La vaccinare

 De luni dimineaţa, pentru două săptămâni (deocamdată!), sunt „prinsă”, ca medic coordonator, la unul dintre centrele de vaccinare din oraș. În sfârșit, acțiune!!!

Îmi era dor de o campanie de vaccinare. Încă de la începutul activității mele ca medic școlar, am participat la multe campanii de vaccinare prin școli, în care administram vaccinurile din schema națională de vaccinare la sute de elevi. Deși de câțiva ani sarcina vaccinărilor a căzut exclusiv pe medicii de familie, am apucat totuși să acumulez în ani de zile experiența vaccinării a sute, mii, zeci de mii de elevi. Vaccinare și revaccinare. Toți au supraviețuit vaccinărilor, cu reacții secundare reduse atât ca număr cât și ca intensitate. În plus, au fost feriți de contactarea unor boli care puteau fi severe pe măsură ce înaintau în vârstă și care puteau da complicații severe, potențial fatale.

În Roman probabil vor fi șapte echipe de vaccinare repartizare în trei centre. Eu voi face parte din una dintre ele. Programul? Zilnic 8-20. Probabil vor fi și zile libere, în care să-mi încarc bateriile și să-mi refac forțele. 

Sper să am destule persoane care vor dori să se vaccineze anti-COVID19. Este o încercare, sper reușită, de a mai stopa extinderea afecțiunii în rândul populației. Deja pandemia durează de destul de mult timp și cu siguranță nu se va stinge atât de curând. Și afectați suntem cu toții. Nu numai cei care s-au infectat, destul de mulți, cu mult mai mulți decât cei confirmați. Și cei încă neconfirmați pot fi surse de contaminare pentru cei din jurul lor. Nu numai cei la care afecțiunea devine simptomatică, adesea gravă și foare gravă. Unii pierd lupta cu boala. Mulți se luptă cu greu pentru fiecare picătură de oxigen. Din fericire, mulți se vindecă, dar unii rămân cu urmări pentru mult timp după confirmarea vindecării. Toți aceștia, cel puțin pe durata bolii, devin inactivi în ceea ce privește activitatea lor profesională. Recuperarea durează încă o vreme, timp în care activitatea profesională se reia mai greu sau mai ușor.

Tratamentul... există. Impropriu. Nu a fost un tratament special conceput pentru această afecțiune. S-a încropit un tratament tatonănd medicamentele existente deja pentru cu totul alte boli în ideea de a se vedea efectul lor după administrare. Totul s-a învățat din mers. În plus, medicamentele sunt destul de puternice, cu efecte secundare care afectează organismul deja slăbit de boală.

Tocmai de aceea cred că boala trebuie tratată odată ce se instalează. Și cu atât mai mult trebuie să ne străduim să nu se ajungă la boală. Cele mai simple și mai la îndemână metode de prevenire a bolii sunt cele care țin de igienă. Dar cu mult mai eficientă este vaccinarea.

Sunt mulți reticenți la vaccinare. Probabil pentru că accesul la sursele de informații este limitat și cu atât mai mult cu cât suntem atacați de fake-news-uri. Într-o primă fază, puterea de discernere este limitată. Este mai ușor să dăm crezare înformațiilor care de care mai aberante, mai fanteziste, fără să trecem totuși prin filtrul rațiunii și să căutăm informații credibille, reale. Și este greu să combatem toate fake-news-urile, cu atât mai mult cu cât le descoperim mai greu și trebuie să lămurim mai mulți oameni că altul poate fi adevărul. Este destul de dificil să inspirăm încredere, mai ales când trebuie să lucrăm contra cronometru

Sper să se vaccineze cât mai multe persoane. A durat deja prea mult starea de alertă, de izolare, de panică, de adaptare a activităților noastre zilnice la situația actuală, dificilă, din punct de vedere sanitar. Și nu știu cât vom mai rezista fără să revenim la o stare de relativă normalitate. Este adevărat, trebuie să respectăm drepturile individuale ale fiecăruia dintre noi, dar trebuie să respectăm și drepturile colectivității, drepturile fiecăruia dintre cei din jur. Dacă tu, prietene, îți permiți să riști să faci boala, poate că eu nu îmi permit să fiu bolnav, să sufăr, să nu pot munci și să câștig resursele financiare necesare supraviețuirii mele și a familiei, să nu pot risca să transmit boala celor dragi din jurul meu, de a căror sănătate poate că sunt și eu responsabilă. Sunt mioapă, dar nu trebuie să mă opresc să văd ceea ce se petrece dincolo de vârful propriului meu nas.

