$$$

 În cimitirul eroilor, de la Radna, printre cele peste 40 de morminte ale eroilor Școlii de subofițeri de rezervă, se află un mormânt simplu. Sergent Chiriţă Elena. Nimic mai mult nu a rămas din trupul şi amintirea acestei fete pline de viaţă, curajoasă şi ambiţioasă până la extrem. Elena, voluntară pe front, a fost împuşcată în luptă, în războiul de eliberare. 

La mijlocul lunii septembrie 1944, trupele hitleriste au atacat frontiera de vest a țării. După cucerirea oraşului Arad de armata ungară, în zona Păuliș-Cuvin-Miniș-Cladova se dădeau lupte intense. Ungurii, cu susţinere germană, încercau să cucerească defileul Mureşului. 

La Păuliș și Ghioroc, dușmanul s-a izbit de zidul puternic al subofiţerilor de la Şcoala Militară din Radna. Inamicul a pornit atacuri violente ale infanteriei, sprijinite de tancuri și aviație, în încercarea de a cuceri Valea Mureşului. 

Alături de elevii şcolii de subofiţeri, linia frontului românesc era apărată de militarii Batalionului I din Regimentul 96 Infanterie, instalaţi pe cota 471, pe dealurile cu vii ale Văii Cladovei. În acest batalion s-a prezentat Elena Chiriţă şi s-a oferit pentru serviciu voluntar. 

Elena lucra ca femeie de serviciu la farmacia Spitalului Militar din Lipova. Spitalul a devenit neîncăpător pentru răniţi, odată cu declanşarea atacului maghiar, la mijlocul lunii septembrie. Femeia de serviciu a trecut, de la mătură şi mop, la pansarea răniţilor, majoritatea din Batalionul I al Regimentului 96 Infanterie. Aşa a aflat fata că în linia I batalionul nu avea nici un sanitar. Soldaţii cădeau şi nu primeau nici măcar primul ajutor. Elena Chiriță s-a prezentat la comandantul militar al spitalului şi l-a anunţat că pleacă imediat spre batalion. Chiar dacă n-avea nici un fel de școală sanitară, ajutase de atâtea ori la pansarea răniților şi simţea că poate fi de folos. A plecat, în ciuda împotrivirii comandantului spitalului. „Eu am plecat în linia I-a“ – scria în nota lăsată în urma sa. Echipată cu faşă şi cu iod, a plecat la luptă, chiar dacă a fost ameninţată de comandantul spitalului cu trimiterea în fața Curții Marțiale pentru dezertare și furt de medicamente.

În vâltoarea evenimentelor, nu s-a limitat doar la primul ajutor. A evacuat soldaţii căzuţi şi a oferit susţinere camarazilor săi. 

 „Pilda ei de curaj și eroism — se scrie în foaia ei de decorare cu medalia „Crucea Meritul Sanitar“ clasa I-a — aduce admirație ostașilor români și ruși, completându-i funcția de sanitară cu aceea a unei adevărate luptătoare de linia I-a a frontului" 

A fost de două ori decorată în aceste lupte. 

Când Batalionul I din Regimentul 96 Infanterie a avansat pe front, în interiorul Ungariei, Elena Chiriță, echipată de război, se afla încolonată într-unul din plutoane. Nici măcar nu a apucat să demisioneze de la spitalul militar, s-a înrolat voluntară şi a plecat. Într-o scrisoare transmisă comandantului Detaşamentului Păuliş, de pe frontul din Ungaria, scria: „„Domnule colonel, vă rog iertați-mă că-mi permit să vă scriu. Eu sunt bine, sănătoasă până în prezent și decorația din septembrie mi-a sosit tocmai acum. Eu sunt la o companie din Regimentul 94 Infanterie și voi trece din nou la Batalionul 1/96, cu data de 15 decembrie 1944. Veți ști, cum v-am mai scris, că sunt departe. Aș dori și eu vești frumoase din țară și dacă se poate să vorbiți dvs. cu domnul farmacist... căci nu mi-a prezentat demisia la biroul mobilizării și spitalul m-a dat dezertoare... Doresc multă sănătate la toată școala, precum și D-voastră, Să trăiți, Sergent Elena Chiriță Oficiul Poștal Militar Nr. 121.“ 

Avansată la gradul de sergent, Elena Chiriță a luptat mai departe. A trecut prin bătălia de la Tisa, Mindszent, Alpár, Isaszeg. Vitejia ei a fost răsplătită cu o a treia medalie — „Virtutea militară" clasa II-a, in luptele de stradă de la periferiile Budapestei din ziua de 1 ianuarie 1945. Atunci, însă, explozia unui proiectil de brand i-a sfârtecat picioarele. Se spune că ultimele sale cuvinte au fost: „Înainte, băieți!“. Este posibil să fie doar propagandă de război, o ticluire, faptul că s-a gândit şi cu ultima suflare să îşi încurajeze camarazii. Dar este cert că fata aceasta firavă, plină de energie, a pierit în luptă, ca o eroină, pentru libertate. Şi de la oamenii pregătiţi să se sacrifice astfel nu poate fi străin altruismul nici în ultima clipă  de viaţă.