$$_

 Aurel Cristescu are 79 de ani și stă pe canapeaua din apartamentul cu două camere din Titan, privind o fotografie pe care tocmai a găsit-o pe Facebook. E fotografia de familie de Crăciun de la fiul său, Marius - Marius, nora lui Sandra, și cei doi nepoți, Alex și Maria.

Toți zâmbitori, în fața bradului împodobit, într-o casă frumoasă. "Familia noastră fericită! Crăciun binecuvântat!" scrie Marius în descriere.

Aurel privește fotografia și numără. Unu, doi, trei, patru. Patru oameni. Familia lui Marius.

Dar familia lui Marius are cinci membri. Aurel e al cincilea. Tatăl. Bunicul.

Doar că în fotografie, Aurel nu apare. Nu pentru că nu era acolo - era, în colțul camerei, pe scaunul lui. Ci pentru că a fost tăiat din fotografie. Deliberat.

Doar cei care au fost cropiți din pozele de familie știu că există o durere vizuală - să vezi spațiul din care ai fost șters, conturul gol unde ar fi trebuit să fii.

Aurel mărește fotografia. Privește cu atenție. În stânga, lângă marginea pozei, se vede o umbră. O umbră care ar putea fi umărul lui. Dar restul - tăiat.

Scrollează prin albumul "Crăciun 2024". Cincisprezece fotografii. În toate, familia fericită de patru. În niciuna, Aurel.

Dar Aurel știe că au fost făcute zeci de poze. El era în cameră. Stătea pe scaun. Se uita la ei făcând pozele. "Bunicule, vino și tu în poză!" strigase Alex, nepoțelul de 8 ani.

"Nu, nu, lăsați-vă voi, eu nu ies bine în poze," spusese Aurel atunci, pentru că așa i se ceruse - să nu deranjeze, să nu insiste.

Dar ei făcuseră și poze cu el. Marius îl chemase: "Tată, hai, o poză cu toți." Făcuseră trei-patru poze cu toți cinci.

Acele poze nu sunt pe Facebook. Acele poze au fost șterse. Sau păstrate pe telefon, dar nu publicate. Pentru că imaginea familiei fericite nu include bătrânul de 79 de ani cu hainele vechi și spatele încovoiat.

Aurel derulează prin alte postări ale lui Marius din ultimele luni. Iulie - vacanță la mare. Familia fericită de patru. Septembrie - prima zi de școală. Familia fericită de patru. Noiembrie - ieșire la restaurant. Familia fericită de patru.

În toate, Aurel lipșeste. Deși în iulie era cu ei la mare - plătise jumătate din cazare, 1.500 lei din pensia lui de 2.100 lei. Deși în septembrie era cu ei când au dus copiii la școală - el îi dusese pe Alex și Maria cu autobuzul în prima zi. Deși în noiembrie... nu, la restaurant nu fusese invitat. "Tată, e o ieșire doar pentru noi, familia mică. Tu înțelegi."

Familia mică. Asta e el acum - în afara familiei mici.

Vecinul, nea Dumitru, vine în vizită. Vede pe Aurel privind telefonul cu lacrimi în ochi.

"Nea Aurel, ce s-a întâmplat?"

Aurel îi arată pozele. "Uite, Dumitru. Familia fiului meu. Familia fericită."

Nea Dumitru privește. "Unde sunteți dumneavoastră?"

"Nu sunt. Am fost tăiat din poze."

"Cum adică tăiat?"

"Am fost în cameră când au făcut pozele. Dar pe Facebook apar doar ei patru. Eu am fost șters."

Nea Dumitru e șocat. "De ce?"

"Pentru că nu mă potrivesc în imaginea lor de familie perfectă. Sunt bătrân, sărac, îmbrăcat modest. Ei sunt tineri, frumoși, cu casă mare. Eu stric imaginea."

"Nea Aurel, asta e cruzime! Să te șteargă din pozele de familie!"

"E viața, Dumitru. Așa e acum."

În seara aceea, Aurel îl sună pe Marius. "Marius, am văzut pozele de Crăciun pe Facebook."

"Da, tată? Cum ți se par?"

"Frumoase. Dar am observat că eu nu apar în niciuna."

Tăcere incomodă.

"Tată, ei bine... am selectat pozele care arată cel mai bine."

"Și eu nu arăt bine?"

"Nu e asta, tată. E că... pozele cu tine nu au ieșit la fel de... de clare. De luminoase."

"Marius, am fost în aceeași cameră, în același timp, cu aceeași lumină. Singura diferență e că am fost tăiat din cadru."

"Tată, nu dramatiza. Sunt doar niște poze pe Facebook."

"DOAR niște poze? Marius, tu ai șters pe tatăl tău din istoria familiei tale! Oricine privește Facebook-ul tău crede că familia ta are patru membri! Eu nu exist!"

"Tată, Facebook e doar... e o reprezentare. Nu e realitatea completă."

"Dar E reprezentarea pe care o alegi să o arăți lumii! Și în acea reprezentare, EU NU EXIST!"

"Tată, încerci să înțelegi..."

"Ba înțeleg perfect! Înțeleg că te rușinezi cu mine! Că bătrânul tău tată cu hainele vechi și pensia mică nu se potrivește cu imaginea ta de familie modernă și de succes!"

