$$$

 Silvia Popescu are 75 de ani și stă pe podeaua din sufragerie, înconjurată de albume foto. Șase albume mari, vechi, cu coperte de piele. Toate pline cu fotografii - amintiri din 50 de ani de familie.

Și un album nou. Cumpărat acum trei ani. Cu 200 de pagini. Complet gol.

Silvia deschide primul album vechi. Fotografii din 1975. Ea tânără, soțul ei Gheorghe (mort acum 8 ani), fiica lor Mioara ca bebeluș.

Întoarce paginile. Mioara copil. Mioara adolescentă. Mioara la nuntă, 1998. Mioara însărcinată, 2010. Mioara cu un bebeluș - nepoata Silviei, Alina.

Ultimele pagini din album - Alina copil. 2012, 2013, 2014. Fotografii din fiecare vizită la bunici. Alina la 2 ani. La 3 ani. La 4 ani.

Silvia deschide al doilea album. 2015-2018. Alina crescând. La grădiniță. La primul ei spectacol de dans. La ziua ei de 5 ani. La 6 ani. La 7 ani. La 8 ani.

Fiecare fotografie - o amintire. O vizită. Un moment împreună.

Ultimele fotografii din al doilea album sunt din decembrie 2018. Alina 8 ani, Crăciun la Silvia. Alina deschizând cadouri. Alina îmbrățișând-o pe Silvia.

Ultima fotografie din album: Silvia și Alina, 31 decembrie 2018. Ambele zâmbind. "Bunica și nepoata ei iubită" scris sub poză cu stiloul Silviei.

Silvia deschide al treilea album. Primul pagini pline - ianuarie 2019, februarie 2019. Apoi pagini goale.

2019 - doar două luni de fotografii. Martie 2019 - gol. Aprilie - gol. Mai, iunie, iulie - toate goale.

2020 - complet gol.

2021 - complet gol.

2022 - complet gol.

Silvia privește paginile goale. Fiecare pagină goală reprezintă o absență. O vizită care nu a avut loc. O amintire care nu există.

Pentru că din martie 2019, Mioara nu a mai adus pe Alina la Silvia. Și nu o lasă pe Silvia să o viziteze pe Alina.

Șase ani. Șase ani de pagini goale.

Silvia își amintește când s-a întâmplat. Februarie 2019. Alina era la ea în vizită. Făceau împreună biscuiți.

Alina spusese: "Bunico, de ce mama țipă mereu?"

Silvia, crezând că e conversație inocentă: "Mama ta e stresată de la muncă, dragă. Dar te iubește foarte mult."

"Dar țipă și la mine. Spune că sunt proastă când greșesc la teme."

Silvia se opritse. "Îți spune că ești proastă?"

"Da. Și leneșă. Și neascultătoare."

Silvia se îngrijoraste. "Alina, asta nu e corect. Tu nu ești proastă. Ești o fetiță deșteaptă și minunată."

"Atunci de ce spune mama?"

"Pentru că... pentru că uneori adulții spun lucruri pe care nu le gândesc cu adevărat când sunt stresați."

Seara, când Mioara venise să ia pe Alina, Silvia o luase deoparte.

"Mioara, trebuie să vorbim. Alina mi-a spus că îi spui că e proastă?"

Mioara se încruntase. "Alina a spus asta?"

"Da. Și sunt îngrijorată. Astfel de cuvinte dăunează unui copil."

"Mamă, nu înțelegi contextul! Când îi spun asta, e pentru că refuză să învețe! Trebuie să fie motivată!"

"Mioara, a numi un copil prost nu e motivare, e abuz verbal!"

"ABUZ? Serios? Educația strictă e abuz acum?"

"Nu educația strictă. Dar injuriile, da!"

"Mamă, nu o injuriez! Îi spun realitatea! Dacă e leneșă la teme, trebuie să știe!"

"Are 8 ani, Mioara!"

"Exact! Și trebuie să înțeleagă consecințele!"

"Consecințele sunt că dezvoltă anxietate și lipsă de stimă de sine!"

Mioara explodasese. "Nu îți dai voie să îmi critici parentingul! Ești din generația veche care crede că totul e iubire și îmbrățișări! Eu cresc un copil pentru lumea reală!"

"Crești un copil speriat care crede că e prost!"

"NU MAI VREAU SĂ AUD! Și dacă tu îi spui Alinei altceva decât ce îi spun eu, atunci subminezi autoritatea mea! Asta e toxic!"

"Mioara..."

"GATA! Alina, luăm lucrurile! PLECĂM!"

Plecase furioasă.

A doua zi, Silvia sunase. "Mioara, îmi pare rău dacă te-am supărat. Dar sunt îngrijorată pentru Alina."

"Dacă ești îngrijorată, înseamnă că nu ai încredere în mine ca mamă."

"Nu e despre încredere! E despre că am văzut ceva care m-a îngrijorat!"

"Bine. Atunci dacă nu ai încredere în parentingul meu, nu mai ai ce căuta în jurul Alinei."

"Mioara, te rog, nu face asta..."

"Decizia e luată. Am nevoie de pauză. Voi decide când Alina poate să te vadă din nou."

Asta fusese în martie 2019.

De atunci - șase ani - Silvia nu a mai văzut pe Alina.

Prima lună, Silvia sunase zilnic. "Mioara, pot să o văd pe Alina?"

"Nu acum."

"Când?"

"Când sunt pregătită."

După trei luni: "Mioara, sunt trei luni. Te rog."

