covoarelor era una dintre aceste îndeletniciri care, în perioadele de război, căpăta valoare dublă – atât practică, cât și simbolică.

În casele modeste, războiul de țesut ocupa locul de cinste, iar zgomotul ritmic al suveicii aducea o liniște sufletească celor rămași. Bunicile, cu mâinile lor bătătorite de muncă, țeseau nu doar fire de lână sau cânepă, ci și amintiri, speranțe și rugăciuni pentru cei departe. Fiecare covor era mai mult decât un obiect utilitar; era o mărturie a răbdării și a credinței. Se spune că motivele geometrice sau florale nu erau alese întâmplător: unele simbolizau belșugul, altele dorul, iar altele chemau protecția divină asupra celor plecați la război.

Bunicii, rămași și ei în sate, ajutau cât puteau. Unii pregăteau lâna, alții reparau unelte, dar mulți erau povestitori, aducându-le nepoților istorisiri din alte timpuri, menite să le dea curaj. Atmosfera din jurul războiului de țesut devenea astfel o școală a vieții, unde copiii învățau ce înseamnă răbdarea, munca și speranța.

Covoarele țesute atunci aveau și o menire practică: încălzeau casele sărăcăcioase, serveau drept daruri pentru nunți amânate sau erau trimise celor de pe front, ca o fărâmă de acasă. Pentru mulți soldați, un covor mic, lucrat de mâinile mamei sau bunicii, devenea talisman împotriva greutăților războiului.

Astăzi, când privim un astfel de covor, păstrat în lăzile de zestre sau în muzeele satului, nu vedem doar o țesătură frumoasă. Vedem povestea unei generații care, în vremuri de încercare, a transformat firul de lână într-un fir de speranță. Bunicii care țeseau covoare la război nu erau doar păstrători de tradiție, ci adevărați stâlpi ai rezistenței sufletești. Prin mâinile lor, au reușit să țină vie legătura dintre trecut și viitor, dintre cei plecați și cei rămași...

Sursa: Pagina 

Live  Trending ...

&&&

 Astăzi se împlinesc 28 de ani de la moartea cântărețului, actorului, producătorului și compozitorului  american de origine italiana FRANK SINATRA. S-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, pe 24 MAI 1998  la Cedaro-Sinai Medical Center din Los Angeles, California, Statele Unite, din cauza unui atac de cord. Pe numele real FRANCIS ALBERT SINATRA, s-a născut pe 12 Decembrie 1915 în orașul Haboken, din statul New-Jersey, Statele Unite,  fiind singurul copil al unei familii de emigranți italieni. Este considerat unul dintre cei mai buni cântăreți ai tuturor timpurilor, lăsând posterității, nu mai puțin de 1.400 de înregistrări muzicale și 65 de roluri în filme și seriale, printre care aminti. :"Tot mai sus",

"De aici în eternitate", "Omul cu brațul de aur", "Mândrie și pasiune", "Can -Can", ș.a. A fost premiat cu 3 Premii OSCAR și 2 GLOBURI DE AUR.

Este artistul ce cele mai multe albume muzicale, adunând 21 de discuri de aur, de platină si de multi-platină. In anul 2001, postul de Radio B.B.C.

l-a desemnat pe Frank Sinatra, "Vocea secolului XX", după ce, in urma votului public britanic, al criticilor muzicali și cântăreți, Sinatra  a devansat  nume grele precum Elvis Presley, Nat King Cole sau Beatles. Nu a fost numai o mare voce a secolului 20, dar și un om generos, dedicat multor cauze umanitare. A susținut educația, medicina, știința, dar mai ales a ajutat copii defavorizați. A fost căsătorit de patru ori. Pe 4 februarie 1939, s-a căsatorit cu Nancy Barbato, care avea să-i dăruuască trei copii, Nancy, Frank jr. si Cristina.  Divorțează de aceasta si se căsătorește cu marea iubire a vieții sale, superstarul AVA GARDNER., una dintre cele mai mari actrițe din istorie. Această căsatorie durează numai șase anu. Intre 1966-1968 a fost căsatorit cu actrița si scriitoarea americană MIA FARROW. Cea de-a patra soție, cea care avea să-i stea alături până la finalul vieții, a fost Barbara Marx.În anii '90 , treptat starea sa de sănatate s-a înrăutățit. A plecat dintre noi la 14 MAI 1998, după ce a suferit un atac se cord, în timp ce se afla în scaunul său cu rotile, pe marginea piscinei din reședința sa din Beverly Hills. A fost înmormântat în Cimiturul DESERT MEMORIAL PARK .La înmormântare au participat numeroase personalități, precum Sophia Loren, Tony Curtis, Liza Minnelli, Kirk Douglas, Gregory Peck, ș .a.