"NU E ASA!"

"Ba da! Altfel m-ai fi inclus! M-ai fi pus acolo, cu mândrie, spunând 'asta e familia mea, inclusiv tatăl meu care m-a crescut singur după ce mama a murit, care a muncit toată viața pentru mine, care îmi plătește acum jumătate din vacanțele mele!'"

Marius tace.

"Marius?"

"Tată, Sandra crede că... că pozele arată mai bine fără tine. Că ai o postură încovoiată care face totul să pară trist. Că e mai bine doar noi patru."

Aurel simte cum i se rupe ceva înăuntru. "Sandra crede. Și tu ce crezi, Marius?"

"Eu... tată, nu vreau să te supăr..."

"Răspunde-mi. Tu ce crezi?"

Tăcere lungă. Apoi: "Cred că Sandra are dreptate. Pozele arată mai bine fără tine."

Aurel închide telefonul. Nu cu furie. Cu resemnare.

A doua zi, Aurel ia toate pozele vechi pe care le are - poze cu el și Marius când Marius era copil, poze de la nunta lui Marius, poze când s-au născut nepoții. Pozele sunt prin casa, pe pereți, în rame.

Le dă jos pe toate. Pe toate în care apare el. Le pune într-o cutie.

Nea Dumitru îl găsește făcând asta. "Nea Aurel, ce faceți?"

"Dau jos pozele. Dacă fiul meu mă șterge din pozele lui, eu îl șterg pe el din pozele mele."

"Nea Aurel, nu faceți asta din furie..."

"Nu fac din furie. Fac din consecvență. El a decis că eu nu fac parte din imaginea familiei lui. Bine. Atunci nici el nu face parte din imaginea familiei mele."

Pe pereții lui Aurel rămân doar peisaje neutre. Nicio fotografie de familie.

Marius sună după trei zile. "Tată, Sandra mi-a spus că ai sunat-o pe mama ei și i-ai spus că ești supărat."

"Nu am sunat pe nimeni. De unde a scos asta?"

"A văzut pe Facebook că ai dat unfollow."

"Da. Am dat unfollow. Pentru că nu vreau să văd poze din care sunt șters."

"Tată, ești copilăros!"

"Sunt consecvent. Tu m-ai șters din viața ta vizuală. Eu te șterg din a mea."

"TATĂ! Sunt fiul tău!"

"Și eu sunt tatăl tău! Dar asta nu te-a oprit să mă ștergi din toate pozele de Crăciun, vacanță, familie! Deci de ce m-ar opri pe mine?"

"Pentru că tu ești ADULT! Ar trebui să fii mai matur!"

"Am 79 de ani, Marius. Sunt destul de matur să înțeleg când nu sunt dorit. Și sunt destul de matur să accept asta și să mă retrag."

Marius vine în vizită săptămâna următoare. Vede pereții goi. "Tată, unde sunt pozele?"

"Le-am dat jos."

"De ce?"

"Pentru că mă dureau. Mă uitam la ele și îmi aminteam când eram parte din familia ta. Acum nu mai sunt, deci nu mai vreau amintirile."

"Tată, EȘTI parte din familia mea!"

"Nu, Marius. Sunt parte din obligațiile tale. Vin la Crăciun pentru că ar arăta rău dacă nu m-ai invita. Contribui financiar la vacanțe pentru că ai nevoie de bani. Dar în familia ta emoțională, vizuală, prezentată lumii - eu nu exist."

"Nu e adevărat..."

"Arată-mi o singură poză de pe Facebook-ul tău din ultimul an în care apar. O singură."

Marius nu poate.

"Vezi? Pentru tine, familia e Sandra și copiii. Eu sunt anexa - bunicul util dar nedorit vizual."

"Tată, dacă atât de mult te deranjează, pot să pun o poză cu tine."

"Nu vreau milă, Marius. Nu vreau o poză pusă din obligație după ce am protestat. Vreau să fi fost inclus natural, cu mândrie, de la început. Dar nu am fost. Și asta spune tot."

Acum, trei luni mai târziu, relația lor e rece. Marius vine o dată pe lună, din obligație. Copiii întreabă: "Bunicule, de ce nu mai avem poze împreună?" Aurel răspunde: "Pentru că bunicul nu iese bine în poze, dragii bunicii."

Pe Facebook-ul lui Marius, familia fericită de patru continuă să apară. Vacanțe, sărbători, ieșiri. Fără Aurel.

Pe pereții lui Aurel, doar peisaje. Fără Marius.

Pentru că amândoi au învățat că imaginea pe care o prezinți lumii spune mai mult decât cuvintele. Și că atunci când cineva te șterge din pozele lui, te șterge din viața lui vizuală, din istoria lui publică.

Că poți fi tolerat în viață reală dar șters din viața virtuală. Și că viața virtuală, în lumea de azi, e adesea mai importantă decât cea reală.

Aurel a învățat că e mai bine să nu ai poze deloc decât să te uiți la poze din care ai fost crop-uit ca o prezenție jenantă.

Și că cel mai dureros abandon nu vine cu cuvinte. Vine cu Photoshop, cu crop, cu delete. Vine cu spațiul gol din fotografie unde ar fi trebuit să fii, dar nu ești, pentru că cineva a decis că imaginea lor perfectă nu te include pe tine.