"Alina e bine fără vizite acum. Nu vreau să o deranjez."

După șase luni: "Mioara, sunt șase luni. Alina mă întreabă?"

"Nu. Nu te-a menționat."

Probabil minciună. Dar ce putea face Silvia?

După un an: "Mioara, e un an întreg. Alina are 9 ani. Are nevoie de bunica ei."

"Are nevoie de stabilitate. Nu de persoane care subminează mama ei."

După doi ani: "Mioara, sunt doi ani. Alina o să uite cine sunt."

"Dacă uită, e pentru că așa e mai bine."

După trei ani: "Mioara, Alina are 11 ani. Adolescența începe. Poate vrea să vorbească cu cineva în afară de tine."

"Dacă va avea nevoie, are terapeut."

După patru ani: "Mioara, te implor. Patru ani. Îmi lipsește nepoata."

Blocat. Numărul Silviei - blocat.

Acum, șase ani mai târziu, Silvia nu mai încearcă să sune. Nu mai are rost.

Deschide albumul nou. Cel cumpărat în 2022. Când încă spera.

Pagina 1 - goală.

Pagina 2 - goală.

Pagina 200 - goală.

Toate goale. Pentru că nu există fotografii noi cu Alina.

Silvia nu știe cum arată Alina acum. Are 14 ani. Adolescentă. Probabil s-a schimbat complet.

Ultima imagine pe care o are e de la 8 ani. Acum șase ani.

Încearcă să caute pe Facebook. Mioara are profil privat. Nu poate vedea nimic.

Încearcă să caute pe Instagram. Găsește contul Alinei. "alina_popescu_2010". Privat și el.

Trimite follow request. Refuzat imediat.

Silvia se întoarce la albume. Privește ultimele fotografii cu Alina. 31 decembrie 2018. Alina zâmbind. Neștiind că va fi ultima fotografie cu bunica ei pentru ani și ani.

Silvia își amintește acea zi. Cât de fericite fuseseră. Biscuiți, jocuri, povești. Alina spusese: "Bunico, te iubesc! Ești cea mai bună bunica din lume!"

Și Silvia răspunsese: "Și eu te iubesc, draga mea! Mereu!"

"Mereu" s-a terminat în martie. Fără avertisment. Fără la revedere. Fără explicație pentru Alina.

Silvia se întreabă: ce i-a spus Mioara Alinei? "Bunica e bolnavă"? "Bunica a plecat"? "Bunica nu mai vrea să te vadă"?

Nu știe. Și asta o doare cel mai mult - că Alina probabil crede ceva fals. Că bunica a abandonat-o. Când realitatea e opusul.

În albumul gol, Silvia începe să lipească altceva. Nu fotografii. Ci amintiri scrise.

Pagina 1: "15 martie 2019. Azi e ziua ta, Alina. Ai 9 ani. Nu pot să te văd. Dar îți urez la mulți ani. Te iubesc."

Pagina 2: "25 decembrie 2019. Crăciun. Primul fără tine. Am cumpărat cadou pentru tine. O carte. Dar nu pot să ți-o dau. E în dulap. Te aștept."

Pagina 3: "15 martie 2020. Ai 10 ani. Pandemia. Dar nici măcar fără pandemie nu te-aș vedea. Mama ta nu permite. Te iubesc."

Continua așa. Fiecare pagină - o dată importantă. O zi de naștere. Un Crăciun. O zi random când Silvia se gândește la Alina.

Albumul se umple. Nu cu fotografii. Cu amintiri unilaterale. Cu iubire nedată.

Acum, în 2025, albumul are 80 de pagini completate. 80 de amintiri scrise pentru o nepoată care nu le va citi niciodată.

Silvia știe - când Alina va fi adultă, poate va căuta. Poate va întreba: "Mamă, de ce nu am mai văzut pe bunica?"

Și Mioara va spune probabil: "Pentru că bunica a devenit toxică. A încercat să se amestece în educația ta."

Sau: "Pentru că bunica nu te întreba niciodată. N-a ținut la tine."

Minciuni. Dar Alina nu va ști.

Decât dacă Silvia îi dă albumul. Albumul cu 80 de pagini de iubire documentată. Dovada că bunica a ținut. A numărat zilele. A așteptat.

Dar va trăi Silvia până când Alina e adultă? Are 75 ani. Alina are 14. Mai sunt 4 ani până când Alina e majoră.

4 ani. La 79 ani, va mai fi în viață? Sănătoasă? Capabilă să dea albumul?

Nu știe.

Așa că scrie. În fiecare zi. O pagină nouă. O nouă amintire. O nouă mărturie că "bunica ta te-a iubit. Chiar dacă nu te-a văzut."

Pentru că asta e tot ce mai poate face.

Să umple un album gol cu cuvinte în loc de fotografii.

Cu speranță în loc de amintiri reale.

Cu iubire care nu are destinatar.

Lecția finală: poți fi exclus din viața nepoților pentru că ai încercat să o protejezi.

Poți fi considerat "toxic" pentru că ai avut grijă.

Și tot ce îți rămâne sunt albume vechi pline și albume noi goale.

Și întrebarea: va afla vreodată Alina adevărul?

Sau va crede pentru totdeauna că bunica nu a ținut la ea?

Silvia nu știe.

Dar continuă să scrie.

Pentru că poate, într-o zi, albumul va ajunge la Alina.

Și ea va vedea.

200 de pagini.

80 pline cu iubire scrisă.

120 încă goale.

Așteptând.