Vreau/Nu vreau să mă vaccinez

  Și a început procesul de vaccinare. Cu prima linie... În care intru și eu, fiind cadru medical. Și în a doua linie va intra tatăl meu, ca fiind persoană aflată în grupa de risc, fiind vârstnic și cu boli asociate, datorate vârstei.

În principiu vorbind, ambii dorim să ne vaccinăm. Avem desigur liberul arbitru, deci posibilitatea de a alege. Și avem de ales, la urma urmei, între două variante: boala sau evitarea ei prin vaccinare.

1. Boala este prima variantă. Greu de evitat în această perioadă din mai multe motive.

• Agentul care o provoacă este un virus. Nu un parazit, care poate fi văzut cu ochiul liber, sub lupă sau un microscop optic cu o putere de mărire nu prea mare. Nu o bacterie, care poate fi văzută la un microscop optic aflat la îndemâna oricărui laborator de analize și care în plus poate fi cultivată în laborator și identificată imediat ce apar culturile și în plus, ulterior, putându-se cerceta care antibiotic îi poate veni de hac. Ci un virus, care nu poate fi identificat decât fie direct la un microscop electronic, ceea ce nu prea este la îndemâna oricui, fie prin alte teste, unele indirecte, teste de asemenea destul de scumpe și necesitând mare atenție din partea unui personal specializat. Personal specializat care de regulă nu există în număr mare în sistem și care nu poate fi pregătit într-un timp mai scurt decât câțiva ani buni.
• În plus, virusul este relativ nou descoperit la oameni. Deci... nu se știu multe lucruri despre el: cum atacă, cât de extinse sunt leziunile, care sunt eventualele simptome ale bolii care pot da de gândit că ceva nu este tocmai în regulă, care poate fi evoluția bolii, cum se poate trata, ce sechele pot rămâne, asta dacă supraviețuiește și este considerat vindecat. 
• Este greu de prevăzut dacă, de unde, de la cine și când te poți molipsi. Mulți oameni contactează virusul, dar rămân în starea de purtători, nedezvoltând boala, deci neavând simptome. Aparent sunt sănătoși, circulă printre noi, dar nu singuri, ci împreună cu virusul, pe care îl pot transmite celor din jur. Care pot fi și ei purtători asimptomatici, transmițănd virusul în continuare, sau pot face boala. Din momentul în care virusul pătrunde în organism și până apar primele simptome de boală este așa-zisa perioadă de incubație, când persoana respectivă încă este percepută ca fiind sănătoasă și deci nepericuloasă pentru cei din jurul său, dar având virusul în corp, la un moment dat îl poate transmite. Abia când apar primele simptome și persoana poate fi testată și diagnosticată poate fi izolată de ceilalți. Dar în momentul acela cu siguranță există riscul să fi împrăștiat viruși în jur.
• Gravitatea bolii poate fi variabilă, de la ușoară spre medie, gravă, foarte gravă și deces. Nu cred că cineva ar vrea să se lupte cu toate puterile sale, aflate în continuă scădere, pentru orice respirație aducătoare de oxigen, să nu aibă putere să se miște, să vorbească, să ceară ajutor, să ramână conștient. Nu cred că cineva ar vrea să-și piardă viața acasă sau pe un pat de spital.
• Până acum nu cunosc să fi fost în prealabil un tratament specific și bine standardizat pentru boală atâta vreme cât agentul patogen nu a fost bine cunoscut. Tratamentele se descoperă și se ajustează din mers, folosindu-se medicamente folosite inițial pentru alte afecțiuni. Chiar și așa, costurile tratamentului sunt destul de mari, cu atât mai mari cu cât gravitatea bolii este mai mare. Plus că suferă și bolnavii în cauză, sunt epuizate resurse umane, logistice, financiare al cărui cost îl plătim cu toții, renunțând la multe alte lucruri pe care le-am fi putut avea în condițiile așa-zis normale de dinainte.
• Virusul se transmite extrem de repede în comunitate. Scăpat de sub control, dacă se neglijează măsurile ce se pot lua, poate face ravagii. Sistemul sanitar, odată ajuns în stare de epuizare sau extrem de aproape de ea, va trebui la un moment dat să aleagă cine merită să fie îngrijit și cine trebuie/poate fi lăsat să moară. Nu cred că cineva și-ar putea asuma rolul de Dumnezeu, care poate avea drept de viață și de moarte asupra semenilor săi, sacrificând pe unii pentru a-i putea trata și salva pe alții.

