$$$

 — Nu mai cânta colindele alea, Marie! Înnebunesc! strigă vecinul de la trei dimineața, dar femeia din garsoniera de deasupra mea colindă în fiecare noapte, în plină vară, de șaisprezece ani.

Maria Tudorache, cincizeci și doi de ani, locatoare la etajul patru. Eu m-am mutat sub ea acum o lună.

— De ce colindă vara? am întrebat-o pe administratoare.

— Întreab-o tu, dacă ai curaj. Eu am încercat o dată. M-a privit ca prin mine și a continuat să cânte.

La două noaptea, a început: "Steaua sus răsare, ca o taină mare..."

Am urcat. Am bătut la ușă. A deschis în capot, cu ochii roșii.

— Știu de ce ai venit. Să tac. Nu pot.

— Măcar explicați de ce.

M-a invitat înăuntru. Garsonieră mică, dar peste tot - decorațiuni de Crăciun. Brad împodobit, beteală, lumini.

— E iulie, am spus stupefiat.

— Pentru mine e decembrie. Mereu decembrie. 23 decembrie mai exact.

— De ce?

S-a așezat lângă brad. În vârf, o stea artizanală din carton.

— Fiul meu, Cristi. În 2008 avea șase ani. Pe 23 decembrie urma să facem bradul. L-am trimis să cumpere o stea pentru vârf. Magazinul era vizavi.

S-a oprit. A băut un pahar de apă.

— A fost lovit de mașină în parcarea magazinului. Șoferul era beat. Cristi a murit cu steaua în mână. Ultima lui propoziție: "Mamă, o să fie cel mai frumos Crăciun!"

— Îmi pare rău...

— De atunci, pentru mine timpul s-a oprit în 23 decembrie. Împodobesc bradul, cânt colinde, aștept să vină Cristi cu steaua.

— Dar au trecut șaisprezece ani...

— Pentru tine. Pentru mine e aceeași zi. Știi de ce cânt la ora două?

— De ce?

— Cristi s-a născut la 2:07 noaptea. Întotdeauna se trezea la ora asta. Venea în camera mea: "Mamă, cânt și eu?" Și cântam împreună până adormea.

Telefonul a sunat. Administratoarea:

— Maria, iar ai început! O să chem poliția!

Maria a pus pe speaker:

— Cheamă-i. Le explic din nou. Sunt cinci polițiști care au venit în anii ăștia. Toți au plecat și m-au lăsat să cânt.

După ce a închis, mi-a arătat un album. Sute de poze cu Cristi.

— Era obsedat de Crăciun. În fiecare vară întreba "Cât până la Crăciun?" Acum eu întreb în fiecare noapte.

— Soțul?

— A plecat după un an. Nu suporta colindele. S-a recăsătorit, are alți copii. Copii care ajung să împodobească bradul.

A început să cânte încet: "Florile dalbe, flori de măr..."

Vocea ei era surprinzător de frumoasă.

— Cristi zicea că am voce de înger. Că toate mamele au voce de înger când cântă pentru copiii lor.

Brusc, bătaie violentă în ușă. Vecinul de la trei.

— Deschide, nebuno!

Maria a deschis calm.

— Bună, Radu.

— Nu-mi zice bună! Sunt șaisprezece ani de când nu dorm! Șaisprezece ani de colinde vara! Ori te oprești, ori...

— Ori ce? Mă omori? Ar fi o favoare.

Radu era un bărbat de vreo patruzeci de ani, roșu de furie.

— Am un copil de șase ani! Exact vârsta lui Cristi când a murit! Întreabă de ce colindă doamna vara! Ce să-i explic?

Maria s-a luminat brusc.

— Ai un copil de șase ani? Cum îl cheamă?

— David. Ce contează?

— David... nume frumos. Știe colinde?

— Normal că știe. Dar e vară!

Maria s-a dus la dulap. A scos o cutie.

— Asta e colecția lui Cristi de globulețe. Fiecare cu poveste. Poate David ar vrea unul?

Radu s-a calmat brusc.

— Tu chiar ești nebună.

— Sunt. Dar sunt nebună care își amintește că odată a fost mama unui copil de șase ani. Trimite-l pe David mâine. Să aleagă un globuleț. Și poate... poate îl învăț un colind de vară.

Radu a plecat confuz.

A doua zi, David a venit. Copil sfios, ochi mari.

— Mama a murit anul trecut, a spus el. Tata nu știe colinde.

Maria a înghețat. Apoi s-a așezat la nivelul lui.

— Vrei să te învăț colindele pe care i le cântam lui Cristi?

— Da!

Două ore au cântat împreună. Pentru prima dată în șaisprezece ani, Maria părea vie.

Când Radu a venit să-l ia, David i-a spus:

— Tati, doamna Maria o să-mi cânte colinde până vine iarna adevărată!

Radu a privit-o pe Maria:

— De ce faci asta?

— Pentru că David îmi amintește că există copii care cresc. Care trec de șase ani. Care au nevoie de colinde chiar și vara.

De atunci, Maria încă mai cântă noaptea. Dar mai încet.

Și David vine în fiecare zi. Învață colinde, ascultă povești despre Cristi, împodobește bradul de vară.

Ieri, David a adus o stea pe care a făcut-o el.

— Pentru bradul doamnei Maria. Ca să nu mai aștepte steaua lui Cristi.

Maria a plâns ore întregi. Apoi a pus steaua în vârf.

— Cristi ar fi vrut asta, a spus. Să împartă Crăciunul cu alt copil.

La două noaptea, am auzit-o cântând. Dar de data asta, două voci. Maria și David, la telefon.

"Steaua sus răsare, ca o taină mare..."

Pentru prima dată în șaisprezece ani, vecinii nu s-au plâns.

Pentru că o mamă care și-a pierdut Crăciunul l-a găsit într-un copil care și-a pierdut mama.

Și colindele de vară au devenit, în sfârșit, colinde de speranță.