&&&

 Acum aproape 200 de ani, austriecii au adus în munții Banatului familii de coloniști din Boemia - "pemii" - care au întemeiat sate izolate la 1.000 de metri altitudine și și-au păstrat graiul și obiceiurile neschimbate generații întregi.

În sud-vestul României, pe culmile Munților Semenic din Banatul Montan, se află o lume aparte - satele întemeiate de coloniștii germani aduși aici acum aproape două secole.

Banatul Montan. O regiune de munte cu o istorie de colonizare fascinantă. Plus locul unde au prins rădăcini comunități germane care și-au păstrat identitatea timp de aproape 200 de ani.

Coloniștii germani aduși aici au fost numiți "pemi". Numele lor vine de la Boemia - regiunea din actuala Cehie de unde proveneau. Plus au lăsat o amprentă durabilă asupra acestor munți.

Pentru un călător care ajunge astăzi în satele de pe Semenic și aude grai german în mijlocul munților României, experiența este surprinzătoare - o bucată de Europă Centrală transplantată în Carpați.

Povestea începe în jurul anului 1826. Autoritățile Graniței Militare din sudul Banatului au solicitat popularea unor regiuni montane izolate. Plus Curtea Imperială de la Viena a organizat colonizarea.

Pe culmile Semenicului, în jurul anului 1826, au fost înființate patru așezări - Lindenfeld, Gărâna (Wolfsberg), Brebu Nou (Weidenthal) și Wolfswiesen (Poiana Lupului). Plus toate destinate coloniștilor boemi.

Imigranților li s-au promis condiții atrăgătoare. Pământ arabil și fânețe. Scutire de taxe timp de cinci ani. Lemn de foc și de construcție gratuit. Pășuni pentru vite. Plus alte facilități.

Dar promisiunile veneau și cu o obligație grea. După o perioadă de zece ani de scutire, bărbații trebuiau să îndeplinească serviciul militar pe viață - ca "grăniceri" în cadrul comunităților lor.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna să fii un colonist boem ajuns în munții Banatului în 1826 - să urci la aproape 1.000 de metri altitudine, într-o zonă sălbatică, și să-ți construiești cu propriile mâini casa în care aveau să trăiască mai multe generații.

Primii coloniști au sosit pe la sfârșitul anului 1826. Era prea târziu pentru a urca spre noile localități montane înainte de iarnă. Plus imigranții germano-boemi au fost găzduiți peste iarnă în casele românilor din Slatina-Timiș.

Istoricii germani au remarcat ospitalitatea acestor oameni simpli. Românii i-au primit pe noii veniți în casele lor. Plus au încercat, cu succes, să-i învețe cele mai necesare lucruri pentru supraviețuirea la munte.

În 1828, în satul Gărâna - Wolfsberg, în germană - au sosit primii 131 de coloniști pemi. Plus aceștia au pus bazele uneia dintre cele mai cunoscute așezări boeme din Banatul Montan.

Pemii erau oameni harnici și pricepuți. Erau recunoscuți ca foarte buni crescători de animale. Plus și-au arătat priceperea în prelucrarea lemnului, a fierului, dar și în arta culinară.

Satele pemilor erau așezări izolate de munte. Locuitorii lor practicau ocupațiile tradiționale - creșterea animalelor, agricultura de munte, meșteșugurile. Plus duceau o viață tihnită, departe de lumea agitată.

Izolarea era atât de mare încât unele comunități nu s-au amestecat aproape deloc cu localnicii. La Lindenfeld, de exemplu, în toată existența satului nu s-a înregistrat nicio căsătorie mixtă cu românii din satul vecin Poiana.

Tocmai această izolare a făcut ca pemii să-și păstreze identitatea neschimbată generații întregi. Graiul german, obiceiurile, tradițiile, arhitectura caselor - toate s-au transmis nealterate. Plus satele lor au rămas insule de cultură germană în munți.

Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un copil născut într-un sat de pemi din Banatul Montan, să crești într-o comunitate izolată unde se vorbea graiul strămoșilor veniți din Boemia, unde obiceiurile rămăseseră neschimbate de un secol și jumătate, complet rupt de lumea din vale?

Pe lângă pemii germani, în sudul Banatului au fost colonizați și cehi. Între 1826 și 1830 au fost întemeiate opt sate cehești în apropierea Orșovei și a defileului Dunării - printre care Gârnic, Bigăr, Ravensca, Eibenthal. Plus și acestea și-au păstrat identitatea.

Cu timpul, multe familii de pemi au migrat spre Reșița - un centru minier și metalurgic important. Plus orașul industrial absorbea forța de muncă din satele de munte.

Cel mai dramatic capitol a venit după cel de-al Doilea Război Mondial. Comunitatea pemilor a început să se destrame. Mulți au fost mobilizați. Plus alții au fost deportați în Uniunea Sovietică.

Apoi a urmat marele exod. În anii 1980-1990, mii de persoane de naționalitate germană din satele Banatului Montan s-au întors în țara de obârșie a strămoșilor lor - Germania.

Mulți și-au vândut casele pe nimic după Revoluție și au plecat. Plus satele care fuseseră, timp de aproape 200 de ani, comunități vii, au început să se golească.

Cel mai trist exemplu este satul Lindenfeld - "Câmpul cu Tei". Fondat în jurul anului 1826 de coloniști din Boemia, a rămas pustiu după 1990. Plus astăzi a devenit un sat-fantomă.

Din cele 61 de case care formau odinioară satul Lindenfeld, doar trei mai au astăzi acoperiș. Restul sunt în diferite stadii de degradare. Ultimul locuitor permanent, Paul Schwirzenbeck, a murit la 85 de ani. Plus odată cu el a murit și satul.

În casa ultimului locuitor mai pot fi văzute, printre pereții scorojiți, un pantof de copil și câteva resturi de mobilier - mărturii mute ale unei vieți și ale unei lumi care au dispărut pentru totdeauna.

Satele Gărâna și Brebu Nou au avut un destin ceva mai bun. Au rămas cunoscute, mai ales Gărâna, care a devenit o destinație turistică. Plus la Gărâna mai trăiesc astăzi câteva zeci de pemi - ultimii urmași ai coloniștilor din Boemia.

Astăzi, când urci pe culmile Semenicului și ajungi în satele de altădată ale pemilor, e greu să ne imaginăm că aici, în aceste locuri izolate, a existat timp de aproape 200 de ani o lume germană vie - cu graiul, obiceiurile și casele aduse tocmai din Boemia.

Iar când te gândești la satul-fantomă Lindenfeld, cu cele 61 de case părăsite și cu pantoful de copil rămas în casa ultimului locuitor - înțelegi că uneori o întreagă lume, o întreagă cultură adusă peste munți acum două secole, se poate stinge tăcut într-o singură generație, lăsând în urmă doar ziduri scorojite și amintiri.

Lumea uitată a coloniștilor germani din Carpați - "pemii" aduși din Boemia în jurul anului 1826 pentru a popula munții Banatului Montan, întemeietorii satelor izolate Lindenfeld, Gărâna și Brebu Nou, care și-au păstrat graiul și obiceiurile neschimbate aproape 200 de ani, dar care s-au întors în Germania după 1990, lăsând în urmă sate-fantomă - dovada că o întreagă cultură  poate înflori și apoi se poate stinge în tăcerea munților.