2. A doua variantă de ales ramâne prevenirea bolii. Mai simplu prin măsuri igienice, distanțare fizică, purtarea unei măști. Sau mai eficient printr-un vaccin.

• Vaccinarea este o metodă destul de eficientă descoperită de destul de mult timp ca să mai poată fi considerată neverificată, nesigură. Este adevărat că la un moment dat poate aduce câștiguri destul de mari companiilor farmaceutice care produc și distribuie vaccinuri pe scară largă, dar să nu uităm că în sparele acestui succes stau luni și chiar ani de cercetări intense și riguroase, cheltuindu-se resurse financiare și umane imense, care nu pot fi recuperate prea curând. Mai mult chiar, majoritatea cercetărilor nu se finalizează, eșuând pe parcurs în diferite etape, fără a se mai putea recupera niciodată cheltuielile făcute.
• Înainte de a se lansa vaccinul pe piață, este testat în mai multe etape. Nu se trece niciodată la etapa următoare dacă rezultatele nu ajung la un nivel care să poată fi acceptat. Verificările sunt extrem de dure, chiar după începerea folosirii vaccinului, orice eșec intervenit la un moment dat care poate fi incompatibil cu siguranța pacientului duce la scoaterea produsului de pe piață.
• Dacă aș alege între a mă vaccina sau nu, cu siguranță aș alege vaccinarea. Mi-e teamă mai mult de boală și de consecințele și riscurile ei decât de așa-zisele reacții adverse ale vaccinului. Mai degrabă aș vorbi de „reacții secundare” decât de „reacții adverse”, nu numai pentru că această ultimă expresie poate speria. În fond, cele mai multe reacții secundare pot fi considerate ca o dovadă că vaccinul își face efectul dorit în organism. Nu este obligatoriu să apară, asta nu înseamnă că vaccinul nu ar fi eficient, și, atunci când apar, de cele mai multe ori intensitatea și durata lor nu este foarte mare și pot fi tolerate de organism cu multă ușurință.

În 20 de ani de activitate am administrat vaccinuri diverse la mii, poate zeci de mii de copii. Nici unul nu a avut o reacție secundară majoră. Cu toții am fost vaccinați de mai multe ori în viață și încă trăim, încă suntem sănătoși, încă putem munci. În atare condiții, când la rândul meu cer părinților ca proprii lor copii să fie vaccinați la timp, aș fi ipocrită să spun că nu vreau să mă vaccinez din motive de nesiguranță, de riscuri sau cine știe ce alte lucruri. Aș fi ipocrita să spun că nu am suficiente informații care să mă convingă că vaccinarea este utilă și nepericuloasă; datoria mea profesională este să mă informez profesional, să acumulez informații, noutăți medicale, cercetări și rezultatele lor. Nu accept să mi se dea totul mură-n gură, caut activ actualitatea medicală.

Așa că spun: DA! MĂ VACCINEZ!