$$$

 Clopotele bisericii de lemn din Budești au tăcut pentru prima dată în trei sute de ani, exact când străinul cu ochii verzi a intrat în sat căutând un mormânt fără nume.

Eram în vizită la unchiul preot, documentând bisericile de lemn maramureșene pentru teza de doctorat. Străinul – la vreo patruzeci de ani, accent irlandez – oprise lângă biserică o mașină închiriată.

— Caut mormântul unui soldat britanic din 1945. Fără nume, fără cruce militară. Doar o piatră cu inscripția „Aici odihnește cel care a ales să rămână", mi-a spus în engleză stricată.

— N-avem așa ceva aici, a intervenit unchiul Vasile. Doar morți români, ortodocși.

Clopotele tăcuseră brusc. Satul întreg ieșise să vadă minunea.

Baba Ileana, la nouăzeci și șase de ani, s-a apropiat de străin. L-a privit lung.

— Ochii lui Tommy, a șoptit. Aceiași ochi.

— Îl cunoașteți pe Tommy? a întrebat străinul cu vocea tremurând.

— Tommy era tatăl meu, a spus el. Thomas O'Brien, pilot RAF, doborât în '44 deasupra Carpaților.

Baba Ileana s-a așezat pe prispa bisericii.

— Tommy n-a murit în '44. A trăit aici până în '89. Ca Dumitru Mureșan.

Străinul a scos o fotografie veche – un pilot tânăr în uniformă RAF.

— Ăsta e el. Bunica mi-a dat poza înainte să moară. Mi-a spus că a supraviețuit, că a trimis o scrisoare în '46 spunând că nu se mai întoarce.

— Știu. Eu am scris scrisoarea aia, a spus Baba Ileana. Sub dictarea lui. Era însurat cu sora mea, Raveca.

Unchiul Vasile a pălit.

— Mătușa Raveca a fost măritată cu un britanic?

— Nu oficial. Dar în fața lui Dumnezeu, da. Au avut trei copii. Unul a murit în '58, ceilalți doi au plecat în America după Revoluție.

— Și nimeni n-a știut? am întrebat eu.

— Tot satul a știut. Dar Tommy/Dumitru a salvat satul în '45. Când rușii au venit să ia toate animalele pentru armată, el a negociat. Vorbea rusă – învățase în prizonierat. A mințit că satul e sub carantină de tifos. Rușii au fugit.

Străinul – care s-a prezentat ca Michael O'Brien – plângea încet.

— Unde e înmormântat?

Baba Ileana s-a ridicat cu greu.

— Veniți.

Ne-a dus în spatele bisericii. Într-un colț, o piatră simplă: „Aici odihnește cel care a ales să rămână. 1920-1989."

— De ce nu are nume? a întrebat Michael.

— Pentru că a avut două nume și nici unul nu era complet adevărat. Tommy a murit când a ales să rămână. Dumitru s-a născut din necesitate. Omul înmormântat aici era amândoi și nici unul.

— Dar de ce a rămas? Putea să se întoarcă după război.

Un bătrân s-a apropiat. Moș Gheorghe, fostul primar.

— Pentru că aici a găsit ce nu avea în Irlanda. O femeie care l-a iubit fără să-i pese că e străin. Un sat care l-a protejat. Copii care l-au făcut tată. A ales să rămână pentru că aici a devenit om, nu doar supraviețuitor.

Michael a îngenuncheat lângă mormânt.

— Am venit să-l iau acasă. Familia vrea să-l înmormânteze în Cork, lângă părinții lui.

— Acasă e aici, a spus Baba Ileana. Întrebați clopotele.

— Clopotele?

— Au tăcut când ați intrat pentru că au simțit sângele lui Tommy. Clopotele astea le-a reparat el în '65 când s-au stricat. Cu mâinile lui. Bronzul ține minte atingerea.

Chiar atunci, clopotele au început să bată singure. Încet, ca un salut.

Michael s-a ridicat.

— Pot să-l las aici. Dar vreau să pun o placă. Cu ambele nume.

— Nu, a spus unchiul Vasile. O placă cu numele real – „Omul care a fost două țări și o singură inimă".

Au stat trei zile. Michael a ascultat povești despre tatăl lui. Cum învățase copiii engleză în secret. Cum făcea pâine irlandeză din cartofi. Cum cânta balade celtice traduse în română.

În ultima zi, am găsit într-un cufăr din podul bisericii un jurnal. Al lui Tommy/Dumitru. Ultima însemnare:

„Nu regret că am rămas. Regret doar că Michael nu mă va cunoaște niciodată. Dar poate, într-o zi, va găsi acest sat și va înțelege că unele alegeri ne aleg ele pe noi. Eu n-am ales să rămân în Budești. Budești a ales să mă păstreze."

Michael a luat jurnalul. A lăsat în schimb o fotografie – el cu familia lui.

— Pentru tata. Să știe că nepoții lui există. Că alegerea lui de a rămâne nu a rupt linia, doar a bifurcat-o.

Clopotele au bătut când a plecat. De data asta, vesel.

Baba Ileana mi-a șoptit:

— Tommy ar fi fost mândru. Fiul lui a venit să-l caute. Asta înseamnă că nu a fost uitat. Și că Irlanda și România sunt acum legate prin sânge, nu doar prin pământ.

Pe noua placă de pe mormânt scrie în trei limbi – română, engleză, gaelică:

„Thomas O'Brien / Dumitru Mureșan – Aici odihnește cel care a unit două lumi."