$$$

 Spirite în podul casei părăsite? – 1942, Botoșani

Povestea o știu de la mamaia mea, care locuiește în satul Răcovăț, comuna Pomârla, județul Botoșani. Când era ea mică, familia ei trăia în Bucovina de Nord, pe teritoriul care astăzi aparține Ucrainei. Însă, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, au fost nevoiți să părăsească acele meleaguri din pricina fricii de ruși.

Au plecat în grabă, luând doar copiii, câteva haine, căruțele și animalele pe care le aveau. După un drum lung și obositor, s-au oprit în comuna Pomârla. Acolo, părinții ei au găsit o casă bătrânească, veche, nelocuită de mult timp, aflată aproape la marginea satului. S-au adăpostit acolo o vreme — poate câteva luni, poate chiar ani, nimeni nu mai știe exact. Casa avea două camere despărțite de un hol lung și întunecos, cu podeaua din scânduri groase, iar deasupra — un pod plin de pânze de păianjen și grinzi negre de fum.

Mamaia îmi spunea că locuința aceea avea ceva neliniștitor. De cum se lăsa seara, prin încăperi se simțea un frig ciudat, iar câteodată parcă se auzeau pași ușori, deasupra, în pod. Într-o noapte, pe la miezul nopții, au început să se audă lovituri puternice. Părea că cineva aruncă ceva greu de sus. Când s-au uitat dimineața, au descoperit pe podeaua din hol mai multe cercuri de metal. Nimeni nu știa ce rost aveau și cum ajunseseră acolo.

De atunci, în fiecare noapte, fix la aceeași oră, acele cercuri erau aruncate jos din pod cu zgomot, rostogolindu-se pe scânduri, apoi urcate la loc și iar trântite. Așa, noapte de noapte, fără ca cineva să vadă vreodată cine făcea asta. Părinții ei ieșeau speriați în hol, aprindeau lampa, dar nu găseau pe nimeni. Totul era pustiu, iar cercurile, de parcă prindeau viață, se mișcau singure.

După o vreme, neputându-se odihni și tot mai înspăimântați de ceea ce se petrecea, au hotărât să plece. Au lăsat casa în urmă, așa cum o găsiseră, cu tot cu acele cercuri misterioase. Nimeni nu s-a mai încumetat să locuiască acolo după ei.

Mamaia mereu zicea că acea casă nu era una obișnuită — că acolo rămăsese ceva... un duh, un suflet rătăcit, ori poate urma unor oameni care pieriseră în vreme de război.

Sursa: Marius Iulian Matei, Botoșani – culeasă în octombrie 2025