$$$

 — Viorico… să știi că nu vreau să te necăjesc, da’ trebuie să afli. Costel al tău… are pe alta. Aici, în sat. 

Auzise aceste vorbe femeia plecată la muncă în Italia.

Telefonul a sunat într-o după-amiază de marți, când Viorica abia terminase de schimbat pijamaua bătrânei pe care o îngrijea în Italia. Avea mâinile obosite, spatele încordat și ochii plini de dor de casă.

A răspuns cu voce joasă:

— Alo?

Pe ecran apărea numele unei vecine din sat. Un nume pe care îl asocia mereu cu bâlciul, cu poarta vecină și cu vorbele care zburau mai repede decât vântul.

— Viorico… să știi că nu vreau să te necăjesc, da’ trebuie să afli. Costel al tău… are pe alta. Aici, în sat. Vine la ea seară de seară. L-au văzut toți. Mi s-a părut corect să-ți spun…

Și în clipa aceea, de parcă timpul ar fi tras de frânghie, lumea Vioricăi s-a oprit.

Trăsnet.

Gol în stomac.

Genunchi moi.

Bătrâna italiancă o privea din patul ei, cu ochii umezi, fără să înțeleagă limba română, dar înțelegând prea bine tristețea unei femei.

— Tutto bene? întrebase ea încet.

Nu. Nimic nu era „bene”.

Un an plecată. Un an de sacrificii.

Viorica plecase în Italia cu un singur scop: să adune bani.

Să repare acoperișul casei.

Să plătească datoriile lăsate de Costel după ce își pierduse locul de muncă.

Să pună ceva deoparte pentru fetița lor.

Muncea zi și noapte. Dormea pe scaun uneori. Mânca pe fugă. Trimitea bani acasă, fără să-și păstreze decât strictul necesar.

De câte ori vorbea cu Costel la telefon, el îi spunea mereu:

— Fă-ți treaba acolo, femeie! Aici e bine, nu-ți face griji.

Dar el nu era „bine”. Nu era nici măcar sincer.

Adevărul care doare, dar eliberează

După telefon, Viorica a ieșit în curtea casei bătrânei. Aerul italian mirosea a busuioc și a mare, dar în pieptul ei mirosea doar a trădare.

A plâns înfundat, ca să nu audă bătrâna.

A plâns ca o femeie care a iubit, care a iertat, care a crezut.

A plâns până când lacrimile nu au mai curs, ci s-au transformat în hotărâre.

Nu se mai întoarce la umilință.

Nu se mai întoarce la rugăminți.

Nu se mai întoarce la un bărbat care o înlocuise cât ai clipi.

În acea seară, bătrâna a venit lângă ea, i-a pus o mână tremurată pe umăr și i-a spus în italiană, rar, ca să înțeleagă:

— Uomo che tradisce una volta… tradisce sempre. Tu sei forte. Vai avanti.

(Un bărbat care trădează o dată… trădează mereu. Tu ești puternică. Mergi înainte.)

Și Viorica a mers.

Nu s-a mai întors la Costel

A vorbit cu el scurt.

Fără țipete. Fără acuzații.

Doar adevărul spus simplu:

— Costele, eu acasă nu mă mai întorc. Dar nici tu să nu mă mai cauți. Ai ales. Asta e tot.

El s-a bâlbâit, a negat, a jurat.

Dar Viorica deja înțelesese.

Adevărul nu vine niciodată de unul singur. Vine cu dovezi, cu oameni care văd, cu priviri care nu mint.

Și, mai presus de toate, vine cu liniștea pe care o simți după ce accepți ce ai tot refuzat să crezi.

În lunile următoare, Viorica a strâns bani.

A trimis acasă pentru fată.

A schimbat jobul — a găsit o familie mai bună, care o respecta.

Și-a făcut prietene, tot românce, femei ca ea, cu povești rupte din aceeași luptă.

A început chiar să zâmbească din nou.

Să se uite în oglindă și să vadă o femeie întreagă. Nu o victimă.

Și într-o zi, la un prânz în parc, l-a cunoscut pe cineva. Un bărbat liniștit, divorțat, muncitor, fără promisiuni goale.

Nu i-a grăbit inima, ci i-a așezat-o.

Cu timpul, și-a dat voie să spere din nou.

Nu la o poveste perfectă.

La una reală.

Dacă o întrebi azi pe Viorica…

…îți va spune așa:

„Telefonul ăla care mi-a frânt sufletul a fost, de fapt, telefonul care mi l-a eliberat.”

Nu s-a mai întors la sat ca femeia înșelată.

S-a întors ca femeia care s-a ridicat.

Cu capul sus.

Cu fetița în brațe.

Cu viața înapoi.

Și azi, când trece pe uliță, nimeni nu mai știe povestea ei de durere.

Văd doar o femeie liniștită, frumoasă prin forța ei, care a ales să se salveze.

Viorica nu a pierdut un bărbat.

A câștigat o viață.

Crezi că Viorica a făcut bine că și-a văzut de viață? Scrie în comentarii DA dacă o susții. Distribuie mai departe această poveste dacă și tu ești de acord!