$$$

 Proiecționistul de la Cinema Dacia din Hunedoara schimbă sfârșitul filmelor vechi pe care le mai rulează pentru cei zece spectatori fideli, iar aseară unul dintre ei s-a ridicat și a spus „În sfârșit, așa trebuia să se termine."

Nea Titel, șaizeci și nouă de ani, singurul angajat al cinematografului muribund. Proiecție analogică, peliculă 35mm, aceleași filme românești din arhivă.

— De ce doar zece locuri sunt mereu ocupate, nea Titel?

— Pentru că doar zece oameni mai vin. Același zece, de ani de zile.

Era joi seara. „Pădurea spânzuraților" - a o suta oară probabil.

Dar la final, ceva era diferit. Apostol Bologa nu murea. Fugea cu Ilona peste graniță.

Un bătrân din sala s-a ridicat:

— Titel! Asta nu e finalul!

— Ba e, domnule colonel. E finalul pe care l-ați vrut întotdeauna.

Colonelul Mureșan, veteran de război, optzeci și opt de ani. Venea la fiecare proiecție.

— Cum adică finalul pe care l-am vrut?

Titel a coborât din cabina de proiecție.

— 1968. Prima oară când ați văzut filmul. Cu soția. Ea a plâns la final și a spus "De ce nu poate fugi? De ce trebuie să moară?" Țineți minte?

Colonelul a pălit.

— Mariana... Da, țin minte. Dar ea a murit în '85.

— Știu. De-atunci veniți singur. Și de fiecare dată, la final, șoptiți "Pentru tine, Mariana, ar trebui să fugă."

— Mă spionezi?

— Vă ascult. Pe toți zece. Și schimb finalurile după dorințele voastre.

Ceilalți spectatori s-au agitat. Doamna Ecaterina, profesoară pensionară:

— Deci de-aia în "Mihai Viteazul" de săptămâna trecută nu a murit la Turda?

— Pentru dumneavoastră, doamnă. Că ați spus că istoria României ar fi alta dacă eroii nu mureau mereu.

Un tânăr de treizeci de ani - cel mai tânăr dintre cei zece:

— Și în "Nunta de piatră" luna trecută? Mirele a supraviețuit!

— Pentru tine, Mihai. Că ți-a murit fratele la nuntă într-un accident. Meriți să vezi o nuntă cu final fericit.

Nea Titel s-a așezat obosit.

— Patruzeci de ani proiecționist. Am văzut mii de oameni plângând la finaluri triste. După '90, când a început să vină din ce în ce mai puțină lume, am început să observ - mereu aceiași oameni, mereu aceleași reacții la aceleași scene.

Colonelul l'a întrebat:

— Cum schimbi finalurile? Tehnic vorbind.

— Am învățat montaj. Tai, lipesc, suprapun. Uneori fur scene din alte filme. Apostol Bologa care fuge? E din "Tudor", altă scenă, alt film. Dar pe întuneric, nu observați.

Doamna Ecaterina plângea:

— De câți ani faci asta?

— De cincisprezece ani. De când am rămas doar voi zece. V-am văzut venind film după film, căutând ceva în aceleași povești. Am înțeles că nu căutați filme. Căutați finaluri pe care viața nu vi le-a dat.

Un domn din spate, avocat pensionar:

— Deci când în "Moromeții" Niculae nu pleacă la București...

— Pentru dumneavoastră, domnule Ionescu. Că fiul dumneavoastră a plecat în Canada și nu s-a mai întors. Măcar Niculae să rămână acasă.

S-au ridicat toți zece. Au început să discute între ei - prima dată în ani.

— Tu de ce vii? a întrebat colonelul pe doamna Ecaterina.

— Soțul meu iubea filmele astea. A murit în sala asta, în '97. Infarct la "Ion". De-atunci vin să-l simt lângă mine.

Fiecare avea povestea lui. Pierderi, regrete, dorințe neîmplinite.

Mihai, tânărul, a spus:

— Eu vin pentru că aici timpul s-a oprit. Afară totul e Netflix și TikTok. Aici încă există povești care durează două ore și au sens.

Titel i-a adunat pe toți:

— Ascultați. Cinematograful se închide luna viitoare. Nu mai pot plăti întreținerea. Asta a fost ultimul film.

Tăcere grea.

— Dar am o propunere. Am făcut un film din toate finalurile voastre. Toate schimbările pe care le-am făcut în cincisprezece ani. Un colaj. Două ore de finaluri fericite.

— Rulează-l! au spus toți.

Două ore mai târziu, toți plângeau. Dar de data asta, de fericire. Vedeau toate dorințele lor împlinite pe ecran.

La final, colonelul s-a ridicat:

— Titel, cât costă să ții deschis un an?

— Vreo 50.000 de lei.

— Suntem zece. 5.000 de fiecare. Se poate?

Toți au fost de acord.

Acum, Cinema Dacia rulează în continuare. Pentru zece spectatori.

Dar a început să vină și altă lume. Au auzit despre cinematograful unde finalurile se schimbă după dorințele spectatorilor.

Titel încă montează noaptea. Taie morți, lipește vieți, creează fericiri imposibile.

Pentru că, așa cum a scris pe afișul de la intrare:

"Aici, istoria și ficțiunea se rescriu după inimă, nu după scenariu."

Și pentru că zece oameni care au pierdut prea mult merită să vadă că măcar în filme, lucrurile pot fi altfel.