$$$

 MANDRAVELA - RĂSPÂNTIA BLESTEMATĂ

Motto:

colo-n deal la mandravela

a pierdut-o jean pe stela

toți s-au dus cum-necum

pe jos sau călare

cu ulcică-ntre picioare

hai noroc și un praz verde!

(Nora Iuga)

În Bucureștiul de altădată erau câteva “puncte de referință”, cunoscute – cel puțin după nume – de toți locuitorii capitalei. Unul dintre aceste locuri era Mandravela, o mahala de la capătul Bucureștiului (situată undeva pe la intersecția șoselelor Olteniței și Văcărești din zilele noastre). Două cârciumi, o tutungerie și o gheretă la care se vindeau fructe marcau “răspântia blestemată”. 

 

Aici se termina Bucureștiul – mai erau doar câteva maghernițe insalubre răsărite de prin porumbiștea plină de gunoaie. Cu toate astea, Mandravela era o mahala celebră a timpului. Iar Ion Dragomir – reporterul revistei “Ilustrațiunea Română” - a colindat locul și ne-a oferit un instantaneu luat în anul 1935 al acestui loc aparte din Bucureștiul de altădată:

“(…) Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucișare a două drumuri funeste. Primul, duce spre pușcărie; celălalt, spre casa de nebuni și țintirimul “Trei coceni", al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri" de văduvele tinere, neconsolate să știe că răposații făuritori de iluzii matrimoniale zac sub o țărână atât de prosaic botezată. Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într'o dimineață, doi cetățeni, cu ochii tulburi și părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un țigan gras și răgușit.

- Zi-i, mă gașpere! - urla unul din cheflii. Că mâine mă'ntorc iară la 411.

Erau doi proaspeți ieșiți din pușcărie, care-și sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În fața cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliție și o ambulanță a salvării.

- Ce s'a întâmplat? 

- Ia, doi proaspeți scăpați de la "411". Au petrecut de ieri dimineață, pe neîntrerupte. Pe urmă, s'au luat la ceartă. Unul din ei a “înțepat" pe celălalt. N'a avut săracul parte de libertate.

Compătimirea mergea către cuțitar, nu către cel cu mațele sfârtecate. Totuși, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca. Am prilejul să leg cunoștință cu oameni cât se poate de interesanți. Așa, de pildă, aci m'am împrietenit cu Titi Menghină, spaima Văcăreștilor."

De vorbă cu Titi Menghină

 

"Era într'o după amiază. Beam liniștit un păhărel de vin roșu ronțăind alune americane, când un om tânăr, ca de vreo treizeci de ani, lat în spate cât un garderob și ciupit de vărsat veni, însoțit de o femeie destul de frumușică și grozav de împopoțonată, și se instală alături de mine, la o masă. Mă uitam când la bărbat, când la femeie, ca unul care n'are ce face și nu mai știe încotro să-și arunce ochii. Ea, mândră de atenția pe care mi-o stârnise, prinse a zâmbi, privindu-mă șăgalnic cu coada ochiului. Deodată bărbatul care “prinsese mișcarea" se scoală cât era de mare, face un pas spre mine și mă întreabă din vârful buzelor, fără să descleșteze dinții:

- Îți place, șefule?

- Cine să-mi placă? 

- Dumneaei, face el, arătând cu capul spre femeie.

Nu știu de ce, îmi amintii atunci că cimitirul “Trei coceni" se află numai la doi pași și cu instinctul prăzii încolțite de fiară, răspunsei tocmai ceea ce bărbatul nu se aștepta să, audă:

- Îmi place! Seamănă leit cu Marlene Dietrich. Să-ți trăiască!...

El se uită la mine lung, mă uitai și eu la el, dar ceva mai puțin lung. Până ce, isbucni în râs și-mi izbi una peste umăr de mă clătinai pe picioare:

- Bată-te să te bată, sfrijitule!... Îmi place că ești “înfipt"... Vino să-ți prezint pe Ditrichoaia...

Și trăgându-mă spre masa lui, ordonă femeei:

- Zi “bonjur" la domnul... E d'ai noștri.

Am rămas la masa lui Titi Menghină până spre miezul nopții. Când m'am despărțit, m'a sărutat pe amândoi obrajii, jurându-mi ritos:

- Când oi avea vreo socoteală cu careva să mi-l spui. Vreau să bag pe unul în spital, în cinstea ta, sfrijitule!...

Aviz celor cari-mi poartă sâmbetele…“

Ca să încheiem în aceiași notă, vă propun o poezie amuzantă dedicată celebrei cârciumi din Mandravela, publicată de revista "Veselia" în numărul din 7 martie 1924:

 

MANDRAVELA

 

O cârciumă cu un șopron

Destul de prăpădit și-ace!a

E tot ce vezi când ai sosit

La cârciumă, în Mandravela.

Dar n'are a face-un biet șopron

Sau niște geamuri, că sunt mici

Căci dacă vii, aicea vii

Fiindcă e locul cu lipici.

Și nu să cugeți la igienă

Nici să rozi așchii din șopron

Ori să consumi fețe de mese

Și să bei geamuri cu sifon.

Aicea vii când fericirea

Îți pare că a fost prea scurtă

Ca s'o urmezi te-a dus nevoia

La ciorba strașnică de burtă.

 

Aici când vii îți pare totul

Cât mai frumos e cu putință

Ai iarbă verde, aer rece

Și spațiu pentru elocință.

Iar la picioare’n panoramă

Se desfășoară cât privești

Cu arbori, coșuri și biserici

Infect, dar scumpul București.

Când s'o pornești sosește vremea,

Răspântia-ți dă patru poteci

La Văcărești te duce una

La Belu pe a doua treci.

Spre Balamucul nou e-a treia

Și-a patra... dacă asta cauți

Te duce peste câmp, stimate,

Când câmpii ți-au rămas să-i bați!

 

Sursa: 

articolul “Mandravela – răspântia blestemată” - semnat Ion Dragomir – publicat în revista “Ilustraţiunea Română” - numărul din 30 octombrie 1935 – disponibil în colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor